Decizia Curtii Constitutionale nr. 1533/2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Opinie separata.

In M. Of. nr. 905 din 20 decembrie 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1533/2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Din cuprins:

In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 18 octombrie 2011, un grup de 139 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 5.618 din 18 octombrie 2011 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.187A/2011.

Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Campeanu, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciuca, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Calin Potor, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru, Adrian George Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Banicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabes, Matei Radu Bratianu, Doina Burcau, Ion Burnei, Ion Calin, Cindrea Ioan, Gheorghe Ciocan, Dumitru Chirita, Eugeniu Radu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea-Gheorghe Draghici, Sonia-Maria Draghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Dusa, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Iulian Iancu, Iordache Florin, Cornel Itu, Ciprian-Florin Luca, Silvestru-Mircea Lup, Costica Macaleti, Iulian Claudiu Manda, Antonella Marinescu, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Adrian Mocanu, Ion Mocioalca, Carmen Ileana Moldovan, Emil Radu Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Nastase, Marian Neacsu, Catalin-Ioan Nechifor, Robert Sorin Negoita, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, Laurentiu Nistor, Constantin Nita, Iuliu Nosa, Tudor Pantiru, Florin-Costin Paslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeanga, Dan-Mircea Popescu, Neculai Ratoi, Cornel-Cristian Resmerita, Cristian Rizea, Sorin Ioan Roman, Lucretia Rosca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Ioan Stan, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupaceanu, Viorel Stefan, Horia Teodorescu, Angel Tilvar, Mihai Tudose, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilica, Gabriel Petru Vlase, Aurel Vladoiu, Madalin-Stefan Voicu si Valeriu Stefan Zgonea.

In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate au fost aduse argumente care privesc atat neconstitutionalitatea extrinseca, cat si cea intrinseca a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, dupa cum urmeaza:

I. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseci, autorii obiectiei apreciaza ca dispozitiile legale criticate incalca art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2), art. 73 alin. (1) si art. 75 alin. (4) din Constitutie, intrucat camera decizionala, respectiv Camera Deputatilor, a adus modificari substantiale formei legii adoptate de catre Camera de reflectie, respectiv Senatul. In aceste conditii, se considera ca, din punct de vedere al procedurii de legiferare, a fost incalcat principiul bicameralismului astfel cum acesta a fost conturat in jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Se mai sustine ca, prin Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, s-a reglementat in domeniul drepturilor fundamentale si a fost afectat regimul unei institutii fundamentale a statului. In acest sens, pe de o parte, sunt mentionate dreptul la un proces echitabil si dreptul de proprietate privata, iar pe de alta parte, autoritatea judecatoreasca, respectiv instantele judecatoresti. Totodata, se arata ca ordonanta de urgenta criticata a fost adoptata cu incalcarea art. 115 alin. (4) din Constitutie, intrucat nu a existat o situatie cu caracter extraordinar.

II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseci, se arata ca dispozitiile legale contestate sunt discriminatorii, intrucat reesalonarea platii sumelor de bani rezultate din titluri executorii vizeaza numai persoanele care au castigat drepturi banesti prin litigii de munca sau prin litigii de alta natura in contradictoriu cu angajatorii din sectorul public, nu si persoanele care au castigat aceleasi drepturi, dar in contradictoriu cu angajatori din sectorul privat. Mai mult, suspendarea executarii silite pornite de stat impotriva unui subiect al raportului de drept fiscal se poate realiza doar in conditiile platii unei cautiuni conform art. 148 si art. 172 din Codul de procedura fiscala, in schimb, cetateanului-creditor statul ii opune, in temeiul legii, o suspendare de drept a executarii silite, ceea ce determina o lipsa de egalitate juridica intre stat si cetatean atunci cand au calitatea de debitori.

Astfel, se ajunge la o dubla discriminare, si anume a personalului platit din fonduri publice fata de personalul angajat in mediul privat, respectiv a cetateanului fata de stat in privinta posibilitatii acestuia de a cere suspendarea executarii silite.

Se apreciaza ca adoptarea unor acte normative succesive prin care este esalonata plata drepturilor salariale acordate prin hotarari judecatoresti personalului din sistemul bugetar constituie o incalcare a dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat executarea unei hotarari este parte integranta a “procesului” prevazut de acelasi text conventional; in acest sens, este invocata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotararile din 19 martie 1997, 28 iulie 1999 si 17 iunie 2004, pronuntate in cauzele Hornsby impotriva Greciei, Immobiliare Saffi impotriva Italiei, respectiv Ruianu impotriva Romaniei. S-a mai aratat ca nici macar complexitatea procedurii interne de executare silita sau a sistemului bugetar al statului si nici lipsa de fonduri sau a altor resurse nu poate scuti statul de obligatia sa, asumata in baza Conventiei, de a garanta fiecarei persoane dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti definitive si executorii intr-un interval de timp rezonabil (Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 15 ianuarie 2009, pronuntata in Cauza Burdov 2 impotriva Rusiei). De asemenea, se sustine ca legea criticata reprezinta o ingerinta a puterii legislative in administrarea justitiei in scopul influentarii solutionarii judiciare a unui proces, situatie care este de natura a incalca dreptul la un proces echitabil (este invocata, in acest sens, Hotararea din 9 decembrie 1994, pronuntata in Cauza Papageorgion impotriva Greciei). Se arata ca legea criticata reprezinta o imixtiune in actul de justitie, iar efectul esalonarilor repetate consta in imposibilitatea unei anumite categorii de creditori ai statului de a-si incasa drepturile salariale restante, integral si in termen rezonabil. Mai mult, se invedereaza Curtii faptul ca Guvernul roman a recunoscut in unele cauze solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca o durata de la 5 la 9 ani a procedurii judiciare incalca art. 6 din Conventie (a se vedea Decizia din 12 aprilie 2011 cu privire la Cererea nr. 128/04 introdusa de Gheorghe David si alte cereri impotriva Romaniei). In consecinta, fata de cele aratate, se sustine ca este incalcat dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

Avand in vedere cele de mai sus, se apreciaza ca aceasta interventie a legiuitorului, avand ca efect amanarea sine die a executarii unor hotarari judecatoresti, echivaleaza cu o decizie prin care legislativul dispune neexecutarea unor hotarari judecatoresti, “anuland practic autoritatea si competentele justitiei”. In consecinta este incalcat si principiul separatiei puterilor in stat.

