Ajutoare de stat – Regim de impozitare a France Télécom cu taxa profesionala – Notiunea «ajutor» – Incredere legitima – Termen de prescriptie – Obligatia de motivare – Principiul securitatii juridice

„Recurs – Ajutoare de stat – Regim de impozitare a France Télécom cu taxa profesionala – Notiunea «ajutor» – Incredere legitima – Termen de prescriptie – Obligatia de motivare – Principiul securitatii juridice”

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)
8 decembrie 2011

In cauza C 81/10 P,

avand ca obiect un recurs formulat in temeiul articolului 56 din Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene, introdus la 10 februarie 2010,
France Télécom SA, cu sediul in Paris (Franta), reprezentata de S. Hautbourg, L. Olza Moreno si L. Godfroid, avocats,
recurenta,
celelalte parti in proces fiind:
Comisia Europeana, reprezentata de domnii E. Gippini Fournier si D. Grespan, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,
parata in prima instanta,
Republica Franceza, reprezentata de domnii G. de Bergues si J. Gstalter, in calitate de agenti,
reclamanta in prima instanta,

CURTEA (Camera a treia),
compusa din domnul K. Lenaerts, presedinte de camera, domnul J. Malenovský, doamna R. Silva de Lapuerta (raportor), domnii E. Juhász si D. Šváby, judecatori,
avocat general: domnul N. Jääskinen,
grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 31 martie 2011,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 8 septembrie 2011,

pronunta prezenta Hotarare

1 Prin recursul formulat, France Télécom SA (denumita in continuare „France Télécom”) solicita anularea Hotararii Tribunalului de Prima Instanta al Comunitatilor Europene din 30 noiembrie 2009, Franta si France Télécom/Comisia (T 427/04 si T 17/05, Rep., p. II 4315, denumita in continuare „hotararea atacata”) prin care s a respins actiunea avand ca obiect anularea Deciziei 2005/709/CE a Comisiei din 2 august 2004 privind ajutorul de stat pus in aplicare de Franta in favoarea France Télécom (JO 2005, L 269, p. 30, denumita in continuare „decizia in litigiu”).

Situatia de fapt
2 In hotararea atacata, Tribunalul a precizat cadrul juridic si situatia de fapt din litigiul cu care a fost sesizat, dupa cum urmeaza:
„[…]
2. Supunerea France Télécom la plata taxei profesionale

Regimul general al taxei profesionale
16  Taxa profesionala este un impozit local ale carui reguli sunt stabilite prin lege si codificate in Codul general al impozitelor (code général des impôts).
17  […] taxa profesionala este datorata in fiecare an de persoanele fizice sau juridice care desfasoara in mod obisnuit o activitate profesionala independenta la 1 ianuarie.
18  […] taxa profesionala se stabileste in functie de capacitatea contributiva a persoanelor impozabile, apreciata in functie de criterii economice si in functie de importanta activitatilor desfasurate de acestea pe teritoriul colectivitatii beneficiare.
19  Rezulta ca taxa profesionala este un impozit a carui baza impozabila nu este reprezentata de beneficiul realizat din activitatea intreprinderii, ci, la data faptelor aflate la originea prezentului litigiu, de o fractiune din valoarea factorilor de productie – capital si munca – utilizati de persoana impozabila in fiecare comuna in care se stabileste impozitul.
20  […] pentru impozitele stabilite pentru anii 1994-2002, in cazul persoanelor juridice supuse la plata impozitului pe profit, baza impozabila a taxei profesionale includea, pe de o parte, valoarea locativa a imobilizarilor corporale pe care persoana impozabila le avusese la dispozitie pentru desfasurarea activitatii sale profesionale in perioada de referinta si, pe de alta parte, o fractiune din salariile platite in perioada de referinta.
21  […] perioada de referinta […] este penultimul an care preceda anul impozitarii, atunci cand exercitiul coincide cu anul calendaristic, sau, daca exercitiul nu coincide cu anul calendaristic, exercitiul incheiat in cursul penultimului an care preceda anul impozitarii.
22  […] taxa profesionala se stabileste in fiecare comuna in care persoana impozabila dispune de localuri sau de terenuri, in functie de valoarea locativa a bunurilor situate sau stabilite pe teritoriul acesteia si de salariile platite personalului.
[…]

Norme aplicabile France Télécom
Principiul supunerii la plata impozitelor de drept comun
25  Legea nr. 90-568 [din 2 iulie 1990 privind organizarea serviciului public de posta si telecomunicatii (JORF din 8 iulie 1990, p. 8069, denumita in continuare «Legea nr. 90-568»)], din care rezulta crearea France Télécom […] cuprinde […] dispozitii speciale in materie de fiscalitate.
26  […] sub rezerva [anumitor] exceptii […], France Télécom este [in principiu] supusa la plata impozitelor si a taxelor […] la care ar fi supuse intreprinderi private care efectueaza aceleasi operatiuni.
Taxa forfetara
27  […] pana la 1 ianuarie 1994, France Télécom [nu] trebuia sa fie supusa decat la plata taxelor si a impozitelor efectiv suportate de stat. In consecinta, France Télécom nu datora, printre altele, nici impozitul pe profit, nici impozite locale, printre care si taxa profesionala. In [schimb], pentru anii 1991-1993, France Télécom trebuia sa plateasca o contributie stabilita anual prin legea bugetului, in limita unui cuantum a carui baza, inainte de actualizare, era egala cu soldul rezultat din bugetul anexa al telecomunicatiilor pentru anul 1989 […]

Regim special de impozitare
[…]
30  Impozitul, [datorat in temeiul taxei profesionale,] a carui baza de calcul respecta, pentru calcularea bazelor de impozitare, regulile generale prevazute in Codul general al impozitelor […], se stabilea prin aplicarea unei cote medii ponderate nationale rezultate din cotele votate pentru anul anterior de ansamblul colectivitatilor locale […]
31  France Télécom era supusa, in plus, unei cote de 1,9 % in loc de 8 % pentru cheltuieli de gestiune, si anume o suma suplimentara prelevata de stat pentru compensarea sarcinilor ocazionate pentru serviciile fiscale de activitatile de calculare a obligatiilor fiscale si de colectare a taxei profesionale in favoarea colectivitatilor locale.
32  Produsul impozitului trebuia varsat statului sau, pentru fractia ce depasea contributia achitata pentru anul 1994, ajustata in fiecare an in functie de variatia indicelui preturilor de consum, Fondului national de repartizare a taxei profesionale […]
[…]

3. Procedura administrativa
35  La 13 martie 2001, Asociatia colectivitatilor teritoriale pentru revenirea taxei profesionale a France Télécom si a La Poste in dreptul comun a sesizat Comisia cu o plangere potrivit careia regimul special de impozitare constituia un ajutor de stat incompatibil cu piata comuna. Reclamanta invoca, in special, pierderea de venituri pe care o determina, pentru anumite comune, aplicarea unei cote medii ponderate nationale.
36  In urma acestei plangeri, la 28 iunie 2001, Comisia a decis deschiderea procedurii preliminare de investigare a regimului special de impozitare si a adresat Republicii Franceze o solicitare de informatii in acest sens.
37  Prin scrisoarea din 26 septembrie 2001, Republica Franceza a raspuns acestei solicitari de informatii, aratand ca regimul special de impozitare nu constituia un ajutor de stat, intrucat nu oferea niciun avantaj intreprinderii France Télécom si nu determina nicio pierdere de resurse pentru stat.
38  La 30 ianuarie 2003, Comisia a adoptat o decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevazute la articolul 88 alineatul (2) CE, in special cu privire la scutirea de taxa profesionala de care France Télécom beneficiase intre 1991 si 1993 si la regimul special de impozitare (denumita in continuare «decizia de deschidere»). Decizia de deschidere a fost notificata Republicii Franceze prin scrisoarea din 31 ianuarie 2003. La cererea autoritatilor franceze, Comisia a notificat, la 7 martie 2003, o versiune corectata a acestei decizii. In decizia de deschidere, Comisia evalua avantajul oferit intreprinderii France Télécom la aproximativ 1 miliard de franci francezi (FRF) pe an incepand cu anul 1994 [considerentele (73) si (74)]. Decizia de deschidere a fost publicata la 12 martie 2003 (JO C 57, p. 5).
[…]

