Cauza Cornelia Popa impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 13 din 6 ianuarie 2012 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 29 martie 2011 in Cauza Cornelia Popa impotriva Romaniei.

Din cuprins:

HOTARAREA

din 29 martie 2011, definitiva la 29 iunie 2011,

in Cauza Cornelia Popa impotriva Romaniei

 

Strasbourg

(Cererea nr. 17.437/03)

 

Prezenta hotarare devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Documentul poate suferi modificari de forma.

In Cauza Cornelia Popa impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 8 martie 2011,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.

 

PROCEDURA

 

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 17.437/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Cornelia Popa (reclamanta), a sesizat Curtea la 24 aprilie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamanta este reprezentata de Dan Mihai, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental Razvan-Horatiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 8 martie 2010, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea respectiva. In conformitate cu art. 29 & 1 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

 

IN FAPT

 

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in 1976 si locuieste in Constanta.

5. In cadrul unui litigiu de dreptul muncii privind concedierea unei angajate de catre o societate comerciala, la 25 ianuarie 2001, Judecatoria Constanta a pronuntat o hotarare favorabila angajatei. Completul de judecata al respectivei instante il includea pe judecatorul C.C. Litigiul s-a incheiat prin Hotararea din 31 august 2001, Tribunalul Constanta reformand integral hotararea judecatoriei si respingand in mod definitiv recursul angajatei.

6. Reclamanta, ziarist la cotidianul “Independentul”, a asistat la proces. In decursul desfasurarii procesului si inainte de pronuntarea hotararii Tribunalului Constanta, aceasta a luat cunostinta de un comunicat de presa publicat la 2 aprilie 2001 de Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Constanta cu privire la, printre altele, cercetarea disciplinara la adresa judecatorului C.C. Comunicatul prevedea urmatoarele in partile relevante:

“In urma unei cercetari disciplinare avand ca obiect activitatea judecatorului C.C. si […] din cadrul Judecatoriei Constanta […] concluziile au fost trimise Inspectiei Judiciare din cadrul Ministerului Justitiei in vederea continuarii cercetarii respective conform legii […].”

7. La 28 mai 2001, reclamanta a publicat un articol impreuna cu o fotografie a judecatorului C.C. in cotidianul “Independentul”. Articolul avea urmatorul text:

“Judecatorul C.C. recidiveaza cu sentinte stupefiante

– D.S., care asigura gestiunea in cadrul societatii <<C>> SA ar trebui sa plateasca contravaloarea a 16 tone de motorina lipsa, adica aproximativ 47 milioane de lei acum 4 ani;

– Chiar daca setul de probe examinate erau favorabile societatii <<C>> SA, judecatorul C.C. a pronuntat o hotarare aberanta;

– C.C. obliga societatea <<C>> sa reintegreze angajatul si sa ii plateasca despagubiri substantiale;

– Magistratul C.C., cunoscuta gratie deciziilor surprinzatoare, a atras atentia Consiliului Superior al Magistraturii.

