Statutul si Codul de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania

In M. Of. nr. 298 din 7 mai 2012 a fost publicata Hotararea Colegiului Medicilor din Romania nr. 2/2012 privind adoptarea Statutului si a Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania.

Din cuprins:
ART. 1
Se adopta Statutul Colegiului Medicilor din Romania, prevazut in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotarare.
ART. 2
Se adopta Codul de deontologie medicala al Colegiului Medicilor din Romania, prevazut in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta hotarare.
ART. 3
La data intrarii in vigoare a actelor prevazute la art. 1 si 2 se abroga Decizia Adunarii generale nationale a Colegiului Medicilor din Romania nr. 3/2005 privind adoptarea Statutului si a Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 418 din 18 mai 2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 4
Prezenta hotarare se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA 1. STATUTUL Colegiului Medicilor din Romania

CAPITOLUL I
Principii generale

ART. 1
(1) Colegiul Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza, in baza legii si a prezentului statut, ca organizatie profesionala nationala a medicilor, fiind o institutie de drept public, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial.
(2) Colegiul Medicilor din Romania are personalitate juridica si este autonom in raport cu orice autoritate publica, exercitandu-si atributiile fara posibilitatea vreunei imixtiuni.
ART. 2
Colegiul Medicilor din Romania are ca principal obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic, aplicarea legilor si a regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic si pastrarea prestigiului acestei profesiuni in cadrul vietii sociale.
ART. 3
Ca autoritate publica si profesionala, Colegiul Medicilor din Romania realizeaza atributiile prevazute de lege si de prezentul statut in 6 domenii principale de activitate:
a) profesional-stiintific si invatamant;
b) etic si deontologic;
c) jurisdictie profesionala si litigii;
d) avizari-acreditari;
e) economico-social;
f) administrativ si organizatoric.
ART. 4
(1) La nivelul judetelor, respectiv al municipiului Bucuresti se organizeaza si functioneaza cate un colegiu teritorial al medicilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva.
(2) Medicii inscrisi si luati in evidenta colegiilor teritoriale sunt membri ai Colegiului Medicilor din Romania.
(3) Niciun colegiu teritorial nu poate functiona in afara Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 5
Intre Colegiul Medicilor din Romania si colegiile teritoriale exista raporturi de autonomie functionala, organizatorica si financiara.
ART. 6
(1) Ca organizatie profesionala, Colegiul Medicilor din Romania apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele membrilor sai in toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea si independenta profesionala a medicului in exercitarea profesiei, asigura respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de pacient si de sanatatea publica.
(2) In vederea realizarii obiectivelor prevazute la alin. (1), Colegiul Medicilor din Romania colaboreaza, in conditiile legii, cu toate institutiile competente.
ART. 7
(1) Colegiul Medicilor din Romania, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din Romania in relatiile cu autoritatile si institutiile guvernamentale si neguvernamentale, interne si internationale.
(2) Pentru indeplinirea obiectivelor si atributiilor conferite de lege si de prezentul statut, organele reprezentative ale Colegiului Medicilor din Romania pot intra in relatii cu diferite organisme similare din alte state.
ART. 8
(1) Alegerea organelor reprezentative si de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania se va face, de jos in sus, cu respectarea principiilor democratice si a egalitatii tuturor membrilor.
(2) Membrii Colegiului Medicilor din Romania au obligatia de a participa la alegerea organelor de conducere.
(3) Organizarea si desfasurarea alegerilor, precum si modalitatea de exprimare a votului, in una dintre cele 3 variante de exprimare a votului, respectiv votul direct, votul prin posta sau/si votul electronic, se va stabili printr-un regulament electoral aprobat de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 9
(1) Sediul Colegiului Medicilor din Romania este in municipiul Bucuresti.
(2) Emblema cu sigla Colegiului Medicilor din Romania este prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul statut.

CAPITOLUL II
Membrii Colegiului Medicilor din Romania. Drepturi si obligatii

ART. 10
(1) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din Romania se dobandeste si se pastreaza in conditiile legii.
(2) Membrii Colegiului Medicilor din Romania sunt inscrisi in Registrul medicilor din Romania, care se publica pe site-ul oficial al colegiului.
ART. 11
(1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din Romania care din motive obiective doresc sa intrerupa pe o durata de pana la 5 ani exercitarea profesiei de medic pot solicita suspendarea calitatii de membru pe acea durata. Cererea se va depune anterior perioadei solicitate.
(2) Intreruperea sau suspendarea activitatii pe o durata mai mare de 5 ani atrage de drept pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania si, pe cale de consecinta, pierderea dreptului de libera practica.
(3) Pe durata suspendarii la cerere a calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania se suspenda obligatiile si drepturile ce decurg din prezentul statut.
(4) Reinscrierea in cadrul Colegiului Medicilor din Romania si reluarea activitatii profesionale dupa o intrerupere a exercitarii profesiei mai mare de 5 ani se pot face numai in conditiile legii.
ART. 12
Medicii cetateni straini carora li s-a aprobat, in conditiile legii, exercitarea profesiunii de medic pe teritoriul Romaniei au obligatia de a se inregistra la Colegiul Medicilor din Romania si de a respecta prezentul statut, Codul de deontologie medicala, regulamentele profesiei si deciziile organelor de conducere ale corpului profesional al medicilor.
ART. 13
Membrii Colegiului Medicilor din Romania au drepturile si obligatiile prevazute de lege.
ART. 14
(1) In vederea cresterii gradului de pregatire profesionala si a asigurarii unui nivel ridicat al cunostintelor medicale, medicii sunt obligati sa efectueze cursuri si alte forme de educatie medicala continua si informare in domeniul stiintelor medicale pentru cumularea numarului de credite stabilit in acest sens de catre Colegiul Medicilor din Romania. Sunt creditate cursurile, programele, precum si celelalte forme de educatie medicala continua avizate de catre Colegiul Medicilor din Romania.
(2) Medicilor care nu realizeaza pe parcursul a 5 ani numarul minim de credite de educatie medicala continua, stabilit de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania, li se suspenda dreptul de libera practica pana la realizarea numarului de credite respectiv.
(3) Perioada in care medicii cu drept de libera practica sunt obligati sa faca dovada efectuarii numarului de credite se stabileste de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 15
Incalcarea obligatiilor de mai sus constituie abatere de la disciplina si deontologia profesionala si de la cea a corpului profesional.

CAPITOLUL III
Organizarea si functionarea

SECTIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 16
(1) Corpul profesional al medicilor este organizat, la nivel national, in cadrul Colegiului Medicilor din Romania, iar la nivel teritorial – judete, respectiv municipiul Bucuresti, prin colegii teritoriale.
(2) Colegiile teritoriale au personalitate juridica, patrimoniu si buget propriu de la data constituirii si inregistrarii la administratia financiara.
ART. 17
(1) Denumirea colegiului teritorial este “Colegiul Medicilor din …..” (se completeaza cu denumirea unitatii administrativ-teritoriale in care functioneaza colegiul respectiv).
(2) Sediul colegiului teritorial este in orasul resedinta de judet, respectiv in municipiul Bucuresti pentru Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti.
ART. 18
(1) Raporturile dintre organele de conducere nationale si cele teritoriale se stabilesc conform dispozitiilor legii si prezentului statut.
(2) Ele vor avea la baza, in ceea ce priveste organizarea si functionarea, autonomia organismelor locale, respectarea principiului democratic in luarea deciziilor si a competentelor speciale stabilite de lege si de prezentul statut.

SECTIUNEA a 2-a
Organele de conducere de la nivel national

ART. 19
La nivel national, organele de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania sunt:
a) Adunarea generala nationala;
b) Consiliul national;
c) Biroul executiv;
d) presedintele.

SUBSECTIUNEA 1
Adunarea generala nationala a Colegiului Medicilor din Romania

ART. 20
(1) Adunarea generala nationala a Colegiului Medicilor din Romania, denumita in continuare Adunarea generala nationala, este alcatuita din membrii Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania si din reprezentanti ai fiecarui colegiu teritorial, alesi potrivit Regulamentului electoral aprobat de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.
(2) Norma de reprezentare a colegiilor teritoriale in Adunarea generala nationala este de 1/200 de membri.
(3) Reprezentantii in Adunarea generala nationala sunt alesi pe o durata de 4 ani.
(4) Proportional cu numarul de medici inscrisi in evidenta colegiului teritorial se aleg 3 – 11 membri supleanti.
ART. 21
Adunarea generala nationala are urmatoarele atributii:
a) adopta Statutul si Codul de deontologie medicala;
b) aproba modificarea acestora;
c) aproba bugetul de venituri si cheltuieli si executia bugetara pentru exercitiul expirat;
d) alege dintre membrii sai comisia de cenzori;
e) adopta declaratii care sa reflecte pozitia Colegiului Medicilor din Romania cu privire la aspecte de interes general in ceea ce priveste profesia de medic ori statutul medicului in societate;
f) revoca din functie membrii alesi pentru abateri de la prevederile legii si, respectiv, ale Regulamentului de organizare si functionare a Colegiului Medicilor din Romania, care aduc prejudicii activitatii corpului profesional.
ART. 22
(1) Adunarea generala nationala adopta hotarari in prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor sai, cu majoritate simpla de voturi.
(2) Daca la prima convocare nu se realizeaza conditia de cvorum, dupa doua saptamani se va organiza o alta sedinta, cu aceeasi ordine de zi, care va putea adopta hotarari, indiferent de numarul membrilor prezenti, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 24 lit. a) si b), pentru care este necesara conditia de cvorum prevazuta de lege.
(3) Adunarea generala nationala se intruneste in sedinta ordinara in primul trimestru al anului in curs.
ART. 23
Adunarea generala nationala este condusa de presedintele Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 24
Adunarea generala nationala este convocata de catre:
a) presedintele Colegiului Medicilor din Romania;
b) 3 dintre membrii Biroului executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania;
c) o treime din membrii Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania.

