RIL respins. Decizia nr. 21/2011

In M. Of. nr. 830 din 23 noiembrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 21/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins :

    Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 22/2011 este constituit conform dispozitiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Sedinta completului este prezidata de doamna Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

    La sedinta de judecata participa magistratul-asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Alina Gabriela Paun, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Sesizarea nr. 140/C3/1426/III-5/2010 “privind masura de siguranta a confiscarii speciale, in cazul infractiunilor prevazute de Legea nr. 86/2006 – Codul vamal al Romaniei, in conditiile existentei datoriei vamale”.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii invederand ca exista jurisprudenta neunitara in sensul ca unele instante au dispus atat confiscarea speciala a bunurilor sau a marfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Romaniei, in temeiul art. 118 alin. 1 lit. b) si e) din Codul penal, cat si obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala, iar, dimpotriva, alte instante au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala ce a luat nastere la introducerea ilegala a bunurilor sau a marfurilor pe teritoriul vamal al Romaniei, fara a se lua si masura de siguranta a confiscarii speciale cu privire la aceste bunuri sau marfuri.

    A fost aratata opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul luarii masurii de siguranta a confiscarii speciale a bunurilor sau a marfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Romaniei, insa, in temeiul art. 118 lit. a) din Codul penal, concomitent cu obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

    Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

 

    INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

 

    1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

    Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la faptul daca se impune luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale prevazute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, in cazul infractiunii de contrabanda prevazute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, concomitent cu obligarea legala a inculpatului la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

 

    2. Examenul jurisprudential

    Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national cu privire la stabilirea faptului daca se impune luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale prevazute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, in cazul infractiunii de contrabanda prevazute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, concomitent cu obligarea legala a inculpatului la plata sumelor reprezentand datoria vamala, a fost relevata o practica neunitara.

 

    3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

    3.1. Intr-o prima orientare a practicii, unele instante au dispus atat confiscarea speciala a bunurilor sau a marfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Romaniei, cat si obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

    Dispunand obligarea inculpatilor la plata sumelor solicitate cu titlu de datorie vamala de catre directiile generale vamale, instantele au retinut ca in cauzele deduse judecatii sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 998 si 999 din Codul civil pentru angajarea raspunderii civile delictuale a inculpatilor.

    3.2. Intr-o a doua orientare a practicii, alte instante au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala ce a luat nastere la introducerea ilegala a bunurilor sau a marfurilor pe teritoriul vamal al Romaniei, insa nu s-a luat si masura de siguranta a confiscarii speciale cu privire la aceste bunuri sau marfuri.

    Instantele au retinut ca bunurile sau marfurile care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabanda au fost ridicate de lucratorii de politie.

 

    4. Opinia procurorului general

    Solutia propusa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este in sensul primei orientari a jurisprudentei, cu urmatoarele argumente:

    In dreptul intern, din continutul normei de incriminare, respectiv dispozitiile art. 270 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Codul vamal al Romaniei, adoptat prin Legea nr. 86/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca in cazul infractiunii de contrabanda urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru regimul vamal si producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale. Legatura de cauzalitate dintre urmarea imediata si oricare din actiunile ce constituie elementul material al infractiunii de contrabanda rezulta din insasi materialitatea faptelor – ex re. Prin urmare, subzista problematica incidentei obiective a dispozitiilor legale referitoare la masura de siguranta a confiscarii speciale a bunurilor sau a marfurilor care au facut obiectul infractiunii de contrabanda, concomitent cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale.

    Art. 4 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, defineste notiunea de datorie vamala ca reprezentand obligatia unei persoane de a plati cuantumul drepturilor de import sau de export. Pe de alta parte, dispozitiile art. 224 pct. 1 lit. a) din acelasi act normativ prevad ca datoria vamala la import ia nastere si prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al Romaniei a marfurilor supuse drepturilor de import. Corelativ reglementarii vamale privind obligatiile la introducerea in tara a bunurilor sau a marfurilor supuse taxelor vamale, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, stipuleaza in cuprinsul art. 234 alin. (3) ca in cazul infractiunilor vamale datoria vamala serveste la determinarea temeiului de pornire a urmaririi penale si a pedepselor.

