Executia bugetului general consolidat in perioada 1.01 – 30.06.2012

Conform datelor operative, executia bugetului general consolidat pe perioada 1.01 – 30.06.2012, s-a incheiat cu un deficit de – 6,8 miliarde lei, respectiv 1,12 % din PIB deficitul realizat la aceeasi data a anului precedent fiind de -11,2 miliarde lei respectiv 1,94% din PIB.

1. Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 93,0 miliarde lei, reprezentand 15,3% din PIB, au fost cu 8,9% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent in termeni nominali si cu 0,5 pp ca pondere in PIB.

Veniturile fiscale au inregistrat in termeni nominali o crestere cu 11,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, evolutii favorabile inregistrandu-se la taxa pe valoarea adaugata (+9,5%), accize (+6,6%), impozit pe venit (+15,5%), impozit pe profit (+7,7%).

Veniturile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut, de asemenea, datorita colectarii incepand cu anul 2012 a contributiei pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii conform OUG nr.77/2011.

La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat cresteri fata de anul precedent in cazul veniturilor din impozite si taxe pe proprietate (+4,3 %).si venituri nefiscale (+14,6%).

Contributiile de asigurari au fost in suma de 25,5 miliarde lei, in crestere cu 5,4% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Veniturile nefiscale au crescut de asemenea, fata de aceeasi perioada din anul precedent atat la bugetul de stat cu 19,4%, cat si la bugetele locale cu 14,6%.

Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate din resurse publice au crescut cu 31,6% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat in suma de 99,8 miliarde lei, reprezentand 16,4% din PIB, au crescut in termeni nominali cu 3,3% fata de aceeasi perioada din anul precedent, dar ca pondere in PIB s-au redus cu 0,3 pp.

S-au inregistrat cresteri fata de semestrul I al anului 2011, in principal, la proiectele finantate din fonduri UE, cu 45,1%, dobanzi cu 34,4%, bunuri si servicii cu 7,1%.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut indeosebi la administratiile locale precum si la fondul national de sanatate ca urmare a platilor facute pentru servicii medicale si medicamente.

Cheltuielile de personal au crescut cu 1,2%, fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea inregistrandu-se in principal in luna ianuarie la bugetul de stat ca urmare a faptului ca incepand cu luna februarie 2011 este inclusa majorarea de 15% acordata personalului bugetar si platile aferente contributiei de asigurari sociale datorate de angajatorii din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Cheltuielile pentru investitii care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 13,8 miliarde lei (2,3% din PIB), crescand in termeni nominali cu 4,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Sursa: MFP

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close