Cauza Jarnea impotriva Romaniei
In M. Of. nr. 38 din 17 ianuarie 2012 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 19 iulie 2011 in Cauza Jarnea impotriva Romaniei.
Din cuprins:
HOTARAREA
din 19 iulie 2011,
definitiva la 19 octombrie 2011,
in Cauza Jarnea impotriva Romaniei
Strasbourg
(Cererea nr. 41.838/05)
Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza Jarnea impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 21 iunie 2011,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 41.838/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, care detine si cetatenie americana, Ioan Jarnea (reclamantul), a sesizat Curtea la 14 octombrie 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de F. Oprea, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental Razvan-Horatiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul invoca in mod special obstacolele in calea exercitarii dreptului sau de acces la dosarul personal intocmit de fostele servicii secrete ale regimului totalitar.
4. La 7 ianuarie 2010, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea.
5. In temeiul art. 29 & 1 din Conventie, admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
6. Reclamantul s-a nascut in 1940 si domiciliaza in Bucuresti.
7. Incepand din 1961, pe cand era student, acesta a fost pus sub supraveghere secreta de catre serviciile secrete ale regimului totalitar instaurat in Romania, cunoscute sub denumirea de Securitate.
A. Cererea depusa la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii
8. La 13 februarie 2001, reclamantul s-a adresat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (denumit in continuare CNSAS), organism creat prin Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste si a solicitat acces la propriul dosar intocmit de Securitate.
9. La 19 aprilie 2001, Serviciul Roman de Informatii (denumit in continuare SRI) a predat CNSAS un dosar personal al reclamantului.
10. La 29 mai 2001, CNSAS l-a informat pe reclamant ca a fost identificat un dosar cu numele sau si ca il putea consulta.
11. Reclamantul a consultat dosarul la 27 iunie, 13 iulie, 14 august si, respectiv, 16 noiembrie 2001.
12. Dosarul care i-a fost prezentat pentru consultare avea 4 foi, dintre care doua erau numerotate 355 si 356.
13. Unul dintre documentele predate, o nota de doua pagini intitulata “nota nr. 5” si avand numarul de pagina 355, continea o descriere a activitatilor reclamantului din data de 6 octombrie 1965. Nota incepea cu o descriere detaliata a chipului si corpului reclamantului. Nota era insotita de o fotografie si continua cu descrierea minutioasa a activitatilor reclamantului de la ora 9,30 pana la ora 15,50. Locurile exacte ale traseului reclamantului erau indicate, precum si timpul petrecut in fiecare loc. Printre altele, nota semnala trecerea sa pe la scoala politehnica, unde era student, pe la o librarie, timp de 10 minute, pe la casieria unui cinematograf unde a cumparat un bilet pentru filmul “A trecut o femeie”, pe care l-a vizionat pana la sfarsit, dupa care a luat autobuzul pentru a se intoarce acasa.
14. Unul dintre celelalte documente inmanate era o decizie administrativa datata 27 octombrie 1966, care includea o sectiune denumita “tabel anexa”. Decizia dispunea pastrarea in arhive a dosarului referitor la reclamant, mentionand pe scurt “materialul compromitator”, respectiv ca, “in cursul anului 1965, [reclamantul] a vizitat legatia engleza”.
15. Mentiunea scrisa de mana, “fisa + caut./[sau cart.]”, aparea in partea de sus stanga a paginii cu nr. 355. Potrivit reclamantului, al doilea cuvant din mentiunea respectiva, “cart.”, ar fi abrevierea cuvantului “cartoteca”.
16. Considerand ca dosarul sau nu era complet, avand in vedere numerotarea paginilor si absenta unor mentiuni esentiale, precum perchezitiile domiciliare la care fusese supus, reclamantul a depus mai multe cereri la CNSAS in care se plangea de aceste aspecte si contesta continutul dosarului sau. Totodata, reclamantul a solicitat ca CNSAS sa ateste, printr-un document oficial, faptul ca dosarul sau nu era complet si ca informatiile incluse acolo erau “denaturate”.
17. La 7 ianuarie 2002, CNSAS i-a raspuns ca nu era in masura sa se pronunte asupra alegatiilor conform carora cel putin 354 de pagini lipseau din dosarul sau, pe motiv ca SRI ii predase un dosar care nu avea decat cele 4 pagini pe care le-a putut consulta.
