DCC 370/2012. Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Codul fiscal
In M. Of. nr. 425 din 26 iunie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 370/2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. g), art. 250 si art. 257 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Centrul International pentru Invatamant Superior Tehnoeconomia Europeana (fostul Institut Academic de Consultanta, Instruire, Editura si Servicii “Tehnoeconomia Europeana”) in Dosarul nr. 12.516/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 578D/2011.
La apelul nominal se prezinta, pentru autorul exceptiei, Bogdan Dumitrascu, cu delegatie depusa la dosar, lipsa fiind celelalte parti, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului autorului exceptiei, care solicita admiterea acesteia. Dispozitiile de lege criticate acorda scutirea de la plata impozitului doar institutiilor autorizate sau acreditate. Acest tratament diferentiat se rasfrange asupra cetatenilor, iar aplicarea acestui tratament numai unei singure institutii duce la majorarea taxelor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata. Dispozitiile de lege criticate instituie exceptii de la plata impozitului pe cladiri si pe profit. Distinctia pe care textul de lege criticat o realizeaza reprezinta optiunea legiuitorului, fara a se crea o discriminare.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 22 februarie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 12.516/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. g), art. 250 si art. 257 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Centrul International pentru Invatamant Superior Tehnoeconomia Europeana (fostul Institut Academic de Consultanta, Instruire, Editura si Servicii “Tehnoeconomia Europeana”) intr-o cauza avand ca obiect anularea unui act.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile criticate instituie o discriminare, din perspectiva platii impozitelor pe profit, pe cladiri si pe teren, intre institutiile de invatamant infiintate in perioada 1989 – 1993 si cele infiintate anterior sau ulterior acestei perioade. Astfel, se sustine ca cele obligate la plata acestor impozite sunt doar institutiile de invatamant infiintate in perioada aratata, nu si celelalte. Se sustine, de asemenea, ca prin dispozitiile criticate se incalca regimul proprietatii private, deoarece opereaza un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular in cel public, ceea ce echivaleaza cu o expropriere contrar prevederilor constitutionale ale art. 44 si 135. In continuare, autoarea exceptiei sustine ca textele criticate contin o masura contrara principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 56 din Legea fundamentala.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului arata ca dispozitiile legale criticate, care reglementeaza scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren si pe cladiri pentru unitati si institutii de invatamant, se aplica tuturor contribuabililor aflati in aceeasi situatie, fara privilegii si fara discriminari. Problema conditiilor legale de functionare a unei institutii de invatamant, invocata de autorul exceptiei, este distincta de cea a egalitatii fiscale, astfel ca nu poate fi retinuta nici incalcarea principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale. In continuare, arata ca textele criticate reglementeaza scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren si pe cladiri pentru unitati si institutii de invatamant. Regula generala in materia impozitelor si taxelor este cuprinsa in art. 139 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia “impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. Curtea, in jurisprudenta sa constanta, a statuat ca stabilirea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat intra in competenta exclusiva a legiuitorului, acesta avand dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor si taxelor si de a opta pentru acordarea unor exceptari sau scutiri de la aceste obligatii in favoarea anumitor categorii de contribuabili. In ceea ce priveste critica dispozitiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Codul fiscal prin raportare la dispozitiile art. 15 alin. (1) lit. g) din acelasi cod, se arata ca aceasta nu poate fi retinuta. Examinarea constitutionalitatii unui text de lege are in vedere compatibilitatea acestuia cu dispozitii din Constitutie, nu compararea prevederilor legale intre ele si nici coroborarea lor sau posibilele contradictii dintre ele.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, sustinerile partii prezente, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Instanta de judecata a sesizat Curtea cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. g), art. 250 si art. 257 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate rezulta insa ca autorul acesteia critica dispozitiile art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu urmatorul continut:
– Art. 15 alin. (1) lit. g): “(1) Sunt scutiti de la plata impozitului pe profit urmatorii contribuabili: (…)
g) institutiile de invatamant particular acreditate, precum si cele autorizate, pentru veniturile utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, potrivit Legii invatamantului nr. 84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru imbunatatirea finantarii invatamantului superior, cu modificarile ulterioare;”;
– Art. 250 alin. (1) pct. 4: “(1) Cladirile pentru care nu se datoreaza impozit, prin efectul legii, sunt, dupa cum urmeaza: (…)
4. cladirile care constituie patrimoniul unitatilor si institutiilor de invatamant de stat, confesional sau particular, autorizate sa functioneze provizoriu ori acreditate, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice;”;
– Art. 257 lit. d): “Impozitul pe teren nu se datoreaza pentru: (…)
d) orice teren al unei institutii de invatamant preuniversitar si universitar, autorizata provizoriu sau acreditata.”
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii, autorul exceptiei invoca prevederile constitutionale ale art. 16 referitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor, art. 32 referitoare la dreptul la invatatura, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privata, art. 53 referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 56 referitoare la contributiile financiare si art. 135 referitoare la economie.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca in ceea ce priveste institutiile de invatamant infiintate in perioada 1989 – 1993, potrivit art. 28 (devenit art. 27 dupa republicarea legii) din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor, acestea “sunt obligate sa solicite autorizatia de functionare provizorie in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi”, iar potrivit art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei, “toate institutiile si unitatile de invatamant care functioneaza legal la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta isi pastreaza statutul si se supun prevederilor acestei ordonante de urgenta”.
Astfel, Curtea retine ca orice unitate de invatamant superior, inclusiv autorul exceptiei de neconstitutionalitate, putea face demersurile necesare autorizarii provizorii/acreditarii, desi a fost infiintata in perioada 1989 – 1993.
Din analiza dispozitiilor criticate Curtea constata ca scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren si pe cladiri se aplica deopotriva atat institutiilor de invatamant infiintate anterior sau ulterior perioadei 1989 – 1993, cat si celor infiintate in perioada aceasta. Astfel, dispozitiile criticate se aplica in mod egal tuturor institutiilor de invatamant, conditia impusa de legiuitor pentru a beneficia de scutirea de la plata acestor impozite fiind aceea ca respectivele institutii sa functioneze legal, cu respectarea legislatiei in materie.
Totodata, Curtea retine ca in jurisprudenta sa constanta a statuat ca stabilirea prin lege a obligatiei de plata a anumitor impozite sau taxe, precum si a eventualelor scutiri de la plata acestora tine de optiunea exclusiva a legiuitorului, cu conditia ca aceste reglementari sa se aplice in mod uniform pentru situatii egale. Astfel, nu poate fi retinuta nici critica potrivit careia dispozitiile art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal contravin prevederilor constitutionale ale art. 44. Stabilirea obligatiei de plata a impozitelor si taxelor locale, precum si scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se intemeiaza pe principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale, prevazut de art. 56 alin. (2) din Constitutie.
In final, Curtea observa ca autorul exceptiei este nemultumit de modul in care autoritatea fiscala a interpretat si a aplicat dispozitiile de lege criticate. Or, controlul unei eventuale aplicari gresite a legii de catre organele fiscale, concretizata intr-o decizie de impunere, nu tine de resortul contenciosului constitutional, Curtea neputand analiza temeinicia acestui act. Partea care se considera vatamata are, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, posibilitatea contestarii acestui act in fata organului emitent, iar apoi in fata instantei de judecata.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Centrul International pentru Invatamant Superior Tehnoeconomia Europeana (fostul Institut Academic de Consultanta, Instruire, Editura si Servicii “Tehnoeconomia Europeana”) in Dosarul nr. 12.516/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 26 aprilie 2012.