„Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Protectia intereselor financiare ale Uniunii Europene – Articolul 3 – Recuperarea unei restituiri la export – Termen de prescriptie de 30 de ani – Norma de prescriptie care face parte din dreptul civil general al unui stat membru – Aplicare «prin analogie» – Principiul securitatii juridice – Principiul increderii legitime – Principiul proportionalitatii”

In cauzele conexate C‑201/10 si C‑202/10,

avand ca obiect cereri de pronuntare a unor hotarari preliminare formulate in temeiul articolului 267 TFUE de Finanzgericht Hamburg (Germania), prin deciziile din 12 februarie 2010, primite de Curte la 26 aprilie 2010, in procedurile

Ze Fu Fleischhandel GmbH (C‑201/10),

Vion Trading GmbH (C‑202/10)

impotriva

Hauptzollamt Hamburg‑Jonas,

CURTEA (Camera a patra),

compusa din domnul J.‑C. Bonichot, presedinte de camera, domnii K. Schiemann, L. Bay Larsen, doamnele C. Toader (raportor) si A. Prechal, judecatori,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul K. Malacek, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 16 februarie 2011,

luand in considerare observatiile prezentate:

–        pentru Ze Fu Fleischhandel GmbH, de D. Ehle, Rechtsanwalt;

–        pentru Vion Trading GmbH, de K. Landry si de G. Schwendinger, Rechtsanwälte;

–        pentru Comisia Europeana, de domnul G. von Rintelen si de doamna M. Vollkommer, in calitate de agenti,

avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Cererile de pronuntare a unor hotarari preliminare privesc interpretarea articolului 3 alineatele (1) si (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene (JO L 312, p. 1, Editie speciala, 01/vol. 1, p. 166), precum si a principiilor proportionalitatii si securitatii juridice.

2        Aceste cereri au fost formulate in cadrul unor litigii intre Ze Fu Fleischhandel GmbH si Vion Trading GmbH (denumite in continuare „reclamantele din actiunea principala”), pe de o parte, si Hauptzollamt Hamburg‑Jonas (denumit in continuare „Hauptzollamt”), pe de alta parte, cu privire la rambursarea unor restituiri la export.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3        Potrivit celui de al treilea considerent al Regulamentului nr. 2988/95, „trebuie combatute in toate domeniile actiunile de natura sa afecteze interesele financiare ale Comunitatilor”.

4        Al cincilea considerent al acestui regulament prevede:

„[…] in conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale contin dispozitii cu privire la abateri, precum si la masurile si sanctiunile administrative pentru sanctionarea acestora”.

5        Articolul 1 din acelasi regulament prevede:

„(1)      In scopul protejarii intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, se adopta prin prezenta o reglementare generala privind controalele uniforme, masurile si sanctiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2)      Constituie abatere orice incalcare a unei dispozitii de drept comunitar, ca urmare a unei actiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunitatilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct in numele Comunitatilor, fie prin cheltuieli nejustificate.”

6        Articolul 3 alineatele (1) si (3) din Regulamentul nr. 2988/95 prevede:

„(1)      Termenul de prescriptie a actiunii este de patru ani de la savarsirea abaterii mentionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot sa prevada un termen mai scurt, care nu poate fi insa mai mic de trei ani.

In cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescriptie curge din ziua in care inceteaza savarsirea abaterii respective. […]

Termenul de prescriptie este intrerupt de orice act al unei autoritati competente, adus la cunostinta persoanei in cauza, cu privire la cercetarea sau urmarirea in justitie a abaterii respective. Termenul de prescriptie incepe sa curga din nou dupa fiecare act de intrerupere.

[…]

(3)      Statele membre isi pastreaza posibilitatea de a aplica un termen mai lung decat cel prevazut la alineatul (1) […]”

7        Articolul 4 alineatele (1) si (4) din acest regulament prevede:

„(1)      Ca regula generala, orice abatere atrage dupa sine retragerea avantajului obtinut nejustificat:

–        prin obligatia de a varsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat;

[…]

(4)      Masurile prevazute in acest articol nu sunt considerate sanctiuni.”

