RIL respins. Decizia nr. 4/2012

In M. Of. nr. 248 din 12 aprilie 2012 a fost publicata Decizia nr. 4/2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:
Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1/2012 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedura civila raportate la dispozitiile art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare.
La sedinta de judecata participa magistratul-asistent desemnat pentru aceasta cauza, doamna Maria-Cristina Petre, din cadrul Directiei legislatie, studii, documentare si informatica juridica a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (2) si art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si a dispozitiilor art. 238 alin. (1) si art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale in vigoare anterior adoptarii Legii nr. 40/2011 si Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de munca la nivel de unitate si care nu a fost anulata, prin care partile convin sa nu se acorde drepturile salariale prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati, precum si in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Doamna procuror Antonia Constantin a sustinut punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel cum a fost formulat in scris, prezentand concluzii asupra recursului in interesul legii, in sensul ca, in principal, apreciaza ca acesta este inadmisibil, intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila, sustinand, in esenta, ca solutiile diferite ale instantelor decurg din interpretarea si aplicarea unor clauze contractuale, iar nu a unor dispozitii legale, si, in subsidiar, in situatia in care se va trece peste acest fine de neprimire, apreciaza necesar a se avea in considerare faptul ca, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 62/2011, drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati puteau fi acordate fara o prealabila anulare a clauzelor cuprinse in contractele colective de munca la nivel de unitate, negociate cu incalcarea drepturilor minimale stabilite in favoarea salariatilor prin contractul colectiv de munca, incheiat la nivel de grup de unitati, iar dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ este necesar sa existe o cerere expresa a partii interesate, in conditiile art. 142 alin. (2) din noua reglementare.
Presedintele completului, doamna judecator Rodica Aida Popa, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
Prin Sesizarea nr. 1.098 din 2 noiembrie 2011 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Timisoara s-a solicitat Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin prisma dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila, examinarea problemei de drept care vizeaza interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (2) si art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si ale art. 238 alin. (1) si art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale in vigoare anterior adoptarii Legii nr. 40/2011 si Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de munca la nivel de unitate si care nu a fost anulata, prin care partile convin sa nu se acorde drepturile salariale prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati, precum si in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

2. Examenul jurisprudential
Prin actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curtii de Apel Timisoara s-a sustinut ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la solutionarea problemei de drept mai sus enuntate, luandu-se in considerare cauze avand ca obiect actiuni prin care organizatiile sindicale din cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori “C.F.R. Calatori” – S.A. au solicitat, in numele membrilor de sindicat, obligarea acestui angajator si a subunitatilor – Regionalele de Transport Feroviar de Calatori – la plata primelor de Pasti, Craciun si de Ziua Feroviarului pe anii 2009 – 2010, drepturi salariale prevazute in art. 71 din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, prelungit pe 48 de luni.
Examenul jurisprudential a relevat ca, referitor la aceasta problema de drept sesizata, in practica instantelor judecatoresti s-au conturat 3 orientari.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Intr-o prima orientare, actiunile au fost admise fiind considerate intemeiate, in raport cu faptul ca drepturile salariale sunt prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati si, conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, produc efecte fata de toti salariatii incadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.
In acest context au fost inlaturate apararile paratelor Societatea Nationala si Regionalele, care au invocat clauza cuprinsa in art. 69 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate – Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori “C.F.R. – Calatori” – S.A. pe anul 2009 – 2010 inregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala Bucuresti la nr. 2.572 din 4 iunie 2009 si in actul aditional la acesta, inregistrat la Agentia pentru Prestatii Sociale Bucuresti la nr. 1.708 din 21 aprilie 2010, si prin care partile au convenit ca aceste drepturi sa nu se acorde in anii 2009 si 2010.
Instantele au apreciat ca aceasta clauza nu produce efecte deoarece dispozitiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii si ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 contin prevederea conform careia “contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca la nivel superior”.
3.2. Intr-o a doua opinie, actiunile au fost respinse, considerandu-se ca prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 si ale actului aditional la acesta reprezinta acordul de vointa al partilor, care, fiind si semnatarele contractului colectiv de munca la nivel de grup de unitati, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pe o anumita perioada (recte pentru anii 2009 si 2010), potrivit art. 31 si 33 din Legea nr. 130/1996.
Ca urmare, s-a apreciat ca prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate sunt opozabile partilor care l-au semnat si, cata vreme nu s-a constatat nulitatea acelei clauze din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, aceasta clauza isi produce efectele.
La pronuntarea acestei solutii s-a avut in vedere si faptul ca prin procesul-verbal din 25 mai 2009 partile semnatare ale contractului colectiv de munca la nivel de grup de unitati au stabilit suspendarea acestor drepturi pentru anul 2009.
Instantele, in argumentarea acestei solutii, au retinut ca nu sunt incidente dispozitiile art. 38 din Codul muncii potrivit carora salariatii nu pot renunta la drepturile recunoscute prin lege, in discutie fiind efectele acordului de vointa al partilor unui contract colectiv de munca.
Un alt argument a fost acela potrivit caruia, in masura in care drepturile nu au fost acordate pe anul 2009 (prima de Pasti si de Ziua Feroviarului), partile in mod valabil au convenit ca acestea sa nu se mai achite, chiar daca dreptul s-a nascut anterior acordului de vointa in sensul neacordarii lor.
3.3. Intr-o a treia orientare, solutiile de admitere sau de respingere a actiunilor s-au bazat pe o motivare-cadru care a avut in vedere imprejurarea ca dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de unitate si ale actului aditional la acesta, care prevad intelegerea de a nu se acorda drepturile salariale in discutie, produc efecte de la data inregistrarii lor.
In acest sens s-a retinut ca dreptul de acordare a primei de Craciun, de Pasti si pentru Ziua Feroviarului s-a nascut anterior inregistrarii contractului colectiv de munca la nivel de unitate – 4 iunie 2009 si, ca urmare, s-au admis actiunile prin care s-au cerut aceste drepturi banesti.
Au fost insa respinse actiunile prin care s-au pretins prima de Craciun pe anul 2009 si restul pretentiilor pe anul 2010, dandu-se astfel eficienta acordului partilor exprimat prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

4. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Timisoara
Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara si-a exprimat opinia in legatura cu interpretarea textelor mai sus amintite, apreciind ca prima orientare este cea corecta, in acord cu prevederile legale.
S-a sustinut ca, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996, clauzele contractului colectiv de munca la nivel de grup de unitati produc efecte pentru toti salariatii incadrati in unitatile care fac parte din grupul de unitati pentru care s-a incheiat contractul de munca la acest nivel, iar potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 si art. 238 alin. (1) din Codul muncii, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
S-a apreciat ca, in aceste conditii, clauzele din contractul colectiv de munca la nivel inferior, care inlatura acordarea unor drepturi prevazute de contractul colectiv de munca la nivel superior, nu produc efecte.
S-a facut precizarea ca si dupa abrogarea Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prin Legea dialogului social nr. 62/2011 si dupa abrogarea art. 238 – 247 din Codul muncii problema de drept prezentata ramane actuala, deoarece dispozitiile art. 8 si 11 din Legea nr. 130/1996 si ale art. 238 si 241 din Codul muncii sunt reluate in dispozitiile art. 132 si 133 din Legea nr. 62/2011.

5. Opinia procurorului general
5.1. Chestiuni preliminarii
In urma solicitarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a verificat jurisprudenta la nivelul intregii tari, in solutionarea litigiilor avand ca obiect actiuni prin care organizatiile sindicale din cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori “C.F.R. – Calatori” – S.A. au solicitat, in numele membrilor de sindicat, obligarea acestui angajator si a subunitatilor – Regionalele de Transport Feroviar – la plata primelor de Pasti, Craciun si Ziua Feroviarului pentru anii 2009 – 2010, drepturi prevazute in art. 71 din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, prelungit cu 48 de luni.
Au fost identificate aceleasi 3 orientari semnalate si in sesizarea Colegiului de conducere al Curtii de Apel Timisoara, individualizate si de Ministerul Public, in esenta, prin aceleasi argumente.
5.2. Opinia procurorului general exprimata asupra problemei de drept solicitate a fi solutionata pe calea recursului in interesul legii a cuprins doua propuneri:
5.2.1. Intr-o prima propunere s-a apreciat ca in cauza dedusa judecatii nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 329 din Codul de procedura civila pentru dezlegarea problemei sesizate pe calea recursului in interesul legii.
In sustinerea acestei opinii s-au adus urmatoarele argumente:
Diferitele solutii ale instantelor in materia examinata decurg din interpretarea clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati valabil pentru perioada 2008 – 2010, precum si a clauzelor din contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor din cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar a Cailor Ferate Romane – S.N.C.F.R. – S.A., valabile pentru aceeasi perioada, prin care partile au convenit ca dreptul la plata primelor de Pasti, Craciun si Ziua Feroviarului sa nu se acorde in anii 2009 – 2010.
Problema teoretica, asa cum ea a fost enuntata in sesizarea Colegiului de conducere al Curtii de Apel Timisoara, s-a relevat a fi fost dezlegata diferit, deoarece aria de examinare a acesteia a fost diferita.
Examinarea jurisprudentei a relevat ca instantele:
– fie s-au oprit la analiza continutului negociat al contractelor colective de munca incheiate la nivel de unitate (fara a corobora aceasta analiza cu clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior si fara a avea in vedere prevederile legale incidente), ceea ce a condus la respingerea actiunilor;
– fie, in cercetarea lor, au privit si aspectul mai sus evocat (si omis de la prima analiza), ceea ce a condus la admiterea actiunilor pentru ca s-a constatat o nerespectare a prevederilor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati.
In prezent exista o reglementare expresa in art. 142 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, prin care legiuitorul a stabilit in mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulitatii clauzelor din contractele colective de munca, negociate cu incalcarea drepturilor minimale prevazute de lege sau de contractele colective de munca incheiate la nivel superior in favoarea salariatilor si le-a circumscris principiului disponibilitatii.
Modificarile succesive ale contractelor colective de munca au ridicat pentru instante problema efectelor acestora, problema care a adus in discutie chestiunea aplicarii in timp a clauzelor contractelor colective de munca. Solutia a depins de dispozitiile legale aplicabile, in vigoare la data incheierii contractelor, precum si de probele administrate in fiecare cauza in parte (sub aspectul determinarii momentului inregistrarii contractelor la directiile generale de munca si protectie sociala pentru stabilirea momentului nasterii drepturilor salariale suplimentare ce au facut obiectul cererilor).
Argumentul de jurisprudenta s-a referit la imprejurarea ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a mai fost confruntata cu solutionarea unor recursuri in interesul legii cu acelasi obiect, care au fost respinse.
5.2.2. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a prezentat si un punct de vedere subsidiar pentru cazul in care se va trece peste finele de neprimire invocat.
Astfel, s-a exprimat opinia ca prima orientare jurisprudentiala a instantelor – in ordinea expunerilor din actul de sesizare – este in litera si spiritul legii.
In esenta, argumentele in sustinerea acestei solutii – de admitere a actiunilor in pretentii salariale izvorate din art. 71 din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar sunt urmatoarele:

