DCC 22/2012. Exceptia de neconstitutionalitate. Art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004 privind CSM

In M. Of. nr. 160 din 9 martie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 22/2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Din cuprins:

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, exceptie ridicata de Dan Lupascu in Dosarul nr. 45.070/3/2010 al Curtii de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 823D/2011.

La apelul nominal raspunde autorul exceptiei de neconstitutionalitate, asistat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu, precum si Comitetul Electoral Local al Curtii de Apel Bucuresti, reprezentat de acelasi aparator, cu imputerniciri avocatiale la dosar. Lipseste partea Dana Cristina Garbovan, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.

Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul avocatului Corneliu-Liviu Popescu, care arata ca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate este completat prin Incheierea de precizare si de completare a Incheierii din 30 martie 2011 si ca exceptia de neconstitutionalitate indeplineste toate conditiile de admisibilitate prevazute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, precizeaza ca prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 Curtea Constitutionala nu a analizat constitutionalitatea textului de lege criticat, ci a constatat ca Hotararea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstitutionala pe motiv ca validarea a fost contrara dispozitiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Prin urmare, cu acel prilej Curtea nu s-a pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor de lege criticate.

Pe fond, sustine ca textul de lege criticat contravine art. 1 alin. (4) din Constitutie, deoarece principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat presupune, printre altele, egalitatea celor 3 puteri. Or, ar fi absurd sa se interzica parlamentarilor sau membrilor puterii executive sa fie reinvestiti.

Totodata, arata ca textul de lege criticat contravine si art. 133 alin. (2) lit. a) si alin. (4) din Constitutie, deoarece adauga la dispozitiile constitutionale interdictia reinvestirii in functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Or, acolo unde legiuitorul constituant a dorit sa introduca o interdictie a mentionat-o expres, cum ar fi, spre exemplu, cazul normelor constitutionale referitoare la mandatul de Presedinte al Romaniei, la cel al membrilor Curtii de Conturi si la cel al membrilor Curtii Constitutionale, structuri care nu fac parte din sfera puterilor clasice. Mai mult, pentru presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Constitutia insasi interzice reinvestirea, in cadrul aceluiasi art. 133. In concluzie, vointa legiuitorului constituant a fost aceea de a nu reglementa aceasta interdictie.

Arata ca, ulterior ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate, a mai aparut un argument care sustine aceasta exceptie, si anume proiectul de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei si Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 referitoare la acest proiect, luata cu o majoritate de doua treimi din judecatorii Curtii Constitutionale, prin care Curtea Constitutionala a retinut ca interdictia ca mandatul membrilor sa fie prelungit sau innoit este prevazuta in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si ca introducerea sa in Constitutie nu face decat sa constitutionalizeze norma cuprinsa in legea organica.

Mai sustine ca textul de lege criticat contravine si prevederilor art. 16 din Constitutie, deoarece interzice posibilitatea reinvestirii in functie numai pentru membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii, nu si pentru cei 3 membri de drept ai acestuia. Or, nu exista nicio diferenta justificata obiectiv intre statutul membrilor alesi si situatia membrilor de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul posibilitatii reinvestirii in functie, deci diferenta de tratament juridic se constituie intr-o discriminare.

In concluzie, avocatul Corneliu-Liviu Popescu – atat pentru autorul exceptiei de neconstitutionalitate, cat si pentru Comitetul Electoral Local al Curtii de Apel Bucuresti – solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, precizate si completate in fata Curtii de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal. Depune la dosar un document de lucru din 2010 al Consiliului Superior al Magistraturii referitor la durata mandatului membrilor a 10 consilii judiciare si la posibilitatea reinnoirii mandatului acestora.

Avand cuvantul, autorul exceptiei Dan Lupascu sustine ca nu are nimic de adaugat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate. In acest sens, arata ca legiuitorul constituant, prin art. 133 alin. (4), a lasat posibilitatea legiuitorului organic de a preciza si a fixa durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiind vorba de marja de apreciere a legiuitorului. Mai arata ca nu se poate face referire la situatia parlamentarilor. Cu privire la art. 16 din Constitutie, sustine ca, in ceea ce-i priveste pe membrii de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, reinvestirea este determinata de functia de presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau de cea de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar nu de persoana, reinvestirea fiind accesorie.

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 30 martie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 45.070/3/2010, Curtea de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Prin Incheierea din 19 mai 2011, pronuntata in acelasi dosar, Curtea de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal a admis cererea de precizare si de completare a Incheierii din 30 martie 2011, in sensul ca “exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 urmeaza a fi analizata si in raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 16 si art. 133 alin. (2) lit. a) din Constitutia Romaniei”.