Dreptul national

8        Potrivit informatiilor oferite de Finanzgericht Hamburg, la data situatiei de fapt din actiunile principale, in Germania nu exista nicio dispozitie specifica referitoare la termenele de prescriptie aplicabile litigiilor de natura administrativa referitoare la avantaje acordate nejustificat. Cu toate acestea, atat administratia, cat si instantele germane aplicau „prin analogie” prescriptia de drept comun de 30 de ani, astfel cum este prevazuta la articolul 195 din Codul civil german (Bürgerliches Gesetzbuch, denumit in continuare „BGB”). Totusi, din anul 2002, acest termen de prescriptie de drept comun ar fi fost stabilit, in principiu, la 3 ani.

Actiunile principale si procedura trimiterii preliminare in cauzele conexate C‑278/07-C‑280/07

9        In cursul anului 1993, reclamantele din actiunile principale au efectuat operatiuni de vamuire a unor cantitati de carne de vita in vederea exportului catre Iordania si, la cerere, au beneficiat in baza acestora de avansuri din restituirile la export. In urma unor controale efectuate la inceputul anului 1998, s‑ar fi descoperit ca, in realitate, marfurile respective fusesera expediate in Irak in cadrul unor proceduri de tranzit sau de reexport.

10      In aceste conditii, prin deciziile din 13 octombrie 1999, Hauptzollamt a solicitat rambursarea respectivelor restituiri la export.

11      Prin urmare, reclamantele din actiunile principale, precum si Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb GmbH & Co au introdus actiuni impotriva deciziilor mentionate la Finanzgericht Hamburg. In hotararea din 21 aprilie 2005, acesta a admis actiunile pentru motivul ca norma de prescriptie, astfel cum era prevazuta la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, se opunea rambursarilor in cauza, intrucat acestea fusesera solicitate dupa mai mult de 4 ani de la operatiunile de export in litigiu.

12      Impotriva acestor decizii ale Finanzgericht, Hauptzollamt a formulat recursuri la Bundesfinanzhof.

13      Constatand, in special, ca abaterile imputate privesc o perioada anterioara adoptarii Regulamentului nr. 2988/95, Bundesfinanzhof a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare, care erau redactate in mod identic in cele trei cauze, C‑278/07-C‑280/07:

„1)      Termenul de prescriptie prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf prima teza din Regulamentul […] nr. 2988/95 […] trebuie aplicat si in cazul in care abaterea a fost savarsita sau a incetat anterior intrarii in vigoare a acestui regulament?

2)      Termenul de prescriptie stabilit in aceasta dispozitie se aplica in general masurilor administrative precum recuperarea unei restituiri la export acordate ca urmare a unei abateri?

In ipoteza unui raspuns afirmativ la aceste doua intrebari:

3)      Un stat membru poate aplica un termen mai lung in temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul […] nr. 2988/95 chiar si atunci cand dreptul acestui stat membru prevedea deja un astfel de termen mai lung inaintea adoptarii regulamentului mentionat? Un astfel de termen mai lung poate fi aplicat chiar si atunci cand acesta nu era prevazut intr‑o dispozitie specifica referitoare la recuperarea restituirilor la export sau referitoare la masuri administrative in general, ci rezulta dintr‑o dispozitie generala (de drept comun) a respectivului stat membru, care reglementa toate cazurile de prescriptie care nu au facut obiectul unei dispozitii speciale?”

14      Aceste cereri de pronuntare a unei hotarari preliminare au determinat pronuntarea Hotararii din 29 ianuarie 2009, Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii (C‑278/07-C‑280/07, Rep., p. I‑457), in care Curtea a declarat:

„1)      Termenul de prescriptie prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul […] nr. 2988/95 […] este aplicabil masurilor administrative precum recuperarea unei restituiri la export obtinute nejustificat de un exportator ca urmare a unor abateri savarsite de acesta din urma.

2)      In situatii precum cele din actiunea principala, termenul de prescriptie prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95:

–        se aplica unor abateri savarsite anterior intrarii in vigoare a acestui regulament;

–        incepe sa curga de la data savarsirii abaterii in cauza.

3)      Termenele de prescriptie mai lungi pe care statele membre pastreaza posibilitatea de a le aplica in temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 pot rezulta din dispozitii de drept comun anterioare datei adoptarii acestui regulament.”

Evolutiile intervenite in actiunile principale si intrebarile preliminare din prezentele cauze

15      Prin hotararea pronuntata la 7 iulie 2009, Bundesfinanzhof a anulat hotararea pronuntata de Finanzgericht Hamburg la 21 aprilie 2005 si a trimis cauzele spre rejudecare la acesta din urma, pentru motivul ca dreptul la rambursare nu era prescris, in masura in care articolul 195 din BGB putea si trebuia sa se aplice „prin analogie” pana la sfarsitul anului 2001. Aceasta instanta a respins argumentele reclamantelor din actiunea principala potrivit carora, in cazul in care trebuia aplicat un termen de prescriptie „prin analogie”, acesta ar fi trebuit sa fie cel de 10 ani aplicabil in materie fiscala, iar nu cel de 30 de ani prevazut in BGB.

