Cauza Rupa impotriva Romaniei (nr. 2)

In M. Of. nr. 10 din  5 ianuarie 2012 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 19 iulie 2011 in Cauza Rupa impotriva Romaniei (nr. 2).

Din cuprins:

HOTARARE

din 19 iulie 2011

in Cauza Rupa impotriva Romaniei (nr. 2)

 

Strasbourg

 

(Cererea nr. 37.971/02)

 

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Rupa impotriva Romaniei (nr. 2),

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 21 iunie 2011,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.

 

PROCEDURA

 

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 37.971/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, dl Vili Rupa (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 12 septembrie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantul este reprezentat de Dan Mihai, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, dl Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La data de 23 februarie 2010, Curtea a declarat cererea partial inadmisibila si a decis sa comunice Guvernului capetele de cerere intemeiate pe art. 3, 6 && 1 si 3 c) si 13 din Conventie, astfel cum au fost invocate de reclamant in formularul de cerere. In conformitate cu art. 29 & 1 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

 

IN FAPT

 

I. Circumstantele cauzei

 

4. Reclamantul s-a nascut in 1973 si locuieste in Hunedoara.

 

A. Originea cauzei

5. Reclamantul este inscris la Directia de munca si protectie sociala ca persoana cu handicap de gradul II.

6. In noaptea de 17 spre 18 septembrie 2000, in timp ce iesea dintr-un bar impreuna cu alte 3 persoane, reclamantul a fost interpelat de o patrula de securitate formata din 2 agenti de politie (C.D. si E.A.) si 2 jandarmi, care sosisera la fata locului cu doua autovehicule particulare. Agentii de politie i-au cerut sa prezinte actele de identitate.

Reclamantul a refuzat, replicand ca era bine cunoscut de agentii de politie din Hunedoara. Drept urmare, C.D. ar fi scos pistolul si l-ar fi amenintat pe reclamant. Agentii de politie au insistat in demersurile lor, amenintand reclamantul cu o amenda. Reclamantul s-a infuriat si l-a lovit pe E.A., care a cazut. Reclamantul a spart geamul portierelor din dreapta autoturismului lui C.D. si apoi a plecat de la fata locului.

 

B. Cercetarea penala impotriva reclamantului

7. Convocat la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara in legatura cu incidentele din noaptea de 17 spre 18 septembrie 2000, reclamantul s-a prezentat la 27 septembrie 2000. Intr-o declaratie olografa, acesta a declarat ca agentii de politie erau in stare de ebrietate, ca il amenintasera si ca nu isi mai amintea ce se intamplase in continuare.

In aceeasi zi, reclamantul a fost informat cu privire la drepturile sale si ulterior a fost interogat in prezenta lui C.R., avocatul numit din oficiu in aceeasi zi pentru a-l asista pe reclamant, care il acceptase in calitate de aparator, in lipsa mijloacelor pentru a angaja un avocat ales. Reclamantul a reiterat in declaratie faptul ca agentii de politie erau in stare de ebrietate.

8. La data de 28 noiembrie 2000 a fost inceputa urmarirea penala impotriva acestuia si procurorul l-a audiat a doua oara pe reclamant, asistat de L.B., avocat desemnat din oficiu. Potrivit afirmatiilor reclamantului, procurorul i-ar fi refuzat asistenta din partea unui avocat ales. Acesta pretinde, de asemenea, ca a fost batut de politisti mascati in biroul procurorului, in prezenta lui L.B., care nu a reactionat.

Guvernul contesta aceste acuzatii.

9. In aceeasi zi, reclamantul a fost arestat preventiv in centrul de detentie al Comisariatului de politie din Hunedoara. Pe mandatul de arestare, acesta a mentionat ca fusese arestat fara prezenta unui avocat.

10. In cursul urmaririi penale reclamantul a fost supus unui examen psihiatric. Laboratorul Judetean de Medicina Legala Hunedoara a stabilit ca reclamantul prezenta o “tulburare severa a personalitatii de tip excitabil-impulsiv si antisocial, cu grave tulburari comportamentale”. Drept urmare, raportul de expertiza a concluzionat ca la momentul faptelor discernamantul reclamantului era diminuat.

11. Prin rechizitoriul din 29 noiembrie 2000 reclamantul a fost trimis in judecata in fata Judecatoriei Hunedoara. Acesta era acuzat de ultraj verbal la adresa unui politist si de ultraj cu violenta impotriva unui politist, precum si de distrugere.

12. La data de 1 decembrie 2000, la sosirea sa in inchisoarea Barcea Mare, a fost intocmit la spitalul inchisorii un certificat medical care atesta ca reclamantul era sanatos. In certificatul respectiv nu a fost mentionata nicio urma de rana.

 

C. Procedura penala in fata instantelor nationale

13. La termenul din 14 decembrie 2000 in fata Judecatoriei Hunedoara, reclamantul, asistat de un avocat desemnat din oficiu, B.E., si-a manifestat dorinta de a fi asistat de avocatul D.E., dar, in cele din urma, la data de 11 ianuarie 2001, a incheiat un contract de asistenta juridica cu avocatul P.M.

14. Interogat la 11 ianuarie 2001 in fata instantei, reclamantul, asistat de P.M., a reiterat versiunea sa asupra faptelor. Acesta a mentionat ca ii daduse doar o palma lui E.A., care, la momentul incidentelor, era in stare de ebrietate. Reclamantul a adaugat ca s-a prezentat de buna voie in fata procurorului pentru a fi audiat. In plus, s-a plans ca fusese batut in biroul procurorului in cursul interogatoriului si ca fusese impiedicat sa angajeze un avocat. De asemenea, acesta a sustinut ca era “handicapat mintal”.

Cei doi agenti de politie, C.D. si E.A., au fost, de asemenea, audiati de instanta.

15. La 25 ianuarie si 8 februarie 2001 cei 4 martori prezenti la momentul faptelor au declarat in fata instantei ca politistii nu se prezentasera, ca erau in stare de ebrietate, ca E.A. fusese nepoliticos cu ei, ca il amenintase pe reclamant cu pistolul si ca il amendeaza; ca, in ceea ce il priveste pe reclamant, acesta nu ii amenintase pe politisti, dar ca ii daduse o palma lui E.A. In plus, martorul S.C. a declarat ca in cursul cercetarii fusese obligat de procuror sa dea declaratii impotriva reclamantului.

Jandarmii au negat ca politistii consumasera alcool in acea noapte sau ca fusesera agresivi cu reclamantul.

16. In cursul dezbaterilor E.A. a prezentat un certificat medico-legal emis la data de 19 septembrie 2000, prin care se constatau leziunile cauzate de reclamant. Conform certificatului, politistul prezenta o “otita traumatica dreapta, o posibila ruptura a timpanului”, leziunile puteau data din 18 septembrie 2000 si necesitasera 16 – 17 zile de ingrijiri medicale.