SUBSECTIUNEA a 2-a
Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania

ART. 25
(1) Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania, denumit in continuare Consiliul national, este alcatuit din cate un reprezentant al fiecarui judet, 3 reprezentanti ai municipiului Bucuresti si cate un reprezentant al medicilor din fiecare minister si institutie centrala cu retea sanitara proprie. In afara de acestia, Consiliul national poate fi asistat, cu rol consultativ, de cate un reprezentant al Academiei de Stiinte Medicale, al Ministerului Sanatatii, al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si al Ministerului Justitiei.
(2) Reprezentantii in Consiliul national sunt alesi pe o perioada de 4 ani de catre membrii consiliilor colegiilor teritoriale si reprezentantii acestora in Adunarea generala nationala, intruniti intr-o sedinta comuna.
(3) Cheltuielile cu deplasarea si diurna reprezentantilor in Consiliul national vor fi suportate de catre colegiile teritoriale ai caror reprezentanti sunt.
ART. 26
(1) Consiliul national lucreaza in prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor cu drept de vot si ia decizii cu majoritate simpla de voturi.
(2) Deciziile Consiliului national sunt obligatorii pentru colegiile locale si pentru toti medicii care practica profesia de medic in Romania.
ART. 27
Reprezentantii in Consiliul national care nu fac parte din organele teritoriale de conducere vor participa cu rol consultativ la sedintele acestor organisme de la nivel judetean, respectiv din municipiul Bucuresti, fiind anuntati din timp cu privire la ordinea de zi, data, ora si locul unde se vor desfasura respectivele sedinte.
ART. 28
(1) Consiliul national se intalneste in sedinte ordinare o data pe luna sau in sedinte extraordinare ori de cate ori este nevoie.
(2) Sedintele ordinare sunt convocate de catre presedintele Biroului executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 29
Convocarea membrilor Consiliului national se va face, dupa caz, prin:
a) scrisoare recomandata cu confirmare de primire;
b) fax la sediul colegiului teritorial al carui membru este respectivul reprezentant sau la unitatea ori institutia la care reprezentantul isi desfasoara activitatea;
c) email-ul personal.
ART. 30
(1) Convocarea in una dintre modalitatile de mai sus se va face cu cel putin 7 zile inaintea datei intrunirii Consiliului national.
(2) Materialele ce vor urma a fi supuse dezbaterilor pot fi trimise si prin intermediul postei electronice sau pot fi publicate pe site-ul Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 31
Consiliul national realizeaza atributiile prevazute de lege, de prezentul statut si de hotararile Adunarii generale nationale.
ART. 32
Consiliul national stabileste strategia si planul anual de control si supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic, precum si a conditiilor in care se desfasoara aceasta.
ART. 33
Consiliul national aproba exercitarea ocazionala, cu caracter didactic, de instruire, informare si schimb de experienta, a profesiei de medic de catre medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 34
(1) In cadrul Consiliului national, pentru realizarea atributiilor, functioneaza urmatoarele comisii de lucru:
a) Comisia de studii si strategii de dezvoltare;
b) Comisia profesional-stiintifica si de invatamant;
c) Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate;
d) Comisia de imagine, relatii interne si externe;
e) Comisia de acreditari si avizari;
f) Comisia de etica si deontologie profesionala;
g) Comisia de jurisdictie profesionala;
h) Comisia administrativa si financiar-contabila.
(2) La nivel local se poate adopta o organizare asemanatoare.
(3) Pe langa Consiliul national se vor organiza si vor functiona, cu rol consultativ, doua comisii: comisia formata din presedintii colegiilor teritoriale si comisia formata din presedintii societatilor medicale stiintifice agreate de Colegiul Medicilor din Romania.
ART. 35
(1) In functie de necesitatile concrete, Consiliul national poate aproba infiintarea unor comisii de specialitate ori consultative.
(2) Aceste comisii pot avea activitate permanenta sau temporara.
ART. 36
Materialele supuse spre aprobare Consiliului national vor fi avizate si fundamentate de catre comisia competenta.
ART. 37
(1) Corespunzator acestor comisii de lucru ale Consiliului national, in cadrul Colegiului Medicilor din Romania se pot infiinta departamente ca structuri tehnice si administrative. Un departament poate functiona pentru una sau mai multe comisii.
(2) Departamentele vor fi conduse de catre unul dintre membrii Biroului executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania si, in functie de numarul de posturi si schema de personal aprobata de catre Consiliul national, vor fi asigurate cu personal tehnic de specialitate sau administrativ.
(3) Consiliul national va aproba regulamentele de organizare si functionare a departamentelor si comisiilor, la propunerea acestora.

SUBSECTIUNEA a 3-a
Biroul executiv

ART. 38
Biroul executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania, denumit in continuare Biroul executiv, este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar general, alesi in mod individual de catre Consiliul national dintre membrii sai.
ART. 39
(1) Biroul executiv lucreaza legal in prezenta a 3 dintre membrii sai si ia decizii valabile cu votul a cel putin 3 membri.
(2) Biroul executiv se intruneste o data pe saptamana sau ori de cate ori este cazul, la cererea presedintelui ori a cel putin 2 dintre membrii sai.
ART. 40
(1) Membrii Biroului executiv isi pot exprima votul asupra unei decizii prin corespondenta, inclusiv in format video sau electronic.
(2) Votul exprimat in conditiile alin. (1) se va consemna in procesul-verbal al sedintei, iar membrul Biroului executiv va certifica sub semnatura, la urmatoarea sedinta, modalitatea de exprimare a votului si natura acestuia, respectiv pozitiv sau negativ.
ART. 41
Atributiile Biroului executiv:
a) asigura activitatea permanenta a Colegiului Medicilor din Romania;
b) aproba angajarea de personal si asigura executia bugetului Colegiului Medicilor din Romania;
c) intocmeste raportul anual de activitate si gestiune, pe care il supune spre aprobare Consiliului national;
d) accepta donatiile, legatele si sponsorizarile facute Colegiului Medicilor din Romania;
e) executa hotararile Adunarii generale nationale si ale Consiliului national;
f) elaboreaza si supune spre avizare Consiliului national proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pe baza bugetelor locale;
g) indeplineste orice alte sarcini stabilite de catre Consiliul national;
h) informeaza Consiliul national cu privire la deciziile emise intre sedintele consiliului.
ART. 42
Biroul executiv coordoneaza activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului national.
ART. 43
In exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum si membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizatie lunara, al carei cuantum va fi aprobat, dupa caz, de Consiliul national, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.
ART. 44
Presedintele Biroului executiv este presedintele Colegiului Medicilor din Romania.
ART. 45
Atributiile presedintelui Colegiului Medicilor din Romania:
a) reprezinta Colegiul Medicilor din Romania in relatiile cu persoanele fizice si juridice din tara si din strainatate;
b) incheie contracte si conventii in numele Colegiului Medicilor din Romania cu aprobarea Biroului executiv;
c) convoaca si conduce sedintele Adunarii generale nationale si ale Consiliului national;
d) duce la indeplinire deciziile Biroului executiv, hotararile Consiliului national date in sarcina sa si rezolva problemele si lucrarile curente;
e) angajeaza personalul de specialitate si administrativ, cu aprobarea Biroului executiv;
f) indeplineste orice alta sarcina stabilita de catre Consiliul national ori de catre Biroul executiv.
ART. 46
(1) Presedintele Biroului executiv pastreaza si foloseste stampila Colegiului Medicilor din Romania si are drept de semnatura in banca.
(2) In lipsa sa, presedintele Biroului executiv poate mandata pe oricare dintre membrii Biroului executiv pentru a realiza competentele care ii revin sau numai o parte din acestea.