Argumente de text:
– art. 238 din Codul muncii, in vigoare la data incheierii contractelor colective de munca, a fost abrogat expres prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, in vigoare din 30 aprilie 2011;
– art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a preluat dispozitiile art. 238 din Codul muncii;
– Codul muncii, republicat, consacra in art. 37 principiul negocierii individuale si colective a contractelor de munca si cuprinde in art. 38 limitele minimale ale acestei negocieri si sanctiunea renuntarii la unele drepturi stabilite de lege in favoarea salariatului;
– dispozitiile art. 8 si 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca – in vigoare la data incheierii contractelor colective de munca analizate de instante si abrogate prin Legea dialogului social nr. 62/2011 – au fost preluate in noua reglementare, art. 142 din Legea nr. 62/2011, care sanctioneaza cu nulitatea clauzele cuprinse in contractele colective de munca incheiate cu incalcarea drepturilor minimale prevazute de lege sau de contractele colective de munca incheiate la nivel superior;
– art. 41 alin. (5) din Constitutia Romaniei si art. 133 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care consacra, primul, caracterul obligatoriu al conventiilor colective si, al doilea, conditiile concrete in care clauzele contractelor colective de munca isi produc efectele fata de angajati.

Argumente de logica juridica:
Dispozitiile legale mentionate evoca masuri de protectie a salariatilor pentru asigurarea exercitiului neingradit al drepturilor si intereselor legitime ce li se cuvin acestora in cadrul raporturilor de munca.
In noua reglementare sunt semnalate instrumentele concrete de inlaturare din ordinea juridica negociata a clauzelor lovite de nulitate [art. 142 alin. (2) – (4) din Legea nr. 62/2011], cauza de ineficacitate a actului juridic trebuind a fi constatata pe cale judecatoreasca, la cererea partii interesate.
Efectul nulitatii constatate pe cale judecatoreasca face ca pana la renegocierea clauzelor acestea sa fie inlocuite ex lege cu prevederile legii mai favorabile salariatilor, cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de munca ce se impun cu forta obligatorie garantata constitutional au acelasi regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputand renunta la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuala sau legala.

Argumente de jurisprudenta:
O serie de decizii ale Curtii Constitutionale au stabilit obligativitatea respectarii, in negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate prin dispozitiile legale si prin contracte colective de munca incheiate la nivel superior.
Ierarhia in care se prezinta contractele colective de munca face ca dispozitiile cuprinse in astfel de contracte incheiate la nivel superior sa se impuna in negocierea clauzelor contractelor colective de munca incheiate la nivel inferior (de unitate), negocierea fiind posibila numai peste nivelul minimal recunoscut de lege si/sau contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
Ministerul Public a propus – in cadrul opiniei subsidiare – ca la rezolvarea problemei de drept deduse solutionarii prin prezentul recurs in interesul legii sa se ia in considerare aspectul conform caruia, in contextul problematicilor sesizate, anterior Legii nr. 62/2011 drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati puteau fi acordate fara o prealabila anulare a clauzelor cuprinse in contractele colective de munca la nivel de unitate, negociate cu incalcarea drepturilor minimale stabilite in favoarea salariatilor prin contractul colectiv de munca, incheiat la nivel de grup de unitati, iar dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ este necesar sa existe o cerere expresa a partii interesate, in conditiile art. 142 alin. (2) din noua reglementare.

