Tarile din intreaga lume isi modifica sistemele fiscale pentru domeniul petrolier

Taxarea companiilor petroliere continua sa furnizeze o proportie semnificativa din veniturile statelor din intreaga lume. Din acest motiv, vedem tot mai multe guverne care incearca sa contureze un regim mai atractiv de taxare a domeniului petrolier.

Alexey Kondrashov, Global Oil & Gas Tax Leader Ernst & Young explica: “Multe tari au adus modificari semnificative in regimul de taxare pe parcursul ultimelor 18 luni. Acest lucru are un impact benefic asupra companiilor locale si reprezinta totodata un stimulent pentru investitorii atat de asteptati in acest domeniu”.

Tendinte importante care au impact asupra reglementarilor fiscale anul acesta:
– Revizuirea regimurilor fiscale: multe state si-au revizuit in 2011 regimul fiscal aplicat companiilor din domeniul petrolier. Schimbarile au vizat redeventele si taxele specifice acestei industrii, precum si impozitul pe profit si anumite aspecte de procedura fiscala relevante.
– Interesul pentru resurse neconventionale: pe langa resursele conventionale, atentia guvernelor a fost tot mai mult captata de noile surse de combustibil, cum ar fi, de exemplu, gazele de sist, a caror exploatare este in continuare o prioritate in America de Nord, China si in anumite tari din Europa. Polonia, spre exemplu, este in curs de adaptare a regimului fiscal pentru exploatarea gazelor de sist, desi acest domeniu este abia la inceput.
– Noi rezerve de hidrocarburi: tarile africane, Cipru si Israel sunt in proces de redefinire a legislatiilor nationale de taxare pentru industria de petrol si gaze, in urma noilor descoperiri de rezerve de hidrocarburi.
– Competitie deschisa pentru resursele din platforma Arctica: tarile prezente in zona Arctica concureaza pentru atragerea investitiilor in proiecte de exploatare a rezervelor de resurse naturale. Rusia, tara cu cel mai mare potential de exploatare in zona, este deja in proces de elaborare a unui nou regim fiscal, atractiv, pentru proiectele off-shore desfasurate in zona platformei Arctice.
– Managementul costurilor ridicate din domeniul petrol si gaze: guvernele fac eforturi sa administreze preturile ridicate din domeniul petrolier, prin maximizarea eficientei in productia de petrol si gaze. Aceasta strategie are drept scop o redresare bugetara, concomitent cu asigurarea unei rentabilitati satisfacatoare a exploatarii resurselor naturale din fiecare stat.

Politicile fiscale pentru combustibili variaza mult de la o tara la alta. Doar in grupul tarilor OECD, spre exemplu, componenta fiscala care se regaseste in pretul petrolului variaza de la 13% in Statele Unite si Mexic, la aproximativ 60% in Marea Britanie, Norvegia si Grecia. Aceasta componenta fiscala este principala cauza pentru variatia preturilor combustibilului de la o tara la alta. Iata mai jos o clasificare a preturilor la pompa in lume si a componentei fiscale a acestora.

Studiul integral poate fi consultat la: http://www.ey.com/GL/en/Industries/Oil—Gas/2012-global-oil-and-gas-tax-guide

Sursa: Ernst & Young

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close