18. Reclamantul a reiterat contestatiile. La 18 iunie si 1 octombrie 2002, CNSAS i-a raspuns ca dosarul ii fusese predat de SRI si ca, referitor la alegatiile privind caracterul incomplet si denaturat al informatiilor din dosar, considera ca era vorba despre “convingeri personale” ale reclamantului, care “nu erau relevante”.
19. Drept raspuns la contestatiile formulate de reclamant cu privire la mentiunile inexacte din dosarul sau, CNSAS i-a raspuns, la 18 decembrie 2003, ca nu ii putea indica numele persoanelor implicate in activitatea de supraveghere, in masura in care identitatea acestora nu fusese stabilita cu certitudine. CNSAS l-a informat pe reclamant ca in arhive nu s-a mai gasit niciun alt document cu informatii suplimentare in privinta lui. De asemenea, CNSAS l-a informat ca Serviciul de Informatii Externe si Serviciul de Arhive si Documentare Militara ii comunicasera ca nu aveau dosare care sa il priveasca.
20. Conform corespondentei din 25 martie 2004, ca raspuns la intrebarea reclamantului referitoare la modalitatea de numerotare a paginilor si continutul real al dosarului sau, CNSAS i-a raspuns ca dosarul sau a fost predat de SRI si continea doar cele 4 foi dupa care putuse face copii in urma consultarii.
21. Reclamantul a solicitat o audienta in fata Colegiului CNSAS. Potrivit afirmatiilor sale, audienta a avut loc la 11 noiembrie 2004 si a fost inregistrata, insa nu a obtinut niciodata inregistrarea respectiva.
B. Actiunea in contencios administrativ
22. La 15 aprilie 2004, reclamantul a introdus in fata Curtii de Apel Bucuresti o actiune impotriva CNSAS si SRI pentru constatarea lipsei unor foi din dosarul sau si a faptului ca dosarul reprezenta un “fals”. Totodata, reclamantul a solicitat ca CNSAS sa ii dea un raspuns referitor la ilegalitatile comise in legatura cu dosarul sau.
23. In fata curtii de apel, SRI a invocat lipsa calitatii sale procesuale pasive, invocand faptul ca trimisese la CNSAS toate documentele referitoare la reclamant. In sustinerea acestei exceptii, s-a bazat pe corespondenta din 25 martie 2004 cu CNSAS.
24. Prin incheierea din data de 10 mai 2004, curtea de apel a admis exceptia invocata de SRI si i-a retras calitatea de parat in proces.
25. Prin Hotararea din 31 mai 2004, curtea de apel a respins actiunea reclamantului. Bazandu-se pe corespondenta dintre reclamant si CNSAS, instanta a constatat ca acesta din urma ii pusese la dispozitie toate informatiile referitoare la el aflate in posesia consiliului. Cu privire la sustinerile reclamantului referitoare la caracterul incomplet si denaturat al informatiilor incluse, instanta a considerat, in baza corespondentei mentionate, ca CNSAS nu putea fi considerat responsabil in acest sens.
26. Contestand in special excluderea SRI din procedura, precum si motivele retinute de curtea de apel pentru a-i respinge actiunea, reclamantul a formulat recurs impotriva hotararii. Acesta imputa curtii de apel refuzul acesteia, prin interpretarea data dispozitiilor Legii nr. 187/1999, de a sanctiona abuzurile regimului anterior.
27. Prin Hotararea definitiva din 15 aprilie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul. Inalta Curte a hotarat ca excluderea SRI din proces era justificata de art. 20 din Legea nr. 187/1999. In baza aceleiasi corespondente dintre reclamant si CNSAS, Inalta Curte a considerat ca CNSAS isi indeplinise obligatiile care decurgeau din legea mentionata si ca motivele retinute de curtea de apel erau intemeiate. In cele din urma, Inalta Curte a considerat ca reclamantul ar fi putut contesta raspunsurile la corespondenta sa in fata Colegiului CNSAS, in temeiul dispozitiilor art. 14 din legea citata.