17. La 15 februarie 2001, fondandu-se pe declaratiile reclamantului si ale martorilor, precum si pe concluziile certificatului medico-legal din 19 septembrie 2000, instanta l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 6 luni de inchisoare cu executare, sub acuzatia de ultraj asupra unui politist si ultraj cu violenta. Aceasta l-a obligat, de asemenea, sa urmeze un tratament medical pana la insanatosire.

Instanta a retinut ca reclamantul refuzase sa prezinte actele politistului, care, in consecinta, il avertizase ca il va amenda; ca reclamantul se enervase si incepuse sa insulte si sa ameninte politistii si ca, dupa ce fusese amenintat la randul sau cu pistolul de catre C.D., ii daduse o palma lui E.A. si sparsese geamul portierelor de pe partea dreapta a autoturismului lui C.D.

18. Reclamantul a declarat apel impotriva acestei hotarari, solicitand sa fie achitat, pe motiv ca elementele constitutive ale infractiunii de ultraj nu erau intrunite in speta. Acesta a considerat ca fusese provocat de politistii care erau la curent cu starea lui de sanatate si a reiterat faptul ca martorii confirmasera, in fata judecatoriei, versiunea sa privind faptele.

Prin Hotararea din data de 14 ianuarie 2002, Tribunalul Hunedoara a respins apelul reclamantului ca nefondat. Tribunalul, intemeindu-se pe documentele din dosar si pe declaratiile facute de martorii pe care i-a audiat, a considerat in fapt ca reclamantul a recunoscut ca avusese un comportament agresiv fata de politisti, astfel cum rezulta din probele administrate, si a concluzionat ca judecatoria apreciase corect faptele. La prima audiere reclamantul a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu, V.B., si, ulterior, de avocatii alesi, intai S.E., iar apoi S.G.

19. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei hotarari, solicitand sa fie achitat, pe motiv ca politistii abuzasera de functia lor si ca, prin urmare, nu erau intrunite elementele constitutive ale infractiunii de ultraj. Recursul reclamantului a fost redactat de un avocat ales, G.S., dar, in fata curtii de apel, acesta a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu, M.S.

Recursul a fost respins ca nefondat prin Hotararea definitiva din 14 martie 2002 a Curtii de Apel Alba Iulia, redactata la data 18 aprilie 2002. Curtea a considerat ca acuzatiile reclamantului, conform carora acesta fusese agresat de politisti, nu erau justificate.

20. Reclamantul a fost detinut intre 28 noiembrie 2000 si 27 mai 2001, data la care a fost eliberat, dupa ce executase in intregime pedeapsa.

21. La 19 si 26 februarie 2001 reclamantul a fost ingrijit la infirmeria penitenciarului pentru o nevralgie intercostala.

22. In timp ce reclamantul se afla in inchisoare, Comitetul Helsinki Romania i-a facut o vizita, in urma careia a fost intocmit un raport privind situatia sa. In concluziile acestui raport, comitetul a retinut urmatoarele, in privinta agresiunilor la care ar fi fost supus reclamantul cu ocazia audierii sale de catre procuror la data de 28 noiembrie 2000:

“Vili Rupa are o lista de cinci martori care l-au vazut cand a fost adus la inchisoare si care pot confirma ca prezenta urme de agresiune (S.U., F.B., G.S.P., N.S. si CD). […]

G.S.P. […] a confirmat ca il vazuse pe Vili Rupa la sosirea acestuia in inchisoare si ca acesta prezenta urme vizibile de lovituri la cap […].”

23. Guvernul contesta caracterul pertinent si obiectiv al acestui raport, in masura in care reprezentantul reclamantului in fata Curtii este, de asemenea, membru al acestei ONG.

 

D. Plangeri penale privind relele tratamente

24. La data de 29 martie 2002 reclamantul a adresat procurorului general o plangere impotriva procurorului care il audiase la data de 28 noiembrie 2000. Acesta pretindea ca in biroul procurorului si in prezenta lui L.B., avocatul desemnat din oficiu, politisti mascati il batusera, aplicandu-i lovituri cu picioarele in cap si in coaste.

Plangerea sa a fost trimisa la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia.

25. La data de 24 mai 2002 procurorul i-a audiat pe A.R. si L.T., 2 avocati care au declarat ca au fost desemnati din oficiu pentru a-l reprezenta pe reclamant in cursul anchetei penale. Acestia au declarat ca reclamantul nu fusese agresat in prezenta lor si ca, prudent cu privire la boala reclamantului, procurorul fusese atent cu el pentru a evita sa il provoace.

In aceeasi zi parchetul a emis o rezolutie de neincepere a urmaririi penale in cauza, considerand, in lumina declaratiilor avocatilor numiti din oficiu si a hotararilor judecatoresti pronuntate in procedura penala impotriva reclamantului, ca acuzatiile acestuia de rele tratamente erau nefondate.

Tot la data de 24 mai 2002 procurorul i-a trimis reclamantului o scrisoare prin care l-a informat cu privire la rezolutia de neincepere a urmaririi penale in cauza, in masura in care acesta considerase ca masurile luate impotriva reclamantului fusesera legale.

Reclamantul nu a primit copia integrala a rezolutiei procurorului.

26. La 4 aprilie 2004 reclamantul a reiterat plangerea sa, pretinzand ca, in biroul procurorului, in prezenta avocatului desemnat din oficiu, politisti mascati ii aplicasera lovituri cu picioarele in cap, nas si stomac. La data de 26 aprilie 2005 Parchetul de la langa Curtea de Apel Alba Iulia a emis o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, pe motiv ca faptele fusesera examinate deja de parchet in luna mai 2002 si ca se concluzionase ca reclamantul beneficiase de asistenta unui avocat si ca nu fusese agresat. In aceeasi zi procurorul i-a trimis reclamantului copia rezolutiei sale, fara a preciza caile de atac. Adresa la care procurorul a trimis scrisoarea nu corespundea cu cea indicata de reclamant in plangerea sa.

Reclamantul nu a contestat rezolutia parchetului.

 

II. Dreptul intern relevant

 

27. Ansamblul dispozitiilor relevante din Codul de procedura penala privind caile de atac disponibile pentru a contesta o rezolutie a parchetului, adica art. 278 si 278^1, introdus de Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale, sunt citate exhaustiv in cauzele Dumitru Popescu (nr. 1) (nr. 49.234/99, && 43 – 46, 26 aprilie 2007) si Stoica impotriva Romaniei (nr. 42.722/02, & 45, 4 martie 2008).

In plus, Legea nr. 480/2004 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, in vigoare incepand din 26 noiembrie 2004, a modificat art. 278 din Codul de procedura penala, pentru a preciza, intre altele, ca plangerea impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale a procurorului se depune in termen de 20 de zile de la data comunicarii acestei rezolutii. Aceeasi lege a introdus obligatia autoritatilor de comunicare a copiei rezolutiei prin care se solutioneaza plangerea impotriva unei rezolutii de neincepere a urmaririi penale.