Circumstantele spetei in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate sunt urmatoarele:
La data de 6 august 2010, judecatorul Dan Lupascu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2005, si-a depus la Curtea de Apel Bucuresti – Comitetul Electoral Local cererea privind inscrierea candidaturii sale pentru alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea curtilor de apel, cerere admisa prin Hotararea nr. 1 din 6 august 2010 a Comitetului Electoral Local al Curtii de Apel Bucuresti.

La data de 19 august 2010, a fost inregistrata la Comitetul Electoral Local al Curtii de Apel Bucuresti plangerea formulata de judecatorul Dana Cristina Girbovan, in temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, impotriva Hotararii nr. 1 din 6 august 2010, in partea privind admiterea candidaturii judecatorului Dan Lupascu, in sensul respingerii acestei candidaturi, deoarece, potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, interdictia de a desfasura un nou mandat este aplicabila tuturor membrilor actuali ai Consiliului Superior al Magistraturii. Plangerea a fost solutionata prin Hotararea nr. 2 din 24 august 2010 a Comitetului Electoral Local al Curtii de Apel Bucuresti, fiind respinsa ca inadmisibila, considerandu-se ca Hotararea nr. 1 din 6 august 2010 nu este un act administrativ propriu-zis.

Reclamanta Dana Cristina Girbovan a introdus actiune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal, prin care a solicitat:
– anularea partiala a Hotararii nr. 1 din 6 august 2010 emise de Curtea de Apel Bucuresti – Comitetul Electoral Local, in partea privind admiterea candidaturii judecatorului Dan Lupascu;
– anularea in totalitate a Hotararii nr. 2 din 24 august 2010 emise de Curtea de Apel Bucuresti – Comitetul Electoral Local;
– obligarea paratei Curtea de Apel Bucuresti – Comitetul Electoral Local la modificarea partiala a Hotararii nr. 1 din 6 august 2010, in sensul respingerii candidaturii judecatorului Dan Lupascu pentru alegerea in functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea curtilor de apel.

Prin Sentinta civila nr. 3.367 din 3 decembrie 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal, a fost admisa actiunea, astfel cum a fost precizata.

Impotriva acestei sentinte Comitetul Electoral Local al Curtii de Apel Bucuresti si paratul Dan Lupascu au declarat recurs la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, cauza fiind stramutata, prin Incheierea din 27 ianuarie 2011, la Curtea de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal.

In cadrul solutionarii acestui recurs, recurentul parat Dan Lupascu a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile de lege sunt neconstitutionale pentru urmatoarele motive:
Dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie, deoarece, prin esenta si prin functia sa sociala, Constitutia are o valoare juridica superioara fata de orice alta norma de drept si, in consecinta, un act normativ care contravine Constitutiei nu poate produce efecte. “Constitutia din 1991 a consacrat Consiliului Superior al Magistraturii doua articole, prin care erau stabilite componenta (art. 132) si atributiile acestei autoritati constitutionale. Legea de revizuire a Constitutiei nr. 429/2003 a promovat o noua orientare cu privire la reglementarea constitutionala a Consiliului Superior al Magistraturii, dispozitiile sale fiind substantial diferite fata de cele anterioare.”

Din analiza acestor modificari se constata faptul ca intentia legiuitorului constituant a fost aceea de a contura in mod mult mai detaliat statutul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii, din ratiuni legate, in mod evident, de rolul si importanta acestuia in ansamblul activitatii desfasurate de autoritatea judecatoreasca. Se poate concluziona ca prin Legea fundamentala au fost stabilite reperele de organizare si functionare a Consiliului Superior al Magistraturii, care contureaza statutul constitutional al acestei institutii, ce nu putea fi modificat decat in urma unei noi revizuiri a Constitutiei si de la care legea nu poate deroga.

Statutul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii priveste inclusiv mandatul membrilor sai, aspect reglementat prin art. 133 alin. (4) din Constitutie, potrivit caruia “Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”. Prin art. I pct. 55 din titlul XV din Legea nr. 247/2005 – lege adoptata prin angajarea raspunderii Guvernului, fara dezbateri parlamentare si fara avizul Consiliului Superior al Magistraturii – a fost modificat art. 52 din Legea nr. 317/2004, stabilindu-se ca “Durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii”, dispozitie care “se regaseste” in prezent in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicata. Instituirea interdictiei la un nou mandat, in mod clar, a adauga la textul constitutional al art. 133 alin. (4).

