Decizia Curtii Constitutionale nr. 53/2012. Opinie separata

In M. Of. nr. 234 din 6 aprilie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 53/2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital.

Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Minca.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, exceptie ridicata de Horia Ciorcila si Radu Codrut Jurcovan in Dosarul nr. 33.545/3/2010 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 116D/2011, si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, exceptie ridicata de Claudiu Eugen Iuliu Silaghi, Doina Marioara Cojocaru si Sergiu Dan Dascal in acelasi dosar al aceleiasi instante si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 374D/2011.
Dosarele nr. 116D/2011 si nr. 374D/2011 au fost conexate la Dosarul nr. 4.701D/2010 in sedinta publica din 6 decembrie 2011, cand Curtea, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amanat pronuntarea pentru data de 20 decembrie 2011, cand s-a dispus repunerea pe rol a celor 3 cauze conexate pentru 17 ianuarie 2012.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 17 ianuarie 2012 si au fost consemnate in incheierea separata de disjungere de la acea data, Dosarul nr. 374D/2011 ramanand conexat la Dosarul nr. 116D/2011. Ulterior, Curtea, avand in vedere necesitatea unei mai bune studieri a problemelor, a dispus amanarea pronuntarii pentru 24 ianuarie 2011 si respectiv 25 ianuarie 2011.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
Prin Decizia penala nr. 1.574 din 14 octombrie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 9.025/2/2010 (2.592/2010), Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital. Exceptia a fost ridicata in Dosarul nr. 33.545/3/2010 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala de Horia Ciorcila si Radu Codrut Jurcovan, dosar in care se fac cercetari cu privire la savarsirea infractiunilor de manipulare a pietei de capital.
De asemenea, prin Decizia penala nr. 1.957 din 8 decembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 11.273/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital. Exceptia a fost ridicata in Dosarul nr. 33.545/3/2010 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala de Claudiu Eugen Iuliu Silaghi, Doina Marioara Cojocaru si Sergiu Dan Dascal, dosar in care se fac cercetari cu privire la savarsirea infractiunilor de manipulare a pietei de capital.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca prevederile din Legea nr. 297/2004 sunt neconstitutionale, relevand urmatoarele critici, grupate astfel:
1. Critici cu privire la modul de descriere a faptei incriminate de norma juridica de incriminare
Astfel, prevederile art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu respecta exigentele de previzibilitate si accesibilitate necesare oricarei norme nationale de incriminare, intrucat, chiar daca acestea sunt rezultatul transpunerii identice a Directivei 2003/6/CE privind abuzul de piata, nu ating gradul de precizie si claritate specific materiei penale, standard ce este net superior celui impus de o directiva atunci cand aceasta din urma nu reglementeaza in domeniul penal. Prin modul defectuos de redactare, art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 genereaza confuzie atat cu privire la descrierea infractiunii incriminate, cat si cu privire la reglementarea sanctiunii.
Procedeul este, pe cat de inedit, pe atat de neinspirat, pentru ca afecteaza gradul de claritate, suplete si precizie al textului prin aceea ca regula de conduita, care trebuie sa fie concisa, exacta si coerenta, trebuie alcatuita in plan mental de destinatarul normei prin extragerea partilor sale componente din texte diferite. De pilda, notiunea de “informatie privilegiata” folosita de art. 245, 246 si 247 sau de “manipularea pietei de capital” folosita de art. 248 sunt descrise, la randul lor, in art. 244 alin. (1) si (4), respectiv alin. (5). Or, un asemenea mod greoi de reglementare este contrar regulilor de tehnica legislativa, care stabilesc ca modalitatea de concepere si exprimare in redactarea unui text de lege este subordonata dezideratului intelegerii cu usurinta a textului de catre destinatarii acestuia.
Prin urmare, art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu respecta exigentele de previzibilitate si claritate necesare oricarei norme penale, intrucat are un inteles echivoc, imprecis, ambiguu si aproximativ in ceea ce priveste expresia “informatii privilegiate” ce intra in continutul celor doua modalitati normative analizate, prin care infractiunea poate fi comisa, respectiv utilizarea de informatii privilegiate si divulgarea de informatii privilegiate prevazute de art. 245 si 246 la care textul legal de incriminare face trimitere.
De asemenea, textul criticat statueaza cu caracter univoc ca fapta incriminata este savarsita “cu intentie.” Or, analizand continutul normativ al prevederilor art. 247, care, la randul sau, face trimitere la art. 245 si 246 din aceeasi lege, este de observat ca, sub aspectul laturii subiective, persoanele culpabile cunosc sau ar fi trebuit sa cunoasca faptul ca acele informatii sunt privilegiate. Prin urmare, se evidentiaza o eroare grava care afecteaza coerenta textului sub aspectul intelegerii art. 279 alin. (1), care, asa cum s-a aratat, reglementeaza o infractiune care poate fi comisa numai cu intentie, nu si din culpa.
De asemenea, o alta modalitate normativa prin care poate fi comisa infractiunea criticata consta in savarsirea de activitati de manipulare a pietei de capital, interzisa prin art. 248 din aceeasi lege.
Si de aceasta data, prin utilizarea expresiilor “care dau sau ar putea sa dea” si “nivel anormal sau artificial”, legiuitorul a esuat in respectarea standardelor minime de exigenta pentru redactarea clara si precisa a unui norme juridice, plasand destinatarul in sfera speculatiei. Totodata, se constata aceeasi redactare ambigua care atrage dupa sine raspunderea penala nu numai pentru faptele comise cu intentie, ci si pentru cele comise din culpa.
In aceste conditii, autorii considera ca textul criticat este vadit lipsit de coerenta si, prin caracterul sau anacronic, incalca in mod flagrant principiul fortei obligatorii a legii prevazut in art. 1 alin. (5) din Constitutie, in sensul ca la redactarea sa au fost ignorate regulile de tehnica legislativa impuse de art. 8 alin. (4) si art. 36 alin. (1) si (4) din Legea nr. 24/2000.