28. Jurisprudenta si doctrina sunt unanime in a considera ca numarul de zile de ingrijiri medicale constituie elementul hotarator pentru incadrarea juridica a atingerilor aduse integritatii fizice a persoanelor. Din practica si din doctrina reiese ca notiunea de “zile de ingrijiri medicale” nu se confunda nici cu perioada de incapacitate de munca, nici cu cea de spitalizare. Stabilirea numarului de zile de ingrijiri medicale este atributul exclusiv al medicului legist care, in urma unui examen medico-legal, intocmeste un certificat, ale carui concluzii sunt necesare instantelor.

29. Codul de procedura penala prevede, la art. 114 – 116, ca, in cazul atingerii aduse integritatii fizice unei persoane, organele de urmarire penala pot solicita medicilor legisti sa efectueze o examinare medico-legala a urmelor prezente pe corpul victimei.

30. La momentul faptelor, activitatea de medicina legala era reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala si de regulamentul adoptat la 7 septembrie 2000 in comun de Ministerul Justitiei si al Sanatatii privind procedura de efectuare a expertizelor medico-legale.

31. Acest ultim text prevede, la art. 15, ca examinarea medico-legala in vederea intocmirii unui certificat medico-legal trebuie sa fie efectuata inainte de disparitia leziunilor si, in orice caz, cel tarziu la 30 de zile de la data agresiunii.

 

IN DREPT

 

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie sub aspect material

 

32. Reclamantul se plange ca a fost batut, la data de 28 noiembrie 2000, cu ocazia audierii sale de catre procuror, si ca, fiind plasat in detentie imediat dupa agresiune, autoritatile l-au privat de orice posibilitate de a se prezenta in fata unui medic pentru constatarea leziunilor sale. De asemenea, invoca absenta eficientei anchetei efectuate de parchet ca urmare a acuzatiilor sale de rele tratamente. Acesta invoca art. 3 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

 

A. Asupra admisibilitatii

33. Guvernul invoca, in primul rand, neepuizarea cailor de recurs interne. Acesta arata ca reclamantul si-ar fi putut atinge scopul utilizand calea de atac prevazuta de art. 278 si 278^1 din Codul de procedura penala, introducand, in speta, o actiune in fata instantelor interne impotriva rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale din 24 mai 2002 si 26 aprilie 2005 ale Parchetului de pe langa Judecatoria Alba Iulia. Guvernul considera ca actiunea prevazuta la articolele sus-mentionate era suficienta, accesibila si eficienta in sensul art. 35 & 1 din Conventie.

34. Reclamantul pretinde ca nici rezolutia din data de 24 mai 2002 si nici motivele invocate de procuror pentru emiterea acesteia nu i-au fost comunicate niciodata, ceea ce a facut imposibila exercitarea de catre acesta a vreunei cai de atac, atat inainte, cat si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 281/2003. Acesta sustine ca adoptarea Legii nr. 480/2004 demonstreaza ca, la momentul faptelor, legislatia era deficienta si nu ii asigura persoanei in cauza o aparare efectiva, deoarece aceasta nu putea cunoaste motivele prezentate de procuror pentru respingerea unei plangeri.

In plus, reclamantul subliniaza ca Rezolutia din 26 aprilie 2005 nu i-a parvenit niciodata deoarece procurorul a indicat o adresa gresita. Acesta nu exclude posibilitatea ca scrisoarea sa fi fost trimisa in mod deliberat la o alta adresa pentru a-l impiedica sa faca plangere impotriva respectivei rezolutii.

Acesta concluzioneaza ca, avand in vedere erorile din comunicarea rezolutiilor parchetului, termenul pentru contestarea acestor rezolutii nu a inceput sa curga.

35. Guvernul admite ca Rezolutia procurorului din 26 aprilie 2005 a fost trimisa la o adresa gresita.

36. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, art. 35 & 1 din Conventie le impune reclamantilor epuizarea cailor de atac disponibile in mod normal si suficiente in ordinea juridica interna pentru a le permite obtinerea unei reparatii pentru incalcarile pretinse. Totusi, subliniaza ca trebuie sa aplice respectiva regula tinand seama in mod corespunzator de context, cu o anumita flexibilitate si fara un formalism excesiv. Acest lucru inseamna ca, in special, Curtea trebuie sa analizeze in mod realist nu doar actiunile prevazute in teorie in sistemul juridic al partii contractante in cauza, ci si situatia personala a reclamantului (Selmouni impotriva Frantei [MC], nr. 25.803/94, & 77, CED0 1999-V).

37. In speta, Curtea observa ca noua cale de atac citata de Guvern a devenit disponibila dupa mai mult de 3 ani de la data faptelor care i-au cauzat prejudicii reclamantului.

38. Curtea nu exclude posibilitatea ca procedura instituita de articolul citat anterior sa ii fi permis reclamantului sa conteste rezolutiile parchetului in fata unei instante (mutatis mutandis, Stoica, citata anterior, & 107). Totusi, pentru acest lucru ar fi fost necesar ca cele doua rezolutii in cauza sa ii fie comunicate in mod corespunzator si rapid, ceea ce nu s-a intamplat in speta (mutatis mutandis, Lupascu impotriva Romaniei, nr. 14.526/03, & 42, 4 noiembrie 2008).

39. Intr-adevar, scrisoarea pe care procurorul a trimis-o reclamantului la data de 24 mai 2002 nu oferea detalii suficiente cu privire la motivele de respingere a plangerii reclamantului pentru a-i permite acestuia sa conteste, daca era cazul, rezolutia procurorului (a contrario, Chirita impotriva Romaniei, nr. 37.147/02, & 100, 29 septembrie 2009).

In plus, rezolutia de neincepere a urmaririi penale emisa de procuror la data de 26 aprilie 2005 nu a fost comunicata in buna forma, astfel cum recunoaste Guvernul.

Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca reclamantul nu a avut nicio posibilitate efectiva de a utiliza calea de atac invocata de procuror.

40. De asemenea, Curtea observa ca, desi reclamantul a prezentat plangerea sa Judecatoriei Deva, la 11 ianuarie 2001, cu ocazia audierii sale, nici instanta si nici procurorul nu au dat curs plangerii sale.

41. In lumina considerentelor precedente si fara sa conteste totusi principiul eficientei actiunii introdus de art. 278^1 din Codul de procedura penala, Curtea considera ca, in circumstantele spetei, aceasta actiune nu poate fi considerata adecvata pentru obtinerea unei reparatii a incalcarilor pretinse.

Prin urmare, exceptia preliminara a Guvernului nu poate fi retinuta.