4. Decizia atacata
53  La 19 si 20 iulie 2004, cu ocazia celei de a 1667-a sedinte, colegiul membrilor Comisiei a aprobat un proiect de decizie prin care se constata ca France Télécom beneficiase de un ajutor de stat ca urmare a unui regim special de impozitare in perioada 1994-2002 (denumit in continuare «ajutorul in cauza») si a abilitat membrul insarcinat cu concurenta sa adopte, in acord cu presedintele, versiunea definitiva a deciziei in limba franceza, versiune autentica, dupa «revizuirea juridico lingvistica».
54  La 2 august 2004, Comisia a adoptat [decizia in litigiu]. Aceasta a fost notificata Republicii Franceze la 3 august 2004. […]
[…]
61  In decizia [in litigiu], Comisia a considerat mai intai ca taxa forfetara prevazuta […] pentru perioada 1991-1993 se substituia taxei profesionale datorate in mod normal pentru anii respectivi. Prin urmare, scutirea de la plata taxei profesionale pentru aceasta perioada nu ar constitui un ajutor de stat [considerentele (22)-(33) si (53) ale deciziei [in litigiu]].
62  In schimb, Comisia a apreciat ca regimul special de impozitare aplicabil intre 1994 si 2002 instituia un ajutor de stat care consta in diferenta dintre impozitul pe care France Télécom ar fi trebuit sa il suporte in conditiile dreptului comun si cuantumul contributiilor de taxa profesionala efectiv aplicate acesteia (denumita in continuare «diferenta de impozitare»). Acest ajutor nou, pus in aplicare ilegal, cu incalcarea articolului 88 alineatul (3) CE, ar fi, in plus, incompatibil cu piata comuna. Prin urmare, acest ajutor ar fi trebuit sa faca obiectul unei recuperari [considerentele (34)-(53) ale deciziei [in litigiu]].
63  Pentru a califica regimul special de impozitare ca ajutor de stat in sensul articolului 87 alineatul (1) CE, rationamentul Comisiei a fost urmatorul.
64  In primul rand, Comisia a enuntat ratiunile pentru care considera ca argumentul autoritatilor franceze potrivit caruia avantajul constatat in perioada 1994-2002 era mai mult decat compensat prin cuantumul taxei forfetare la care fusese supusa France Télécom in perioada 1991-1993 trebuia sa fie inlaturat [considerentele (35)-(41) ale deciziei [in litigiu]].
65  Mai intai, Comisia a aratat ca Legea nr. 90-568 instituise doua regimuri de impozitare succesive si distincte: un regim de scutire, aplicabil din 1991 pana in 1993, in care o taxa forfetara a inlocuit impozitele de drept comun, printre care si taxa profesionala, pe de o parte, si un regim derogatoriu, care a condus la o impozitare insuficienta in materie de taxa profesionala, aplicabil, la origine, incepand cu 1994 si caruia i s a pus capat prin impozitarea stabilita pentru anul 2003, pe de alta parte [considerentele (36) si (38) ale deciziei [in litigiu]].
[…]
67  In consecinta, Comisia a apreciat ca nu putea admite compensarea diferentei de impozit de care beneficiase France Télécom din 1994 pana in 2002 cu taxa forfetara achitata intre 1991 si 1993, care nu era legata de taxa profesionala nici in mod expres prin Legea nr. 90-568, nici prin modalitatile sale de calcul [considerentul (38) al deciziei [in litigiu]].
68  In plus, Comisia a considerat ca taxa forfetara in cauza se aseamana mai degraba cu plata unei participari la rezultate proprietarului capitalului decat cu un impozit. In aceste conditii, Comisia nu ar putea decat cu titlu exceptional sa admita ca aceasta taxa ar compensa scutirea totala de la plata taxei profesionale de care beneficiase France Télécom din 1991 pana in 1993. O aplicare normala a dreptului ar fi putut conduce, in schimb, la aprecierea ca aceasta scutire ar constitui un ajutor de stat, al carui cuantum ar fi trebuit adaugat celui al diferentei de impozit de care France Télécom a beneficiat incepand cu anul 1994 in temeiul unui regim special de impozitare [considerentele (38) si (39) ale deciziei [in litigiu]].
69  In sfarsit, Comisia a apreciat ca rationamentul potrivit caruia era necesar sa se faca o compensare intre platile efectuate de France Télécom catre stat intre 1991 si 1993 si taxarea mai redusa de care France Télécom beneficiase incepand cu anul 1994 ar presupune recalificarea ca fiind credit fiscal a excedentului, in raport cu dreptul comun, de impozit pe care France Télécom a trebuit sa il plateasca intre 1991 si 1993, ceea ce nu rezulta din Legea nr. 90-568. Aceasta justificare teoretica a posteriori nu ar corespunde nici aplicarii normale a dreptului fiscal francez, ci ar avea ca scop numai evitarea recuperarii ajutorului de stat acordat intreprinderii France Télécom [considerentul (40) al deciziei [in litigiu]].
70  In al doilea rand, Comisia a apreciat ca diferenta de impozit reprezenta un avantaj pentru France Télécom, acordat prin intermediul unor resurse care ar fi trebuit sa ajunga la bugetul de stat, si constituia, prin urmare, un ajutor de stat [considerentul (42) al deciziei [in litigiu]].
71  In al treilea rand, in considerentele (43) si (44) ale deciziei [in litigiu], Comisia a aratat ca nu putea, in etapa deciziei prin care se constata existenta unui ajutor de stat, sa ia in considerare argumentul Republicii Franceze potrivit caruia trebuia sa se tina seama de reducerea bazei impozitului pe profit pe care ar fi determinat o plata unor sume mai mari cu titlu de taxa profesionala pentru a determina avantajul net de care a beneficiat France Télécom […]
72  In al patrulea rand, Comisia, inlaturand argumentele prezentate de Republica Franceza potrivit carora ajutorul in cauza nu putea fi recuperat din cauza aplicarii normelor de prescriptie prevazute la articolul 15 din Regulamentul [CE] nr. 659/1999 [al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Editie speciala, 08/vol. 1, p. 41)], a considerat ca ajutorul in cauza era un ajutor nou, iar nu un ajutor existent [considerentul (45) [al deciziei in litigiu]].
73  Mai intai, Comisia a aratat ca implinirea termenului de prescriptie prevazut la articolul 15 din Regulamentul nr. 659/1999 nu avea ca efect transformarea unui ajutor nou intr un ajutor existent, ci numai impiedicarea Comisiei de a dispune recuperarea ajutoarelor acordate cu mai mult de 10 ani inainte de data implinirii termenului de prescriptie [considerentele (46)-(48) ale deciziei [in litigiu]].
74  In al doilea rand, Comisia a aratat ca Legea nr. 90-568 instituise o schema de ajutor si ca eventuala prescriptie nu poate privi decat ajutoarele acordate in cadrul acestei scheme, iar nu schema insasi. Punctul de pornire a termenului ar fi, asadar, ziua in care fiecare ajutor a fost efectiv acordat intreprinderii France Télécom, cu alte cuvinte, fiecare an, la data la care era datorata taxa profesionala [considerentul (49) al deciziei [in litigiu]].
75  In sfarsit, Comisia a adaugat ca termenul de prescriptie fusese intrerupt prin solicitarea de informatii adresata Republicii Franceze la 28 iunie 2001 [considerentul (50) al deciziei [in litigiu]].
76  In consecinta, Comisia a concluzionat ca, intrucat primul ajutor identificat a fost acordat pentru anul 1994, respectiv cu mai putin de 10 ani anterior datei de 28 iunie 2001, ajutorul in cauza trebuia recuperat integral [considerentul (51) al deciziei [in litigiu]].
77  In al cincilea rand, Comisia a aratat ca autoritatile franceze nu invocasera niciun argument precis pentru a stabili compatibilitatea ajutorului in cauza cu piata comuna si ca nu identifica niciun temei juridic pentru care acest ajutor ar putea fi declarat compatibil cu piata comuna [considerentul (52) [al deciziei in litigiu]].
78  Prin urmare, in considerentul (53) al deciziei [in litigiu], Comisia a concluzionat ca, in primul rand, regimul de taxa profesionala aplicabil France Télécom in perioada 1991-1993 nu constituia un ajutor de stat si ca, in al doilea rand, diferenta de impozit de care beneficiase France Télécom in perioada 1994-2002, ca urmare a regimului special de impozitare, constituia un ajutor de stat incompatibil cu piata comuna si pus in aplicare ilegal, care trebuia, prin urmare, sa fie recuperat.
79  Cu toate acestea, cuantumul exact care trebuia recuperat nu ar fi putut fi determinat din cauza informatiilor contradictorii prezentate de autoritatile franceze pe parcursul procedurii administrative. Comisia aprecia ca ajutorul care trebuia recuperat reprezenta o suma – fara dobanzi – cuprinsa intre 798 de milioane de euro si 1,14 miliarde de euro [considerentele (54)-(59) [ale deciziei in litigiu]].
80  In considerentul (54) al deciziei [in litigiu], Comisia a facut trimitere la un raport prezentat Parlamentului Francez de Directia generala a impozitelor in noiembrie 2001, potrivit caruia «normalizarea imediata a conditiilor de impozitare a France Télécom in ceea ce priveste taxa profesionala ar determina, in conditiile unei cote neschimbate, costuri suplimentare cu impozitele de aproape 198 de milioane de euro pentru intreprindere».
81  Pe de alta parte, Comisia s a sprijinit pe estimarea din 15 mai 2003, ale carei rezultate sunt prezentate sub forma unui tabel in considerentul (54) al deciziei [in litigiu]. Potrivit datelor comunicate de Republica Franceza, impozitarea teoretica cumulata a France Télécom potrivit dreptului comun, pentru anii 1994-2002, ar fi fost de 8,362 miliarde de euro. Impozitarea efectiva cumulata la care a fost supusa intreprinderea pentru aceiasi ani conform regimului special de impozitare ar fi de 7,222 miliarde de euro. Diferenta de impozit de care ar fi beneficiat France Télécom in perioada 1994-2002 ar fi, asadar, de 1,14 miliarde de euro.
82  Comisia a aratat in plus ca, prin scrisoarea din 29 ianuarie 2004, autoritatile franceze ii comunicasera cuantumul impozitului aplicat France Télécom, potrivit dreptului comun, pentru anul 2003 (773 de milioane de euro) si confirmasera temeinicia estimarii din 15 mai 2003 [considerentul (55) al deciziei [in litigiu]]. Fiabilitatea acestor date nu ar fi fost contestata de autoritatile franceze decat cu ocazia reuniunilor care au avut loc la 16 si la 23 iunie 2003 [considerentele (56) si (57) ale deciziei [in litigiu]].
83  La 5 iulie 2004, autoritatile franceze ar fi prezentat o noua estimare. Aceasta ar conduce la rezultate diferite, reproduse sub forma unui tabel in considerentul (58) al deciziei [in litigiu]. Impozitarea teoretica cumulata a France Télécom potrivit dreptului comun, pentru anii 1994-2002, ar fi fost redusa la 8,02 miliarde de euro. Diferenta de impozit de care ar fi beneficiat France Télécom in perioada 1994-2002 ar fi, asadar, de 798 de milioane de euro.
84  Ca urmare a informatiilor contradictorii comunicate de Republica Franceza pe parcursul procedurii administrative, Comisia a concluzionat ca nu era posibil sa determine cuantumul care trebuia recuperat, acesta fiind cuprins intre 798 de milioane de euro si 1,14 miliarde de euro, majorat cu dobanzi. Potrivit Comisiei, cuantumul exact care trebuia recuperat trebuia definit de autoritatile franceze, conform obligatiei acestora de cooperare loiala, in faza de executare a deciziei in [litigiu] [considerentele (59) si (60) ale deciziei [in litigiu]].
85  Ca urmare a celor de mai sus, dispozitivul deciziei [in litigiu] are urmatorul cuprins:
«Articolul 1
Ajutorul de stat acordat ilegal de [Republica Franceza], cu incalcarea articolului 88 alineatul (3) […] CE, in favoarea France Télécom prin regimul de taxa profesionala aplicabil acestei intreprinderi in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 1994 si 31 decembrie 2002 […] este incompatibil cu piata comuna.
Articolul 2
(1)  [Republica Franceza] ia toate masurile necesare pentru a recupera de la France Télécom ajutorul definit la articolul 1.
(2)  Recuperarea are loc fara intarziere potrivit procedurilor prevazute de dreptul national, in masura in care acestea permit executarea imediata si efectiva a prezentei decizii.
(3)  Ajutoarele care trebuie recuperate includ dobanzi de la data la care au fost puse la dispozitia beneficiarului pana la data recuperarii lor.
[…]
Articolul 3
[Republica Franceza] informeaza Comisia, in termen de doua luni de la data notificarii prezentei decizii, cu privire la masurile pe care intentioneaza sa le adopte si pe care le a adoptat deja pentru a se conforma prezentei decizii. In acest sens, [Republica Franceza] va utiliza chestionarul anexat la prezenta decizie.
Articolul 4
Republica Franceza este destinatara prezentei decizii.»
86  La 25 octombrie 2006, Comisia a introdus o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor prin care solicita Curtii sa constate ca, prin neexecutarea, in termenul prevazut, a deciziei [in litigiu], Republica Franceza nu isi indeplinise obligatiile care ii reveneau in temeiul articolelor 2 si 3 din aceasta decizie, al articolului 249 al patrulea paragraf CE, precum si al articolului 10 CE.
87  Prin Hotararea din 18 octombrie 2007, Comisia/Franta (C 441/06, Rep., p. I 8887), Curtea a statuat ca actiunea Comisiei era intemeiata.”