2. Critici privind modul de reglementare a sanctiunii
a) Modul de reglementare a pedepsei principale a amenzii si imposibilitatea aplicarii acesteia
Autorii exceptiei mai sustin ca art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin trimitere la art. 276 lit. c) din aceeasi lege, prevede un criteriu de stabilire a limitelor amenzii care exclude posibilitatea aplicarii acestei pedepse la multe dintre modalitatile normative de comitere a infractiunii criticate.
Astfel, aplicarea unei amenzi intre jumatate si totalitatea valorii tranzactiei realizate prin savarsirea faptelor presupune existenta unei tranzactii de o anumita valoare. Or, savarsirea cu intentie a faptei prevazute de art. 237 alin. (3), potrivit caruia administratorul, directorul si/sau directorul executiv sunt obligati sa prezinte actionarilor situatii financiare exacte si informatii reale privind conditiile economice ale societatii, nu implica realizarea unei tranzactii bursiere si, pe cale de consecinta, face imposibila stabilirea si aplicarea unei amenzi penale.
Prin urmare, in absenta unei tranzactii, este exclusa posibilitatea stabilirii unei amenzi penale in limitele statuate de art. 276 lit. c). Aceleasi ratiuni sunt valabile si in ceea ce priveste modalitatea de savarsire a infractiunii de manipulare a pietei de capital prin diseminarea de informatii in mass-media, inclusiv diseminarea zvonurilor si stirilor false care induc in eroare – art. 244 alin. (5) lit. c) din lege.
b) Critici referitoare la incompatibilitatea pedepsei amenzii ce poate fi stabilita de textul legal criticat cu sistemul actual reglementat de Codul penal referitor la amenda ca pedeapsa penala
Astfel, optiunea legiuitorului de a prevedea pentru fapta incriminata de art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 si pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii este de natura a induce convingerea ca o astfel de fapta nu este una dintre cele care sunt catalogate ab initio ca grave.
Or, avand in vedere modalitatea de stabilire a cuantumului amenzii asa cum este prevazuta prin art. 276 lit. c) din lege, poate depasi cu mult limitele generale impuse de art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal, potrivit caruia limitele amenzii sunt intre 100 si 50.000 lei. In prezenta cauza, unul dintre inculpati a fost trimis in judecata pentru infractiunea de utilizare de informatii privilegiate instrainand catre o banca toate actiunile TLV ale unui alt emitent, valoarea tranzactiei fiind de 80.640.000 lei. In acest caz, potrivit textului de incriminare, amenda poate fi de 40.320.000 lei, adica de 806 ori mai mare decat maximul general al amenzii prevazut de Codul penal.
Prin urmare, aplicarea unei amenzi penale de o asemenea valoare este vadit disproportionata cu gravitatea infractiunii, care, asa cum s-a aratat mai sus, nu a fost instituita de legiuitor ca avand un pericol social ridicat. In plus, un astfel de sistem incompatibil cu sistemul sanctionator penal actual exclude orice posibilitate de prevedere a nivelului sanctiunii la care destinatarul normei se poate astepta in cazul comiterii infractiunii in imprejurari care atrag eventuale cauze de agravare (existenta unor circumstante agravante, a infractiunii in forma continuata, a concursului de infractiuni ori in caz de recidiva ori recidiva dupa condamnare).
c) Critici privind incalcarea principiului legalitatii incriminarii si al proportionalitatii pedepsei principale a amenzii
Potrivit art. 272 lit. a) din Legea nr. 297/2004 constituie contraventie incalcarea prevederilor prezentei legi. Or, in acord cu textul legal criticat, aceeasi incalcare a acelorasi prevederi constituie deopotriva si infractiune. In opinia autorilor, atunci cand incalcarea prevederilor art. 237 alin. (3) si art. 245 – 248 este savarsita cu intentie, fapta este infractiune, si atunci cand incalcarea s-ar datora culpei, fapta este contraventie.
Cu privire la aceste doua fapte antisociale (contraventie si infractiune), este de observat ca legiuitorul a instituit pedeapsa amenzii in aceleasi limite. Acest lucru este de natura a afecta principiul proportionalitatii, intrucat este bine cunoscut faptul ca orice activitate ilicita comisa din culpa prezinta o gravitate mai redusa fata de cea comisa cu intentie. Daca mai socotim si ca fapta comisa din culpa este considerata contraventie, deci prin ipoteza mai putin periculoasa, in vreme ce aceeasi fapta comisa cu intentie este calificata ca fiind infractiune, asadar prin natura sa mai grava, apare cu totul de neinteles cum asemenea doua fapte pot fi sanctionate in mod identic, respectiv amenda cuprinsa intre jumatatea tranzactiei si totalitatea ei.
3. Critici privind modul defectuos de reglementare a pedepsei accesorii
In primul rand, din modul de reglementare a art. 279 alin. (1) rezulta ca pedeapsa accesorie se aplica indiferent daca pedeapsa principiala este inchisoarea sau amenda. Or, in sistemul actual al Codului penal, pedeapsa accesorie este conceputa a fi aplicata si executata numai impreuna cu o pedeapsa privativa de libertate cu executare efectiva, ratiunea pedepsei accesorii fiind intemeiata tocmai pe situatia condamnatului aflat in executarea pedepsei privative, care il face incompatibil cu exercitarea unor drepturi (de pilda, dreptul de a fi ales). Aceasta ratiune dispare cand pedeapsa privativa nu este pusa efectiv in executare, ci este suspendata, fapt pentru care si executarea pedepsei accesorii este suspendata (art. 71 alin. 5 din Codul penal).
In al doilea rand, nu se poate stabili daca aceasta pedeapsa accesorie opereaza de drept sau va fi aplicata de judecator in masura in care va fi apreciata ca necesara.