C. Informatiile obtinute de reclamant in urma comunicarii prezentei cauze Guvernului
28. Conform scrisorii din 1 aprilie 2010, adresata reclamantului de CNSAS, listele numelor reale ale cadrelor si pseudonimele acestora nu au fost comunicate CNSAS.
29. La 21 aprilie 2010, CNSAS l-a informat pe reclamant ca in urma verificarilor in arhive si a primirii unor arhive noi se identificase un microfilm, creat de fosta Securitate, in care numele sau aparea pe 67 de pagini. Reclamantul a fost invitat sa il consulte.
30. Din scrisoarea din 22 iunie 2010 adresata de CNSAS agentului guvernamental la Curte reiese ca reclamantul a consultat dosarul respectiv la 3 mai 2010. In aceeasi scrisoare, CNSAS preciza ca, desi Serviciul de Informatii Externe (SIE) mentionase ca nu a identificat documente referitoare la reclamant, la sfarsitul anului 2006 trimisese totusi la CNSAS un dosar referitor la acesta.
CNSAS a mai precizat in scrisoare ca nu era complet exclus sa se gaseasca alte documente intocmite de fostele organe de securitate, inclusiv referitoare la reclamant. Dificultatea identificarii dosarelor provenea, potrivit CNSAS, de la numarul foarte mare de dosare primite mai ales in perioada 2005 – 2006, respectiv 1.601.010 dosare, precum si de la lipsa unor liste de inventar al dosarelor. CNSAS a mai precizat ca legea nu impunea niciun termen pentru identificarea dosarelor, dar ca, in pofida unor inconsecvente intre raspunsurile primite in timp din partea altor institutii precum SRI si SIE, facea eforturi sa isi indeplineasca obligatiile legale.
31. Potrivit reclamantului, continutul microfilmului era deteriorat in proportie de 85%, astfel incat lecturarea acestuia era aproape imposibila.
32. La 23 august 2010, reclamantul a obtinut de la CNSAS copia celor 172 de pagini din propriul dosar.
D. Date despre reclamant din dosarul tatalui sau intocmit de Securitate
33. Dosarul tatalui reclamantului pus la dispozitie de CNSAS include, printre altele, copia unei scrisori olografe a reclamantului, datata 29 noiembrie 1961 si adresata tatalui sau. In scrisoare, reclamantul, care la vremea respectiva isi satisfacea stagiul militar obligatoriu, descria in mod critic conditiile din cazarma in care se afla. “Note de sinteza” ale dosarului fac o ampla referire la scrisoarea reclamantului si concluzioneaza ca reclamantul era nemultumit de stagiul sau militar, ca exagera si denatura descrierea conditiilor de viata din cazarma, facand remarci negative la adresa cadrelor militare, denumite “inamici din interiorul cazarmii”. Potrivit notelor, atitudinea reclamantului demonstra o educatie familiala dusmanoasa fata de regim.
34. Respectivele note indicau, de asemenea, continutul scrisorilor adresate reclamantului de tatal sau si corespondenta lui cu alte persoane.
II. Dreptul si practica interne relevante
35. Dispozitiile legislative relevante in materie de acces la propriul dosar intocmit de fostele servicii de securitate ale regimului totalitar, precum si dispozitiile referitoare la datele cu caracter personal sunt prezentate in hotararile Haralambie impotriva Romaniei (nr. 21.737/03, pct. 31 – 40, 27 octombrie 2009), Rotaru impotriva Romaniei [(MC), nr. 28.341/95, pct. 31 – 32, CEDO 2000-V] si Petrina impotriva Romaniei (nr. 78.060/01, pct. 17 – 18, 14 octombrie 2008), precum si in Decizia Rad impotriva Romaniei [(dec.), nr. 9.742/04, pct. 24 – 29, 9 iunie 2009].
36. Conform art. 20 din Legea nr. 187/1999, CNSAS a fost insarcinat sa primeasca in gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de aceasta lege, cu exceptia celor care privesc siguranta nationala. In conformitate cu alin. (2) al respectivului articol, membrii CNSAS au acces neingradit la arhivele vizate de lege pe intreaga perioada in care au fost pastrate de SRI sau de alte institutii. Potrivit art. 20 alin. (3), SRI, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei si Ministerul Apararii Nationale, Arhivele Nationale si orice alte institutii care detin asemenea documente sunt obligate sa asigure acest drept de acces si sa le predea la cererea Colegiului CNSAS.