Nu se poate sustine ca lipsa unei dispozitii similare in Constitutie reprezinta o omisiune a legiuitorului constituant, care sa poata fi complinita printr-o lege organica ulterioara. O astfel de sustinere nu isi gaseste suportul in reglementarea constitutionala actuala, extrem de detaliata si care, in art. 133 alin. (3), cuprinde dispozitii privind modalitatea de alegere a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, durata mandatului acestuia si interdictia reinnoirii mandatului. Este evident ca, in ceea ce priveste mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, de vreme ce in art. 133 alin. (4) nu se face nicio precizare referitoare la reinnoirea mandatului, legiuitorul constituant nu a intentionat sa introduca o asemenea limitare.

Ori de cate ori s-a dorit introducerea unei asemenea limitari cu privire la un organism de nivel constitutional, Legea fundamentala a instituit o reglementare expresa a acestei interdictii. De exemplu, art. 81 alin. (4) prevede ca “Nicio persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate”, art. 142 alin. (2) prevede ca judecatorii Curtii Constitutionale sunt numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit, iar potrivit art. 140 alin. (4), “Consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit.”

O astfel de interdictie nu este prevazuta in privinta celorlalte autoritati constitutionale: Parlamentul, Guvernul si Consiliul Superior al Magistraturii.

Mai este de observat ca introducerea in textul de lege a sintagmei “fara posibilitatea reinvestirii” ii altereaza conformitatea cu dispozitia constitutionala, in sensul schimbarii criteriului obiectiv si a spiritului unitatii constitutionale cu un criteriu arbitrar, subiectiv. In alti termeni, prin noua reglementare, accentul trece de la mandat la persoana titulara a mandatului. Acest procedeu nu vadeste satisfacerea unui interes legitim si superior, ci dimpotriva, fiind evident “pacatul” de neconstitutionalitate.

Pe de alta parte, art. 1 alin. (4) din Constitutie instituie principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, or, un veritabil echilibru al celor 3 puteri presupune si reglementari similare referitoare la numarul de mandate. In conditiile in care pentru parlamentari nu exista vreo limitare a numarului de mandate, acestea putand fi si succesive, iar situatia este aceeasi in ce priveste posibilitatea ministrilor de a avea doua sau mai multe mandate, se poate sustine ca legiuitorul constituant a reglementat in acelasi fel, nerestrictiv, si situatia mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, organism care reprezinta autoritatea judecatoreasca. Egalitatea puterii judecatoresti cu celelalte doua presupune ca si membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sa le fie permisa reinvestirea in functie.

Dispozitiile de lege criticate contravin si prevederilor art. 133 alin. (2) lit. a) si alin. (4) din Legea fundamentala, deoarece adauga, in mod neconstitutional, la Constitutie, impunand o limitare pe care legiuitorul constituant nu a dorit-o. Or, daca legiuitorul constituant nu a introdus limitarea numarului de mandate, nici legiuitorul organic sau ordinar nu o poate face. Exempli gratia, o dispozitie dintr-o lege ordinara sau organica prin care s-ar limita numarul mandatelor parlamentare ori de membru al Guvernului ar fi, in mod evident, neconstitutionala. Pentru identitate de ratiune, aceeasi trebuie sa fie solutia si in cazul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. In mod paradoxal, daca pentru Consiliul Superior al Magistraturii Constitutia nu limiteaza numarul mandatelor, iar legiuitorul organic face aceasta in mod neconstitutional, situatia este inversa in cazul mandatului de judecator la Curtea Constitutionala; in timp ce Constitutia interzice expres si neechivoc innoirea mandatului, legea organica [art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992] permite reinnoirea mandatului, ceea ce este in mod evident si manifest neconstitutional.

Totodata, dispozitiile de lege criticate contravin si prevederilor art. 16 din Constitutie, deoarece o diferenta de tratament juridic este in principiu discriminatorie, cu exceptia cazului in care ea este temeinic justificata in mod obiectiv. Or, textul legal criticat interzice posibilitatea reinvestirii in functie numai pentru membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii, nu si pentru cei 3 membri de drept ai acestuia. Dimpotriva, spre deosebire de statutul membrilor alesi, membrii de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii pot fi reinvestiti in functiile lor, ceea ce atrage automat si reinvestirea in functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Nu exista nicio diferenta justificata obiectiv intre situatia membrilor alesi si situatia membrilor de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul posibilitatii reinvestirii in functie, deci diferenta de tratament juridic se constituie intr-o discriminare. Spre exemplu, situatia juridica a celor 14 membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii care sunt judecatori sau procurori este mult mai apropiata de situatia juridica a 2 dintre membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii (presedintele instantei supreme si procurorul general al parchetului de pe langa aceasta), decat de situatia celor 2 reprezentanti ai societatii civile in Consiliu. Or, cei 14 judecatori si procurori membri alesi in Consiliul Superior al Magistraturii nu pot fi reinvestiti in functie, ceea ce este discriminatoriu in raport cu cei 2 magistrati membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, statutul lor de magistrati si membri ai Consiliului fiind identic.