SECTIUNEA a 3-a
Atributiile comisiilor de lucru ale Consiliului national

ART. 47
Comisiile de lucru ale Consiliului national sunt competente in probleme integrative si de strategie si indeplinesc atributiile stabilite de prezentul statut sau stabilite prin hotarare a Consiliului national.
ART. 48
Comisia de studii si strategii de dezvoltare exercita urmatoarele atributii principale:
a) analizeaza situatia personalului si a serviciilor medicale, in functie de nevoile Romaniei;
b) propune obiective strategice, programe si proiecte de dezvoltare si restructurare a activitatii Colegiului Medicilor din Romania;
c) planifica realizarea programelor;
d) monitorizeaza si realizeaza proiecte;
e) elaboreaza informari si sinteze pentru Biroul executiv si Consiliul national.
ART. 49
Comisia de studii si strategii de dezvoltare realizeaza sinteze in legatura cu aplicarea sistemului normativ in materie profesionala si propune Consiliului national si Biroului executiv adoptarea masurilor strategice efective pentru modificarea si adoptarea actelor normative in beneficiul societatii romanesti si al corpului medical din Romania.
ART. 50
Comisia profesional-stiintifica si de invatamant urmareste si controleaza in activitatea sa realizarea obiectivelor profesionale ale medicilor din Romania, prin programe de educatie continua, specializare, stabilirea si cresterea standardelor de practica profesionala in vederea asigurarii calitatii actului medical in unitatile sanitare.
ART. 51
Comisia profesional-stiintifica si de invatamant isi desfasoara activitatea pe urmatoarele directii:
a) educatie profesionala continua;
b) examene si concursuri;
c) invatamant profesional si alte forme de pregatire profesionala;
d) stiinte profesionale;
e) practica independenta a profesiei de medic.
ART. 52
(1) Comisia profesional-stiintifica si de invatamant elaboreaza ghiduri si protocoale de practica medicala, pe niveluri de competente ale unitatilor sanitare, si le propune spre aprobare Ministerului Sanatatii. Elaborarea ghidurilor si protocoalelor de practica medicala poate fi delegata asociatiilor profesional-stiintifice ale medicilor.
(2) In scopul cresterii performantei serviciilor de sanatate, Comisia profesional-stiintifica si de invatamant are drept obiectiv introducerea unor mecanisme de evaluare si asigurare a calitatii pregatirii profesionale, cum ar fi: acreditare, standardizare, certificare a calitatii, ghiduri de practica profesionala.
ART. 53
Comisia profesional-stiintifica si de invatamant analizeaza, in functie de necesitate, studii de analiza ocupationala in domeniile medicale de specialitate in vederea stabilirii de standarde ocupationale si delimitarii competentelor profesionale in virtutea titlurilor oficiale de calificare in medicina, potrivit Nomenclatorului de specialitati medicale si Catalogului de atestate de studii complementare.
ART. 54
In realizarea competentelor sale, Comisia profesional-stiintifica si de invatamant indeplineste si urmatoarele activitati:
a) promoveaza ridicarea continua a nivelului profesional, facilitand participarea medicilor la programe de perfectionare profesionala din tara sau din strainatate;
b) sprijina organizarea de manifestari profesionale si stiintifice;
c) elaboreaza programe si standarde de evaluare profesionala periodica;
d) participa, impreuna cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si cu Ministerul Sanatatii Publice, la stabilirea numarului anual de locuri in unitatile de invatamant superior de profil medical acreditate, precum si a numarului de locuri in rezidentiat;
e) verifica certificatele de competenta lingvistica pentru absolventii facultatii de medicina care au absolvit in alta limba si acrediteaza institutiile care elibereaza certificatele de competenta lingvistica.
ART. 55
Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate sustine interesele economice si sociale ale corpului profesional din Romania, adaptandu-le in permanenta conditiilor existente in plan national si international.
ART. 56
Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate reprezinta medicii care lucreaza in sistemul de asigurari de sanatate, urmarind apararea drepturilor, intereselor si a demnitatii profesiunii de medic, precum si eliminarea oricarui fel de ingerinte in exercitarea actului profesional. Totodata, Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate supravegheaza desfasurarea raporturilor dintre medicii care lucreaza in sistemul de asigurari de sanatate, luand toate masurile care se impun pentru asigurarea libertatii profesiei si a apararii statutului medicului in societate, inclusiv cu privire la raportul dintre importanta sociala a activitatii profesionale si veniturile medicului.
ART. 57
(1) Presedintele Comisiei economico-sociale si de asigurari de sanatate reprezinta Colegiul Medicilor din Romania si medicii din sistemul de asigurari de sanatate in fata organismelor specializate ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate la nivel central si ale altor case ori societati de asigurari.
(2) La nivel local, reprezentarea se va realiza pe baza principiilor autonomiei organizatorice, functionale si financiare.
ART. 58
Presedintele Colegiului Medicilor din Romania impreuna cu presedintele Comisiei economico-sociale si de asigurari de sanatate reprezinta Colegiul Medicilor din Romania la nivel central pentru indeplinirea atributiilor legale in domeniul contractarii de servicii medicale.
ART. 59
Comisiile economico-sociale si de asigurari de sanatate de la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti supravegheaza modul de aplicare a negocierilor realizate de catre Colegiul Medicilor din Romania la nivel central, in sensul ca:
a) ii asista pe membrii lor la incheierea contractelor individuale privind furnizarea de servicii profesionale;
b) reprezinta si apara interesele membrilor lor in fata partenerilor contractuali;
c) ofera consultatii de specialitate cu privire la incheierea, executarea si incetarea contractelor privind furnizarea de servicii profesionale in cadrul sistemului de asigurari de sanatate;
d) intervin prompt si actioneaza prin toate mijloacele legale atunci cand sunt incalcate drepturile membrilor lor, ce decurg din incheierea si executarea contractelor privind furnizarea de servicii medicale.
ART. 60
Prin intermediul Comisiei economico-sociale si de asigurari de sanatate de la nivel judetean sau al municipiului Bucuresti, Colegiul Medicilor din Romania organizeaza si incurajeaza activitatile cultural-artistice si sportive ale membrilor sai si ale familiilor acestora, gospodareste si dezvolta baza proprie de recreere si sport, contribuie la protejarea membrilor si a familiilor acestora prin acordarea, in limita posibilitatilor, de ajutoare materiale.
ART. 61
Comisia de etica si deontologie profesionala are urmatoarele atributii:
a) urmareste si controleaza respectarea de catre medici a Codului de deontologie medicala;
b) analizeaza evolutia normelor deontologice in practica europeana si internationala;
c) face propuneri de modificare a Codului de deontologie medicala.
ART. 62
Comisia de jurisdictie profesionala are urmatoarele atributii:
a) ancheteaza reclamatiile si sesizarile legate de nerespectarea deontologiei profesionale;
b) intocmeste dosarul de ancheta disciplinara;
c) sustine actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina.
ART. 63
Comisia de jurisdictie profesionala de la nivelul colegiilor teritoriale are in plus fata de atributiile prevazute la art. 65 si competenta de a sustine recursul in fata Comisiei superioare de disciplina din cadrul Colegiului Medicilor din Romania, atunci cand recursul este promovat de biroul consiliului teritorial.
ART. 64
Judecarea cazurilor ce constituie abatere disciplinara se face in temeiul cadrului legal, al prezentului statut, al Codului de deontologie medicala, al regulamentelor de ordine interna ale unitatilor medicale si al fisei postului, asigurandu-se o inalta moralitate profesionala in randurile corpului profesional.
ART. 65
(1) In cazul unor actiuni care lezeaza onoarea profesionala a membrilor Colegiului Medicilor din Romania si/sau a corpului profesional in ansamblu, indiferent de mijloacele de realizare, Comisia de jurisdictie profesionala va uza de dreptul la replica, cerand ferm autorilor unor astfel de actiuni sa le retracteze sau sa le rectifice.
(2) La nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, astfel de atributii se realizeaza pe baza principiului autonomiei organizatorice si functionale.
ART. 66
Comisia de jurisdictie profesionala de la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti sesizeaza incercarea de practica ilegala a profesiei de medic pe teritoriul Romaniei. Dreptul de a sustine actiunea in justitie revine presedintelui consiliului colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
ART. 67
Comisia de imagine, relatii interne si externe are ca obiectiv realizarea legaturilor dintre Colegiul Medicilor din Romania si structurile guvernamentale, neguvernamentale, judetene, nationale sau internationale. Relatia cu publicul si mass-media se asigura prin intermediul unui purtator de cuvant sau al presedintelui acestei comisii.
ART. 68
Comisia de acreditari si avizari are ca obiectiv impunerea unor standarde si criterii de asigurare a calitatii actului profesional pe teritoriul Romaniei. In acest sens, comisia indeplineste urmatoarele atributii principale:
a) asigura impreuna cu structurile de specialitate din Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si din Ministerul Sanatatii verificarea, validarea si echivalarea calificarii membrilor sai;
b) participa la elaborarea unor criterii transparente de evaluare, validare si echivalare a diplomelor, specialitatilor, competentelor si gradelor profesionale;
c) participa in comisiile centrale de acreditari;
d) propune si avizeaza metodologia de acreditare a medicilor si a unitatilor medico-sanitare.
ART. 69
Comisia administrativa si financiar-contabila are urmatoarele atributii:
a) asigura asistenta juridica curenta in domeniul financiar-contabil a Colegiului Medicilor din Romania;
b) gestioneaza patrimoniul si tine evidenta financiar-contabila;
c) centralizeaza cotizatiile si celelalte venituri;
d) asigura activitatea de birotica;
e) propune Consiliului national nivelul cotizatiei si al partii din aceasta care trebuie virata de structurile judetene catre organele centrale;
f) fundamenteaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli;
g) fundamenteaza si propune Biroului executiv necesarul de personal de executie;
h) controleaza gestiunea colegiilor judetene;
i) pregateste si asigura desfasurarea sedintelor Adunarii generale nationale, Consiliului national si Biroului executiv.
ART. 70
Colegiul Medicilor din Romania, prin colegiile teritoriale, indeplineste urmatoarele atributii:
a) participa, in conditiile legii, la acreditarea furnizorilor de servicii medicale;
b) tine evidenta medicilor cu drept de libera practica, din raza judetului respectiv sau a municipiului Bucuresti;
c) supravegheaza modul de exercitare a profesiei de catre medici;
d) analizeaza cazurile de exercitare ilegala a profesiei de medic si inainteaza la randul sau dosarul organelor competente.

SECTIUNEA a 4-a
Personalul

ART. 71
In limita numarului de posturi aprobat de catre Consiliul national si a schemei de organizare si functionare, Biroul executiv, in functie de necesitatile concrete si in baza notei de fundamentare a Comisiei administrative si financiar-contabile, poate angaja, in conditiile legii, personal de specialitate, tehnic si administrativ.
ART. 72
Pentru lucrari de specialitate care nu presupun o activitate continua sau pentru consultatii de specialitate in anumite domenii, Biroul executiv poate contracta servicii platite pe lucrare, tema sau proiect, cu specialisti in domeniu.
ART. 73
Activitatea administrativa a Colegiului Medicilor din Romania este condusa de un director general executiv.

CAPITOLUL IV
Organele de conducere de la nivel teritorial

ART. 74
Organele de conducere la nivelul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti sunt:
a) adunarea generala;
b) consiliul;
c) biroul consiliului;
d) presedintele.
ART. 75
(1) Adunarea generala este formata din toti medicii cu drept de libera practica inscrisi in colegiul teritorial si care isi desfasoara activitatea de baza in raza colegiului teritorial respectiv.
(2) Adunarea generala alege reprezentantii in consiliul colegiului teritorial, reprezentantii in Adunarea generala nationala si membrii comisiei de disciplina.
ART. 76
(1) Adunarea generala se intruneste in primul trimestru al anului in sedinta ordinara si, in mod exceptional, in sedinte extraordinare.
(2) Adunarea generala se intruneste anual si adopta hotarari cu majoritate simpla, in prezenta a doua treimi din numarul membrilor sai. Daca la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de doua treimi, dupa 10 zile se organizeaza o noua sedinta cu aceeasi ordine de zi, care va adopta hotarari cu majoritate simpla, indiferent de numarul membrilor prezenti.
ART. 77
Sedintele pot fi convocate de:
a) consiliu;
b) presedintele colegiului teritorial;
c) biroul consiliului colegiului teritorial;
d) o treime din numarul membrilor colegiului teritorial.
ART. 78
Adunarea generala are urmatoarele atributii:
a) alege membrii consiliului;
b) alege reprezentantii in Adunarea generala nationala;
c) alege dintre membrii sai comisia de cenzori formata din 3 membri;
d) aproba bugetul de venituri si cheltuieli;
e) aproba executia bugetara;
f) descarca de gestiune consiliul;
g) analizeaza raportul de activitate al consiliului;
h) stabileste indemnizatia de sedinta a membrilor comisiei de disciplina.
ART. 79
(1) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti au un numar de membri proportional cu numarul medicilor inscrisi in evidenta colegiului, la data organizarii alegerilor, alesi de adunarea generala conform proportiilor stabilite de lege.
(2) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti se intalnesc in sedinte ordinare o data la doua luni sau in sedinte extraordinare la convocarea:
a) presedintelui colegiului respectiv;
b) a cel putin 3 membri ai biroului consiliului;
c) unei treimi din numarul membrilor consiliului.
(3) Consiliul lucreaza in prezenta a minimum doua treimi din numarul membrilor sai si ia decizii cu majoritate simpla de voturi.
ART. 80
Principalele atributii ale consiliilor colegiilor teritoriale sunt urmatoarele:
a) conduc activitatea colegiului intre sedintele adunarii generale;
b) aleg individual si pe functii membrii biroului consiliului;
c) elaboreaza regulamentul de organizare si functionare;
d) aproba indemnizatiile lunare ale membrilor biroului consiliului;
e) duc la indeplinire hotararile adunarii generale;
f) aplica si urmaresc ducerea la indeplinire a hotararilor organelor nationale ale Colegiului Medicilor din Romania;
g) aleg dintre membrii lor comisiile de lucru;
h) apara si reprezinta interesele profesionale ale membrilor lor, inclusiv in fata instantelor judecatoresti si a altor autoritati publice.
ART. 81
Biroul consiliului este format din: presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar, alesi in mod individual de catre consiliu dintre membrii sai, in termen de maximum 5 zile de la data alegerii consiliului.
ART. 82
(1) Biroul consiliului se intruneste saptamanal sau ori de cate ori este nevoie, la solicitarea presedintelui sau a cel putin 2 dintre membrii sai.
(2) Biroul consiliului lucreaza in prezenta a cel putin 3 dintre membrii sai si ia decizii cu votul a cel putin 3 membri.
ART. 83
Biroul consiliului are urmatoarele atributii:
a) asigura activitatea colegiului intre sedintele consiliului;
b) aproba angajarea de personal si asigura executia bugetului;
c) executa hotararile adunarii generale si ale consiliului;
d) elaboreaza si supune spre avizare consiliului proiectul bugetului de venituri si cheltuieli;
e) executa deciziile organelor nationale de conducere si raspunde de ducerea lor la indeplinire;
f) informeaza consiliul cu privire la deciziile emise si activitatea desfasurata intre sedintele consiliului.