In privinta pretinsei incalcari a dispozitiilor art. 44 din Constitutie, se arata ca drepturile salariale castigate prin hotarari judecatoresti constituie un bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, fiind drepturi deja castigate, iar amanarea sine die a punerii in executare a acestora constituie o ingerinta de natura sa afecteze dreptul de proprietate in substanta sa.

In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.

Presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. I/740 din 25 octombrie 2011, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata.

In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseci, se sustine ca, prin adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, a fost incalcat principiul bicameralismului si ca aceasta nu poate acoperi viciile de neconstitutionalitate ale ordonantei de urgenta, act care a fost adoptat cu incalcarea art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie.

In privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, se arata ca a fost incalcat principiul separatiei puterilor in stat, exista o discriminare intre angajatii din mediul public si cel privat, se incalca dreptul persoanelor la solutionarea cauzei lor intr-un termen rezonabil, precum si dreptul de proprietate al acestora. Toate acestea aduc in prim-plan incalcarea prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/4.899 din 25 octombrie 2011, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.

In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseci, se sustine ca respingerea de catre Senat a proiectului de lege de aprobare a ordonantei de urgenta coroborata cu adoptarea proiectului de lege de aprobare cu modificari de catre Camera Deputatilor nu are drept efect incalcarea principiului bicameralismului. Camera Deputatilor a adoptat legea criticata pentru neconstitutionalitate cu respectarea atat a materiei, cat si a formei proiectului initial al legii; in schimb, se sustine ca, in situatia in care Camera Deputatilor ar fi trebuit sa respinga proiectul de lege pe motiv ca Senatul, de asemenea, l-a respins, s-ar fi ajuns la incalcarea principiului bicameralismului.

Se mai arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 a fost adoptata ca raspuns la situatia de criza economica si financiara mondiala si ca legea de aprobare a acesteia nu afecteaza drepturi sau libertati fundamentale, ci doar plata unor drepturi de natura salariala, ceea ce nu poate duce la concluzia incalcarii art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseci, se arata ca nu sunt incalcate prevederile art. 16 din Constitutie, intrucat situatia angajatilor din mediul bugetar este diferita fata de a celor ce isi desfasoara activitatea in mediul privat, din moment ce sursa salariilor de care beneficiaza este chiar bugetul de stat.

Se sustine ca executarea titlurilor executorii nu tine de respectarea sau nu a dispozitiilor art. 21 din Constitutie, amanarea acesteia fiind necesara in conditiile de criza economica existente. In privinta termenului rezonabil in care sunt executate hotararile judecatoresti, se apreciaza ca rezonabilitatea trebuie sa se supuna situatiei de criza din prezent. Prin urmare, termenul rezonabil de executare nu poate fi decat cel in care interesul general nu va fi afectat, “adica numai dupa ce criza se va estompa. Abia atunci se poate analiza o eventuala incalcare a unui termen rezonabil de executare a titlurilor executorii in cauza”. De asemenea, se invedereaza faptul ca legiuitorul nu a incalcat principiul separatiei puterilor in stat, din moment ce nu a modificat continutul hotararilor judecatoresti.

In final se mai apreciaza ca amanarea platii sumelor de bani rezultate din hotarari judecatoresti nu este de natura sa afecteze dreptul de proprietate al celor care au obtinut astfel de hotarari, din moment ce drepturile stabilite prin acestea exista in continuare.

Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/6.018/E.B. din 26 octombrie 2011, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseci, se mentioneaza ca nu este incalcat principiul constitutional al bicameralismului, intrucat nu exista diferente majore de continut juridic intre forma finala a legii si forma proiectului; in acest sens, este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale in privinta acestui principiu, respectiv Decizia nr. 710 din 6 mai 2009.

Referitor la invocarea art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie, se arata ca ordonanta de urgenta a respectat la momentul emiterii ei aceste dispozitii, invocandu-se in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 188 din 2 martie 2010. De asemenea, se mai mentioneaza ca valoarea sumelor care intra sub incidenta acestei ordonante de urgenta este de aproape 10.000 milioane lei, ceea ce reprezinta 1,7% din produsul intern brut (PIB) prognozat pentru anul 2012. Aceasta masura ar diminua dezechilibrele bugetare existente si ar mentine deficitul bugetar in limitele aprobate prin Legea nr. 275/2010 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar, respectiv 3% din PIB in anul 2012.

In privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, este mentionata jurisprudenta Curtii Constitutionale prin care aceasta a constatat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, jurisprudenta reprezentata de Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010 si Decizia nr. 713 din 25 mai 2010.

De asemenea, se arata ca dispozitiile art. 148 din Constitutie, invocate in sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate, nu sunt incidente in cauza.

La termenul de judecata din 2 noiembrie 2011, Curtea, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor, a amanat pronuntarea pentru data de 3 noiembrie 2011, cand, avand in vedere imposibilitatea constituirii majoritatii prevazute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, in temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, presedintele Curtii Constitutionale a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 28 noiembrie 2011, data la care Curtea a pronuntat prezenta decizie.

