Ionut Dumitru: Prioritatea zero este cresterea urgenta si substantiala a absorbtiei fondurilor UE
In cadrul newsletterului de iunie al Institutului European din Romania, Ionut Dumitru, Presedintele Consiliului Fiscal, a raspuns la cateva intrebari legate de criza datoriilor suverane din zona euro, avantajele si dezavantajele pentru Romania ce decurg din adoptarea Pactului Fiscal, precum si principalele provocari ale politicilor fiscal-bugetare la nivelul Romaniei in urmatorii ani.
Cum apreciati eforturile intreprinse in cadrul UE, atat la nivelul statelor membre, cat si la nivel comunitar, de contracarare a crizei datoriilor suverane? In acest context, este suficient pactul fiscal pentru a preveni derapajele fiscale in viitor?
S-a discutat foarte mult in ultima perioada de noua guvernanta economica europeana, in special despre noul pact fiscal, acesta fiind gandit de initiatori ca o solutie decisiva la problemele zonei euro. La nivel conceptual, noul acord nu aduce foarte multe elemente de noutate, ci doar introduce un mecanism automat de corectie si de penalizare in cazul in care se inregistreaza derapaje. Limitele de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si 60% din PIB in cazul datoriei publice au existat dintotdeauna, fiind instituite prin tratatul de la Maastricht in 1992. De asemenea, pactul de stabilitate si crestere (1997) stabilea ca pozitia structurala pe termen mediu a bugetului sa fie pe echilibru sau pe surplus („close to balance or in surplus”). Noul pact fiscal introduce tinta de deficit bugetar structural de maxim 0.5% din PIB.
Fara indoiala ca se face un pas important inainte prin adoptarea acestui pact fiscal, introducandu-se un mecanism automat de corectie a derapajelor fiscale, contribuind astfel la o disciplina crescuta a politicilor fiscale si la o mai buna coordonare a acestora. Dar, poate fi considerat noul pact fiscal ca fiind suficient pentru a asigura buna functionare a uniunii monetare (zona euro)? Raspunsul probabil este nu. Experienta istorica arata ca uniunile monetare trebuie insotite si de uniuni fiscale pentru a avea succes. Zona euro nu are inca o uniune fiscala, statele membre avand suveranitate in conducerea politicii fiscale. Bugetul comun al Uniunii Europene este de doar usor peste 1% din PIB, acesta fiind un nivel foarte mic. In plus, nu exista transferuri fiscale intre statele UE atunci cand apar socuri asimetrice si mobilitatea si flexibilitatea fortei de munca in Europa sunt relativ reduse.
In opinia dumneavoastra, care sunt principalele avantaje si dezavantaje, pentru Romania, ce decurg din adoptarea Pactului Fiscal?
Romania a avut in trecut o politica fiscala discretionara prociclica, indisciplinata, accentuand dezechilibrele macroeconomice in loc sa le atenueze. Astfel, deficitul structural a crescut in mod inutil cand PIB-ul era peste nivelul potential, anuland astfel actiunea stabilizatorilor automati. Noua regula care limiteaza deficitul structural la 0.5% din PIB va conduce aproape la imposibilitatea practicarii unor politici fiscale prociclice si la o disciplina fiscala pronuntata, ceea ce pentru o tara ca Romania, data fiind experienta istorica negativa, poate fi un avantaj semnificativ.
Dezavantajul noii reguli fiscale europene pentru Romania este ca spatiul de manevra existent pentru a putea stimula economia in perioadele de recesiune va fi foarte redus. In cazul Romaniei, limita de deficit structural de 0.5% din PIB va fi, cel mai probabil, atinsa inainte ca deficitul public efectiv sa ajunga la 3% din PIB (Romania poate avea deficite bugetare de 3% din PIB numai in perioadele extreme de criza – output gap negativ de circa 8.33%, data fiind elasticitatea soldului ciclic de doar 0.3 la modificarea cu un punct procentual a output-gap-ului). In plus, in recesiunea din 2009-2010, deficitele bugetare efective nu ar fi putut depasi 2% din PIB.