CAPITOLUL V
Venituri si cheltuieli

ART. 84
Veniturile Colegiului Medicilor din Romania se constituie din:
a) taxa de inscriere;
b) cotizatiile lunare ale membrilor;
c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice;
d) donatii si sponsorizari de la persoane fizice si juridice;
e) legate;
f) drepturi editoriale;
g) incasari din vanzarea publicatiilor proprii;
h) fonduri rezultate din manifestarile culturale si stiintifice;
i) organizarea de cursuri de educatie profesionala continua;
j) alte surse.
ART. 85
Taxa de inscriere in Colegiul Medicilor din Romania este de 10% din salariul minim pe economie.
ART. 86
(1) Cotizatiile datorate si neplatite in termenul fixat de consiliul colegiului teritorial de catre membrii Colegiului Medicilor din Romania determina plata unor penalitati egale cu cele percepute pentru neplata obligatiilor fiscale.
(2) Aceeasi penalitate se va aplica si colegiilor teritoriale care nu varsa catre organele nationale partea de cotizatie stabilita de Consiliul national.
ART. 87
(1) Neplata cotizatiei datorate Colegiului Medicilor din Romania pe o perioada de 6 luni si dupa atentionarea scrisa a consiliului colegiului teritorial se sanctioneaza cu suspendarea calitatii de membru al colegiului pana la plata cotizatiei datorate si a penalitatilor aferente.
(2) Sanctiunea se aplica de catre comisia de disciplina la sesizarea Comisiei administrative si financiar-contabile a Colegiului Medicilor din Romania.
(3) Decizia de suspendare se comunica Ministerului Sanatatii, casei de asigurari de sanatate judetene si angajatorului medicului suspendat.
ART. 88
(1) Cuantumul cotizatiei de membru al Colegiului Medicilor din Romania se stabileste de catre Consiliul national.
(2) Partea din cotizatie aferenta functionarii forurilor nationale va fi virata pana cel mai tarziu la sfarsitul lunii urmatoare celei pentru care a fost perceputa cotizatia.
ART. 89
(1) Partea de cotizatie datorata Consiliului national, nefiind venit al consiliilor colegiilor teritoriale, se va vira catre acesta inaintea oricaror alte plati.
(2) Obligatia urmaririi si efectuarii varsarii cotei aferente Consiliului national revine presedintelui consiliului teritorial.
ART. 90
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea si functionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli de capital, perfectionarea pregatirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, ajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de institutii cu scop filantropic si stiintific, alte cheltuieli aprobate, dupa caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul national.
ART. 91
(1) Colegiul Medicilor din Romania, la nivel central, va avea cont bancar. Dreptul de semnatura in banca apartine presedintelui Colegiului Medicilor din Romania. Acesta poate imputernici si o alta persoana cu dreptul de semnatura in banca.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si colegiilor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti.
ART. 92
(1) Presedintii consiliilor colegiilor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti vor trimite anual pana la sfarsitul lunii martie copii de pe bugetul pentru anul in curs, aprobat de catre consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si copii de pe bilantul si contul de executie a bugetului de venituri si cheltuieli al anului anterior.
(2) Copiile vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de catre presedintele consiliului colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
ART. 93
Membrii Colegiului Medicilor din Romania care sunt exclusi nu au niciun drept sa revendice vreo parte din patrimoniul sau veniturile colegiului si nici sa ridice pretentii asupra taxelor de inscriere, cotizatiilor sau altor eventuale contributii banesti ori materiale virate catre Colegiul Medicilor din Romania.

CAPITOLUL VI
Sanctiuni si proceduri disciplinare

SECTIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 94
Constituie abatere disciplinara fapta savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicala, prevederile prezentului statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din Romania, precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale corpului profesional.
ART. 95
Repetarea unei abateri disciplinare pana la radierea sanctiunii aplicate constituie o circumstanta agravanta, care va fi avuta in vedere la aplicarea unei eventuale alte sanctiuni.
ART. 96
Consiliile teritoriale sunt obligate sa tina evidenta sanctiunilor aplicate fiecarui membru si sa o comunice, la solicitare, celor in drept.
ART. 97
(1) In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri abaterile disciplinare savarsite de medicii inscrisi in acel colegiu.
(2) La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 5 membri contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale.
(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina, obligatoriu membru al colegiului, este desemnat de directiile de sanatate publica, la nivel teritorial, si de Ministerul Sanatatii, la nivelul Comisiei superioare de disciplina.
ART. 98
(1) Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiului teritorial sunt alesi de catre adunarea generala a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplina vor fi alesi de catre Adunarea generala nationala.
(2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi alesi din randul medicilor primari cu o vechime in profesie de peste 7 ani si care nu au avut abateri disciplinare in ultimii 5 ani.
(3) Functia de membru al comisiei de disciplina este incompatibila cu orice alta functie in cadrul Colegiului Medicilor din Romania.
(4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplina este de 6 ani.
(5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina inceteaza prin deces, demisie, pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania, survenirea unor situatii de nedemnitate sau incompatibilitate ori prin numirea unui alt reprezentant, in cazul membrilor desemnati de catre Ministerul Sanatatii sau de directia de sanatate publica.
(6) Pentru membrii comisiilor de disciplina teritoriale, pierderea calitatii de membru al comisiei de disciplina opereaza si in cazul transferului in alt judet.
ART. 99
Alegerea comisiilor de disciplina se va face potrivit unui regulament aprobat de Consiliul national.
ART. 100
(1) Abaterea disciplinara angajeaza raspunderea disciplinara a faptuitorului, caruia i se va aplica una dintre urmatoarele sanctiuni:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) vot de blam;
d) amenda de la 100 lei la 1.500 lei. Plata amenzii se va face in contul Colegiului Medicilor din Romania, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei;
e) interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an;
f) retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.
(2) Retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania opereaza de drept pe durata stabilita de instantele judecatoresti prin hotarare definitiva cu privire la interzicerea exercitarii profesiei.
(3) La sanctiunile prevazute la alin. (1) se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala ori a altor forme de pregatire profesionala.
ART. 101
(1) Decizia pronuntata se comunica persoanei sanctionate, persoanei care a facut sesizarea, Ministerului Sanatatii, Biroului executiv si persoanei cu care medicul sanctionat are incheiat contractul de munca.
(2) In termen de 15 zile de la comunicare, persoana sanctionata, persoana care a facut sesizarea, Ministerul Sanatatii, presedintele colegiului teritorial sau presedintele Colegiului Medicilor din Romania poate contesta decizia pronuntata de comisia de disciplina a colegiului teritorial.
ART. 102
(1) Actiunea disciplinara poate fi pornita in termen de cel mult 6 luni de la data savarsirii faptei sau de la data cunoasterii consecintelor prejudiciabile.
(2) Sanctiunile prevazute la art. 447 alin. (1) lit. a) – d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, se radiaza in termen de 6 luni de la data executarii lor, iar cea prevazuta la art. 447 alin. (1) lit. e), in termen de un an de la data expirarii perioadei de interdictie.
(3) In cazul aplicarii sanctiunii prevazute la art. 447 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, medicul poate face o noua cerere de redobandire a calitatii de membru al colegiului dupa expirarea perioadei stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva de interdictie a exercitarii profesiei sau dupa 2 ani de la data aplicarii sanctiunii de catre comisiile de disciplina. Redobandirea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania se face in conditiile prezentei legi.
(4) In situatia in care, prin decizia comisiei de disciplina, au fost dispuse si masurile prevazute la art. 447 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, radierea sanctiunii se va face numai dupa prezentarea dovezii ducerii la indeplinire a masurii dispuse de comisia de disciplina.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare pana la radierea sanctiunii aplicate constituie o circumstanta agravanta, care va fi avuta in vedere la aplicarea noii sanctiuni.
ART. 103
(1) Cercetarea disciplinara se efectueaza de catre persoane din cadrul comisiei sau al departamentului de jurisdictie profesionala.
(2) Unitatile sanitare sau cele de medicina legala au obligatia de a pune la dispozitia comisiilor de disciplina sau a persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum si orice alte date si informatii necesare solutionarii cauzei.
ART. 104
Impotriva deciziei de sanctionare emise de Comisia superioara de disciplina, in termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat poate formula o actiune in anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui raza isi desfasoara activitatea.