Curtea de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal apreciaza ca dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate. Astfel, Legea nr. 317/2004, in forma sa initiala, nu prevedea interdictia reinvestirii, modificarea fiind operata ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Dispozitiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu aduc modificari legate de continutul mandatului, modul de exercitare al acestuia sau durata lui, ci instituie o interdictie, si anume aceea de a nu avea mai mult de un mandat.

Instanta constata ca aceasta interdictie nu a influentat desfasurarea mandatului in curs, astfel ca dispozitiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt de imediata aplicare. Posibilitatea unei noi candidaturi, dupa expirarea mandatului, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, prin lege. De altfel, legea in vigoare la momentul organizarii si declansarii alegerilor, in speta art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste conditiile, interdictiile si incompatibilitatile ce trebuie indeplinite de un candidat.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art. 16 din Constitutie, instanta apreciaza ca principiul egalitatii de tratament presupune ca la situatii egale sa se aplice un tratament juridic egal, iar in acelasi timp presupune si dreptul la diferentiere in tratamentul juridic. Cu alte cuvinte, “egalitatea trebuie sa accepte diferentierea de regimuri juridice in functie de situatia concreta ce urmeaza a fi legal reglementata”. Or, in cazul de fata, autorul exceptiei de neconstitutionalitate “nu se afla in aceeasi situatie cu cele indicate, fata de care se considera discriminat”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare si de completare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare si completarilor autorului exceptiei, dispozitiile art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.

Dispozitiile art. 51 alin. (1) fraza intai au urmatorul continut: “Durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii. […].”

Anterior modificarii si completarii prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care a dispus republicarea Legii nr. 317/2004, dispozitiile criticate erau continute de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu urmatorul cuprins: “Durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile de lege criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (4) si (5) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat si obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art. 16 privind egalitatea in drepturi, ale art. 133 alin. (2) lit. a) potrivit carora “Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, din care: a) 14 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat; acestia fac parte din doua sectii, una pentru judecatori si una pentru procurori; prima sectie este compusa din 9 judecatori, iar cea de-a doua din 5 procurori; […]” si ale art. 133 alin. (4) potrivit carora “Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

I. Referitor la incidenta Deciziei Curtii Constitutionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011

In cadrul controlului exercitat potrivit art. 146 lit. l) din Constitutie, coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale – si anume controlul constitutionalitatii hotararilor Plenului Camerei Deputatilor, hotararilor Plenului Senatului si hotararilor Plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului -, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, a admis sesizarea si a constatat ca Hotararea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstitutionala.

Curtea Constitutionala a retinut ca, in forma sa initiala, Legea nr. 317/2004 nu prevedea interdictia reinvestirii in functia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, modificarea fiind operata ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. Prin instituirea acestei interdictii nu sunt afectate drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, alesi anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005 si care doresc sa obtina un nou mandat. La data cand au dobandit calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, acestia aveau numai vocatia de a fi alesi pentru un nou mandat.
Curtea a mai constatat ca “prin noua reglementare nu se incalca principiul neretroactivitatii legii, consacrat prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie”, si ca “atat propunerea de validare, cat si validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sa se intemeieze pe verificarea prealabila a respectarii procedurilor de alegere, a indeplinirii cerintelor legale pentru ocuparea respectivei demnitati, precum si a interdictiilor si incompatibilitatilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale. Toate aceste aspecte reliefeaza faptul ca prin Hotararea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintre care, contrar prevederilor legale, 3 se afla la al doilea mandat, au fost incalcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

Curtea constata ca in cauza de fata trebuie sa se pronunte asupra constitutionalitatii art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004, prin raportare la criticile invocate de autorul exceptiei de neconstitutionalitate.

II. Referitor la critica autorului exceptiei de neconstitutionalitate potrivit careia prevederile de lege criticate incalca principiul privind obligativitatea respectarii Constitutiei si a suprematiei sale prevazut de art. 1 alin. (5) din Constitutie, deoarece “adauga” la dispozitiile art. 133 alin. (2) lit. a) si ale art. 133 alin. (4) din Constitutie.

II. 1. Potrivit art. 142 alin. (1) din Constitutie, Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei, iar in conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania.

In jurisprudenta sa referitoare la suprematia Legii fundamentale, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, ca “suprematia Constitutiei, nefiind o simpla teorie juridica, are implicatii practice in care Curtea «pune dreptul» cu privire la legitimitatea constitutionala a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat Constitutiei, in functie de modul in care legiuitorul, ordinar ori delegat, a respectat supralegalitatea constitutionala pe care, in fond, s-a intemeiat. […] Asa fiind, in virtutea rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, Curtea nu numai ca poate, dar este singura autoritate care are dreptul si obligatia de a interpreta un text constitutional ori de cate ori se impune si de a evidentia aspecte in contradictie cu Legea fundamentala”.

