Unele dispozitii din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite sunt neconstitutionale

In M. Of. nr. 428 din 28 iunie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 498/2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite.

Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, exceptie ridicata de Societatea Comerciala Biseuro Impex – S.R.L. din Cluj-Napoca in Dosarul nr. 13.584/211/2010 al Judecatoriei Cluj-Napoca si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.248D/2011.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 27 martie 2012, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, lipsind partile, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, in temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei si pentru obtinerea de informatii suplimentare, a amanat pronuntarea pentru data de 10 aprilie 2012 si, respectiv, 10 mai 2012, data la care a pronuntat prezenta decizie.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 24 ianuarie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 13.584/211/2010, Judecatoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, exceptie ridicata de Societatea Comerciala Biseuro Impex – S.R.L. din Cluj-Napoca intr-o cauza avand ca obiect solutionarea plangerii formulate de autorul exceptiei de neconstitutionalitate impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei prevazute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca textul legal criticat incalca principiul liberei circulatii a marfurilor prin aceea ca interzice revanzarea marfurilor cumparate de la unitati de desfacere care vand atat cu amanuntul, cat si cu ridicata, atat pentru uzul personal al consumatorilor, cat si pentru uz general. De asemenea, este incalcat si principiul nediscriminarii prin aceea ca se face o discriminare clara intre comerciantii care vand produse in regim cu amanuntul si cu ridicata si cei care vand numai cu amanuntul, prin aceea ca legiuitorul, in economia Legii nr. 12/1990, ar permite revanzarea doar a produselor achizitionate de la unitati de desfacere cu ridicata. Totodata, este incalcat si principiul libertatii comertului atata vreme cat toate normele de protectie a consumatorului si de sanatate publica sunt respectate, cat nu se incalca nicio prevedere legala privind conditiile de comercializare, fiind vorba de produse alimentare, sursa de aprovizionare cu marfa a unui comerciant ar trebui sa fie liber aleasa, si nu limitata sau dirijata de un text de lege desuet.
Judecatoria Cluj-Napoca considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat ratiunea textului de lege este aceea de a proteja in continuare populatia impotriva unor activitati comerciale ilicite, fiind pe deplin acord cu preocuparea statului de a asigura libertatea comertului si de a proteja concurenta loiala, pentru salvgardarea intereselor generale ale populatiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considera ca textul legal criticat este constitutional si apreciaza ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate raportata la art. 45 si 135 din Constitutie, intrucat dispozitiile legale criticate sunt in deplina concordanta cu principiul liberei exercitari a comertului in conditiile legii. In contextul asigurarii libertatii economice, statul are obligatia sa impuna reguli de disciplina economica, pe care operatorii economici trebuie sa le respecte. Mai arata ca libertatea comertului nu poate fi asigurata decat prin impunerea unui climat de disciplina economica, pe care operatorii economici trebuie sa il respecte, si, in consecinta, legiuitorul trebuie si are competenta de a stabili sanctiunile corespunzatoare pentru respectarea regulilor stabilite.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Potrivit dispozitiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala, prin Incheierea pronuntata la data de 10 aprilie 2012, a solicitat Consiliului Legislativ fisa legislativa a Legii nr. 12/1990, precum si fisele actelor normative prin care aceasta a fost modificata si completata; prin aceeasi incheiere s-a solicitat o informare de la Consiliul Concurentei cu privire la efectele Legii nr. 12/1990 si, in special, ale art. 1 lit. g), asupra libertatii comertului si a mediului concurential, iar Garzii Financiare i-a fost solicitata o estimare cu privire la frecventa savarsirii faptelor prevazute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990, precum si cu privire la sanctiunile aplicate in cazul constatarii savarsirii acestora.
Consiliul Legislativ, prin Adresa inregistrata cu nr. 3.056 din 2 mai 2012, a comunicat documentele solicitate si a facut precizarea ca Legea nr. 12/1990 a suferit, de la adoptare, 8 interventii legislative exprese si doua republicari.