SECTIUNEA a 2-a
Reguli procedurale

ART. 105
(1) Plangerea impotriva unui medic se adreseaza colegiului al carui membru este acesta. Acesteia i se va da curs numai in cazul in care contine urmatoarele elemente de identificare:
a) numele, prenumele, domiciliul si calitatea petentului;
b) numele, prenumele si locul de munca ale medicului impotriva caruia se face plangerea;
c) descrierea faptei si indicarea datei cand aceasta a avut loc;
d) prejudiciul fizic si moral creat pacientului;
e) semnatura petentului.
(2) Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
(3) Nu se va da curs plangerilor trimise prin email, fax ori depuse sau trimise in copii, ci se va formula doar un raspuns in care se vor invoca prevederile statutului referitoare la conditiile de valabilitate impuse unei plangeri.
ART. 106
(1) Primind plangerea, biroul consiliului decide declansarea sau nedeclansarea anchetei disciplinare.
(2) Biroul consiliului poate decide nedeclansarea anchetei disciplinare:
a) doar in cazul in care plangerea nu este de competenta Colegiului Medicilor din Romania;
b) atunci cand plangerea nu contine elementele obligatorii, asa cum sunt definite la art. 105 alin. (1).
ART. 107
(1) Biroul consiliului se poate sesiza si poate dispune inceperea unei anchete disciplinare si din oficiu.
(2) In decizia de autosesizare se vor mentiona elementele care au stat la baza luarii acestei decizii; eventual, acolo unde este cazul, se vor atasa si dovezile corespunzatoare.
ART. 108
(1) In baza deciziei biroului consiliului de declansare a anchetei disciplinare, Comisia de jurisdictie profesionala il va informa pe medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la care se poate prezenta pentru a fi audiat si pentru a formula toate apararile pe care le considera utile.
(2) In cazul in care se constata ca sesizarea a fost formulata cu depasirea termenului prevazut de lege, Comisia de jurisdictie profesionala va intocmi un referat prin care va propune respingerea sesizarii ca tardiv introdusa, fara a mai cerceta fondul cauzei.
(3) Primind dosarul cu propunerea Comisiei de jurisdictie profesionala, comisia de disciplina va pronunta o decizie de respingere a plangerii ca tardiv introdusa, fara a mai pronunta o solutie asupra fondului plangerii.
ART. 109
(1) Dupa cercetarea faptei, conform art. 108, de catre Comisia de jurisdictie profesionala, dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de disciplina a colegiului.
(2) Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre Comisia de jurisdictie profesionala.
ART. 110
Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii:
a) stinge actiunea disciplinara, daca fapta nu constituie abatere disciplinara;
b) aplica una dintre sanctiunile prevazute la art. 100;
c) stinge actiunea disciplinara, daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod nejustificat, nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu isi precizeaza in scris pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza.
ART. 111
Decizia adoptata in solutionarea cauzei va trebui sa cuprinda:
a) numarul deciziei si data pronuntarii;
b) componenta comisiei de disciplina;
c) descrierea pe scurt a faptei;
d) prezentarea masurilor de cercetare a faptei (declaratiile partilor, martorii care au fost audiati, inscrisurile, documentele cercetate si retinute in solutionarea cauzei etc.);
e) sanctiunea aplicata;
f) temeiul legal al adoptarii ei;
g) termenul de contestare si locul de depunere a contestatiei;
h) semnatura presedintelui comisiei de disciplina si stampila acestuia.
ART. 112
Decizia adoptata de catre comisia de disciplina de la nivel teritorial se comunica medicului cercetat, persoanei care a facut plangerea si Biroului executiv.
ART. 113
(1) In termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat, persoana care a facut plangerea, Ministerul Sanatatii, presedintele colegiului teritorial sau presedintele Colegiului Medicilor din Romania poate contesta decizia pronuntata de comisia de disciplina a colegiului teritorial.
(2) Daca nu se formuleaza contestatie, decizia de sanctionare se comunica unitatii profesionale cu care medicul sanctionat se afla in raporturi de munca, precum si Ministerului Sanatatii.
(3) Contestatia se formuleaza in scris si va contine in mod obligatoriu cel putin urmatoarele elemente:
a) numele si prenumele contestatarului;
b) domiciliul, respectiv sediul contestatarului;
c) obiectul contestatiei;
d) motivarea contestatiei;
e) mijloacele de proba pe care se sprijina contestatia;
f) semnatura contestatorului
(4) In situatia in care Comisia de jurisdictie profesionala a Colegiului Medicilor din Romania apreciaza ca in contestatie nu sunt cuprinse toate elementele prevazute la alin. (3), va cere contestatarului ca, in termen de 5 zile de la instiintarea prin care i se aduce la cunostinta aceasta situatie, acesta sa completeze contestatia. In cazul in care contestatarul nu se conformeaza solicitarii Comisiei de jurisdictie profesionala a Colegiului Medicilor din Romania sau daca contestatia nu contine elementele prevazute la alin. (3) lit. a) si b), contestatia va fi inaintata de urgenta Comisiei superioare de disciplina, cu propunerea de respingere.
ART. 114
(1) Contestatia se depune la comisia de disciplina de la nivel teritorial, care, in termen de 3 zile lucratoare, este obligata ca impreuna cu dosarul cauzei sa o trimita Comisiei superioare de disciplina.
(2) Contestatia este suspensiva de executare.
(3) Sunt nule contestatiile depuse direct la Comisia superioara de disciplina.
(4) Prin contestatie nu pot fi invocate aspecte care nu au facut obiectul plangerii ce a stat la baza declansarii anchetei disciplinare.
ART. 115
Solutionand contestatia, Comisia superioara de disciplina analizeaza cauza sub toate aspectele, iar dupa ascultarea contestatorului si, eventual, administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare poate pronunta o decizie prin care:
a) sa anuleze decizia pronuntata de comisia de disciplina de la nivel teritorial, daca aceasta a fost nelegal pronuntata, si, pe cale de consecinta, sa dispuna refacerea procedurii disciplinare la nivel teritorial, cu respectarea prevederilor legale;
b) sa respinga contestatia si sa mentina dispozitiile deciziei pronuntate la nivel teritorial;
c) sa admita, in tot sau in parte, contestatia si sa dispuna anularea, in tot sau in parte, a deciziei pronuntate la nivel teritorial, pronuntandu-se pe fond asupra obiectului plangerii;
d) sa respinga contestatia ca nelegal formulata, daca contestatorul nu si-a motivat contestatia si nu a dat curs solicitarii de precizare a motivelor contestatiei.
ART. 116
Decizia Comisiei superioare de disciplina va contine elementele prevazute la art. 111.
ART. 117
Daca s-a formulat o plangere atat impotriva unui membru al unui organ de conducere, cat si impotriva unui medic care nu ocupa o functie in cadrul colegiului, se vor forma doua dosare, ce vor fi solutionate dupa cum urmeaza:
a) un dosar de catre Comisia de jurisdictie profesionala a Colegiului Medicilor din Romania si care se va solutiona de catre Comisia superioara de disciplina, pentru faptele ce il privesc pe medicul membru al unui organ de conducere;
b) al doilea dosar de catre comisia de disciplina de la nivel teritorial, pentru medicul care nu ocupa o functie de conducere, si care se va solutiona de catre comisia teritoriala de disciplina.

CAPITOLUL VII
Solutionarea litigiilor

ART. 118
Membrii Colegiului Medicilor din Romania sunt obligati ca, atunci cand se gasesc intr-o situatie conflictuala, litigioasa, legata de exercitarea profesiei, cu alt membru al colegiului, inainte de a apela la instantele de judecata, la mass-media sau la interventia altor autoritati, sa apeleze la comisia de litigii a consiliului judetean, respectiv a municipiului Bucuresti.
ART. 119
Comisia de litigii este formata din 3 membri ai consiliului, desemnati de catre acesta.
ART. 120
Comisia de litigii va convoca partile in litigiu si, pe baza probelor administrate de catre parti si a acelora pe care le considera necesare, va incerca solutionarea amiabila a litigiului.
ART. 121
(1) La terminarea procedurilor de solutionare amiabila a litigiului dintre parti, comisia de litigii va incheia un proces-verbal in care va consemna situatia de fapt, pozitiile partilor, probele administrate si rezultatul final.
(2) Procesul-verbal va fi semnat de catre membrii comisiei de litigii si de catre parti.

CAPITOLUL VIII
Alegerea membrilor consiliilor locale, a reprezentantilor in Consiliul national si a reprezentantilor in Adunarea generala nationala, precum si a membrilor birourilor consiliilor

SECTIUNEA 1
Alegerea reprezentantilor

ART. 122
(1) Membrii Colegiului Medicilor din Romania pot fi alesi in organele de conducere ale acestuia.
(2) Perioada organizarii alegerilor se stabileste de catre Consiliul national.
ART. 123
In situatia suspendarii din functia ocupata pentru unul dintre motivele de incompatibilitate prevazute de lege, se va alege, pe perioada suspendarii, un alt membru sau, dupa caz, functia va fi ocupata de primul membru supleant.
ART. 124
Membrii consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, precum si reprezentantii in Adunarea generala nationala se aleg prin vot direct, secret si liber exprimat de catre membrii adunarilor generale din judete, respectiv a municipiului Bucuresti.
ART. 125
Dreptul de vot, precum si dreptul de a fi ales in organele de conducere il au numai medicii membri ai Colegiului Medicilor din Romania care au cotizatia platita la zi.
ART. 126
(1) Dreptul de a alege si de a fi ales se poate exercita numai in cadrul colegiului al carui membru este medicul respectiv.
(2) Dovada calitatii de membru al colegiului teritorial se va face, acolo unde alegatorul nu se gaseste pe lista alegatorilor, cu ultima chitanta a platii cotizatiei.
ART. 127
(1) In vederea organizarii si desfasurarii alegerilor, se vor organiza comisii electorale locale de catre consiliile judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, respectiv o comisie electorala centrala organizata de catre Biroul executiv si aprobata de Consiliul national.
(2) Comisia electorala centrala va coordona desfasurarea alegerilor si va emite decizii de indrumare in vederea aplicarii Regulamentului electoral ori a procedurilor electorale.
ART. 128
(1) Membrii comisiilor electorale nu pot candida la posturile elective din cadrul Colegiului Medicilor din Romania in legislatura pentru care se organizeaza alegerile.
(2) Inaintea alegerii in aceasta functie, ei se vor angaja in scris sa nu candideze la o functie electiva in legislatura pentru care se organizeaza respectivele alegeri.
ART. 129
Membrii Biroului executiv sunt alesi in mod individual, cu majoritate de voturi, de catre Consiliul national, respectiv de catre consiliile locale.
ART. 130
(1) Alegerile se vor desfasura in baza Regulamentului electoral aprobat de catre Consiliul national.
(2) Perioada organizarii alegerilor se stabileste de catre Consiliul national.

