„Neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru – Ajutoare de stat – Stimulente fiscale in favoarea unor intreprinderi care participa la targuri in strainatate – Recuperare”

In cauza C‑305/09,

avand ca obiect o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor formulata in temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, introdusa la 30 iulie 2009,

Comisia Europeana, reprezentata de domnii L. Flynn si V. Di Bucci, precum si de doamna E. Righini, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,

reclamanta

impotriva

Republicii Italiene, reprezentata de doamna G. Palmieri, in calitate de agent, asistata de domnii D. Del Gaizo si P. Gentili, avvocati dello Stato, cu domiciliul ales in Luxemburg,

parata,

CURTEA (Camera intai),

compusa din domnul A. Tizzano, presedinte de camera, domnii A. Borg Barthet, M. Ilešič si M. Safjan (raportor) si doamna M. Berger, judecatori,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 16 decembrie 2010,

avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Prin cererea introductiva, Comisia Comunitatilor Europene solicita Curtii sa constate ca, prin neadoptarea in termenele prevazute a tuturor masurilor necesare pentru a abroga schema de ajutoare declarata nelegala si incompatibila cu piata comuna prin Decizia 2005/919/CE a Comisiei din 14 decembrie 2004 privind stimulente fiscale in favoarea unor intreprinderi care participa la targuri in strainatate (JO 2005, L 335, p. 39) si pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele acordate in temeiul schemei amintite, Republica Italiana nu si‑a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul Tratatului CE si al articolelor 2-4 din decizia mentionata.

 Cadrul juridic

2        Considerentul (13) al Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Editie speciala, 08/vol. 1, p. 41) are urmatorul cuprins:

„intrucat, in cazul ajutoarelor ilegale care nu sunt compatibile cu piata comuna, trebuie restabilita concurenta efectiva; intrucat, in acest scop, este necesara recuperarea fara intarziere a ajutorului, inclusiv a dobanzii; intrucat este necesar ca recuperarea sa se realizeze in conformitate cu procedurile de drept national; intrucat aplicarea acestor proceduri nu trebuie sa ridice obstacole in calea restabilirii concurentei nedenaturate, prin impiedicarea executarii imediate si efective a deciziei Comisiei; intrucat, pentru a obtine acest rezultat, statele membre trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura efectul util al deciziei Comisiei”.

3        Articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999, intitulat „Recuperarea ajutorului”, prevede:

„(1)      Atunci cand adopta decizii negative in cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru in cauza sa ia toate masurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumita in continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicita recuperarea ajutorului in cazul in care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar.

(2)      Ajutorul care urmeaza sa fie recuperat in temeiul unei decizii de recuperare include dobanda calculata pe baza unei rate adecvate, fixate de Comisie. Dobanda se datoreaza de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispozitia beneficiarului pana la data recuperarii sale.

(3)      Fara a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene in temeiul articolului [242 CE], recuperarea se efectueaza fara intarziere si in conformitate cu procedurile legislatiei nationale a statului membru in cauza, cu conditia ca acestea sa permita executarea imediata si efectiva a deciziei Comisiei. In acest scop si in eventualitatea unei proceduri derulate in fata instantelor nationale, statele membre in cauza parcurg toate etapele necesare permise de legislatiile nationale respective, inclusiv masuri provizorii, fara a aduce atingere dreptului comunitar.”

4        Conform 23 alineatul (1) din acelasi regulament:

„Atunci cand statul membru in cauza nu respecta deciziile conditionale sau negative, mai ales in situatiile prevazute la articolul 14, Comisia poate sesiza direct Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, in conformitate cu articolul [88 alineatul (2) CE].”