Totodata, durata pedepsei accesorii nu este precizata, art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 limitandu-se doar sa arate ca interzicerea este “temporara”. Daca in cazul pedepsei inchisorii s-ar putea utiliza regula potrivit careia pedeapsa accesorie se executa pe durata executarii pedepsei privative, in cazul aplicarii amenzii nu exista niciun reper legal care sa ofere raspunsul cu privire la durata de executare a pedepsei accesorii.
In sfarsit, autorii mai arata ca pedeapsa accesorie reglementata de textul de incriminare este nedeterminata sub aspectul continutului, interzicandu-se temporar desfasurarea unor activitati si servicii ce cad sub incidenta prezentei legi.
De asemenea, modul defectuos de reglementare a pedepsei accesorii, care conduce la un grad ridicat de incertitudine si nesiguranta in ceea ce priveste modul de aplicare si executare, durata si continutul acestei pedepse, contravine dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si principiului legalitatii incriminarii prevazut de art. 23 alin. (12), precum si dispozitiile art. 53 alin. (1) si art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie si art. 7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
4. In sfarsit, autorii exceptiei mai solicita ca, in cazul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, sa se constate ca acestea nu pot fi disociate de alineatul al doilea al aceluiasi articol, dispozitii pentru care sunt valabile aceleasi argumente in sustinerea neconstitutionalitatii lor.
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala, autorii acesteia sustin ca acestea incalca dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (2) referitor la competenta instantelor de judecata si la procedura de judecata, care sunt prevazute numai prin lege, deoarece permit procurorului ca, printr-o decizie discretionara, sa stabileasca o alta competenta decat cea stabilita prin lege.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala, ca instanta care a admis recursul formulat impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala, apreciaza ca exceptia este insa admisibila sub aspectul exigentelor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Pe fondul exceptiei, Curtea de Apel Bucuresti opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 este neintemeiata.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie, ca instanta care a admis recursul formulat impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala, contrar dispozitiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, nu si-a exprimat opinia pe fondul exceptiei, precizand ca aceasta este insa admisibila sub aspectul exigentelor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului a transmis, in Dosarul nr. 116D/2011, punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate. Considera ca exceptia este neintemeiata, deoarece dispozitiile art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala nu contin norme contrare dreptului partilor interesate de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil si de judecarea cauzei intr-un termen rezonabil. Astfel, stabilirea competentei organelor judiciare nu impieteaza asupra modului de desfasurare a procesului penal si este in deplina concordanta cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie.
Cat priveste dispozitiile din Legea nr. 297/2004, Avocatul Poporului arata ca si acestea sunt constitutionale, deoarece este optiunea legiuitorului de a determina natura si durata pedepsei aplicate in functie de criterii precum gravitatea faptei ori conditiile savarsirii acesteia. Limitele pedepsei prevazute de art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 sunt cuprinse intre jumatate si totalitatea valorii tranzactiei realizate cu incalcarea legii si sunt stabilite in functie de gravitatea faptelor comise si care sunt prevazute la art. 245 – 248 din aceeasi lege.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala cu denumirea marginala Competenta pentru infractiunile savarsite in tara, precum si dispozitiile art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, care au urmatorul continut:
– Art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala: “Cand urmarirea penala se efectueaza de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau de catre parchetele de pe langa curtile de apel ori de pe langa tribunale sau de catre un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevazute in alin. 1 ii revine competenta de a judeca, tinand seama ca, in raport cu imprejurarile cauzei, sa fie asigurata buna desfasurare a procesului penal.”;
– Art. 244 din Legea nr. 297/2004: “(1) Prin informatie privilegiata se intelege o informatie de natura precisa care nu a fost facuta publica, care se refera in mod direct sau indirect la unul sau mai multi emitenti ori la unul sau mai multe instrumente financiare, si care, daca ar fi transmisa public, ar putea avea un impact semnificativ asupra pretului acelor instrumente financiare, sau asupra pretului instrumentelor financiare derivate cu care se afla in legatura.
(2) Atunci cand se refera la instrumente financiare derivate pe marfuri, <<informatia privilegiata>> inseamna informatia de natura precisa care nu a fost facuta public si care se refera direct sau indirect la instrumentele financiare derivate si pe care participantii pe pietele pe care se tranzactioneaza respectivele instrumente financiare derivate se asteapta sa o primeasca, in conformitate cu practicile de piata acceptate.
(3) Practicile de piata acceptate se refera la practicile utilizate in cadrul uneia sau a mai multor piete si care sunt agreate de C.N.V.M., in conformitate cu procedurile comunitare.
(4) Pentru persoanele raspunzatoare de executarea ordinelor privind tranzactionarea instrumentelor financiare, <<informatia privilegiata>> inseamna, totodata, informatia de natura precisa, transmisa de un client, in legatura cu ordinele sale care nu au fost inca executate, referitoare in mod direct sau indirect la unul sau mai multi emitenti ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informatie care, daca ar fi facuta public, ar putea avea efecte semnificative asupra pretului respectivelor instrumente financiare sau asupra pretului instrumentelor financiare derivate cu care se afla in legatura.
(5) Manipularea pietei inseamna:
a) tranzactii sau ordine de tranzactionare:
1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc in eroare in legatura cu cererea, oferta sau pretul instrumentelor financiare;
2. care mentin, prin actiunea uneia sau a mai multor persoane actionand impreuna, pretul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;
b) tranzactii sau ordine de tranzactionare care presupun procedee fictive sau orice alta forma de inselaciune;
c) diseminarea de informatii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice alta modalitate, care da sau ar putea sa dea semnale false sau care induc in eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor si stirilor false sau care induc in eroare, in conditiile in care persoana care a diseminat informatia stia sau trebuia sa stie ca informatia este falsa sau induce in eroare. Referitor la jurnalisti, in exercitarea profesiunii lor, diseminarea informatiilor va fi luata in considerare tinandu-se cont de regulile care reglementeaza activitatea acestora, exceptie facand persoanele care utilizeaza aceste informatii in scopul obtinerii, directe sau indirecte, de avantaje sau profituri.
