Dispozitiile art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 sunt nelegale

In M. Of. nr. 309 din 9 mai 2012 a fost publicata Sentinta civila nr. 471/2010 a Curtii de Apel Cluj – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.

Din cuprins:

Sentinta civila nr. 471
Sedinta publica din data de 7 decembrie 2010

Dosar nr. 1.793/33/2010

Completul compus din:
Presedinte: Danusia Puscasu
Grefier:Victoria Dancila

S-a luat in examinare exceptia de nelegalitate a art. 3 alin. (2) din HG 977/2003, formulata in cadrul actiunii inaintate de reclamanta Societatea Romana de Radiodifuziune impotriva paratei Societatea Comerciala CONSULT MEDIA – S.R.L., avand ca obiect pretentii, in cauza fiind citat si Guvernul Romaniei – in calitate de emitent al Hotararii Guvernului nr. 977/2003.

La apelul nominal facut in cauza nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca in data de 6 decembrie 2010 s-a inregistrat la dosarul cauzei o intampinare din partea Guvernului Romaniei, prin care s-a solicitat respingerea exceptiei, insotita de Nota de fundamentare si avizul referitor la proiectul de hotarare privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune (f. 6 – 13).

Azi, 7 decembrie 2010, Societatea Romana de Radiodifuziune a trimis la dosarul cauzei, prin fax, note scrise (f. 14 – 18).

Curtea, din oficiu, verificand competenta generala, materiala si teritoriala potrivit dispozitiilor art. 159^1 alin. 4 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, constata ca este legal investita cu solutionarea cauzei si in baza inscrisurilor existente la dosar retine cauza in pronuntare pe exceptia de nelegalitate a art. 3 alin. (2) din HG 977/2003.

CURTEA
Prin Incheierea sedintei publice din 12 octombrie 2010 a Judecatoriei Cluj-Napoca a fost admisa cererea de sesizare a instantei de contencios administrativ, ridicata din oficiu de instanta prin invocarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003.

S-a sesizat instanta Curtii de Apel Cluj – Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003, trimitand Dosarul nr. 21.002/211/2010 acestei instante.

S-a suspendat solutionarea cauzei pe durata solutionarii exceptiei de nelegalitate.

In motivare se arata ca, prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante cu nr. 23.816/211/2009 la data de 9 octombrie 2009, reclamanta Societatea Romana de Radiodifuziune a solicitat in contradictoriu cu parata Societatea Comerciala CONSULT MEDIA – S.R.L. obligarea acesteia din urma la plata sumei de 443,28 lei, reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodifuziune in cuantum de 240 lei si penalitati in cuantum de 203,28 lei, corespunzatoare facturii fiscale nr. 2.826.281/26.01.2006.

Reclamanta a aratat ca prin HG 977/2003 si Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2003 a fost instituita obligatia ca persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Din interpretarea dispozitiilor legale rezulta ca legiuitorul prezuma calitatea de beneficiar al serviciilor respective pentru toate persoanele juridice, astfel incat obligatia de plata a taxei radio revine tuturor persoanelor juridice si subunitatilor acestora, neavand relevanta faptul ca acestea sunt sau nu detinatoare de receptoare radio/tv.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 533/2006 si Hotararii Guvernului nr. 977/2003.

Debitorul, desi a fost legal citat, nu a formulat intampinare si nu a solicitat probe in aparare.

Prin Sentinta civila nr. 3.156/2010 pronuntata in Dosarul nr. 23.816/211/2009 de catre Judecatoria Cluj-Napoca, a admis exceptia insuficientei timbrari si a anulat cererea de chemare in judecata ca netimbrata.

Ulterior, prin Decizia nr. 687/R/2010, admitand recursul reclamantei, Tribunalul Cluj a casat Sentinta civila nr. 3.156/2010 pronuntata in Dosarul nr. 23.816/211/2009 de catre Judecatoria Cluj-Napoca si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel incat cererea a fost reinregistrata cu nr. 21.002/211/2010.