 Istoricul cauzei

5        Conform considerentului (1) al Deciziei 2005/919:

„Decretul‑lege nr. 269 […] din 30 septembrie 2003 privind «Dispozitii urgente care vizeaza promovarea dezvoltarii si corectarea evolutiei finantelor publice» [denumit in continuare «Decretul‑lege nr. 269/2003»], promulgat de Italia, a fost publicat [in GURI] nr. 229 din 2 octombrie 2003. Ulterior, articolul 1 alineatul (1) litera (b) din acesta, care prevede stimulente fiscale specifice pentru intreprinderile care participa la targuri in strainatate, a fost aprobat, fara modificari, prin Legea nr. 326 din 24 noiembrie 2003 […], publicata [in GURI] nr. 274 din 25 noiembrie 2003.”

6        Astfel cum rezulta din decizia mentionata, schema de ajutoare in discutie permitea oricarei intreprinderi supuse impozitului pe venit in Italia, care desfasura activitati la data de 2 octombrie 2003, sa deduca din venitul sau impozabil cheltuielile ocazionate in mod direct de participarea sa la targuri in strainatate. Deducerea respectiva ar avea efecte asupra stabilirii venitului impozabil, pentru exercitiul fiscal 2004, al intreprinderilor al caror ciclu de activitate coincide cu anul civil.

7        In urma deschiderii unei investigatii oficiale de catre Comisie, autoritatile italiene au informat oficial beneficiarii potentiali ai schemei de ajutoare in discutie in legatura cu eventualele consecinte ale constatarii incompatibilitatii schemei respective cu piata comuna. Dupa ce a recunoscut incompatibilitatea schemei de ajutoare in cauza, Comisia a apreciat ca era necesara recuperarea de la beneficiari a ajutoarelor deja acordate.

8        Mai precis, articolele 1-4 din Decizia 2005/919 prevedeau urmatoarele:

Articolul intai

Schema de ajutoare de stat acordate sub forma de stimulente fiscale in favoarea unor intreprinderi care participa la targuri in strainatate, prevazute la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Decretul‑lege nr. 269/2003, pusa in aplicare in mod nelegal de Italia, cu incalcarea articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE, este incompatibila cu piata comuna.

Italia va abroga schema de ajutoare mentionata la primul paragraf.

Articolul 2

(1)      Italia adopta toate masurile necesare pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele mentionate la articolul 1, puse in mod nelegal la dispozitia acestora.

Recuperarea are loc fara intarziere, conform procedurilor de drept national.

(2)      In cazul in care ajutorul a fost deja acordat prin intermediul unei reduceri a platilor anticipate privind impozitele datorate pentru exercitiul fiscal in curs, Italia recupereaza in intregime impozitul datorat prin ultima plata prevazuta pentru exercitiul fiscal 2004.

In toate celelalte cazuri, Italia recupereaza impozitul datorat cel tarziu la sfarsitul primului exercitiu fiscal consecutiv datei notificarii prezentei decizii.

(3)      Ajutorul care trebuie recuperat cuprinde dobanzile care curg intre data la care ajutorul a fost pus la dispozitia beneficiarilor si data recuperarii sale efective, calculate conform dispozitiilor articolelor 9, 10 si 11 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.

Articolul 3

In termen de doua luni, incepand de la data notificarii prezentei decizii, Italia informeaza Comisia, prin intermediul chestionarului cuprins in anexa, cu privire la masurile pe care le‑a adoptat pentru a se conforma acesteia.

In termenul mentionat la primul paragraf, Italia:

(a)      obliga toti beneficiarii ajutoarelor prevazute la articolul 1 sa ramburseze ajutoarele nelegale, majorate cu dobanzi;

(b)      prezinta toate documentele care atesta ca procedura de recuperare a fost initiata in privinta beneficiarilor ajutoarelor nelegale.

Articolul 4

Republica Italiana este destinatara prezentei decizii.”