Consiliul Concurentei, prin Adresa inregistrata cu nr. 3.196 din 7 mai 2012, a comunicat Curtii Constitutionale la data de 7 mai 2012 punctul sau de vedere. Acesta apreciaza ca legea supusa controlului “ridica probleme de concurenta”, iar dispozitiile ei pot fi considerate contrare, deopotriva, art. 45 si 135 din Constitutia Romaniei. De asemenea, considera ca, in ceea ce priveste prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990, acestea pot afecta libertatea comerciala si mediul concurential in general, in masura in care conduc la limitarea accesului unor comercianti la surse de aprovizionare considerate viabile economic de catre acestia, limitand, in cele din urma, optiunile si alternativele disponibile consumatorilor finali, si nu sunt justificate de respectarea unor interese publice majore, cum ar fi asigurarea sanatatii publice.
Garda Financiara, pana la data pronuntarii deciziei, nu a comunicat informatiile solicitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, informatiile comunicate de Consiliul Legislativ si Consiliul Concurentei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, text de lege care are urmatorul cuprins: “Constituie activitati comerciale ilicite si atrag raspunderea contraventionala sau penala, dupa caz, fata de cei care le-au savarsit, urmatoarele fapte: […]
g) cumpararea de marfuri sau produse in scop de revanzare, de la unitatile de desfacere cu amanuntul, de alimentatie publica, cantine, unitati de turism si alte unitati similare;”.
Se apreciaza ca prevederile de lege criticate contravin urmatoarelor dispozitii din Constitutie: art. 45 privind libertatea economica, art. 135 privind economia si art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor Uniunii Europene fata de dispozitiile contrare din legile interne.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
1. Legea nr. 12/1990, act normativ preconstitutional, a fost adoptata la data de 6 august 1990 si a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Solutia legislativa criticata a fost initial prevazuta de dispozitiile art. 1 lit. b) si c) din Legea nr. 12/1990. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea si completarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstitutional, dispozitiile art. 1 lit. b) si c) sunt reunite in cadrul art. 1 lit. d) din lege, dobandind, sub aspectul solutiei legislative, configurarea normativa in vigoare la data pronuntarii prezentei decizii.
In urma republicarilor succesive ale actului normativ in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 si, respectiv, nr. 291 din 5 mai 2009, in prezent solutia legislativa se regaseste la art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990.
2. Intrucat dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale sunt anterioare Constitutiei, se ridica problema abrogarii acestora, in temeiul art. 154 alin. (1) din Constitutie, dar aceasta functie abrogativa a Constitutiei nu se impune prin ea insasi. Ea presupune confruntarea dintre Constitutie si dispozitia legala anterioara, pentru a face aplicarea principiului lex posterior derogat priori si a asigura suprematia Constitutiei asupra actelor inferioare. Iar aceasta confruntare nu reprezinta altceva decat o forma a controlului de constitutionalitate. Desigur, fiind vorba si de o problema a aplicarii legii in timp, aceasta forma a controlului de constitutionalitate, si numai ea, este si la indemana organelor care aplica legea, respectiv a instantelor judecatoresti. In acest sens, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 38 din 7 iulie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 176 din 26 iulie 1993.
Curtea retine ca intregul act normativ a fost receptat in noua ordine constitutionala instaurata ca urmare a intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991. O atare concluzie se bazeaza pe activitatea legislativa ce a privit Legea nr. 12/1990 dupa data de 8 decembrie 1991, respectiv interventiile legislative aduse prin Ordonanta Guvernului nr. 23/1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, Ordonanta Guvernului nr. 55/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, Legea nr. 105/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, Legea nr. 177/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998, Legea nr. 210/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, si Legea nr. 363/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, precum si din aplicarea continua a actului normativ de catre autoritatile publice. In privinta art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990, Curtea retine ca receptarea solutiei legislative criticate este intarita de modificarea art. 2 adusa prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1994, care a prevazut ca in continuare fapta prevazuta la acel moment la art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990 sa fie calificata drept contraventie si, in consecinta, a modificat limitele sanctiunilor contraventionale principale aplicabile. Aceasta modificare dovedeste atat intentia legiuitorului de a mentine in vigoare reglementarea respectiva, cat si vointa sa de a o face aplicabila tuturor situatiilor rezultand din savarsirea unor astfel de fapte. Exemplificativa in acest sens este Decizia Curtii Constitutionale nr. 39 din 5 aprilie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995.