37. Practica instantelor interne in materie de acces la dosarele intocmite de Securitate, precum si un rezumat al sectiunilor relevante din rapoartele anuale ale CNSAS sunt descrise in Hotararea Haralambie, citata anterior, pct. 41 – 48. Primul raport referitor la activitatea CNSAS pentru perioada 13 martie 2000 – 31 mai 2002, publicat in 2002, in temeiul art. 7 din Legea nr. 187/1999, arata ca SRI predase CNSAS 3.573 de dosare personale in perioada relevanta. SIE i-a predat 65 de dosare, iar instantele militare, 14. La 31 mai 2002, arhivele CNSAS includeau, in total, 3.652 de dosare individuale.
Dupa cum reiese din raportul de activitate anual al CNSAS, SRI a predat CNSAS, pe parcursul anului 2006, 249 803 de dosare individuale. Conform raportului anual al CNSAS publicat in 2008, SRI a predat CNSAS, in 2007, 15.500 de dosare individuale. In acelasi an, Ministerul Justitiei a predat, de asemenea, 104.907 de dosare personale, clasate anterior in arhivele instantelor militare din Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj.
IN DREPT
1. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
38. Reclamantul denunta o incalcare a dreptului sau la viata privata, din cauza impiedicarii exercitarii dreptului sau de acces la dosarul intocmit de fosta Securitate si detinut de serviciile secrete, drept recunoscut prin Legea nr. 187/1999. Acesta s-a plans de caracterul incomplet al dosarului, de numai 4 pagini, si de lipsa de credibilitate a anumitor informatii comunicate de CNSAS. Dupa ce a trait o viata marcata de temeri si furie pentru ca era urmarit de serviciile secrete ale fostului regim totalitar, acesta reclama dreptul de acces la toate informatiile colectate de servicii in privinta sa. In plus, reclamantul reproseaza instantelor faptul ca nu a fost luat in considerare rolul SRI si al altor servicii de informatii in gestionarea si predarea arhivelor fostei Securitati CNSAS si refuzul de a examina raspunderea SRI, considerand ca acesta nu putea fi parat in proces. In fine, reclamantul denunta durata nerezonabila a demersurilor sale pe langa CNSAS, care au condus la identificarea unui microfilm cu informatii personale care i-a fost prezentat abia in 2010, ulterior comunicarii cererii.
El invoca art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:
“1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
39. Guvernul contesta aceste argumente.
A. Cu privire la admisibilitate
40. Curtea constata ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 & 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cererea trebuie declarata asadar admisibila.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
41. Reclamantul sustine ca Legea nr. 187/1999 nu a fost respectata nici de CNSAS, nici de serviciile de informatii care detineau arhivele fostei Securitati, in ceea ce priveste dreptul sau de acces la propriul dosar, si denunta atitudinea lor evaziva fata de cererile sale timp de peste 9 ani. Acesta considera ca, in cazul unei imposibilitati obiective de prezentare a anumitor documente incluse in dosarul respectiv, ar fi trebuit sa fie informat despre motivele imposibilitatii respective.
42. Potrivit reclamantului, mentiunea de pe pagina 355 (supra, pct. 15), precum si directia responsabila de dosarul sau, respectiv directia de investigatii, indica faptul ca a fost supus unei activitati sistematice de informare cu privire la persoana sa, incluzand supravegherea continua a corespondentei sale si a convorbirilor sale telefonice. Drept urmare, considera ca era imposibil ca dosarul sau sa contina doar cele doua foi numerotate 355 si 356.
43. Reclamantul denunta totodata lipsa unei liste de inventar al documentelor din dosarul personal, in conditiile in care, in opinia sa, pastrarea dosarelor Securitatii era strict reglementata inainte de 1989 si excludea o astfel de omisiune. In opinia reclamantului, absenta s-ar datora intentiei de a ascunde trecutul ori chiar distrugerii fiselor de informatii care puteau dezvalui identitatea agentilor Securitatii care si-au pastrat functiile in cadrul serviciilor secrete posttotalitare. Acesta denunta totodata refuzul CNSAS si al serviciilor secrete de a recunoaste disparitia sau distrugerea documentelor din dosarul sau, precum si refuzul CNSAS de a explica inconsecventa informatiilor oferite in raport cu numerotarea paginilor.