(6) Fac exceptie de la prevederile alin. (5) lit. a) persoanele care executa tranzactii sau emit ordine de tranzactionare si dovedesc ca motivele sunt legitime si, totodata, aceste tranzactii sau ordine de tranzactionare sunt in conformitate cu practicile de piata acceptate pe respectiva piata reglementata.
(7) In sensul prevederilor alin. (5), fara ca enumerarea sa fie limitativa, urmatoarele situatii sunt considerate operatiuni de manipulare a pietei:
a) actiunea unei persoane sau a unor persoane, care actioneaza in mod concertat pentru a-si asigura o pozitie dominanta asupra cererii de instrumente financiare, avand ca efect fixarea, directa sau indirecta, a pretului de vanzare sau cumparare ori crearea altor conditii incorecte de tranzactionare;
b) vanzarea sau cumpararea de instrumente financiare la momentul inchiderii pietei, cu scopul inducerii in eroare a investitorilor care actioneaza pe baza preturilor de inchidere;
c) beneficierea de accesul regulat sau ocazional la mijloacele media, electronice sau traditionale, prin exprimarea unei opinii in legatura cu instrumentul financiar sau indirect, in legatura cu emitentul acestuia, in conditiile in care instrumentul era deja detinut si s-a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate cu privire la acel instrument, fara a fi facut in acelasi timp public acel conflict de interese, intr-o maniera corecta si eficienta.”;
– Art. 245 din Legea nr. 297/2004: “(1) Se interzice oricarei persoane care detine informatii privilegiate sa utilizeze respectivele informatii pentru dobandirea sau instrainarea ori pentru intentia de dobandire sau instrainare, pe cont propriu, sau pe contul unei terte persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informatii se refera.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica oricarei persoane care detine informatii privilegiate:
a) in calitatea sa de membru al consiliului de administratie sau al structurilor manageriale sau de supraveghere ale emitentului;
b) ca urmare a detinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;
c) prin exercitarea functiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;
d) in mod ilegal sau fraudulos, urmare a activitatilor infractionale.
(3) In conditiile in care persoana mentionata la alin. (1) este persoana juridica, interdictia se va aplica si persoanei fizice care a luat parte la decizia de executare a tranzactiei pe contul respectivei persoane juridice.
(4) Prevederile alin. (1) – (3) nu se vor aplica tranzactiilor efectuate, in conditiile in care persoana angajata in astfel de tranzactii avea o obligatie contractuala de a dobandi sau instraina instrumente financiare, iar acest contract a fost incheiat inainte ca persoana respectiva sa detina informatii privilegiate.”;
– Art. 246 din Legea nr. 297/2004: “Se interzice oricarei persoane, subiect al interdictiei prevazute la art. 245 sa:
a) dezvaluie informatii privilegiate oricaror altor persoane, exceptand situatia in care dezvaluirea a fost facuta in exercitarea normala a activitatii, profesiei sau sarcinilor de serviciu;
b) recomande unei persoane, pe baza unor informatii privilegiate, sa dobandeasca sau sa instraineze instrumentele financiare la care se refera acele informatii.”;
– Art. 248 din Legea nr. 297/2004: “Este interzis oricarei persoane fizice sau juridice sa se angajeze in activitati de manipulare a pietei.”;
– Art. 279 din Legea nr. 297/2004: “(1) Savarsirea cu intentie a faptelor prevazute la art. 237 alin. (3), art. 245 – 248 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, in limitele prevazute la art. 276 lit. c), si cu pedeapsa accesorie a interdictiei prevazute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3.
(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, in limitele prevazute la art. 276 lit. c), accesarea cu intentie de catre persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzactionare, de depozitare sau de compensare-decontare.”;
– Art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004: “Limitele amenzilor se stabilesc dupa cum urmeaza: […]
c) intre jumatate si totalitatea valorii tranzactiei realizate cu savarsirea faptelor prevazute la art. 245 – 248 din titlul VII.”
De asemenea, art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 face trimitere si la alte texte legale care au urmatorul continut:
– Art. 237 alin. (3): “Administratorul, directorul si/sau directorul executiv sunt obligati sa prezinte actionarilor situatii financiare exacte si informatii reale privind conditiile economice ale societatii.”;
– Art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3: “(1) Savarsirea contraventiilor prevazute la art. 272 se sanctioneaza cu: […]
c) sanctiuni contraventionale complementare, aplicate dupa caz: […]
3. interzicerea temporara a desfasurarii unor activitati si servicii ce cad sub incidenta prezentei legi.”
Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca prevederile legale mentionate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) referitor la Romania ca stat de drept, in care dreptatea are valoare suprema si in care respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalitatii pedepsei, art. 53 referitor la Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organica a infractiunilor, pedepselor si regimului de executare a acestora, art. 124 alin. (1) referitor la infaptuirea justitiei in numele legii, precum si dispozitiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil si art. 7 – Nicio pedeapsa fara lege, ambele din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si “art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor”.
1. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, Curtea constata urmatoarele:
Textele legale sunt criticate din perspectiva incriminarii unor fapte referitoare la piata de capital, dar care, din cauza unei redactari imprecise, lasa loc unor interpretari dubitabile, fiind lipsite de claritate si previzibilitate.
Cu privire la aceste critici, Curtea constata ca Legea nr. 297/2004 a fost adoptata ca urmare a unei necesitati impuse de legislatia Uniunii Europene. In acest sens, s-a urmarit transpunerea in dreptul national a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizarile abuzive ale informatiilor confidentiale si manipularile pietei (abuzul de piata), publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 96 din 12 aprilie 2003, care, la pct. 38 al preambulului, prevede ca “pentru a garanta eficienta cadrului comunitar referitor la abuzurile de piata, orice incalcare a interdictiilor sau a obligatiilor prevazute in conformitate cu prezenta directiva trebuie imediat identificata si sanctionata. In acest sens, sanctiunile trebuie sa fie suficient de descurajatoare si direct proportionale cu gravitatea incalcarii si cu beneficiile realizate si trebuie aplicate in mod consecvent”.