Instanta a invocat din oficiu cererea de sesizare a instantei de contencios administrativ cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut asupra cererii de sesizare a instantei de contencios administrativ urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizeaza, prin incheiere motivata, instanta de contencios administrativ competenta si suspenda cauza.

Incheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusa niciunei cai de atac, iar incheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odata cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune in ipoteza in care instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competenta sa o solutioneze.

In speta, instanta a aratat ca, desi obiectul exceptiei de nelegalitate nu-l formeaza un act administrativ unilateral cu caracter individual, hotararea de guvern fiind un act administrativ normativ care cuprinde norme generale si abstracte, obligatorii pentru un numar nedeterminat de destinatari ai legii, practica Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie este in sensul admisibilitatii exceptiei de nelegalitate avand ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter normativ.

In acest sens, prin Decizia nr. 1.744 din 22 aprilie 2008 pronuntata de I.C.C.J. – Sectia de contencios administrativ si fiscal, s-a statuat in sensul ca potrivit practicii constante a Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta de contencios administrativ investita cu solutionarea exceptiei de nelegalitate trebuie sa verifice concordanta actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forta juridica superioara in temeiul si in executarea carora a fost emis, tinand seama de principiul ierarhiei si fortei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata, si art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea acelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Asa fiind, instanta a constatat ca dispozitiile art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 pot forma obiectul unei exceptii de nelegalitate. Conform acestora, persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.

Dispozitiile art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 au fost adoptate in aplicarea art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Dispozitiile similare ale art. 3 alin. (1) din HG 977/2003 au fost declarate nelegale de catre ICCJ – Sectia de contencios administrativ si fiscal prin Decizia nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009, si care se regaseste inclusiv in programul Legis, pentru aceleasi motive de ilegalitate, ce afecteaza si dispozitiile art. 3 alin. (2) din HG 977/2003, ce formeaza obiectul prezentei exceptii de nelegalitate.

ICCJ a aratat ca din expunerea acestor dispozitii legale rezulta ca prevederile art. 3 alin. (1) din HG 977/2003 si ale art. 3 alin. (1) din HG 978/2003, prin impunerea obligativitatii persoanelor juridice de a plati o taxa lunara pentru aceste servicii, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogari de la dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt care nu este posibil intrucat aceste derogari se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza, aceasta interdictie fiind instituita de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste ierarhia actelor normative, statuand ca actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona.

Prin urmare, dispozitiile mentionate din cele doua hotarari ale Guvernului sunt cele care impun obligativitatea platii taxelor, fara niciun fel de distinctie, contrar art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Asadar, instanta a retinut ca, in speta, dispozitiile art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 impun plata taxei de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice, fara a distinge intre persoanele juridice beneficiare si cele care nu beneficiaza de serviciul public de radiodifuziune, exact cum se impune aceeasi obligatie si pentru categoria microintreprinderilor sub imperiul dispozitiilor art. 3 alin. (1) din HG 977/2003, astfel cum acestea erau redactate inainte de anularea lor prin Decizia nr. 2.102 din 9 aprilie 2009 pronuntata de ICCJ – Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Instanta a retinut ca de aplicabilitatea dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 depinde solutionarea cererii de chemare in judecata, cata vreme reclamanta sustine ca in speta ar fi vorba de o prezumtie legala, conform careia toate persoanele juridice sunt beneficiare ale serviciului de radiodifuziune, chiar daca in concret unele dintre ele nu se bucura de acest serviciu. Asa fiind, e important de stabilit daca art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 impune obligatia de a plati taxa de radiodifuziune paratei, desi nu este beneficiara a serviciilor de radiodifuziune. Caci daca aceasta obligatie incumba paratei in temeiul acestei hotarari a Guvernului, desi parata nu beneficiaza de servicii de radiodifuziune, atunci ea nu s-ar mai impune in conditiile in care instanta de contencios administrativ ar desfiinta aceste dispozitii, intrucat ar contraveni dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Asadar, s-ar aplica numai aceste din urma dispozitii de lege care nu impun plata taxei de radiodifuziune decat pentru persoanele juridice care beneficiaza de serviciul de radiodifuziune, iar nu si celor nebeneficiare.