44. Guvernul observa ca, spre deosebire de situatia retinuta de Curte in Hotararea Haralambie, citata anterior, reclamantul a putut consulta propriul dosar inca din 2001. In aceasta privinta, Guvernul considera ca prezenta cauza se apropie mai mult de Cauza Rad, citata anterior.
45. Referitor la eventualele falsuri si caracterul pretins incomplet al dosarului, Guvernul arata ca instantele nationale au considerat ca acestea nu puteau fi imputate CNSAS. In plus, acesta face trimitere la Hotararea Haralambie (citata anterior, pct. 97), in care Curtea nu s-a considerat in masura sa adopte o pozitie cu privire la eventuala existenta a altor documente referitoare la reclamant.
46. Pe de alta parte, Guvernul sustine ca Legea nr. 187/1999 reglementeaza suficient de precis accesul la dosarele personale intocmite de fosta Securitate.
47. Guvernul precizeaza, de asemenea, ca CNSAS s-a confruntat cu un obstacol obiectiv in cadrul rolului sau de a acorda persoanelor interesate acces la dosarele fostei Securitati, respectiv imposibilitatea de a garanta ca toate documentele existente in dosare inainte de 1989 fusesera pastrate de serviciile secrete.
48. In observatiile sale suplimentare din 2 iulie 2010, Guvernul face trimitere la scrisoarea CNSAS din 22 iunie 2010, care precizeaza ca dificultatea identificarii dosarelor provenea din numarul foarte mare de dosare primite mai ales in perioada 2005 – 2006, respectiv peste 1.600.000 de dosare, precum si din lipsa unor liste de inventar al dosarelor. Tinand seama de acesti factori obiectivi, accesul reclamantului la documentele din propriul dosar a fost asigurat in cel mai scurt termen posibil.
49. In observatiile sale suplimentare din 3 septembrie 2010, Guvernul precizeaza ca reclamantul a primit la 23 august 2010 copia celor 172 de pagini din propriul dosar, ceea ce demonstreaza ca CNSAS a facut eforturi pentru a gasi dosarul integral.
2. Motivarea Curtii
50. Curtea a hotarat deja ca interesul reclamantului de a avea acces la continutul propriului dosar tine de “viata privata” in sensul art. 8 & 1 din Conventie, cu atat mai mult cu cat legislatia interna prevedea expres un astfel de acces (a se vedea Haralambie, citata anterior, pct. 79, Rotaru, citata anterior, pct. 44, si Rad, citata anterior, pct. 34). Conform articolului mentionat, Curtea a consacrat deja dreptul persoanelor interesate de acces la “toate informatiile relevante si corespunzatoare” care le privesc, printr-o procedura efectiva si accesibila [a se vedea Roche impotriva Regatului Unit (MC), nr. 32.555/96, pct. 162, CEDO 2005-X, si Haralambie, citata anterior, pct. 85, 86 si referintele mentionate acolo].
51. In Hotararea Haralambie impotriva Romaniei, Curtea a ajuns la concluzia ca statul nu a indeplinit, in circumstantele cauzei, obligatia pozitiva care ii revenea de a asigura reclamantului o procedura efectiva si accesibila pentru a-i permite accesul la propriul dosar intr-un termen rezonabil. Caracterul incomplet al informatiilor oferite nu a fost tratat separat data fiind constatarea la care Curtea a ajuns deja cu privire la ineficienta procedurii de acces la dosarul personal.
52. Curtea observa ca, spre deosebire de Cauza Haralambie, citata anterior, in prezenta speta reclamantul a avut acces la o parte din dosarul personal inca din 2001. Avand doar 4 foi, din care doua erau numerotate 355 si 356, aceasta numerotare, precum si cronologia si continutul documentelor (supra, pct. 12 – 14) erau de natura sa indice ca dosarul era mai voluminos decat cele 4 foi prezentate reclamantului. Faptul ca reclamantul a primit, la 23 august 2010, o copie a 172 de pagini suplimentare din dosarul sau a confirmat caracterul incomplet al dosarului care i-a fost prezentat in 2001.