SECTIUNEA a 2-a
Incetarea calitatii de reprezentant in Consiliul national sau de membru in Biroul executiv

ART. 131
(1) Incetarea mandatului de membru al organelor de conducere intervine in urmatoarele situatii:
a) demisie;
b) incompatibilitate;
c) deces;
d) pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania;
e) revocare;
f) imposibilitatea exercitarii calitatii.
(2) Locul ramas vacant va fi ocupat de catre primul membru supleant.
(3) Locul ramas vacant din Biroul executiv sau din Consiliul national se ocupa prin alegerea unui alt membru.
ART. 132
(1) Revocarea din functie sau din calitatea de reprezentant in organele de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania, atat la nivel national, cat si la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, se face cu majoritatea calificata a forului care l-a ales pe cel in cauza.
(2) Revocarea se poate face in cazul incalcarii grave a legii, a prezentului statut sau a regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitarea profesiei de medic.
ART. 133
(1) Sunt revocati de drept membrii organelor de conducere care lipsesc nemotivat la:
a) doua sedinte pe an in adunarile generale;
b) 3 sedinte pe an ale Consiliului national sau ale consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti;
c) 3 sedinte pe semestru ale Biroului executiv ori ale biroului consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
(2) Constatarea revocarii se face prin:
a) hotarare a Adunarii generale nationale pentru membrii Consiliului national, la sesizarea Biroului executiv;
b) hotarare a Consiliului national pentru membrii Biroului executiv, la sesizarea a 3 dintre membrii Biroului executiv;
c) decizie a Biroului executiv pentru membrii organelor teritoriale de conducere, la sesizarea biroului consiliului colegiului teritorial.
Sesizarea va fi insotita de dovada absentei membrului in cauza.

CAPITOLUL IX
Dispozitii finale

ART. 134
Membrii organelor de conducere alesi potrivit vechiului statut raman in functie pana la finalizarea mandatului.
ART. 135
Prezentul statut intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA 2. CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALA al Colegiului Medicilor din Romania

CAPITOLUL I
Principiile fundamentale ale exercitarii profesiei de medic

ART. 1
Scopul si rolul profesiei medicale
Intreaga activitate profesionala a medicului este dedicata exclusiv apararii vietii, sanatatii si integritatii fizice si psihice a fiintei umane.
ART. 2
Nediscriminarea
Actul profesional si intreaga activitate a medicului se va exercita, respectiv desfasura, fara niciun fel de discriminare inclusiv in ceea ce priveste starea de sanatate sau sansele de vindecare ale pacientului.
ART. 3
Respectul demnitatii fiintei umane
In toate situatiile actul profesional, in oricare forma sau modalitate s-ar desfasura, se va face cu respectarea stricta a demnitatii umane ca valoare fundamentala a corpului profesional.
ART. 4
Primordialitatea interesului si a binelui fiintei umane
In toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui sa se asigure ca interesul si binele fiintei umane prevaleaza interesului societatii ori al stiintei.
ART. 5
Obligativitatea normelor profesionale si a celor de conduita
Medicul trebuie sa depuna toate diligentele si sa se asigure ca orice interventie cu caracter medical pe care o executa sau decizie profesionala pe care o ia respecta normele si obligatiile profesionale si regulile de conduita specifice cazului respectiv.
ART. 6
Independenta profesionala
Medicul este dator sa staruie si sa isi apere independenta profesionala, fiind interzisa orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de ratiuni de rentabilitate economica sau de ordin administrativ.
ART. 7
Caracterul relatiei medic-pacient
Relatia medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesionala si se va cladi pe respectul acestuia fata de demnitatea umana, pe intelegere si compasiune fata de suferinta.
ART. 8
Obligatia diligentei de mijloace
Medicul isi va dedica intreaga stiinta si pricepere interesului pacientului sau si va depune toata diligenta pentru a se asigura ca decizia luata este corecta, iar pacientul beneficiaza de maximum de garantii in raport de conditiile concrete, astfel incat starea sa de sanatate sa nu aiba de suferit.
ART. 9
Principiul specializarii profesionale
Cu exceptia unor cazuri de urgenta vitala, medicul actioneaza potrivit specialitatii, competentelor si practicii pe care le are.
ART. 10
Respectul fata de confrati
De-a lungul intregii sale activitati, medicul isi va respecta confratii, ferindu-se si abtinandu-se sa-i denigreze ori sa aduca critici cu privire la activitatea profesionala a acestora.

CAPITOLUL II
Consimtamantul

ART. 11
Acordarea si retragerea consimtamantului
(1) Nicio interventie in domeniul sanatatii nu se poate efectua decat dupa ce persoana vizata si-a dat consimtamantul liber si in cunostinta de cauza.
(2) In aceleasi conditii, consimtamantul se poate retrage in orice moment de persoana vizata.
(3) Dispozitiile privind retragerea consimtamantului sunt valabile si in ceea ce priveste consimtamantul exprimat, in conditiile legii, de alta persoana sau institutie decat persoana respectiva.
ART. 12
Consimtamantul in cazul minorilor
(1) Atunci cand, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimti la o interventie, aceasta nu se poate efectua fara acordul reprezentantului sau, autorizarea unei autoritati sau a unei alte persoane ori instante desemnate prin lege.
(2) Medicul, in functie de varsta si gradul de maturitate a minorului si numai strict in interesul acestuia, poate lua in considerare si parerea minorului.
ART. 13
Consimtamantul persoanelor fara capacitatea de a consimti
Atunci cand, conform legii, un major nu are, din cauza unui handicap mintal, a unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimti la o interventie, aceasta nu se poate efectua fara acordul reprezentantului sau ori fara autorizarea unei autoritati sau a unei persoane ori instante desemnate prin lege.
ART. 14
Informarea prealabila si adecvata a persoanei
(1) Medicul va solicita si va primi consimtamantul numai dupa ce, in prealabil, persoana respectiva sau cea indreptatita sa isi dea acordul cu privire la interventia medicala a primit informatii adecvate in privinta scopului si naturii interventiei, precum si in privinta consecintelor si a riscurilor previzibile si in general acceptate de societatea medicala.
(2) Pe cat posibil, medicul va urmari ca informarea sa fie adecvata si raportata persoana care urmeaza sa isi manifeste consimtamantul.
ART. 15
Lipsa consimtamantului in situatii de urgenta
Atunci cand, din cauza unei situatii de urgenta, nu se poate obtine consimtamantul adecvat, se va putea proceda imediat la orice interventie indispensabila din punct de vedere medical in folosul sanatatii persoanei vizate.
ART. 16
Consimtamantul implicit
In interesul pacientului sunt valabile si vor fi luate in considerare autorizarile si dorintele exprimate anterior cu privire la o interventie medicala de catre un pacient care, in momentul noii interventii, nu este intr-o stare care sa ii permita sa isi exprime vointa sau daca prin natura sa actul medical are o succesiune si o repetabilitate specifica.

CAPITOLUL III
Secretul profesional si accesul la datele referitoare la starea de sanatate

ART. 17
Secretul profesional
Medicul va pastra secretul profesional si va actiona in acord cu dreptul legal al fiecarei persoane la respectul vietii sale private din punctul de vedere al informatiilor referitoare la sanatatea sa.
ART. 18
Intinderea obligatiei de pastrare a secretului profesional
(1) Obligatia medicului de a pastra secretul profesional este opozabila inclusiv fata de membrii familiei persoanei respective.
(2) Obligatia medicului sa pastreze secretul profesional persista si dupa ce persoana respectiva a incetat sa ii fie pacient sau a decedat.
ART. 19
Transmiterea datelor referitoare la sanatatea persoanei
Medicul, la solicitarea persoanei in cauza, o va informa pe aceasta sau pe persoana desemnata de aceasta cu privire la orice informatie pe care o detine referitoare la starea de sanatate a persoanei in cauza.
ART. 20
Derogari de la regula pastrarii secretului profesional
Derogarile de la dreptul fiecarei persoane la respectul vietii sale private din punctul de vedere al informatiilor referitoare la sanatate sunt numai cele prevazute in mod expres de lege.