In 1997, Judecatoria Constanta a fost sesizata de SC <<C>> SA cu un litigiu de munca formulat impotriva D.S. Aceasta din urma a fost angajata ca gestionar in cadrul benzinariei. La 14 mai 1997, presedintele-director general al societatii, dupa ce a dispus un inventar asupra marfurilor din gestiunea D.S., a constatat o lipsa de 16 tone de motorina, in valoare de aproximativ 47 milioane de lei. Considerand ca este vorba despre o grava nerespectare a atributiilor profesionale, directia societatii a decis concedierea lui D.S. Asa cum reiese din afirmatiile partilor la litigiu, precum si din examinarea probelor, instanta a hotarat ca, in speta, cererea privind prejudiciul material s-a aflat la originea concedierii. Lipsa marfii a fost constatata in perioada in care D.S. asigura gestiunea, anterior acestei perioade nemaifacandu-se nicio constatare de acest tip. Conform rezultatelor expertizei contabile, prejudiciul s-ar fi produs in perioada 30 aprilie – 14 mai 1997, expertii considerand totusi ca era prea mare cantitatea de motorina lipsa in raport cu eventualele posibilitati de sustragere. Dupa audiere, D.S. a recunoscut ca nu a raportat in mod real stocurile zilnice de carburanti. S-a dovedit ca, la 8 mai, D.S. a solicitat un imprumut de carburanti din partea societatii pentru a acoperi cantitatea de carburant lipsa. Lipsa de carburant evidentiata in gestiunea societatii a fost recunoscuta de D.S. in timpul cercetarii administrative, care a indicat totusi ca, pentru a acoperi pierderea, aceasta trebuia sa isi vanda apartamentul. Apartamentul a fost vandut, insa prejudiciul cauzat societatii nu a fost acoperit. Desi existau probe concludente care atestau culpabilitatea lui D.S. pentru lipsa celor 16 tone de motorina, in valoare de aproximativ 47 milioane de lei, judecatorul C.C. a hotarat, in mod stupefiant, ca decizia de concediere era ilegala si a anulat-o. Si, pentru ca stupefactia sa fie la culme, C.C. a obligat conducerea societatii <<C>> SA sa o reintegreze pe D.S. in functia avuta si sa ii plateasca despagubiri pentru perioada in care aceasta nu si-a incasat salariul. Acelasi judecator i-a dispus lui H.O., presedintele-director general al societatii <<C>> SA, sa ii plateasca lui D.S. drepturile salariale pentru perioada care s-a scurs intre data concedierii si reintegrarea efectiva in postul sau.”

8. La 11 iunie 2001, judecatorul C.C. a depus plangere penala pentru calomnie impotriva reclamantei si a cotidianului. Aceasta sustinea ca titlul articolului in litigiu, precum si publicarea fotografiei sale aduceau atingere dreptului la respectarea reputatiei sale, in calitate de magistrat. In opinia sa, faptul ca reclamanta a prezentat intr-un mod tendentios faptele procedurii, facand referire la capacitatile profesionale ale judecatorului C.C., la subiectiva interpretare si apreciere a probelor de catre aceasta, a expus-o dispretului public, afectandu-i astfel demnitatea. C.C. s-a constituit parte civila pentru o suma de 100.000.000 lei romanesti (ROL), aproximativ 3.850 euro (EUR).

9. La termenul din 8 ianuarie 2002, ziarul, in calitate de parte responsabila civilmente, a solicitat Judecatoriei Constanta sa depuna la dosarul cauzei comunicatul de presa din 2 aprilie 2001 al Curtii de Apel Constanta. Instanta a respins proba respectiva ca “irelevanta, neconcludenta si inutila”.

10. Prin Hotararea din 10 septembrie 2003, Judecatoria Constanta a condamnat reclamanta la plata unei amenzi penale de 6.000.000 ROL, aproximativ 200 EUR, pentru calomnie. Totodata, instanta a condamnat reclamanta in solidar cu ziarul la plata unei despagubiri de 100.000.000 ROL, aproximativ 3.850 EUR, pentru prejudiciul moral suportat de partea civila. In fine, reclamanta si ziarul au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata in valoare de 12 EUR. Instanta a hotarat ca articolul in cauza depasise limitele obligatiilor de informare intr-o societate democratica, transmitand un mesaj precis, respectiv reprosuri la adresa judecatorului C.C. cu privire la nerespectarea legii si a obligatiilor profesionale. Potrivit instantei Judecatoriei Constanta, articolul in cauza constituia o “atingere nu numai la adresa magistratilor, ci si a increderii cetatenilor in justitie”.

11. Reclamanta a introdus recurs impotriva hotararii, sustinand, intre altele, ca afirmatiile facute la publicarea articolului au fost confirmate la 31 august 2001 prin Hotararea Tribunalului Constanta, care modifica integral hotararea judecatoriei. In fata Tribunalului Constanta reclamanta a afirmat ca publicarea articolului sau avea ca obiectiv apararea bunei functionari a justitiei, prin denuntarea faptelor care aduceau atingere normelor deontologiei profesionale si a deciziilor judecatoresti bizare. Reclamanta s-a plans de refuzul judecatoriei de a-i permite sa faca proba veritatii afirmatiilor sale si a invocat respingerea de catre instanta a probei constand in comunicatul de presa care ridica indoieli cu privire la obligatiile profesionale ale judecatorului C.C. Reclamanta denunta condamnarea sa pe motivul atingerii “reputatiei magistratilor” in general, fara ca judecatoria sa fi examinat temeinicia afirmatiilor ei.