53. Curtea aminteste constatarea facuta in Hotararea Haralambie (citata anterior, pct. 88 – 89), respectiv ca legislatia interna, si anume art. 1 din Legea nr. 187/1999, apoi art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, care a inlocuit-o, consacra dreptul fiecarui cetatean roman de a avea acces la propriul dosar intocmit de Securitate si la alte documente si informatii care privesc propria persoana. In plus, art. 20 din Legea nr. 187/1999, precum si art. 31 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 prevad ca SRI si alte institutii care detin arhivele in cauza sunt obligate sa garanteze dreptul de acces la respectivele dosare si sa le predea la cererea CNSAS. Prin aceste dispozitii, legislatia interna a instituit in mod formal o procedura administrativa de acces la dosare (a se vedea, de asemenea, Decizia Rad, citata anterior, pct. 35 si 42). Aceasta procedura implica interventia mai multor institutii, incepand cu SRI si alte institutii care detin arhivele in cauza, si a CNSAS, care ar trebui sa asigure accesul efectiv al persoanelor in cauza la propriile dosare. Ramane sa se stabileasca daca in cazul reclamantului aceasta procedura a fost efectiva.
54. In speta, incepand cu 25 mai 2001, CNSAS l-a informat pe reclamant ca a facut obiectul unor masuri de supraveghere ale Securitatii si ca s-a identificat un dosar pe numele sau, pe care il putea consulta, ceea ce reclamantul a si facut in scurt timp. Considerand ca dosarul era incomplet, acesta a sesizat CNSAS, apoi instantele, fara un rezultat satisfacator pentru el.
55. De asemenea, Curtea observa ca abia la 21 aprilie 2010, adica dupa mai mult de 9 ani de la prima sa cerere din data de 13 februarie 2001 si dupa ce cererea a fost comunicata Guvernului, CNSAS l-a informat pe reclamant ca, in urma verificarilor in arhive si a primirii unor arhive noi, se identificase un microfilm, creat de fosta Securitate, in care numele sau aparea pe 67 de pagini. De asemenea, abia la 23 august 2010 a primit copia celor 172 de pagini din dosarul sau. In plus, Curtea constata ca abia dupa ce cererea i-a fost comunicata Guvernului reclamantul a obtinut un raspuns la obiectia sa privind caracterul incomplet al dosarului la care a avut acces in 2001 (Haralambie, citata anterior, pct. 91). Or, reiese din documentele de la dosar ca un microfilm continand numele reclamantului a fost predat CNSAS inca de la finele anului 2006 (a se vedea supra, pct. 30).
56. In masura in care cauza intarzierii s-ar datora nerespectarii de catre serviciile secrete a obligatiilor de a transfera arhivele in cauza CNSAS, Curtea observa, ca si in Cauza Haralambie (citata anterior, pct. 92), ca, daca initial legea nu prevedea un termen pentru realizarea transferului, in urma unei modificari legislative survenite in 2006 s-a stabilit un termen de 60 de zile pentru transferul arhivelor.
Astfel, Curtea constata ca durata procedurii administrative in cauza a depasit cu mult termenul impus de legea din 2006. Or, daca organul legislativ a stabilit un termen de 30 de zile pentru ca CNSAS sa raspunda persoanelor in cauza si, in urma modificarii legii in 2006, un termen de 60 de zile pentru ca SRI si alte institutii in cauza sa predea respectivele arhive, este foarte evident ca, in opinia sa, o astfel de procedura trebuia desfasurata cu o celeritate deosebita (Haralambie, citata anterior, pct. 93, si, mutatis mutandis, Gunes impotriva Frantei, nr. 32.157/06, pct. 26, 20 noiembrie 2008).
57. Referitor la argumentul Guvernului conform caruia, cel putin intr-o anumita perioada, microfilmul prezentat reclamantului in 2010 era de negasit, Curtea observa ca CNSAS era in posesia lui inca de la finele anului 2006 (Haralambie, citata anterior, pct. 94).
