Coplata in sistemul de sanatate a fost amanata

Introducerea coplatii in sistemul de sanatate a fost amanata, autoritatile romane nu s-au angajat la niciun termen fata de Fondul Monetar International, potrivit ministrului Sanatatii, Vasile Cepoi.

“Coplata urmeaza sa fie negociata cu asociatiile de pacienti, asociatiile profesionale. Legea zice ca nivelul coplatii se stabileste in urma negocierilor. O majoritate a asociatiilor pacientilor se impotriveste coplatii. Probabil ca vor dura foarte mult. Negocierile vor demara saptamana viitoare. Discutiile anterioare (n.r. – cu delegatia FMI) erau ca in toamna sa fie introdusa coplata. Acum nu ne-am angajat la niciun termen, pentru ca din Parlament legea a iesit cu aceasta prevedere, si anume ca nivelul taxei si serviciile se stabilesc prin negociere si, prin urmare, nu ne putem asuma niciun termen“, a explicat ministrul Sanatatii, la finalul discutiilor cu misiunea FMI.

Oficialul a vorbit si despre taxa clawback, precizand ca nu a constituit o tema pentru discutiile de a sambata, 11 august 2012, de la sediul Ministerului Finantelor, insa nivelul acesteia va scadea comparativ cu estimarile initiale.

“Despre taxa de clawback nu s-a discutat deloc. Proiectul de ordonanta, care a fost stabilit impreuna cu producatorii de medicamente, Ministerul de Finante, Casa Nationala si Ministerul Sanatatii, a fost agreat de catre reprezentantii FMI si a Comisiei Europene. Ramane forma proiectului asa cum a fost agreata la ultima intalnire cu producatorii. Nivelul taxei clawback va scadea. Banii care se colecteaza de la clawback se folosesc pentru plata arieratelor. A fost o tendinta de crestere a arieratelor pana in luna aprilie, iar din luna mai incoace inregistram o tendinta de scadere”, a explicat ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi.

Sursa: Financiarul

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close