Fata de actualitatea considerentelor Deciziei nr. 2.102 din 9 aprilie 2009 pronuntata de ICCJ – Sectia de contencios administrativ si fiscal, prin care s-a casat Sentinta civila nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, instanta a constatat ca exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 este admisibila si a fost sesizata Curtea de Apel Cluj – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal cu solutionarea ei. Totodata, s-a dispus suspendarea solutionarii cauzei pe durata solutionarii exceptiei de nelegalitate.

Guvernul Romaniei, prin intampinare, a solicitat respingerea exceptiei.

Examinand exceptia formulata prin prisma motivelor invocate, Curtea retine urmatoarele:
Prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precizeaza ca au obligatia de a achita taxa pentru serviciul public de radio si televiziune doar beneficiarii acestor servicii, iar art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice defineste taxa ca fiind “suma platita de catre o persoana fizica sau juridica, de regula pentru serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, institutie publica sau serviciu public”.
Prin Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a statuat ca prevederile legale anterior citate vor avea urmatorul cuprins:
“ART. 40
(1) Veniturile proprii ale Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru cel de televiziune, din sume incasate din realizarea obiectului de activitate, precum si din donatii si sponsorizari.
(2) Toate persoanele fizice si juridice cu domiciliul, respectiv sediul, in Romania sunt obligate sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestora.
(3) Nivelul taxelor pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutirile de plata se stabilesc prin hotarare a Guvernului.”

Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune prin art. I a statuat in sensul modificarii art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza:
“ART. 40
(1) Veniturile proprii ale Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin, dupa caz, din:
a) sume incasate din realizarea obiectului de activitate;
b) taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
c) penalitati de intarziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
d) sume incasate din publicitate;
e) sume incasate din amenzi si despagubiri civile;
f) donatii si sponsorizari;
g) alte venituri realizate potrivit legii.
(2) Persoanele fizice cu domiciliul in Romania au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv de televiziune, si a celor care, potrivit legii, beneficiaza de scutire de la plata acestor taxe.
(3) Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.
(4) Cuantumul taxelor prevazute la alin. (1) lit. b), pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire de la plata acestora, penalitatile de intarziere, precum si sanctiunile care se aplica in cazul completarii in mod eronat a declaratiei de exceptare de la plata taxelor de catre detinatorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt platitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
(5) Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contraventiilor, aplicarea sanctiunilor si penalitatilor de intarziere in cazul sustragerii de la plata taxelor prevazute la alin. (1) lit. b) de catre detinatorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabileste prin hotarare a Guvernului.
(6) Sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune familiile si persoanele singure care beneficiaza de ajutor social lunar, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, asociatiile si fundatiile nonprofit, misiunile diplomatice straine si membrii acestora, persoanele fizice abonate la retele de radioamplificare, azilurile de batrani, unitatile din cadrul institutiilor care au competente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, unitatile de invatamant de stat prescolar, preuniversitar si universitar, caminele de copii si cresele de stat, pensionarii proveniti din sistemul pensiilor pentru agricultori, ale caror drepturi au fost stabilite in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, pensionarii Societatii Romane de Radiodifuziune si ai Societatii Romane de Televiziune, unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania, precum si alte categorii prevazute de legi speciale.
(7) Alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune decat cele prevazute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotarare a Guvernului.”

La art. II s-a prevazut ca in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili modul de restituire a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si, respectiv, pentru serviciul public de televiziune catre persoanele care au achitat aceste taxe si care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv receptoare de televiziune, modalitatile financiar-contabile de compensare intre Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice “Electrica” – S.A. si Societatea Romana de Radiodifuziune, respectiv Societatea Romana de Televiziune, precum si sanctiunile pentru cazurile declaratiilor eronate.

Conform art. 1 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune s-au infiintat ca servicii publice autonome de interes national, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Romane.