 

CURTEA,

examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale Presedintelui Senatului, Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dovezile depuse, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, art. 10, art. 15 si art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.

Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care au urmatorul cuprins:

“Articol unic. – Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu urmatoarea modificare:

– La articolul 1, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

<<Art. 1. – (1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:

a) in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;

b) in anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;

c) in anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;

d) in anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;

e) in anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) In cursul termenului prevazut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.>>”.

Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) si (5) privind principiile separatiei si echilibrului puterilor in stat si al respectarii Constitutiei si a suprematiei sale, ale art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea in drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (2) si (3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privata, ale art. 61 alin. (2) privind rolul si structura Parlamentului, ale art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, ale art. 75 alin. (4) privind procedura de adoptare a legilor, ale art. 115 alin. (4) si (6) privind delegarea legislativa, ale art. 124 privind infaptuirea justitiei, precum si ale art. 148 alin. (2) si (4) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene, respectiv obligatia autoritatilor nationale de a-si indeplini obligatiile asumate. Totodata, sunt considerate ca fiind incalcate si prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 1 privind protectia proprietatii din Protocolul aditional la Conventie.

Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza a se pronunta, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie in critici de neconstitutionalitate extrinseci, iar pe de alta parte, asupra criticilor de neconstitutionalitate intrinseci a legii supuse controlului.

Totusi, inainte de a proceda la analiza obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza sa constate ca sesizarea formulata indeplineste conditiile prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, intrucat aceasta, astfel cum rezulta din listele anexate sesizarii de neconstitutionalitate, a fost semnata de un numar de 140 de deputati.

I. In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseci, se retin urmatoarele:

1. In primul rand, Curtea observa ca Senatul, in sedinta sa din 12 octombrie 2009, cu 47 de voturi pentru si 44 impotriva a adoptat proiectul legii de aprobare a ordonantei de urgenta. La 12 octombrie 2011, Camera Deputatilor a adoptat cu 143 de voturi pentru, 108 impotriva si 4 abtineri proiectul legii de aprobare a ordonantei de urgenta. Prin urmare, nu poate fi retinut aspectul invederat de Presedintele Camerei Deputatilor referitor la faptul ca Senatul ar fi respins proiectul legii de aprobare a ordonantei de urgenta.

Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Curtea a stabilit doua criterii esentiale pentru a se determina cazurile in care prin procedura legislativa se incalca principiul bicameralismului.

Aceste criterii esentiale cumulative sunt:

a) existenta unor deosebiri majore de continut juridic intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului;

b) existenta unei configuratii deosebite, semnificativ diferita, intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului;

Din analiza comparata a documentelor privind initierea si desfasurarea procesului legislativ in cauza, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca prima Camera sesizata, si a celei adoptate de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, Curtea constata ca modificarile operate de catre Camera Deputatilor fata de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natura a genera nici deosebiri majore de continut juridic fata de forma legii adoptata de Senat si nici o configuratie deosebita, semnificativ diferita fata de cea a proiectului de lege in forma adoptata de Senat.

Camera Deputatilor a modificat art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 in sensul stabilirii unei perioade de esalonare unice a platii sumelor de bani rezultate din hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar pronuntate pana la data de 31 decembrie 2011, text pe care Senatul nu il modificase in calitate de Camera de reflectie, avand in vedere data la care acesta a adoptat proiectul de lege, si anume 12 octombrie 2009. Practic, la data adoptarii proiectului de lege de catre Senat erau supuse unei esalonari unitare toate sumele de bani rezultate din hotararile judecatoresti avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar pronuntate; astfel, ceea ce a realizat Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 a fost continuarea liniei de gandire impuse de Senat, respectiv esalonarea unitara a sumelor de bani rezultate din hotararile judecatoresti avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar pronuntate (tinand cont si de realitatea normativa consacrata prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 18/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 45/2010 sau a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 113/2010). Prin urmare, nu se poate sustine ca, sub acest aspect, cea de-a doua Camera, cea decizionala, ar fi modificat sau ar fi deturnat intentia normativa a Guvernului sau a primei Camere, cea de reflectie.

Cu privire la reesalonarea sumelor de bani rezultate din hotararile judecatoresti mentionate mai sus pronuntate pana la data de 31 decembrie 2010 si la esalonarea platii sumelor de bani rezultate din hotararile judecatoresti mentionate mai sus pronuntate in perioada 31 decembrie 2010 – 31 decembrie 2011, Curtea constata ca cea de-a doua Camera, cea decizionala, nu a deturnat sensul legii adoptate de Senat si nu a dat o configuratie juridica semnificativ diferita fata de forma adoptata de Senat de natura sa incalce principiul bicameralismului. Pe de o parte, au fost modificate perioada in care urmeaza a fi executate hotararile judecatoresti, precum si cuantumul procentual al sumelor aferente, iar, pe de alta parte, a fost esalonata, ca efect conex al existentei unui calendar unic de executare a hotararilor judecatoresti mentionate, plata sumelor de bani aferente titlurilor executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

In schimb, alin. (2) al aceluiasi articol a fost modificat de Camera Deputatilor in sensul revenirii sale la continutul normativ pe care acesta l-a avut la momentul adoptarii ordonantei de urgenta, dupa ce in Senat, Camera de reflectie, tot acest alineat fusese eliminat [in mod gresit in forma legii adoptate de Senat apare ca fiind abrogat art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, text, de fapt, inexistent; in mod corect, referirea vizeaza art. 1 alin. (2), astfel cum rezulta de altfel si din raportul suplimentar comun intocmit de Comisia pentru munca, familie si protectie sociala si Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari, depus sub nr. 284 din 7 octombrie 2009].

