CEDO. Ionel Panfile impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 315 din 11 mai 2012 a fost publicata Decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2012 cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusa de Ionel Panfile impotriva Romaniei.

Din cuprins:
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita in sedinta din 20 martie 2012 si constituita in Camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecatori si Santiago Quesada, grefier de sectie,
avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 31 ianuarie 2011,
dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

IN FAPT

1. Reclamantul, Ionel Panfile, este un resortisant roman, nascut in 1957, si locuieste in localitatea Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta.

A. Circumstantele cauzei
2. Circumstantele cauzei, astfel cum au fost prezentate de catre reclamant, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
3. La o data neprecizata, reclamantul a formulat o cerere de pensionare anticipata, dupa ce a lucrat in cadrul Ministerului Apararii Nationale. Pensia sa lunara se ridica la 2.880 de lei romanesti. Legislatia in vigoare la vremea respectiva, si anume Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, permitea persoanelor pensionate anticipat din fortele armate sa caute locuri de munca in domeniul public, dar si privat, statutul “in rezerva” fiind compatibil cu cel de angajat.
La 4 iunie 2007, reclamantul a fost numit de primarul localitatii Mihail Kogalniceanu, un orasel din judetul Constanta, sef de birou in cadrul serviciului de politie comunitara. Salariul sau lunar se ridica la 986 lei, la care se adauga un spor lunar de 25% din salariul de baza.
4. In noiembrie 2010, in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 329/2009 care se refera la rationalizarea cheltuielilor publice si care a introdus anumite conditii pentru cumulul pensiei cu venitul salarial din bugetul de stat (a se vedea infra, paragraful 9), reclamantul a fost informat de angajatorul sau ca, avand in vedere faptul ca pensia sa depasea salariul mediu brut pe economie de 1.836 lei (de asemenea, infra, paragraful 6), era obligat sa opteze, in termen de 15 zile, intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca.
Reclamantul a refuzat sa faca o asemenea optiune, aparent din considerentul ca prevederile legale care il impiedicau sa primeasca cumulat pensie si salariu erau neconstitutionale si incalcau legislatia europeana si tratatele privind drepturile omului.
In consecinta, prin Decizia primarului din 9 decembrie 2009, s-a statuat ca, incepand din 10 decembrie 2009, se revoca numirea reclamantului ca sef de birou, in temeiul art. 20 din Legea nr. 329/2009.
5. La 18 ianuarie 2010, reclamantul a contestat decizia primarului in fata Judecatoriei Constanta. Acesta a solicitat sa fie repus in functie si sa i se plateasca retroactiv salariile corespunzatoare, pentru perioada ulterioara datei de 10 decembrie 2009. Reclamantul a sustinut, in principal, ca prevederile Legii nr. 329/2009 sunt contrare Constitutiei Romaniei si Conventiei europene a drepturilor omului, deoarece ii incalca dreptul la munca si la protectia bunurilor sale, respectiv salariul sau lunar.
6. Judecatoria Constanta a respins actiunea reclamantului la 25 mai 2010. Aceasta a retinut ca reclamantul a primit intr-adevar atat o pensie, cat si un salariu de la o institutie publica, desi pensia sa depasea nivelul salariului mediu brut pe economie, acesta fiind in cuantum de 1.836 lei in 2010. Prin urmare, a hotarat ca art. 17 – 22 din Legea nr. 329/2009, lege ce fusese deja declarata constitutionala de catre Curtea Constitutionala, erau aplicabile in situatia lui si justificau incetarea activitatii sale intr-o institutie publica.
Referitor la pretinsa incalcare a dreptului reclamantului la munca, instanta a hotarat ca acesta si-ar pastra dreptul de a primi salariu daca ar lucra in sectorul privat; mai mult, masura contestata nu era discriminatorie din moment ce se aplica in mod egal tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie mentionata in textul de lege.
7. Reclamantul a formulat recurs impotriva hotararii, invocand si incalcarea drepturilor sale prevazute in art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, art. 14 din Conventie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie si in art. 15 & 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
8. Recursul a fost respins la 14 octombrie 2010 de Curtea de Apel Constanta. Curtea a reiterat ca prevederile legii contestate au fost declarate constitutionale de catre Curtea Constitutionala, decizia acesteia fiind definitiva si obligatorie. In masura in care obiectiile reclamantului fata de lege coincideau cu argumentele deja evaluate si luate in considerare de catre Curtea Constitutionala in motivarea sa, instanta era obligata sa se conformeze pozitiei Curtii Constitutionale. In consecinta, decizia primarului de incetare a activitatii reclamantului era legala si conforma Constitutiei.

