„Protocol privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene – Articolul 14 primul paragraf – Stabilirea domiciliului fiscal al sotului unui functionar al Uniunii – Legislatie nationala care include o norma potrivit careia persoana interesata care a avut resedinta in strainatate timp de trei ani nu mai este considerata rezident in statul de origine si, prin urmare, nu mai este supusa integral la plata impozitului”

HOTARAREA CURTII (Camera a cincea)

28 iulie 2011

In cauza C‑270/10,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Korkein hallinto‑oikeus (Finlanda), prin decizia din 27 mai 2010, primita de Curte la 31 mai 2010, in procedura initiata de

Lotta Gistö,

CURTEA (Camera a cincea),

compusa din domnul J.‑J. Kasel (raportor), presedinte de camera, domnii A. Borg Barthet si M. Ilešič, judecatori,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

avand in vedere procedura scrisa,

luand in considerare observatiile prezentate:

–        pentru guvernul finlandez, de domnul J. Heliskoski, in calitate de agents

–        pentru guvernul eston, de doamna M. Linntam, in calitate de agents

–        pentru Comisia Europeana, de domnii I. Koskinen si D. Martin, precum si de doamna M.‑I. Martínez del Peral, in calitate de agenti,

avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 14 primul paragraf din Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene, anexat initial la Tratatul prin care s‑au instituit un Consiliu unic si o Comisie unica ale Comunitatilor Europene (JO 1967, 152, p. 13), iar ulterior, in temeiul Tratatului de la Amsterdam, la Tratatul CE (denumit in continuare „protocolul”).

2        Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unei proceduri initiate de doamna Gistö, care urmareste sa se stabileasca daca, pentru exercitiul fiscal 2007, aceasta era integral sau numai partial supusa la plata impozitului pe venit in Finlanda.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 13 din protocol avea urmatorul cuprins:

„In conditiile si respectand procedura stabilita de catre Consiliu, hotarand la propunerea Comisiei, toate indemnizatiile, salariile si retributiile platite de Comunitati functionarilor si altor agenti ai acestora sunt impozitate de acestea.

Sunt scutite de impozite nationale indemnizatiile, salariile si retributiile platite de Comunitati propriilor functionari si agenti.”

4        Articolul 14 primul alineat din protocol prevedea:

„In vederea aplicarii impozitelor pe venituri si pe mostenire conform drepturilor de succesiune, precum si a conventiilor de evitare a dublei impuneri incheiate intre statele membre ale Comunitatii, functionarii si alti agenti ai Comunitatilor care, din motive exclusiv legate de exercitarea functiilor lor in serviciul Comunitatilor, isi stabilesc resedinta pe teritoriul unui stat membru, altul decat statul in care au domiciliul fiscal la data intrarii in serviciul Comunitatilor, sunt considerati atat in statul de resedinta, cat si in cel de domiciliu fiscal ca si cum si‑ar fi pastrat domiciliul in tara lor de origine daca aceasta din urma este membra a Comunitatilor. Aceasta dispozitie se aplica de asemenea sotului/sotiei, in masura in care acesta/aceasta nu desfasoara activitati profesionale proprii, precum si copiilor aflati in intretinerea si in grija persoanelor prevazute de prezentul articol.”

 Dreptul national

5        Articolul 9 alineatul 1 din Legea privind impozitul pe venit [Tuloverolaki (1992/1535)] din 30 decembrie 1992 prevede:

„Este o persoana obligata la plata impozitului pe venit:

1)      o persoana fizica sau juridica care are resedinta sau domiciliul in Finlanda, o comunitate de interese sau o succesiune din Finlanda, pe durata exercitiului fiscal respectiv, cu privire la veniturile obtinute in Finlanda si in strainatate (persoane supuse integral la plata impozitului)s

2)      o persoana fizica care nu are resedinta in Finlanda pe durata exercitiului fiscal respectiv si orice persoana juridica straina cu privire la veniturile obtinute in Finlanda (persoane supuse partial la plata impozitului).”

6        Articolul 11 alineatul 1 din aceeasi lege are urmatorul cuprins:

„O persoana este considerata rezidenta in Finlanda daca are resedinta reala sau se stabileste in tara pentru o perioada neintrerupta mai mare de sase luni, o absenta temporara neopunandu‑se faptului de a considera sederea continua. Cu toate acestea, se considera ca un resortisant finlandez este rezident in Finlanda chiar daca nu a locuit aici fara intrerupere mai mult de sase luni pe an pana la sfarsitul unei perioade de trei ani ulterioare anului mutarii, cu exceptia cazului in care dovedeste ca in exercitiul fiscal respectiv nu a avut legaturi semnificative cu Finlanda. In masura in care nu se dovedeste contrariul, un resortisant finlandez nu va mai fi considerat rezident in Finlanda dupa depasirea acestei perioade.”