16      In ceea ce priveste aceasta hotarare a Bundesfinanzhof, Finanzgericht Hamburg subliniaza:

„Bundesfinanzhof a adoptat teza conform careia articolul 195 din BGB, in versiunea in vigoare pana la sfarsitul anului 2001 (denumit in continuare «articolul 195 din BGB v.a.»), s‑ar aplica prin analogie. Instanta a lasat nesolutionat aspectul daca principiul securitatii juridice ar fi incalcat in cazul recuperarii restituirilor la export dupa un termen de aproape 30 de ani de la acordare. In cazul existentei unei incalcari, Bundesfinanzhof ar avea posibilitatea sa reduca un termen excesiv de lung prevazut de dreptul national la un termen rezonabil in modalitatile prevazute de dreptul comunitar sau de dreptul constitutional, in exercitarea competentei judiciare de exceptie. Bundesfinanzhof a considerat ca nu trebuie sa examineze si sa se pronunte in mod definitiv daca in exercitarea unei astfel de competente judiciare de exceptie termenul prevazut la articolul 195 din BGB v.a. ar trebui redus sau cel putin daca ar trebui stabilit, in aplicarea prin analogie a acestei dispozitii, un termen mai scurt de prescriptie a dreptului de recuperare a restituirilor la export acordate in mod nejustificat pe baza unei abateri pentru a asigura securitatea juridica si libertatea vointei juridice. In orice caz, un astfel de termen nu ar putea fi atat de scurt incat cererea de recuperare formulata de serviciile vamale sa fi fost deja prescrisa la momentul adoptarii deciziei in litigiu.”

17      Instanta de trimitere, achiesand in acest sens la opinia avocatului general Sharpston exprimata in Concluziile prezentate in cauza Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, citata anterior, considera, pe de o parte, ca aplicarea „prin analogie” a unei norme de prescriptie care provine din BGB cererilor de rambursare a restituirilor la export este incompatibila cu principiul securitatii juridice si, pe de alta parte, ca aplicarea unui termen de prescriptie de 30 de ani unui astfel de litigiu este contrara principiului proportionalitatii in masura in care astfel de termene nu ar fi rezonabile.

18      In special, aceasta instanta nu impartaseste interpretarea efectuata de Bundesfinanzhof cu privire la Hotararea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, citata anterior, pronuntata de Curte la cererea sa. Astfel, Bundesfinanzhof ar fi dedus din aceasta hotarare ca, prin pastrarea unei „taceri elocvente” cu privire la aspectul daca o aplicare „prin analogie” in litigiul privind rambursarea restituirilor primite nejustificat a unei norme de drept civil intra in domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, Curtea ar fi acceptat in principiu o astfel de aplicare si nu ar fi avut nici obiectiuni, in raport cu principiile securitatii juridice si proportionalitatii, ca o norma de prescriptie de 30 de ani sa fie aplicata in acest mod. Or, in opinia Finanzgericht, Curtea nu avea niciun motiv sa examineze sau sa abordeze aceste aspecte in hotararea sa preliminara in masura in care Bundesfinanzhof nu ii adresase nicio intrebare clar definita in aceasta privinta.

19      De asemenea, instanta de trimitere considera urmatoarele:

„In hotararea din 7 iulie 2009, citata anterior, [Bundesfinanzhof] si‑a recunoscut o competenta de exceptie, care i‑ar conferi facultatea, asemanatoare celei a unui legiuitor, de a reduce, pe cale jurisprudentiala, termenul de prescriptie de 30 de ani la un termen rezonabil. In prezent, nu se cunoaste durata exacta a termenului de prescriptie utilizabil in Germania in conformitate cu articolul 195 din BGB v.a. aplicat prin analogie. Astfel, nu se poate determina sau prevedea daca si, eventual, in ce masura Bundesfinanzhof va exercita in viitor o astfel de competenta de exceptie. Conform acestei jurisprudente, este cert numai ca termenul de prescriptie prevazut de dispozitiile articolului 195 din BGB v.a. aplicat prin analogie este de cel putin 6 ani si, in cazuri extreme, de 30 de ani. Termenul de prescriptie in vigoare in Germania prevazut de articolul 195 din BGB v.a. aplicat prin analogie si, eventual, modificat pe cale jurisprudentiala se situeaza undeva in acest interval de 24 de ani.”