    Din economia dispozitiilor mentionate rezulta, fara echivoc, ca in cazul infractiunii de contrabanda obligatia de plata a taxelor vamale, ca drept de creanta al statului, instituie repararea pagubei si se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea si rezolvarea actiunii civile reglementat prin dispozitiile art. 14 si 346 din Codul de procedura penala. Prin urmare nu subzista o interpretare in sensul inadmisibilitatii actiunii civile exercitate de directiile regionale vamale, constituite ca parti civile in procesul penal, in considerarea contrabandei ca fiind exclusiv o infractiune de pericol, nefiind susceptibila sa produca un prejudiciu material, asa cum s-a sustinut in practica judiciara.

    Nu poate fi retinut nici rationamentul existent in jurisprudenta potrivit caruia, in conditiile in care bunurile sau marfurile care au facut obiectul infractiunii de contrabanda au fost ridicate in vederea confiscarii, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale.

    O astfel de concluzie rezulta din insusi specificul masurii de siguranta a confiscarii speciale, dispusa in temeiul art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, destinata sa inlature anumite stari de pericol, in conditiile in care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operatiunile de trecere a bunurilor sau a marfurilor peste frontiera constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite in scopul realizarii veniturilor bugetare, dar si ca masuri protectioniste in plan economic.

    Nu poate fi sustinuta nici solutia rezultata tot din practica judiciara, in sensul ca datoria vamala s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a marfurilor introduse ilegal in tara, opinie consacrata de interpretarea art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar. Cu privire la aceasta prevedere comunitara, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, prin Hotararea din 2 aprilie 2009 in Cauza C-459/2007 (Veli Elshani impotriva Hauptzollamt Linz, paragraful 38), a stabilit ca “pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a marfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunitatii trebuie sa intervina inainte ca aceste marfuri sa treaca de primul birou vamal situat in interiorul acestui teritoriu”. Raportat la sfera de incidenta a normei comunitare, se poate concluziona ca aceasta isi gaseste aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar in ipoteza faptica a sechestrarii marfurilor inainte de primul birou vamal situat in interiorul Uniunii Europene.

 

    5. Raportul asupra recursului in interesul legii

    In masura in care invederarile de ordin formal ce tin de rigoarea promovarii unei cereri de recurs in interesul legii vor fi depasite, judecatorul-raportor si-a exprimat urmatoarele puncte de vedere:

    1. Asupra temeiului de drept vizand luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale

    Bunurile sau marfurile ce constituie obiectul strict al infractiunii de contrabanda, din cauza particularitatii lor, genereaza starea de pericol social ce justifica confiscarea speciala. Desi legea vamala nu contine prevederi exprese referitoare la confiscarea bunurilor sau a marfurilor provenite din contrabanda, dispozitiile din partea generala a Codului penal se aplica si faptelor sanctionate penal prin legi speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel, potrivit dispozitiilor art. 362 din acelasi cod. De altfel, potrivit dispozitiilor art. 278 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitiile sectiunii privind infractiunile se completeaza cu prevederile Codului penal, precum si cu dispozitiile penale cuprinse in alte legi speciale.

    Sub acest aspect, bunurile sau marfurile care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabanda vor fi supuse confiscarii speciale in temeiul art. 118 din Codul penal.

    Este corecta asertiunea ca, in ceea ce priveste dispozitia art. 277 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul ca, in cazul “cand bunurile sau alte marfuri nu se gasesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor in lei”, nu poate fi interpretata in varianta excluderii masurii de siguranta a confiscarii speciale, subzistand doar ipoteza instituirii unei obligatii la plata unui echivalent banesc al bunurilor sau marfurilor supuse confiscarii care nu se gasesc. De altfel, norma analizata este in concordanta cu dispozitiile art. 118 alin. 4 din Codul penal, ce instituie regula confiscarii, in locul bunurilor supuse confiscarii care nu se gasesc, a banilor si bunurilor pana la concurenta valorii acestora.