 Actiunea principala si intrebarile preliminare

7        Doamna Gistö, cetatean finlandez, s‑a stabilit impreuna cu familia in Luxemburg in primavara anului 2003, cand sotul sau a inceput o cariera de traducator in cadrul Parlamentului European. Din acel moment, Luxemburg reprezinta locul de resedinta al sotilor Gistö.

8        In anul 2007, doamna Gistö era in concediu pentru cresterea copilului de la postul sau de educatoare la Turku (Finlanda) si nu desfasura nicio activitate profesionala proprie in Luxemburg. In Finlanda, aceasta este proprietara unor valori mobiliare si a mai multor bunuri imobiliare dobandite cu titlu de investitii, pe care le ofera spre inchiriere.

9        Pentru a stabili daca, pentru exercitiul fiscal 2007, doamna Gistö era supusa in continuare la plata integrala a impozitului pe venit in Finlanda, aceasta a sesizat keskusverolautakunta (Comisia Centrala de Impozite), organ al administratiei fiscale, care poate, la cererea unui contribuabil, sa confere un caracter obligatoriu deciziilor prealabile in materie fiscala. In decizia prealabila pronuntata la solicitarea doamnei Gistö, comisia mentionata a considerat ca domiciliul sau fiscal este in continuare situat in Finlanda in sensul articolului 14 din protocol si ca, prin urmare, aceasta este supusa la plata integrala a impozitului pe venit, dat fiind ca nu desfasoara o activitate profesionala proprie in Luxemburg.

10      In consecinta, doamna Gistö a formulat un recurs impotriva acestei decizii la Korkein hallinto‑oikeus.

11      Instanta mentionata arata ca solutionarea litigiului conform protocolului ar conduce la supunerea persoanei interesate la un tratament fiscal defavorabil din cauza faptului ca este stabilita in Luxemburg, intrucat ar fi intotdeauna supusa unei obligatii fiscale nelimitate in Finlanda, in timp ce, in temeiul legislatiei nationale, aceasta ar putea sa beneficieze de o obligatie fiscala limitata in aceasta tara incepand cu exercitiul fiscal 2007.

12      In aceste conditii, Korkein hallinto‑oikeus a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara:

„Articolul 14 din protocol […] trebuie interpretat, in cauza care o vizeaza pe [doamna] Gistö, in sensul ca, potrivit dispozitiilor protocolului, domiciliul sau fiscal este in continuare in Finlanda in anul 2007 sau protocolul trebuie interpretat in sensul ca, in speta, legislatia interna a unui stat membru este cea care stabileste de fapt supunerea integrala la plata impozitului intr‑un stat membru, respectiv Finlanda?”

 Cu privire la intrebarea preliminara

13      Prin intermediul acestei intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 14 primul paragraf din protocol trebuie interpretat in sensul ca se considera ca sotul unei persoane care, pentru unicul motiv ca aceasta din urma intra in serviciul Uniunii Europene, isi stabileste resedinta pe teritoriul unui alt stat membru decat cel in care avea domiciliul fiscal in momentul intrarii in serviciul Uniunii a persoanei mentionate isi pastreaza domiciliul fiscal in acest din urma stat membru daca el insusi nu desfasoara o activitate profesionala proprie.

14      Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa se observe ca articolele 13 si 14 din protocol instituie o repartizare a competentelor fiscale intre Uniune si statul membru in care functionarul sau agentul avea domiciliul fiscal inainte de intrarea in serviciul Uniunii (a se vedea Hotararea din 25 mai 1993, Kristoffersen, C‑263/91, Rec., p. I‑2755, punctul 9, si Hotararea din 17 iunie 1993, X, C‑88/92, Rec., p. I‑3315, punctul 11).

15      In temeiul articolului 13 din protocol, toate indemnizatiile, salariile si retributiile platite de Uniune functionarilor si altor agenti ai sai sunt impozitate de aceasta, fiind scutite de impozite nationale (a se vedea Hotararea Kristoffersen, citata anterior, punctul 10).