42. De asemenea, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, urmeaza a fi declarat admisibil.

 

B. Asupra fondului

 

1. Argumentele partilor

43. Reclamantul sustine ca exista martori care pot confirma leziunile sale, dar ca procurorul a refuzat sistematic sa ii audieze. In plus, acesta afirma ca, prin contestarea credibilitatii raportului intocmit de Comitetul Helsinki din Romania, sustinerile Guvernului aduc in mod gratuit atingere atat asociatiei, a carei reputatie este impecabila, cat si avocatilor care lucreaza in cadrul acesteia.

De asemenea, reclamantul afirma ca a fost supus unui examen medical abia dupa 3 zile de la arestarea sa si ca, in orice caz, fisa medicala din data de 1 decembrie 2000 nu dovedeste absenta leziunilor. El invoca, in acest sens, hotararea pronuntata cu privire la cererea sa anterioara inaintata Curtii (Rupa nr. 1, citata anterior, & 145).

44. Guvernul neaga faptul ca reclamantul ar fi fost supus unor rele tratamente de catre politisti. Acesta considera ca reclamantul nu a dovedit acuzatiile sale, care sunt contrazise de fisa medicala intocmita la data de 1 decembrie 2000 cu ocazia arestarii sale si de rezultatul anchetei desfasurate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia. Prin urmare, avand in vedere ca era vorba despre o simpla acuzatie de rele tratamente, nedovedita, Guvernul sustine ca nu avea obligatia de a dovedi contrariul, adica absenta leziunilor. In aceasta privinta, Guvernul invoca hotararile Klaas impotriva Germaniei (22 septembrie 1993, & 30, seria A nr. 269) si Irlanda impotriva Regatului Unit (18 ianuarie 1978, & 161 In fine, seria A nr. 25).

 

2. Motivarea Curtii

45. Curtea face trimitere la principiile generale dezvoltate in jurisprudenta sa referitoare la problema stabilirii daca o persoana aflata sub controlul agentilor statului a fost supusa unor tratamente sanctionate de art. 3 din Conventie (Rupa nr. 1, citata anterior, paragrafele 93 – 100). Aceasta aminteste, in special, ca acuzatiile de rele tratamente trebuie sa fie dovedite “dincolo de orice indoiala rezonabila” prin elemente de proba adecvate si ca, in ceea ce priveste aprecierea probelor, Curtea joaca un rol subsidiar si trebuie sa dea dovada de prudenta inainte de a-si asuma rolul unei instante de prim grad de jurisdictie care trebuie sa judece fapte, atunci cand circumstantele unei anumite cauze nu ii impun acest lucru (Rupa nr. 1, citata anterior, & 96; Dumitru Popescu nr. 1, citata anterior, & 61, si Tahsin Acar impotriva Turciei [MC], nr. 26.307/95, & 216, CEDO 2004-III).

46. In speta, Curtea constata, in mod similar Guvernului, ca fisa medicala din 1 decembrie 2000 nu mentioneaza niciun fel de leziune. De asemenea, in afara de declaratiile si plangerile reclamantului, singurul element din dosar care indica faptul ca acesta ar fi putut fi batut de politisti la data de 28 noiembrie 2000 este mentiunea din fisa medicala intocmita la locul de detentie, conform careia acesta a fost tratat pentru o nevralgie intercostala pe 19 si 26 februarie 2001, ceea ce ar putea dovedi existenta unei coaste fisurate sau rupte in timpul pretinsei agresiuni. Or, reclamantul a primit ingrijiri abia dupa 3 luni de la agresiunea pretinsa. Totusi, acesta nu s-a plans niciodata de un refuz din partea autoritatilor penitenciarului de a-i oferi ingrijiri medicale in timpul detentiei sale.

In plus, reclamantul ar fi putut face o radiografie imediat dupa ce a fost pus in libertate, pentru a evidentia sechelele din zona coastelor, cauzate de violentele la care pretinde ca a fost supus de politisti.

47. De asemenea, Curtea trebuie sa observe incoerentele din declaratiile facute de reclamant in ceea ce priveste tratamentele la care ar fi fost supus: in plangerea sa din data de 29 martie 2002 acesta pretindea ca a suferit lovituri la cap si coaste, in vreme ce, in plangerea sa din 4 aprilie 2004, acesta pretindea ca a primit lovituri la cap, nas si stomac.

48. Desigur, neefectuarea unei expertize medicale in cel mai scurt timp, faptul ca procurorul nu a audiat reclamantul sau martorii, precum si ritmul lent al cercetarilor afecteaza credibilitatea faptelor stabilite de autoritatile interne. Cu toate acestea, Curtea considera ca aceste aspecte privesc mai degraba eficienta anchetei desfasurate in speta si prin urmare ca este vorba de o problema diferita de incalcarea materiala pretinsa in temeiul art. 3 din Conventie; de altfel, Curtea va reveni mai tarziu asupra acestui aspect (mutatis mutandis, Dumitru Popescu nr. 1, citata anterior, & 67).

49. Prin urmare, dupa ce a apreciat toate elementele relevante, Curtea considera ca reclamantul nu a dovedit “dincolo de orice indoiala rezonabila” ca, la data de 28 noiembrie 2000, acesta a fost supus de catre autoritati unor tratamente contrare art. 3 din Conventie.

Rezulta ca, in speta, nu a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect material.

 

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie sub aspect procedural

 

50. Reclamantul se plange de modul in care autoritatile au raspuns acuzatiilor sale de rele tratamente si de rezultatul cercetarilor efectuate.

 

A. Asupra admisibilitatii

51. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, urmeaza sa fie declarat admisibil.

 

B. Asupra fondului

 

1. Argumentele partilor

52. Reclamantul considera ca ancheta efectuata de procuror ca urmare a acuzatiilor sale de rele tratamente nu a fost eficienta.

53. Acesta reitereaza ca parchetul nu i-a audiat pe cei 5 martori mentionati in raportul Comitetului Helsinki din Romania, care ar fi vazut urmele leziunilor sale, nici pe reprezentantii acestei organizatii, ceea ce, in opinia acestuia, constituie o eroare evidenta a autoritatilor. In plus, din cei 2 avocati audiati, A.R. nu il reprezenta pe reclamant la data de 28 noiembrie 2000 si dosarul anchetei nu continea elemente care sa permita stabilirea faptului ca L.T. si L.B. erau aceeasi persoana, dar ca aceasta isi schimbase numele de familie in intervalul cuprins intre cele doua date.

54. De asemenea, acesta pretinde ca fisa medicala din data de 1 decembrie 2000 nu este utila, deoarece aceasta nu contine nicio mentiune privind existenta sau absenta leziunilor.

55. Guvernul subliniaza ca autoritatile nu au ramas inactive, ci au desfasurat investigatii aprofundate si eficiente, examinand toate mijloacele de proba.