Totodata, potrivit art. 14 alin. (1) din Directiva 2003/6/CE, “Fara a aduce atingere dreptului lor de a impune sanctiuni penale, statele membre se asigura ca, in conformitate cu legislatia interna, se pot lua masuri administrative corespunzatoare sau ca pot fi aplicate sanctiuni administrative persoanelor responsabile de incalcarea dispozitiilor adoptate pentru aplicarea prezentei directive. Statele membre garanteaza ca masurile in cauza sunt efective, proportionale si cu efect de descurajare.”
Asa fiind, pe langa masurile si sanctiunile cu caracter administrativ ce pot fi dispuse de autoritatea unica competenta, statele, urmarind producerea unui pronuntat efect de descurajare, pot institui si sanctiuni penale direct proportionale cu gravitatea incalcarii dispozitiilor legale si cu beneficiile realizate ca urmare a acestei incalcari.
In ceea ce priveste statele membre, din jurisprudenta Curtii de Justitie de la Luxemburg rezulta fara ambiguitate ca acestora le este impusa obligatia de a respecta drepturile fundamentale ale persoanei definite in cadrul Uniunii, in cazul in care pun in aplicare dreptul Uniunii. Curtea de Justitie a confirmat aceasta jurisprudenta in termenii urmatori: “In plus, trebuie reamintit faptul ca cerintele care decurg din protejarea drepturilor fundamentale in cadrul ordinii juridice comunitare obliga, de asemenea, statele membre atunci cand acestea pun in aplicare norme comunitare” (Hotararea din 13 aprilie 2000, pronuntata in Cauza C-292/97, paragraful 37). Bineinteles, aceasta norma, asa cum este consacrata in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se aplica in egala masura autoritatilor centrale si instantelor regionale sau locale, precum si organismelor publice in cazul in care pun in aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, statele membre trebuie, pe cat posibil sa aplice aceste norme in conformitate cu aceste cerinte (Hotararea din 24 martie 1994 pronuntata in Cauza C-2/92 The Queen and Ministry of Agriculture, Fisheries and Food, ex parte Dennis Clifford Bostock, paragraful 16).
Curtea retine ca legiuitorul roman a reglementat in art. 279 din Legea nr. 297/2004 o infractiune speciala a carei structura trihotomica este respectata. Astfel, ipoteza normei are in vedere savarsirea cu intentie a anumitor fapte la care se face trimitere – art. 237 alin. (3) si art. 245 – 248 -, dispozitia constand in dreptul statului de a aplica o pedeapsa si obligatia infractorului de a o suporta, fiind exprimata prin sintagma “se pedepseste cu …”, iar sanctiunea consta in elementul de constrangere care se aplica in caz de nerespectare a dispozitiei.
De obicei toate aceste 3 elemente specifice normelor de drept se regasesc in cuprinsul acestora. Insa, pe langa normele penale generale, speciale, complete si de trimitere, se uziteaza procedeul normelor de referire, care imprumuta un element al ipotezei dintr-o alta norma, ramanand apoi legate de aceasta, astfel incat orice modificare a normei la care s-a facut referire atrage automat modificarea normei de referire. Dispozitia normei de referire se poate completa fie cu elemente preluate dintr-o alta norma penala, fie cu elemente preluate dintr-o dispozitie nepenala.
Prin urmare, norma de incriminare cuprinsa in art. 279 din Legea nr. 297/2004 este o norma penala de referire, intrucat, pe de o parte, este evident ca orice modificare a normelor complinitoare determina schimbarea in mod corespunzator a continutului legal al acestor infractiuni, iar, pe de alta parte, elementul pe care norma il imprumuta este ipoteza si nu sanctiunea (asa cum se intampla in cazul normelor de trimitere). De altfel, norma penala in discutie nici nu ar avea de unde sa imprumute sanctiunea, dat fiind faptul ca se completeaza cu norme nepenale. Aceasta norma penala isi completeaza continutul cu elemente ale unor norme la care se refera expres si isi pastreaza caracterul dependent in raport cu acestea. O eventuala abrogare a vreuneia dintre normele de complinire atrage dupa sine inexistenta infractiunii corespunzatoare la data intrarii in vigoare a dispozitiei de abrogare.
Asa fiind, ori de cate ori o persoana savarseste cu intentie fapta incriminata in una din modalitatile descrise de art. 237 alin. (3) si art. 245 – 248 din Legea nr. 297/2004, este evident ca aceasta are reprezentarea corecta a comportamentului social astfel interzis si ca trebuie sa raspunda din punct de vedere penal.
In acest sens a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectiunea a cincea) prin Hotararea din 6 octombrie 2011, pronuntata in Cauza Soros impotriva Frantei. Astfel, in speta reclamantul a invocat imprevizibilitatea dispozitiilor legale la momentul savarsirii faptelor aratand ca nu avea o legatura profesionala cu companiile in cauza si ca nu se incadra in categoria administratorilor, cenzorilor ori altor persoane din conducerea entitatilor bancare, informatiile utilizate nefiind obtinute in exercitarea profesiei sau functiei. Altfel spus, informatia privilegiata nu provenea de la societatea-tinta (sau angajati, administratori etc. ai acesteia), ci de la “agresor”, un tert ce intentiona sa actioneze pe bursa impotriva unei societati, fara ca aceasta din urma sa aiba cea mai mica idee despre acest lucru. Prin urmare, in pofida cerintelor Ordonantei nr. 67 – 833 din 28 septembrie 1967, lipsea orice legatura profesionala sau contractuala cu Soros si societatea respectiva. Instanta nationala a considerat ca infractiunea de initiat nu cerea ca “initiatii secundari” sa aiba o legatura contractuala cu emitatorul titlurilor de valoare si ca era de ajuns faptul ca reclamantul, in exercitarea functiei sau profesiei sale, cunostea informatii privilegiate pentru a fi considerat un initiat secundar (paragraful 24). De asemenea, “reclamantul a fost informat cu privire la obiectivul si mijloacele necesare pentru indeplinirea operatiunii, amploarea acesteia si alte asemenea informatii ale proiectului, care nu erau doar ipotetice, ci contineau suficiente detalii, astfel incat sa se poata considera ca informatiile erau privilegiate” (paragraful 25).