12. Prin Incheierea din 17 mai 2002, Curtea Suprema de Justitie, sesizata cu o cerere formulata de partea responsabila civilmente, a decis stramutarea cauzei in fata unei alte instante de acelasi grad, respectiv Tribunalul Galati.

13. Prin Hotararea din 28 octombrie 2002, Tribunalul Galati a admis partial recursul reclamantei si a modificat hotararea judecatoriei, reducand valoarea despagubirii acordate cu titlu de prejudiciu moral la 60.000.000 ROL, aproximativ 1.920 EUR. Instanta a mentinut restul dispozitiilor hotararii. Instanta a hotarat ca reclamanta adusese o grava atingere dreptului la respectarea reputatiei judecatorului C.C., mai ales in virtutea statutului sau de magistrat. Considerand ca reclamanta recunoscuse si regretase situatia in cauza si tinand seama de resursele materiale limitate de care aceasta dispunea, instanta a decis ca se impunea o reducere a despagubirii acordate pentru prejudiciul moral.

14. Asa cum reiese din copia unei scrisori din 16 mai 2003 trimise de Judecatoria Constanta Politiei Municipiului Constanta, amenda penala de 6.000.000 ROL a facut obiectul unei gratieri prezidentiale.

 

II. Dreptul intern relevant

15. Dispozitiile relevante din Codul penal roman, in materie de calomnie, astfel cum erau in vigoare la vremea faptelor, precum si modificarile legislative ulterioare sunt descrise in Hotararea Boldea impotriva Romaniei [nr. 1999/02, pct. 16 – 19, CEDO 2007-… (extrase)].

16. Prin Decizia nr. 62/2007 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat neconstitutionala legea de abrogare a art. 205 – 207 din Codul penal privind insulta si calomnia, pe motiv ca reputatia persoanelor, astfel cum este garantata de Constitutie, trebuia protejata in mod imperativ prin sanctiuni de drept penal.

 

IN DREPT

 

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie

17. Reclamanta sustine ca faptul ca a fost condamnata penal si civil, prin Hotararea din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Galati, a adus atingere dreptului sau la libertatea de exprimare garantat de art. 10 din Conventie, care este redactat dupa cum urmeaza:

“1. Oricare persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa impuna societatilor de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune un regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

18. Guvernul contesta aceasta teza.

 

A. Cu privire la admisibilitate

19. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. Curtea observa de altfel ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar asadar sa fie declarat admisibil.

 

B. Cu privire la fond

 

1. Argumentele partilor

20. Reclamanta considera ca articolul in litigiu se baza pe informatii factuale corecte si necontestate si ca exprima opinia sa privind lipsa de impartialitate a judecatorului C.C. In opinia sa, termenul cel mai dur folosit in articol era “stupefiant”, expresie utilizata pentru a caracteriza hotararea judecatoreasca pronuntata in cauza privind conflictul de munca, obiectul articolului sau de presa. Reclamanta afirma ca a prezentat cauza in mod corect, fara nicio intentie calomnioasa, exclusiv in scopul de a informa publicul despre o problema de ordin general, respectiv functionarea justitiei. Pe langa motivarea discutabila a deciziilor interne, reclamanta sustine ca la redactarea articolului s-a bazat pe existenta comunicatului de presa al Curtii de Apel Constanta, care mentiona o cercetare disciplinara avand ca obiect activitatea profesionala a judecatorului C.C.

21. Reclamanta considera ca sanctiunea si inscrierea condamnarii penale in cazierul judiciar erau disproportionate in raport cu faptele imputate. In fine, reclamanta sustine ca gratierea prezidentiala a avut caracter conditionat, intrucat, conform dreptului intern, timp de 3 ani de la pronuntarea Hotararii din 28 octombrie 2002, masura putea fi revocata.