16      Conform articolului 14 primul paragraf din protocol, in vederea aplicarii, printre altele, a impozitului pe venit, functionarii si alti agenti ai Uniunii care, din motive exclusiv legate de exercitarea functiilor lor in serviciul Uniunii, isi stabilesc resedinta pe teritoriul unui alt stat membru decat statul in care au domiciliul fiscal la data intrarii in serviciul Uniunii sunt considerati atat in statul de resedinta, cat si in cel de domiciliu fiscal ca si cum si‑ar fi pastrat domiciliul in tara lor de origine daca aceasta din urma este membra a Uniunii (a se vedea Hotararea Kristoffersen, citata anterior, punctul 11 si Hotararea X, citata anterior, punctul 9).

17      Din cele de mai sus rezulta ca, in temeiul articolului 14 primul paragraf, statul membru de origine in care continua sa se afle domiciliul fiscal al functionarului sau al agentului isi pastreaza in principiu competenta de a impozita toate veniturile, cu exceptia indemnizatiilor, a salariilor si a retributiilor platite de Uniune, ale acestor persoane si de a le supune la plata impozitului pe venit chiar daca nu au domiciliul efectiv in statul respectiv (a se vedea in acest sens Hotararea din 13 noiembrie 2003, Schilling si Fleck‑Schilling, C‑209/01, Rec., p. I‑13389, punctul 31). Notiunea de impozit pe venit in sensul articolului 14 primul paragraf din protocol trebuie stabilita pe baza criteriilor din dreptul national aplicabil (a se vedea Hotararea Kristoffersen, citata anterior, punctul 12).

18      In plus, din jurisprudenta rezulta ca repartizarea competentelor stabilite la articolul 14 din protocol ar fi repusa in discutie daca functionarul sau agentul ar avea libertatea de a‑si alege domiciliul fiscal (a se vedea Hotararea X, citata anterior, punctul 12).

19      Intrucat, potrivit articolului 14 primul paragraf a doua teza din protocol, dispozitiile protocolului mentionat in materie fiscala se aplica si sotului functionarului sau agentului Uniunii in ipoteza in care acest sot nu desfasoara o activitate profesionala proprie, nici stabilirea domiciliului fiscal al sotului respectiv nu poate depinde de vointa persoanei interesate.

20      Prin urmare, intr‑o situatie precum cea din actiunea principala, statul membru in care se afla domiciliul fiscal al persoanei interesate inainte de intrarea in serviciul Uniunii a sotului sau isi pastreaza competenta de a impozita toate veniturile persoanei interesate, cu exceptia indemnizatiilor, a salariilor si a retributiilor platite de Uniune, in masura in care aceasta nu desfasoara o activitate profesionala proprie.

21      Interpretarea care preceda nu contrazice principiul egalitatii de tratament, in masura in care dintr‑o jurisprudenta constanta rezulta ca, din punct de vedere fiscal, nu se poate considera ca functionarii si agentii Uniunii, precum si sotii lor, cu conditia ca acestia din urma sa nu desfasoare o activitate profesionala proprie in statul membru in care functionarul sau agentul isi exercita functiile in cadrul Uniunii, se afla in aceeasi situatie cu un lucrator migrant care se stabileste intr‑un alt stat membru decat statul sau de origine (a se vedea in acest sens Hotararea Schilling si Fleck‑Schilling, citata anterior, punctul 29).

22      Avand in vedere consideratiile de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca articolul 14 primul paragraf din protocol trebuie interpretat in sensul ca se considera ca sotul unei persoane care, pentru unicul motiv ca aceasta din urma intra in serviciul Uniunii, isi stabileste resedinta pe teritoriul unui alt stat membru decat cel in care avea domiciliul fiscal in momentul intrarii in serviciul Uniunii a persoanei mentionate isi pastreaza domiciliul fiscal in acest din urma stat membru daca el insusi nu desfasoara o activitate profesionala proprie.

 Cu privire la cheltuielile de judecata

23      Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declara:

Articolul 14 primul paragraf din Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene, anexat initial la Tratatul prin care s‑au instituit un Consiliu unic si o Comisie unica ale Comunitatilor Europene, iar ulterior, in temeiul Tratatului de la Amsterdam, la Tratatul CE, trebuie interpretat in sensul ca se considera ca sotul unei persoane care, pentru unicul motiv ca aceasta din urma intra in serviciul Uniunii Europene, isi stabileste resedinta pe teritoriul unui alt stat membru decat cel in care avea domiciliul fiscal in momentul intrarii in serviciul Uniunii a persoanei mentionate isi pastreaza domiciliul fiscal in acest din urma stat membru daca el insusi nu desfasoara o activitate profesionala proprie.