CAPITOLUL IV
Reguli generale de comportament in activitatea medicala

ART. 21
Comportamentul profesional si etic
(1) Medicul trebuie sa fie un model de comportament profesional si etic, fiind in permanenta preocupat de cresterea nivelului sau profesional si moral, a autoritatii si prestigiului profesiunii medicale.
(2) Comportamentul profesional implica, fara a se limita la, preocuparea constanta si permanenta a medicului pentru aflarea, pe orice cale, inclusiv prin intermediul formelor de educatie medicala continua, a celor mai noi descoperiri, procedee si tehnici medicale asimilate si agreate de comunitatea medicala.
ART. 22
Fapte si acte nedeontologice
Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitarii profesiei de medic, in special, urmatoarele acte:
a) practicarea eutanasiei si eugeniei;
b) cu exceptia situatiilor prevazute de lege sau de normele profesiei, refuzul acordarii serviciilor medicale;
c) abandonarea unui pacient fara asigurarea ca acesta a fost preluat de o alta unitate medicala sau de un alt medic ori ca beneficiaza de conditii adecvate situatiei in care se afla si starii sale de sanatate;
d) folosirea unor metode de diagnostic sau tratament nefundamentate stiintific sau neacceptate de comunitatea medicala, cu risc pentru pacient;
e) cu exceptia urgentelor vitale, exercitarea profesiei medicale in conditii care ar putea compromite actul profesional sau ar putea afecta calitatea actului medical;
f) emiterea unui document medical de complezenta sau pentru obtinerea unui folos nelegal sau imoral;
g) emiterea unui document medical pentru care nu exista competenta profesionala;
h) atragerea clientelei profitand de functia ocupata sau prin intermediul unor promisiuni oneroase si neconforme cu normele publicitatii activitatilor medicale;
i) folosirea, invocarea sau lasarea impresiei detinerii unor titluri profesionale, specialitati ori competente profesionale neconforme cu realitatea;
j) incalcarea principiilor fundamentale ale exercitarii profesiei de medic.
ART. 23
Atingeri ale independentei profesionale
Constituie o atingere grava adusa caracterului independent al profesiei medicale urmatoarele acte:
a) cu exceptia situatiilor prevazute de lege si cu anuntarea prealabila a organelor profesiei, asocierea sau colaborarea, sub orice forma si orice modalitate, directa ori indirecta, dintre un medic si o persoana care produce sau distribuie medicamente;
b) reclama, in orice mod, la medicamente, aparatura medicala sau alte produse de uz medical;
c) implicarea, direct sau indirect, in distributia de medicamente, dispozitive medicale, aparatura medicala sau de alte produse de uz medical;
d) incalcarea principiului transparentei in relatia cu producatorii si distribuitorii de medicamente si produse medicale;
e) primirea unor donatii sub forma de cadouri in bani sau in natura ori alte avantaje, a caror valoare le face sa isi piarda caracterul simbolic si care influenteaza actul medical, de la una dintre entitatile prevazute la lit. a) – c).
ART. 24
Caracterul nemediat al relatiei medic-pacient
Cu exceptia unor situatii obiectiv exceptionale si imposibil de inlaturat, orice decizie medicala se va baza in primul rand pe examinarea personala si nemediata a pacientului de catre medicul respectiv.
ART. 25
Limitele angajamentului profesional
(1) In orice situatie, angajamentul profesional al medicului nu poate depasi competenta profesionala, capacitatea tehnica si de dotare a cabinetului sau a unitatii sanitare ori baza materiala afectata, inclusiv prin conventii sau colaborari ferme cu alte unitati sanitare.
(2) Daca medicul nu are suficiente cunostinte ori experienta necesara pentru a asigura o asistenta medicala corespunzatoare, acesta va solicita un consult adecvat situatiei sau va indruma bolnavul catre un astfel de consult la o alta unitate medicala. Aceleasi dispozitii se vor aplica si in cazul in care dotarea tehnica si materiala a unitatii in care are loc consultul sau interventia medicala nu este adecvata consultului, stabilirii diagnosticului sau interventiei medicale.
ART. 26
Diligenta de claritate
Medicul care a raspuns unei solicitari cu caracter medical se va asigura ca persoana respectiva a inteles pe deplin prescriptia, recomandarea sau orice alta cerinta a medicului, precum si cu privire la faptul ca pacientul este, dupa caz, preluat de o alta unitate medicala ori in supravegherea altui specialist in domeniu.
ART. 27
Colaborarea cu alti specialisti
In situatia in care pacientul a fost preluat sau indrumat catre un alt specialist, medicul va colabora cu acesta din urma, punandu-i la dispozitie orice fel de date sau informatii cu caracter medical referitoare la persoana in cauza si informandu-l cu privire la orice alta chestiune legata de starea de sanatate a acesteia.
ART. 28
Consultul in echipa
In situatia in care este necesar, medicul, cu consimtamantul pacientului sau, dupa caz, al persoanei respectiv institutiei abilitate, va solicita parerea unuia sau mai multor medici, cu care se poate consulta, pentru luarea celor mai adecvate masuri in interesul pacientului.
ART. 29
Luarea deciziei si comunicarea ei
(1) In cazul unui consult organizat de catre medicul curant in conditiile art. 27, luarea si comunicarea deciziei finale apartine medicului care l-a organizat.
(2) Daca opinia majoritatii medicilor participanti la un consult organizat in conditiile art. 27 difera de a medicului care a organizat consultul, pacientul ori, dupa caz, institutia sau persoana abilitata vor fi informati.
ART. 30
Dreptul la o a doua opinie medicala
In toate situatiile medicul va respecta dreptul pacientului de a obtine o a doua opinie medicala.
ART. 31
Actul medical de la distanta
Investigatia ori interventia medicala la distanta, in oricare dintre formele si modalitatile existente, este permisa numai in situatia in care pacientul este asistat nemijlocit de catre medicul sau, iar scopul investigatiei si procedurilor la care este supus pacientul este acela de a ajuta medicul sa determine diagnosticul, sa stabileasca tratamentul sau sa intreprinda orice alta masura medicala necesara finalizarii actului medical sau interventiei medicale in cazul operatilor. Exceptie fac situatiile de urgenta.
ART. 32
Finalizarea obligatiei asumate
(1) Medicul se va asigura ca pacientul a inteles natura si intinderea relatiei medic-pacient, ca are o asteptare corecta cu privire la rezultatele actului medical si la serviciile medicale pe care acesta urmeaza sa le primeasca.
(2) Odata incheiata intelegerea medic-pacient, medicul este tinut sa duca la indeplinire toate obligatiile asumate, asa cum rezulta ele din intelegerea partilor sau din obiceiurile si cutumele profesiei medicale.
ART. 33
Refuzul acordarii serviciilor medicale
(1) Refuzul acordarii asistentei medicale poate avea loc strict in conditiile legii sau daca prin solicitarea formulata persoana in cauza ii cere medicului acte de natura a-i stirbi independenta profesionala, a-i afecta imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conforma cu principiile fundamentale ale exercitarii profesiei de medic, cu scopul si rolul social al profesiei medicale.
(2) In toate cazurile, medicul ii va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului sau, se va asigura ca prin refuzul acordarii serviciilor medicale viata sau sanatatea persoanei in cauza nu sunt puse in pericol si, in masura in care refuzul este bazat pe incalcarea convingerilor sale morale, va indruma persoana in cauza spre un alt coleg sau o alta unitate medicala.

CAPITOLUL V
Activitatile conexe actului medical

ART. 34
Legalitatea si realitatea continutului documentelor medicale
Medicul va elibera persoanelor indreptatite numai documentele permise de lege si care atesta realitatea medicala asa cum rezulta aceasta din datele si informatiile pe care medicul le detine in mod legal ori asa cum a rezultat ea in urma exercitarii profesiei cu privire la persoana respectiva.
ART. 35
Conformitatea documentului medical cu specialitatea medicala
(1) Documente medicale referitoare la starea de sanatate a pacientului, intocmite de medic in urma exercitarii personale a profesiei, vor fi in limita specialitatii si competentelor profesionale ale medicului respectiv.
(2) Orice activitate medicala se va consemna in documente adecvate inregistrarii activitatii respective.
ART. 36
Obligatii referitoare la sanatatea publica
(1) Medicul are obligatia profesionala si legala sa se ingrijeasca de respectarea regulilor de igiena si de profilaxie. In acest scop, ori de cate ori are ocazia si este cazul, el va semnala persoanelor respective responsabilitatea ce le revine acestora fata de ei insisi, dar si fata de comunitate si colectivitate.
(2) Medicul are obligatia morala de a aduce la cunostinta organelor competente orice situatie de care afla si care reprezinta un pericol pentru sanatatea publica.
ART. 37
Semnalarea erorilor profesionale
(1) Medicul care ia cunostinta despre fapte care, in opinia lui, ar putea constitui erori profesionale va informa prin scrisoare medicala medicul autor al faptei.
(2) Daca eroarea nu este corectata ori apreciaza ca nu s-au intreprins toate masurile adecvate situatiei, medicul va informa in mod cat mai detaliat organismele corpului profesional si, cu exceptia situatiilor prevazute de lege, nu va face publice datele decat dupa ce corpul profesional s-a pronuntat.
ART. 38
Primordialitatea concilierii
In orice situatie litigioasa ori divergenta profesionala, inaintea oricarui demers public este obligatorie procedura de conciliere din cadrul corpului profesional.
ART. 39
Obligatia de sprijin reciproc si de loialitate
In toate situatiile si imprejurarile legate de exercitarea obligatiilor profesionale, medicii isi vor acorda sprijin reciproc si vor actiona cu loialitate unul fata de celalalt. Obligatia de sprijin si loialitate subzista si fata de corpul profesional si organismele sale.

CAPITOLUL VI
Cercetarea medicala

ART. 40
Principiul legalitatii si eticii cercetarii medicale
Orice activitate de cercetare medicala va fi efectuata cu respectarea stricta a principiilor fundamentale ale exercitarii profesiei de medic, in respect deplin fata de fiinta si de specia umana si cu respectarea stricta a conditiilor prevazute de lege si normele profesiei.
ART. 41
Cercetarea pe fiinta umana
Cercetarea pe fiinta umana are caracter de exceptie si poate fi facuta numai daca, in mod cumulativ, sunt intrunite urmatoarele conditii:
a) nu exista nicio metoda alternativa la cercetarea pe fiinte umane, de eficacitate comparabila;
b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproportionate in comparatie cu beneficiile potentiale ale cercetarii;
c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanta sau autoritatea competenta dupa ce a facut obiectul unei examinari independente asupra pertinentei sale stiintifice, inclusiv al unei evaluari a importantei obiectivului cercetarii, precum si al unei examinari pluridisciplinare a acceptabilitatii sale pe plan etic;
d) persoana pe care se fac cercetari este informata asupra drepturilor sale si asupra garantiilor prevazute prin lege pentru protectia sa;
e) consimtamantul a fost dat in mod expres, specific si a fost consemnat in scris. Acest consimtamant poate fi retras in orice moment, in mod liber.
ART. 42
Cercetarea pe persoana fara capacitatea de a consimti
Nu poate fi desfasurata activitate de cercetare stiintifica medicala pe o persoana care nu are capacitatea de a consimti decat daca sunt intrunite cumulativ conditiile urmatoare:
a) sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 41 lit. a) – d);
b) rezultatele cercetarii au potentialul de a produce beneficii reale si directe pentru sanatatea sa;
c) cercetarea nu se poate efectua cu o eficacitate comparabila pe subiecti capabili sa isi dea consimtamantul;
d) autorizarea necesara prevazuta la art. 41 lit. c) a fost data specific si in scris;
e) persoana in cauza nu are obiectii.
ART. 43
Diligenta medicului
Medicul este dator sa depuna toata diligenta si sa staruie pentru lamurirea tuturor imprejurarilor de fapt si de drept atunci cand este implicat intr-o activitate de cercetare medicala. In caz de nevoie, pentru lamurirea deplina, medicul este dator sa solicite sprijinul organismelor profesiei medicale.
ART. 44
Interventia asupra persoanei
Nicio persoana nu va putea fi supusa experientelor, testelor, prelevarilor, tratamentelor sau altor interventii in scop de cercetare decat in conditiile expres si limitativ prevazute de lege.
ART. 45
Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana de la donatori in viata
(1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana de la donatori in viata se fac exclusiv in cazurile si conditiile prevazute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil si expres al acestora si numai dupa ce persoana respectiva a fost informata, in prealabil, asupra riscurilor interventiei. In toate cazurile, pana in momentul prelevarii, donatorul poate reveni asupra consimtamantului dat.
(2) In afara cazurilor expres prevazute de lege, este interzisa prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana de la minori, precum si de la persoane aflate in viata, dar lipsite de discernamant din cauza unui handicap mintal, unei tulburari mintale grave sau dintr-un alt motiv similar.
ART. 46
Prelevarea de organe, tesuturi si celule umane de la persoane decedate
Prelevarea de organe, tesuturi si celule umane, in scop terapeutic sau stiintific, de la persoane decedate se efectueaza numai in conditiile prevazute de lege, cu acordul scris, exprimat in timpul vietii, al persoanei decedate sau, in lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil si expres dat, in ordine, de sotul supravietuitor, de parinti, de descendenti ori, in sfarsit, de rudele in linie colaterala pana la gradul al patrulea inclusiv.
ART. 47
Limitari ale cercetarii medicale
Sunt contrare scopului si rolului profesiei de medic urmatoarele activitati in domeniul cercetarii medicale:
a) orice interventie medicala asupra caracterelor genetice prin care se urmareste modificarea descendentei unei persoane. Exceptie fac situatiile care privesc prevenirea si tratamentul unor maladii genetice, situatie in care se vor obtine toate autorizarile adecvate;
b) orice interventie prin care se urmareste crearea unei fiinte umane genetic identica cu alta fiinta umana vie sau moarta;
c) crearea de embrioni umani in scopuri de cercetare;
d) orice interventie de natura a determina sexul viitorului copil. Exceptie fac situatiile in care in mod obiectiv este necesara determinarea sexului in scopul evitarii unei boli ereditare grave legate de sexul viitorului copil;
e) examinarea caracteristicilor genetice ale unei persoane in alt scop decat medical si strict in conditiile si procedurile legale;
f) orice interventie prin care s-ar urmari sau s-ar determina selectia persoanelor ori s-ar aduce atingere speciei umane;
g) participarea sau implicarea intr-o activitate de identificare a unei persoane pe baza amprentelor sale genetice altfel decat in cadrul unei proceduri judiciare penale ori civile sau in scopuri strict medicale ori de cercetare stiintifica, ambele efectuate strict in conditiile legii;
h) participarea la orice fel de acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale, cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege.