22. Guvernul considera ca era vorba despre judecati de valoare, care nu aveau niciun temei faptic. In acest sens invoca Hotararea Paturel impotriva Frantei (nr. 54.968/00, pct. 38, 22 decembrie 2005). Pe aceasta tema, Guvernul face trimitere, de asemenea, la situatia retinuta in Cauza Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei (nr. 53.899/00, pct. 51 si 54, 31 ianuarie 2006), in care Curtea a constatat neincalcarea art. 10 din Conventie. Guvernul considera, de asemenea, ca instantele si-au intemeiat deciziile pe motive relevante si suficiente. Referitor la amenda penala, Guvernul precizeaza ca masura a facut obiectul unei gratieri prezidentiale. Guvernul afirma totodata ca reclamanta nu a prezentat vreun document justificativ care sa ateste plata despagubirilor morale.

 

2. Motivarea Curtii

23. Curtea considera ca pronuntarea condamnarii in litigiu se analizeaza ca o “ingerinta” in exercitarea dreptului la libertatea de exprimare de catre reclamanta. O asemenea ingerinta incalca art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este “prevazuta de lege”, urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevazute la art. 10 & 2 si este “necesara intr-o societate democratica”, pentru indeplinirea acestora.

24. Curtea observa pentru inceput ca partile nu contesta faptul ca respectiva condamnare a reclamantei era prevazuta de lege, in speta de dispozitiile relevante din Codul penal si Codul civil, si ca urmarea un scop legitim, respectiv protectia reputatiei altei persoane, in sensul art. 10 & 2 din Conventie.

25. Ramane de stabilit daca respectiva condamnare era necesara intr-o societate democratica.

 

a) Principii generale

26. Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una dintre conditiile primordiale ale evolutiei sale si ale dezvoltarii fiecarei persoane. Sub rezerva art. 10 & 2, aceasta este valabila nu numai pentru “informatiile” sau “ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci si pentru cele care lovesc, socheaza sau nelinistesc: aceasta este dorinta pluralismului, tolerantei si mentalitatii deschise, fara de care nu exista “societate democratica”. In forma consacrata la art. 10, aceasta este insotita de exceptii care necesita totusi o interpretare stricta, iar necesitatea de a o restrange trebuie sa fie stabilita in mod convingator.

27. In sensul art. 10 & 2, adjectivul “necesar” implica o “nevoie sociala imperioasa”. Statele contractante beneficiaza de o anumita marja de apreciere pentru a hotari cu privire la existenta unei asemenea nevoi, insa aceasta este dublata de un control european asupra atat a legislatiei, cat si a deciziilor prin care este aplicata, chiar si atunci cand sunt emise de o jurisdictie independenta (a se vedea, mutatis mutandis, Prager si Oberschlick impotriva Austriei, 26 aprilie 1995, pct. 34 – 35, seria A, nr. 313). Prin urmare, Curtea are competenta de a se pronunta in ultima instanta cu privire la aspectul daca o “restrictie” este compatibila cu libertatea de exprimare protejata de art. 10.

28. Atunci cand isi exercita controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui instantelor interne competente, ci de a verifica din perspectiva art. 10 deciziile pe care acestea le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere. Nu rezulta ca aceasta trebuie sa se limiteze la a stabili daca statul parat s-a folosit de aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si in mod rezonabil: ingerinta in litigiu trebuie considerata avand in vedere cauza in ansamblu, pentru a stabili daca aceasta era “proportionala scopului legitim urmarit” si daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica sunt “relevante si suficiente”.

29. Pe de alta parte, Curtea a subliniat in numeroase randuri rolul esential pe care il joaca presa intr-o societate democratica: desi presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, privind in special protectia reputatiei si a drepturilor altora, cu toate acestea ii revine sarcina de a comunica, cu respectarea obligatiilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei despre toate problemele de interes general, inclusiv cele care se refera la functionarea puterii judecatoresti (De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, 24 februarie 1997, pct. 37, Culegere de hotarari si decizii 1997-I). Presa reprezinta intr-adevar unul dintre mijloacele de care dispun responsabilii politici si opinia publica pentru a se asigura ca judecatorii se achita de inaltele lor responsabilitati conform scopului constitutiv al misiunii care le este incredintata (Prager si Oberschlick, citata anterior, pct. 34). Desigur, actiunea instantelor, care sunt garante ale justitiei si care au o misiune fundamentala intr-un stat de drept, are nevoie de increderea publicului. Astfel, este necesara protejarea acesteia impotriva atacurilor lipsite de temei, mai ales atunci cand obligatia de retinere interzice magistratilor sa actioneze (De Haes si Gijsels, citata anterior, pct. 37).

