„Principiul «poluatorul plateste» – Directiva 2004/35/CE – Raspunderea pentru mediul inconjurator – Aplicabilitate ratione temporis – Poluare anterioara datei prevazute pentru transpunerea directivei mentionate si care continua dupa aceasta data – Reglementare nationala care imputa costurile de reparare a daunelor legate de aceasta poluare mai multor intreprinderi – Cerinta unei erori sau a unei neglijente – Cerinta unei legaturi de cauzalitate – Contracte de achizitii publice de lucrari”

In cauza C‑378/08,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 234 CE de Tribunale amministrativo regionale della Sicilia (Italia), prin decizia din 5 iunie 2008, primita de Curte la 21 august 2008, in procedura

Raffinerie Mediterranee (ERG) SpA,

Polimeri Europa SpA,

Syndial SpA

impotriva

Ministero dello Sviluppo economico,

Ministero della Salute,

Ministero Ambiente e Tutela del Territorio e del Mare,

Ministero delle Infrastrutture,

Ministero dei Trasporti,

Presidenza del Consiglio dei Ministri,

Ministero dell’Interno,

Regione siciliana,

Assessorato regionale Territorio ed Ambiente (Sicilia),

Assessorato regionale Industria (Sicilia),

Prefettura di Siracusa,

Istituto superiore di Sanità,

Commissario Delegato per Emergenza Rifiuti e Tutela Acque (Sicilia),

Vice Commissario Delegato per Emergenza Rifiuti e Tutela Acque (Sicilia),

Agenzia Protezione Ambiente e Servizi tecnici (APAT),

Agenzia regionale Protezione Ambiente (ARPA Sicilia),

Istituto centrale Ricerca scientifica e tecnologica applicata al Mare,

Subcommissario per la Bonifica dei Siti contaminati,

Provincia regionale di Siracusa,

Consorzio ASI Sicilia orientale Zona Sud,

Comune di Siracusa,

Comune di Augusta,

Comune di Melilli,

Comune di Priolo Gargallo,

Azienda Unità sanitaria locale N. 8,

Sviluppo Italia Aree Produttive SpA,

Invitalia (Agenzia nazionale per l’attrazione degli investimenti e lo sviluppo d’impresa SpA), fosta Sviluppo Italia SpA,

cu participarea:

ENI Divisione Exploration and Production SpA,

ENI SpA,

Edison SpA,

CURTEA (Marea Camera),

compusa din domnul V. Skouris, presedinte, domnii J. N. Cunha Rodrigues, K. Lenaerts, J.‑C. Bonichot, doamnele R. Silva de Lapuerta, P. Lindh si C. Toader (raportor), presedinti de camera, domnii C. W. A. Timmermans, K. Schiemann, P. Kūris, E. Juhász, A. Arabadjiev si J.‑J. Kasel, judecatori,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 15 septembrie 2009,

luand in considerare observatiile prezentate:

–        pentru Raffinerie Mediterranee (ERG) SpA, de D. De Luca, M. Caldarera, L. Acquarone si G. Acquarone, avvocati;

–        pentru Polimeri Europa SpA si pentru Syndial SpA, de P. Amara, S. Grassi, G. M. Roberti si I. Perego, avvocati;

–        pentru Sviluppo Italia Aree Produttive SpA si pentru Invitalia (Agenzia nazionale per l’attrazione degli investimenti e lo sviluppo d’impresa) SpA, fosta Sviluppo Italia SpA, de F. Sciaudone, avvocato;

–        pentru ENI SpA, de G. M. Roberti, I. Perego, S. Grassi si C. Giuliano, avvocati;

–        pentru guvernul italian, de doamna G. Palmieri, in calitate de agent, asistata de domnul D. Del Gaizo, avvocato dello Stato;

–        pentru guvernul elen, de doamna A. Samoni‑Rantou si de domnul G. Karipsiadis, in calitate de agenti;

–        pentru guvernul olandez, de doamnele C. Wissels si B. Koopman, precum si de domnul D. J. M. de Grave, in calitate de agenti;

–        pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnul C. Zadra si de doamna D. Recchia, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 22 octombrie 2009,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea principiului „poluatorul plateste”, a Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind raspunderea pentru mediul inconjurator in legatura cu prevenirea si repararea daunelor aduse mediului (JO L 143, p. 56, Editie speciala, 15/vol. 11, p. 168), precum si a Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, de bunuri si de servicii (JO L 134, p. 114, Editie speciala, 06/vol. 8, p. 116).

2        Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unor litigii intre societatile Raffinerie Mediterranee (ERG) SpA, Polimeri Europa SpA si Syndial SpA, pe de o parte, si diferite autoritati nationale, regionale si locale italiene, pe de alta parte, in legatura cu masurile de reparare a daunelor aduse mediului adoptate de aceste autoritati in privinta radei portului Augusta (Italia) in jurul careia se afla instalatiile si/sau terenurile societatilor mentionate.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentele Directivei 2004/35, cu relevanta in ceea ce priveste prezenta cauza, au urmatorul cuprins:

„(1)      In Comunitate exista, in prezent, numeroase situri poluate care prezinta riscuri grave pentru sanatate, iar pierderea biodiversitatii s‑a accelerat in mod dramatic in ultimele decenii. Absenta unor actiuni ar putea duce la o poluare si mai mare a asezarilor si la pierderi si mai mari ale biodiversitatii in viitor. […]

(2)      […] Prin urmare, principiul fundamental al prezentei directive ar trebui sa fie cel potrivit caruia operatorul a carui activitate a cauzat o dauna asupra mediului sau o amenintare iminenta de producere a unei asemenea daune trebuie sa raspunda financiar […]

[…]

(8)      Prezenta directiva ar trebui sa se aplice, in ceea ce priveste daunele aduse mediului, activitatilor profesionale care prezinta un risc pentru sanatatea umana sau pentru mediu. Aceste activitati ar trebui sa se identifice, in principiu, facandu‑se referire la legislatia comunitara pertinenta care prevede cerinte de reglementare in ceea ce priveste anumite activitati sau practici considerate ca prezentand un risc real sau potential pentru sanatatea umana sau mediu.

(9)      De asemenea, prezenta directiva se aplica, in ceea ce priveste daunele aduse speciilor si habitatelor naturale protejate, tuturor activitatilor profesionale in afara celor identificate deja direct sau indirect in legislatia comunitara ca prezentand un risc real sau potential pentru sanatatea umana sau pentru mediu. In astfel de cazuri, operatorul trebuie sa raspunda in temeiul prezentei directive numai in cazul in care a comis o eroare sau o neglijenta.

[…]

(13)      Nu toate formele de daune aduse mediului pot fi reparate prin intermediul unui regim de raspundere. Pentru ca acesta sa functioneze, este nevoie de unul sau de mai multi poluatori identificabili, dauna ar trebui sa fie concreta si cuantificabila si ar trebui stabilita o legatura de cauzalitate intre dauna si poluatorul sau poluatorii identificati. Raspunderea nu constituie, prin urmare, un instrument adecvat pentru poluarea cu caracter extins si difuz, in cazul careia este imposibil sa se stabileasca o legatura intre efectele negative asupra mediului si actiunile sau lipsa actiunilor anumitor actori individuali.