 Procedura precontencioasa

9        La 17 decembrie 2004, Decizia 2005/919 a fost notificata Republicii Italiene.

10      In scopul executarii acestei decizii, autoritatile italiene au adoptat o serie de masuri si au informat Comisia cu privire la acestea. Astfel, intre altele, procedura de executare s‑a desfasurat dupa cum urmeaza:

–        autoritatile italiene au informat Comisia cu privire la adoptarea Legii nr. 29 din 25 ianuarie 2006 (GURI nr. 32 din 8 februarie 2006, denumita in continuare „Legea nr. 29/2006”), care a intrat in vigoare la 23 februarie 2006, ale carei dispozitii prevedeau in special intreruperea schemei de ajutoare in cauza, precum si modalitatile de identificare, de stabilire si de recuperare a ajutoarelor primite in mod nelegal;

–        Agenzia delle Entrate a adoptat coduri de recuperare pentru restituirea ajutoarelor in discutie, a transmis structurilor teritoriale directive si instrumente practice pentru recuperarea acestor ajutoare si, in sfarsit, a adoptat procedura informatica adecvata pentru monitorizarea stadiului de avansare a recuperarii;

–        legiuitorul italian a incercat rezolvarea pe cale legislativa a problemei procedurale ce rezulta din suspendarea ordinelor prin care se urmarea recuperarea ajutoarelor mentionate, dispusa de instantele nationale, prin adoptarea Decretului‑lege nr. 59 din 8 aprilie 2008 (GURI nr. 84 din 9 aprilie 2008, p. 3, denumit in continuare „Decretul‑lege nr. 59/2008”), care a intrat in vigoare la 9 aprilie 2008 si care a fost aprobat prin Legea nr. 101 din 6 iunie 2008 (GURI nr. 132 din 7 iunie 2008, p. 4).

11      Pe intreg parcursul procedurii precontencioase, Comisia a insistat asupra executarii imediate si efective a Deciziei 2005/919. In plus, acesta a solicitat in repetate randuri informatii si clarificari suplimentare privind beneficiarii ajutoarelor in discutie si modalitatile de adoptare a dispozitiilor normative referitoare la recuperarea acestor ajutoare. Autoritatile italiene au informat Comisia, prin intermediul mai multor scrisori consecutive, cu privire la stadiul si la modalitatile de executare a Deciziei 2005/919.

12      Comisia a atras atentia Republicii Italiene cu privire la caracterul insuficient al procedurii de recuperare a ajutoarelor declarate nelegale si incompatibile cu piata comuna. Mai precis, prin scrisoarea sa din 11 decembrie 2007, Comisia a subliniat ca recuperarea efectuata de autoritatile italiene corespundea unei valori inferioare a 50 % din ajutoarele cu privire la care trebuia prezumat ca fusesera platite. Astfel, intrucat a apreciat ca recuperarea acestor ajutoare nu progresase, in pofida interventiilor legislative, Comisia a decis sa introduca prezenta actiune.

 Cu privire la actiune

 Argumentele partilor

13      In cererea introductiva, Comisia sustine ca, in temeiul articolului 249 CE, statul membru destinatar al unei decizii prin care este obligat sa recupereze ajutoare nelegale trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura executarea deciziei amintite.

14      In opinia Comisiei, obligatia de recuperare constituie o adevarata obligatie de rezultat. In plus, recuperarea ar trebui sa fie nu numai efectiva, ci si imediata.

15      In ceea ce priveste necesitatea adoptarii unei legi si a masurilor administrative de aplicare corespunzatoare in vederea executarii Deciziei 2005/919, Comisia ar fi reamintit in mai multe randuri ca alegerea unui instrument legislativ nu constituie mijlocul cel mai adecvat pentru a garanta executarea imediata si efectiva a acestei decizii.

16      In continuare, Comisia observa ca singurul mijloc de aparare care poate fi invocat de Republica Italiana in prezenta cauza este acela intemeiat pe imposibilitatea absoluta de a executa corect Decizia 2005/919. Or, autoritatile italiene nu ar fi invocat niciodata vreo imposibilitate absoluta in aceasta privinta.

17      In orice caz, conditia privind existenta unei imposibilitati absolute de executare nu ar fi indeplinita atunci cand statul membru parat se limiteaza, precum in speta, sa comunice Comisiei dificultati juridice, politice sau practice pe care le prezinta punerea in aplicare a Deciziei 2005/919.

