Reglementari privind conditiile selectiei managerilor privati in intreprinderile publice
Guvernul a aprobat, in sedinta de astazi, o Ordonanta de Urgenta care creeaza conditiile selectiei managerilor privati in intreprinderile publice, intr-un context mai larg al extinderii principiilor guvernantei corporative la societatile de stat, a anuntat ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, la finalul sedintei Executivului. Actul normativ se aplica companiilor nationale, societatilor nationale, societatilor comerciale cu capital majoritar sau integral de stat ori detinut de unitati administrativ-teritoriale, precum si regilor autonome infiintate de stat sau unitati administrativ-teritoriale.
“Adoptarea proiectului de catre Guvern reprezinta implementarea obligatiilor pe care România şi le-a asumat prin Scrisoarea de Intentie cu FMI si asigura integrarea, in legislatia româneasca, a principiilor Organizatiei de Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD) privind guvernanta corporativa a intreprinderilor de stat. Prin aplicarea acestei norme, vom avea management privat in toate companiile de stat”, a declarat ministrul Justitiei.
Potrivit Ordonantei de Urgenta, intr-o prima etapa, in aproximativ o luna de la intrarea in vigoare a actului normativ, intreprinderile publice care au o cifra de afaceri de peste un miliard de lei la nivelul anului 2010 si peste 1.000 de angajati, vor incepe procedurile de selectare a primilor administratori si manageri privati. Ulterior, pe masura ce expira contractele de mandat ale actualilor administratori/manageri, procedura va fi aplicata pentru selectarea noilor candidate.
Etapele selectiei sunt urmatoarele:
• Adunarea Generala a Actionarilor decide initierea unei proceduri de selectie a administratorilor executivi si neexecutivi (in cadrul primei etape, selectia este internationala);
• Dupa convocarea Adunarii Generale, se vor selecta experti independenti, specializati in recrutare resurse umane, care vor sprijini intreprinderile publice in realizarea unei selectii obiective, transparente si profesioniste;
• Urmeaza publicitatea anuntului de selectie a administratorilor/managerilor si evaluarea candidatilor;
• Dupa selectia lor, in aceste companii supuse aplicarii ordonantei, se va convoca din nou Adunarea Generala a Actionarilor pentru numirea administratorilor selectati si incheierea contractelor de administrare.
Ministrul Catalin Predoiu a apreciat ca intreaga procedura de selectie va dura intre trei si cinci luni. “În urma procedurii, vom avea practic in toate companiile supuse aplicarii ordonantei management privat”, a explicat ministrul Justitiei.
De asemenea, raspunzând unei intrebari, ministrul Justitiei a mentionat ca numarul intreprinderilor publice la care va fi selectat managementul privat, in prima etapa, potrivit Ordonantei de Urgenta adoptate de Guvern, va putea fi determinat dupa ce ministerele vor face evaluari ale societatilor aflate in coordonarea sau sub autoritatea acestora prin raportare la criteriile prevazute de Ordonanta.
Ulterior, selectarea administratorilor/managerilor va continua si la celelalte societati pe masura vacantarii pozitiilor sau dupa evaluarea evantualelor costuri suplimentare pe care le-ar presupune revocarea mandatelor in curs.
Sursa : Guvernul Romaniei