20      In aceste conditii, Finanzgericht Hamburg a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1)      Aplicarea prin analogie a dispozitiei privind prescriptia prevazuta de articolul 195 din BGB, in versiunea in vigoare pana la sfarsitul anului 2001, in cazul cererilor de recuperare a restituirilor la export acordate in mod nejustificat incalca principiul securitatii juridice consacrat in dreptul comunitar?

2)      Aplicarea termenului de prescriptie de 30 de ani prevazut la articolul 195 din BGB in cazul unei cereri de recuperare a unei restituiri la export acordate in mod nejustificat incalca principiul proportionalitatii consacrat in dreptul comunitar?

3)      In ipoteza unui raspuns afirmativ la a doua intrebare: aplicarea unui termen de prescriptie national mai lung, in sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul […] nr. 2988/95, termen stabilit pe cale judecatoreasca intr‑un caz individual pe baza unei competente de exceptie de care se prevaleaza instanta, incalca principiul securitatii juridice consacrat in dreptul comunitar?”

Cu privire la intrebarile preliminare

Cu privire la prima intrebare

21      Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca principiul securitatii juridice se opune ca, in contextul protectiei intereselor financiare ale Uniunii definite in Regulamentul nr. 2988/95, un termen de prescriptie national „mai lung” in sensul articolului 3 alineatul (3) din acest regulament sa poata rezulta dintr‑o aplicare „prin analogie”, in cazul rambursarii unei restituiri la export platite nejustificat, a unui termen de prescriptie care rezulta dintr‑o dispozitie nationala de drept comun.

22      Cu titlu introductiv, trebuie sa se constate, astfel cum a subliniat instanta de trimitere, ca, in cadrul celei de a treia intrebari preliminare adresate in cauzele conexate C‑278/07-C‑280/07, citate anterior, Curtii i s‑a solicitat, in esenta, sa stabileasca daca un termen national de prescriptie „mai lung” in sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 putea sa rezulte dintr‑o dispozitie generala de drept comun anterioara acestui regulament. Cu toate acestea, Curtii nu i‑a fost ridicata in mod explicit problema care face obiectul prezentei intrebari preliminare, care priveste modalitatile de aplicare a unei astfel de dispozitii, in speta aplicarea unei dispozitii de drept comun „prin analogie” litigiului specific referitor la rambursarea restituirilor la export, decisa pe cale jurisprudentiala, iar nu de legiuitorul national.

23      In situatii precum cele din actiunile principale, in care abaterile imputate agentilor economici au fost savarsite in anul 1993 sub imperiul unei norme nationale de prescriptie de 30 de ani, o actiune a autoritatilor nationale prin care se urmareste recuperarea sumelor primite nejustificat ca urmare a unor astfel de abateri era susceptibila de a fi prescrisa, in lipsa interventiei unui act suspensiv, in cursul anului 1997, in temeiul termenului de prescriptie de 4 ani prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, insa cu conditia ca statul membru in care au fost savarsite abaterile sa nu fi folosit posibilitatea pe care i‑o ofera articolul 3 alineatul (3) din acest regulament (a se vedea Hotararea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, citata anterior, punctele 36 si 38).

24      Desigur, prin adoptarea Regulamentului nr. 2988/95 si, in special, a articolului 3 alineatul (1) primul paragraf din acesta, legiuitorul Uniunii a urmarit sa instituie o norma generala de prescriptie aplicabila in materie prin care urmarea, pe de o parte, sa defineasca un termen minim aplicat in toate statele membre si, pe de alta parte, sa renunte la posibilitatea recuperarii sumelor primite nejustificat de la bugetul Uniunii dupa scurgerea unei perioade de 4 ani de la savarsirea abaterii care afecteaza platile in litigiu (Hotararea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, citata anterior, punctul 27).

25      Cu toate acestea, in masura in care legiuitorul Uniunii a prevazut in mod expres ca statele membre pot aplica termene de prescriptie mai lungi decat acest termen minim de 4 ani, trebuie sa se constate ca legiuitorul mentionat nu a intentionat sa uniformizeze termenele aplicabile in materie si ca, prin urmare, intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 2988/95 nu ar fi putut avea drept consecinta sa constranga statele membre sa stabileasca la 4 ani termenele de prescriptie pe care, in lipsa unor norme ale dreptului Uniunii existente in trecut in materie, le‑a aplicat anterior.