[…]

(24)      Este necesar sa se garanteze existenta unor mijloace eficiente de punere in aplicare si de executare, asigurand o protectie adecvata a intereselor legitime ale operatorilor in cauza, precum si ale altor parti interesate. Autoritatile competente trebuie sa fie responsabile de sarcinile specifice care implica discretie administrativa corespunzatoare, in special in ceea ce priveste evaluarea importantei daunelor si determinarea masurilor de reparare ce ar trebui intreprinse.

[…]

(30)      Dispozitiile prezentei directive nu ar trebui sa se aplice daunelor cauzate inainte de expirarea termenului de punere in aplicare a acesteia.

[…]”

4        Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2004/35, intitulat „Domeniul de aplicare”, aceasta se aplica:

„[…]

(a)      daunelor aduse mediului, prin exercitarea uneia dintre activitatile profesionale enumerate in anexa III, si oricarei amenintari iminente de producere a unor asemenea daune care este determinata de una dintre aceste activitati;

(b)      daunelor aduse speciilor si habitatelor naturale protejate prin exercitarea uneia dintre activitatile profesionale, altele decat cele enumerate in anexa III, si oricarei amenintari iminente de producere a unor asemenea daune determinate de una dintre aceste activitati, in cazul in care operatorul a comis o eroare sau o neglijenta.”

5        Articolul 4 alineatul (5) din directiva mentionata prevede ca aceasta „se aplica exclusiv daunelor aduse mediului sau amenintarii iminente de producere a unor astfel de daune cauzate de o poluare cu caracter difuz, in cazul in care se poate stabili o legatura de cauzalitate intre daune si activitatile diferitilor operatori”.

6        Intitulat „Actiunea de reparare”, articolul 6 din aceeasi directiva prevede:

„(1)      In cazul producerii unei daune asupra mediului, operatorul informeaza, fara intarziere, autoritatea competenta cu privire la toate aspectele relevante ale situatiei si ia:

[…]

(b)      masurile de reparare necesare in conformitate cu articolul 7.

(2)      Autoritatea competenta poate, in orice moment:

[…]

(c)      sa solicite operatorului sa ia masurile de reparare necesare;

(d)      sa furnizeze operatorului instructiunile care trebuie urmate in ceea ce priveste masurile de reparare care trebuie luate sau

(e)      sa ia ea insasi masurile de reparare necesare.

(3)      Autoritatea competenta solicita operatorului sa ia masuri de reparare. In cazul in care acesta nu se achita de obligatiile sale, prevazute la alineatul (1) sau (2) litera […] (c) sau (d), nu poate fi identificat sau nu este obligat sa suporte costurile in temeiul prezentei directive, autoritatea competenta poate lua ea insasi, in ultima instanta, aceste masuri.”

7        In ceea ce priveste costurile de prevenire si de reparare, articolul 8 din Directiva 2004/35 prevede:

„(1)      Operatorul suporta costurile actiunilor de prevenire si de reparare intreprinse in temeiul prezentei directive.

(2)      Sub rezerva alineatelor (3) si (4), autoritatea competenta recupereaza, inter alia, prin intermediul unei garantii reale sau al altor garantii corespunzatoare, de la operatorul care a cauzat dauna sau amenintarea iminenta de producere a daunei, costurile pe care le‑a suportat pentru desfasurarea actiunilor de prevenire sau de reparare intreprinse in temeiul prezentei directive.

Cu toate acestea, autoritatea competenta poate decide sa nu recupereze toate costurile suportate, in cazul in care cheltuielile necesare in acest scop ar fi mai mari decat suma de recuperat sau in cazul in care operatorul nu poate fi identificat.

(3)      Un operator nu este obligat sa suporte costul actiunilor de prevenire sau de reparare intreprinse in temeiul prezentei directive in cazul in care poate demonstra ca dauna adusa mediului sau amenintarea iminenta de producere a acesteia:

(a)      a fost cauzata de un tert, in pofida aplicarii masurilor de securitate corespunzatoare

[…]

In aceste cazuri, statele membre iau masurile necesare pentru a permite operatorului sa‑si recupereze costurile.

[…]”

8        Articolul 9 din directiva mentionata, intitulat „Alocarea costurilor in caz de cauzalitate multipla”, are urmatorul cuprins:

„Prezenta directiva nu aduce atingere actelor cu putere de lege de drept intern referitoare la alocarea costurilor in caz de cauzalitate multipla, in special celor referitoare la impartirea raspunderii intre producatorul si utilizatorul unui produs.”

9        Articolul 11 din aceeasi directiva, intitulat „Autoritatea competenta”, prevede:

„(1)      Statele membre desemneaza autoritatea competenta sau autoritatile competente responsabile pentru indeplinirea obligatiilor prevazute de prezenta directiva.

(2)      Obligatia de a identifica operatorul care a cauzat daunele sau amenintarea iminenta de producere a daunelor, de a evalua importanta daunelor si de a determina masurile de reparare care trebuie luate in temeiul anexei II revine autoritatii competente. In acest sens, autoritatea competenta este abilitata sa ceara operatorului respectiv sa efectueze propria sa evaluare si sa‑i comunice toate informatiile si datele necesare.

[…]

(4)      Orice decizie, luata in temeiul prezentei directive, care impune masuri de prevenire sau de reparare, indica motivele exacte pe care se intemeiaza. O asemenea decizie se notifica, fara intarziere, operatorului respectiv, care este in acelasi timp informat cu privire la caile si termenele de atac de care dispune, in conformitate cu legislatia in vigoare in statul membru respectiv.”

10      Intitulat „Relatia cu legislatia interna”, articolul 16 din Directiva 2004/35 prevede, la alineatul (1), ca aceasta „nu impiedica statele membre sa mentina sau sa adopte dispozitii mai stricte cu privire la prevenirea si repararea daunelor aduse mediului, inclusiv identificarea altor activitati in vederea supunerii lor la cerintele prezentei directive in ceea ce priveste prevenirea si repararea, precum si identificarea altor parti responsabile”.

11      Articolul 17 din aceeasi directiva, intitulat „Aplicarea in timp”, prevede ca aceasta nu se aplica:

„[…]

–      daunelor cauzate de o emisie, un eveniment sau un incident survenite inainte de data prevazuta la articolul 19 alineatul (1);

–        daunelor cauzate de o emisie, un eveniment sau un incident survenite dupa data prevazuta la articolul 19 alineatul (1), in cazul in care acestea rezulta dintr‑o activitate specifica care a avut loc si s‑a terminat inainte de data respectiva;

–        daunelor, in cazul in care au trecut peste treizeci de ani de la emisia, evenimentul sau incidentul care le‑a cauzat.”

12      Articolul 19 alineatul (1) primul paragraf din directiva mentionata precizeaza ca statele membre trebuiau sa puna in aplicare actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma acesteia pana la 30 aprilie 2007.

13      Punctul 1 din anexa III la Directiva 2004/35 vizeaza in special exploatarea instalatiilor care fac obiectul unui permis in temeiul Directivei 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii (JO L 257, p. 26, Editie speciala, 15/vol. 3, p. 183).