56. Acesta sustine, de asemenea, ca anchetatorii erau procurori civili care beneficiau de o situatie de independenta in raport cu politistii invinuiti.

 

2. Motivarea Curtii

57. Curtea a declarat de mai multe ori ca, atunci cand o persoana afirma, in mod sustinut, ca a suferit din partea politiei violente ilicite grave si contrare art. 3, aceasta dispozitie, combinata cu obligatia generala impusa de catre stat prin art. 1 din Conventie de “a recunoaste oricarei persoane aflate sub jurisdictia [sa], drepturile si libertatile definite (…) [in] Conventie”, impune, implicit, deschiderea unei anchete oficiale efective care trebuie sa poata conduce la identificarea si pedepsirea persoanelor responsabile (Assenov si altii impotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, & 102, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, si Georgescu impotriva Romaniei, nr. 25.230/03, & 71, 13 mai 2008).

58. In cauza Curtea observa ca nici in certificatul medical din data de 1 decembrie 2000 si nici in fisa medicala intocmita la locul de detentie nu aparea nicio mentiune privind o eventuala leziune. Totusi, remarca faptul ca reclamantul a sustinut de mai multe ori, in fata autoritatilor interne, ca a fost supus unor violente. Aceasta aminteste ca reclamantul se afla, la momentul faptelor, sub autoritatea statului si avea mijloace limitate pentru a aduna probe. Curtea considera ca reclamantul a invocat un capat de cerere justificabil din perspectiva art. 3. Contradictiile din descrierile oferite de reclamant privind violentele la care acesta pretinde ca fost supus nu pot schimba aceasta concluzie [a se vedea supra, & 47, si, mutatis mutandis, Ipek impotriva Turciei, nr. 25.760/94, & 116, CEDO 2004-II (extrase) si Dumitru Popescu nr. 1, citata anterior, & 56].

59. Curtea retine faptul ca reclamantul a adus de 3 ori plangerea sa in atentia autoritatilor: in fata judecatoriei la data de 11 ianuarie 2001, apoi in fata parchetului la data de 29 martie 2002 si la data de 4 aprilie 2004. Doar plangerea sa din 29 martie 2002 a generat o ancheta efectuata de procuror. Totusi, urmeaza sa stabileasca daca aceasta ancheta a fost efectiva (Georgescu, citata anterior, & 72).

60. Curtea constata ca reclamantul a sesizat procurorul dupa mai mult de un an de la incidente, ceea ce afecteaza calitatea probelor care pot fi stranse de anchetatori. Totusi, reclamantul se plansese deja autoritatilor competente la mai putin de doua luni de la violentele pretinse, cu ocazia infatisarii sale in fata judecatoriei, la sedinta de judecata din 11 ianuarie 2001.

61. In ceea ce priveste aceasta sedinta, care a fost prima ocazie a reclamantului de a se plange efectiv de rele tratamente, Curtea observa ca, desi acesta a formulat plangerea, nici procurorul, nici instanta nu a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se constata eventuale urme de leziuni si pentru a fi apreciata gravitatea acestora. Curtea retine absenta unei astfel de examinari, care ar fi putut fi hotaratoare pentru confirmarea sau infirmarea acuzatiilor de rele tratamente. Aceasta lipsa de diligenta din partea statului a diminuat considerabil sansele ca autoritatile sa desfasoare o ancheta efectiva in speta.

62. Curtea retine faptul ca aceste deficiente nu exonerau autoritatile de obligatia de a folosi toate mijloacele aflate la dispozitia lor pentru a stabili daca reclamantul a fost sau nu victima unor rele tratamente aplicate de politie, cel mai tarziu cu ocazia anchetei desfasurate ca urmare a plangerii reclamantului din 29 martie 2002 (L.Z., citata anterior, & 35 – 36).

63. Or, Curtea observa ca procurorul nu a audiat decat 2 dintre avocatii desemnati din oficiu, ca unul dintre acestia (A.R.) nu asistase reclamantul la 28 noiembrie 2000 si ca exista in continuare indoieli cu privire la identitatea celuilalt avocat audiat de procuror (L.T.), avand in vedere ca numele de familie nu sunt identice (a se vedea supra, & 8 si 25). In ceea ce il priveste pe reclamant, acesta nu a fost audiat in persoana de procuror. De asemenea, procurorul nu a audiat alti martori, in special codetinutii reclamantului, si nu a intreprins niciun demers pentru a verifica lista celor 5 potentiali martori mentionati in raportul Comitetului Helsinki din Romania pentru a sustine acuzatiile reclamantului. Desigur, din dosar nu reiese faptul ca reclamantul a propus martori sau a insistat ca acestia sa fie audiati; cu toate acestea, avand in vedere gravitatea acuzatiilor facute de reclamant, Curtea considera ca era obligatia procurorului sa ia toate masurile necesare pentru a elucida faptele.

64. Avand in vedere cele de mai sus si tinand seama de circumstantele specifice ale cauzei, Curtea considera ca ancheta desfasurata de autoritati a fost insuficienta.

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 3 din Conventie sub aspect procedural.

 

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 din Conventie

 

65. Reclamantul considera ca nu a beneficiat de un proces echitabil in sensul art. 6 & 1 si 3 c) din Conventie, care prevede urmatoarele:

“1. Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil (…), de catre o instanta (…) care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. (…)

3. Orice acuzat are, in special, dreptul: (…)

c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer;”.

66. In special, reclamantul pretinde ca procurorul a refuzat asistenta sa din partea unui avocat ales la interogatoriul din 28 noiembrie 2000 si ca avocatul desemnat din oficiu nu i-a oferit suficienta asistenta, avand in vedere ca acesta a asistat la agresarea sa. In plus, acesta considera ca instantele nu au incercat sa clarifice circumstantele incidentului din noaptea de 17 spre 18 septembrie 2000, ci s-au limitat sa tina seama de marturiile politistilor. De altfel, instantele au ignorat complet declaratia lui S.C., care a depus marturie in fata instantei ca fusese constrans de procuror sa faca declaratii impotriva reclamantului. In cele din urma, instantele nu au luat niciodata in considerare posibilitatea ca, in ciuda depozitiilor martorilor, politistii sa fi fost in stare de ebrietate si astfel sa isi fi depasit atributiile legale.

 

A. Asupra admisibilitatii

67. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne, sustinand ca reclamantul nu a invocat niciun capat de cerere privind lipsa de eficienta a apararii sale asigurate din oficiu in cursul procedurilor de apel ori in recurs.

De asemenea, Guvernul sustine ca reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni pentru sesizarea Curtii. Astfel, acesta sustine ca, in masura in care judecatoria nu a raspuns plangerii sale, Curtea va putea retine ca acesta nu avea la dispozitie nicio cale de recurs efectiva pentru a corecta aceasta pretinsa eroare si ca, prin urmare, termenul de 6 luni a inceput sa curga din data de 15 februarie 2001, data la care instanta a pronuntat hotararea. Or, introducand cererea sa la 12 septembrie 2002, reclamantul nu a respectat termenul stabilit de Conventie in acest scop.