Pe cale de consecinta si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca infractiunea de initiat, adica tranzactionarea de actiuni pe bursa in baza unor informatii privilegiate prevazuta de legislatia franceza este suficient de previzibila pentru a permite reclamantului sa aprecieze daca putea fi angajata raspunderea penala ca urmare a tranzactiilor incheiate cu banca S. Totodata, Curtea a mai notat ca reclamantul era un “investitor institutional”, familiar lumii bursiere si obisnuit sa fie contactat pentru a participa la mari proiecte financiare. Avand in vedere statutul si experienta sa, reclamantul nu putea ignora faptul ca decizia sa de a investi in titlurile bancii S se putea incadra in domeniul de aplicare al infractiunii de initiat. Deci, stiind ca nu a existat niciun precedent comparabil, reclamantul ar fi trebuit sa arate o prudenta mai mare atunci cand s-a decis sa investeasca in titlurile bancii S (paragraful 59).
Asa fiind, Curtea Constitutionala constata ca nu poate fi primita sustinerea autorilor exceptiei de neconstitutionalitate referitoare la lipsa de claritate si previzibilitate a normei de incriminare, intrucat conduita socialmente periculoasa se regaseste, in acord cu prevederile constitutionale ale art. 23 alin. (12) si ale art. 7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in cuprinsul legii.
Autorii mai critica imprejurarea ca textele fac referire la alte dispozitii care descriu un comportament ce poate fi realizat din culpa si ca o astfel de redactare permite, in pofida normei de baza, nu numai sanctionarea faptelor comise cu intentie, ci si pe acelea savarsite din culpa. Stabilirea de obligatii pentru cei care cunosc ori ar fi trebuit sa cunoasca ca anumite informatii sunt privilegiate imprima normei de incriminare un caracter dubitabil.
Curtea constata ca intelesul prevederilor contestate este interpretat eronat, deoarece acestea dispun in termeni destul de clari ca este infractiune numai savarsirea cu intentie a acestor fapte si nicidecum savarsirea acelorasi fapte din culpa. Asa fiind, problema ridicata este una ce tine de interpretarea si aplicarea normei in fiecare caz in parte, procedeu care excedeaza insa controlului instantei de contencios constitutional. De altfel, chiar daca legea nu cere subiectului activ al infractiunii o anumita calitate, nu poate fi ignorata regula ca orice lege este si trebuie cunoscuta de cetateni, cu atat mai mult cu cat participantii la piata de capital nu pot fi persoane lipsite de expertiza si cunostintele inerente specificului unor astfel de activitati.
2. Referitor la criticile privind modul de reglementare a sanctiunii, Curtea constata urmatoarele:
Legea instituie pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda penala. Prin urmare, in procesul de stabilire a uneia din pedepsele astfel reglementate, judecatorul, in cadrul infaptuirii actului de justitie, tine cont de modalitatea concreta in care a fost comisa fapta, de probatoriu si de beneficiile realizate si poate dispune condamnarea celui cercetat la una din pedepsele principale alternative prevazute de lege.
Faptul ca prin modalitatea de stabilire a amenzii penale se depasesc limitele instituite in norma generala a Codului penal, respectiv art. 53 (maximum 50.000 lei pentru persoana fizica) si art. 53^1 (maximum 2.000.000 lei pentru persoana juridica), nu este de natura a imprima textului criticat caracter neconstitutional, intrucat nicio norma constitutionala nu interzice acest lucru. Este adevarat ca art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata, instituie obligativitatea respectarii legilor, dar acest lucru nu presupune ca toate legile speciale cu caracter penal care instituie noi infractiuni trebuie sa se circumscrie, din perspectiva stabilirii sanctiunilor, in limitele partii generale a Codului penal. Realitatea sociala este cea care la un moment dat poate determina caracterul stringent al instituirii unor norme de politica penala mai severe.
Piata reglementata este un domeniu care impune cu necesitate adoptarea unor masuri severe de protectie. In Uniunea Europeana, la nivelul legislatiei secundare, termenul “piata reglementata” isi gaseste definirea in Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pietele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE si 93/6/CEE ale Consiliului si a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European si a Consiliului si de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 145 din 30 aprilie 2004. Potrivit art. 4 alin. (1) pct. 14 din directiva, “piata reglementata” inseamna un sistem multilateral, exploatat si gestionat de un operator, care asigura sau faciliteaza confruntarea – chiar in interiorul sau si in conformitate cu norme nediscretionare – a unor interese multiple de vanzare si de cumparare exprimate de terti pentru instrumente financiare, intr-un mod care conduce la incheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzactionare in cadrul normelor sale si al sistemelor sale si care este autorizat si functioneaza in mod regulat.