58. In plus, desi Curtea poate accepta faptul ca numarul mare de dosare transferate – peste 1.600.000 de dosare in 2005 – 2006, potrivit scrisorii CNSAS din 22 iunie 2010 – sau deficientele sistemului de arhivare, precum si absenta listelor de inventar al dosarelor respective ar putea justifica un interval de timp in procesarea cererilor de acces la documente, acestea nu pot justifica totusi o intarziere de 9 ani din partea institutiilor in cauza pentru solutionarea cererii reclamantului referitoare la caracterul incomplet al dosarului sau prezentat in 2001 (Haralambie, citata anterior, pct. 95).
De altfel, Curtea constata ca instantele nationale au refuzat nu numai sa angajeze, ci chiar sa examineze eventuala raspundere a SRI in legatura cu lipsa de diligenta invocata la predarea dosarelor, desi reclamantul avea un temei legitim sa considere ca SRI, care detinea arhivele respective inainte de a le preda autoritatii responsabile, CNSAS, era in masura sa ofere explicatii privind documentele lipsa. In plus, conform jurisprudentei constante a instantelor nationale, actiunile impotriva SRI au fost respinse din cauza lipsei calitatii procesuale pasive a SRI (Haralambie, citata anterior, pct. 41 – 43), astfel incat orice demersuri ulterioare pe langa aceasta institutie erau zadarnicite.
59. In fine, Curtea observa ca, in decursul acestei perioade, reclamantul a primit raspunsuri evazive si incoerente (a se vedea supra, pct. 17 – 18, 20 si 29 – 30). Acestea nu ofereau niciuna dintre explicatiile prezentate de Guvern in fata Curtii, in special in raport cu scrisoarea CNSAS din data de 22 iunie 2010. Aceasta scrisoare a fost adresata agentului guvernamental la Curte, nu direct reclamantului.
60. Tinand seama de cele de mai sus, Curtea considera ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva pe care o avea, aceea de a oferi reclamantului o procedura efectiva si accesibila care sa ii permita accesul intr-un termen rezonabil la toate informatiile relevante referitoare la persoana sa, care fusesera stranse de fosta Securitate si care se aflau inca in posesia autoritatilor publice (a se vedea Haralambie, citata anterior, pct. 96, si, mutatis mutandis, Roche, citata anterior, pct. 166 – 167, si, mutatis mutandis, Kenedi impotriva Ungariei, nr. 31.475/05, pct. 48, 26 mai 2009).
Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie.
II. Cu privire la celelalte capete de cerere
61. In cererea initiala, reclamantul invoca de asemenea art. 10 din Conventie, denuntand caracterul incomplet si fals al informatiilor din propriul dosar. Invocand art. 17 din Conventie, acesta s-a plans de faptul ca instantele au admis exceptia ridicata de SRI cu privire la lipsa calitatii procesuale pasive.
Citand art. 6 din Conventie, reclamantul s-a plans totodata de faptul ca instantele nu au interogat CNSAS si SRI si de faptul ca nu au tinut seama de inregistrarea audientei la Colegiul CNSAS.
62. Tinand seama de constatarea Curtii de la pct. 60, supra, cu privire la ineficienta procedurii de acces la propriul dosar, aceasta considera ca nu este necesara examinarea separata a celorlalte capete de cerere ale reclamantului (mutatis mutandis, Haralambie, pct. 97).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
63. Art. 41 din Conventie prevede:
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
64. Reclamantul solicita 400.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a nerespectarii dreptului sau de acces la propriul dosar intocmit de Securitate. In opinia sa, timp de peste 10 ani de la adoptarea legii privind accesul la acest tip de informatii, dreptul sau de a recupera informatii esentiale despre persecutiile indurate de el si de familia sa s-a dovedit iluzoriu. In fine, acesta considera ca a suferit un prejudiciu ca urmare a riscurilor practicii administrative a CNSAS si serviciilor de informatii care detineau arhivele fostei Securitati in legatura cu persoana sa.
65. Guvernul sustine ca persoana in cauza nu a suferit un prejudiciu moral, tinandu-se seama de eforturile facute de autoritati pentru a raspunde cererii sale de acces la propriul dosar. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul considera ca este excesiva, avand in vedere jurisprudenta Curtii in materie, sumele acordate variind intre 2.000 si 8.000 EUR.