30. Pe de alta parte, Curtea reaminteste ca, drept urmare a “indatoririlor si raspunderilor” inerente exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de art. 10 din Conventie persoanelor care, precum reclamanta, se implica intr-o dezbatere publica este subordonata conditiei ca partea interesata sa actioneze cu buna-credinta, astfel incat sa ofere informatii exacte si demne de incredere [Radio France si altii impotriva Frantei, nr. 53.984/00, pct. 37, Culegere 2004-II, si Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei (GC), nr. 21.980/03, pct. 65, CEDO 1999-III]. Cu toate acestea, le este permis sa recurga la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare (Mamere impotriva Frantei, nr. 12.697/03, pct. 25, CEDO 2006-XIII).

 

b) Aplicarea in speta a principiilor mentionate anterior

31. Curtea constata ca, in prezenta cauza, Tribunalul Galati a considerat ca, prin intermediul remarcilor din articolul de presa publicat de reclamanta, s-a adus atingere reputatiei judecatorului C.C. Tribunalul a confirmat totodata constatarea Judecatoriei Constanta, potrivit careia articolul in cauza constituia o “atingere nu numai la adresa magistratilor, ci si a increderii cetatenilor in justitie”. Instantele interne i-au reprosat jurnalistei ca “depasise limitele obligatiilor de informare” formuland “reprosuri la adresa judecatorului C.C. cu privire la nerespectarea legii si a obligatiilor profesionale”. Prin urmare, Curtea trebuie sa se convinga de faptul ca autoritatile nationale au aplicat norme conforme principiilor consacrate de art. 10 din Conventie, bazandu-se mai ales pe o apreciere acceptabila a faptelor relevante (Zana impotriva Turciei, 25 noiembrie 1997, pct. 51, Culegere 1997-VII, si Kyprianou impotriva Ciprului (GC), nr. 73.797/01, pct. 171, 15 decembrie 2005].

32. Curtea observa ca, desi Judecatoria Constanta a constatat ca afirmatiile din articolul in litigiu erau calomnioase, constituind “invinuiri” la adresa judecatorului C.C., Tribunalul Galati a confirmat in recurs acest rationament “mai ales ca urmare a calitatii de magistrat” a victimei. Referitor la magistrati, Curtea reaminteste ca, desi nu este adevarat ca acestia se expun in mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor lor precum oamenii politici si ca ar trebui tratati prin urmare la egalitate cu acestia din urma atunci cand este vorba despre critici la adresa comportamentului lor [Janowski impotriva Poloniei (GC), nr. 25.716/94, pct. 33, 21 ianuarie 1999, CEDO 1999-I], nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai mari pentru functionari atunci cand isi exercita atributiile oficiale, precum in speta, decat in cazul persoanelor fizice (a se vedea in special Mamere, citata anterior, pct. 27). Astfel, persoana in cauza, apartinand “institutiilor fundamentale ale statului”, putea face, in aceasta calitate, obiectul unor critici personale in limite “acceptabile”, nu numai in mod teoretic si general.

33. Curtea observa ca analiza articolului in litigiu facuta de cele doua instante se axeaza pe afirmatii considerate calomnioase, fara ca acestea sa fie totusi repuse in contextul lor in cadrul rationamentului. In absenta unei analize critice si circumstantiale a articolului in litigiu, aceasta metoda nu permite identificarea cu suficienta certitudine a motivelor care au condus la sanctiunea penala. Pe de alta parte, respingerea de catre Tribunalul Galati a beneficiului bunei-credinte pentru reclamanta, pe motiv ca victima era un magistrat, constituie o abordare prea formala a interpretarii articolului in cauza. Simpla mentiune a “atingerii […] increderii cetatenilor in justitie” nu este suficienta pentru a fundamenta condamnarea reclamantei pentru calomnie.