18      In ce priveste deciziile instantelor nationale prin care se dispun masuri de suspendare, Comisia subliniaza ca principiul efectivitatii trebuie sa se aplice si instantelor nationale. Sesizata cu o eventuala cerere de suspendare a executarii masurii de recuperare prezentata de beneficiar, instanta nationala ar fi obligata sa aplice conditiile prevazute de jurisprudenta Curtii in scopul de a evita ca decizia de recuperare sa fie lipsita de efect util. Or, in prezenta cauza, masurile de suspendare aplicate de instantele nationale nu ar indeplini cerintele care decurg din jurisprudenta amintita.

19      Desi, in temeiul Decretului‑lege nr. 59/2008, mentionat la punctul 10 din prezenta hotarare, in cazul suspendarii bazate pe motivul nelegalitatii deciziei de recuperare, instanta nationala are, in principiu, obligatia sa adreseze de indata Curtii o trimitere preliminara cu privire la aceasta, Comisia considera ca aceasta reglementare nationala nu pare sa fi produs efecte semnificative asupra practicii procedurale a instantelor nationale. Astfel, dupa mai mult de patru ani de la adoptarea Deciziei 2005/919, autoritatile italiene nu ar fi recuperat decat aproximativ 65 % din ajutoarele pentru care a fost trimisa o somatie de plata.

20      In sfarsit, in ceea ce priveste obligatia de informare care revine autoritatilor italiene atat in temeiul articolului 3 din Decizia 2005/919, cat si al articolului 10 CE, Comisia arata ca nu a fost comunicata nicio informatie cu privire la recuperarea ajutoarelor in discutie de la 104 beneficiari care initial nu erau autorizati sa utilizeze schema de ajutoare. Aceasta situatie ar constitui o incalcare a obligatiei mentionate mai sus

21      Republica Italiana arata ca dreptul Uniunii nu impune desfasurarea unei proceduri specifice in scopul recuperarii ajutoarelor de stat, ci impune doar ca aplicarea procedurilor nationale sa permita executarea imediata si efectiva a Deciziei 2005/919.

22      Tocmai in vederea asigurarii executarii imediate si efective a Deciziei 2005/919, autoritatile italiene ar fi considerat necesar sa adopte Legea nr. 29/2006. Astfel, in ordinea juridica italiana, instrumentul normativ ar constitui mijlocul cel mai adecvat pentru a indeplini cerintele care rezulta din principiul efectivitatii.

23      Republica Italiana arata de asemenea ca, in corespondenta voluminoasa dintre Comisie si autoritatile italiene, acestea din urma ar fi semnalat in special dificultatile legate de necesitatea de a calcula sumele datorate si a de a exclude din recuperarea in discutie intreprinderile mici si mijlocii in privinta carora ajutorul trebuia sa fie considerat compatibil cu piata comuna.

24      Cu privire la argumentul Comisiei intemeiat pe ineficacitatea procedurilor judiciare nationale, Republica Italiana subliniaza eforturile legiuitorului, precum si pe cele ale autoritatii fiscale nationale. In acest context, Republica Italiana arata de asemenea ca nu i se poate imputa ca nu a recuperat ajutoarele in discutie in cazul in care recuperarea acestora depinde de o deciziei a instantei nationale.

25      In ceea ce priveste motivul Comisiei intemeiat pe incalcarea obligatiei de informare, Republica Italiana sustine ca a indicat acestei institutii ca situatia beneficiarilor potentiali ai ajutoarelor in discutie nu este reglementata prin Legea nr. 29/2006, ci, mai curand, intra sub incidenta regimului evaziunii fiscale. In plus, acest stat membru a prezentat, in cadrul apararii, o evidenta suplimentara a sumelor primite, precum si a litigiilor in curs in acest domeniu.