Procedura in fata Tribunalului si hotararea atacata
3 In cadrul actiunilor in anulare introduse la Tribunal impotriva deciziei in litigiu la 13 octombrie 2004 si, respectiv, la 10 ianuarie 2005, Republica Franceza si France Télécom subliniau, in esenta, ca in mod gresit Comisia a considerat, pe de o parte, ca France Télécom beneficiase de un ajutor de stat ilegal si, pe de alta parte, ca acest ajutor trebuia sa faca obiectul unei restituiri.
4 Prin hotararea atacata, Tribunalul a respins toate motivele invocate de Republica Franceza si de France Télécom.

Concluziile partilor
5 France Télécom solicita Curtii:
– anularea hotararii atacates
– solutionarea definitiva a litigiului conform articolului 61 din Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene si admiterea concluziilor sale prezentate in prima instantas
–cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei la Tribunal si
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata.
6 Republica Franceza solicita Curtii:
–anularea hotararii atacates
– solutionarea definitiva a litigiului conform articolului 61 din Statutul Curtii de Justities
– admiterea cererilor reclamantelor in prima instantas
– cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei la Tribunal si
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata.
7 Comisia solicita respingerea recursului si obligarea France Télécom la plata cheltuielilor de judecata.

Cu privire la recurs
8 In sustinerea recursului formulat, France Télécom invoca cinci motive intemeiate, in primul rand, pe eroarea de drept savarsita de Tribunal intrucat a calificat regimul special de impozitare ca ajutor de stat, desi existenta unui avantaj pentru France Télécom depindea de factori externi regimului respectiv, in al doilea rand, pe incalcarea notiunii de ajutor de stat de catre Tribunal, in masura in care Comisia nu ar fi luat in considerare regimul fiscal global aplicabil France Télécom in perioada 1991-2002, in al treilea rand, pe incalcarea principiului protectiei increderii legitime, in al patrulea rand, pe nemotivarea hotararii atacate cu privire la principiul prescriptiei si, in al cincilea rand, pe o eroare de drept, precum si pe insuficienta motivarii hotararii mentionate anterior cu privire la principiul securitatii juridice.
Cu privire la primul motiv, intemeiat pe eroarea de drept savarsita de Tribunal intrucat a calificat regimul special de impozitare ca ajutor de stat, desi existenta unui avantaj pentru France Télécom depindea de factori externi regimului respectiv

Argumentele partilor
9 France Télécom invoca faptul ca existenta unui eventual avantaj financiar in beneficiul sau in raport cu situatia de drept comun depinde de o serie de elemente variabile, cum ar fi diferitele cote de impozitare ale taxei profesionale in comunele franceze, in care sunt detinute active impozabile, precum si localizarea geografica a acestora. In consecinta, regimul derogatoriu aplicabil France Télécom incepand cu anul 1994 nu ar fi fost avantajos in sine, astfel incat acest element ar fi trebuit sa determine Tribunalul sa respinga calificarea ca ajutor de stat atribuita regimului fiscal in cauza.
10  France Télécom considera ca Tribunalul a incalcat notiunea de ajutor de stat, intrucat a statuat, la punctul 323 din hotararea atacata, ca existenta unui eventual avantaj nu depindea de caracteristicile specifice ale regimului fiscal in cauza, ci de factori externi acestui regim, ale caror efecte nu pot fi constatate decat a posteriori. Consecintele avantajoase sau dezavantajoase care rezulta din astfel de factori nu pot conferi un caracter de ajutor unei masuri care, la data adoptarii sale, nu avea un astfel de caracter.
11  Republica Franceza sustine ca un regim de impozitare derogatoriu nu este in sine susceptibil sa constituie un ajutor de stat. Astfel, un asemenea regim nu ar furniza in mod necesar un avantaj selectiv intreprinderilor in cauza.
12  Comisia apreciaza ca motivul este inadmisibil, intrucat nu a fost invocat in prima instanta.
13  De asemenea, aceasta sustine ca motivul nu este fondat. Astfel, nivelul precis de impozitare care rezulta din regimul derogatoriu nu ar fi putut fi stabilit anticipat pentru fiecare an. Totusi, acest regim ar fi fost susceptibil sa determine o impozitare mai redusa in raport cu cea care rezulta din aplicarea dreptului comun in materie de taxa profesionala.
14  Comisia mai arata ca in mod frecvent investigarea unui ajutor de stat impune luarea in considerare a unor evenimente ulterioare masurii in cauza pentru a stabili daca aceasta s a concretizat si pentru a o cuantifica in vederea recuperarii avantajului obtinut.