Curtea retine ca sintagma “fara posibilitatea reinvestirii”, cuprinsa de dispozitiile art. 51 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – care constituie obiect al exceptiei de neconstitutionalitate -, a fost introdusa prin titlul XV (“Modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii”) art. I pct. 55 din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.

Statutul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii este consacrat prin art. 133 din Legea fundamentala, cu denumirea marginala “Rolul si structura”, alin. (2) lit. a) si alin. (4) al acestuia avand urmatorul continut: “(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, din care: a) 14 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat; acestia fac parte din doua sectii, una pentru judecatori si una pentru procurori; prima sectie este compusa din 9 judecatori, iar cea de-a doua din 5 procurori; […] (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.”

Astfel, durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementata, la nivel constitutional, prin art. 133 alin. (4) din Legea fundamentala, iar la nivel legal, prin dispozitiile art. 51 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, lege organica – dupa domeniul sau de reglementare -, care a fost adoptata de Parlament in temeiul art. 73 alin. (3) lit. l) si cu majoritatea ceruta de art. 76 alin. (1) din Constitutie.

Prin introducerea interdictiei reinvestirii, legea organica nu a reglementat contrar dispozitiilor constitutionale, ci a dezvoltat norma constitutionala, prevazand interdictia reinvestirii membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii, reglementare permisa de art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, potrivit caruia “Prin lege organica se reglementeaza: […] l) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii […]”.

Sustinerile autorului exceptiei in sensul ca dispozitiile de lege criticate adauga la norma constitutionala interdictia reinvestirii in functia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi primite. Printr-un rationament ad absurdum ar insemna ca toate dispozitiile Legii nr. 317/2004 care nu sunt prevazute si in Constitutie sunt neconstitutionale, deoarece ele “adauga” la Constitutie. De exemplu, functia de vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu este prevazuta in Constitutie, dar este reglementata de Legea nr. 317/2004, ceea ce nu poate conduce – in mod automat – la concluzia ca reglementarea acestei functii este neconstitutionala.

De altfel, exista cazuri similare in care norma constitutionala nu prevede nimic referitor la posibilitatea reinnoirii mandatului unei functii, dar prin legea organica se reglementeaza aceasta posibilitate, fara a conduce insa la neconstitutionalitatea dispozitiei de lege. Astfel, potrivit art. 142 alin. (4) din Constitutie, “Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani”, iar, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, “Mandatul presedintelui poate fi reinnoit”.

In concluzie, legiuitorul are legitimitatea conferita de Legea fundamentala de a dezvolta normele constitutionale, procedeu care nu conduce eo ipso la incalcarea principiului suprematiei Constitutiei fata de celelalte acte normative inferioare. Asadar, Curtea constata ca reglementarea dispozitiilor de lege criticate constand intr-o precizare adusa art. 133 alin. (4) din Constitutie nu contravine – prin ea insasi – caracterului suprem al Legii fundamentale si al preeminentei sale in raport cu ansamblul legislatiei.

II. 2. Curtea constata ca – in ceea ce priveste dispozitiile art. 133 alin. (2) lit. a) si alin. (4) din Constitutie – este necesar a se determina vointa legiuitorului constituant in edictarea acestor norme, incat interpretarea lor sa tina cont de ansamblul dispozitiilor constitutionale.

In acest sens, se observa ca institutia Consiliului Superior al Magistraturii a fost reglementata – pentru prima data la nivel constitutional – prin art. 132 si art. 133 din Constitutia din anul 1991, dispozitiile art. 132 avand urmatoarea redactare: “Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi, pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna.”

Constitutiile anterioare nu prevedeau nimic referitor la Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta a fost infiintat prin dispozitiile titlului III al Legii din 24 martie 1909 pentru modificarea unor dispozitiuni din legile relative la organizarea judecatoreasca, modificate si completate prin Legea pentru organizarea judecatoreasca din anul 1924. Ulterior, prin Legea pentru organizarea judecatoreasca din anul 1952, dispozitiile privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost abrogate.

Prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, institutia Consiliului Superior al Magistraturii – garant al “independentei justitiei”, ca valoare esentiala a statului de drept -, capata o noua reglementare privind rolul, structura, componenta, mandatul presedintelui si al celorlalti membri, atributiile si hotararile pe care le adopta. Astfel, Consiliul este format din 3 categorii de membri: magistrati alesi in adunarile generale ale magistratilor, reprezentanti ai societatii civile desemnati de Senat si membri de drept, si anume ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa aceasta instanta. Durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost stabilita la 6 ani, iar, pentru presedinte, legiuitorul constituant derivat a ales mandatul de 1 an.