 Aprecierea Curtii

26      Reiese dintr‑o jurisprudenta constanta ca, in temeiul articolului 249 CE, statul membru destinatar al unei decizii prin care este obligat sa recupereze ajutoare nelegale trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura executarea deciziei amintite (a se vedea Hotararea din 5 octombrie 2006, Comisia/Franta, C‑232/05, Rec., p. I‑10071, punctul 42 si jurisprudenta citata).

27      Statul membru trebuie sa realizeze o recuperare efectiva a sumelor datorate (a se vedea Hotararea Comisia/Franta, citata anterior, punctul 42, si Hotararea din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia, C‑304/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 32). O recuperare tardiva, ulterioara termenelor stabilite, nu poate indeplini cerintele tratatului (Hotararea Comisia/Italia, citata anterior, punctul 32 si jurisprudenta citata).

28      In conformitate cu articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf din Decizia 2005/919, Republica Italiana este obligata sa recupereze fara intarziere de la beneficiari ajutoarele in discutie. In special, in temeiul alineatului (2) al aceluiasi articol, in cazul in care ajutorul a fost deja acordat sub forma unei reduceri a platilor anticipate privind impozitele datorate pentru exercitiul fiscal in curs, acest stat membru trebuia sa recupereze in intregime impozitului datorat si dobanzile prin ultima plata prevazuta pentru exercitiul fiscal 2004. In toate celelalte cazuri, impozitul exigibil majorat cu dobanzi trebuia recuperat cel tarziu la sfarsitul primului exercitiu fiscal consecutiv datei notificarii acestei decizii, respectiv 17 decembrie 2004.

29      Or, in prezenta cauza, nu se contesta ca, dupa mai multi ani de la notificarea Deciziei 2005/919 Republicii Italiene si ulterior expirarii tuturor termenelor stabilite prin aceasta, o parte din ajutoarele nelegale nu a fost inca recuperata de acest stat membru. O astfel de situatie este vadit incompatibila cu obligatia acestuia din urma de a realiza o recuperare efectiva a sumelor datorate si constituie o incalcare a obligatiei de executare imediata si efectiva a Deciziei 2005/919.

30      Aceasta constatare nu este repusa in discutie de imprejurarea ca, astfel cum rezulta din dosar, aproximativ 90 % din capitalul ajutoarelor nelegale a fost recuperat pana in ziua sedintei din prezenta cauza. In plus, nu se contesta ca, la data introducerii prezentei actiuni, ajutoarele in discutie nu fusesera recuperate integral.

31      Pe de alta parte, nu rezulta din dosar ca autoritatile italiene au respectat termenele prevazute la articolul 2 din Decizia 2005/919 in vederea recuperarii ajutoarelor nelegale de la beneficiari.

32      In ceea ce priveste argumentele Republicii Italiene invocate in apararea sa, trebuie aratat ca, potrivit unei jurisprudente constante, singurul mijloc de aparare care poate fi invocat de un stat membru impotriva unei actiuni in constatarea neindeplinirii obligatiilor introduse de Comisie in temeiul articolului 88 alineatul (2) CE este acela intemeiat pe imposibilitatea absoluta de a executa corect decizia in cauza (a se vedea in special Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/Spania, C‑177/06, Rep., p. I‑7689, punctul 46, Hotararea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franta, C‑214/07, Rep., p. I‑8357, punctul 44, si Hotararea Comisia/Italia, citata anterior, punctul 35).

33      Conditia unei imposibilitati absolute de executare nu este indeplinita atunci cand statul membru parat se limiteaza sa comunice Comisiei dificultati juridice, politice sau practice pe care le prezinta punerea in aplicare a deciziei, fara a realiza demersuri efective pe langa intreprinderile in cauza in vederea recuperarii ajutorului si fara a propune Comisiei modalitati alternative de punere in aplicare a deciziei, care sa permita depasirea dificultatilor (a se vedea in special Hotararea din 14 decembrie 2006, Comisia/Spania, C‑485/03-C‑490/03, Rec., p. I‑11887, punctul 74, Hotararea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franta, citata anterior, punctul 46, si Hotararea Comisia/Italia, citata anterior, punctul 36).