68. In ceea ce il priveste, reclamantul respinge sustinerile Guvernului. In ceea ce priveste epuizarea cailor de atac interne, acesta pretinde ca plangerea sa referitoare la lipsa eficientei apararii asigurate de avocatii desemnati din oficiu a fost respinsa de parchet, prin rezolutia de neincepere a urmaririi penale din data de 26 aprilie 2005, care nu i-a fost comunicata niciodata. Acesta invoca hotararea pronuntata de Curte cu privire la cererea sa anterioara (Rupa nr. 1, citata anterior).

69. Curtea face trimitere la rationamentul pe care l-a dezvoltat pentru a decide respingerea exceptiei privind neepuizarea cailor de atac interne, invocata de Guvern in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 3 din Conventie, mentionata anterior (paragrafele 37 – 41). Aceasta considera ca acelasi rationament este valabil in privinta exceptiei privind capatul de cerere intemeiat pe art. 6. Prin urmare aceasta nu va fi retinuta.

70. In ceea ce priveste alegatiile privind nerespectarea termenului de 6 luni, Curtea observa ca hotararea definitiva a fost publicata in speta la data de 18 aprilie 2002, adica cu mai putin de 6 luni inainte de data la care a fost introdusa prezenta cerere, la 12 septembrie 2002. In plus, in ceea ce priveste rezolutia de neincepere a urmaririi penale, pronuntata de parchet la 26 aprilie 2005, dat fiind faptul ca aceasta nu a fost comunicata niciodata reclamantului, termenul de 6 luni nu se ia in considerare.

De asemenea, Curtea observa ca, in Cauza Rupa nr. 1, citata anterior, aceasta a respins o exceptie similara ridicata de Guvern, motivand ca omisiunea reclamantului de a informa instantele cu privire la dificultatile pe care le intampina in pregatirea apararii sale nu poate exonera autoritatile de obligatia de a reactiona pentru a garanta eficienta reprezentarii sale (Rupa nr. 1, citata anterior, & 230). Aceasta considera ca circumstantele celor doua cauze fiind similare, in special in privinta situatiei speciale a reclamantului, acelasi rationament se aplica si in speta (a se vedea, de asemenea, mai jos, paragraful 79).

In aceste conditii exceptiile preliminare ale Guvernului nu pot fi retinute.

71. In cele din urma, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, urmeaza sa fie declarat admisibil.

 

B. Asupra fondului

 

1. Argumentele partilor

72. Reclamantul sustine ca lipsa continuitatii in apararea sa de catre avocatii numiti din oficiu, precum si desemnarea acestor avocati chiar in ziua actului procesual cand era necesara prezenta lor au afectat considerabil calitatea reprezentarii sale. Acesta sustine ca mentiunea pe care a facut-o in mandatul de arestare, conform careia acesta fusese arestat in lipsa unui avocat (& 9), se referea la faptul ca avocatul numit din oficiu avusese o atitudine pasiva si nu ii oferise o aparare reala in fata procurorului.

73. Guvernul remarca faptul ca pe tot parcursul procedurii penale reclamantul a fost asistat de un avocat, fie numit din oficiu, fie ales, si ca acesta nu s-a plans niciodata baroului de prestatia avocatilor sai, nici nu a solicitat procurorului inlocuirea vreunuia din avocatii desemnati din oficiu. Cu ajutorul avocatilor sai, reclamantul a putut sa isi prezinte apararea si cererile sale au putut fi examinate de catre autoritati.

 

2. Motivarea Curtii

74. Avand in vedere ca cerintele paragrafului 3 al art. 6 reprezinta aspecte specifice dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1, Curtea va examina capetele de cerere ale reclamantului din perspectiva acestor doua texte coroborate (Doorson impotriva Tarilor de Jos, 26 martie 1996, & 66, Culegere de hotarari si decizii 1996-II, si Rupa nr. 1, citata anterior, & 221).

75. Curtea face trimitere la principiile generale pe care le aplica in materie de echitate a procedurii penale (Salduz impotriva Turciei [MC], nr. 36.391/02, && 50 – 51, 27 noiembrie 2008, si Rupa nr. 1, citata anterior, && 221 – 226). In special, Curtea aminteste ca etapa procesuala care se desfasoara inainte de sesizarea instantei este, de asemenea, acoperita de garantiile prevazute la art. 6 & 3, Curtea stabilind deja ca nerespectarea initiala a acestor garantii risca sa compromita grav echitatea procesului (Salduz, citata anterior, & 50). In plus, simpla numire a unui avocat nu asigura prin ea insasi eficienta asistentei pe care acesta o poate acorda acuzatului, ci art. 6 & 3 c) obliga autoritatile nationale competente sa intervina in cazul in care carentele in aparare ale unui avocat numit din oficiu sunt vadite sau daca sunt informate suficient cu privire la acest lucru printr-o alta modalitate (Artico impotriva Italiei, 13 mai 1980, & 33, seria A nr. 37, si Rupa nr. 1, citata anterior, && 225 – 226).

76. In speta, Curtea retine, in primul rand, faptul ca reclamantul a acceptat, in lipsa mijloacelor necesare pentru a-si angaja propriul avocat, sa fie reprezentat de un avocat numit din oficiu in cursul cercetarii penale. De asemenea, aceasta observa ca cel putin o data in cursul acestei etape reclamantul a facut o declaratie in absenta unui avocat.

Totusi, nu reiese clar din dosar daca era vorba de prima declaratie a acestuia, iar reclamantul nu sustine acest lucru.

In orice caz, din fapte reiese ca este vorba despre un episod izolat si autoritatile nu au incercat niciodata sa limiteze dreptul reclamantului de a fi asistat de un avocat (a contrario, Salduz, citata anterior, & 56). Desigur, reclamantul a declarat in fata judecatoriei, in timpul interogatoriului, ca procurorul il impiedicase sa angajeze un avocat (supra, & 14). Totusi, Curtea observa ca acesta nu a dovedit aceste acuzatii si ca, in afara de declaratia olografa sus-mentionata, a fost asistat mereu de un avocat.

77. Curtea retine faptul ca, in aceasta declaratie, reclamantul a sustinut ca cei 2 politisti din patrula de securitate erau in stare de ebrietate si ca il amenintasera, argument pe care l-a reiterat pe tot parcursul procedurii.

In plus, in declaratia respectiva reclamantul sustinea ca nu isi mai aminteste ce s-a intamplat dupa ce a fost arestat pe strada de politisti. Or, atunci cand a beneficiat de un avocat, fie numit din oficiu – in fata procurorului, fie ales – in fata instantei, reclamantul si-a modificat declaratia initiala, recunoscand ca i-a dat o palma lui E.A.