26      In cadrul posibilitatii prevazute la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, statele membre pastreaza o larga putere de apreciere cu privire la stabilirea unor termene de prescriptie mai lungi pe care inteleg sa le aplice in caz de abatere care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii (Hotararea din 22 decembrie 2010, Corman, C‑131/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 54).

27      Astfel, Regulamentul nr. 2988/95 nu prevede niciun mecanism de informare sau de notificare referitor la folosirea de catre statele membre a posibilitatii de a prevedea termene de prescriptie mai lungi, conform articolului 3 alineatul (3) din acesta. Rezulta ca la nivelul Uniunii nu a fost prevazuta nicio forma de control in ceea ce priveste atat termenele de prescriptie mai lungi aplicate de statele membre in temeiul acestei dispozitii, cat si sectoarele in care acestea au decis sa aplice astfel de termene (Hotararile citate anterior Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, punctul 45, precum si Corman, punctul 55).

28      In actiunile principale, astfel cum a aratat instanta de trimitere insasi, dupa intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 2988/95, instantele germane au continuat sa aplice actiunilor prin care se urmarea recuperarea restituirilor primite nejustificat de agentii economici termenul de prescriptie de 30 de ani care rezulta din articolul 195 din BGB.

29      In aceasta privinta, raspunzand la a treia intrebare preliminara adresata de Bundesfinanzhof in cauzele C‑278/07-C‑280/07, citate anterior, ca termenele de prescriptie mai lungi in privinta carora statele membre pastreaza posibilitatea de a le aplica in temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 pot rezulta din dispozitii de drept comun anterioare datei adoptarii acestui regulament, in mod implicit, dar necesar, Curtea a confirmat acestei instante ca statele mentionate puteau aplica astfel de termene mai lungi prin intermediul unei aplicari decise pe cale jurisprudentiala a unei dispozitii cu vocatie generala care prevede un termen de prescriptie mai mare de 4 ani in domeniul recuperarii avantajelor obtinute nejustificat, practica pe care instantele germane o califica drept aplicare „prin analogie”.

30      O astfel de practica este, in principiu, admisibila in raport cu dreptul Uniunii si, in special, cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 (a se vedea in acest sens Hotararea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, citata anterior, punctul 47). Este necesar insa ca aceasta practica sa respecte principiile generale ale acestui drept, printre care figureaza principiul securitatii juridice (a se vedea in acest sens Hotararea din 28 octombrie 2010, SGS Belgium si altii, C‑367/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 40).

31      Cu privire la acest aspect, reclamantele din actiunea principala sustin in special ca, dupa intrarea in vigoare in ordinea juridica germana a normei de prescriptie generala si cu efect direct prevazute la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, care a remediat lipsa unei norme specifice in materie in aceasta ordine juridica, autoritatile si instantele nationale nu mai aveau motiv si, prin urmare, in lipsa unei dispozitii legislative nationale care le obliga sa procedeze astfel, nu mai puteau sa continue sa aplice „prin analogie” o norma de prescriptie generala rezultata din BGB urmaririi in justitie a unei „abateri” in sensul acestui regulament.

32      In aceasta privinta, trebuie aratat ca, in contextul urmaririi in justitie a unei abateri care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si care determina adoptarea unei masuri administrative precum obligatia agentului economic de a rambursa restituirile primite nejustificat, principiul securitatii juridice impune in special ca situatia acestui agent economic, din punctul de vedere al drepturilor si al obligatiilor fata de autoritatea nationala, sa nu poata fi pusa in discutie la nesfarsit (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 21 ianuarie 2010, Alstom Power Hydro, C‑472/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 16) si ca, in consecinta, un termen de prescriptie trebuie sa fie aplicabil urmaririi in justitie a unei astfel de abateri si, pentru indeplinirea functiei sale de a garanta securitatea juridica, acest termen trebuie stabilit anterior (a se vedea Hotararea din 15 iulie 1970, ACF Chemiefarma/Comisia, 41/69, Rec., p. 661, punctul 19, precum si Hotararea din 11 iulie 2002, Marks & Spencer, C‑62/00, Rec., p. I‑6325, punctul 39). In consecinta, orice aplicare „prin analogie” a unui termen de prescriptie trebuie sa fie suficient de previzibila pentru justitiabil (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 24 martie 2009, Danske Slagterier, C‑445/06, Rep., p. I‑2119, punctul 34).