14      Potrivit articolului 1 din Directiva 96/61, aceasta din urma are ca obiect prevenirea si controlul integrat al poluarii ce rezulta din activitatile enumerate in anexa I la aceasta directiva. Punctele 2.1 si 2.4 din aceasta anexa vizeaza „sectoarele producatoare de energie” si, respectiv, „industria chimica”.

 Dreptul national

15      Instanta de trimitere face referire la Decretul legislativ nr. 22 din 5 februarie 1997 de transpunere a Directivei 91/156/CEE [a Consiliului din 18 martie 1991 de modificare a Directivei 75/442/CEE privind deseurile] (JO L 78, p. 32), a Directivei 91/689/CEE [a Consiliului din 12 decembrie 1991] privind deseurile periculoase (JO L 377, p. 20 [Editie speciala, 15/vol. 2, p. 91]) si a Directivei 94/62/CE [a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 1994] privind ambalajele si deseurile de ambalaje (JO L 365, p. 10 [Editie speciala, 13/vol. 14, p. 238]) (supliment ordinar la GURI nr. 38 din 15 februarie 1997, denumit in continuare „Decretul legislativ nr. 22/1997”). Acest decret a fost abrogat si inlocuit de Decretul legislativ nr. 152 din 3 aprilie 2006 privind normele de mediu (supliment ordinar la GURI nr. 88 din 14 aprilie 2006) care, la articolele 299-318, transpune in ordinea juridica italiana Directiva 2004/35.

16      Articolul 17 din Decretul legislativ nr. 22/1997 prevedea ca „[…] orice persoana care depaseste, chiar si in mod accidental, limitele prevazute la alineatul 1 litera a) sau care creeaza un risc concret si real de depasire a limitelor mentionate este obligata sa realizeze, pe propria cheltuiala, interventiile de securizare, de «reabilitare» si de refacere a mediului in zonele poluate si in cadrul instalatiilor care prezinta un risc de poluare […]”.

17      Articolul 9 din Decretul ministerial nr. 471 din 25 octombrie 1999 de definire a criteriilor, a procedurilor si a modalitatilor de securizare, de „reabilitare” si de refacere a mediului in siturile poluate, in conformitate cu articolul 17 din Decretul legislativ nr. 22 din 5 februarie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare (supliment ordinar la GURI nr. 293 din 15 decembrie 1999), are urmatorul cuprins:

„Proprietarul unui sit sau alta persoana care […] vrea sa demareze din proprie initiativa procedurile privind masurile de securizare de urgenta, de «reabilitare» si de refacere a mediului, in conformitate cu articolul 17 paragraful 13a din Decretul legislativ [nr. 22/1997], este obligat sa comunice autoritatilor regionale si locale situatia poluarii constatate, precum si eventualele masuri de securizare de urgenta necesare pentru asigurarea protectiei sanatatii si a mediului adoptate si aflate in faza de executare. Comunicarea trebuie insotita de o documentatie tehnica adecvata care trebuie sa evidentieze caracteristicile masurilor sus‑mentionate. […] [A]utoritatile locale sau, daca poluarea priveste teritoriul mai multor comune, cele regionale verifica eficienta masurilor de securizare de urgenta adoptate si poate impune dispozitii si masuri complementare, in special masuri de supraveghere care trebuie adoptate pentru a verifica conditiile de poluare, si controale ce trebuie efectuate pentru a verifica eficienta masurilor adoptate in vederea protectiei sanatatii publice si a mediului inconjurator […]”

18      Articolul 311 alineatul 2 din Decretul legislativ nr. 152 din 3 aprilie 2006 prevede:

„Orice persoana vinovata de savarsirea unui fapt ilicit sau care omite sa exercite activitatile necesare sau sa adopte comportamentele necesare, cu incalcarea legii, a regulamentelor ori a masurilor administrative prin neglijenta, incompetenta, imprudenta sau prin incalcarea unor norme tehnice, care cauzeaza daune mediului prin alterarea, deteriorarea ori distrugerea, totala sau partiala, a acestuia este obligata sa restabileasca situatia anterioara si, in caz contrar, sa despagubeasca statul intr‑un cuantum echivalent.”

 Actiunea principala si intrebarile preliminare

19      Actiunea principala priveste regiunea Priolo Gargallo (Sicilia), declarata „sit de interes national in vederea «reabilitarii»” si, in special, rada portului Augusta. Aceasta este afectata de fenomene recurente de poluare a mediului care ar fi inceput inca din anii ’60, cand a fost creat polul Augusta‑Priolo‑Melilli ca pol petrolier. De atunci, numeroase intreprinderi active in sectorul hidrocarburilor si al petrochimiei s‑au instalat si/sau s‑au succedat in aceasta regiune.

20      Zona a facut obiectul unei „caracterizari” vizand evaluarea starii solurilor, a panzelor freatice, a marii de‑a lungul coastei si a fundurilor marine. In conformitate cu articolul 9 din Decretul ministerial nr. 471 din 25 octombrie 1999, intreprinderile stabilite in polul petrochimic, in calitate de proprietari ai zonelor industriale terestre cuprinse in situl de interes national, au prezentat proiecte de securizare de urgenta si de „reabilitare” a panzei de apa, care au fost aprobate prin decret interministerial.

21      Prin diferite masuri succesive si din cauza intarzierii in executarea proiectelor de interventie pe care o imputa intreprinderilor in cauza, autoritatea publica competenta a dispus ca intreprinderile mentionate sa realizeze „reabilitarea” si refacerea fundurilor marine ale radei portului Augusta si, in special, retragerea sedimentelor contaminate prezente in aceasta pana la o adancime de doi metri, sub sanctiunea, in cazul in care intreprinderile mentionate nu se conformau, a realizarii din oficiu a respectivelor lucrari pe cheltuiala acestora din urma. In cadrul conferintei pregatitoare din 21 iulie 2006 a serviciilor implicate, s‑a mai decis completarea masurilor aprobate anterior cu realizarea unei indiguiri fizice a panzei de apa.

22      Afirmand ca o astfel de lucrare este irealizabila si le expune unor costuri disproportionate, intreprinderile in cauza au formulat actiuni impotriva deciziilor administrative mentionate in fata instantei de trimitere. Prin hotararea nr. 1254/2007 din 21 iulie 2007, aceasta din urma a admis actiunile mentionate considerand ca obligatiile de „reabilitare” sunt ilicite, intrucat nu s‑a tinut seama, in momentul in care au fost dispuse acestea, nici de principiul „poluatorul plateste”, nici de normele nationale care guverneaza procedurile de „reabilitare”, nici de principiul contradictorialitatii. In plus, nu a avut loc nicio dezbatere cu intreprinderile in cauza privind conditiile de realizare a unei astfel de „reabilitari”.

23      Aceasta hotarare a fost atacata de autoritatile administrative in fata Consiglio di Giustizia amministrativa della Regione Sicilia, care, printr‑o ordonanta privind masurile provizorii din 2 aprilie 2008, a considerat ca este indeplinita conditia fumus boni juris in privinta apelului si, tinand seama de consecintele prejudiciabile legate de intarzierea provocata in ceea ce priveste executarea masurilor prescrise de autoritatile mentionate, a dispus suspendarea executarii hotararii nr. 1254/2007.