Art. 2 din acelasi act normativ prevede ca Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune sunt persoane juridice, au sediul in municipiul Bucuresti si isi desfasoara activitatea sub controlul Parlamentului, in conditiile prezentei legi si in conformitate cu conventiile internationale la care Romania este parte.

Conform prevederilor art. 3, Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune au obligatia sa asigure, prin intreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informatiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice, continutul programelor Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune trebuind sa raspunda standardelor profesionale in materie.

Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune, ca servicii publice in realizarea obiectivelor generale de informare, educatie, divertisment, sunt obligate sa prezinte, in mod obiectiv, impartial, realitatile vietii social-politice si economice interne si internationale, sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice, sa promoveze, cu competenta si exigenta, valorile limbii romane, ale creatiei autentice culturale, stiintifice, nationale si universale, ale minoritatilor nationale, precum si valorile democratice, civice, morale si sportive, sa militeze pentru unitatea nationala si independenta tarii, pentru cultivarea demnitatii umane, a adevarului si justitiei. In indeplinirea atributiilor pe care le au, Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune trebuie sa respecte principiile ordinii constitutionale din Romania.

Prin HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, in temeiul art. 107 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a statuat la art. 1 ca persoanele fizice cu domiciliul in Romania, cu exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare radio, au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.

Art. 2 din HG 977/2003 prevede ca taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune se plateste pe familie. Prin familie, in intelesul prezentei hotarari, se intelege: sotul, sotia, copiii, precum si orice alte persoane, in cazul in care locuiesc in comun si gospodaresc impreuna.

Conform prevederilor art. 3 din HG 977/2003 persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune. Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.

Legea nr. 500/2002, in art. 2 pct. 40, defineste taxa ca fiind suma platita de o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de catre un operator economic, o institutie publica sau un serviciu public.

Prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004, s-a retinut ca prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care dispun cu privire la obligatia persoanelor juridice romane sau straine cu sediul in Romania de a plati, in calitate de beneficiari, o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, nu sunt contrare Legii fundamentale.

S-a relevat ca art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca veniturile proprii ale Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin, intre altele, si din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, asa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face si obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, taxele sunt datorate de catre subiectele de drept acolo mentionate, “in calitate de beneficiari ai acestor servicii”. Asadar, obligatia prevazuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective si, in consecinta, niciuna dintre criticile formulate nu poate fi retinuta.

De altfel, cu privire la constitutionalitatea art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat si prin raportare la art. 56 alin. (2) si art. 44 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, statueaza ca dispozitiile de lege criticate reglementeaza pentru serviciile publice de radiodifuziune si de televiziune modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care le asigura “autonomia financiara, ca premisa a organizarii lor autonome”, ceea ce nu contravine art. 56 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. Prin aceeasi decizie s-a retinut, de asemenea, ca taxa instituita de text nu este contrara nici dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (2), privitoare la ocrotirea in mod egal a proprietatii, indiferent de titular, deoarece plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toti beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice.

Asadar controlul de constitutionalitate realizat pe calea rezolvarii exceptiei de neconstitutionalitate este un control de conformitate cu dispozitiile Constitutiei, dar si unul de stricta conformare cu aceste dispozitii.

Autoritatea de jurisdictie constitutionala din Romania a examinat constitutionalitatea acestor prevederi, statuand ca ele nu contravin principiului instituit de Legea fundamentala privind ocrotirea in mod egal a proprietatii, cata vreme textul in discutie se interpreteaza in sensul ca obligatia de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiaza de aceste servicii.

Notiunea de beneficiar a fost definita ca fiind: persoana, colectivitate sau institutie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoana fizica sau juridica in folosul careia se realizeaza o actiune; persoana, institutie etc. pentru care se face o lucrare; cel care beneficiaza de ceva; persoana, intreprindere, institutie pentru care se executa o lucrare, se presteaza diferite servicii.

Prin interpretarea normelor de drept civil se intelege operatiunea logic-rationala de stabilire a continutului si sensului normelor de drept civil.