Curtea constata ca declaratiile facute in prezenta avocatului reclamantului au fost cele utilizate de instante pentru a-si intemeia hotararile, si nu declaratia pe care acesta a dat-o fara reprezentant (a contrario, Salduz, citata anterior, & 57).

78. In cele din urma reclamantul si-a retractat in fata Curtii acuzatiile conform carora ar fi fost arestat in absenta unui avocat (& 72).

79. Curtea trebuie sa retina faptul ca reclamantul nu s-a plans in fata autoritatilor nationale de o deficienta a reprezentarii sale din oficiu; de fapt, reclamantul nu i-a reprosat avocatului numit din oficiu decat faptul ca acesta ar fi asistat fara sa intervina la violentele a caror victima pretinde ca a fost. Or, aceste acuzatii nu au fost dovedite (supra, & 49). In plus, acestea nu fac referire la prestatia de avocat sau la calitatea apararii si, prin urmare, nu sunt relevante in speta.

80. De altfel, ca urmare a plangerilor penale formulate de reclamant, procurorul a concluzionat ca acesta beneficiase de o aparare adecvata in cursul procedurii. Totusi, aceasta constatare ar trebui apreciata cu o oarecare circumspectie, in masura in care reclamantul nu a avut posibilitatea de a o contesta, procurorul omitand sa ii comunice Rezolutia din 26 aprilie 2005 (a se vedea, mai sus, paragraful 39).

81. Curtea observa ca in fata instantei reclamantul a beneficiat de prezenta unui avocat ales. Faptul ca acesta a schimbat avocatii de mai multe ori si ca uneori ar fi recurs din nou la avocati din oficiu nu poate fi imputat, in niciun caz, statului.

82. Curtea considera ca, in circumstantele cauzei, prezenta in fata instantelor a aparatorilor alesi a putut remedia eventualele dificultati legate de reprezentarea sa in fata parchetului, cu atat mai mult cu cat acesta si-a mentinut declaratiile pe tot parcursul procedurii si nu s-a plans de ineficienta apararii sale din oficiu.

83. Apreciind procedura in ansamblul ei, Curtea ajunge la concluzia ca autoritatile au luat masuri adecvate pentru a-i garanta reclamantului o aparare si o reprezentare evective.

84. In cele din urma, avand in vedere informatiile pe care le are la dispozitie si intrucat nu poate avea cunostinta decat in mod limitat de erorile de fapt sau de drept imputate jurisdictiilor interne, carora le revine cu prioritate sarcina de a examina faptele si de a interpreta si aplica dreptul intern (Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, & 31, Culegere 1997-VIII; si Garcia Ruiz impotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, & 28, CEDO 1999-I), Curtea considera ca nu exista nicio aparenta de arbitrar in modul in care instantele interne au judecat actiunea penala indreptata impotriva reclamantului.

85. In consecinta, nu a fost incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 & 1 si 3 c) din Conventie.

 

IV. Asupra pretinsei incalcari a art. 13 din Conventie

 

86. Invocand art. 13 din Conventie, coroborat cu art. 3, reclamantul se plange de faptul ca in dreptul roman nu exista o cale de atac efectiva care i-ar fi permis sa se planga de relele tratamente din data 28 noiembrie 2000 si sa remedieze incalcarile pretinse. Art. 13 prevede urmatoarele:

“Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de (…) Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

 

A. Asupra admisibilitatii

87. Guvernul atrage atentia asupra faptului ca nu a identificat in formularul depus de reclamant un eventual capat de cerere care sa se refere la pretinsa absenta a unei cai de atac pentru a se plange de violentele la care ar fi fost supus reclamantul la 28 noiembrie 2000.

88. Reclamantul face trimitere la formularul de cerere.

89. Asemeni reclamantului, Curtea observa ca acesta a prezentat intr-adevar capatul de cerere in formular. Prin urmare, argumentul Guvernului nu poate fi retinut.

90. De asemenea, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. In plus, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

 

B. Asupra fondului

 

1. Argumentele partilor

91. Reclamantul considera ca nu a avut la dispozitie o cale de atac efectiva.

92. Guvernul reitereaza argumentele pe care le-a prezentat din perspectiva art. 3 din Conventie in ceea ce priveste caile de atac aflate la dispozitia reclamantului. Acesta invoca Hotararea Stoica, citata anterior, && 101 – 110.

 

2. Motivarea Curtii

93. Curtea face trimitere la principiile generale care decurg din jurisprudenta sa referitoare la art. 13 din Conventie (Rupa nr. 1, citata anterior, && 185 – 186).

94. Aceasta aminteste ca a concluzionat deja, in speta, ca reclamantul a invocat un capat de cerere justificabil din perspectiva art. 3 din Conventie (supra, & 58). Prin urmare, art. 13 este aplicabil in speta (Rupa nr. 1, citata anterior, & 187, si Cobzaru impotriva Romaniei, nr. 48.254/99, & 83, 26 iulie 2007).

95. Curtea considera ca plangerea impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale, formulata in temeiul art. 278^1 din Codul de procedura penala, calea de atac invocata de Guvern, nu ar fi fost efectiva in speta din motivele pe care le-a mentionat cu ocazia analizei art. 3, sub aspect procedural (supra, & 37 – 41).

96. In plus, Curtea constata ca Guvernul nu prezinta niciun element de natura sa conduca la o concluzie diferita in temeiul art. 13, nici nu propune alte cai de atac care ar fi putut indeplini cerintele articolului respectiv.

97. Prin urmare, aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca a fost incalcat art. 13, coroborat cu art. 3 din Conventie in aceasta privinta.

 

V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

 

98. Conform art. 41 din Conventie:

“In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

 

A. Prejudiciu

99. Reclamantul pretinde 123.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit, in principal, din cauza relelor tratamente aplicate de agentii statului si ca urmare a lipsei reactiei autoritatilor la plangerile sale.

100. Guvernul sustine ca nu exista o legatura de cauzalitate intre prejudiciul pretins si suma solicitata de reclamant. In plus, acesta sustine ca suma este excesiva in raport cu jurisprudenta Curtii in materie si ca o constatare a existentei unei incalcari a Conventiei ar putea constitui prin ea insasi o reparatie suficienta a prejudiciului moral ce se pretinde a fi fost suferit.

101. Curtea considera ca reclamantul trebuie sa fi incercat puternice sentimente de umilinta, neliniste, frustrare si nesiguranta, cauzate de lipsa reactiei autoritatilor la doleantele sale (Rupa nr. 1, citata anterior, & 251).

102. De asemenea, aceasta observa ca art. 465 din Codul de procedura penala ofera oricarei persoane care a obtinut o hotarare definitiva din partea Curtii posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii interne pentru a obtine repararea incalcarii constatate.