    In cuprinsul sesizarii se specifica faptul ca “doctrina este unanima in sensul art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, opinandu-se ca bunurile sau marfurile introduse ilegal in tara, desi au preexistat faptei penale, sunt asimilate celor produse prin infractiune, deoarece au capatat o astfel de stare”.

    2. Asupra obligarii la plata taxelor vamale aferente bunurilor sau marfurilor provenite din contrabanda

    Din economia dispozitiilor art. 4 pct. 13, art. 4 pct. 18, art. 224 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta, fara echivoc, ca in cazul infractiunii de contrabanda obligatia de plata a taxelor vamale, ca drept de creanta al statului, instituie repararea pagubei si se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea si rezolvarea actiunii civile reglementat prin dispozitiile art. 14 si 346 din Codul de procedura penala.

    Esential este specificul acestei infractiuni, literatura juridica de specialitate fiind unanima in a specifica ca prin trecerea marfurilor sau a bunurilor peste frontiera de stat se realizeaza sustragerea atat de la controlul vamal, cat si de la plata taxelor vamale datorate statului.

    Prin urmare nu subzista o interpretare in sensul inadmisibilitatii actiunii civile exercitate de directiile regionale vamale constituite parti civile in procesul penal in considerarea contrabandei ca fiind o infractiune de pericol, nefiind susceptibila sa produca un prejudiciu material.

    Totodata nu poate fi retinut nici rationamentul potrivit caruia, in conditiile in care bunurile sau marfurile care au facut obiectul infractiunii de contrabanda au fost ridicate in vederea confiscarii, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale. O astfel de concluzie rezulta din insusi specificul masurii de siguranta a confiscarii speciale, destinata doar sa inlature anumite stari de pericol.

    Nu poate fi sustinuta nici solutia in sensul ca datoria vamala s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a marfurilor introduse ilegal in tara, consacrata de interpretarea art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, care prevede ca o datorie vamala se stinge “in cazul in care marfurile pentru care a luat nastere o datorie vamala in conformitate cu art. 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulata si confiscate simultan sau ulterior”. Raportat la sfera de incidenta a normei comunitare se poate concluziona ca aceasta isi gaseste aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar in ipoteza faptica a sechestrarii marfurilor inainte de primul birou vamal situat in interiorul Uniunii Europene. De altfel, norma de drept intern, in continutul art. 256 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, instituie stingerea datoriei vamale in cazul confiscarii, insa conditionat de producerea situatiei inainte de acordarea liberului de vama, in cazul marfurilor declarate pentru un regim vamal ce implica obligatia de plata a drepturilor.

 

    6. Inalta Curte

    Inainte de a proceda la o analiza in fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a recursului in interesul legii, fata de prevederile art. 414^2 coroborate cu cele ale art. 414^3 din Codul de procedura penala, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 202/2010, pentru considerentele aratate in continuare:

    Potrivit dispozitiilor art. 414^2 din Codul de procedura penala, “pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti”.

    Conform dispozitiilor art. 414^3 din Codul de procedura penala, “recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza la cerere”.

    Prin prezentul recurs in interesul legii se solicita pronuntarea unei decizii privind masura de siguranta a confiscarii speciale prevazute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, in cazul infractiunii de contrabanda prevazute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, concomitent cu obligarea legala a inculpatului la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

    In acest sens, din analiza hotararilor judecatoresti ale instantelor care au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala ce a luat nastere la introducerea ilegala a bunurilor sau a marfurilor pe teritoriul vamal al Romaniei, fara a se lua si masura de siguranta a confiscarii speciale (cele din anexele nr. 11 – 12 – cea de-a doua orientare a practicii), se constata ca, in concret, refuzul luarii masurii de siguranta a confiscarii speciale nu a avut legatura cu dispozitia instantelor de obligare a inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