B. Dreptul si practica interne relevante

1. Legea nr. 329/2009
9. Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International a intrat in vigoare la 12 noiembrie 2009. Cap. IV este intitulat “Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare”.
ARTICOLUL 17
“(1) Beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:
a) la data intrarii in vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;
b) dupa data intrarii in vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.”
ARTICOLUL 18
“(1) Pensionarii prevazuti la articolul 17 alin. (2) lit. a) care desfasoara activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentului capitol, sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat. […]”
ARTICOLUL 20
“Neindeplinirea obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul prevazut la articolul 18 […] constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca sau a actului de numire in functie, precum si a raporturilor de serviciu.”
ARTICOLUL 21
“In cazul in care optiunea este exprimata in termenul prevazut la articolul 18 […] plata pensiei/pensiilor se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care a fost exprimata optiunea pentru continuarea activitatii.”
ARTICOLUL 22
“Sumele incasate necuvenit cu titlu de pensie se recupereaza de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescriptie.”

2. Probleme de constitutionalitate ridicate in fata Curtii Constitutionale
10. Prevederile sus-mentionate ale Legii nr. 329/2009 au facut obiectul unui control de catre Curtea Constitutionala, atat inainte de promulgare (control prelegislativ), cat si dupa intrarea acesteia in vigoare (control postlegislativ), dupa cum urmeaza.
11. La 23 septembrie 2009, peste 100 de parlamentari romani s-au adresat Curtii Constitutionale cu o sesizare de control prelegislativ referitoare la neconstitutionalitatea art. 17 – 22 din Legea nr. 329/2009. Prin Decizia din 4 noiembrie 2009, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile legale contestate erau constitutionale.
Precizand ca dispozitiile legii criticate nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres in Constitutie (ca, de exemplu, persoane care ocupa functii publice inalte), Curtea Constitutionala a declarat, in principal, in privinta reglementarii cumulului pensiei cu veniturile salariale, ca nicio dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament sa aiba un scop licit. Totodata, contextul in care masura criticata a fost luata este unul exceptional, fiind in legatura cu criza financiara si economica mondiala.
Curtea Constitutionala a mai declarat ca legislatia permite, de regula, cumulul pensiei cu salariul, daca pensia este mai mica decat un anumit nivel; nivelul luat in considerare este expres prevazut de lege, previzibil si determinabil, fiind totodata rezonabil. Exceptia de la cumulul ambelor venituri era justificata de situatia economica exceptionala si s-a aplicat numai persoanelor angajate sau numite in functii din sectorul public, in vederea rationalizarii cheltuielilor publice, asigurand totodata un anumit nivel al venitului – considerat rezonabil – tuturor persoanelor. In conditiile in care masura s-a aplicat in mod egal tuturor persoanelor vizate de textul de lege, aceasta nu poate fi considerata discriminatorie.
In concluzie, Curtea Constitutionala a decis ca legiuitorul avea putere discretionara deplina sa aplice masuri precum instituirea unui anumit cuantum al venitului, in conditiile in care acestea erau rezonabile, proportionale si justificate de interesul public.
12. Ulterior, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu alte sesizari privind neconstitutionalitatea art. 17 – 22 din Legea nr. 329/2009. Prin deciziile din 1 si 22 martie 2011, 7 si 12 aprilie 2011, 17 mai 2011 si 12 iulie 2011, Curtea Constitutionala a mentinut motivarea anterioara si a confirmat ca legea este constitutionala. Totodata, Curtea a reamintit ca masura nu poate fi considerata discriminatorie in conditiile in care angajatii din mediul public nu se afla in aceeasi situatie juridica cu cei din mediul privat, in special din cauza faptului ca veniturile lor sunt dependente de bugetul de stat.