34      Curtea a decis de asemenea ca un stat membru care, cu ocazia executarii unei decizii a Comisiei in materie de ajutoare de stat, se confrunta cu dificultati neprevazute si imprevizibile sau identifica urmari neanticipate de Comisie trebuie sa prezinte aceste probleme in vederea aprecierii de catre institutia amintita si sa propuna modificari adecvate ale deciziei in cauza. Intr‑un astfel de caz, in temeiul normei care impune statelor membre si institutiilor Uniunii obligatii reciproce de cooperare loiala, principiu ce sta, intre altele, la baza articolului 10 CE, statul membru si Comisia trebuie sa colaboreze cu buna‑credinta in scopul depasirii dificultatilor existente, cu respectarea deplina a dispozitiilor tratatului si in special a celor referitoare la ajutoare (Hotararea Comisia/Italia, citata anterior, punctul 37 si jurisprudenta citata).

35      In aceasta privinta, trebuie subliniat ca, nici in relatia sa cu Comisia si nici in cadrul procedurii desfasurate la Curte, Republica Italiana nu a invocat imposibilitatea absoluta de executare a Deciziei 2005/919. In plus, rezulta din dosar ca acest stat membru nu a propus niciodata Comisiei modificari ale Deciziei 2005/919 in vederea depasirii dificultatilor legate de punerea in aplicare efectiva si imediata a acesteia din urma.

36      Or, in speta, Republica Italiana s‑a limitat sa comunice Comisiei dificultatile juridice, politice sau practice pe care le prezinta punerea in aplicare a respectivei decizii.

37      In special, argumentul Republicii Italiene intemeiat pe dificultatile legate de necesitatea de a calcula sumele datorate si de a exclude din recuperarea in discutie intreprinderile mici si mijlocii pentru care ajutorul trebuia considerat compatibil cu piata comuna nu poate fi admis. Faptul ca statul membru in cauza considera ca este necesar sa verifice situatia individuala a fiecarei intreprinderi vizate, in vederea efectuarii unei analize prealabile pentru a identifica beneficiarii avantajelor avute in vedere prin decizia Comisiei, nu este de natura sa justifice neexecutarea acestei decizii (a se vedea Hotararea din 1 aprilie 2004, Comisia/Italia, C‑99/02, Rec., p. I‑3353, punctul 23, precum si Hotararea din 1 iunie 2006, Comisia/Italia, C‑207/05, punctele 46 si 50).

38      Este adevarat ca, in cursul procedurii de recuperare, legiuitorul italian a realizat un demers serios in vederea garantarii eficacitatii acestei recuperari, prin adoptarea mai intai a Legii nr. 29/2006 si ulterior a Decretului‑lege nr. 59/2008. In special, reiese din dosar ca aceasta lege prevedea intreruperea schemei de ajutoare, precum si modalitatile de identificare, de stabilire si de recuperare a ajutoarelor percepute in mod nelegal. Or, pentru a accelera solutionarea litigiilor aflate deja in curs, acest decret‑lege era destinat sa rezolve problema procedurala a suspendarii ordinelor prin care se urmarea recuperarea ajutoarelor, dispusa de instantele nationale.

39      Cu toate acestea, adoptarea masurilor mentionate la punctul anterior nu a permis remedierea intarzierii in recuperarea ajutoarelor vizate prin Decizia 2005/919. Astfel, intrarea in vigoare a acestora a fost ulterioara termenelor stabilite in decizia mentionata, iar functionarea lor s‑a dovedit ineficienta, din moment ce, la cativa ani dupa notificarea Deciziei 2005/919, pana la data introducerii prezentei actiuni, si dupa expirarea tuturor termenelor stabilite prin aceasta decizie, o parte din ajutoarele nelegale nu a fost recuperata de Republica Italiana.