    Astfel, conform anexei nr. 11, Judecatoria Constanta, atat in cuprinsul Sentintei penale nr. 410/1995, cat si in Sentinta penala nr. 847/2004 (rejudecare), dispusese condamnarea inculpatilor pentru contrabanda, confiscarea de tigari si detergent si, in final, admiterea actiunii civile a Directiei Generale a Vamilor. In cauza s-a dispus rejudecarea, pronuntandu-se Sentinta penala nr. 1.590/2007, prin care instanta a dispus incetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei pentru 2 inculpati si achitarea unui al treilea cu aplicarea art. 10 lit. d) din Codul de procedura penala. Cu privire la confiscare se reda expres – “masura ridicarii de obiecte fiind in stransa legatura cu latura penala a cauzei, raportat la solutia de achitare a inculpatului in posesia caruia s-au gasit bunurile, se va dispune restituirea bunurilor (tigari, detergent) care au fost ridicate de lucratorii de politie”.

    In cauza au fost respinse apelurile declarate de procuror si de inculpatul achitat, pentru ca, in recurs, prin Decizia penala nr. 271/P/2009 a Curtii de Apel Constanta, sa fie admisa calea de atac exercitata de catre procuror si sa se inceteze procesul penal fata de inculpat, ca urmare a intervenirii prescriptiei. In ceea ce priveste masura de siguranta a confiscarii instantele nu au facut nicio motivare.

    Referitor la cea de-a doua hotarare – care face obiectul anexei nr. 12 – se retine ca Judecatoria Sighetu Marmatiei, prin Sentinta penala nr. 101/2011, a condamnat inculpatul pentru infractiunea de contrabanda, dar a respins actiunea civila a directiei regionale pentru accize si operatiuni vamale ca inadmisibila, cu motivarea ca infractiunea de contrabanda este o infractiune de pericol. In mod expres se precizeaza ca “Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Maramures a procedat la confiscarea cantitatii de 3.000 pachete de tigari de provenienta ucraineana”. Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penala nr. 794/2011, a admis recursul partii civile si a obligat inculpatul la plata de taxe vamale. Masura confiscarii nu a fost luata in niciun fel in dezbatere, in recurs.

    In concluzie, in anexele nr. 11 – 12 (cele pentru care, prin recursul in interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a sustinut ca unele instante au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala ce a luat nastere la introducerea ilegala a bunurilor sau a marfurilor pe teritoriul vamal al Romaniei, insa nu s-a luat si masura de siguranta a confiscarii speciale cu privire la aceste bunuri sau marfuri), neluarea masurii de siguranta a confiscarii speciale nu a avut legatura efectiva cu modul de solutionare a laturii civile a cauzei – grefandu-se fie pe modul de solutionare a laturii penale a cauzei, raportat la pronuntarea unei alte solutii decat cea de condamnare a inculpatului, fie asupra obiectului material al infractiunii de contrabanda, in sensul ca bunurile au fost deja ridicate de lucratorii de politie.

    In consecinta, Inalta Curte apreciaza ca hotararile pronuntate de instantele judecatoresti, care au stat la baza promovarii recursului in interesul legii, nu au solutionat in mod diferit problema luarii masurii de siguranta a confiscarii speciale, in cazul infractiunii de contrabanda prevazute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, concomitent sau nu cu obligarea legala a inculpatului la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

    Or, din interpretarea dispozitiilor citate, art. 414^2 si, respectiv, art. 414^3 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, recursul in interesul legii este admisibil numai daca a fost solutionata in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive o problema de drept constand in interpretarea si aplicarea unor dispozitii legale.

    In consecinta, desi problema de drept supusa dezlegarii pe calea recursului in interesul legii prezinta un interes practic, hotararile judecatoresti pronuntate pana la data promovarii acestui recurs in interesul legii nu sunt relevante, asa incat Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 414^2 coroborat cu art. 414^3 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010.

 

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 414^5 cu referire la art. 414^2 si 414^3 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii

    DECIDE:

 

    Respinge, ca inadmisibil, recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind masura de siguranta a confiscarii speciale prevazute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, in cazul infractiunii de contrabanda prevazute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, concomitent cu obligarea legala a inculpatului la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

    Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close