66. Curtea considera ca deficientele procedurii de acces la propriul dosar si mai ales faptul ca au trecut mai multi ani pana cand a avut in sfarsit acces la dosar au cauzat reclamantului suferinte si o stare de incertitudine care nu pot fi compensate printr-o simpla constatare a incalcarii. Pronuntandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea ii acorda 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecata
67. De asemenea, reclamantul solicita 782,20 lei romanesti (RON) pentru cheltuielile efectuate in fata Curtii.
68. Guvernul solicita Curtii sa nu acorde nicio suma in acest sens.
69. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde reclamantului suma de 200 EUR.
C. Dobanzi moratorii
70. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA,
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa examineze celelalte capete de cerere formulate de reclamant;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 200 EUR (doua sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 19 iulie 2011, in temeiul art. 77 & 2 si 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier
In conformitate cu art. 45 & 2 din Conventie si art. 74 & 2 din regulament, opinia separata a judecatorului Ziemele este anexata la prezenta hotarare.
Opinia concordanta a doamnei judecator Ziemele
1. Prezenta cauza urmareste sa stabileasca daca guvernul parat si-a respectat obligatia pozitiva de a garanta accesul reclamantului la propriul dosar, care continea informatii stranse de serviciile secrete in timpul regimului totalitar din Romania.
2. Ma raliez fara rezerva la concluzia Curtii din aceasta speta. As dori doar sa completez rationamentul Curtii intr-o privinta. Curtea face trimitere la legislatia interna relevanta (pct. 53 din hotarare), care recunoaste dreptul oricarui cetatean roman de acces la documente confidentiale ale vremii respective. In speta, reclamantul nu a putut consulta propriul dosar decat in parte, nu in integralitate. Abia ulterior i-a fost recunoscuta aceasta ultima posibilitate (pct. 55 si 58). Desi admite ca arhivarea unui mare volum de documente poate necesita timp, Curtea nu considera mai putin excesiv termenul scurs in speta pentru a da curs cererii reclamantului.
3. As dori sa adaug ca, dincolo de obligatiile impuse de legislatia nationala si de cea specifica, referitoare la dreptul la respectarea vietii private in interpretarea data de Curte (supra, pct. 1), o obligatie mai generala revine statelor in cadrul tranzitiei de la un regim totalitar la un regim democratic: este vorba despre conservarea arhivelor care inregistreaza trecutul, precum si modul de functionare a regimului totalitar. Obligatia este valabila fata de societate in ansamblul ei, dar si fata de fiecare dintre membrii acesteia. Asa cum se poate citi in “Setul actualizat de principii pentru apararea si promovarea drepturilor omului prin lupta impotriva impunitatii”, emise de Organizatia Natiunilor Unite (ONU Doc. E/CN.4/2005/102/anexa 1): “Cunoasterea de catre un popor a istoriei oprimarii sale apartine patrimoniului sau si, ca atare, trebuie conservata prin masuri corespunzatoare in numele obligatiei apartinand statului de a conserva arhivele si celelalte mijloace de proba referitoare la incalcarile drepturilor omului si dreptului umanitar si de a contribui la dezvaluirea acestor incalcari. Aceste masuri au ca obiectiv sa salveze de la uitare memoria colectiva, in special pentru a se apara impotriva dezvoltarii unor teze revizioniste si negationiste.” In raport cu aceste considerente, argumentul privind deficientele sistemului de arhivare poate avea un rol foarte limitat. Statul are, intr-adevar, o obligatie foarte speciala, aceea de a administra corespunzator si de a conserva efectiv arhivele fostelor servicii de securitate pentru a permite societatii sa avanseze, odata incheiata documentarea clara a regimului anterior. Pentru mine, prezenta cauza, ca si celelalte cauze avand originea in fapte identice sau asemanatoare, prezinta implicatii care depasesc dreptul individului in cauza. Este important ca Curtea sa recunoasca acest element, precum si principiul dreptului inalienabil al fiecarui popor de a cunoaste adevarul despre trecutul sau (mutatis mutandis, Asociatia “21 Decembrie 1989” si altii impotriva Romaniei, nr. 33.810/07 si 18.817/08, pct. 144, 24 mai 2011, nedefinitiva), principiu care este fundamental pentru statul parat si societatea acestuia.