40      Or, trebuie sa se observe ca demersurile legislative destinate sa garanteze executarea de catre instantele nationale a unei decizii a Comisiei prin care un stat membru este obligat sa recupereze un ajutor nelegal care sunt adoptate tardiv sau care se dovedesc ineficiente nu indeplinesc cerintele care decurg din jurisprudenta vizata la punctele 26 si 27 din prezenta hotarare (Hotararea din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia, citata anterior, punctul 42).

41      In plus, Republica Italiana sustine ca situatia unui anumit numar de beneficiari ai ajutoarelor in discutie nu este reglementata prin Legea nr. 29/2006, ci, mai curand, intra sub incidenta regimului evaziunii fiscale si ca, in acest caz, obligatia de a recupera ajutoarele nelegale nu este aplicabila.

42      In aceasta privinta, trebuie constatat ca trimiterea facuta de Republica Italiana la domeniul de aplicare al Legii nr. 29/2006 nu este pertinenta in cauza. Astfel cum rezulta din cuprinsul articolului 1 din Decizia 2005/919 si din considerentul (1) al acesteia, schema de ajutoare in discutie a fost pusa efectiv in executare in temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Decretul‑lege nr. 269/2003, aprobat ulterior prin Legea nr. 326/2003 din 24 noiembrie 2003. Or, in temeiul articolului 2 alineatul (1) din Decizia 2005/919, Republica Italiana are obligatia sa recupereze ajutoarele acordate in functie de Decretul‑lege nr. 269/2003. In aceasta perspectiva, problema daca beneficiul acordat intreprinderilor interesate era conform cu legislatia interna sau, dimpotriva, constituia un caz de evaziune sau de frauda fiscala nu are afecte asupra obligatiei statului membru in cauza de a recupera ajutoarele in termenele stabilite. Eventuale dificultati legate de necesitatea de a controla declaratiile fiscale, in cadrul procedurilor nationale corespunzatoare, nu pot justifica prin ele insele, astfel cum rezulta din cuprinsul punctelor 33 si 37 din prezenta hotarare, neexecutarea Deciziei 2005/919 in termenele stabilite.

43      In plus, cu privire la argumentul Comisiei privind posibilitatea adoptarii de catre instantele nationale a unor masuri de suspendare in cursul procedurii de recuperare a ajutorului, trebuie amintit ca astfel de masuri pot fi acordate sub rezerva indeplinirii conditiilor mentionate in jurisprudenta (a se vedea in special Hotararea din 21 februarie 1991, Zuckerfabrik Süderdithmarschen si Zuckerfabrik Soest, C‑143/88 si C‑92/89, Rec., p. I‑415, precum si Hotararea din 9 noiembrie 1995, Atlanta Fruchthandelsgesellschaft si altii (I), C‑465/93, Rec., p. I‑3761).

44      In special, o instanta nationala poate dispune masuri provizorii de suspendare daca aceasta are dubii serioase in legatura cu validitatea actului Uniunii si, in cazul in care Curtea nu ar fi deja sesizata cu privire la problema validitatii actului contestat, instanta amintita insasi sesizeaza Curtea cu privire la actul in cauza. Or, in prezenta cauza, instantele Uniunii nu au fost sesizate cu o intrebare privind legalitatea Deciziei 2005/919. In orice caz, in procedura in fata Curtii, Republica Italiana nu a demonstrat indeplinirea celorlalte conditii mentionate in jurisprudenta citata la punctul precedent.

45      In realitate, singurele decizii nationale depuse la dosar de catre partile din prezenta cauza, privind recuperarea dispusa prin Decizia 2005/919, si anume Decizia adoptata de Commissione tributaria provinciale di Treviso la 2 iulie 2007 si Decizia adoptata de Commissione tributaria regionale di Venezia‑Mestre la 15 decembrie 2008, au ca obiect, astfel cum a admis Republica Italiana in cursul ascultarii pledoariilor, controlul legalitatii unui act national prin care se urmareste recuperarea ajutorului nelegal acordat unei intreprinderi beneficiare a acestui ajutor si nu repun in discutie legalitatea Deciziei 2005/919. In consecinta, Hotararile citate anterior Zuckerfabrik Süderdithmarschen si Zuckerfabrik Soest, precum si Atlanta Fruchthandelsgesellschaft si altii (I) nu sunt aplicabile in ceea ce priveste deciziile nationale amintite.