Or, daca pentru termenul de un an al mandatului presedintelui vointa legiuitorului constituant a fost ca acesta sa nu poata fi reinnoit, Curtea constata ca, a fortiori, pentru membrii alesi, prevazand o durata a mandatului de 6 ani, legiuitorul constituant a dorit ca si acest mandat sa fie unic. Aceasta este singura interpretare permisa de rolul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii, si anume acela de “garant al independentei justitiei”. Astfel, unicitatea mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii constituie o garantie a independentei acestora, fara de care rolul Consiliului ar fi grav afectat.

Din analiza ansamblului dispozitiilor Constitutiei, Curtea constata ca acelasi principiu – al unicitatii mandatului – ca garantie a independentei in exercitarea acestuia – a fost aplicat de legiuitorul constituant si in reglementarile referitoare la judecatorii Curtii Constitutionale si la consilierii Curtii de Conturi, care sunt numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit si care sunt independenti in exercitarea mandatului lor.

Curtea constata ca – desi dispozitiile constitutionale ale art. 133 alin. (4) nu prevad expressis verbis interdictia reinvestirii membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii – singura interpretare conforma cu principiile si dispozitiile constitutionale si care este in spiritul Legii fundamentale este aceea ca mandatul de 6 ani in exercitarea functiei de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sa nu poata fi reinnoit.

In concluzie, prin introducerea in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care in forma initiala prevedea ca “durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”, a unei dispozitii limitative, “fara posibilitatea reinvestirii”, nu se incalca art. 133 alin. (2) lit. a) si alin. (4) din Constitutie, deoarece dispozitiile de lege criticate nu fac decat sa precizeze interdictia reinvestirii, in spiritul normelor constitutionale invocate.
II. 3. In sensul constatarii ca vointa legiuitorului constituant a fost aceea de a limita mandatul membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii la unul singur este proiectul de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei din 2011, prin care, la art. 133 alin. (4), initiatorul a propus introducerea expresa a interdictiei ca mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sa poata fi prelungit sau innoit.

Prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea Constitutionala a observat ca “durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, iar interdictia ca acesta sa fie prelungit sau innoit este prevazuta in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare, modificarea propusa nu face decat sa constitutionalizeze norma cuprinsa in legea organica”.

Curtea constata ca sustinerea autorului exceptiei de neconstitutionalitate, in sensul ca, prin decizia sus-mentionata, s-a retinut ca dispozitiile de lege criticate adauga la Legea fundamentala, nu poate fi primita. Astfel, conceptul de “constitutionalizare”, susceptibil de a avea mai multe sensuri, a fost folosit in decizia sus-mentionata in sensul sau strict, si anume acela de aducere la nivel constitutional a unei norme cu forta juridica inferioara Constitutiei. Aceasta nu inseamna ca dispozitia de lege organica era neconstitutionala, iar, ca urmare a constitutionalizarii, ar fi dobandit un caracter constitutional, caracter ce i-ar fi lipsit anterior. Finalitatea procesului de constitutionalizare a dreptului nu poate fi aceea ca – prin includerea in Legea fundamentala – o norma inferioara contrara Constitutiei sa capete un caracter constitutional.

Din considerentele deciziei sus-mentionate nu reiese ca dispozitia de lege criticata in speta de fata “adauga” la Constitutie, fiind contrara acesteia, ci ca, prin includerea dispozitiei din legea organica a Consiliului Superior al Magistraturii in Legea fundamentala, legiuitorul constituant derivat nu face decat sa largeasca domeniul de reglementare al Constitutiei, tinand cont de dinamica dreptului si de realitatile existente la un anumit moment.

III. Referitor la incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) din Constitutie privind separatia puterilor in stat

Curtea retine ca, potrivit normei constitutionale invocate, “Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”. Din acest principiu constitutional rezulta modul in care Legea fundamentala reglementeaza autoritatile publice si competentele ce revin acestora.

Consiliul Superior al Magistraturii este reglementat in sectiunea a 3-a care face parte din cap. VI – Autoritatea judecatoreasca al titlului III – Autoritatile publice din Constitutie. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, “Puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”, iar, potrivit art. 1 alin. (2) “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei”.

Astfel, Curtea constata ca, potrivit Constitutiei si Legii nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanta judecatoreasca ce realizeaza justitia, ci este autoritatea publica judecatoreasca – garant al independentei justitiei.