Prin urmare, imbunatatirea pietei si a increderii investitorilor, prin interzicerea efectuarii tranzactiilor cu instrumente financiare de catre persoanele care detin informatii privilegiate, precum si prin interzicerea manipularii pietelor prin practici de lansare a informatiilor si zvonurilor false ori efectuarea de tranzactii prin care preturile sunt fixate la nivele anormale, reprezinta un scop care trebuie atins. Acest lucru se poate face si prin sanctiuni penale care ajuta la sporirea caracterului disuasiv, cu atat mai mult cu cat, potrivit Raportului intocmit de grupul la nivel inalt pentru supraveghere financiara in UE din 25 februarie 2009, s-a stabilit ca sanctiunile efective, proportionale si cu efect de descurajare adoptate de statele membre in acord cu art. 14 din Directiva 2003/6/CE au reprezentat cerinte care nu functioneaza in prezent, motiv pentru care regimurile de sanctiuni au fost evaluate ca fiind in general slabe si neomogene. Toate aceste neajunsuri au determinat Comisia Europeana sa formuleze la 21 octombrie 2011 o propunere de directiva a Parlamentului European si a Consiliului privind sanctiunile penale pentru utilizarile abuzive ale informatiilor privilegiate si manipularile pietei, sens in care noua viziune are in vedere instituirea principiului subsidiaritatii – art. 5 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeana – si proportionalitatii, reevaluarea sistemelor nationale de sanctiuni, prin explicarea detaliata a faptelor care trebuie supuse unor sanctiuni penale in masura in care sunt comise intentionat, necesitatea pedepsirii instigarii, complicitatii si tentativei de a desfasura activitati de utilizare abuziva a informatiilor privilegiate sau de manipulare a pietei, necesitatea instituirii unor sanctiuni penale efective, proportionale si disuasive si necesitatea raspunderii persoanelor juridice.
Iata ca instituirea in dreptul intern a pedepsei amenzii care poate depasi cu mult limitele generale ale pedepsei amenzii stabilite in partea generala a Codului penal este menita sa aiba caracter de descurajare, fiind stabilita proportional cu valoarea unei anumite tranzactii ilicite de piata.
Aceasta isi gaseste justificare nu numai in argumentele de mai sus, ci si in dispozitiile art. 53 din Constitutia Romaniei, republicata, care legitimeaza o restrangere de drepturi si libertati in masura in care este necesara intr-o societate democratica atat pentru desfasurarea instructiei penale, cat si pentru prezervarea ordinii publice, care presupune, intre altele, asigurarea integritatii pietelor financiare si increderea publica, conditii prealabile pentru crestere economica si bunastare. De altfel, cu privire la intinderea drepturilor si principiilor consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 52 alin. (1) al acesteia stabileste ca: “Orice restrangere a exercitiului drepturilor si libertatilor recunoscute prin prezenta carta trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte substanta acestor drepturi si libertati. Prin respectarea principiului proportionalitatii, pot fi impuse restrangeri numai in cazul in care acestea sunt necesare si numai daca raspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si libertatilor celorlalti.” Formula utilizata este inspirata din jurisprudenta Curtii de Justitie de la Luxemburg in conformitate cu care “este posibil sa se impuna restrangeri ale exercitiului drepturilor fundamentale, in special in cadrul unei organizari comune a pietei, cu conditia ca aceste restrangeri sa raspunda efectiv unor obiective de interes general urmarite de Comunitate si sa nu constituie, in comparatie cu scopul urmarit, o interventie disproportionata si intolerabila care ar aduce atingere chiar substantei acestor drepturi” (Hotararea din 13 aprilie 2000, pronuntata in Cauza C-292/97, paragraful 45).
In ce priveste critica referitoare la imposibilitatea aplicarii pedepsei amenzii penale in limitele instituite de art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, deoarece autorii pornesc de la premisa potrivit careia nerespectarea obligatiei administratorului, directorului si/sau directorului executiv de a prezenta actionarilor situatii financiare exacte si informatii reale privind conditiile economice ale societatii nu poate fi sanctionata cu pedeapsa amenzii. O astfel de interpretare a textelor rupta de interpretarea sistematica si teleologica a edictarii intregii legi conduce la concluzii inexacte. Astfel, fapta descrisa mai sus poate fi contraventie in masura in care nu este comisa cu intentie si infractiune in masura in care, sub aspectul laturii subiective, autorul prevede rezultatul faptei urmarind producerea lui ori, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.
De asemenea, chiar daca prin ea insasi o astfel de fapta nu implica eo ipso producerea vreunei tranzactii, este de observat ca legiuitorul a avut in vedere faptele care prin prezentarea de informatii nereale ori situatii financiare inexacte referitoare la conditiile economice ale unei societati duc la incheierea ori, dimpotriva, la impiedicarea unei tranzactii bursiere de o anumita valoare. Prin urmare, atitudinea subiectiva a autorului infractiunii, scopul urmarit si producerea lui sunt determinante pentru incadrarea unui comportament in sfera ilicitului penal ori a celui contraventional, iar incheierea ori impiedicarea unei anumite tranzactii printr-o astfel de fapta ofera suficienta previzibilitate normelor, judecatorul putand in consecinta sa procedeze la o corecta individualizare a pedepsei. Acestea sunt insa mai degraba aspecte care intra in sfera de competenta a judecatorului de drept comun, nicidecum a Curtii Constitutionale.
De asemenea, nu poate fi primita nici sustinerea referitoare la infrangerea dreptului la un proces echitabil, la infaptuirea justitiei si la reglementarea prin lege organica a infractiunilor, pedepselor si regimului de executarea a acestora, deoarece Legea nr. 297/2004 a fost adoptata, in acord cu prevederile art. 75 si art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, cu respectarea procedurii de adoptare a legilor organice. Totodata, normele legale criticate ofera persoanelor interesate posibilitatea de a se adresa nestingherit justitiei, beneficiind de toate garantiile specifice unui proces echitabil, sens in care judecatorul poate infaptui actul de justitie in limitele impuse de textele legale contestate.
3. Referitor la criticile privind modul defectuos de reglementare a pedepsei accesorii, Curtea constata urmatoarele:
Autorii critica dispozitiile legale intrucat instituie pedeapsa accesorie fara a fi stabilit un reper legal cu privire la determinarea acesteia.