In acest context, receptarea actului normativ in noua ordine constitutionala il califica ca fiind un act de reglementare primara, o lege, iar prin prisma modificarilor ulterioare ca o lege ordinara (a se vedea in acest sens Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 636 din 25 iulie 2006, si Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009).
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca nu se mai ridica o problema de aplicare a legii in timp, lex posterior derogat priori, ceea ce din aceasta perspectiva nu mai angajeaza competenta instantei judecatoresti din perspectiva art. 154 din Constitutie. Mai mult, nici Curtea Constitutionala nu se afla in ipoteza aplicarii art. 154 din Legea fundamentala.
3. Legea nr. 12/1990 a fost adoptata in perioada de tranzitie pe care a strabatut-o Romania incepand cu anul 1990. Ratiunea care a stat la baza adoptarii acesteia, asa cum reiese chiar din titlul ei, precum si din expunerea de motive care a insotit proiectul de lege, a fost cea a protejarii populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite. O astfel de activitate comerciala ilicita, sanctionata contraventional, este si cea prevazuta in art. 1 lit. g) – cumpararea de marfuri sau produse in scop de revanzare, de la unitatile de desfacere cu amanuntul, de alimentatie publica, cantine, unitati de turism si alte unitati similare.
Avand in vedere, insa, faptul ca, de la data adoptarii Legii nr. 12/1990 si pana in prezent, societatea romaneasca a suferit un amplu proces de trecere la economia libera de piata, pentru desfasurarea unui comert modern, in masura sa satisfaca exigentele standardelor nationale si europene actuale, Curtea apreciaza ca – in prezent – textul de lege criticat nu mai corespunde realitatilor economice actuale, practicile comerciale devenind mult mai flexibile, in armonie cu cerintele economiei de piata.
4. In perioada de tranzitie catre o economie libera de piata, chiar inainte de consacrarea la nivel constitutional a principiului libertatii economice potrivit caruia “economia Romaniei este o economie de piata”, au fost adoptate legi care priveau primele forme de organizare a activitatii economice pe baza liberei initiative. Prin Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 20 din 6 februarie 1990, in scopul satisfacerii in conditii mai bune a cerintelor de bunuri si servicii ale populatiei, folosirii eficiente a resurselor de materii prime si materiale, indeosebi locale, precum si cresterii gradului de utilizare a fortei de munca, se puteau organiza, prin libera initiativa: intreprinderi mici cu un numar de cel mult 20 salariati; asociatii cu scop lucrativ; asociatii familiale; activitati prestate de persoane fizice in mod independent.
In aplicarea acestui decret-lege a fost adoptata Hotararea Guvernului nr. 201/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 – 34 din 8 martie 1990, care, in anexa nr. 1, prevedea, in prima parte, activitatile pentru care nu se pot organiza prin libera initiativa structurile de desfasurare a comertului, iar, in cea de-a doua parte a anexei, categorii orientative de activitati pentru care aceste structuri se pot organiza.
Avand in vedere cele de mai sus, apare ca fiind neintemeiata concluzia autorului exceptiei de neconstitutionalitate potrivit caruia fapta retinuta nu exista intrucat Legea nr. 12/1990, care sta la baza sanctiunii aplicate, a fost adoptata in anul 1990, anterior Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, iar toti comerciantii existenti pe piata la acel moment erau numai persoane fizice, intrucat notiunea si institutia societatii comerciale nu fusese reglementata inca.