34. Curtea subliniaza ca articolul in litigiu critica in mod acerb hotararea pronuntata de judecatorul C.C., a carui competenta profesionala era puternic pusa sub semnul intrebarii. In aceasta situatie, articolul se referea la o tema de interes general, respectiv increderea societatii in justitie. Curtea observa totodata ca afirmatiile reclamantei nu priveau aspecte din viata privata a lui C.C., ci comportamentele si atitudinile acesteia care implicau calitatea sa de magistrat (Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, nr. 46.572/99, pct. 38 – 39, 28 septembrie 2004). Prin urmare, Curtea trebuie sa dovedeasca o mare prudenta atunci cand, precum in speta, masurile luate sau sanctiunile aplicate de autoritatea nationala sunt de natura sa descurajeze presa de la participarea la discutarea problemelor de interes general legitim (Bladet Tromso si Stensaas, citata anterior, pct. 64).

35. In continuare, trebuie amintita jurisprudenta consacrata a Curtii, conform careia, pentru a aprecia existenta unei “nevoi sociale imperioase” capabile sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se faca o distinctie atenta intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea primelor se poate dovedi, celelalte nu se preteaza unei demonstratii a corectitudinii lor [De Haes si Gijsels, citata anterior, pct. 42, si Harlanova impotriva Letoniei (dec.), nr. 57.313/00, 3 aprilie 2003]. Desigur, daca este vorba despre afirmatii privind conduita unui tert, uneori poate fi dificil sa se faca distinctie intre imputarile de facto si judecatile de valoare. Cu toate acestea, chiar o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este total lipsita de temei faptic (Jerusalem impotriva Austriei, nr. 26.958/95, pct. 43, CEDO 2001-II).

36. In speta, examinand afirmatiile in litigiu prin prisma intregului articol publicat de reclamanta, se constata o imbinare intre judecati de valoare si anumite elemente cu caracter faptic.

37. Curtea observa ca la originea criticii cu caracter profesional la adresa lui C.C. se afla comunicatul de presa din 2 aprilie 2001 al Curtii de Apel si al Tribunalului Constanta, care anunta o cercetare disciplinara privind activitatea profesionala a judecatorului C.C. In acest context, Curtea considera ca reclamanta a actionat cu buna-credinta, scopul articolului fiind de a informa publicul despre un subiect de interes general.

38. Curtea observa, de asemenea, ca, potrivit legislatiei interne cu privire la calomnie, persoana acuzata trebuie sa poata recurge la proba veritatii pentru a se apara. Curtea remarca totusi ca singura proba acceptata de Judecatoria Constanta era constituita din deciziile interne pronuntate in litigiul de dreptul muncii dintre un tert si o societate comerciala. Astfel, atat Tribunalul Constanta, cat si Tribunalul Galati au refuzat sa includa in dosar comunicatul de presa din 2 aprilie 2001 si sa il examineze, contrar cererilor exprese formulate de partea responsabila civilmente in fata judecatoriei, apoi de catre reclamanta in cadrul recursului in fata tribunalului. Or, era vorba tocmai despre un mijloc de proba de care reclamanta intentiona sa se foloseasca in apararea sa si a carui relevanta ca dovada si temei faptic al afirmatiilor care il puneau in discutie pe judecatorul C.C. nu putea fi exclusa.

39. Pe de alta parte, desi reclamanta nu a putut dovedi in fata instantelor interne ca afirmatiile sale aveau un temei faptic suficient, Curtea observa ca aceasta s-a implicat activ in procesul sau, s-a oferit mereu sa faca proba veritatii afirmatiilor sale, iar comportamentul sau examinat in general demonstreaza ca a actionat cu buna-credinta, convinsa de existenta unei probleme de deontologie profesionala a judecatorului C.C. [a se vedea, a contrario, Cumpana si Mazare, nr. 33.348/96, pct. 104, 10 iunie 2003; Stangu si Scutelnicu, citata anterior, pct. 51; Ivanciuc impotriva Romaniei (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005; si Titei impotriva Romaniei (dec.), nr. 1.691/03, 23 mai 2006].