Hotararile Guvernului dau expresie unei competente originare a Guvernului, strict limitate si decurgand din insasi natura functiei pe care acesta o indeplineste. Legile fiind adoptate de catre Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, ii revine numai organizarea executarii legilor, scop in care emite hotarari tocmai pentru a face o lege cat mai clara si a o aplica cat mai corect. O hotarare a Guvernului nu poate deci decat sa precizeze si sa asigure corecta aplicare a legilor. Ea nu are calitatea de a crea drept.

Prin interpretarea oficiala se intelege interpretarea facuta in exercitarea atributiilor ce ii revin legii de un organ de stat.

In controlul de constitutionalitate exercitat cu privire la art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de contencios constitutional a dat indirect o interpretare oficiala jurisdictionala, rezolvand exceptia de neconstitutionalitate prin raportarea acestei norme la dispozitiile cuprinse in Legea fundamentala, norma care a fost interpretata din perspectiva sa gramaticala. Astfel, Curtea Constitutionala a aratat ca textul nu contravine Constitutiei cata vreme interpretarea oficiala facuta de Parlament in activitatea de legiferare a vizat notiunea de beneficiar al acestor servicii publice, in sensul gramatical.

Pentru dezlegarea chestiunii litigioase Curtea a considerat ca este necesar sa se realizeze mai intai interpretarea normei cuprinse in art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin prisma tuturor tehnicilor de interpretare.

Curtea a avut in vedere ca intr-o interpretare gramaticala aceasta norma juridica instituie obligativitatea platii taxei numai acelor persoane juridice care au calitatea de beneficiari, si anume acelor entitati in folosul carora se realizeaza actiunea de informare de catre cele doua servicii publice.

Nu numai interpretarea gramaticala conduce la aceasta concluzie, ci si o interpretare logica si sistematica a acestor dispozitii, care implica lamurirea intelesului lor, tinandu-se cont de legaturile pe care acestea le au cu alte norme juridice din acelasi act normativ sau din alte acte normative.

Se recunoaste dreptul societatilor comerciale de a-si suspenda temporar activitatea. Pe perioada suspendarii temporare a activitatii entitatea nu mai desfasoara niciun fel de activitati menite sa conduca la realizarea obiectului social. In acest context nu are interesul ca entitate sa se expuna actiunii de informare realizate de catre cele doua servicii publice.

Tot operatorilor economici le este recunoscut dreptul de a declara la momentul autorizarii ca nu desfasoara activitate la sediul social, context in care nu mai este necesara verificarea intrunirii conditiilor privind autorizarea functionarii in acele spatii.

Daca admitem aceste premise, la un sediu social unde nu se desfasoara activitate, entitatea nu poate beneficia in locatia respectiva de cele doua servicii publice.

A interpreta norma in discutie in sensul ca societatile comerciale datoreaza aceasta taxa chiar daca nu beneficiaza in mod direct de aceste servicii si nu detin receptoare menite sa transmita informatia, se golesc de continut celelalte dispozitii din normele juridice comerciale speciale care le confera acestor entitati dreptul de a nu desfasura niciun fel de activitate pe o perioada limitata de timp.

Norma juridica trebuie interpretata in sensul aplicarii ei si acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga.

Interpretarea gramaticala a notiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice in folosul carora se presteaza efectiv cele doua servicii publice.

Particularul in favoarea caruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat sa sustina prin contributia personala activitatea unui serviciu public si nu este admisibil ca dreptul sau constitutional la informare sa fie transformat indirect intr-o obligatie.

Art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instituie aparent exceptii de la plata acestor taxe numai in ceea ce priveste persoanele fizice, insa aceasta norma trebuie interpretata coroborat, tinandu-se cont de intelesul termenilor utilizati, de legatura dintre acesti termeni si de constructia frazei.

Este evident ca sfera de aplicare a scutirii lor trebuie sa acopere toate persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de beneficiari in sensul gramatical al acestui termen.