In aplicarea prevederilor art. 150 din Constitutie, devenit art. 154 dupa revizuire, au fost eliminate din legislatie acte normative care priveau organizarea sistemului de aprovizionare de la intern a operatorilor economici ce isi desfasurau activitatea in baza Decretului-lege nr. 54/1990, deoarece fie contraveneau Constitutiei, fie au fost considerate contrare noii ordini de drept. Un astfel de act normativ a fost Hotararea Guvernului nr. 976/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 102 din 25 august 1990.
La data de 16 noiembrie 1990 a fost adoptata Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 126 – 127 din 17 noiembrie 1990. Prin acest act normativ au fost abrogate prevederile referitoare la intreprinderile mici si la asociatiile cu scop lucrativ, cu personalitate juridica, din Decretul-lege nr. 54/1990, si a fost creata o noua structura comerciala cu personalitate juridica, societatile comerciale.
De altfel, noile reglementari legislative care priveau liberalizarea preturilor si a tarifelor au urmarit instaurarea principiului cererii si ofertei, esential pentru existenta comertului, concurenta fiind mecanismul care determina pretul si stabileste raportul dintre cerere si oferta. Cumpararea de bunuri, pentru a putea fi calificata o fapta de comert, trebuie sa fie facuta in scop de revanzare, intentie care trebuie sa existe la momentul cumpararii, scopul urmarit fiind acela de obtinere a castigului. Preturile se determina in mod liber si independent pe piata, ca urmare a interactiunii dintre cerere si oferta, iar cadrul legal de asigurare a unui mediu concurential normal este reprezentat de catre Legea concurentei nr. 21/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
5. In scopul crearii unui mediu concurential si a unei piete interne competitive, principii de altfel prevazute si de Constitutia din 1991, si avand in vedere evolutiile climatului economic din Romania, in anul 2003, odata cu revizuirea Constitutiei, s-a simtit nevoia garantarii la nivel constitutional a principiului libertatii economice care, impreuna cu libera initiativa, constituie fundamentul economiei de piata. Acest drept fundamental este reglementat de art. 45 din Constitutie, care coroborat cu art. 135 din Legea fundamentala statueaza ca economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta. De asemenea, statul este obligat sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.
Curtea constata ca, in considerarea specificului economiei de piata, statul nu mai este detinatorul exclusiv al tuturor parghiilor economice, rolul sau fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social si politic, necesar pentru derularea activitatii operatorilor economici, ceea ce implica adoptarea unor reglementari restrictive, dar in limitele impuse de asigurarea respectarii drepturilor si intereselor legitime ale tuturor, reglementari care nu pot afecta substanta drepturilor. In acest sens, a se vedea Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004.
Conceptul economiei de piata este un concept viu, evolutiv, astfel incat Curtea nu il poate interpreta ca pe unul cu continut fix, imuabil, ci avand in vedere situatia socioeconomica a statului. Statul, in virtutea obligatiei sale constitutionale prevazuta de art. 135 din Legea fundamentala, trebuie sa manifeste o atitudine flexibila in stimularea operatorilor economici in promovarea progresului, in libertatea de a intreprinde si de a creste eficienta si de a acorda posibilitatea cumparatorilor de a alege intr-o piata libera, care sa exprime modalitatile de orientare a actiunii umane spre satisfacerea sistemului de nevoi, iar, pe de alta parte, operatorii economici trebuie sa intreprinda fapte de comert pentru care au fost autorizati, cu respectarea normelor legale privind comercializarea, igiena, pastrarea calitatii si concurentei loiale.
6. Curtea constata ca notiunea de “comert cu amanuntul”, prevazut de textul criticat, este definita, in prezent, prin mai multe acte normative in vigoare. Astfel, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste principiile generale ce ghideaza desfasurarea activitatii comerciale si urmareste dezvoltarea retelei de distributie a produselor si serviciilor de piata, cu respectarea principiilor liberei concurente, protectiei vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor, precum si a mediului, notiunea de “comert cu amanuntul” este definita la art. 4 lit. d) ca fiind acea activitate desfasurata de comerciantii care vand produse, de regula, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora. Aceeasi definitie a comertului cu amanuntul se regaseste si in Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare. Totodata, actele normative amintite definesc si notiunile de “consumator” si “comerciant”.