In consecinta, se retine ca au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2), art. 73 alin. (1) si art. 75 alin. (4).

2. In privinta respectarii art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie, se observa ca aceste dispozitii constitutionale vizeaza conditii de forma care trebuie respectate la adoptarea ordonantelor de urgenta. Rezulta ca, prin critica lor, autorii obiectiei de neconstitutionalitate contesta constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 sub aspectul conditiilor de forma. Aceste conditii, desigur, trebuie analizate in raport cu momentul la care aceasta a fost adoptata. Avand in vedere faptul ca eventualele vicii de neconstitutionalitate ale ordonantelor de urgenta nu pot fi acoperite prin legea de aprobare si ca legea care ar aproba o ordonanta de urgenta neconstitutionala este ea insasi neconstitutionala, Curtea este competenta sa analizeze in cadrul controlului a priori de constitutionalitate ce priveste legea de aprobare insasi indeplinirea de catre ordonanta de urgenta aprobata a conditiilor prevazute de art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie (in acest sens, cu titlu exemplificativ, se retin Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, sau Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011).

Astfel, in aceasta privinta, Curtea observa ca, printr-o bogata jurisprudenta, a stabilit faptul ca a existat o situatie extraordinara la momentul la care a fost adoptata ordonanta de urgenta (a se vedea pe larg, in acest sens, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 714 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010) si ca aceasta ordonanta de urgenta nu a afectat, in intelesul constitutional al termenului, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, drepturi si libertati fundamentale, din moment ce nu acestea au fost incalcate (a se vedea, in acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.042 din 14 iulie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 647 din 9 septembrie 2011).

II. In privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, Curtea constata urmatoarele:

1. Sustinerea referitoare la incalcarea art. 16 din Constitutie nu poate fi retinuta. Astfel, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat ca angajatii din mediul public nu se afla in aceeasi situatie juridica cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajati in raporturi de munca in mediul bugetar sunt legati, in mod esential, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizatiile sau soldele, de bugetul public national, de incasarile si de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putand avea consecinte in ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizatiile/soldele reprezinta astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de personal. In schimb, in mediul privat raporturile de munca sunt guvernate intotdeauna de contractul individual de munca incheiat intre un angajat si un angajator.

De altfel, aceasta este si ratiunea pentru care angajatii platiti din fonduri publice sunt retribuiti in baza unei legi-cadru unice.

Prin urmare, nu se poate retine ca legea de aprobare a ordonantei de urgenta ar crea o diferenta de tratament juridic intre angajatii din mediul public si cei din mediul privat, fara a exista o justificare obiectiva si rationala. Aceasta justificare este data tocmai de legatura indisolubila existenta intre drepturile de natura salariala ce se constituie in cheltuieli de personal si bugetul de stat.

Totodata, Curtea observa ca masura suspendarii de drept a procedurilor de executare este una necesara pentru a se putea realiza finalitatea avuta in vedere, respectiv esalonarea sumelor de bani rezultate din hotarari judecatoresti, fiind aplicata in mod egal tuturor persoanelor ce intra sub incidenta acesteia. Pretinsa lipsa de egalitate, in privinta posibilitatii debitorului de a cere suspendarea executarii silite, intre situatia statului ca creditor in cadrul raporturilor de drept fiscal si cea a cetateanului ca creditor al statului in ipoteza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 nu poate fi retinuta. In primul caz, se aduc in discutie dreptul fiscal si procedura fiscala, materii care fac parte din dreptul public, “ceea ce inseamna ca subiectii unor atari raporturi nu pot fi egali in drepturi si obligatii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, si anume organul fiscal, are o pozitie dominanta, fiind inzestrat cu exercitiul puterii de stat” (a se vedea Decizia nr. 1.357 din 27 octombrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009, sau Decizia nr. 894 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010).

Astfel, statului-creditor in raporturile de drept fiscal i se poate opune suspendarea executarii silite cu plata unei cautiuni, dar nu suspendarea provizorie a executarii, iar cetateanului-creditor in raporturile reglementate de legea criticata i se va opune o suspendare de drept a executarii silite. Diferenta de tratament juridic rezida tocmai din specificitatea raporturilor de drept fiscal, in care statul are o larga marja de apreciere, din finalitatea urmarita prin suspendarea de drept a executarii silite (si anume, esalonarea platii sumelor de bani rezultate din hotarari judecatoresti) si din nevoia urgenta pe moment a echilibrarii bugetului de stat.

2. Referitor la critica de neconstitutionalitate ce priveste incalcarea art. 21 alin. (2) si (3) din Constitutie privind accesul liber la justitie si la un proces echitabil, Curtea observa ca aceasta trebuie analizata in corelare cu dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, potrivit carora statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara. Acest lucru inseamna ca statul are obligatia constitutionala de a veghea la protejarea intereselor sus-mentionate in vederea asigurarii stabilitatii sale economice si financiare. Numai in acest fel devine un factor credibil la nivel national si international si in masura sa respecte art. 126 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C83 din 30 martie 2010.