De aceea, exceptia prevazuta in cazul persoanelor fizice nu impiedica aplicarea logica a acestei scutiri si in privinta persoanelor juridice care nu au calitatea de beneficiar al acestui serviciu. Alin. 7 al art. 40 nu exclude posibilitatea instituirii unor scutiri si in ipoteza reglementata la alin. 3 al aceluiasi articol. Art. II din Legea nr. 533/2003 nu face distinctie in privinta scutirilor intre persoanele fizice sau juridice. O interpretare a textului in discutie in maniera evocata de Guvern ar fi neconforma cu dreptul garantat in art. 1 din Primul Protocol aditional si ar denatura sensul interpretarii jurisdictionale realizate indirect pe calea contenciosului constitutional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate in situatii similare cu persoanele fizice carora li se recunoaste acest drept nu vizeaza un scop legitim, constituind practic o ingerinta in dreptul de proprietate al celor dintai, ingerinta care nu se justifica nici prin proportionalitate, nici prin scop, neexistand un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat de executiv prin masura care priveaza de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera – S.A. si altii impotriva Belgiei, Hotararea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).

Art. 4 din Legea nr. 24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ierarhia actelor normative, statuand ca actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona.

In activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectelor celor doua hotarari, Guvernul trebuia sa precizeze si sa asigure o corecta aplicare a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza.

Prevederile cuprinse in art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 instituie derogari de la dispozitiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, negand dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de conditia detinerii de receptoare radio si TV.

In interpretarea data de Guvern se denatureaza insusi sensul notiunii de taxa, asa cum este ea definita in legea finantelor publice, ca fiind suma platita de o persoana fizica/juridica pentru serviciile prestate acesteia de catre un serviciu public etc.

Nu poate fi primita interpretarea conform careia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio si, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul in Romania, fara a conditiona aceasta de posesia receptoarelor.

Faptul ca au existat mai multe propuneri legislative pentru modificarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este lipsit de relevanta.

Acest text, in forma adoptata prin Legea nr. 553/2003, nu exclude dreptul de scutire a entitatilor care justifica in mod obiectiv ca nu datoreaza aceasta taxa intrucat nu detin receptoarele necesare pentru perceperea informatiei ori care demonstreaza ca temporar nu desfasoara activitatea in scopul careia s-au constituit.

Concluzia este logica, cu atat mai mult cu cat taxa se incaseaza de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice – S.A. prin filialele sale, in calitate de mandatar al Societatii Romane de Televiziune, fiind mai mult decat indoielnic sa se perceapa in conditiile in care, spre exemplu, o entitate care nu desfasoara activitate la sediul social ori care are suspendata temporar activitatea sa nu beneficieze de serviciile societatii de furnizare a energiei electrice, dar sa datoreze taxa pentru cele doua servicii publice, in special serviciul de televiziune, care, de principiu, presupune un consum de energie.

Imprejurarea ca aceasta taxa se regaseste in legislatia si practica europeana in domeniu nu este in masura sa confere legitimitate acestor dispozitii ale celor doua hotarari ale Guvernului atacate.

Nu se poate sustine ca plata taxei radio de catre persoanele juridice reprezinta in fapt o aplicare a dispozitiilor constitutionale care garanteaza dreptul la informare al cetatenilor prin asigurarea surselor de finantare a principalelor mijloace de informare: radio si televiziunea publica. Asa cum am mai aratat, acest drept constitutional la informare nu poate fi transformat intr-o obligatie, subiectele de drept avand facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute in legea fundamentala.

Faptul ca Comisia Europeana a precizat ca obligatia de a plati o taxa de licenta prin factura de electricitate constituie o problema de drept national si imprejurarea ca statele membre au fost indemnate sa sprijine serviciile publice de radiodifuziune ori ca statele membre beneficiaza de o larga marja de apreciere in ceea ce priveste organizarea si finantarea serviciului public de radiodifuziune nu confera legitimitate dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003.

