RIL admis. Decizia nr. 18/2011

In M. Of. nr. 892 din 16 decembrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 18/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

    Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

    La sedinta de judecata participa prim-magistratul-asistent delegat al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Aneta Ionescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Reprezentantului procurorului general, doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin, a sustinut recursul in interesul legii si a solicitat sa se constate ca despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare pentru prejudiciul suferit ca urmare a retrocedarii unor imobile trebuie sa reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeasi proportie pe care activul o avea in patrimoniul societatii ale carei actiuni au fost cumparate prin contractul de privatizare la momentul cumpararii, prin aplicarea aceleiasi proportii dintre procentul actiunilor vandute din intregul capital social la valoarea pretului incasat si platit.

    Presedintele completului, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

 

    INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

 

    1. Problema de drept care a generat practica neunitara

    Prin sesizarea cu recurs in interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a invederat existenta unei divergente jurisprudentiale determinate de aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la criteriile de stabilire a cuantumului despagubirilor acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile fostilor proprietari.

 

    2. Examenul jurisprudential

    In urma verificarilor jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca in solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile si completarile ulterioare, practica judiciara este neunitara.

 

    3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

    3.1. Unele instante de judecata, investite cu cereri avand ca obiect acordarea de despagubiri, drept consecinta a iesirii din patrimoniul societatilor comerciale a imobilelor restituite fostilor proprietari, au dispus obligarea institutiilor publice implicate la plata unor despagubiri reprezentand valoarea de circulatie a imobilului retrocedat.

    In sustinerea acestei solutii s-a retinut incidenta prevederilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. In lipsa unor criterii legale speciale de determinare a prejudiciului, s-a apreciat ca se aplica principiul general de drept al repararii integrale a prejudiciului, care trebuie sa acopere atat paguba efectiv suferita (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cesans). Astfel, cuantumul despagubirilor a fost stabilit in raport cu valoarea pagubei la momentul pronuntarii hotararii, intrucat numai astfel se realizeaza echivalenta intre valoarea iesita din patrimoniul societatii, prin restituirea imobilelor catre fostii proprietari, si valoarea ce trebuie adusa in loc, prin despagubirea platita de institutia implicata in procesul de privatizare. Instantele care au stabilit aceasta modalitate de acordare a despagubirilor au apreciat ca numai valoarea de circulatie a bunului imobil poate sa asigure o justa reparatie si o reala protectie a drepturilor societatii comerciale, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

    3.2. Alte instante au apreciat ca obligatia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comerciala din al carei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limiteaza la valoarea de inventar actualizata, in raport cu indicele de inflatie la momentul predarii efective a bunului sau cu coeficientul de reevaluare a constructiilor si terenurilor.

    S-a apreciat ca nu se pot acorda despagubiri la nivelul valorii contabile stabilite la data vanzarii pachetului de actiuni, ca urmare a faptului ca societatile comerciale sunt obligate, prin lege, sa procedeze la anumite intervale de timp la actualizarea valorii contabile a imobilelor din patrimoniu, conform coeficientilor adoptati de legiuitor. In urma acestei evaluari, bunurile primesc o noua valoare contabila, inscrisa in evidentele financiare ale societatii, valoare care se impune a fi avuta in vedere la stabilirea cuantumului despagubirilor.

    3.3. Intr-o a treia interpretare jurisprudentiala s-a considerat ca prejudiciul societatilor comerciale, creat prin restituirea imobilului fostilor proprietari, nu poate echivala cu valoarea de circulatie a imobilului, deoarece despagubirea trebuie sa reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeasi proportie pe care valoarea activului respectiv o avea in patrimoniul societatii ale carei actiuni au fost cumparate prin contractul de privatizare la momentul cumpararii, prin aplicarea aceleiasi proportii dintre procentul actiunilor vandute din intregul capital social la valoarea pretului incasat si platit.

    S-a apreciat ca, chiar daca obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie pachetul de actiuni reprezentand o fractie a capitalului social in expresie juridica, acestui capital, evidentiat in bilant la pasiv, ii corespund la activ bunuri ale societatii, asa incat echilibrul dintre acesta si pretul incasat trebuie mentinut si ulterior incheierii actului de instrainare, pentru eventualele pierderi prevazute de legiuitor ulterior privatizarii si a caror obligatie de acoperire a fost instituita in sarcina vanzatorului, respectiv a institutiei publice implicate. In acest context, s-a statuat ca ratiunea obligarii institutiei implicate in procesul de privatizare la o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin retrocedarea imobilelor fostilor proprietari este aceea de mentinere a capitalului social la nivelul avut la momentul privatizarii, consemnat in dosarul de privatizare, conform principiului fixitatii capitalului social, al corespondentei lui cu bunurile inscrise in bilant la activ.