103. In lumina considerentelor precedente, Curtea considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 5.200 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

 

B. Cheltuieli de judecata

104. Reclamantul solicita totodata 6.800 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii, din care 50 EUR pentru cheltuielile de corespondenta si 6.750 EUR pentru onorariul avocatului, suma care urmeaza sa ii fie platita direct reprezentantului sau.

105. Guvernul sustine ca cererea reclamantului referitoare la onorariul avocatului este speculativa si exagerata.

106. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabilesc realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In speta, tinand seama de documentele pe care le detine si de jurisprudenta sa, Curtea apreciaza rezonabila suma de 5.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata pentru procedura in fata Curtii si o acorda reclamantului, suma care urmeaza sa fie platita direct domnului Dan Mihai (Marian Nita impotriva Romaniei, nr. 28.162/05, & 67, 7 decembrie 2010).

 

C. Dobanzi moratorii

107. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

 

Pentru aceste motive,

CURTEA

 

1. declara, in unanimitate, restul capetelor de cerere admisibile;

2. hotaraste, in unanimitate, ca nu a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect material;

3. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect procedural;

4. hotaraste, cu 4 voturi la 3, ca nu a fost incalcat art. 6 & 1 si 3 c) din Conventie;

5. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 13 din Conventie;

6. hotaraste, in unanimitate:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie:

(i) 5.200 EUR (cinci mii doua sute euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;

(ii) 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru cheltuielile de judecata, suma ce se va plati direct domnului Dan Mihai, care a reprezentat reclamantul in calitate de avocat;

b) ca sumele in cauza vor fi convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;

c) ca de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;

7. respinge, cu 4 voturi la 3, cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 19 iulie 2011, in temeiul art. 77 & 2 si 3 din regulament.

 

*

 

In conformitate cu art. 45 & 2 din Conventie si cu art. 74 & 2 din regulament, este anexata la prezenta hotarare opinia separata a judecatorilor Gyulumyan, Ziemele si Poalelungi.

 

Opinia separata a judecatorilor Gyulumyan, Ziemele si Poalelungi

 

1. Nu putem subscrie la concluzia neincalcarii art. 6 & 1 si 3 c), la care a ajuns majoritatea in prezenta cauza. In special, amintim ca etapa procesuala care se desfasoara inainte de sesizarea instantei este, de asemenea, acoperita de garantiile prevazute la art. 6 & 3, Curtea stabilind anterior ca nerespectarea initiala a acestor garantii risca sa compromita grav echitatea procesului (Salduz impotriva Turciei [MC], nr. 36.391/02, && 50 – 51, 27 noiembrie 2008, & 50). In plus, simpla numire a unui avocat nu asigura prin ea insasi eficienta asistentei pe care acesta o poate acorda acuzatului; art. 6 & 3 c) obliga autoritatile nationale competente sa intervina in cazul in care carenta unui avocat numit din oficiu este vadita sau daca sunt informate cu privire la acest lucru printr-o alta modalitate (Artico impotriva Italiei, 13 mai 1980, & 33, seria A nr. 37, si Rupa impotriva Romaniei (nr. 1), nr. 58.478/00, && 225 – 226, 16 decembrie 2008).

2. In speta, observam, in primul rand, ca reclamantul, in lipsa mijloacelor suficiente pentru a-si angaja propriul avocat, a acceptat sa fie reprezentat de un avocat numit din oficiu in cursul urmaririi penale.

Cu toate acestea, cel putin o data in cursul acestei etape reclamantul a facut o declaratie fara prezenta unui avocat. Rezulta ca statul nu a asigurat prezenta unui aparator pentru acest act, care a avut loc chiar la inceputul urmaririi penale si, prin urmare, era de natura sa compromita grav echitatea intregii proceduri penale.

3. In plus, observam ca, in fata parchetului, cel putin 3 avocati diferiti au fost desemnati din oficiu pentru a reprezenta partea in cauza pentru actele de procedura. De asemenea, desemnarea acestora pare sa fi avut loc chiar in ziua actului in cauza.

In aceste circumstante este greu de crezut ca avocatii in cauza au dispus de timpul necesar sa studieze dosarul si, dupa caz, sa discute cu reclamantul pentru a pregati apararea acestuia (Daud impotriva Portugaliei, 21 aprilie 1998, & 39, Culegere de hotarari si decizii 1998-II, si Goddi impotriva Italiei, 9 aprilie 1984, & 31, seria A nr. 76).

Cu siguranta, in fata instantei, reclamantul a beneficiat de prezenta unor avocati alesi. Cu toate acestea, consideram ca prezenta acestora alaturi de reclamant, in fata instantelor, nu a putut remedia lacunele in ceea ce priveste reprezentarea acestuia in fata parchetului.

4. In aceasta privinta, Guvernul nu a putut stabili ca o plangere la barou referitoare la aspectele invocate ar fi constituit o cale de atac efectiva. De fapt, nu vedem cum ar fi fost posibil acest lucru, in masura in care problema din prezenta cauza nu rezulta din acte individuale ale avocatilor numiti din oficiu, ci mai degraba din caracterul discontinuu al apararii si din lipsa de timp pentru ca avocatii sa poata pregati cauza. Or, aceste aspecte sunt mai degraba legate de sistemul care, cel putin in speta, a permis autoritatilor sa numeasca avocati diferiti, chiar in ziua actului de procedura in cauza, fara sa le ofere posibilitatea de a se familiariza cu dosarul reclamantului sau de a discuta cu acesta.

In orice caz, reclamantul a adus la cunostinta autoritatilor lacunele reprezentarii sale din oficiu; in special, acesta s-a plans, atunci cand a fost audiat de judecatorie, ca avocatul numit pentru apararea sa ar fi asistat, fara sa intervina, la violentele a caror victima pretinde ca a fost, dar plangerea sa nu a primit niciun raspuns.

5. Desi reclamantul nu a putut dovedi faptul ca a fost supus unor violente in prezenta avocatului, este posibil ca insusi faptul ca era convins de acest lucru sa ii fi slabit in mod rezonabil increderea in sistemul de asistenta din oficiu.

In plus, ca urmare a plangerilor penale formulate de reclamant, procurorul a concluzionat ca acesta beneficiase de o aparare adecvata in cursul procedurii. Totusi, reclamantul nu a avut posibilitatea de a contesta aceste concluzii, in masura in care procurorul nu i-a comunicat Rezolutia din data de 26 aprilie 2005.

6. Pentru motivele mentionate anterior, consideram ca autoritatile nu au luat masuri pentru a garanta reclamantului o aparare si o reprezentare efectiva si, astfel, nu si-au indeplinit obligatia de a reactiona pentru a garanta efectivitatea reprezentarii acestuia.

Concluzionam ca a fost incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 & 1 si 3 c) din Conventie.

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close