33      Desigur, este mai simplu pentru un astfel de agent economic sa determine termenul de prescriptie aplicabil urmaririi in justitie a unei abateri pe care a savarsit‑o in cazul in care un astfel de termen si aplicarea sa la domeniul in care se inscrie aceasta abatere sunt definite de legiuitorul national intr‑o dispozitie aplicabila in mod specific domeniului respectiv. Cu toate acestea, in cazul in care, astfel cum situatia pare a se regasi in actiunile principale, legiuitorul national nu adoptase o dispozitie specifica aplicabila unui domeniu precum cel al rambursarii restituirilor la export primite nejustificat in detrimentul bugetului Uniunii, principiul securitatii juridice nu se opune, in principiu, ca autoritatile administrative si judiciare sa continue, conform practicii lor jurisprudentiale anterioare, cunoscute de un astfel de agent economic, sa aplice „prin analogie” un termen de prescriptie cu caracter general prevazut intr‑o dispozitie de drept civil si care se dovedeste mai mare decat termenul de 4 ani prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95.

34      Totusi, o astfel de aplicare nu respecta principiul securitatii juridice decat daca rezulta dintr‑o practica jurisprudentiala care era suficient de previzibila. In aceasta privinta, este suficient sa se aminteasca faptul ca nu este de competenta Curtii sa constate, in cadrul prezentei proceduri preliminare, existenta sau inexistenta unei astfel de practici jurisprudentiale.

35      Avand in vedere consideratiile care preceda, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca, in imprejurari precum cele din actiunile principale, principiul securitatii juridice nu se opune, in principiu, ca, in contextul protectiei intereselor financiare ale Uniunii definite in Regulamentul nr. 2988/95 si in temeiul articolului 3 alineatul (3) din acest regulament, autoritatile si instantele nationale ale unui stat membru sa aplice „prin analogie” intr‑un litigiu referitor la rambursarea unei restituiri la export platite nejustificat un termen de prescriptie intemeiat pe o dispozitie nationala de drept comun, cu conditia, totusi, ca o astfel de aplicare care rezulta dintr‑o practica jurisprudentiala sa fi fost suficient de previzibila, aspect care trebuie verificat de instanta de trimitere.

Cu privire la a doua intrebare preliminara

36      Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca principiul proportionalitatii se opune, in cadrul punerii in aplicare de statele membre a posibilitatii care le este oferita de articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, aplicarii unui termen de prescriptie de 30 de ani in litigiul referitor la rambursarea restituirilor primite nejustificat.

37      Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 26 si 30 din prezenta hotarare, desi, in cadrul posibilitatii prevazute la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, statele membre pastreaza o larga putere de apreciere cu privire la stabilirea unor termene de prescriptie mai lungi pe care inteleg sa le aplice in caz de abatere care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, aceste state trebuie totusi sa respecte principiile generale ale dreptului Uniunii, in special principiul proportionalitatii.

38      Astfel, in ceea ce priveste un termen national de prescriptie „mai lung”, in sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, acesta trebuie, in special, sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de protectie a intereselor financiare ale Uniunii (a se vedea in acest sens Hotararea din 17 martie 2011, AJD Tuna, C‑221/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 79 si jurisprudenta citata).

39      In aceasta privinta, trebuie aratat ca termenele de prescriptie mai lungi pe care statele membre sunt determinate sa le aplice in temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 sunt foarte diferite de la un stat membru la altul, acest lucru depinzand foarte mult de traditiile juridice ale acestor state, precum si de perceptia in ordinile lor juridice respective asupra timpului necesar si suficient unei administratii diligente pentru a urmari in justitie abateri savarsite in detrimentul autoritatilor publice si al bugetelor nationale.

40      Pe de alta parte, faptul ca, in cadrul posibilitatii prevazute de aceasta dispozitie, un stat membru impune termene de prescriptie mai scurte decat cele impuse de un alt stat membru nu poate insemna ca acestea din urma sunt disproportionate (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 11 septembrie 2008, Comisia/Germania, C‑141/07, Rep., p. I‑6935, punctul 51, precum si Hotararea din 25 februarie 2010, Müller Fleisch, C‑562/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 45).

