DCC 1542/2011. Exceptie de neconstitutionalitate. Art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) C.fisc. Art. 119 alin. (1) C.proc.fisc.

In M. Of. nr. 154 din 8 martie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1542/2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) C.fisc. si ale art. 119 alin. (1) C.proc.fisc.

Din cuprins:

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 119 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala Par Rom – S.R.L. din Ploiesti in Dosarul nr. 673/42/2010 al Curtii de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 10D/2011. La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 30 noiembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 673/42/2010, Curtea de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 119 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala Par Rom – S.R.L. din Ploiesti.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia arata ca dispozitiile art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilesc o ingerinta nejustificata si inadmisibila a statului in viata economica a persoanelor private, ceea ce contravine prevederilor art. 135 din Constitutie. Dispozitiile criticate, prin faptul ca impun drept criteriu de deductibilitate “necesitatea prestarii in scopul activitatilor desfasurate a serviciilor de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii”, dau nastere la arbitrariu si discriminare. Astfel, sunt incalcate prevederile art. 56 din Legea fundamentala. In continuare, arata ca se instituie un tratament inegal pentru comerciantii care cumpara “produse” in exercitarea comertului lor si cei care cumpara “servicii”.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 119 din Codul de procedura fiscala, autoarea exceptiei arata ca acestea contravin prevederilor art. 56 din Constitutie, deoarece nu se face nicio diferentiere intre persoanele care cu buna-stiinta au incercat fraudarea sistemului de impunere si acele persoane care cu buna-credinta au considerat deductibile anumite cheltuieli.

Curtea de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului arata ca dispozitiile de lege criticate constituie reguli instituite de legiuitor pentru reglementarea conditiilor in care pot fi deductibile sau nu cheltuielile contribuabililor si plata dobanzilor pentru obligatii fiscale restante. Or, in materie fiscala statul are deplina legitimitate constitutionala, in temeiul art. 56 si art. 139 din Constitutie, sa stabileasca impozite si taxe. Totodata, in conditiile economiei de piata, stabilirea de dobanzi in cazul neindeplinirii la termenul scadent a obligatiei de plata reprezinta o masura justificata si necesara pentru a preveni prejudicierea creditorului. De asemenea, impunerea de catre stat a unui climat de disciplina economica, reflectat in stabilirea de catre legiuitor a unor reguli privind deductibilitatile si dobanzile aplicate contribuabililor, sunt in concordanta cu prevederile art. 135 din Constitutie. In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 16 din Constitutie, se arata ca acestea nu au incidenta in cauza.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il reprezinta dispozitiile art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, si art. 119 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Textele de lege criticate au urmatorul continut:
– Art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
“Urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (…)
m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul activitatilor desfasurate si pentru care nu sunt incheiate contracte;”;
– Art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
“Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul urmatoarelor operatiuni:
a) operatiuni taxabile;”;
– Art. 119 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala: “(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata, se datoreaza dupa acest termen dobanzi si penalitati de intarziere.
(2) Nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligatii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum si sumele reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei.
(3) Dobanzile si penalitatile de intarziere se fac venit la bugetul caruia ii apartine creanta principala.
(4) Dobanzile si penalitatile de intarziere se stabilesc prin decizii intocmite in conditiile aprobate prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu exceptia situatiei prevazute la art. 142 alin. (6).”

In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii de lege, autoarea exceptiei invoca prevederile constitutionale ale art. 16 referitor la egalitatea in drepturi, art. 56 referitor la contributii financiare si ale art. 135 referitor la economia Romaniei.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevad posibilitatea deductibilitatii cheltuielilor efectuate de catre contribuabili cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, numai daca au fost indeplinite cumulativ anumite conditii. Astfel, serviciile trebuie sa fie efectiv prestate, sa fie executate in baza unui contract incheiat intre parti sau in baza oricarei forme contractuale prevazute de lege, iar contribuabilul trebuie sa dovedeasca necesitatea efectuarii cheltuielilor prin specificul activitatilor desfasurate.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata este supus, de asemenea, indeplinirii anumitor conditii prevazute de lege, dispozitiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispunand ca orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile. Astfel, persoanele impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata au dreptul sa beneficieze de deducerea taxei aferente prestarilor de servicii (servicii care au fost prestate) daca acestea sunt destinate in folosul operatiunilor sale taxabile.

Asa fiind, Curtea retine ca cele doua dispozitii criticate dispun asupra conditiilor care trebuie respectate de catre contribuabili pentru a putea beneficia de dreptul de deducere, conditii a caror reglementare intra in competenta legiuitorului, acesta avand dreptul exclusiv de a stabili atat cuantumul impozitelor si taxelor, cat si eventualele scutiri sau deduceri de la plata acestor obligatii.

Conditionarea dreptului de a beneficia de deducerea cheltuielilor si a taxei pe valoarea adaugata de indeplinirea unor conditii legale nu contravine prevederilor constitutionale ale art. 56 si art. 135, o astfel de reglementare fiind necesara administrarii eficiente a impozitelor si taxelor datorate bugetului general consolidat si reprezentand, totodata, o detaliere a drepturilor si obligatiilor partilor din raporturile juridice fiscale. Daca s-ar reglementa posibilitatea de a beneficia de deducerea cheltuielilor si a taxei pe valoarea adaugata fara a fi respectate anumite conditii legale imperative, s-ar crea posibilitatea diminuarii profitului impozabil al contribuabililor si, implicit, o eludare a prevederilor legale fiscale si a celor constitutionale care dispun asupra obligatiilor fiscale ale contribuabililor.

Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constitutie, Curtea constata ca dispozitiile criticate se aplica calculului profitului impozabil al tuturor contribuabililor, astfel cum acestia sunt definiti prin art. 13 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fara privilegii si fara discriminari.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 119 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, Curtea constata ca textul legal criticat reprezinta o masura de politica fiscala pe care legiuitorul a instituit-o in vederea sanctionarii conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenta a obligatiilor de plata (Decizia nr. 889 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010).

Stabilirea printr-o dispozitie legala expresa a unor sanctiuni cu caracter fiscal pentru neindeplinirea la termen a obligatiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispozitiilor constitutionale ale art. 56 si art. 139, care reprezinta regula generala in materia impozitelor si taxelor, legiuitorul fiind indreptatit inclusiv la a adopta reglementari care sa reprezinte un mijloc suplimentar care sa asigure executarea obligatiilor fiscale.

Atat timp cat nivelul dobanzii calculate pentru fiecare zi de intarziere are o valoare stabilita intr-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu isi pierde ratiunea pentru care a fost instituita, nu poate fi retinuta nicio incalcare a prevederilor constitutionale invocate.

In continuare, Curtea observa ca, potrivit principiilor generale de conduita in administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat cuprinse in cap. II din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, organul fiscal va identifica si va avea in vedere toate circumstantele edificatoare ale fiecarui caz, incumbandu-i si obligatia sa examineze in mod obiectiv starea de fapt a contribuabilului.

Nemultumit fiind de constatarile organului fiscal concretizate intr-un act administrativ fiscal, contribuabilul poate formula contestatie potrivit legii, iar ulterior se poate adresa instantei judecatoresti de contencios administrativ competente, in conditiile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. m) si art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 119 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala Par Rom – S.R.L. din Ploiesti in Dosarul nr. 673/42/2010 al Curtii de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close