24      In continuare, autoritatile administrative au considerat ca masurile aprobate anterior sunt improprii pentru a remedia poluarea existenta in rada portului Augusta. In plus, in fata refuzului societatilor reclamante de a se conforma, conferinta decizionala a serviciilor implicate a stabilit la 20 decembrie 2007 ca acestea sa adopte alte masuri, printre care figureaza realizarea unui baraj a carui proiectare si executare ar fi fost incredintate societatii Sviluppo Italia Aree produttive SpA (denumita in continuare „Sviluppo”). Aceste masuri ar fi fost confirmate in cadrul conferintei decizionale a serviciilor implicate din 6 martie si din 16 aprilie 2008. In final, a fost adoptat Decretul nr. 4378 din 21 februarie 2008 avand ca obiect o „masura finala de adoptare […] a conferintei decizionale a serviciilor implicate din 20 decembrie 2007 privind situl de interes national Priolo” (denumit in continuare „Decretul din 21 februarie 2008”).

25      Reclamantele din actiunea principala au formulat o noua actiune in fata instantei de trimitere impotriva acestui decret, precum si a altor acte administrative aferente acestuia. In cadrul actiunii, acestea sustin in special ca proiectul retinut, elaborat de societatea Sviluppo si incredintat acesteia fara o procedura de cerere de oferta, nu ar urmari un obiectiv de mediu, ci ar servi mai degraba la construirea unei infrastructuri publice, si anume amenajarea unei insule artificiale in interiorul radei portului Augusta cu ajutorul unor sedimente contaminate.

26      Instanta de trimitere arata ca, in deciziile anterioare referitoare la acelasi litigiu, Consiglio di Giustizia amministrativa della Regione Sicilia, in calitate de instanta de apel, a considerat, printre altele, ca „nu pare pertinent […] sa se stabileasca gradul de implicare sau neimplicarea proprietarilor sau a concesionarilor actuali ai zonelor industriale, precum si existenta unei eventuale raspunderi a organelor administrative care ar fi autorizat in trecut exercitarea unor activitati poluante”. Astfel, potrivit aceleiasi instante, „[e]chilibrul dintre diferitele interese de natura constitutionala privind respectarea sanatatii, a mediului si a initiativei economice private […] corespunde […] unui criteriu de raspundere obiectiva a intreprinderilor, potrivit caruia operatorii economici care produc si care realizeaza beneficii prin exercitarea unor activitati periculoase sunt astfel obligati, in masura in care aceste activitati sunt poluante in sine sau in masura in care intreprinzatorii in cauza utilizeaza structuri de productie contaminate si surse de contaminare durabile, sa asume integral sarcinile necesare pentru a garanta respectarea mediului si a sanatatii populatiei […] potrivit unei logici de cauzalitate aflate in corelare cu toate fenomenele de poluare legate de activitatea industriala”.

27      Instanta de trimitere arata ca practica autoritatii publice competente, confirmata de instanta de apel, consta, asadar, in stadiul de fata, in atribuirea raspunderii pentru poluarea mediului existenta intreprinderilor care functioneaza in rada portului Augusta, fara a distinge intre poluarea anterioara si cea actuala si fara a realiza o examinare a partii din raspunderea directa pentru producerea prejudiciului avuta de fiecare dintre intreprinderile in cauza.

28      Preconizand o eventuala evolutie a jurisprudentei sale in acelasi sens cu jurisprudenta instantei de apel, instanta de trimitere evidentiaza situatia speciala a poluarii specifice radei portului Augusta. Aceasta subliniaza in special ca in zona s‑au succedat mai multe intreprinderi petrochimice, astfel incat ar fi nu numai imposibil, ci si inutil sa se stabileasca partea de raspundere corespunzatoare fiecareia dintre acestea, in special daca se considera ca faptul de a desfasura in situl contaminat activitati care sunt periculoase in sine ar trebui considerat suficient pentru a se stabili raspunderea acestor intreprinderi.

29      In aceste conditii, Tribunale amministrativo regionale della Sicilia a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1)      Principiul «poluatorul plateste» (articolul 174 CE […]) si dispozitiile Directivei [2004/35] trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale care permite administratiei publice sa impuna intreprinzatorilor privati – pentru simplul fapt ca acestia au sediul si isi exercita in prezent activitatea intr‑o zona care este de mult timp poluata sau care este limitrofa cu aceasta – punerea in aplicare a unor masuri de reparare, independent de realizarea vreunei anchete menite sa identifice cine este raspunzator de poluarea in cauza?

2)      Principiul «poluatorul plateste» (articolul 174 CE […]) si dispozitiile Directivei [2004/35] trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale care permite administratiei publice sa atribuie raspunderea pentru repararea daunelor aduse mediului intr‑o forma specifica subiectului care este titular al unor drepturi reale si/sau care exercita o activitate lucrativa in situl contaminat numai ca urmare a «prezentei» respectivului subiect (acesta fiind un operator care isi desfasoara activitatea in interiorul sitului), respectiv fara a fi necesar sa se stabileasca in prealabil existenta unui raport de cauzalitate intre conduita subiectului respectiv si evenimentul care se afla la originea poluarii?

3)      Reglementarea comunitara prevazuta la articolul 174 CE […] si dispozitiile Directivei [2004/35] trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale care, trecand dincolo de principiul «poluatorul plateste», permite administratiei publice sa atribuie raspunderea pentru repararea daunelor aduse mediului intr‑o forma specifica subiectului care este titular al unor drepturi reale si/sau care detine o intreprindere in situl contaminat, fara a fi necesar sa se stabileasca in prealabil, in afara de existenta unei legaturi de cauzalitate intre conduita subiectului respectiv si evenimentul care se afla la originea poluarii, existenta conditiei subiective a intentiei sau a culpei?

4)      Principiile comunitare in materie de protectie a concurentei prevazute de Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si de Directivele […] [2004/18], [93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1933 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari (JO L 199, p. 54)] si 89/665/CEE [a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege si a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizeaza caile de atac fata de atribuirea contractelor de achizitii publice de produse si a contractelor publice de lucrari (JO L 395, p. 33, Editie speciala, 06/vol. 1, p. 237)] se opun unei reglementari nationale care permite administratiei publice sa incredinteze in mod direct unor subiecte de drept privat (societatile Sviluppo SpA si [Sviluppo]) activitati de caracterizare, de proiectare si de executare a unor lucrari de «reabilitare» – sau, mai corect, de realizare a unor lucrari publice – in zonele aflate in proprietatea statului, fara respectarea in prealabil a procedurilor prevazute in materie de achizitii publice?”

 Cu privire la intrebarile preliminare

 Cu privire la admisibilitate

30      Guvernul italian arata ca trimiterea preliminara este inadmisibila in special pentru motivul ca, pe de o parte, intrebarile adresate ar presupune examinarea de catre Curte a reglementarii nationale si ca, pe de alta parte, obiectivul instantei de trimitere nu ar fi solutionarea litigiului cu care este sesizata, ci, mai degraba, repunerea in discutie a jurisprudentei instantei de apel.

31      In aceasta privinta, este suficient sa se aminteasca faptul ca, in cadrul unei trimiteri preliminare, desi este adevarat ca nu este de competenta Curtii sa se pronunte cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei dispozitii nationale, aceasta este totusi competenta sa furnizeze toate elementele de interpretare proprii acestui drept care sunt de natura sa permita instantei nationale sa aprecieze aceasta compatibilitate in vederea solutionarii cauzei deduse judecatii sale (Hotararea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, Rep., p. I‑3913, punctul 21 si jurisprudenta citata).