Prin urmare, sustinerea autorului exceptiei potrivit careia dispozitia de lege criticata contravine principiului separatiei puterilor in stat, intrucat cele 3 puteri trebuie sa fie egale, este nefondata. Este adevarat ca nu exista o limitare similara pentru membrii puterii legislative sau executive, insa nici pentru puterea judecatoreasca – ce se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege – nu exista o limitare in timp a exercitarii functiei. Limitarea prevazuta de dispozitia de lege criticata se refera doar la membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii care nu pot fi reinvestiti in functie dupa expirarea mandatului de 6 ani.

In concluzie, art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004 nu incalca principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie.

IV. Referitor la pretinsa incalcare a dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in drepturi

Curtea constata ca, asa cum a statuat in mod constant in jurisprudenta sa, principiul egalitatii in fata legii, consacrat prin art. 16 din Constitutie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.)

Or, Curtea constata ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii alesi pentru un mandat de 6 ani nu sunt in aceeasi situatie juridica – sub aspectul duratei mandatului – cu membrii de drept ai acestuia. Potrivit art. 133 alin. (2) din Legea fundamentala, Consiliul Superior al Magistraturii este format din 3 categorii de membri: magistrati alesi in adunarile generale ale magistratilor, reprezentanti ai societatii civile desemnati de Senat si membri de drept, si anume ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al parchetului de pe langa aceasta instanta.

Diferenta de tratament juridic – sub aspectul duratei mandatului – dintre membrii alesi in Consiliul Superior al Magistraturii si membrii de drept este justificata in mod obiectiv si rezonabil de modalitatea diferita de accedere in functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, potrivit dispozitiilor constitutionale ale art. 133 alin. (2) lit. a), cei 14 membri sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor, in timp ce, potrivit art. 133 alin. (2) lit. c), ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt membri de drept in considerarea criteriului obiectiv al detinerii functiilor respective. Or, nu se poate sustine ca, sub aspectul duratei mandatului, cele doua categorii distincte de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sa aiba o reglementare identica, mai ales ca legiuitorul nu poate prevedea perioada de timp in care o persoana exercita functia de ministru al justitiei.

Cu privire la sustinerea potrivit careia ar exista un tratament juridic diferit, sub aspectul duratei mandatului, intre magistratii membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii si cei 2 magistrati membri de drept – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie -, Curtea constata ca si aceasta este neintemeiata. Astfel, potrivit dispozitiilor de lege criticate, durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii, iar, potrivit art. 53 si 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, numirea in functia de presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data. Asadar, cei 2 magistrati, si anume presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pot fi membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii 3 ani sau cel mult 6 ani, in conditiile in care au fost reinvestiti o singura data in functiile de conducere de la instanta suprema si parchetul de pe langa aceasta.

In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor constitutionale ale art. 16 care consacra principiul egalitatii in drepturi.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, exceptie ridicata de Dan Lupascu in Dosarul nr. 45.070/3/2010 al Curtii de Apel Constanta – Sectia comerciala, maritima si fluviala, contencios administrativ si fiscal.


OPINIE SEPARATA

I. Nu am subscris la solutia adoptata de ceilalti membri ai Plenului Curtii Constitutionale pentru considerentele pe care le vom invedera in cele ce urmeaza.

Pana la modificarea din anul 2005, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 reproducea, sub aspectul continutului, dispozitiile art. 133 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora “Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”.

Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, adoptata prin angajarea raspunderii Guvernului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat in sensul ca in prima fraza a alin. (1) s-a introdus sintagma “fara posibilitatea reinvestirii”. In urma republicarii Legii nr. 317/2004, art. 52 alin. (1) a devenit art. 51 alin. (1).

Aceasta adaugire la textul constitutional reprodus in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 s-a facut in timpul mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Consideram ca prin acest demers a fost incalcat criteriul constitutional privind mandatele reglementate de Constitutie prin schimbarea criteriului obiectiv si a spiritului unitatii constitutionale cu criteriul subiectiv referitor la persoane, iar nu la mandat. Sintagma “fara posibilitatea reinvestirii” se refera in mod evident la persoane titulare de mandat, iar nu la mandatul prevazut de Constitutie, ceea ce inseamna ca adaugirea la textul constitutional s-a facut pe alte baze si, evident, din considerente privind persoanele ce se aflau in functie.

In principiu, modificarea mandatului in curs al reprezentantului unei autoritati publice este implicit prohibita de dispozitiile art. 155 alin. (3) din Constitutie, care, referindu-se la dispozitiile art. 83 din Legea fundamentala, respectiv la noua durata a mandatului Presedintelui Romaniei introdusa ca urmare a revizuirii Constitutiei, stabilesc ca acestea “se aplica incepand cu urmatorul mandat prezidential”.

II. Mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat la nivel constitutional prin art. 133 alin. (4) din Legea fundamentala, iar la nivel infraconstitutional prin dispozitiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit carora “Durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii”. Aceasta interdictie privind al doilea mandat de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pe care textul de lege o instituie nu are suport constitutional, in conditiile in care insasi Legea fundamentala nu a inteles sa stabileasca o astfel de interdictie, si, ca atare, reprezinta o adaugare la textul constitutional al art. 133 alin. (4).

Or, constatam ca acolo unde legiuitorul constituant a dorit instituirea unor limitari in exercitarea unor mandate reglementate la nivel constitutional le-a consacrat in mod expres.

O asemenea concluzie decurge si din argumentul de interpretare potrivit caruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Asadar, legiuitorul ordinar nu poate depasi, prin suplimentare, conceptia legislativa a legiuitorului constituant.

In acest sens, de exemplu, art. 81 alin. (4) din Constitutie prevede ca “Nicio persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate”, art. 142 alin. (2) prevede ca judecatorii Curtii Constitutionale sunt numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit, iar potrivit art. 140 alin. (4), “Consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit”.

Or, de vreme ce in art. 134 alin. (4) din Constitutie nu se face nicio precizare referitoare la reinnoirea mandatului, legiuitorul constituant nu a intentionat sa introduca o asemenea limitare.

Prin introducerea in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care in forma initiala prevedea ca “durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”, a unei dispozitii limitative, “fara posibilitatea reinvestirii”, in conditiile in care Constitutia nu a inteles sa stabileasca ea insasi o asemenea limitare, inseamna a adauga la Constitutie. Legea nu putea introduce o astfel de limitare, fara a avea suport constitutional, iar problema numarului de mandate pe care il pot avea membrii Consiliului Superior al Magistraturii este una care presupune revizuirea Legii fundamentale.

Ne gasim in fata restrangerii exercitiului unui drept fundamental, si anume acela de a fi ales pentru un nou mandat in Consiliul Superior al Magistraturii, restrangere care nu poate fi facuta decat cu respectarea dispozitiilor art. 53 din Legea fundamentala. Atat timp cat restrangerea instituita prin textul de lege criticat nu se incadreaza in niciuna dintre situatiile prevazute de norma constitutionala – art. 53 alin. (1) -, restrangerea este neconstitutionala.

In conditiile in care pentru membrii Parlamentului nu este prevazuta vreo limitare a numarului de mandate, acestea putand fi si succesive, iar in ce priveste membrii Guvernului, situatia este aceeasi in ce priveste posibilitatea acestora de a detine doua sau mai multe mandate, se poate sustine ca legiuitorul constituant a reglementat in acelasi fel, fara nicio restrictie, si situatia membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, carora sa le fie permisa reinvestirea in functie.

Cu prilejul examinarii proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, Curtea a constatat ca la art. 133 alin. (4) initiatorul a propus introducerea interdictiei ca mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sa poata fi prelungit sau innoit.
Prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea Constitutionala a observat ca “durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, iar interdictia ca acesta sa fie prelungit sau innoit este prevazuta in art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare, modificarea propusa nu face decat sa constitutionalizeze norma cuprinsa in legea organica”.

Continuand acelasi rationament logic rezulta ca, prin raportare la Constitutia in redactarea actuala, adaugirea referitoare la imposibilitatea reinvestirii membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstitutionala. O solutie de admitere a exceptiei ar reprezenta de altfel o dovada de consecventa a Curtii, de respect al propriei jurisprudente.
III. In ceea ce priveste Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, prin care Curtea Constitutionala a admis sesizarea si a constatat ca Hotararea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstitutionala, se constata ca aceasta decizie a fost pronuntata in cadrul controlului exercitat potrivit art. 146 lit. l) din Constitutie, coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale – si anume controlul constitutionalitatii hotararilor Plenului Camerei Deputatilor, hotararilor Plenului Senatului si hotararilor Plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, iar nu in cadrul unui control a posteriori de constitutionalitate a dispozitiilor de lege criticate, raportate la prevederile constitutionale invocate de catre autorul exceptiei de neconstitutionalitate.

Apreciem ca invocarea Deciziei nr. 53/2011 nu are relevanta in cauza de fata. In acel caz se punea problema constitutionalitatii modalitatii de aplicare de catre Senat a textului de lege care in prezenta cauza a fost dedus el insusi controlului de conformitate cu Legea fundamentala pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

IV. Pentru toate aceste argumente, consideram ca se impunea admiterea exceptiei de neconstitutionalitate si constatarea sintagmei “fara posibilitatea reinvestirii”, cuprinsa in art. 51 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind neconstitutionala.

Judecatori, Ion Predescu, Acsinte Gaspar, Puskas Valentin Zoltan

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close