41      Trebuie de asemenea aratat ca nu este exclus ca o norma care prevede un termen de prescriptie de 30 de ani rezultat dintr‑o dispozitie de drept civil sa poata parea necesara si proportionala, in special in cadrul litigiilor dintre persoane private, din punctul de vedere al obiectivului urmarit de norma respectiva si definit de legiuitorul national.

42      Aprecierea unei astfel de norme de prescriptie din punctul de vedere al principiului proportionalitatii este totusi diferita atunci cand aceasta norma este utilizata prin „analogie” cu scopul de a atinge un obiectiv diferit de cel care a stat la baza adoptarii sale de legiuitorul national, in speta, in actiunile principale cu scopul de a atinge un obiectiv definit de legiuitorul Uniunii.

43      Or, cu privire la acest aspect, din punctul de vedere al obiectivului de protectie a intereselor financiare ale Uniunii, pentru care legiuitorul Uniunii a considerat ca o durata de prescriptie de 4 ani, chiar de 3 ani, era deja o durata suficienta ca atare pentru a permite autoritatilor nationale sa urmareasca in justitie o abatere care aduce atingere acestor interese financiare si care poate duce la adoptarea unei masuri precum recuperarea unui avantaj obtinut nejustificat, rezulta ca, daca se acorda autoritatilor mentionate o durata de 30 de ani, se depaseste ceea ce este necesar pentru o administratie diligenta.

44      Astfel, trebuie sa se arate ca revine acestei administratii o obligatie generala de diligenta in verificarea caracterului legal al platilor efectuate de ea insasi si care afecteaza bugetul Uniunii, dat fiind ca statele membre trebuie sa respecte obligatia de diligenta generala prevazuta la articolul 4 alineatul (3) UE care implica faptul ca acestea trebuie sa ia masurile destinate sa remedieze abaterile cu promptitudine (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 13 noiembrie 2001, Franta/Comisia, C‑277/98, Rec., p. I‑8453, punctul 40).

45      In aceste conditii, admiterea posibilitatii ca statele membre sa acorde administratiei mentionate o perioada la fel de lunga pentru a actiona precum cea oferita de o norma de prescriptie de 30 de ani ar putea, intr‑un anumit mod, sa incurajeze o inertie a autoritatilor nationale in a urmari in justitie „abaterile” in sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/95, expunand agentii economici, pe de o parte, unei lungi perioade de incertitudine juridica si, pe de alta parte, riscului de a nu mai fi in masura sa faca dovada caracterului legal al operatiunilor in cauza la sfarsitul unei astfel de perioade.

46      In orice caz, trebuie sa se arate ca, desi un termen de prescriptie de 4 ani, precum cel prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, ar parea, din punctul de vedere al autoritatilor nationale, prea scurt pentru a le permite sa urmareasca in justitie abateri care dovedesc o anumita complexitate, legiuitorul national poate intotdeauna, in cadrul posibilitatii prevazute la alineatul (3) al articolului mentionat, sa adopte un termen de prescriptie mai lung adaptat acestui tip de abateri.

47      Avand in vedere consideratiile care preceda, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca, in imprejurari precum cele din actiunile principale, principiul proportionalitatii se opune, in cadrul punerii in aplicare de statele membre a posibilitatii care le este oferita de articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, aplicarii unui termen de prescriptie de 30 de ani intr‑un litigiu referitor la rambursarea restituirilor primite nejustificat.

Cu privire la a treia intrebare

48      Prin intermediul celei de a treia intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca, in ipoteza in care aplicarea unei norme de prescriptie de 30 de ani in cazul urmaririi in justitie a unei „abateri” in sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/95 s‑ar dovedi disproportionata din punctul de vedere al obiectivului de protectie a intereselor financiare ale Uniunii, principiul securitatii juridice se opune ca o instanta nationala sa poata decide reducerea aplicabilitatii unei astfel de norme de prescriptie de 30 de ani, in speta, pana la 10 ani, mai degraba decat sa aplice norma de prescriptie de 4 ani prevazuta la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95.

49      Nu este exclus ca, intr‑o situatie in care instantele nationale nu ar dispune de nicio alta norma de prescriptie aplicabila, acestea sa incerce sa interpreteze o norma de prescriptie de 30 de ani in sensul unei reduceri a acesteia din urma pentru a indeplini cerintele dreptului Uniunii.