40. In acest context, expresiile folosite de reclamanta in articolul sau cu privire la judecatorul C.C. nu pot fi considerate, potrivit Curtii, drept afirmatii in mod deliberat calomnioase, ci drept echivalentul unei libertati jurnalistice ce include si posibila recurgere la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare [mutatis mutandis, Dalban impotriva Romaniei (GC), nr. 28.114/95, pct. 50, CEDO 1999-VI, precum si A/S Diena si Ozolins impotriva Letoniei, nr. 28.114/00, pct. 84, 12 iulie 2007].

41. Pentru aceste motive, Curtea considera ca faptul ca reclamanta a fost gasita vinovata de calomnie nu corespundea niciunei “nevoi sociale imperioase”, una dintre conditiile principale pentru justificarea necesitatii unei ingerinte asupra libertatii de exprimare intr-o societate democratica. Nici faptul ca amenda penala a reclamantei ar fi facut obiectul unei gratieri prezidentiale, nici cuantumul despagubirilor morale impuse nu ar putea influenta aceasta concluzie.

Prin urmare, a fost incalcat art. 10 din Conventie.

 

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie

42. Reclamanta afirma ca imposibilitatea de a face in fata instantelor proba veritatii afirmatiilor sale a incalcat dreptul sau la un proces echitabil, astfel cum este prevazut la art. 6 & 1 din Conventie. Aceasta se plange totodata de lipsa de impartialitate si de independenta a Judecatoriei Constanta, ca urmare a hotararii de condamnare pronuntate de colegii judecatorului C.C., desi acestia nu ar fi trebuit sa se pronunte in cauza. Art. 6 & 1 din Conventie prevede urmatoarele:

“Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil […] a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

 

A. Cu privire la imposibilitatea de a face proba veritatii

43. Reclamanta afirma ca proba comunicatului de presa din 2 aprilie 2001 a fost refuzata in mod nejustificat de Judecatoria Constanta. Potrivit acesteia, era vorba despre o proba importanta, deoarece mentiona o cercetare disciplinara privind activitatea profesionala a judecatorului C.C. In recurs, Tribunalul Galati a refuzat, de asemenea, sa analizeze proba respectiva.

44. Guvernul afirma ca procedura penala inceputa impotriva reclamantei a respectat garantiile prevazute la art. 6 & 1 din Conventie, in special principiul contradictorialitatii si cel al egalitatii armelor. Potrivit Guvernului, reclamanta a avut posibilitatea de a supune examinarii toate mijloacele de proba pe care le considera utile si necesare.

45. Curtea constata ca respectivul capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar asadar sa fie declarat admisibil.

46. Cu toate acestea, Curtea considera, tinand cont de concluziile sale de la pct. 37 – 38 supra, ca nu trebuie sa statueze in plus asupra acestui capat de cerere.

 

B. Cu privire la lipsa de impartialitate a magistratilor din cadrul Judecatoriei Constanta

47. Reclamanta afirma ca Hotararea din 1 februarie 2002 a Judecatoriei Constanta a fost pronuntata de judecatorul A.M., colegul de munca al partii civile C.C. Reclamanta invoca obligatia judecatorului A.M. de a nu face parte din completul de judecata care a condamnat-o pentru calomnie.

48. Guvernul afirma ca, in caz de banuieli privind lipsa de impartialitate a instantei, reclamanta ar fi putut solicita stramutarea cauzei la o alta instanta, printr-o cerere de recuzare. Insa in speta o astfel de cerere a fost formulata exclusiv de partea responsabila civilmente, cauza fiind transferata, in recurs, in fata Tribunalului Galati.

49. Curtea observa ca reclamanta avea la dispozitia sa o cale de recurs efectiva, respectiv o cerere de stramutare, in temeiul art. 55 din Codul de procedura penala. Eficienta acestei dispozitii a fost demonstrata in speta, cu ocazia cererii de stramutare depuse de partea responsabila civilmente si referitoare la judecarea recursului, primita la Curtea Suprema de Justitie la 17 mai 2002. Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor de recurs interne, in conformitate cu art. 35 & 1 si 4 din Conventie.