    S-a retinut totodata ca in stabilirea judiciara a echivalentului banesc al prejudiciului se aplica principiile instituite prin art. 1084 – 1086 din Codul civil, in sensul ca prejudiciul trebuie sa cuprinda pierderea efectiv suferita si castigul nerealizat, repararea privind numai prejudiciul previzibil la momentul incheierii contractului, respectiv prejudiciul direct, in legatura cauzala cu faptul ce l-a generat. S-a concluzionat ca dupa determinarea prejudiciului, ca proportie reprezentata de valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social, la care se aplica procentul de capital vandut, rezultatul se va raporta, prin regula de trei simpla, la pretul incasat, prin adaugarea la valoarea astfel obtinuta a castigului nerealizat, constand in lipsa de folosinta de la momentul notificarii restituirii imobilului si pana la data nerealizarii acordului de plata, daca se constata culpa comuna a partilor.

 

    4. Opinia procurorului general

    Exprimandu-si punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corecta orientarea jurisprudentiala in conformitate cu care, prin aplicarea regulilor de drept comun, instituite prin art. 1084 – 1086 din Codul civil, coroborate cu dispozitiile speciale din cuprinsul art. 14 alin. (9) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, prejudiciul suferit de cumparatorul pachetului de actiuni in cadrul procesului de privatizare nu poate fi stabilit decat ca proportia reprezentata de valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vandut, rezultatul urmand a se raporta la pretul incasat.

 

    5. Raportul asupra recursului in interesul legii

    Raportul intocmit in cauza, conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedura civila, a concluzionat ca fiind corecta una dintre solutiile identificate de examenul jurisprudential, respectiv aceea ca despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.

 

    6. Inalta Curte

    Pentru intelegerea problemei de drept ce face obiectul recursului in interesul legii, trebuie prezentata mai intai evolutia legislativa. Primul act normativ care a prevazut plata unor despagubiri este Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest act normativ se regaseste dispozitia legala supusa interpretarii, respectiv art. 32^4 alin. (1) potrivit caruia “institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”.

    Art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost abrogat expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Noul act normativ a introdus o noua modalitate de plata a despagubirilor prin art. 29, potrivit caruia “institutia publica implicata asigura cumparatorilor cu care a incheiat contracte de vanzare-cumparare de actiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile care obliga la restituirea in natura catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”, precum si un plafon maxim al acestor despagubiri, ele neputand depasi 50% din pretul efectiv platit de cumparatorul actiunilor. Totodata, art. 30 alin. (3) din lege a statuat ca prevederile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, raman aplicabile pentru contractele de vanzare-cumparare de actiuni incheiate anterior intrarii in vigoare a legii.

    Din analiza acestor texte legale rezulta ca legiuitorul a prevazut, succesiv, doua modalitati diferite de plata a despagubirilor: cea initiala, din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, care stabilea plata despagubirilor catre societatea comerciala privatizata, si cea ulterioara, din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste plata despagubirilor catre cumparatorul actiunilor din cadrul procesului de privatizare.

    Diferenta este importanta din perspectiva problemei de drept ce face obiectul recursului in interesul legii: astfel, prima reglementare nu contine norme de limitare a cuantumului despagubirilor ce pot fi achitate societatii comerciale prejudiciate, in timp ce a doua reglementare, raportandu-se la cumparatorul actiunilor, limiteaza cuantumul maxim al despagubirilor ce pot fi achitate la 50% din pretul efectiv platit pe actiuni.

    Prin prevederea expresa in cadrul Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, a faptului ca textul art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, ramane aplicabil contractelor incheiate anterior intrarii in vigoare a legii, s-a creat o situatie de ultraactivitate a legii, respectiv de exceptie ce trebuie analizata ca atare, fara raportare la prevederile ulterioare. In consecinta, pentru contractele de vanzare-cumparare de actiuni incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind aplicabile dispozitiile art. 32^4*) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, nu exista norme de limitare a despagubirilor, aceste limitari intervenind doar pentru contractele de vanzare-cumparare de actiuni incheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

————

    In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011, numarul acestui articol era indicat, in mod eronat, ca fiind 324.