32      Pe de alta parte, organul jurisdictional care nu se pronunta in ultima instanta trebuie sa fie liber, in special in cazul in care considera ca aprecierea juridica efectuata de instanta superioara ar putea sa il determine sa pronunte o hotarare contrara dreptului Uniunii, sa sesizeze Curtea cu intrebarile care il preocupa (a se vedea in acest sens Hotararea din 16 ianuarie 1974, Rheinmühlen‑Düsseldorf, 166/73, Rec., p. 33, punctul 4).

33      Tinand seama de observatiile precedente, prezenta trimitere preliminara este admisibila si, prin urmare, trebuie examinate diferitele intrebari adresate de Tribunale amministrativo regionale della Sicilia.

 Cu privire la primele trei intrebari

34      Prin intermediul primelor trei intrebari, care trebuie examinate impreuna, instanta de trimitere urmareste sa afle, in esenta, daca principiul „poluatorul plateste”, astfel cum este consacrat la articolul 174 alineatul (2) primul paragraf CE, si dispozitiile Directivei 2004/35, ce are ca obiectiv sa concretizeze acest principiu in materia raspunderii pentru mediul inconjurator, se opun unei reglementari nationale care permite autoritatii competente sa impuna unor operatori, in temeiul proximitatii instalatiilor acestora cu o zona poluata, masuri de reparare a daunelor aduse mediului, fara sa fi efectuat in prealabil o ancheta privind evenimentul aflat la originea poluarii si fara sa fi stabilit nici legatura de cauzalitate dintre daunele mentionate si acesti operatori, nici existenta intentiei sau a culpei operatorilor mentionati.

35      Tinand seama de circumstantele actiunii principale, astfel cum sunt expuse de instanta de trimitere si astfel cum le‑au abordat guvernele italian, elen si olandez, precum si Comisia Comunitatilor Europene, inainte de a raspunde la intrebarile adresate, trebuie stabilite conditiile de aplicabilitate ratione temporis a Directivei 2004/35 in astfel de circumstante.

 Cu privire la aplicabilitatea ratione temporis a Directivei 2004/35

–       Observatiile prezentate Curtii

36      Guvernele italian si olandez, precum si Comisia manifesta indoieli cu privire la aplicabilitatea ratione temporis a Directivei 2004/35 in ceea ce priveste situatia de fapt din actiunea principala, in masura in care dauna adusa mediului ar fi anterioara datei de 30 aprilie 2007 si/sau ar rezulta, in orice caz, din activitati anterioare incheiate inainte de data mentionata. Comisia sugereaza totusi ca aceasta directiva s‑ar putea aplica in privinta daunelor ulterioare datei de 30 aprilie 2007 care decurg din activitatea actuala a operatorilor in cauza. Cu toate acestea, directiva nu s‑ar putea aplica unei poluari anterioare aceleiasi date, cauzata de alti operatori decat cei care opereaza in prezent in rada portului Augusta, poluare care se incearca a fi imputata acestora din urma.

37      In schimb, guvernul elen considera ca Directiva 2004/35 este aplicabila in ceea ce priveste situatia de fapt din actiunea principala. Astfel, efectuand o interpretare a contrario a articolului 17 a doua liniuta din aceasta directiva, guvernul elen considera ca aceasta se aplica chiar daca activitatea aflata la originea daunei a inceput inainte de 30 aprilie 2007, in masura in care activitatea mentionata nu s‑a incheiat inaintea acestei date si continua dupa aceasta.

–       Raspunsul Curtii

38      Astfel cum reiese din considerentul (30) al Directivei 2004/35, legiuitorul Uniunii a considerat ca dispozitiile privind regimul raspunderii pentru mediul inconjurator instituit de aceasta directiva „nu ar trebui sa se aplice daunelor cauzate inainte de expirarea termenului de punere in aplicare” a acesteia, si anume inainte de 30 aprilie 2007.

39      Legiuitorul respectiv a indicat in mod expres, la articolul 17 din Directiva 2004/35, tipurile de situatii in care aceasta nu se aplica. Dat fiind ca au fost definite astfel in mod negativ situatiile care nu intra in domeniul de aplicare ratione temporis al acestei directive, trebuie sa se deduca faptul ca orice alta situatie este cuprinsa in principiu, din punct de vedere temporal, in regimul raspunderii pentru mediul inconjurator instituit prin directiva mentionata.

40      Din articolul 17 prima si a doua liniuta din Directiva 2004/35 reiese ca aceasta nu se aplica daunelor a caror cauza, fie aceasta o emisie, un eveniment sau un incident, este anterioara datei de 30 aprilie 2007 si nici daunelor a caror cauza este ulterioara acestei date, in cazul in care acestea rezulta dintr‑o activitate specifica ce a avut loc si s‑a incheiat inainte de data respectiva.

41      Trebuie sa se deduca din aceasta ca directiva mentionata se aplica daunelor cauzate de o emisie, de un eveniment sau de un incident survenite dupa 30 aprilie 2007, in cazul in care aceste daune rezulta fie din activitati efectuate dupa aceasta data, fie din activitati efectuate anterior acestei date, insa care nu s‑au incheiat inainte de aceasta.

42      In temeiul articolului 267 TFUE, care se intemeiaza pe o separare clara a functiilor intre instantele nationale si Curte, aceasta nu este abilitata sa se pronunte decat cu privire la interpretarea sau la validitatea unui text al dreptului Uniunii, pornind de la faptele care ii sunt indicate de instanta nationala. Rezulta ca, in cadrul procedurii prevazute la articolul mentionat, nu Curtea, ci instanta nationala este competenta sa aplice normele de drept al Uniunii pe care Curtea le‑a interpretat in cazul unor masuri sau al unor situatii nationale (a se vedea Hotararea din 11 septembrie 2008, CEPSA, C‑279/06, Rep., p. I‑6681, punctul 28).

43      Prin urmare, revine instantei de trimitere sarcina de a verifica, pe baza situatiei de fapt pe care numai aceasta o poate aprecia, daca, in actiunea principala, daunele care fac obiectul masurilor de refacere a mediului decise de autoritatile nationale competente corespund uneia dintre situatiile prevazute la punctul 41 din prezenta hotarare.

44      Daca aceasta instanta ajunge la concluzia ca Directiva 2004/35 nu este aplicabila in cauza cu care a fost sesizata, o astfel de situatie se va incadra in acest caz in sfera dreptului national, cu respectarea normelor tratatului si fara a se aduce atingere altor acte de drept derivat.

45      In aceasta privinta, articolul 174 CE indica faptul ca politica Comunitatii in domeniul mediului urmareste un nivel ridicat de protectie si se intemeiaza, in special, pe principiul „poluatorul plateste”. Aceasta dispozitie se limiteaza astfel la definirea obiectivelor generale ale Comunitatii in materie de mediu, in masura in care articolul 175 CE incredinteaza Consiliului Uniunii Europene sarcina de a decide cu privire la actiunea care urmeaza a fi intreprinsa, prin aplicarea, daca este cazul, a procedurii codeciziei impreuna cu Parlamentul European (a se vedea in acest sens Hotararea din 14 iulie 1994, Peralta, C‑379/92, Rec., p. I‑3453, punctele 57 si 58).