O astfel de motivare nu poate fi primita, deoarece art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 instituie interzicerea temporara a desfasurarii unor activitati si servicii ce cad sub incidenta reglementarilor speciale privind piata de capital. Este destul de clar ca pedeapsa accesorie astfel instituita de norma de incriminare este definita, iar cerinta de a exista in cuprinsul legii expresii precum “de care s-a folosit”, “prin intermediul carora” etc. devine inutila. De altfel, particularitatea domeniului a impus instituirea unei astfel de reglementari, pentru ca politica penala are in vedere nu numai descoperirea si sanctionarea faptelor penale, ci si prevenirea acestora. Or, cata vreme anumite persoane nu respecta exigentele unui comportament normativ referitor la piata de capital, fiind dovedit acest lucru printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, absenta unei pedepse accesorii lipseste de finalitate intreaga ratiune a legii, invitand condamnatii sa mai savarseasca fapte similare. Totodata, este de observat ca reglementari speciale impuse de specificitatea domeniului se afla si in alte legi. De exemplu, art. 96 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, a instituit sanctiuni contraventionale complementare, cum ar fi suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe timp limitat ori chiar confiscarea bunurilor destinate savarsirii contraventiei ori folosite in acest scop.
Prin urmare, si din perspectiva acestui set de critici, exceptia este neintemeiata.
4. Dispozitiile art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala au mai fost supuse controlului Curtii din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntarii Deciziei nr. 998 din 7 iulie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, statuand ca, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute prin lege. Modul de determinare a competentei prevazut de art. 30 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala nu incalca niciuna din dispozitiile constitutionale invocate, asa cum fara temei se sustine in motivarea exceptiei, dat fiind ca instanta de judecata, careia i se va stabili competenta pe baza textului criticat, realizeaza justitia in sensul prevazut de art. 126 alin. (1) si in acord cu art. 124 alin. (2) din Constitutie, iar desfasurarea procesului este supusa normelor, principiilor si garantiilor prevazute de Legea fundamentala si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la dreptul la aparare si la un proces echitabil. Faptul ca Ministerul Public dispune prin rechizitoriu cu privire la stabilirea uneia din instantele prevazute la art. 30 alin. 1 din Codul de procedura penala nu echivaleaza cu incalcarea principiului egalitatii armelor, partea interesata avand la indemana mijloacele procedurale legale de a contesta o competenta ce frizeaza criterii abstracte necenzurabile.
Deoarece pana in prezent nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziei mai sus mentionate isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 244 – 246, art. 248 si 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 si lit. b) si alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, exceptie ridicata de Horia Ciorcila, Radu Codrut Jurcovan, Claudiu Eugen Iuliu Silaghi, Doina Marioara Cojocaru si Sergiu Dan Dascal in Dosarul nr. 33.545/3/2010 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 25 ianuarie 2012.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

*

OPINIE SEPARATA

In dezacord cu decizia de respingere ca neintemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate, consideram ca solutia legislativa din legea cu privire la piata de capital, referitoare la pedeapsa amenzii, este neconstitutionala deoarece cuantumul amenzii este nedeterminat si poate depasi limitele generale din Codul penal.
Potrivit prevederilor art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, “Limitele amenzilor se stabilesc dupa cum urmeaza: […]
c) intre jumatatea si totalitatea valorii tranzactiei realizate cu savarsirea faptelor prevazute la art. 245 – 248 din titlul VII”.
Sistemul nostru de drept penal consacra pedepsele principale alternative si relativ determinate, prin stabilirea unor limite minime si maxime. In cazul pedepsei amenzii, potrivit prevederilor art. 53 din Codul penal, acestea pot fi de la 100 lei la 50.000 lei in cazul persoanelor fizice, iar potrivit prevederilor art. 53^1 din Codul penal, de la 2.500 lei la 2.000.000 lei, in cazul persoanelor juridice. Daca limitele speciale pot fi depasite in cazul retinerii circumstantelor agravante, limitele generale nu pot fi depasite in nicio imprejurare, asigurandu-se astfel unitatea dreptului penal, a masurilor necesare pentru prevenirea si combaterea fenomenului infractional, precum si egalitatea cetatenilor in fata legii. Contrar acestor limite generale, prin incriminarile din legea privind piata de capital, limitele speciale ale pedepsei cu amenda sunt nedeterminate, deoarece aceasta poate fi aplicata intre jumatatea si totalitatea valorii tranzactiei realizate prin savarsirea faptelor.
Consideram ca pentru a se asigura proportionalitatea dintre gravitatea faptei si pedeapsa aplicata nu pot fi depasite limitele generale ale pedepsei principale, insa, in fiecare caz concret, judecatorul va aprecia daca, in functie de aceasta exigenta, nu se impune aplicarea pedepsei cu inchisoarea care este mai severa, atat ca natura, cat si prin modalitatea de executare. Chiar si cu referire la masura confiscarii speciale trebuie sa opereze exigentele proportionalitatii. In acest sens, potrivit prevederilor art. 118 alin. 2 din Codul penal, “daca valoarea bunurilor supuse confiscarii este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea infractiunii, se dispune confiscarea in parte, prin echivalent banesc, tinand seama de urmarea infractiunii si de contributia bunului la producerea acesteia”.
Prin lipsa de previzibilitate, norma pe care o consideram ca fiind neconstitutionala creeaza dificultati si in procesul de interpretare si aplicare, cu referire la luarea masurii confiscarii speciale. In acest sens, potrivit prevederilor art. 118 alin. 1 lit. e) din Codul penal, sunt supuse confiscarii speciale “bunurile dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia”.
Daca masura confiscarii speciale se dispune pentru intreaga suma obtinuta prin savarsirea vreuneia dintre faptele incriminate, rezulta ca suma cuprinsa intre jumatatea si totalitatea valorii tranzactiei realizate va constitui si echivalentul pedepsei amenzii.

Judecator,
Ion Predescu

Judecator,
Puskas Valentin Zoltan

Judecator,
prof. univ. dr. Tudorel Toader

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close