ANAF a modificat contul in care se platesc unele categorii de impozit pe venit

In Monitorul Oficial 619/29.08.2012 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1235/22.08.2012 pentru modificarea si completarea Ordinului nr. 1294/2007 privind impozitele, contributiile si alte sume reprezentand creante fiscale, care se platesc de contribuabili intr-un cont unic.

Potrivit acestui act normativ, creantele fiscale: „Impozit pe veniturile din drepturi de autor si drepturi conexe, definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare” si „Impozit pe veniturile rezultate din activitati profesionale desfasurate in baza contractelor/ conventiilor incheiate potrivit Codului civil” care nu au fost achitate de contribuabili pana la data intrarii in vigoare a prezentului ordin (29.08.2012) se vor achita in continuare in contul 20.47.01.01 „Sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic, in curs de distribuire”.

De asemenea, in acest ordin, a fost publicat nomenclatorul obligatiilor fiscale datorate bugetelor asigurarilor sociale si fondurilor speciale, care se platesc in contul unic 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurarilor sociale si fondurilor speciale, in curs de distribuire”.

Sursa: DGFP Valcea

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close