Prin “comerciant” se intelege orice persoana fizica sau juridica ce actioneaza in scopuri care se incadreaza in activitatea sa comerciala, industriala, artizanala ori liberala si orice persoana care actioneaza in numele sau in beneficiul unui comerciant.
Pe de alta parte, consumatorul, avand in vedere oportunitatea, modalitatile si conditiile de achizitionare a produsului, modalitatea de plata – integrala sau partiala -, pastrarea ori renuntarea la produs sau exercitarea unui drept contractual, poate actiona ori se poate abtine de la incheierea unei tranzactii comerciale. De altfel, decizia de tranzactionare este definita de Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale intreprinderilor de pe piata interna fata de consumatori si de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE si 2002/65/CE ale Parlamentului European si ale Consiliului, si a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European si al Consiliului, directiva care a fost transpusa in legislatia nationala prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, care la art. 2 lit. k) preia aceasta definitie.
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea retine ca exprimarea permisiva a textului legal ingaduie oricarui comerciant sa cumpere de oriunde marfuri pe care, apoi, sa le revanda, stiut fiind faptul ca preturile se determina in mod liber si independent pe piata, ca urmare a interactiunii dintre cerere si oferta. Mai mult, o atare conceptie este de natura a proteja in final interesele consumatorilor.
7. Curtea retine ca principiul libertatii economice de a intreprinde, de a vinde si cumpara bunuri, este un principiu fundamental al economiei de piata, care nu poate fi conceput fara existenta acesteia. Operatorii economici sunt liberi sa intreprinda orice activitate corelativa obiectului de activitate declarat, pentru care au fost autorizati, cu exceptia comercializarii bunurilor care nu s-ar afla in circuitul civil sau a caror vanzare ar fi limitata prin prevederi legale exprese, in considerarea caracteristicilor acestora. Or, in conditiile in care operatorii economici au intrunit conditiile cumulative cerute de lege in vederea autorizarii desfasurarii activitatilor comerciale si respecta cerintele privind comercializarea, inclusiv cele privind igiena si pastrarea calitatii, astfel de activitati nu pot fi considerate ca fiind ilicite.
Astfel, Curtea constata ca prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 sunt de natura sa incalce principiile concurentei loiale si sa aduca atingere libertatii comertului si stabilirii libere a preturilor, impiedicand realizarea scopului final de creare si mentinere a conditiilor economiei de piata, singura in masura sa asigure cresterea calitatii vietii, si, in egala masura, sunt de natura a denatura concurenta intre comerciantii cu amanuntul si comerciantii cu amanuntul si ridicata, in sensul ca de la primii nu pot cumpara alti comercianti in vederea intreprinderii faptelor de comert.
8. Distinct de cele aratate, Curtea constata ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate raportata la art. 148 alin. (2) din Constitutie. Chiar daca autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu indica prevederea incalcata din legislatia europeana cu privire la libera circulatie a marfurilor, in mod rezonabil se poate determina ca acesta face referire la prevederile titlului II din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Insa, Curtea retine ca nu este de competenta sa sa analizeze conformitatea unei dispozitii de drept national cu textul Tratatului privind functionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constitutie.
9. Curtea constata ca, in precedent, a respins ca neintemeiata o exceptie de neconstitutionalitate avand un obiect similar, prin Decizia nr. 92 din 20 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, insa, in cauza de fata, Curtea si-a reconsiderat jurisprudenta, tocmai datorita aplicarii unei noi viziuni evolutive asupra modului de interpretare a principiilor statuate de art. 135 din Constitutie, ceea ce determina in prezent un continut complex al dreptului la libertate economica si, pe cale de consecinta, un nivel de protectie constitutional superior in privinta acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Societatea Comerciala Biseuro Impex – S.R.L., din Cluj-Napoca, in Dosarul nr. 13.584/211/2010 al Judecatoriei Cluj-Napoca si constata ca dispozitiile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta publica din data de 10 mai 2012.