RIL admis. Prezentarea certificatului de cazier fiscal

Completul competent sa judece RIL-ul a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din OG 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, referitoare la prezentarea obligatorie a certificatului de cazier fiscal in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, in sensul de a se stabili ca prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii, atunci cand acestia dobandesc si calitatea de reprezentanti legali ai persoanei juridice deja inregistrate.

Problema de drept care a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii declarat in conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedura civila, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a apreciat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la „interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la prezentarea obligatorie a certificatului de cazier fiscal in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii“.

Examenul jurisprudential

In urma verificarilor jurisprudentei s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instantele statuand diferit in privinta obligativitatii certificatului de cazier fiscal in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii.

Unele instante au considerat ca este obligatorie prezentarea certificatului de cazier fiscal pentru membrii noi ai unei asociatii si fundatii, indiferent de calitatea acestora.

In motivarea acestei solutii s-a retinut, in esenta, ca art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie la inscrierea asociatiilor si fundatiilor in Registrul asociatiilor si fundatiilor de catre asociatii sau membrii fondatori ai acestora, iar, potrivit principiului simetriei, aceste dispozitii se aplica si in cazul cooptarii de noi membri in asociatii si fundatii.

Un alt argument adus in sprijinul acestei opinii a fost in sensul ca, aparent, art. 8 alin. (1) lit. e) din acelasi act normativ ar putea conduce la concluzia existentei obligatiei de prezentare a cazierului fiscal doar in cazul societatilor comerciale si exclusiv cu prilejul majorarii capitalului social, insa interpretarea textului trebuie realizata sistematic, prin raportare la intregul continut al art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si avand in vedere principiul simetriei, dat fiind faptul ca ratiunile care impun verificarea membrilor asociati cu prilejul infiintarii unei asociatii subzista si la momentul cooptarii de noi membri.

In fine, un ultim argument l-a constituit imprejurarea ca art. 8 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu vine sa limiteze obligatia de prezentare a cazierului fiscal doar la ipoteza majorarii capitalului social, ci aceasta din urma constituie o situatie distincta in care trebuie indeplinita obligatia vizand certificatul de cazier fiscal si care se alatura ca o ipoteza de sine statatoare ipotezei prevazute de prima teza a textului.

Alte instante au statuat ca prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie doar atunci cand noii membri cooptati devin fondatori (in cazul fundatiilor) ori membri in organul de conducere executiva al asociatiei/fundatiei.

Intr-o a treia orientare jurisprudentiala s-a considerat ca prezentarea certificatului de cazier fiscal nu este obligatorie la cooptarea noilor membri, indiferent de calitatea acestora in cadrul asociatiei sau fundatiei.

ICCJ a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, stabileste ca:

Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii, atunci cand acestia dobandesc si calitatea de reprezentanti legali ai persoanei juridice deja inregistrate.

Sursa: Infolegal

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close