46      Astfel cum a aratat in mod intemeiat guvernul olandez, avand in vedere ca articolul 174 CE, care cuprinde principiul „poluatorul plateste”, se refera la actiunea Comunitatii, aceasta dispozitie nu poate fi invocata ca atare de particulari in scopul excluderii aplicarii unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, intr‑un domeniu care tine de politica de mediu in cazul in care nu este aplicabila nicio reglementare comunitara adoptata in temeiul articolului 175 CE care sa se refere in mod specific la situatia in cauza.

47      In masura in care instanta de trimitere ajunge la concluzia ca Directiva 2004/35 este aplicabila ratione temporis in actiunea principala, intrebarile preliminare trebuie abordate dupa cum urmeaza.

 Cu privire la regimul raspunderii pentru mediul inconjurator prevazut de Directiva 2004/35

–       Observatiile prezentate Curtii

48      Guvernele italian si elen considera ca, potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/35, in cazul in care este vorba despre activitatile la care se refera anexa III la aceasta, se prezuma ca operatorii sunt responsabili pentru poluarea constatata fara a fi necesara dovedirea unei fapte culpabile a acestora sau a unei legaturi de cauzalitate intre activitatile lor si daunele aduse mediului.

49      Potrivit guvernului elen, numai in cazul in care activitatile operatorilor nu se incadreaza in sfera anexei III la Directiva 2004/35, autoritatea competenta trebuie sa dovedeasca, in conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din aceasta, in scopul de a impune operatorilor masuri de raspundere pentru mediul inconjurator in sensul acestei directive, comiterea de catre acestia a unei erori sau a unei neglijente. De asemenea, nu ar reveni acestei autoritati sarcina de a dovedi gradul de implicare a acestora din urma, intrucat articolul 8 alineatul (3) din directiva mentionata ar indica faptul ca sarcina probei unei legaturi de cauzalitate intre dauna si poluatorul real ar reveni de fapt operatorului care doreste sa nu fie obligat la suportarea costurilor pentru daunele in legatura cu care poate dovedi ca reprezinta fapta unui tert. Astfel, posibilitatea intreprinderilor in cauza de a declansa, eventual intre ele, actiuni in regres intemeiate pe normele nationale privind raspunderea ar putea oferi solutii pragmatice.

50      Guvernul italian subliniaza ca, in orice caz, in actiunea principala, legatura de cauzalitate este de la sine inteleasa, fara a fi necesara o ancheta care sa o dovedeasca, in masura in care intreprinderile in cauza s‑ar fi autodenuntat si in masura in care ar exista o coincidenta evidenta intre substantele pe care acestea le produc si poluantii gasiti. In plus, articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2004/35 ar permite statelor membre sa adopte dispozitii mai stricte decat cele prevazute de aceasta directiva.

51      Comisia considera ca Directiva 2004/35 nu se aplica in cazul in care nu se poate identifica cu precizie operatorul a carui activitate a cauzat daunele aduse mediului. Cu toate acestea, intemeindu‑se pe articolul 16 alineatul (1) din aceasta directiva, Comisia considera ca aceasta nu se opune aplicarii unui regim mai strict, precum cel in cauza in actiunea principala, in ceea ce priveste posibilitatea statelor membre de a identifica atat alte activitati in vederea supunerii lor cerintelor directivei mentionate, cat si alte parti responsabile, intrucat, in orice caz, un astfel de regim ar avea ca efect sa intareasca obligatiile definite de directiva mentionata.

–       Raspunsul Curtii

52      Astfel cum se arata in considerentul (13) al Directivei 2004/35, nu toate formele de daune aduse mediului pot fi reparate prin intermediul unui regim de raspundere si, pentru ca acesta sa functioneze, trebuie sa se stabileasca o legatura de cauzalitate intre unul sau mai multi poluatori identificabili si daune concrete si cuantificabile aduse mediului.

53      Astfel cum reiese din articolul 4 alineatul (5) si din articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2004/35, daca stabilirea unei astfel de legaturi de cauzalitate de catre autoritatea competenta este necesara in scopul impunerii masurilor de reparare unor operatori, indiferent de tipul de poluare in cauza, aceasta cerinta reprezinta de asemenea o conditie de aplicabilitate a directivei mentionate in privinta poluarilor cu caracter difuz si extins.

54      O astfel de legatura de cauzalitate poate fi stabilita cu usurinta in cazul in care autoritatea competenta se afla in prezenta unei poluari delimitate in spatiu si in timp care este rezultatul actiunii unui numar restrans de operatori. In schimb, nu aceasta este situatia fenomenelor de poluare cu caracter difuz, astfel incat legiuitorul Uniunii a considerat ca, in prezenta unei astfel de poluari, un regim de raspundere nu constituie un instrument adecvat in cazul in care nu se poate stabili legatura de cauzalitate mentionata. Prin urmare, potrivit articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2004/35, aceasta se aplica respectivului tip de poluare numai in cazul in care se poate stabili o legatura de cauzalitate intre daune si activitatile diferitilor operatori.

55      In aceasta privinta, trebuie aratat ca Directiva 2004/35 nu defineste modul in care trebuie stabilita o astfel de legatura de cauzalitate. Or, in cadrul competentei comune a Uniunii si a statelor membre in domeniul mediului, atunci cand un element necesar punerii in aplicare a unei directive adoptate in temeiul articolului 175 CE nu a fost definit in cadrul acesteia, o astfel de definire intra in competenta respectivelor state si, in aceasta privinta, ele dispun de o larga putere de apreciere, cu respectarea normelor tratatului, pentru a prevedea reglementari nationale de organizare sau de concretizare a principiului „poluatorul plateste” (a se vedea in acest sens Hotararea din 16 iulie 2009, Futura Immobiliare si altii, C‑254/08, Rep., p. I‑6995, punctele 48, 52 si 55).

56      Din acest punct de vedere, o reglementare a unui stat membru poate prevedea ca autoritatea competenta are posibilitatea sa impuna masuri de reparare a daunelor aduse mediului prezumand o legatura de cauzalitate intre poluarea constatata si activitatile operatorului sau ale operatorilor, in temeiul proximitatii instalatiilor acestora din urma cu poluarea respectiva.

57      Cu toate acestea, in masura in care, conform principiului „poluatorul plateste”, obligatia de reparare revine operatorilor numai in temeiul contributiei acestora la generarea poluarii sau a riscului de poluare (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 24 iunie 2008, Commune de Mesquer, C‑188/07, Rep., p. I‑4501, punctul 77), pentru a prezuma astfel o asemenea legatura de cauzalitate, autoritatea competenta trebuie sa dispuna de indicii plauzibile care pot fundamenta prezumtia sa, precum proximitatea instalatiei operatorului cu poluarea constatata si corespondenta dintre substantele poluante gasite si compusii utilizati de operatorul mentionat in cadrul activitatilor sale.