46      In aceasta privinta, trebuie amintit ca, desi controlul de catre instanta nationala al legalitatii formale a unui act national care are drept scop recuperarea unui ajutor de stat nelegal trebuie sa fie considerat o simpla expresie a principiului general de drept al Uniunii privind protectia jurisdictionala efectiva, trebuie totusi subliniat ca, in temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, instantele nationale sunt obligate sa garanteze efectivitatea deplina a deciziei prin care se dispune recuperarea ajutorului ilegal si sa ajunga la o solutie conforma cu finalitatea acestei decizii (a se vedea Hotararea din 20 mai 2010, Scott si Kimberly Clark, C‑210/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctele 25 si 29).

47      Astfel, anularea unui act national de punere in aplicare a unei decizii a Comisiei prin care se dispune recuperarea ajutorului nelegal, care se opune executarii imediate si efective a deciziei mentionate, este incompatibila cu cerintele care decurg din articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 mentionat (a se vedea in acest sens Hotararea Scott si Kimberly Clark, citata anterior, punctul 30).

48      Cu privire la deciziile nationale mentionate la punctul 45 din prezenta hotarare, trebuie constatat ca, astfel cum rezulta din dosar, intreprinderea beneficiara a ajutorului nelegal, care este obligata sa il ramburseze in temeiul unui act national de somatie de plata pe care aceasta l‑a atacat, a efectuat plata doar in urma deciziei pronuntate in apel la 15 decembrie 2008, prin care s‑a respins actiunea in anulare. In consecinta, consideratiile precedente evidentiaza ca anularea in prima instanta a actului national de somatie de plata a cauzat o intarziere considerabila in recuperarea ajutoarelor nelegale. Aceasta situatie nu este de natura sa garanteze executarea imediata si efectiva a Deciziei 2005/919.

49      Rezulta din cele de mai sus ca prezenta actiune este intemeiata in masura in care Comisia imputa Republicii Italiene neadoptarea in termenele prevazute a tuturor masurilor necesare pentru a recupera de la beneficiari toate ajutoarele acordate in temeiul schemei de ajutoare declarate nelegala si incompatibila cu piata comuna prin Decizia 2005/919.

50      Tinand seama de concluzia de la punctul precedent, nu este necesara pronuntarea asupra capatului de cerere al Comisiei care vizeaza condamnarea Republicii Italiene pentru neinformarea Comisiei cu privire la masurile mentionate la punctul amintit, avand in vedere ca acest stat membru chiar nu a executat Decizia 2005/919 in termenele prevazute (Hotararea din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia, citata anterior, punctul 57 si jurisprudenta citata).

51      Prin urmare, trebuie constatat ca, prin neadoptarea in termenele prevazute a tuturor masurilor necesare pentru a recupera de la beneficiari toate ajutoarele acordate in temeiul schemei de ajutoare declarate nelegala si incompatibila cu piata comuna prin Decizia 2005/919, Republica Italiana nu si‑a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolului 2 din aceasta decizie.

 Cu privire la cheltuielile de judecata

52      In temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat Comisia a solicitat obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecata, iar aceasta din urma a cazut in pretentii, se impune obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera intai) declara si hotaraste:

1)      Prin neadoptarea in termenele prevazute a tuturor masurilor necesare pentru a recupera de la beneficiari toate ajutoarele acordate in temeiul schemei de ajutoare declarate nelegala si incompatibila cu piata comuna prin Decizia 2005/919/CE a Comisiei din 14 decembrie 2004 privind stimulente fiscale in favoarea unor intreprinderi care participa la targuri in strainatate, Republica Italiana nu si‑a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolului 2 din aceasta decizie.

2)      Obliga Republica Italiana la plata cheltuielilor de judecata.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close