 

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

50. In conformitate cu art. 41 din Conventie:

“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

 

A. Prejudiciu

51. Reclamanta solicita 10.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral, ca urmare a frustrarii, angoasei, neplacerilor si incertitudinii cauzate de condamnarea sa pentru calomnie. In primul sau an de exercitare a profesiei de ziarist, reclamanta afirma ca a fost grav descurajata de inscrierea in cazierul sau judiciar a condamnarii sale penale pentru calomnie.

52. Guvernul considera ca legatura de cauzalitate dintre prejudiciul moral invocat si suma solicitata cu acest titlu nu a fost dovedita si ca o eventuala hotarare judecatoreasca de condamnare ar constitui, in sine, o reparatie suficienta pentru prejudiciul moral prezumtiv suferit de reclamanta. Guvernul considera ca suma solicitata de reclamanta cu acest titlu este excesiva si face trimitere la cauzele in care, in situatii similare, Curtea a acordat sume intre 1.000 si 5.000 EUR.

53. Curtea constata ca reclamanta nu formuleaza nicio pretentie de despagubire a prejudiciului material. Considera, cu toate acestea, ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral incontestabil ca urmare a condamnarii sale penale. Tinand seama de circumstantele cauzei si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41, Curtea acorda reclamantei, ca reparatie pentru prejudiciul moral, suma de 7.000 EUR.

 

B. Cheltuieli de judecata

54. Reclamanta solicita totodata 4.160 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii, respectiv 50 EUR pentru cheltuielile de corespondenta si 4.110 EUR pentru onorariul avocatului, suma care urmeaza sa ii fie platita direct reprezentantului sau. Pentru suma din urma, reclamanta include in dosar o copie a centralizatorului si a contractului de asistenta juridica incheiat la 25 august 2010, indicand valoarea de 4.110 EUR, de platit ulterior adoptarii hotararii in prezenta cauza.

55. Guvernul nu se opune ca reclamantei sa i se acorde o suma corespunzatoare cheltuielilor necesare si justificate. Acesta precizeaza ca reclamanta nu a achitat onorariul avocatului si considera ca suma solicitata cu acest titlu este excesiva.

56. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului acestora [Iatridis impotriva Greciei (reparatie echitabila) (GC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI].

57. Referitor la cheltuielile de corespondenta, Curtea observa ca reclamanta nu a depus niciun act justificativ in acest sens si, in consecinta, respinge acest capat de cerere. Cu privire la onorariul avocatului pentru procedura din fata Curtii, trebuie constatat ca, in temeiul contractului de asistenta judiciara depus la dosar, reclamanta are obligatia de a-l plati. In consecinta, in masura in care avocatul are dreptul sa solicite plata onorariului sau in temeiul contractului, cheltuielile corespunzatoare sunt intr-adevar “reale” (a se vedea, mutatis mutandis, Tebieti Muhafize Cemiyyeti si Israfilov impotriva Azerbaidjanului, nr. 37.083/03, pct. 106, CEDO 2009-…). Avand in vedere documentele aflate in posesia sa si criteriile mentionate anterior, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantei suma de 4.110 EUR pentru procedura in fata Curtii. Avand in vedere conventia incheiata intre partea interesata si avocatul acesteia, Dan Mihai, Curtea hotaraste ca suma mentionata anterior se va plati direct acestuia din urma.

 

C. Dobanzi moratorii

58. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA

 

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 10 si art. 6 & 1 cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba veritatii si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;

2. hotaraste ca a fost incalcat art. 10 din Conventie;

3. hotaraste ca nu este necesar sa examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 6 & 1 din Conventie cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba veritatii;

4. hotaraste:

a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, urmatoarele sume, care urmeaza sa fie convertite in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb aplicabil la data platii:

(i) 7.000 EUR (sapte mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral, suma ce va fi platita reclamantei;

(ii) 4.110 EUR (patru mii o suta zece euro) pentru cheltuielile de judecata efectuate pentru procedura din fata Curtii, suma ce se va plati direct lui Dan Mihai, care a reprezentat-o pe reclamanta in calitate de avocat;

b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

 

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 29 martie 2011, in temeiul art. 77 & 2 si 3 din Regulament.

 

Josep Casadevall,

presedinte

 

Santiago Quesada,

grefier

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close