CAPETE DE CERERE

13. Reclamantul se plange, in temeiul art. 6 si 14 din Conventie, al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie, cu privire la obligatia care i-a fost impusa cu incepere din 9 decembrie 2009 de a alege intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii in cadrul unei institutii de stat si incetarea activitatii. Acesta sustine ca, prin aplicarea art. 17 – 22 din Legea nr. 329/2009, instantele l-au privat de dreptul la plata cumulata a pensiei si salariului, desi acesta era un “drept dobandit”; totodata, aplicarea prevederilor sus-mentionate a condus la o discriminare indirecta, in sensul ca cei care primeau o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie sau cei care primeau o pensie peste nivelul salariului mediu brut pe economie, dar erau angajati in mediul privat, aveau dreptul la cumulul pensiei cu salariul.
Prevederile legale contestate, asa cum au fost aplicate in cazul sau, incalcau totodata principiul securitatii juridice, legislatia interna nefiind suficient de previzibila si accesibila. Reclamantul a argumentat ca legislatia in vigoare la vremea pensionarii sale anticipate ii permitea angajarea sau numirea intr-o functie din mediul public, ceea ce a constituit o motivare solida pentru decizia de a se pensiona anticipat; din acest motiv, orice modificare a legislatiei nu ii putea afecta situatia fara a incalca principiul securitatii juridice, avand in vedere totodata ca dreptul sau la pensie si la salariu era un drept dobandit care nu putea face obiectul unei reevaluari.

IN DREPT

A. Cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
14. Reclamantul se plange ca aplicarea noilor masuri legislative prevazute de Legea nr. 329/2009 l-au privat de venitul sau, constituit din pensie si salariu. Aceasta privare, sustine el, constituie o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

1. Principii generale
15. Pentru inceput, Curtea reaminteste ca principiile care se aplica in general in cazurile vizate de art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplica, de asemenea, cand este vorba despre pensii [a se vedea Stummer impotriva Austriei (MC), nr. 37.452/02, & 82, 7 iulie 2011] ori salarii [a se vedea, printre multe altele, Mihaies impotriva Romaniei si Sentes impotriva Romaniei (decizie), nr. 44.232/11; 44.605/11, 6 decembrie 2011]. Dintre acestea, prezinta o relevanta deosebita faptul ca aceasta prevedere nu garanteaza, ca atare, nici dreptul la o pensie de un anumit nivel (a se vedea Maggio si altii impotriva Italiei, nr. 46.286/09, 52.851/08, 53.727/08, 54.486/08 si 56.001/08, & 55, 31 mai 2011) si nici dreptul la continuarea primirii unui salariu de un anumit nivel [a se vedea Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei (MC), nr. 63.235/00, & 94, CEDO 2007-II], statul avand dreptul deplin si discretionar de a stabili ce prestatii se platesc angajatilor sai din bugetul de stat (a se vedea Kechko impotriva Ucrainei, nr. 63.134/00, & 23, 8 noiembrie 2005).
Totodata insa, in cazul in care valoarea unei prestatii este redusa sau cand plata acesteia este suspendata, acest lucru poate constitui o ingerinta in respectarea bunurilor, care trebuie justificata (a se vedea Rasmussen impotriva Poloniei, nr. 38.886/05, & 71, 28 aprilie 2009).
16. Pentru a fi considerata compatibila cu art. 1 din Protocolul nr. 1, o conditie esentiala este ca ingerinta sa fie legala. Orice ingerinta a unei autoritati publice in respectarea bunurilor poate fi justificata numai daca raspunde unui interes public (sau general) legitim. Datorita cunoasterii directe a propriei societati si a necesitatilor acesteia, autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat instanta internationala pentru a decide ce este “interesul public”. In conformitate cu sistemul de protectie stabilit de Conventie, autoritatile nationale sunt cele care trebuie sa efectueze evaluarea initiala cu privire la existenta unei probleme de utilitate publica care necesita masuri ce constituie ingerinte in respectarea bunurilor (a se vedea Terazzi S.r.l. impotriva Italiei, nr. 27.265/95, & 85, 17 octombrie 2002, si Wieczorek impotriva Poloniei, nr. 18.176/05, & 59, 8 decembrie 2009). Mai mult, Curtea considera ca statele au o marja destul de larga de apreciere cu privire la reglementarea politicii lor sociale [a se vedea Jankovic impotriva Croatiei (decizie), nr. 43.440/98, CEDO 2000-X, si Kuna impotriva Germaniei (decizie), nr. 52.449/99, CEDO 2001-V (extrase)].
Art. 1 din Protocolul nr. 1 impune, de asemenea, ca orice ingerinta sa fie in mod rezonabil proportionala cu scopul urmarit [a se vedea Jahn si altii impotriva Germaniei (MC), nr. 46.720/99, 72.203/01 si 72.552/01, && 81 – 94, CEDO 2005-VI]. Nu se obtine echilibrul just necesar atunci cand persoana respectiva trebuie sa suporte o sarcina individuala si excesiva (a se vedea Maggio si altii impotriva Italiei, citata anterior, & 57).