6. Raportul asupra recursului in interesul legii
Prin raportul asupra recursului in interesul legii, intocmit conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedura civila, a fost propusa solutia de respingere, ca inadmisibil, a recursului in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (2) si art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si a dispozitiilor art. 238 alin. (1) si art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale in vigoare anterior adoptarii Legii nr. 40/2011 si Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de munca la nivel de unitate si care nu a fost anulata, prin care partile convin sa nu se acorde drepturile salariale prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati, precum si in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

7. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Inainte de a proceda la o analiza in fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a recursului in interesul legii.

Argumente de text:
Art. 329 din Codul de procedura civila: “Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.”
Art. 330^5 din Codul de procedura civila: “Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile, care se anexeaza cererii.”
Art. 330^7 alin. 2 din Codul de procedura civila: “Decizia se pronunta numai in interesul legii si nu are efecte asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.”
Reglementarea prevazuta de legiuitor in textele sus-citate determina aria restrictiva a examinarii pe care o face instanta in solutionarea recursului in interesul legii, obiectul acestei examinari referindu-se la actele normative in intelesul art. 1 si 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, a caror categorie si norme de competenta privind adoptarea lor este stabilita prin Constitutie si prin celelalte legi.
Spre aceasta finalitate conduc si dispozitiile constitutionale care, in reglementarea art. 126 referitor la instantele judecatoresti, prevad expres, in alin. (3), ca “Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”.
Ca urmare, dispozitiile art. 330^5 din Codul de procedura civila, cu privire la admisibilitatea recursului in interesul legii, sunt circumscrise la cerinta unei practici judiciare neunitare, dar presupun in mod intrinsec ca jurisprudenta diferita sa priveasca obiectul recursului in interesul legii.

Argumente de jurisprudenta:
In mod constant Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii a pronuntat, acolo unde a fost cazul, solutii de respingere pentru inadmisibilitate nu numai pentru inexistenta practicii diferite in problema de drept solutionata, ci si pentru constatarea ca obiectul recursului in interesul legii il constituie o clauza contractuala, si nu o lege in intelesul mai sus evocat.
In acest sens a fost invocata si de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – caruia i s-a solicitat un punct de vedere asupra prezentului recurs in interesul legii – jurisprudenta anterioara a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Astfel, instanta suprema, in cazuri similare, solutionate prin Decizia nr. 33 din 16 noiembrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 20/2009, Decizia nr. 1 din 21 februarie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 14/2010, respectiv Decizia nr. 11 din 19 septembrie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 13/2011, si soldate cu respingerea recursului in interesul legii (in situatia ultimelor doua dosare mentionate, ca inadmisibil), a constatat ca problema de drept solutionata diferit de instantele de judecata nu s-a datorat interpretarii sau aplicarii unor texte de lege. Solutiile diferite au rezultat din raportarea normelor legale la diferite clauze cuprinse in contractele individuale sau colective de munca, a caror interpretare s-a facut prin acest efect.

Argumente deduse din cazul supus examinarii:
Din examinarea solutiilor prezentate in sustinerea sesizarii Colegiului de conducere al Curtii de Apel Timisoara, in cele 3 categorii individualizate, se constata ca problema de drept supusa analizei este interpretarea diferita a unor clauze contractuale (in contracte colective de munca incheiate la nivel superior sau/si la nivel inferior de unitate sau grup de unitati).
Instantele au dat sau nu eficienta juridica unor clauze contractuale dupa cum examinarea contractelor – facuta din perspectiva reglementarilor generale, Codul muncii, sau speciale, Legea nr. 130/1996 si, ulterior, Legea nr. 62/2011 – a privit ansamblul acestora sau numai o categorie a lor.
Obiectul recursului in interesul legii in prezenta cauza nu priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor Codului muncii, ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si nici ale Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate in contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar.
In consecinta, in raport cu argumentele evocate – referitoare la obiectul recursului in interesul legii si la practica constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in aceasta materie – se constata ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a prezentului recurs in interesul legii.
Fata de argumentele mai sus mentionate, ce fundamenteaza inadmisibilitatea recursului in interesul legii, care prevaleaza, nu se mai impune analizarea solutiei subsidiare exprimate in punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7, cu referire la art. 329 si 330^5 din Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (2) si art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si a dispozitiilor art. 238 alin. (1) si art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale in vigoare anterior adoptarii Legii nr. 40/2011 si Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de munca la nivel de unitate si care nu a fost anulata, prin care partile convin sa nu se acorde drepturile salariale prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati, precum si in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Obligatorie, conform dispozitiilor art. 330^7 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 12 martie 2012.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close