 

    In concluzie, din analiza textelor legale prezentate se desprind doua idei principale:

    – in primul rand, titularul actiunii in despagubire intemeiate pe dispozitiile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru prejudiciile suferite ca urmare a retrocedarii unor imobile catre fostii proprietari este intotdeauna societatea comerciala privatizata;

    – in al doilea rand, prin mentinerea in aplicare a dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru contractele incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, despagubirile ce pot fi acordate societatilor comerciale nu sunt limitate, neputandu-se face raportare la prevederile legale ce stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50% din pretul efectiv platit de cumparatorul actiunilor.

    Din aceasta perspectiva, argumentele prezentate in recursul in interesul legii declarat de procurorul general nu au relevanta in analiza problemei de drept vizand intinderea despagubirilor cuvenite societatilor comerciale in actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, in conditiile in care aceste argumente se bazeaza pe modalitatea de plata a despagubirilor reglementata de Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Constatam insa ca exista o practica judiciara divergenta la nivelul instantelor de judecata cu privire la modalitatea de stabilire a despagubirilor cuvenite societatilor comerciale prejudiciate ca urmare a retrocedarii unor imobile catre fostii proprietari.

    Se constata ca fiind corecta jurisprudenta in materie potrivit careia obligatia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comerciala din al carei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limiteaza la valoarea de inventar (valoarea contabila), actualizata in raport cu indicele de inflatie.

    Se retine necesitatea unei corespondente in modalitatea de evaluare a patrimoniului societatii comerciale, atat la momentul privatizarii, cat si la momentul iesirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vanzarii actiunilor, in cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societatii comerciale este evaluat conform normelor de evaluare in vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectata in valoarea actiunilor ce urmeaza a fi vandute, respectiv in capitalul social al societatii comerciale ce urmeaza a fi privatizata.

    Ca regula generala, capitalul social cuprinde aporturile in numerar si in natura ale asociatilor care participa la constituirea societatii. In bilantul societatii, capitalul social este evidentiat la pasiv, ca o obligatie a societatii fata de asociati. In schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociatilor, figureaza in bilantul societatii, deoarece, intrand in patrimoniul societatii, ele apartin acesteia.

    Capitalul social nominal este fix pe toata durata societatii, in sensul ca valoarea activului patrimoniului societatii trebuie sa fie cel putin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevazand obligatia reintregirii sau reducerii acestuia (art. 207 si art. 212 si urm. din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare).

    Deosebit de aceste modalitati de reducere si majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevazut o modalitate specifica de majorare a capitalului social, si anume prin reevaluarea activelor societatii. Astfel, legislatia promovata dupa anul 1990 a avut in vedere efectuarea unor reevaluari ale activelor din patrimoniul intreprinderilor, reevaluarea contabila a fost facuta la decizia autoritatii – Ministerul Finantelor Publice, fiind o activitate administrativa prin care se urmarea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizarilor corporale (mijloace fixe) inregistrate la costuri istorice la valorile actuale influentate de procesul inflationist. Activitatea de reevaluare contabila a fost un proces obligatoriu in urma publicarii Hotararii Guvernului nr. 945/1990 privind inventarierea si reevaluarea patrimoniului unitatilor economice de stat, Hotararii Guvernului nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active si pasive ca urmare a unificarii cursurilor de schimb ale leului si regimului de preturi si tarife in aceste conditii, cu completarile ulterioare, si a Hotararii Guvernului nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizarilor corporale si modificarea capitalului social, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv un proces aflat la indemana societatilor comerciale, astfel cum a fost reglementat prin Hotararea Guvernului nr. 983/1998 privind reevaluarea cladirilor, constructiilor speciale si a terenurilor, modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 95/1999, respectiv Hotararea Guvernului nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizarilor corporale si Hotararea Guvernului nr. 1.553/2003 privind reevaluarea imobilizarilor corporale si stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, cu modificarile ulterioare.

    Conform dispozitiilor art. 1 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 1.553/2003, reevaluarea imobilizarilor corporale se efectueaza in vederea determinarii valorii juste a acestora, tinandu-se seama de inflatie, utilitatea bunului, starea acestuia si de pretul pietei, atunci cand valoarea contabila difera semnificativ de valoarea justa.

    De asemenea, Hotararea Guvernului nr. 500/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste obligativitatea reevaluarii imobilizarilor corporale si inregistrarea diferentelor in capitalul social al regiilor autonome sau al societatilor comerciale cu capital integral sau partial de stat.