Dispozitiile Tratatului nu aduc atingere competentei statelor membre de a participa la functionarea serviciului public de radiodifuziune, in masura in care finantarea se acorda organismelor de radiodifuziune cu scopul ca acestea sa isi indeplineasca misiunea de serviciu public asa cum a fost ea definita si organizata in fiecare stat membru.

Or, in dispozitiile interne s-a stabilit in mod clar ca aceasta taxa incumba numai beneficiarilor celor doua servicii publice, notiunea de beneficiar fiind atribuita, atat in interpretarea oficiala, cat si in interpretarea gramaticala, logica si sistematica, numai subiectelor care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii.

Din aceasta perspectiva hotararea Guvernului nu a aplicat in art. 3 alin. (2) in mod corect dispozitiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in baza dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se va admite actiunea si se va dispune anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2) din HG 977/2003. In temeiul art. 23 din aceeasi lege, se va dispune publicarea prezentei sentinte in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data ramanerii irevocabile a prezentei hotarari judecatoresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
HOTARASTE:

Admite exceptia de nelegalitate formulata in cadrul actiunii inaintate de reclamanta Societatea Romana de Radiodifuziune, cu sediul in Bucuresti, sectorul 1, str. G-ral Berthelot nr. 60 – 64, impotriva paratei Societatea Comerciala CONSULT MEDIA – S.R.L., cu sediul in Cluj-Napoca, str. Mehedinti nr. 82, ap. 6, avand ca obiect pretentii.
Constata nelegalitatea dispozitiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003.
Dispune publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 29 din Legea nr. 554/2004.
Cu recurs in 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 7 decembrie 2010.

PRESEDINTE,
DANUSIA PUSCASU

Grefier,
Victoria Dancila

CURTEA DE APEL CLUJ – SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

INCHEIEREA CIVILA
Sedinta camerei de consiliu din data de 20 decembrie 2011

Dosar nr. 1.793/33/2010

Instanta constituita din:
Presedinte: Danusia Puscasu
Grefier:Maria Tar

S-a luat spre examinare, din oficiu, indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul Sentintei civile nr. 471 pronuntate la data de 7 decembrie 2010 in Dosarul nr. 1.793/33/2010 al Curtii de Apel Cluj.
Pricina priveste exceptia de nelegalitate a art. 3 alin. (2) din HG 977/2003, formulata in cadrul actiunii inaintate de reclamanta Societatea Romana de Radiodifuziune impotriva paratei Societatea Comerciala CONSULT MEDIA – S.R.L., avand ca obiect pretentii, in cauza fiind citat si Guvernul Romaniei – in calitate de emitent al Hotararii Guvernului nr. 977/2003.

CURTEA,
din oficiu, constata ca dintr-o eroare de redactare a dispozitivului Sentintei nr. 471 din 7 decembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 1.793/33/2010 al Curtii de Apel Cluj, a fost mentionat gresit art. 29 din Legea nr. 554/2004, in baza caruia se dispune publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in loc de art. 23 din Legea nr. 554/2004, asa cum prevad dispozitiile legii mai sus amintite.
Retinand incidenta in speta a dispozitiilor art. 281 alin. 1 din Codul de procedura civila, urmeaza sa indrepte eroarea materiala strecurata in dispozitivul Sentintei nr. 471 din 7 decembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 1.793/33/2010 al Curtii de Apel Cluj, in sensul ca se va trece “Dispune publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004” in loc de “Dispune publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 29 din Legea nr. 554/2004”, cum din eroare s-a trecut.

DISPUNE

Indreapta din oficiu eroarea materiala strecurata in dispozitivul Sentintei civile nr. 471 pronuntate la data de 7 decembrie 2010 in Dosarul nr. 1.793/33/2010 al Curtii de Apel Cluj, in sensul ca in loc de “Dispune publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 29 din Legea nr. 554/2004” se va trece “Dispune publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004”.
Cu recurs in 5 zile de la comunicare.
Data in sedinta camerei de consiliu si pronuntata in sedinta publica din data de 20 decembrie 2011.

PRESEDINTE,
DANUSIA PUSCASU

Grefier,
Maria Tar

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close