Drepturile fundamentale consacrate prin Constitutie nu au o existenta abstracta, ele exercitandu-se in corelare si coroborare cu celelalte prevederi constitutionale. Aceasta interdependenta functionala determina atat cadrul in care aceste drepturi se exercita, cat si continutul material concret al acestora. In cauza de fata, a nu lua in considerare prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie ar echivala cu convertirea unor drepturi esentialmente normative de natura constitutionala, precum accesul liber la justitie si la un proces echitabil, in concepte filosofice abstracte. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt influentate de principiile de baza care calauzesc insasi existenta statului, iar continutul lor normativ tine cont de aceasta situatie. Desigur, numai Curtea Constitutionala este cea competenta sa aprecieze asupra acestui continut, intrucat este garantul suprematiei Constitutiei si unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania [a se vedea in acest sens art. 142 alin. (1) din Constitutie, precum si art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992]. De asemenea, continutul drepturilor si libertatilor fundamentale astfel stabilit determina insusi nivelul de protectie pe care Constitutia il garanteaza acestora.

In acest context, Curtea reitereaza considerentele sale de principiu stabilite prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitata, in care a retinut ca esalonarile succesive ale platii sumelor de bani rezultate din hotarari judecatoresti reprezinta masuri de natura sa intareasca finalitatea procesului judiciar, in sensul ca reprezinta un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Curtea a aratat ca executarea creantei intr-o perioada de 3 ani nu reprezinta o durata excesiva a executarii unei hotarari judecatoresti, datorita caracterului sistemic al problemelor aparute in legatura cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

Intarind cele stabilite prin decizia mentionata, Curtea constata ca termenul rezonabil, dat fiind determinarile impuse de art. 135 alin. (1) lit. b) din Constitutie, este un concept esentialmente variabil si aprecierea sa se face in functie de circumstantele cauzei si tinand seama de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantilor si de cel al autoritatilor competente, precum si de miza litigiului pentru partile in cauza (a se vedea Hotararea din 27 iunie 2000, pronuntata in Cauza Frydlender impotriva Frantei, paragraful 43, sau Hotararea din 15 februarie 2007, pronuntata in Cauza Raylyan impotriva Rusiei, paragraful 31, Hotararea din 15 ianuarie 2009, pronuntata in Cauza Kozodoyev si altii impotriva Rusiei, paragraful 10, Hotararea din 22 noiembrie 2011, pronuntata in Cauza Guldane Acar si altii impotriva Turciei, paragraful 22, Hotararea din 24 noiembrie 2011, pronuntata in Cauza Chernysh impotriva Ucrainei, paragraful 21).

In cauza de fata, Curtea observa ca miza litigiului (a se vedea si definitia data procesului civil in jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009) este una foarte mare pentru stat, reprezentantul intereselor generale ale societatii, intrucat se pune in discutie chiar stabilitatea sa economica, in timp ce pentru creditorii statului, respectiv personalul bugetar platit din fonduri publice, miza consta in recuperarea unor suplimente la salariul/indemnizatia/solda de baza, care, deci, nu afecteaza dreptul constitutional la salariu. O atare concluzie rezulta si din Decizia Curtii Constitutionale nr. 355 din 22 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 500 din 13 iulie 2011, in care s-a aratat ca “Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu vizeaza ipoteza art. 78 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii [devenit art. 80 dupa republicarea acestuia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011], ci ipoteza unor drepturi salariale suplimentare obtinute prin legi speciale. Persoanele care au castigat in instanta drepturi salariale ca urmare a concedierii, dupa ce instanta de judecata a stabilit ca aceasta a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, asa cum este prevazut in art. 78 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, se afla in alta situatie juridica decat cea vizata de […] Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009”.

Prin urmare, conceptul de termen rezonabil trebuie privit atat din perspectiva cetateanului, creditor, cat si din cea a statului, debitor. Daca s-ar privi unilateral acest termen s-ar ajunge la situatii nepermise, respectiv executarea hotararilor judecatoresti fie intr-un interval mai mare de timp, care poate aparea ca fiind rezonabil pentru stat, dar total contrar intereselor cetateanului, fie intr-o perioada de timp foarte scurta, care pare rezonabila pentru cetatean, dar contrara stabilitatii economice si financiare pe care statul trebuie sa o asigure. In consecinta, termenul rezonabil trebuie apreciat si stabilit din analiza concurenta a intereselor generale ale societatii cu cele ale cetateanului. Or, in cauza de fata, termenul in care urmeaza a se esalona, respectiv reesalona debitele statului tine cont atat de interesele debitorului, cat si de cele ale creditorului, existand un just echilibru intre acestea.

Curtea observa ca, spre deosebire de cele stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 15 ianuarie 2009, pronuntata in Cauza Burdov 2 impotriva Rusiei, sau prin Hotararea din 15 octombrie 2009, pronuntata in Cauza Yuriy Nikolayevich Ivanov impotriva Ucrainei, statul roman nu numai ca nu refuza executarea hotararilor judecatoresti, ci se obliga la plata esalonata a sumelor prevazute prin acestea. Astfel, rezulta ca situatiile avute in vedere nu sunt comparabile; in speta, nu este vorba de complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public ori de faptul ca autoritatile statului se prevaleaza de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru executarea hotararilor judecatoresti, ci de problema sistemica ce rezulta din plata sumelor de bani care ar trebui executate si de impactul acesteia asupra stabilitatii economice si financiare a tarii. De asemenea, nici cele stabilite in Hotararea din 25 octombrie 2011, pronuntata in Cauza Tkhyegepso si altii impotriva Rusiei, paragrafele 17 si 18, nu sunt aplicabile in situatia de fata, intrucat statul se confrunta cu o problema sistemica si nu depinde de vointa lui faptul de a executa sau nu imediat hotararile judecatoresti ce intra sub incidenta legii criticate. Din contra, depune toate eforturile in acest sens.

Curtea Constitutionala a mai aratat, prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, ca executarea esalonata a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi banesti nu este interzisa in niciun mod de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; executarea uno icto constituie o modalitate de executare, insa nu singura pe care statul o poate alege.

