BCE a redus estimarile de crestere economica in zona euro
Incertitudinea economica in Europa a crescut ‘masiv’ pe masura ce perspectivele de crestere s-au inrautatit, in special pentru statele membre din sud, a declarat Ewald Nowotny, membru in consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene.
Ewald Nowotny, care este si guvernatorul Bancii Nationale a Austriei, nu a dorit sa dezvaluie care sunt ultimele prognoze ale BCE privind zona euro, prognoze ce urmeaza a fi date oficial publicitatii saptamana viitoare, dar a atras atentia asupra unor masuri pripite.
‘Pot sa va spun ca nu va exista o imbunatatire, ci mai degraba o deteriorare a estimarilor’ a spus Ewald Nowotny, adaugand ca exista o diferenta crescuta intre ritmurile de crestere ale statelor din nordul si cele din sudul zonei euro. ‘Trebuie sa ne asteptam la ritmuri de crestere negativa, la o contractie, in practic toate statele din sud in 2012 iar in cazul Frantei la o stagnare. Cred ca este important ca in aceasta situatie sensibila sa adoptam cu prudenta orice pas in politica monetara si economica’, a avertizat Ewald Nowotny.
Sursa: Agerpres