58      Atunci cand autoritatea competenta dispune de astfel de indicii, aceasta este in masura sa stabileasca o legatura de cauzalitate intre activitatile operatorilor si poluarea difuza constatata. Potrivit articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2004/35, o astfel de situatie va intra in acest caz in domeniul de aplicare al respectivei directive, cu exceptia situatiei in care operatorii respectivi sunt in masura sa rastoarne aceasta prezumtie.

59      Rezulta ca, daca instanta de trimitere considera ca poluarea in cauza in actiunea principala prezinta un caracter difuz si ca nu se poate stabili o legatura de cauzalitate, o astfel de situatie nu va intra in domeniul de aplicare ratione materiae al Directivei 2004/35, ci va face obiectul dreptului national in conditiile definite la punctul 44 din prezenta hotarare.

60      In schimb, in masura in care instanta de trimitere concluzioneaza ca directiva mentionata este aplicabila in speta cu care este sesizata, se impun in continuare urmatoarele consideratii.

61      Din articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/35 reiese ca, in cazul in care au fost cauzate daune speciilor si habitatelor protejate prin exercitarea unei activitati profesionale diferite de cele enumerate in anexa III la aceasta directiva, aceasta este aplicabila cu conditia de a se dovedi ca operatorul a comis o eroare sau o neglijenta. In schimb, nu se impune o astfel de conditie in cazul in care, prin exercitarea unei activitati profesionale dintre cele enumerate in anexa mentionata, au fost aduse daune mediului, cu alte cuvinte, in sensul articolului 2 alineatul (1) literele (a)-(c) din directiva mentionata, daune cauzate speciilor si habitatelor protejate, precum si daune care afecteaza apele si solurile.

62      Sub rezerva constatarilor de fapt care trebuie efectuate de instanta de trimitere, in cazul in care au fost cauzate daune mediului de catre operatori activi in sectoarele energetic si chimic, in sensul punctelor 2.1 si 2.4 din Directiva 96/61, activitati care se incadreaza, astfel, in sfera anexei III la Directiva 2004/35, pot fi, asadar, impuse acestor operatori masuri preventive sau masuri de reparare, fara a fi necesar ca autoritatea competenta sa dovedeasca o eroare sau o neglijenta din partea acestora.

63      Astfel, in cazul activitatilor profesionale la care se refera anexa III la Directiva 2004/35, raspunderea pentru mediul inconjurator a operatorilor activi in aceste domenii de activitate le este imputata in mod obiectiv.

64      Cu toate acestea, astfel cum au subliniat in mod intemeiat reclamantele din actiunea principala, din cuprinsul articolului 11 alineatul (2) din Directiva 2004/35 coroborat cu considerentul (13) al acesteia rezulta ca, pentru a impune masuri de reparare, autoritatea competenta este obligata sa stabileasca, potrivit normelor nationale privind probele, care operator a cauzat mediului respectivele daune. Rezulta ca, in acest scop, autoritatea mentionata trebuie sa cerceteze in prealabil originea poluarii constatate si ca, astfel cum s‑a aratat la punctul 53 din prezenta hotarare, aceasta nu poate impune masuri de reparare fara a stabili in prealabil o legatura de cauzalitate intre daunele constatate si activitatea operatorului pe care il considera responsabil pentru acestea.

65      Prin urmare, articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (5) si articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2004/35 trebuie interpretate in sensul ca, in cazul in care decide sa impuna masuri de reparare unor operatori ale caror activitati se incadreaza in sfera anexei III la aceasta directiva, autoritatea competenta nu trebuie sa dovedeasca, in sarcina operatorilor ale caror activitati sunt considerate responsabile pentru daunele aduse mediului, nici o eroare, nici o neglijenta, nici existenta unei intentii dolosive. In schimb, revine acestei autoritati, pe de o parte, sarcina de a cerceta in prealabil originea poluarii constatate, autoritatea mentionata dispunand in aceasta privinta de o marja de apreciere cu privire la procedurile, la mijloacele care trebuie utilizate si la durata unei astfel de cercetari. Pe de alta parte, aceasta autoritate este obligata sa dovedeasca, potrivit normelor nationale care guverneaza probele, existenta unei legaturi de cauzalitate intre activitatile operatorilor vizati de masurile de reparare si aceasta poluare.

66      Reclamantele din actiunea principala arata ca poluarea din rada portului Augusta ar fi rezultatul actiunii societatii Montedison SpA, precum si a marinei comerciale si a celei militare. Prin urmare, in opinia acestora, autoritatea competenta nu poate sa le impuna masuri de reparare precum cele prevazute in Decretul din 21 februarie 2008.

67      In aceasta privinta, trebuie amintit, pe de o parte, ca, potrivit articolului 11 alineatul (4) din Directiva 2004/35, operatorii dispun de cai de atac pentru a contesta masurile de reparare adoptate in temeiul acestei directive, precum si existenta vreunei legaturi de cauzalitate intre activitatile lor si poluarea constatata. Pe de alta parte, potrivit articolului 8 alineatul (3) din aceasta directiva, operatorii mentionati nu sunt obligati sa suporte costurile actiunilor de reparare atunci cand sunt in masura sa dovedeasca faptul ca daunele in cauza sunt rezultatul actiunii unui tert, in pofida unor masuri de securitate corespunzatoare, intrucat, intr‑adevar, principiul „poluatorul plateste” nu implica faptul ca operatorii trebuie sa isi asume sarcini inerente repararii unei poluari la care nu au contribuit (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 29 aprilie 1999, Standley si altii, C‑293/97, Rec., p. I‑2603, punctul 51).

68      Trebuie de asemenea adaugat ca articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2004/35, precum articolul 176 CE, prevede in mod expres ca directiva nu impiedica statele membre sa mentina sau sa adopte dispozitii mai stricte cu privire la prevenirea si la repararea daunelor aduse mediului. Aceasta dispozitie indica de asemenea ca masurile respective pot consta, printre altele, in identificarea, pe de o parte, a altor activitati in vederea supunerii lor la cerintele directivei mentionate si, pe de alta parte, a altor parti responsabile.

69      Rezulta ca un stat membru poate decide, printre altele, ca operatorii ce desfasoara alte activitati decat cele prevazute in anexa III la Directiva 2004/35 vor putea fi considerati in mod obiectiv responsabili pentru daunele aduse mediului, cu alte cuvinte, in sensul articolului 2 alineatul (1) literele (a)-(c) din directiva mentionata, nu numai pentru daunele cauzate speciilor si habitatelor protejate, ci si pentru cele care afecteaza apele si solurile.