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea observa ca statul a facut uz de marja sa de apreciere in privinta termenului in care sa fie executate hotararile judecatoresti, tocmai datorita situatiei economice si financiare ingrijoratoare in care se afla, ceea ce nu este contrar nici art. 21 alin. (3) din Constitutie si nici art. 6 paragraful 1 din conventia sus-mentionata.

De asemenea, isi mentin valabilitatea mutatis mutandis, in privinta criticii de neconstitutionalitate care vizeaza art. 1 alin. (4) din Constitutie, cele stabilite prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, decizie prin care Curtea a aratat ca pretinsa incalcare a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instantele judecatoresti, nu poate fi retinuta din moment ce nu se refuza aplicarea hotararilor judecatoresti, ci, din contra, acestea sunt recunoscute, iar statul isi ia angajamentul ferm de a le executa intocmai potrivit criteriilor rezonabile si obiective stabilite in actul normativ contestat. Prin urmare, reglementarea criticata nu este o masura prin care se interzice nici macar temporar executarea unei hotarari judecatoresti si, in consecinta, nu reprezinta o imixtiune a puterii legislative in procesul de realizare a justitiei.

3. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in mod constant ca despagubirea recunoscuta printr-o decizie definitiva si executorie constituie un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1: neexecutarea platii intr-un termen rezonabil a constituit deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca si faptul ca lipsa de lichiditati nu poate justifica un asemenea comportament (Hotararea din 9 decembrie 1994, pronuntata in Cauza Rafinariile grecesti Stran si Stratis Andreadis impotriva Greciei, paragraful 59, Hotararea din 19 octombrie 2000, pronuntata in Cauza Ambruosi impotriva Italiei, paragrafele 20 si 21, Hotararea din 7 mai 2002, pronuntata in Cauza Burdov 1 impotriva Rusiei, paragraful 40, Hotararea din 6 octombrie 2005, pronuntata in Cauza Androsov impotriva Rusiei, paragraful 69, Hotararea din 26 aprilie 2006, pronuntata in Cauza Zubko si altii impotriva Ucrainei, paragraful 65, Hotararea din 22 februarie 2007, pronuntata in Cauza Gavrileanu impotriva Romaniei, paragraful 52, Hotararea din 27 iulie 2010, pronuntata in Cauza Streltsov si alti pensionari militari din Novocherkassk impotriva Rusiei, paragraful 71, Hotararea din 28 iunie 2011, pronuntata in Cauza Stefan Angelescu si altii impotriva Romaniei, paragraful 17, Hotararea din 15 noiembrie 2011, pronuntata in Cauza Mistreanu impotriva Moldovei, paragraful 39).

Se observa ca reglementarea criticata nu consacra o privare de proprietate, ci mai degraba o ingerinta in privinta dreptului persoanelor fizice la respectarea bunurilor lor.

Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata trebuie intrunite, in mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume:

– sa fie prevazuta prin lege;

– sa se impuna;

– sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;

– sa fie necesara intr-o societate democratica;

– sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;

– sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;

– sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.

Astfel, prima conditie este respectata, aflandu-ne in fata unui act de reglementare primara; ingerinta se impune in vederea restructurarii si echilibrarii cheltuielilor bugetare, precum si pentru respectarea prevederilor art. 126 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C83 din 30 martie 2010, coroborate cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Tratat privind procedura aplicabila deficitelor excesive. Acest lucru inseamna mentinerea unui raport intre deficitul public prevazut sau realizat si produsul intern brut la preturile pietei de 3%.

De asemenea, se constata ca situatia de criza financiara mondiala afecteaza, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala. Executarea necontrolata a peste 27.700 hotarari judecatoresti executorii existente la data de 31 decembrie 2010 ce privesc numai creante salariale in valoare de peste 8.028.252 milioane lei ar duce la crearea unui dezechilibru bugetar din moment ce suma totala mentionata reprezinta 1,4 din produsul intern brut estimat pe anul 2012 si 19,5% din plafonul nominal al cheltuielilor de personal aferente bugetului pe anul 2012. Astfel ar fi afectate stabilitatea economica a statului si, implicit, securitatea nationala; in acest context intervine si obligatia statului ca, in temeiul art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, sa asigure “protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara”. De altfel, Parlamentul trebuie sa pastreze controlul asupra deciziilor fundamentale in domeniul politicii bugetare si are o marja de apreciere in acest domeniu, trebuind sa asigure sustenabilitatea bugetului si performanta economica a statului. Curtea Constitutionala trebuie sa respecte aceasta marja de apreciere, controlul sau limitandu-se la incalcarile evidente ale textelor constitutionale (a se vedea in acest sens si Hotararea Tribunalului Constitutional Federal german 2 BvR 987/10 din 7 septembrie 2011 privind solutionarea plangerilor de neconstitutionalitate formulate impotriva pachetului de masuri privind ajutorul financiar acordat Greciei si fondul de salvare a monedei euro).

Cele de mai sus demonstreaza cu prisosinta faptul ca masura criticata este necesara intr-o societate democratica.

In privinta proportionalitatii masurii, Curtea observa ca atingerea adusa bunurilor persoanelor care beneficiaza de hotarari judecatoresti de natura celor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea il au asupra bugetului de stat in conditii de criza economica si financiara accentuata. Prin urmare, situatia invocata este una diferita de cea a unor hotarari judecatoresti izolate, gradul mare de abatere de la obisnuit in cazul de fata fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligenta a acestuia, despre eventuala sa opozitie fata de autoritatea de care se bucura hotararile judecatoresti, ci de necesitatea crearii unui echilibru intre interesele generale ale societatii si interesele particulare ale persoanelor care intra sub incidenta ordonantei de urgenta criticate. Astfel, cum arata si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, o astfel de masura trebuie sa pastreze un just echilibru intre interesele statului si cele ale reclamantilor (Hotararea din 26 aprilie 2006, pronuntata in Cauza Zubko si altii impotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotararea din 5 ianuarie 2000, pronuntata in Cauza Beyeler impotriva Italiei, paragraful 107).