Aprecierea Curtii
15  In ceea ce priveste inadmisibilitatea primului motiv invocata de Comisie, trebuie sa se observe ca acest motiv, care se inscrie in argumentarea privind existenta unui ajutor de stat, a fost prezentat in prima instanta, respectiv in cadrul primului si al celui de al doilea motiv invocate in fata Tribunalului.
16  In ceea ce priveste temeinicia acestui motiv, rezulta dintr o jurisprudenta constanta ca notiunea de ajutor de stat este mai generala decat cea de subventie. Aceasta include nu numai prestatii pozitive, ci si interventii care, sub diverse forme, reduc sarcinile care greveaza in mod normal bugetul unei intreprinderi si care, din acest motiv, fara sa fie subventii in sensul strict al termenului, au aceeasi natura si efecte identice (a se vedea Hotararea din 8 septembrie 2011, Paint Graphos si altii, C 78/08-C 80/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 45 si jurisprudenta citata).
17  Trebuie amintit de asemenea ca notiunea de avantaj inerenta calificarii unei masuri ca ajutor de stat prezinta un caracter obiectiv, independent de motivele autorilor masurii in cauza. Astfel, natura obiectivelor urmarite prin masuri de stat si justificarea acestora sunt lipsite de orice relevanta pentru calificarea lor ca ajutor de stat. Astfel, rezulta dintr o jurisprudenta constanta ca articolul 87 alineatul (1) CE nu distinge in functie de cauzele sau de obiectivele interventiilor de stat, ci le defineste in functie de efectele acestora (a se vedea Hotararea din 13 februarie 2003, Spania/Comisia, C 409/00, Rec., p. I 1487, punctul 46 si jurisprudenta citata).
18  In ceea ce priveste prezenta speta, trebuie sa se constate ca regimul fiscal la care era supusa France Télécom in cursul celei de a doua perioade avute in vedere, respectiv in perioada 1994-2002, reprezenta o exceptie in raport cu regimul de drept comun. In special, aceasta societate a beneficiat de un tratament fiscal specific la nivel national, caracterizat de faptul ca taxa profesionala era calculata pe baza unei cote medii ponderate in raport cu diverse cote aplicabile in diferitele colectivitati locale, in timp ce cotele comune la care erau supuse celelalte intreprinderi erau cele votate anual de aceste colectivitati. In plus, France Télécom era supusa unei cote unice a taxei profesionale la locul sediului sau principal, in timp ce celelalte intreprinderi erau impozitate cu cote diferite votate de colectivitatile locale pe teritoriul carora acestea detineau sedii. De asemenea, societatii France Télécom i se aplica o cota de 1,9 % in loc de 8 %, aplicabila celorlalte intreprinderi cu titlu de cheltuieli de gestiune.
19  In ceea ce priveste argumentatia invocata in cadrul prezentului recurs, potrivit careia examinarea de catre Tribunal a regimului fiscal in cauza ar fi trebuit sa ia in considerare un anumit numar de elemente variabile si de factori externi, trebuie aratat ca desi, avand in vedere caracteristicile regimului mentionat anterior, Comisia nu era in masura sa stabileasca anticipat si pentru fiecare exercitiu fiscal nivelul precis de impozitare aferent acestuia, este totusi cert ca acest regim putea sa determine si a determinat in mod efectiv, astfel cum rezulta din considerentul (59) al deciziei in litigiu si din cuprinsul punctului 225 din hotararea atacata, o impozitare mai redusa a France Télécom cu titlu de taxa profesionala in raport cu cea care rezulta din aplicarea regimului de drept comun al taxei mentionate.
20  In plus, trebuie subliniat ca, independent de cotele de impozitare ale taxei profesionale stabilite de colectivitatile locale, France Télécom beneficia in orice caz de o cota redusa cu titlu de cheltuieli de gestiune.
21  In aceste conditii, Tribunalul a statuat in mod intemeiat, la punctul 323 din hotararea atacata, ca constatarea existentei unui ajutor depindea de un anumit numar de „circumstante exterioare” regimului special de impozitare, cum ar fi anualitatea taxei profesionale si nivelul cotelor de impozitare votate anual de colectivitatile pe teritoriul carora France Télécom detinea sedii.
22  Contrar celor pretinse de France Télécom si de Republica Franceza, astfel de circumstante nu impiedica in niciun mod ca regimul special de impozitare sa poata fi calificat, inca de la momentul adoptarii sale, ca ajutor de stat in sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Astfel, trebuie sa se distinga intre, pe de o parte, adoptarea schemei de ajutor, in speta regimul special de impozitare, si, pe de alta parte, acordarea unor ajutoare anuale societatii France Télécom pe baza schemei respective, al caror cuantum exact depindea de anumiti factori externi.
23  Astfel cum a aratat avocatul general la punctul 59 din concluziile prezentate, in speta este vorba despre o configuratie mixta in care existenta unui avantaj este datorata, pe de o parte, unui element fix legat de regimul fiscal special aplicat France Télécom in raport cu regimul de drept comun si, pe de alta parte, unui element variabil care depinde de imprejurari de fapt, respectiv localizarea spatiilor sau a terenurilor in diferite colectivitati locale, precum si cota de impozitare aplicabila in colectivitatile mentionate.
24  Acest regim special de impozitare, ca urmare a caracteristicilor proprii, astfel cum sunt descrise la punctul 18 din prezenta hotarare, putea sa determine o impozitare a France Télécom mai redusa decat cea la care ar fi fost supusa aceasta daca i s ar fi aplicat taxa profesionala potrivit regimului de drept comun.
25  Faptul ca societatea mentionata a beneficiat efectiv de o impozitare mai redusa cu titlu de taxa profesionala incepand din anul 1994 are o legatura directa cu caracteristicile proprii ale regimului fiscal derogatoriu care i a fost aplicat, chiar daca cuantumul exact al ajutoarelor anuale pe care aceasta le a perceput pe baza regimului respectiv depindea de anumiti factori externi acestui regim.
26  Pe de alta parte, rezulta din structura hotararii atacate ca punctul 323 din aceasta, care face referire la circumstantele exterioare regimului special de impozitare, nu vizeaza decat ajutoarele anuale acordate societatii France Télécom in temeiul regimului special de impozitare. Astfel, punctul mentionat se integreaza in analiza motivului privind prescrierea prerogativei Comisiei in materia recuperarii ajutoarelor ilegale. Or, aprecierea efectuata de Tribunal in cadrul unui astfel de motiv nu se poate raporta decat la ajutoare percepute in mod efectiv si, prin urmare, nu poate privi decat ajutoarele de care a beneficiat France Télécom in temeiul regimului special de impozitare.
27  Din aceste consideratii rezulta ca Tribunalul a statuat, fara a savarsi o eroare de drept, ca regimul special de impozitare acorda un avantaj societatii France Télécom, in sensul articolului 87 alineatul (1) CE, chiar daca cuantumul exact al ajutoarelor acordate in temeiul regimului mentionat anterior trebuia stabilit in temeiul anumitor factori externi regimului respectiv.
28  Prin urmare, primul motiv nu este fondat.

Cu privire la al doilea motiv, intemeiat pe incalcarea notiunii de ajutor de stat de catre Tribunal, in masura in care Comisia nu ar fi luat in considerare regimul fiscal global aplicabil France Télécom in perioada 1991-2002
29  Al doilea motiv invocat de France Télécom in sustinerea recursului sau cuprinde trei aspecte. In primul rand, trebuie examinat al doilea aspect, care se refera la o pretinsa interpretare eronata a deciziei in litigiu. In al doilea rand, vor fi examinate impreuna primul si al treilea aspect ale motivului respectiv, din moment ce acestea sunt strans legate.
Cu privire la al doilea aspect, intemeiat pe o eroare de drept privind interpretarea eronata a deciziei in litigiu si pe o substituire de motive efectuata de Tribunal

–   Argumentele partilor
30  France Télécom sustine ca Tribunalul a interpretat in mod eronat decizia in litigiu, intrucat a apreciat ca Comisia considerase ca ajutorul in cauza nu consta in dispozitii fiscale speciale aplicabile societatii mentionate, ci in diferenta de impozitare constatata anual dintre cuantumurile stabilite pentru aceasta si taxa profesionala datorata in aplicarea regimului de drept comun, substituind astfel prin propria motivare pe cea a deciziei amintite. France Télécom sustine de asemenea ca o astfel de interpretare este contrara dispozitivului deciziei in litigiu, potrivit caruia ajutorul in discutie este constituit din regimul taxei profesionale aplicabile acestei societati in perioada 1 ianuarie 1994-31 decembrie 2002. Astfel, Comisia nu s ar fi intemeiat pe caracterul anual al diferentei de impozitare constatat cu incepere din anul 1994, ci pe alte motive de natura diferita.
31  Comisia sustine in schimb ca interpretarea deciziei in litigiu efectuata de Tribunal in hotararea atacata este in conformitate cu redactarea acesteia. Comisia precizeaza ca nu era necesar sa se reitereze in dispozitivul acestei decizii ca diferenta de impozitare constituia un avantaj. Astfel, ajutorul de care a beneficiat France Télécom, care a constat in subimpozitarea acestei societati in temeiul taxei profesionale intre anii 1994 si 2002, a fost acordat prin intermediul regimului taxei profesionale aplicabile acestei societati in perioada respectiva.