50      Cu toate acestea, intr‑o situatie precum cele din actiunile principale, care intra in domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 2988/95, trebuie sa se constate ca, in orice caz, in lipsa unei reglementari nationale aplicabile in mod legal care sa prevada un termen de prescriptie mai lung, articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 prevede un termen de prescriptie de 4 ani si ramane direct aplicabil in statele membre, inclusiv in domeniul restituirilor la exportul produselor agricole (a se vedea Hotararea din 24 iunie 2004, Handlbauer, C‑278/02, Rec., p. I‑6171, punctul 35).

51      Astfel, in imprejurari in care aplicarea unui termen de prescriptie de drept comun litigiului referitor la rambursarea restituirilor primite nejustificat anterior intrarii in vigoare a Regulamentului nr. 2988/95 se dovedeste disproportionata din punctul de vedere al obiectivului de protectie a intereselor financiare ale Uniunii, o astfel de norma trebuie inlaturata, iar termenul general de prescriptie prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 34 din Hotararea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb si altii, citata anterior, este aplicabil, in masura in care are in vedere si abateri savarsite anterior intrarii in vigoare a acestui regulament si incepe sa curga de la data savarsirii abaterii in cauza.

52      Astfel, intr‑o asemenea situatie, daca s‑ar permite unei instante nationale, in contextul Regulamentului nr. 2988/95, sa reduca un termen de prescriptie determinat, aplicat pana in prezent, pentru a‑l aduce la un nivel care sa poata sa fie compatibil cu principiul proportionalitatii, chiar si in conditiile in care aceasta dispune, in orice caz, de o norma de prescriptie intemeiata pe dreptul Uniunii si direct aplicabila in ordinea sa juridica, s‑ar incalca chiar principiile potrivit carora, pe de o parte, pentru a indeplini functia sa de garantare a securitatii juridice, un termen de prescriptie trebuie sa fie stabilit anterior (a se vedea Hotararile citate anterior ACF Chemiefarma/Comisia, punctul 19, precum si Marks & Spencer, punctul 39) si, pe de alta parte, orice aplicare „prin analogie” a unui termen de prescriptie trebuie sa fie suficient de previzibila pentru justitiabil (a se vedea, prin analogie, Hotararea Danske Slagterier, citata anterior, punctul 34).

53      Cu toate acestea, intr‑o astfel de situatie, dupa cum s‑a amintit la punctul 46 din prezenta hotarare, in cadrul posibilitatii prevazute la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, legiuitorul national poate sa adopte un termen de prescriptie mai lung.

54      Avand in vedere consideratiile care preceda, trebuie sa se raspunda la a treia intrebare ca, in imprejurari precum cele din actiunile principale, principiul securitatii juridice se opune ca un termen de prescriptie „mai lung” in sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 sa poata rezulta dintr‑un termen de prescriptie de drept comun redus pe cale jurisprudentiala pentru ca acest din urma termen sa respecte in aplicarea sa principiul proportionalitatii, din moment ce, in orice caz, termenul de prescriptie de 4 ani prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 este aplicabil in astfel de imprejurari.

Cu privire la cheltuielile de judecata

55      Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declara:

1)      In imprejurari precum cele din actiunile principale, principiul securitatii juridice nu se opune, in principiu, ca, in contextul protectiei intereselor financiare ale Uniunii Europene definite in Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene si in temeiul articolului 3 alineatul (3) din acest regulament, autoritatile si instantele nationale ale unui stat membru sa aplice „prin analogie” intr‑un litigiu referitor la rambursarea unei restituiri la export platite nejustificat un termen de prescriptie intemeiat pe o dispozitie nationala de drept comun, cu conditia, totusi, ca o astfel de aplicare care rezulta dintr‑o practica jurisprudentiala sa fi fost suficient de previzibila, aspect care trebuie verificat de instanta de trimitere.

2)      In imprejurari precum cele din actiunile principale, principiul proportionalitatii se opune, in cadrul punerii in aplicare de statele membre a posibilitatii care le este oferita de articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, aplicarii unui termen de prescriptie de 30 de ani intr‑un litigiu referitor la rambursarea restituirilor primite nejustificat.

3)      In imprejurari precum cele din actiunile principale, principiul securitatii juridice se opune ca un termen de prescriptie „mai lung” in sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 sa poata rezulta dintr‑un termen de prescriptie de drept comun redus pe cale jurisprudentiala pentru ca acest din urma termen sa respecte in aplicarea sa principiul proportionalitatii, din moment ce, in orice caz, termenul de prescriptie de 4 ani prevazut la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 este aplicabil in astfel de imprejurari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close