In consecinta, masura esalonarii executarii hotararilor judecatoresti pastreaza un astfel de echilibru, Guvernul aratand ca valoarea unor astfel de titluri executorii pana la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de euro), iar numarul acestora era peste 27.700 la nivelul intregii tari.

Reiese astfel ca suportarea acestei sarcini nu incumba numai anumitor persoane sau unui anumit grup defavorizat care sa suporte in final o sarcina excesiva si disproportionata pentru echilibrarea situatiei economice a statului (neaflandu-ne deci in situatia reclamantului din Cauza Kjartan Asmundsson impotriva Islandei, Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2004), ci vizeaza totalitatea angajatilor din mediul public care pana la data de 31 decembrie 2010 au obtinut hotarari judecatoresti ce vizeaza drepturi salariale.

In fine, Curtea retine ca masura este aplicata nediscriminatoriu, respectiv tuturor angajatilor din sfera publica in favoarea carora au fost pronuntate hotarari judecatoresti prin care au fost acordate drepturi salariale.

Concluzia care se impune este aceea ca statul nu contesta existenta unui bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, “nu neaga existenta si intinderea despagubirilor constatate prin hotarari judecatoresti si nu refuza punerea in aplicare a acestora. Masura criticata este mai degraba una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobandit in sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, in conditiile unei crize financiare accentuate” (a se vedea Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitata). Rezulta ca prin esalonarea efectuata statul nu a afectat esenta dreptului de proprietate, nu a adus atingere substantei acestui drept si cu atat mai putin nu a negat existenta acestuia.

In fine, Curtea constata ca dispozitiile art. 148 din Constitutie, invocate in sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate, nu sunt incidente in cauza, autorii sesizarii neaducand argumente in sensul ca autoritatile statului nu si-ar indeplini obligatiile stabilite in Tratatul de aderare la Uniunea Europeana.

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

 

Constata ca dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar sunt constitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 28 noiembrie 2011 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.

 

OPINIE SEPARATA

 

In dezacord cu opinia majoritara, sustinem ca obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar trebuia admisa pentru urmatoarele motive:

Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garantiilor ce caracterizeaza dreptul la un proces echitabil atat in faza judecatii, cat si in cea a executarii silite.

In legatura cu prevederile art. 21 alin. (2) si (3) privind accesul liber la justitie si la un proces echitabil, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, a retinut ca, “potrivit jurisprudentei sale – Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 – <<procesul civil parcurge doua faze: judecata si executarea silita, aceasta din urma intervenind in cazul hotararilor susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul fortei de constrangere a statului sau a altor titluri executorii, in masura in care debitorul nu isi executa de bunavoie obligatia>>”.

Prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, Curtea a stabilit ca “in virtutea principiului separatiei puterilor in stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervina in procesul de realizare a justitiei […]. De aceea, o dispozitie legala prin care se suspenda cursul judecatii sau executarea hotararilor judecatoresti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala”.

Solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil este un drept fundamental consacrat atat in Constitutia Romaniei [art. 21 alin. (3), cat si in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art. 6)].

Prelungirea excesiva a termenului pentru executarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile incalca aceste drepturi fundamentale.

In acest sens s-a pronuntat in repetate randuri si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Solutionand Cererea nr. 60.858/00 si pronuntand Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 in cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy impotriva Ucrainei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotarari judecatoresti nu este excesiv in conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vadita de fonduri a unitatii militare debitoare. Totodata, in Cauza Burdov impotriva Rusiei, 2002, aceeasi curte a apreciat ca o autoritate statala nu ar putea sa invoce lipsa de lichiditati pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare.

Executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din “proces”, in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti [Immobiliare Saffi impotriva Italiei, Hotararea din 28 iulie 1999, paragraful 63, Sandor impotriva Romaniei, Hotararea din 24 martie 2005, paragraful 23]. Pe cale de consecinta, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, paragraful 41, si Societatea Comerciala “Ruxandra Trading” – S.R.L. impotriva Romaniei, Hotararea din 12 iulie 2007, paragraful 55).

Este sarcina statului, in speta debitor, de a executa hotararile judecatoresti daca factorii care impiedica sau blocheaza executarea deplina si in timp rezonabil a acestora sunt sub controlul autoritatilor (Cauza Yuriy Nikolayevich Ivanov impotriva Ucrainei, Hotararea din 15 octombrie 2009, paragraful 54, sau Cauza Sokur impotriva Ucrainei, Hotararea din 26 aprilie 2005, paragraful 33).

In cauza Immobiliare Saffi impotriva Italiei (Hotararea din 29 iulie 1999 – paragraful 74) s-a aratat ca o intarziere in executarea unei hotarari poate fi justificata de circumstante particulare, dar intarzierea nu poate avea drept consecinta atingerea substantei dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Conventie.

Pentru a decide daca intarzierea este rezonabila, se analizeaza complexitatea procedurilor de executare, comportamentul reclamantului si al autoritatilor, precum si natura si miza litigiului pentru cel interesat (a se vedea Hotararea din 15 ianuarie 2009, pronuntata in Cauza Kozodoyev impotriva Rusiei, paragraful 10, Hotararea din 27 iunie 2000, pronuntata in Cauza Frydlender impotriva Frantei, paragraful 43, sau Hotararea din 15 februarie 2007, pronuntata in Cauza Raylyan impotriva Rusiei, paragraful 31).