–   Aprecierea Curtii
32  Trebuie aratat ca, la punctul 201 din hotararea atacata, Tribunalul a examinat aspectul din decizia in litigiu potrivit caruia ajutorul rezulta dintr o diferenta de impozitare reprezentand diferenta dintre cuantumul contributiilor aferente taxei profesionale pe care France Télécom ar fi trebuit sa le achite daca ar fi fost supusa impozitului de drept comun si cel care a fost efectiv atribuit in sarcina sa in temeiul regimului fiscal in cauza. La punctele 219-225 din hotararea mentionata anterior Tribunalul a verificat existenta reala a acestei diferente de impozitare, fara sa fi fost contestate de France Télécom constatarile pe care le a efectuat astfel.
33  In ceea ce priveste pretinsa substituire de motive care ar fi fost efectuata de Tribunal, este suficient sa se constate ca acesta nu a depasit nivelul de control jurisdictional necesar prin substituirea aprecierii Comisiei cu propria sa apreciere, din moment ce diferenta de impozitare in cauza si anualitatea taxei profesionale, astfel cum sunt prevazute de dispozitiile Codului general al impozitelor, fac parte integranta din rationamentul Comisiei dezvoltat in decizia in litigiu.
34  Astfel, trebuie sa se constate ca considerentul (42) al deciziei in litigiu prevede ca „diferenta dintre taxa profesionala efectiv platita de [France Télécom] si cea care ar fi fost datorata in temeiul dreptului comun in perioada 1 ianuarie 1994-1 ianuarie 2003 constituie un ajutor de stat, intrucat reprezinta un avantaj pentru [France Télécom] acordat prin intermediul resurselor care altfel ar fi fost incluse in bugetul statului”. Considerentul (49) al aceleiasi decizii in litigiu precizeaza ca taxa profesionala era datorata anual. Pe de alta parte, anualitatea taxei profesionale este evidentiata de asemenea in considerentul (25) al deciziei de deschidere a procedurii la care face trimitere considerentul (15) al deciziei mentionate.
35  In consecinta, interpretarea la care a ajuns Tribunalul, potrivit careia ajutorul in cauza era constituit din diferenta de impozitare care rezulta din aplicarea unor dispozitii care instituie un regim derogatoriu, este in conformitate cu dispozitivul deciziei in litigiu care califica regimul aplicabil France Télécom intre anii 1994 si 2002 ca ajutor incompatibil cu piata comuna. Astfel, in temeiul acestui regim derogatoriu, societatea mentionata nu a platit cuantumurile taxei profesionale pe care ar fi trebuit sa o plateasca in mod normal conform regimului fiscal de drept comun.
36  Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

Cu privire la primul si la al treilea aspect, intemeiate pe incalcarea notiunii de ajutor de stat de catre Tribunal, din moment ce acesta nu ar fi efectuat o analiza globala a regimului fiscal aplicabil France Télécom

–   Argumentele partilor
37  France Télécom sustine ca Tribunalul nu si a indeplinit obligatia de a efectua o examinare globala a tuturor dispozitiilor prevazute de regimul derogatoriu de la dreptul comun. Pentru a stabili existenta unui avantaj, Tribunalul ar fi comparat sarcinile impuse de regimul derogatoriu cu nivelul de impozitare care i ar fi fost aplicat daca aceasta societate ar fi fost supusa regimului fiscal de drept comun. Totusi, ar fi limitat aceasta comparatie la perioada 1994-2002, fara a lua in considerare sarcina fiscala pe care France Télécom a trebuit sa o suporte intre anii 1991 si 1993.
38  France Télécom considera ca nici anualitatea impozitului, nici diferentele dintre cele doua perioade de impozitare avute in vedere nu pot justifica o analiza partiala care se limiteaza la regimul fiscal aplicabil incepand cu anul 1994. Astfel, Tribunalul ar fi refuzat in mod gresit sa ia in considerare supraimpozitarea pe care taxa forfetara a reprezentat o pentru aceasta societate intre anii 1991 si 1993 in raport cu nivelul de impozitare pe care ar fi trebuit sa il suporte daca ar fi fost supusa dreptului comun al taxei profesionale in aceasta perioada. Chiar presupunand ca anualitatea taxei profesionale poate fi luata in considerare in cadrul analizei, Tribunalul ar fi trebuit sa recunoasca faptul ca, pentru primele exercitii fiscale care fac obiectul regimului fiscal derogatoriu global, respectiv anii 1991-1993, acestei societati i se aplicase o supraimpozitare.
39  France Télécom apreciaza de asemenea ca Tribunalul a savarsit o eroare de drept intemeindu se, la punctul 207 din hotararea atacata, pe Hotararea Curtii din 15 decembrie 2005, Italia/Comisia (C 66/02, Rec., p. I 10901). Tribunalul ar fi concluzionat in mod gresit, in temeiul hotararii mentionate anterior, in sensul unei reduceri a obligatiilor pentru France Télécom in perioada 1994-2002, care nu putea fi compensata printr o sarcina specifica impusa aceleiasi societati pentru anii 1991-1993.
40  De asemenea, Republica Franceza sustine ca Tribunalul a incalcat notiunea de avantaj atunci cand a retinut o abordare restrictiva a legaturii care trebuie sa existe intre o exonerare si o sarcina instituita prin regimul fiscal in cauza. Tribunalul ar fi trebuit sa analizeze in ansamblul sau regimul derogatoriu prevazut de Legea nr. 90-568, in special eventualele avantaje conferite societatii France Télécom prin acest regim derogatoriu si sarcinile exorbitante de drept comun suportate de aceasta.
41  Comisia sustine ca nu este posibil sa se „compenseze” un ajutor invocand sarcini de natura diferita si fara legatura cu acest ajutor. Aceasta imposibilitate s ar referi nu doar la aspectul resurselor de stat, ci si la cel al avantajului acordat. Astfel, o pierdere de resurse pentru stat nu ar putea fi exclusa de la calificarea ca ajutor din cauza unei „compensari” cu alte sume platite statului in temeiul altor obligatii. Ca urmare a absentei unei legaturi suficiente intre regimul de impozitare aplicabil intre anii 1991 si 1993, pe de o parte, si cel in vigoare incepand din anul 1994, pe de alta parte, teoria compensarii care sta la baza argumentatiei France Télécom ar fi nefondata.