2. Aplicarea principiilor in prezenta cauza
17. Curtea observa ca plangerea reclamantului se refera, in special, la imposibilitatea, in cazul acestuia, de a cumula o pensie militara cu un salariu platit din bugetul de stat, in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 329/2009, care a introdus dispozitii noi privind conditiile in care se permite cumulul. Astfel, reclamantul considera ca asemenea limitari au adus atingere dreptului sau la munca si la plata corespunzatoare, in pofida faptului ca, la data cererii sale de pensionare anticipata, preconizase sa continue activitatea salariata, conform legislatiei in vigoare la acea data.
18. In acest context, Curtea reaminteste ca in Conventie nu se garanteaza dreptul la munca [a se vedea Sobczyk impotriva Poloniei, nr. 25.693/94 si 27.387/95 (decizie), 10 februarie 2000; Dragan Cakalic impotriva Croatiei (decizie), 15 septembrie 2003, Torri si altii impotriva Italiei si Bucciarelli impotriva Italiei (decizie), nr. 11.838/07 si 12.302/07, 24 ianuarie 2012]. Nici nu se garanteaza, cum s-a precizat anterior deja, dreptul la o pensie sau un salariu de un anumit nivel.
19. Mai mult, Curtea considera ca limitarile introduse de legislatia contestata nu trebuie considerate ca o “privare de bunuri”, asa cum pretinde reclamantul, ci mai degraba ca o ingerinta in dreptul sau la respectarea bunurilor sale, in sensul primei teze din art. 1 & 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
20. Din aceasta perspectiva, Curtea observa ca ingerinta criticata era prevazuta de lege, mai precis de noile prevederi introduse de Legea nr. 329/2009, care se refera la masurile pe care statul trebuie sa le ia in contextul crizei economice si financiare.
21. In cadrul evaluarii interesului public al masurilor contestate, Curtea tine seama de rationamentul Curtii Constitutionale, care a confirmat ca legiuitorul roman a impus norme noi in privinta salariilor din sectorul public in vederea rationalizarii cheltuielilor publice, asa cum impunea contextul exceptional al crizei financiare si economice globale (a se vedea supra, paragraful 11). Tinand seama totodata de faptul ca aceasta problema este de competenta autoritatilor nationale, care au legitimitate democratica directa si sunt mai bine situate decat o instanta internationala pentru a evalua necesitatile si conditiile locale, Curtea nu constata niciun motiv sa se abata de la constatarea Curtii Constitutionale, conform careia masurile contestate urmareau un scop legitim de interes public (a se vedea, mutatis mutandis, Valkov si altii impotriva Bulgariei, nr. 2.033/04, 19.125/04, 19.475/04, 19.490/04, 19.495/04, 19.497/04, 24.729/04, 171/05 si 2.041/05, & 92, 25 octombrie 2011).
22. In consecinta, mai ramane de stabilit daca s-a realizat un “echilibru just” intre cerintele interesului general al populatiei si cerintele de protectie a drepturilor fundamentale ale individului, stiut fiind ca nu se realizeaza echilibrul necesar daca persoana in cauza are de suportat o sarcina individuala si excesiva (a se vedea, printre multe altele, Lakicevic si altii impotriva Serbiei si Muntenegrului, nr. 27.458/06, 37.205/06, 37.207/06 si 33.604/07, & 62, 13 decembrie 2011).
23. In acest context, trebuie acordata o atentie deosebita faptului ca reclamantul a fost obligat sa opteze intre a-si primi in continuare pensia militara lunara si a inceta activitatea sau a accepta suspendarea platii pensiei pe durata continuarii activitatii la stat. Curtea observa ca, spre deosebire de Cauza Kjartan Asmundsson (citata mai sus, & 39), reclamantul nu a fost privat in totalitate de veniturile sale, nici nu a fost deposedat de toate mijloacele de trai, avand in vedere ca urma totusi sa primeasca pensia lunara integrala, al carei nivel depasea salariul mediu brut pe economie (a se vedea supra, paragraful 6). Din acelasi punct de vedere, nu se poate considera ca reclamantul a pierdut o parte considerabila din venitul sau, din moment ce pensia sa, pe care o primea in continuare, era considerabil mai mare decat salariul lunar pe care l-ar fi primit.
24. In acest context, avand totodata in vedere ampla marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea domeniului legislatiei sociale [a se vedea, de asemenea, Frimu impotriva Romaniei (decizie), nr. 45.312/11, 7 februarie 2012] si scopul legitim al rationalizarii cheltuielilor publice (supra, paragraful 21), Curtea crede ca nu se poate considera ca reclamantul are de suportat o sarcina individuala si excesiva ori ca i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori la salariu.
25. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 si trebuie respins in conformitate cu art. 35 & 4.