CAPITOLUL VII
Publicitatea activitatilor medicale

ART. 48
Scopul publicitatii
(1) Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este destinata sa asigure publicului informatii cu privire la activitatea desfasurata de acestea.
(2) Publicitatea trebuie sa fie veridica, neinselatoare, sa respecte secretul profesional si sa fie realizata cu demnitate si prudenta.
(3) Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, toate mentiunile laudative sau comparative si toate indicatiile referitoare la identitatea pacientilor sunt interzise.
(4) Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclama in scopul dobandirii de clientela.
ART. 49
Mijloacele de publicitate
(1) Formele de exercitare a profesiei de medic pot utiliza unul sau mai multe mijloace de publicitate, respectiv:
a) plasarea unei firme;
b) anunturi de publicitate, potrivit prezentului cod de deontologie medicala;
c) anunturi si mentiuni in anuare si carti de telefon;
d) invitatii, brosuri si anunturi de participare la conferinte, colocvii etc., profesionale si de specialitate;
e) corespondenta profesionala si carti de vizita profesionale;
f) adresa de internet.
(2) Nu este permisa utilizarea urmatoarelor mijloace de publicitate:
a) oferirea serviciilor prin prezentare proprie sau prin intermediar la domiciliul ori resedinta unei persoane sau intr-un loc public;
b) propunerea personalizata de prestari de servicii efectuata de o forma de exercitare a profesiei, fara ca aceasta sa fi fost in prealabil solicitata in acest sens, indiferent daca aceasta este facuta sau nu in scopul racolarii de pacienti;
c) acordarea de consultatii medicale realizate pe orice suport material, precum si prin orice alt mijloc de comunicare in masa, inclusiv prin emisiuni radiofonice sau televizate, cu exceptia acelora avizate de Colegiul Medicilor din Romania sau de alte organisme acreditate de acesta in acest scop.
(3) In cadrul aparitiilor in mediile de informare, medicul va putea prezenta procedee de diagnostic si tratament, tehnici medicale specifice ori alte procedee si mijloace de investigare, dar nu va putea folosi acest prilej pentru a-si face reclama pentru sine sau pentru orice alta firma implicata in productia de medicamente ori dispozitive medicale.
ART. 50
Firma
(1) Firma trebuie sa aiba dimensiunile maxime de 40 x 80 cm si va fi amplasata la intrarea imobilului si/sau a spatiului ocupat in care forma de exercitare a profesiei isi are sediul profesional principal sau secundar ori birou de lucru.
(2) Firma cuprinde urmatoarele mentiuni:
a) Colegiul Medicilor din Romania;
b) structura teritoriala a Colegiului Medicilor din Romania;
c) denumirea formei de exercitare a profesiei;
d) mentiuni privind identificarea sediului (etaj, apartament);
e) mentiuni privind titlurile profesionale, academice, stiintifice, specialitatile si competentele medicale;
f) mentiuni privind sediul principal si sediul secundar.
ART. 51
Publicitatea prin mijloacele media
(1) Formele de exercitare a profesiei pot publica anunturi in mica sau in marea publicitate.
(2) Anunturile publicate in anuarele profesionale privesc activitatea formelor de exercitare a profesiei, numele si principalele specialitati si competente in care medicii isi desfasoara activitatea, precum si programul de activitate.
ART. 52
Corespondenta
(1) Corespondenta formei de exercitare a profesiei poate cuprinde:
a) numarul de telefon, fax, adresa de internet si adresa electronica (e-mail);
b) indicarea sediului principal si, dupa caz, a sediului secundar si/sau a altui loc de munca;
c) specialitatile si competentele medicale;
d) titlurile academice, stiintifice sau profesionale;
e) sigla formei respective de exercitare a profesiei.
(2) Cartile de vizita profesionale ale medicului care isi desfasoara activitatea in cadrul formei respective de exercitare a profesiei pot cuprinde mentiunile permise corespondentei, precum si calitatea medicului in forma de exercitare a profesiei.
ART. 53
Pagina web
(1) Medicii, precum si formele de exercitare a profesiei pot avea un website care poate cuprinde mentiuni referitoare la activitatea desfasurata, precum si pe cele permise corespondentei ori publicitatii.
(2) Continutul si modul de prezentare a adresei de internet trebuie sa respecte demnitatea si onoarea profesiei, precum si secretul profesional.
(3) Pagina web nu poate cuprinde nicio intercalare cu caracter de reclama sau mentiune publicitara pentru un produs sau serviciu diferit de activitatile pe care are dreptul sa le furnizeze medicul sau respectiva forma de exercitare a profesiei.
(4) Pagina web nu poate contine legaturi catre alte adrese al caror continut ar fi contrar principiilor esentiale ale profesiei de medic.
(5) Pentru realizarea cerintelor mentionate la alin. (4), medicul sau forma de exercitare a profesiei detinatoare a paginii web trebuie sa asigure in mod regulat vizitarea si evaluarea paginilor proprii si a paginilor la care este permis accesul pe baza legaturilor realizate prin intermediul adresei proprii si trebuie sa dispuna fara intarziere eliminarea lor in cazul in care continutul si forma acestora sunt contrare principiilor esentiale privind exercitarea profesiei de medic.

CAPITOLUL VIII
Judecarea cauzelor deontologice

ART. 54
Celeritatea
(1) Cercetarea si analiza oricarei sesizari privind existenta unei posibile incalcari a dispozitiilor prezentului cod de deontologie medicala se fac cu celeritate de catre persoanele desemnate cu cercetarea faptei ori de catre cei carora le-au fost solicitate date in legatura cu solutionarea sesizarii, fiind obligate sa actioneze cu maxima diligenta, netergiversand sau prelungind realizarea atributiilor, respectiv comunicarea datelor solicitate.
(2) In adresa de solicitare a unor date si informatii necesare solutionarii cauzei disciplinare se va indica data pana la care urmeaza sa se faca comunicarea datelor sau informatiilor solicitate.
ART. 55
Prezumtia de nevinovatie
(1) Cercetarea si analiza oricarei sesizari se vor face avand in vedere si respectand prezumtia de nevinovatie a medicului.
(2) Persoanele desemnate cu cercetarea sesizarii ori membrii comisiei de disciplina vor actiona cu tact si moderatie, fara a se antepronunta sau a emite opinii personale in niciun mod si in niciun sens pe timpul solutionarii sesizarii.
ART. 56
Impartialitatea
(1) Persoana desemnata cu cercetarea faptei reclamate ori membrii comisiei de disciplina care are/au vreun interes personal in cauza, in orice mod, ori are/au legaturi de rudenie cu medicul care face obiectul cercetarii sau cu persoana care a facut reclamatia il va/vor informa pe presedintele comisiei de disciplina, care va decide, dupa caz, mentinerea sau inlocuirea persoanei in cauza.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in situatia existentei unor situatii conflictuale.
(3) Nicio persoana implicata in cercetarea sau solutionarea cauzei disciplinare nu va putea face declaratii publice cu privire la cauza respectiva pana la solutionarea ei definitiva.
ART. 57
Contradictorialitatea scrisa
(1) Comisia de disciplina va starui pentru obtinerea in scris a pozitiei fiecarei parti implicate in cauza disciplinara.
(2) Contradictorialitatea orala directa se va desfasura doar in conditiile in care pentru solutionarea cauzei este strict necesara, neputandu-se solutiona cauza altfel. In acest caz, presedintele sedintei va actiona cu tact si intelegere, fiind interzise adresarile directe intre persoanele implicate sau emiterea de catre membrii comisiei de disciplina a unor aprecieri ori opinii in legatura cu cauza respectiva.
ART. 58
Expertiza
(1) In functie de cauza supusa cercetarii disciplinare, comisia de disciplina poate solicita o expertiza de specialitate de la medici specialisti cu reputatie in domeniu.
(2) Dispozitiile art. 55 se aplica si in ceea ce priveste expertii.
ART. 59
Desfasurarea audierilor
(1) In cauza supusa solutionarii, membrii comisiei de disciplina se vor adresa persoanelor audiate exclusiv prin intermediul presedintelui comisiei sau solicitandu-i acestuia permisiunea si exclusiv pentru a-i pune persoanei in cauza intrebari utile si relevante solutionarii cauzei.
(2) Pe timpul audierii este interzisa emiterea de catre membrii comisiei de disciplina a unor opinii personale sau aprecieri de orice natura. In caz de nevoie, presedintele comisiei poate interveni si restabili cadrul decent al audierilor, inclusiv prin suspendarea sedintei comisiei.

CAPITOLUL IX
Dispozitii finale

ART. 60
Aplicarea codului de deontologie medicala in timp
Cu exceptia situatiilor mai favorabile, faptele savarsite pana la intrarea in vigoare a prezentului cod de deontologie medicala vor fi supuse prevederilor vechiului cod.
ART. 61
Data intrarii in vigoare
Prezentul cod de deontologie medicala intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii lui in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Adauga comentariu

Imagine cod de securitate
*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close