70      Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la primele trei intrebari ca:

–        in cazul in care, intr‑o situatie de poluare a mediului, nu sunt indeplinite conditiile de aplicare ratione temporis si/sau ratione materiae a Directivei 2004/35, o astfel de situatie va face obiectul dreptului national, cu respectarea normelor tratatului si fara a se aduce atingere altor acte de drept derivat;

–        Directiva 2004/35 nu se opune unei reglementari nationale care permite autoritatii competente ce actioneaza in cadrul acestei directive sa prezume existenta unei legaturi de cauzalitate, inclusiv in cazul unor poluari cu caracter difuz, intre anumiti operatori si o poluare constatata, si aceasta in temeiul proximitatii instalatiilor acestora cu zona de poluare. Cu toate acestea, conform principiului „poluatorul plateste”, pentru a prezuma astfel o asemenea legatura de cauzalitate, aceasta autoritate trebuie sa dispuna de indicii plauzibile care pot fundamenta prezumtia acesteia, precum proximitatea instalatiei operatorului cu poluarea constatata si corespondenta dintre substantele poluante gasite si compusii utilizati de operatorul mentionat in cadrul activitatilor sale;

–        articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (5) si articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2004/35 trebuie interpretate in sensul ca, in cazul in care decide sa impuna masuri de reparare a daunelor aduse mediului unor operatori ale caror activitati se incadreaza in sfera anexei III la aceasta directiva, autoritatea competenta nu este obligata sa dovedeasca nici o eroare, nici o neglijenta, nici existenta unei intentii dolosive in sarcina operatorilor ale caror activitati sunt considerate responsabile pentru daunele aduse mediului. In schimb, revine acestei autoritati, pe de o parte, sarcina de a cerceta in prealabil originea poluarii constatate, autoritatea mentionata dispunand in aceasta privinta de o marja de apreciere cu privire la procedurile, la mijloacele care trebuie utilizate si la durata unei astfel de cercetari. Pe de alta parte, aceasta autoritate este obligata sa dovedeasca, potrivit normelor nationale care guverneaza probele, existenta unei legaturi de cauzalitate intre activitatile operatorilor vizati de masurile de reparare si aceasta poluare.

 Cu privire la a patra intrebare

71      Prin intermediul celei de a patra intrebari, instanta de trimitere solicita Curtii, in esenta, sa stabileasca daca directivele in materie de contracte de achizitii publice, in special Directiva 2004/18, se opun unei reglementari nationale care permite autoritatii competente sa incredinteze direct unei intreprinderi de drept privat realizarea si proiectarea unor lucrari publice, precum si a unor lucrari de „reabilitare” si de refacere a unui sit poluat.

72      Potrivit unei jurisprudente constante, procedura instituita la articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare intre Curte si instantele nationale, cu ajutorul caruia Curtea furnizeaza acestora din urma elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru solutionarea litigiului asupra caruia urmeaza sa se pronunte (a se vedea in special Hotararea din 16 iulie 1992, Meilicke, C‑83/91, Rec., p. I‑4871, punctul 22, precum si Hotararea din 16 octombrie 2008, Kirtruna si Vigano, C‑313/07, Rep., p. I‑7907, punctul 25).

73      In cadrul acestei cooperari, numai instanta nationala sesizata cu solutionarea litigiului, singura care cunoaste in mod direct situatia de fapt ce se afla la originea acestuia si care trebuie sa isi asume raspunderea pentru hotararea judecatoreasca ce urmeaza a fi pronuntata, are competenta sa aprecieze, luand in considerare particularitatile cauzei, atat necesitatea unei hotarari preliminare pentru a fi in masura sa pronunte propria hotarare, cat si pertinenta intrebarilor pe care le adreseaza Curtii. In consecinta, in cazul in care intrebarile adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, in principiu, obligata sa se pronunte (Hotararea din 19 aprilie 2007, Asemfo, C‑295/05, Rep., p. I‑2999, punctul 30 si jurisprudenta citata).

74      Cu toate acestea, atunci cand nu dispune de elementele de fapt si de drept necesare pentru a raspunde in mod util la intrebarile care ii sunt adresate, Curtea refuza sa se pronunte cu privire la o cerere formulata de o instanta nationala (a se vedea in acest sens Hotararea Commune de Mesquer, citata anterior, punctul 30).

75      Or, in aceasta privinta, in ceea ce priveste prezenta intrebare, rezulta ca instanta de trimitere nu a precizat nici care este autoritatea publica ce a incredintat executarea lucrarilor avute in vedere in intrebarea mentionata, nici care este cuantumul respectivelor lucrari, nici care este actul prin care acestea au fost incredintate celor doua societati mentionate in intrebarea respectiva.

76      Astfel, Tribunale amministrativo regionale della Sicilia se refera numai la lucrari „al caror impact asupra mediului este puternic si ale caror costuri sunt foarte ridicate”, care ar fi fost astfel incredintate de autoritatea competenta societatilor mentionate fara ca acestea din urma sa fi fost plasate intr‑un cadru concurential cu alte societati de drept privat.

77      In plus, in pofida unei intrebari scrise adresate de Curte guvernului italian si in pofida audierii pledoariilor, nu a fost posibila lamurirea conditiilor in care lucrarile in cauza ar fi fost incredintate societatilor mentionate. Societatea Invitalia (Agenzia nazionale per l’attrazione degli investimenti e lo sviluppo d’impresa) SpA a sustinut chiar ca nu i‑au fost atribuite decat simple activitati de proiectare si ca autoritatea competenta ar fi renuntat la lucrarile de infrastructura vizate de a patra intrebare preliminara.

78      In aceste conditii, Curtea nu se considera suficient de lamurita cu privire la contextul de fapt al celei de a patra intrebari adresate de instanta de trimitere si, prin urmare, aceasta intrebare trebuie declarata inadmisibila.

 Cu privire la cheltuielile de judecata

79      Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara:

In cazul in care, intr‑o situatie de poluare a mediului, nu sunt indeplinite conditiile de aplicare ratione temporis si/sau ratione materiae a Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind raspunderea pentru mediul inconjurator in legatura cu prevenirea si repararea daunelor aduse mediului, o astfel de situatie va face obiectul dreptului national, cu respectarea normelor tratatului si fara a se aduce atingere altor acte de drept derivat.

Directiva 2004/35 nu se opune unei reglementari nationale care permite autoritatii competente ce actioneaza in cadrul acestei directive sa prezume existenta unei legaturi de cauzalitate, inclusiv in cazul unor poluari cu caracter difuz, intre anumiti operatori si o poluare constatata, si aceasta in temeiul proximitatii instalatiilor acestora cu zona de poluare. Cu toate acestea, conform principiului „poluatorul plateste”, pentru a prezuma astfel o asemenea legatura de cauzalitate, aceasta autoritate trebuie sa dispuna de indicii plauzibile care pot fundamenta prezumtia acesteia, precum proximitatea instalatiei operatorului cu poluarea constatata si corespondenta dintre substantele poluante gasite si compusii utilizati de operatorul mentionat in cadrul activitatilor sale.

Articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (5) si articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2004/35 trebuie interpretate in sensul ca, in cazul in care decide sa impuna masuri de reparare a daunelor aduse mediului unor operatori ale caror activitati se incadreaza in sfera anexei III la aceasta directiva, autoritatea competenta nu este obligata sa dovedeasca nici o eroare, nici o neglijenta, nici existenta unei intentii dolosive in sarcina operatorilor ale caror activitati sunt considerate responsabile pentru daunele aduse mediului. In schimb, revine acestei autoritati, pe de o parte, sarcina de a cerceta in prealabil originea poluarii constatate, autoritatea mentionata dispunand in aceasta privinta de o marja de apreciere cu privire la procedurile, la mijloacele care trebuie utilizate si la durata unei astfel de cercetari. Pe de alta parte, aceasta autoritate este obligata sa dovedeasca, potrivit normelor nationale care guverneaza probele, existenta unei legaturi de cauzalitate intre activitatile operatorilor vizati de masurile de reparare si aceasta poluare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close