–   Aprecierea Curtii
42  Cu privire la argumentatia invocata de parti, trebuie sa se examineze daca Tribunalul a savarsit o eroare de drept prin faptul ca a considerat, la punctul 218 din hotararea atacata, ca in mod intemeiat Comisia a refuzat sa efectueze, in decizia in litigiu, o compensare intre cuantumurile taxei forfetare achitate de France Télécom intre 1991 si 1993, pe de o parte, si diferentele de impozit care rezulta din regimul special de impozitare pentru anii 1994-2002, pe de alta parte, pentru a aprecia daca aceasta societate a beneficiat de ajutoare de stat in sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
43  In aceasta privinta, Tribunalul, desi a recunoscut ca atunci cand examineaza o masura susceptibila sa constituie un ajutor de stat, Comisia are competenta sa ia in considerare sarcinile specifice care greveaza un avantaj, totusi, la punctul 207 din hotararea atacata, acesta a statuat ca o masura nu poate fi exclusa de la calificarea ca ajutor atunci cand beneficiarul acesteia este supus unei sarcini specifice care este distincta si fara legatura cu ajutorul in cauza. Aceasta afirmatie a Tribunalului se intemeiaza pe o interpretare corecta a articolului 87 alineatul (1) CE (a se vedea Hotararea din 2 iulie 1974, Italia/Comisia, 173/73, Rec., p. 709, punctul 34), in pofida faptului ca Tribunalul face trimitere in aceasta privinta in mod eronat la Hotararea Curtii din 15 decembrie 2005, Italia/Comisia, citata anterior.
44  Prin urmare, fara a savarsi o eroare de drept, Tribunalul a considerat, la punctul 208 din hotararea atacata, ca temeinicia argumentului invocat de Republica Franceza si de France Télécom, potrivit caruia excedentul de impozit achitat de France Télécom intre 1991 si 1993, ca urmare a taxei forfetare la care a fost supusa, compensa diferenta de impozit de care aceasta societate a beneficiat intre 1994 si 2002, depinde de analiza caracteristicilor obiective ale taxei forfetare aplicabile intre anii 1991 si 1993 si de aspectul daca aceasta poate fi considerata o sarcina inerenta avantajului care rezulta pentru France Télécom din supunerea sa la regimul special de impozitare incepand cu anul 1994.
45  In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca taxa aplicabila societatii France Télécom intre anii 1991 si 1993 era definita prin parametri distincti de cei aplicati incepand cu anul 1994 in cadrul regimului special de impozitare. Astfel, cele doua regimuri fiscale se intemeiau pe modele juridice si pe parametri operationali diferiti.
46  Astfel, dupa cum rezulta din considerentul (17) al deciziei in litigiu si din cuprinsul punctului 209 din hotararea atacata, France Télécom, in temeiul regimului fiscal care i a fost aplicabil intre anii 1991 si 1993, nu a fost supusa niciunui alt impozit sau taxe decat taxa forfetara. Cuantumul acesteia nu era definit in functie de parametrii care stabileau cuantumul taxei profesionale, ci prin trimitere la beneficiul platit statului de aceasta entitate in 1989 si in 1990. Pe de alta parte, taxa forfetara avea un caracter temporar.
47  In schimb, conform regimului special de impozitare aplicabil incepand cu anul 1994 pentru o durata nedeterminata, France Télécom era supusa, in principiu, tuturor impozitelor de drept comun. Aceasta era totusi supusa taxei profesionale potrivit unor conditii derogatorii de la dreptul comun, care constituie regimul special de impozitare.
48  In aceste conditii, Tribunalul a putut constata in mod intemeiat, la punctul 213 din hotararea atacata, ca taxa forfetara nu trebuie considerata o sarcina inerenta punerii in aplicare a regimului special de impozitare, ci mai degraba o modalitate speciala de impozitare a France Télécom instituita pentru anii anteriori anului 1994. In orice caz, astfel cum a aratat Tribunalul la punctul 215 din hotararea atacata, simpla imprejurare ca taxa forfetara si regimul special de impozitare au fost, amandoua, instituite prin Legea nr. 90-568 nu permite sa se stabileasca faptul ca supunerea France Télécom la plata acestei taxe forfetare intre 1991 si 1993 era inerenta instituirii regimului special de impozitare pentru anii ulteriori anului 1994.
49  Prin urmare, fara a savarsi o eroare de drept, Tribunalul a concluzionat, la punctul 218 din hotararea atacata, ca Comisia a refuzat in mod intemeiat sa efectueze o compensare intre cuantumurile taxei forfetare achitate de France Télécom intre 1991 si 1993, pe de o parte, si diferentele de impozitare care rezulta din regimul special de impozitare instituit in favoarea acestei societati pentru anii 1994-2002, pe de alta parte.
50  In sfarsit, chiar presupunand ca ar fi corecta teza potrivit careia regimul aplicabil France Télécom ar fi constat in doua perioade care nu puteau fi separate, dintre care prima ar fi determinat o supraimpozitare, iar a doua, o subimpozitare, este cert ca Legea nr. 90-568 prevedea, incepand din anul 1994, un regim special de impozitare conceput pentru o perioada nedeterminata. Or, aceasta lege nu continea niciun mecanism care sa permita efectuarea unui calcul compensatoriu intre cuantumurile datorate in temeiul taxei forfetare pentru perioada 1991-1993 si cele datorate, incepand din anul 1994, in temeiul regimului special de impozitare. Prin urmare, aceasta nu permitea sa se stabileasca momentul incepand de la care supraimpozitarea in temeiul primului regim ar fi trebuit compensata in cadrul aplicarii celui de al doilea regim. Astfel cum a aratat avocatul general la punctul 100 din concluziile prezentate, supraimpozitarea respectiva ar fi trebuit sa isi epuizeze efectele la un moment dat, ceea ce implica, in mod necesar, acordarea unui avantaj catre France Télécom in cadrul regimului special de impozitare.
51  Prin urmare, primul si al treilea aspect ale celui de al doilea motiv nu pot fi admise. In consecinta, acest motiv trebuie respins in intregime.

Cu privire la al treilea motiv, intemeiat pe incalcarea principiului protectiei increderii legitime
52  Al treilea motiv invocat de France Télécom in sustinerea recursului formulat cuprinde doua aspecte.
Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, intemeiat pe o eroare de drept privind circumstantele care permit invocarea principiului protectiei increderii legitime

–   Argumentele partilor
53  France Télécom sustine ca, in ceea ce priveste posibilitatea de a invoca principiul protectiei increderii legitime, Tribunalul a limitat in mod gresit posibilitatea de a lua in considerare anumite circumstante exceptionale numai la situatiile in care un ajutor a fost notificat. Or, faptul ca, in speta, existenta unui avantaj nu putea fi identificata decat a posteriori, in functie de evolutia unor circumstante externe regimului special de impozitare, ar constitui o astfel de circumstanta exceptionala.
54  France Télécom subliniaza ca Tribunalul nu a stabilit nici actul juridic care ar fi trebuit sa faca obiectul unei notificari, nici data la care aceasta ar fi trebuit sa intervina. Astfel, daca avantajul ar fi corespuns unei diferente de impozitare constatate in fiecare an la sfarsitul exercitiului fiscal, ar fi fost imposibil sa se identifice o obligatie de notificare prealabila a regimului fiscal in cauza.
55  France Télécom adauga ca Tribunalul nu a tinut cont de faptul ca intentiile legiuitorului national faceau parte dintre elementele care trebuie examinate pentru a stabili daca aceasta societate putea sa aiba o incredere legitima in conformitatea masurii fiscale in cauza in raport cu normele aplicabile in materia ajutoarelor de stat.
56  Comisia aminteste ca intreprinderile beneficiare ale unui ajutor nu pot avea, in principiu, o incredere legitima in legalitatea unui ajutor decat daca acesta este acordat cu respectarea procedurii prevazute de Tratatul CE.
57  Aceasta invoca faptul ca regimul special de impozitare aplicabil France Télécom in perioada 1994-2002 era un regim derogatoriu, selectiv, imputabil statului si care se aplica unei intreprinderi active pe piete deschise concurentei si schimburilor dintre statele membre. In consecinta, autoritatile nationale ar fi trebuit sa notifice regimul special al taxei profesionale aplicabil acestei societati anterior datei la care taxa respectiva devenea exigibila.

–   Aprecierea Curtii
58  Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca obligatia de notificare constituie unul dintre elementele fundamentale ale sistemului de control stabilit de tratat in domeniul ajutoarelor de stat. In cadrul acestui sistem, statele membre au obligatia, pe de o parte, de a notifica Comisiei fiecare masura care urmareste sa instituie sau sa modifice un ajutor in sensul articolului 87 alineatul (1) CE si, pe de alta parte, de a nu pune in aplicare o astfel de masura, in conformitate cu articolul 88 alineatul (3) CE, atat timp cat institutia mentionata nu a adoptat o decizie finala privind masura respectiva.
59  In consecinta, avand in vedere caracterul imperativ al controlului ajutoarelor de stat realizat de Comisie, intreprinderile care beneficiaza de un ajutor nu pot avea, in principiu, incredere legitima in legalitatea ajutorului decat daca acesta a fost acordat cu respectarea procedurii prevazute de articolul 88 CE, iar un operator economic diligent trebuie sa fie, in mod normal, in masura sa se asigure ca procedura respectiva a fost respectata. In special, atunci cand un ajutor este pus in aplicare fara a fi notificat in prealabil Comisiei, astfel incat acesta este ilegal in conformitate cu articolul 88 alineatul (3) CE, beneficiarul ajutorului nu poate avea, in acel moment, o incredere legitima in legalitatea acordarii acestuia (a se vedea Hotararea din 11 noiembrie 2004, Demesa si Territorio Histórico de Álava/Comisia, C 183/02 P si C 187/02 P, Rec., p. I 10609, punctele 44 si 45, precum si jurisprudenta citata).
60  In plus, Curtea a statuat ca, atunci cand un ajutor nu a fost notificat Comisiei, inactiunea acesteia cu privire la masura respectiva este lipsita de semnificatie (a se vedea Hotararea Demesa si Territorio Hist?rico de Álava/Comisia, citata anterior, punctul 52).
61  In ceea ce priveste prezentul litigiu, este cert ca regimul fiscal in cauza, instituit prin Legea nr. 90-568, nu a fost notificat Comisiei.
62  In masura in care France Télécom sustine ca nu exista o obligatie de notificare, intrucat nu fusese stabilita existenta unui avantaj, trebuie subliniat ca nici pretinsa complexitate a regimului fiscal in discutie, nici natura periodica a masurii de ajutor nu pot scuti statul membru de obligatia sa de notificare sau nu pot crea o incredere legitima pentru societatea beneficiara a ajutorului.
63  In ceea ce priveste eventuala relevanta a circumstantelor exceptionale care pot crea, in pofida consideratiilor mentionate la punctul precedent, o incredere legitima in caracterul legal al unui ajutor, este suficient sa se constate ca Tribunalul nu a savarsit nicio eroare de drept cu privire la aprecierea unor astfel de circumstante, in cadrul examinarii aprofundate efectuate la punctele 263-269 din hotararea atacata, a tuturor argumentelor invocate in fata sa in aceasta privinta.
64  In consecinta Tribunalul a concluzionat in mod intemeiat, la punctul 270 din hotararea atacata, ca Republica Franceza si France Télécom nu au demonstrat existenta unor circumstante exceptionale care sa le permita sa invoce principiul protectiei increderii legitime.
65  Trebuie concluzionat ca primul aspect al celui de al treilea motiv nu este fondat.

Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, intemeiat pe o eroare de drept in ceea ce priveste consecintele juridice care rezulta dintr o alta decizie a Comisiei in materia ajutoarelor de stat

–   Argumentele partilor
66  France Télécom apreciaza ca Tribunalul a interpretat in mod eronat consecintele juridice care decurg din Decizia Comisiei din 8 februarie 1995 privind La Poste (JO C 262, p. 11, denumita in continuare „decizia privind La Poste”).
67  France Télécom sustine ca decizia mentionata constituia un act pozitiv susceptibil sa produca efecte juridice si sa dea nastere increderii legitime in ceea ce priveste conformitatea regimului fiscal in discutie cu normele in materia ajutoarelor de stat.
68  Comisia subliniaza ca, din moment ce regimul special de impozitare constituia o modalitate de impozitare cu taxa profesionala derogatorie de la dreptul comun, acesta putea acorda un avantaj financiar societatii France Télécom. Avand in vedere caracteristicile acestui regim, notificarea ar fi trebuit sa intervina cel mai tarziu inainte de data la care contributia de taxa profesionala stabilita in sarcina acestei societati pentru anul 1994 a devenit exigibila.
69  Comisia considera ca o alta procedura de investigare in materie de ajutor de stat nu poate da nastere unei increderi legitime in beneficiul France Télécom in ceea ce priveste regimul de impozitare specific de care beneficia aceasta din urma.

–   Aprecierea Curtii
70  Astfel cum s a aratat la punctele 59 si 60 din prezenta hotarare, in principiu, beneficiarul unui ajutor nu se poate prevala de consideratii intemeiate pe principiul protectiei increderii legitime atunci cand ajutorul in discutie nu a fost notificat Comisiei.
71  Cu privire la argumentatia intemeiata pe decizia privind La Poste, trebuie sa se constate ca aceasta decizie nu contine nicio analiza privind regimul derogatoriu al taxei profesionale aplicabile societatii France Télécom. In aceste imprejurari, Tribunalul nu putea decat sa constate, la punctul 266 din hotararea atacata, ca Comisia nu luase in niciun fel pozitie cu privire la acest regim special de impozitare si, prin urmare, nu se pronuntase cu privire la aspectul daca acesta constituia sau nu constituia un ajutor.
72  In ceea ce priveste argumentul potrivit caruia France Télécom ar fi putut interpreta contextul in care fusese adoptata decizia privind La Poste drept o luare de pozitie a Comisiei cu privire la regimul fiscal in cauza, trebuie sa se constate ca Tribunalul, fara a savarsi o eroare de drept, a respins acest argument la punctele 265-269 din hotararea atacata.
73  In consecinta, in mod intemeiat Tribunalul a statuat ca decizia privind La Poste nu cuprindea niciun element relevant de natura sa dea nastere unei eventuale increderi legitime pentru France Télécom in ceea ce priveste legalitatea regimului fiscal in discutie in raport cu normele in materia ajutoarelor de stat. Prin urmare, al doilea aspect al celui de al treilea motiv nu este fondat.
74  Avand in vedere consideratiile de mai sus, al treilea motiv trebuie respins in intregime.

Cu privire la al patrulea motiv, intemeiat pe nemotivarea hotararii atacate in ceea ce priveste raspunsul la argumentele referitoare la principiul prescriptiei

– Argumentele partilor
75  France Télécom aminteste ca autoritatile franceze au explicat, in cadrul procedurii administrative, ca eventuala subimpozitare in perioada 1994-2002 nu putea, in orice caz, face obiectul unei recuperari, dat fiind ca regimul fiscal in cauza fusese instituit cu peste 10 ani inainte. Or, articolul 15 din Regulamentul nr. 659/1999 ar prevedea ca prerogativele Comisiei in materia recuperarii unui ajutor sunt supuse unui termen de prescriptie de 10 ani.
76  France Télécom apreciaza ca Tribunalul nu s a pronuntat cu privire la principiul prescriptiei invocat in fata sa. In schimb, el ar fi substituit, in aceasta privinta, prin propria motivare pe cea a deciziei in litigiu. In plus, hotararea atacata nu ar preciza care este actul juridic obligatoriu care constituie momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie. Actul care a determinat curgerea termenului de prescriptie ar fi fost Legea nr. 90-568.
77  Republica Franceza observa ca Tribunalul a savarsit o eroare de drept intrucat a statuat ca termenul de prescriptie pentru ajutorul in cauza nu putea incepe sa curga anterior anului 1994. Chiar admitand ca regimul de impozitare derogatoriu constituia un ajutor de stat, singurul act juridic obligatoriu care poate fi identificat pentru a stabili momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie privind masura in cauza ar fi Legea nr. 90-568, intrata in vigoare la 2 iulie 1990. Comisia ar fi decis deschiderea procedurii preliminare de investigare a regimului special de impozitare a France Télécom, adresand autoritatilor franceze o solicitare de informatii la 28 iunie 2001. Or, la aceasta data, termenul de prescriptie privind obligatia de recuperare ar fi expirat.
78  Comisia subliniaza ca Tribunalul era obligat sa solutioneze numai aspectul daca ajutorul acordat France Télécom prin regimul special al taxei profesionale in vigoare incepand cu 1994 era prescris. In consecinta, critica potrivit careia Tribunalul ar fi substituit prin propria motivare pe cea a deciziei in litigiu nu poate fi retinuta.
79  Comisia precizeaza ca normele de prescriptie in materie de ajutoare de stat privesc recuperarea acestora din urma. Or, ar fi posibil sa se recupereze un ajutor numai atunci cand cuantumul acestuia este determinabil. In ceea ce priveste regimul fiscal in cauza, avantajul nu ar fi putut fi stabilit decat pe o baza anuala si a posteriori.

– Aprecierea Curtii
80  Cu privire la principiul prescriptiei, trebuie sa se aminteasca faptul ca, potrivit articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescriptie de 10 ani. Din alineatul (2) al aceluiasi articol rezulta ca termenul de prescriptie incepe sa curga numai din ziua in care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului. In consecinta, elementul decisiv in vederea stabilirii termenului de prescriptie prevazut la articolul 15 este cel al acordarii efective a ajutorului.
81  Din articolul 15 alineatul (2) mentionat anterior rezulta ca, pentru a stabili data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, aceasta dispozitie face referire la acordarea ajutorului catre beneficiar, iar nu la data adoptarii unei scheme de ajutor.
82  In aceasta privinta, trebuie sa se sublinieze ca stabilirea datei de acordare a unui ajutor poate varia in functie de natura ajutorului in discutie. Astfel, in ipoteza unei scheme plurianuale care implica plati sau acordarea periodica a unor avantaje, data adoptarii unui act care constituie temeiul juridic al acordarii ajutorului si data la care intreprinderilor li se va atribui efectiv beneficiul acestuia pot fi separate de un interval de timp important. Intr o asemenea situatie, in vederea calcularii termenului de prescriptie, ajutorul trebuie sa fie considerat ca fiind acordat beneficiarului numai de la data la care ii este acordat in mod efectiv.
83  Trebuie amintit in aceasta privinta ca, in considerentul (49) al deciziei in litigiu, Comisia a precizat ca termenul de prescriptie incepea sa curga in fiecare an la data la care contributia pentru taxa profesionala era datorata de France Télécom.
84  Astfel si dupa cum rezulta din cuprinsul punctului 320 din hotararea atacata, termenul de prescriptie reincepe sa curga la fiecare acordare efectiva a avantajului, daca este cazul anual, astfel incat respectivul calcul al termenului de prescriptie poate depinde de modul in care este identificat avantajul.
85  In speta, intrucat constatarea existentei ajutorului trebuia sa fie realizata in functie de diferitele taxe aplicabile in fiecare comuna pe teritoriul careia erau situate sediile France Télécom, Tribunalul a efectuat, la punctul 323 din hotararea atacata, o analiza a anualitatii taxei profesionale si a consecintelor care decurg din aceasta.
86  In consecinta, Tribunalul a considerat in mod corect, la punctul 324 din hotararea atacata, ca, din cauza anualitatii taxei profesionale, ajutorul in discutie nu putea fi considerat ca fiind acordat inainte de anul 1994, intrucat in cursul acestui an au fost adoptate actele juridice obligatorii care permit, pentru prima data, sa se constate existenta diferentei de impozitare.
87  In plus, abordarea retinuta de Tribunal este confirmata de modul de redactare a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 din care rezulta ca prerogativele Comisiei in materie de recuperare a ajutorului sunt cele supuse unui termen de prescriptie.
88  In sfarsit, in ceea ce priveste argumentul potrivit caruia Tribunalul ar fi incalcat obligatia de motivare privind principiul prescriptiei reiese dintr o jurisprudenta constanta ca acesta nu este obligat sa realizeze o motivare care sa urmeze in mod exhaustiv si unul cate unul toate argumentele prezentate de partile in litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicita, cu conditia de a permite persoanelor interesate sa cunoasca motivele pentru care au fost luate masurile in discutie, iar instantei competente, sa dispuna de elemente suficiente pentru a si exercita controlul (a se vedea Hotararea din 21 septembrie 2006, Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied/Comisia, C 105/04 P, Rec., p. I 8725, punctul 72, si Hotararea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C 3/06 P, Rep., p. I 1331, punctul 46).
89  In aceasta privinta, trebuie observat ca, la punctele 323 si 324 din hotararea atacata, Tribunalul a oferit precizari privind aprecierea sa referitoare la caracteristicile regimului taxei profesionale pentru a concluziona, la punctul 325 din hotararea respectiva, ca termenul de prescriptie prevazut la articolul 15 din Regulamentul nr. 659/1999 nu se implinise la 28 iunie 2001, data la care Republicii Franceze i a fost adresata o solicitare de informatii.
90  In aceste conditii, trebuie sa se considere ca Tribunalul a raspuns in mod corespunzator cerintelor legale la argumentele privind principiul prescriptiei invocate de France Télécom si nu a incalcat cerintele de motivare care decurg din jurisprudenta amintita la punctul 88 din prezenta hotarare.
91  Avand in vedere cele de mai sus, al patrulea motiv nu poate fi admis.