Executarea unei hotarari judecatoresti care implica plata unor despagubiri banesti nu este considerata ca fiind complexa, astfel incat o perioada de peste 1 an de intarziere, 2 ani si 6 luni, respectiv 3 ani si 9 luni in executarea acesteia nu este considerata compatibila cu Conventia (a se vedea cauzele Kazakievich si noua alti “pensionari militari” impotriva Rusiei, Hotararea din 14 ianuarie 2010, paragraful 40, Zubko si altii impotriva Ucrainei, Hotararea din 26 aprilie 2006, paragraful 62, si Tokazov impotriva Rusiei, Hotararea din 13 ianuarie 2011, paragraful 37).

Lipsa fondurilor bugetare nu poate constitui un motiv pentru intarzierea executarii hotararilor judecatoresti (a se vedea Cauza Yuriy Nikolayevich Ivanov impotriva Ucrainei, Hotararea din 15 octombrie 2009, paragrafele 55 si 56, Cauza Ventorino impotriva Italiei, Hotararea din 17 mai 2011, paragraful 30, sau Cauza Burdov 1 impotriva Rusiei, Hotararea din 7 mai 2002, paragraful 35).

In Cauza Guler si Kekec impotriva Turciei (Hotararea din 7 iunie 2011) s-a aratat ca statul nu se poate prevala de lipsa de fonduri pentru a nu isi onora debitul rezultat dintr-o hotarare judecatoreasca (paragraful 22), astfel incat o intarziere de 7 si 8 ani in executarea unor hotarari judecatoresti incalca art. 6 paragraful 1 din Conventie (paragraful 23). Mentionam ca hotararile judecatoresti au fost obtinute in anii 2003 si 2004.

In cauza Tkhyegepso si altii impotriva Rusiei (Hotararea din 25 octombrie 2011, paragrafele 17 si 18) s-a aratat ca o intarziere de peste 3 ani in executarea unei hotarari judecatoresti (in cauza hotararile au fost obtinute in perioada iulie 2000 – decembrie 2005) constituie o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie si art. 1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventie.

Complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natura sa exonereze statul de la obligatia sa prevazuta de Conventie de a garanta tuturor dreptul de a fi executate intr-un termen rezonabil acele hotarari judecatoresti care sunt obligatorii si executorii. Nu este permis autoritatilor statului a se prevala de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuza pentru a nu onora debitul stabilit prin hotarare judecatoreasca. Este obligatia statelor contractante sa isi organizeze sistemul juridic in asa fel incat autoritatile competente sa isi poata executa obligatiile (Cauza Burdov 2 impotriva Rusiei, Hotararea din 15 ianuarie 2009, paragraful 70, si Cauza Streltsov si alti pensionari militari din Novocherkassk impotriva Rusiei, Hotararea din 27 iulie 2010, paragraful 71).

De altfel, termenul rezonabil trebuia sa aiba in vedere ambele parti si nu numai pe debitor.

Daca, in mod exceptional, in procedura de executare a unei hotarari judecatoresti poate fi acceptata interventia unui stat contractant, consecinta unei asemenea interventii nu poate fi incetarea, invalidarea sau intarzierea intr-o maniera excesiva a executarii si cu atat mai mult subminarea fondului deciziei (Cauza Immobiliare Saffi impotriva Italiei, Hotararea din 29 iulie 1999, paragraful 74).

Mentionam ca hotararile pronuntate in cauzele Burdov 2 impotriva Rusiei si Yuriy Nikolayevich Ivanov impotriva Ucrainei, ambele din anul 2009, sunt hotarari-pilot ce privesc neexecutarea hotararilor judecatoresti pronuntate de catre instantele nationale (atat lipsa executarii, cat si executarea cu intarziere a acestora).

Nu in ultimul rand, mentionam ca Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.787 din 26 ianuarie 2011, intitulata Implementarea hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului*1), pe langa problemele rezultate din Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (Hotararea din 12 octombrie 2010), atrage atentia in privinta Romaniei asupra neexecutarii hotararilor judecatoresti definitive, ca problema structurala – pct. 7.6 din Rezolutie. Prin urmare, se solicita autoritatilor statului sa ia toate masurile necesare pentru a rezolva problemele identificate (pct. 10.3 din Rezolutie).

Debitorul, potrivit dreptului comun, nu isi poate hotari unilateral modul de executare a obligatiilor rezultate din hotararile judecatoresti definitive si irevocabile. Exista posibilitatea ca de comun acord cu reprezentantii creditorilor sa incheie un protocol prin care sa stabileasca, in caz de imposibilitate de executare, transele si termenele de plata a obligatiilor.

Avand in vedere cele relatate mai sus, cunoscand faptul ca statul, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, modificata ulterior prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2010 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010, a facut uz de marja sa de apreciere in privinta termenului in care sa fie executate hotararile judecatoresti, o noua extindere a perioadei de executare a acestor hotarari, pana in anul 2016, incalca drepturile fundamentale consacrate de art. 21 alin. (2) si (3) din Constitutia Romaniei si de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

————

*1) Potrivit art. 24.1.b. din Regulile de procedura ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, o rezolutie exprima decizia Adunarii asupra unei chestiuni de fond a carei punere in aplicare tine de competenta sa sau un punct de vedere care angajeaza raspunderea sa.

 

Judecator,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru

 

Judecator,

Puskas Valentin Zoltan

 

Judecator,

prof. univ. dr. Tudorel Toader