    Deci societatile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vanzarea pachetului de actiuni (indiferent daca a avut loc o vanzare totala sau partiala a pachetului de actiuni detinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continua a activelor sale patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilantului la capitolul active.

    In consecinta, apreciem, pe o linie de consecventa in evaluarea patrimoniului societatilor comerciale privatizate, ca societatea comerciala prejudiciata prin restituirea unor imobile catre fostii proprietari trebuie despagubita cu valoarea cu care aceste imobile figurau in bilantul societatii, in conditiile in care, respectand dezideratul fixitatii capitalului social, in locul imobilului retrocedat trebuie inscrisa valoarea acestuia rezultata in urma procesului obligatoriu de reevaluare.

    Aceasta valoare acopera insa doar paguba efectiv suferita (damnum emergens). In baza principiului repararii integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidentiata in bilant trebuie adaugata rata inflatiei, calculata prin raportare la momentul platii despagubirii (aceasta acoperind si beneficiul nerealizat – lucruum cesans).

    Nu pot fi retinute valorile stabilite prin solutiile care au statuat in sensul platii unor despagubiri la valoarea de circulatie a imobilului retrocedat, pentru urmatoarele considerente: asa cum s-a aratat deja, capitalul social este fix, el corespunzand valorii aporturilor in numerar si in natura aduse de asociati, cu mentiunea ca aporturile in natura, in lipsa unei stipulatii contrare, intra in patrimoniul societatii (in situatia societatilor comerciale privatizate, foste unitati de stat, nici nu exista aporturi in natura ale asociatilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date in administrare sau in folosinta in perioada anterioara anului 1990). In masura in care despagubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piata a activului retrocedat, societatea nu ar putea inscrie in capitalul sau social decat valoarea de inlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabila, pentru a mentine in acest fel capitalul social. Pentru suma ce excedeaza acestei valori contabile societatea ar trebui sa declanseze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinta legala a emiterii de noi actiuni. Or, scopul legiuitorului in reglementarea posibilitatii de plata a despagubirilor nu a fost acela de determinare a majorarii capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ci acela de a pastra neschimbata valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectata in activele societatii.

    De asemenea, nu pot fi retinute considerentele exprimate in recursul in interesul legii, acestea raportandu-se la cumparatorul actiunilor in cadrul procesului de privatizare, in conditiile in care textul legal ce a determinat problema de drept reglementeaza posibilitatea acordarii despagubirilor catre societatea comerciala privatizata, iar nu catre cumparatorul actiunilor (situatie reglementata de Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicabila doar contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a legii).

    Stabilirea despagubirilor ce pot fi acordate societatilor comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile raspunde si dezideratului de respectare a acceptiunii notiunii de “bun”, reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, instanta europeana a aratat ca, in situatiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin masuri legislative ce pot avea consecinte economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritatile nationale trebuie sa dispuna de o mare putere discretionara nu numai in a alege masurile de natura a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, ci si in a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea masuri; alegerea acestora poate presupune diminuarea indemnizarii pentru privarea de proprietate sau restituirea de bunuri de o valoare inferioara celei a bunului de care a fost privat un proprietar. Acest principiu, in acceptiunea instantei europene, este aplicabil cu deosebire in situatiile in care dreptul la indemnizare nu decurge dintr-o privare de proprietate impusa unei persoane de statul in cauza, ci este conceputa spre a atenua efectele unei privari sau pierderi de proprietate ce nu este imputabila acestui stat; ceea ce pretinde art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizarii acordate sa fie in raport rezonabil cu valoarea bunului in discutie*1).

    De asemenea, intr-o alta decizie, avand a analiza disproportia sustinuta de petenti intre indemnizatie si valoarea bunului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca trebuia definita de la inceput o formula comuna de indemnizare, ca sectorul public suporta atat povara oricarui declin, cat si profitul unei eventuale cresteri, ca orice dezvoltare a societatilor se explica si prin factori exteriori, ca trebuie sa se tina cont de evolutia previzibila si ca orice modificare a metodei alese ar fi subminat securitatea juridica si asteptarile publicului, putand fi dezavantajoasa pentru fostii proprietari si permitand distorsiuni ale valorilor*2).

————

    *1) CEDH, 22 iunie 2004, Broniowski c/Pologne.

    *2) Cazul Lithgow si altii contra Regatului Unit, Hotararea din 8 iulie 1986.

 

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii

    DECIDE:

 

    Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

    Stabileste ca, in aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificata si completata prin Legea nr. 99/1999, despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.

    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.