Cu privire la al cincilea motiv, intemeiat pe o eroare de drept si pe nemotivarea hotararii atacate in ceea ce priveste argumentele referitoare la incalcarea principiului securitatii juridice

92  Al cincilea motiv invocat de France Télécom in sustinerea recursului formulat cuprinde doua aspecte.

Argumentele partilor
–   Cu privire la primul aspect al celui de al cincilea motiv, intemeiat pe nemotivarea hotararii si pe o eroare de drept din cauza imposibilitatii de a stabili cuantumul ajutorului care trebuie recuperat
93  France Télécom apreciaza ca Tribunalul nu a raspuns la argumentul potrivit caruia, atunci cand Comisia examineaza un avantaj al carui cuantum real este imposibil de stabilit, aceasta nu poate sa dispuna recuperarea unui astfel de avantaj.
94  France Télécom deduce de aici ca Tribunalul a incalcat principiul securitatii juridice, din moment ce cuantumul eventual care trebuie recuperat continua sa fie ipotetic, iar cuantificarea ajutorului recuperabil nu se poate intemeia pe estimari aproximative.
–   Cu privire la al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, intemeiat pe nemotivare si pe eroarea de drept in ceea ce priveste aprecierea metodelor de estimare a cuantumului ajutorului
95  France Télécom considera ca Tribunalul a savarsit o eroare de drept intrucat a statuat, la punctele 297 si 305 din hotararea atacata, ca Comisia era indreptatita sa instituie un interval privind cuantumul ajutorului care trebuie recuperat pe baza unor aproximari furnizate de autoritatile franceze si ca, prin urmare, nu putea fi constatata o incalcare a principiului securitatii juridice.
96  France Télécom explica faptul ca aprecierile in discutie nu ar fi fost transmise de autoritatile franceze in scopul stabilirii intinderii reale a unei diferente de impozitare in perioada cuprinsa intre 1994 si 2002. Calculele respective ar fi fost prezentate pentru a demonstra ca eventuala subimpozitare a societatii in aceasta perioada era compensata prin supraimpozitarea sa pe parcursul primilor ani ai regimului fiscal derogatoriu, si anume anii 1991-1993.
97  In raspunsul referitor la cele doua aspecte ale celui de al cincilea motiv, Comisia sustine ca, in aprecierile sale privind principiul securitatii juridice, Tribunalul s a limitat sa traga consecintele care rezulta dintr un anumit numar de elemente cuprinse in Hotararea Curtii din 18 octombrie 2007, Comisia/Franta (C 441/06, Rep., p. I 8887).
98  Prin urmare, Comisia considera ca Tribunalul a motivat in mod corespunzator concluzia potrivit careia France Télécom nu este indreptatita sa sustina ca, pentru simplul fapt ca cuantumul ajutorului in cauza trebuia sa fie precizat in vederea restituirii sale, s ar fi incalcat principiul securitatii juridice.

Aprecierea Curtii
99  Avand in vedere conexitatea acestora, se impune examinarea impreuna a celor doua aspecte ale celui de al cincilea motiv.
100 In aceasta privinta, trebuie amintit ca principiul securitatii juridice, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca normele de drept sa fie clare, precise si previzibile in privinta efectelor lor, astfel incat persoanele interesate sa se poata orienta in situatii si in raporturi juridice care sunt guvernate de ordinea juridica a Uniunii (a se vedea in acest sens Hotararea din 15 februarie 1996, Duff si altii, C 63/93, Rec., p. I 569, punctul 20, Hotararea din 7 iunie 2007, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia, C 76/06 P, Rep., I 4405, punctul 79, precum si Hotararea din 18 noiembrie 2008, Förster, C 158/07, Rep., p. I 8507, punctul 67).
101 In ceea ce priveste argumentatia prezentata in sustinerea celui de al cincilea motiv, trebuie observat ca, la punctul 301 din hotararea atacata, Tribunalul a amintit ca, pe baza estimarilor efectuate de Comisie, cuantumul ajutorului trebuia sa se situeze intre 798 de milioane de euro si 1,14 miliarde de euro. Intrucat aceste cifre constituiau intervalul valoric in interiorul caruia trebuia stabilit cuantumul definitiv, Tribunalul a statuat, facand trimitere in special la punctele 31-40 din Hotararea Comisia/Franta, citata anterior, ca decizia in litigiu cuprindea informatiile adecvate care permit stabilirea, fara dificultati excesive, a cuantumului respectiv.
102 In plus, trebuie amintit ca, la punctul 29 din Hotararea Comisia/Franta, citata anterior, Curtea a statuat ca nicio dispozitie din dreptul Uniunii nu impune Comisiei sa stabileasca valoarea exacta a ajutorului care trebuie restituit atunci cand aceasta dispune restituirea unui ajutor declarat incompatibil cu piata comuna. Este suficient ca decizia Comisiei sa cuprinda indicatii care sa ii permita destinatarului sau sa stabileasca, el insusi, fara dificultati excesive, aceasta valoare (a se vedea de asemenea Hotararea din 12 octombrie 2000, Spania/Comisia, C 480/98, Rec., p. I 8717, punctul 25, si Hotararea din 12 mai 2005, Comisia/Grecia, C 415/03, Rec., p. I 3875, punctul 39).
103 Astfel, la punctele 302 si 303 din hotararea atacata, Tribunalul a precizat ca intervalul valoric respectiv fusese stabilit pe baza estimarilor furnizate de autoritatile franceze in cadrul procedurii administrative si ca, deoarece statul membru respectiv nu a putut efectua un calcul exact al avantajului de care a beneficiat France Télécom in temeiul regimului fiscal in discutie, Comisia era indreptatita sa se bazeze pe datele astfel comunicate.
104 In aceste conditii, Tribunalul a concluzionat in mod intemeiat, la punctul 305 din hotararea atacata, ca decizia in litigiu nu a incalcat principiul securitatii juridice.
105 Din aceste elemente rezulta ca nici Republica Franceza, nici France Télécom nu pot invoca principiul mentionat pentru a impiedica restituirea unui ajutor ilegal (a se vedea Hotararea din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C 148/04, Rec., p. I 11137, punctul 104).
106 Prin urmare, Tribunalul a statuat in mod corect ca decizia in litigiu nu este nelegala pentru motivul ca aceasta se limiteaza sa mentioneze un interval valoric indicativ in ceea ce priveste cuantumul ajutorului care trebuie recuperat.
107 Pe de alta parte, din cuprinsul punctelor 301-305 din hotararea atacata rezulta ca aceasta nu este nici nemotivata cu privire la aprecierea motivului intemeiat pe incalcarea principiului securitatii juridice, astfel cum a fost invocat de France Télécom si de Republica Franceza.
108 Al cincilea motiv invocat de France Télécom in sustinerea recursului formulat nu poate fi admis si, prin urmare, acesta trebuie respins in intregime.

Cu privire la cheltuielile de judecata
109 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, aplicabil procedurii de recurs in temeiul articolului 118 din acelasi regulament, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat Comisia a solicitat obligarea France Télécom la plata cheltuielilor de judecata, iar France Télécom a cazut in pretentii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata. Republica Franceza suporta propriile cheltuieli de judecata.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara si hotaraste:
1)  Respinge recursul.
2)  Obliga France Télécom SA la plata cheltuielilor de judecata.
3)  Republica Franceza suporta propriile cheltuieli de judecata.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close