Se poate demonstra si teoretic si empiric ca pe durata unui ciclu economic complet, deficitul efectiv mediu este egal cu deficitul structural mediu, iar media deficitului ciclic este 0. Prin asumarea unei tinte de deficit structural maxim de 0.5% din PIB (probabil usor mai ridicat data fiind datoria publica semnificativ sub 60% din PIB), Romania isi asuma obligatia ca deficitul bugetar efectiv, ca medie pe parcursul unui ciclu economic (si media pe un orizont lung de timp), sa fie de maxim 0.5% din PIB, ceea ce va insemna fata de standardele istorice (3.8% din PIB media deficitului structural in perioada 1999-2011) un deficit bugetar mult mai mic si un spatiu de „manevra” mult redus.
Capacitatea sectorului guvernamental de a contribui prin stabilizare automata la atenuarea fluctuatiilor ciclului economic este relativ scazuta in Romania, in comparatie cu alte tari europene. Dimensiunea stabilizatorilor automati in Romania in comparatie cu celelalte tari europene este semnificativ mai redusa. Stabilizatorii automati sunt cei mai eficace, asa cum era de asteptat, in tari precum Danemarca, Olanda, Suedia si Finlanda, tari in care impozitarea are un caracter progresiv pronuntat. Datorita unor stabilizatori automati slabi, Romania ar avea nevoie de posibilitatea aplicarii unor stimuli fiscali discretionari (deficit structural mai mare) mai puternici in perioade de recesiune pentru a ajuta economia sa iasa mai repede din recesiune si a o readuce la potential.
Ne-ati putea impartasi opinia dumneavoastra cu privire la principalele provocari ale politicilor fiscal-bugetare la nivelul Romaniei in urmatorii ani? Ce solutii avem in acest sens?
In contextul schimbarii fundamentale de abordare in politica fiscala in anii urmatori ca urmare a noului pact fiscal, spatiul de manevra la nivelul politicii fiscal-bugetare va fi mult mai mic ca in trecut, deficitele bugetare maxime permise fiind mult mai mici, ceea ce va reprezenta o provocare majora pentru decidentii de politici economice. Mai mult, eficienta redusa a stabilizatorilor automati reprezinta o constrangere suplimentara pentru Romania. In acest context, trebuie gasite solutii de stimulare a economiei chiar in conditiile unui spatiu mult mai limitat la nivelul politicii fiscalbugetare.
O prima solutie in acest sens o reprezinta absorbtia fondurilor UE. Aceasta reprezinta un stimul enorm pe care il putem avea in economie, care devine crucial in contextul constrangerii legate de politica fiscala discretionara impusa de noul pact fiscal si de dimensiunea redusa a stabilizatorilor automati. Potentialul de multiplicare a cheltuielilor bugetare proprii in cazul proiectelor finantate din fonduri UE este mult mai mare decat in cazul proiectelor finantate integral din resurse proprii. Data fiind cofinantarea de doar 5% in cazul proiectelor cu finantare UE, la 1 leu resurse proprii – deficit bugetar – se pot efectua cheltuieli bugetare de 20 lei (absorbtia fondurilor UE are impact pe deficitul bugetar doar cu partea de cofinantare, banii primiti de la UE fiind reflectati si pe venituri si pe cheltuieli), fata de o echivalenta de 1:1 in cazul proiectelor finantate integral din resurse proprii. In acest sens, nu exista niciun argument rational pentru care am prefera sa finantam un proiect din resurse proprii daca el poate fi finantat din fonduri UE. Noile constrangeri bugetare impuse de pactul fiscal sunt un argument suplimentar foarte puternic in acest sens.
Din pacate, pana acum, performanta Romaniei in termeni de absorbtie a fondurilor UE este foarte slaba. Romania trebuie sa aiba ca prioritate zero cresterea urgenta si substantiala a absorbtiei fondurilor UE.
Pe langa absorbtia banilor europeni, noile constrangeri bugetare impuse de pactul fiscal ne obliga si la o cheltuire mult mai eficienta a banilor publici. Cu aceleasi resurse bugetare, limitarea deficitului bugetar ne forteaza sa obtinem efecte mult mai mari in economie prin cheltuirea banilor publici.
Rezervele de eficienta pe partea de cheltuieli bugetare sunt foarte mari. Spre exemplu, Romania a avut cea mai mare alocare pentru cheltuieli de investitii ca procent din PIB (si ca procent din total venituri bugetare) dintre toate tarile UE in perioada 2001-2010, dar cu toate acestea, rezultatele au fost modeste, Romania avand inca cea mai slaba infrastructura din UE. Acest exemplu arata in mod clar ca banii au fost cheltuiti ineficient.
Interviul a fost realizat de Oana Mocanu, Iulian Oneasca.
Sursa: Institutul European din Romania