B. Cu privire la art. 14 din Conventie
26. Reclamantul s-a plans ca textele de lege contestate au instituit o discriminare intre diverse categorii de persoane, unora permitandu-li-se in continuare cumulul pensiei cu salariul, in timp ce altele nu au avut acest drept. Mai precis, acesta nu a putut primi cumulat salariu si pensie pe motiv ca era angajat in sectorul public, spre deosebire de cei care sunt angajati in sectorul privat, pe de o parte, si pe motiv ca avea o pensie mai mare decat salariul mediu brut pe economie, spre deosebire de cei care aveau o pensie inferioara acestui nivel, pe de alta parte.
Art. 14 din Conventie este redactat dupa cum urmeaza: “Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.”
27. Curtea reaminteste ca discriminare inseamna a trata diferit, fara o justificare obiectiva si rezonabila, persoane aflate in situatii relativ similare (a se vedea Willis impotriva Regatului Unit, nr. 36.042/97, & 48, CEDO 2002-IV). Cu toate acestea, nu orice diferenta de tratament constituie o incalcare a art. 14. Este necesar sa se stabileasca faptul ca alte persoane aflate intr-o situatie analoaga sau relativ similara beneficiaza de tratament preferential si ca aceasta diferenta este discriminatorie (a se vedea Unal Tekeli impotriva Turciei, nr. 29.865/96, & 49, 16 noiembrie 2004).
Mai mult, art. 14 nu interzice unui stat membru sa trateze unele grupuri diferit pentru a indrepta “inegalitatile de fapt” dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiaza de o ampla marja de apreciere cand evalueaza daca si in ce masura diferentele in situatii similare justifica un tratament diferit. De regula, Conventia lasa statului o ampla marja de apreciere in domeniul masurilor economice sau de strategie sociala [a se vedea Stec si altii impotriva Regatului Unit (MC), nr. 65.731/01, && 51 – 52, CEDO 2006-VI].
28. Revenind la prezenta cauza, Curtea considera ca legea contestata a instituit, intr-adevar, o diferenta de tratament intre persoanele pensionate angajate in sectorul privat si cele angajate in sectorul public, cum era cazul reclamantului; cu toate acestea, cele doua categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflandu-se intr-o situatie analoaga sau asemanatoare in sensul art. 14, din moment ce diferenta esentiala, relevanta pentru contextul in care au fost luate masurile criticate, este aceea ca veniturile lor provin din surse diferite, si anume bugetul privat si, respectiv, bugetul de stat. Mai trebuie observat, in acest sens, faptul ca Curtea a aprobat intr-un numar de situatii diferentele pe care unele state contractante le stabilesc in domeniul pensiilor intre angajatii din sectorul public si cei din sectorul privat (a se vedea Valkov si altii, citata anterior, & 117, si referintele acolo citate).
Referitor la diferenta de tratament bazata pe nivelul venitului lunar personal, Curtea considera, tot in concordanta cu decizia Curtii Constitutionale romane, ca nivelul mentionat era previzibil si rezonabil (a se vedea supra, paragraful 11) si ca a fost stabilit in raport cu factori obiectivi de catre legiuitor, care a actionat in limitele competentei sale discretionare in domeniul deciziilor bugetare, fara a depasi principiul proportionalitatii (a se vedea, mutatis mutandis, Valkov si altii, citata anterior, & 114).
29. Curtea hotaraste ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 & 3 si 4 din Conventie.

C. Cu privire la alte capete de cerere
30. Reclamantul s-a plans, de asemenea, in temeiul art. 6 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie (a se vedea supra paragraful 13).
31. Dupa examinarea acestor capete de cerere ale reclamantului, Curtea considera ca, in lumina elementelor de care dispune si in masura competentei sale de a se pronunta cu privire la aspectele invocate, acestea nu indica nicio aparenta incalcare a drepturilor si libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele sale.
Rezulta ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in temeiul art. 35 & 3 (a) si & 4 din Conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate, declara cererea inadmisibila.