TVA – A sasea directiva – Articolele 9, 17 si 18 – Stabilirea locului prestarii serviciilor – Notiunea «punerea la dispozitie de personal» – Lucratori care desfasoara activitati independente – Necesitatea de a asigura o apreciere identica a prestarii de servicii in privinta prestatorului si in privinta clientului

TVA – A sasea directiva – Articolele 9, 17 si 18 – Stabilirea locului prestarii serviciilor – Notiunea «punerea la dispozitie de personal» – Lucratori care desfasoara activitati independente – Necesitatea de a asigura o apreciere identica a prestarii de servicii in privinta prestatorului si in privinta clientului

HOTARAREA CURTII (Camera intai)

26 ianuarie 2012

In cauza C 218/10,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Finanzgericht Hamburg (Germania), prin decizia din 20 aprilie 2010, primita de Curte la 6 mai 2010, in procedura

ADV Allround Vermittlungs AG, in lichidare,
impotriva
Finanzamt Hamburg Bergedorf,

CURTEA (Camera intai),
compusa din domnul A. Tizzano, presedinte de camera, domnii A. Borg Barthet, M. Ilešič, J. J. Kasel (raportor) si doamna M. Berger, judecatori,
avocat general: domnul J. Mazák,
grefier: domnul B. Fülöp, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 30 martie 2011,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru ADV Allround Vermittlungs AG, in lichidare, de S. Heinrichshofen si B. Burgmaier, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul german, de domnul T. Henze, in calitate de agent;
– pentru Comisia Europeana, de domnul D. Triantafyllou, in calitate de agent,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 28 iunie 2011,
pronunta prezenta

Hotarare
1 Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 9 alineatul (2) litera (e), a articolului 17 alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul (3) litera (a), precum si a articolului 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare (JO L 145, p. 1, denumita in continuare „A sasea directiva”).
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre ADV Allround Vermittlungs AG, in lichidare (denumita in continuare „ADV”), pe de o parte, si Finanzamt Hamburg Bergedorf (denumit in continuare „Finanzamt”), cu privire la stabilirea, in vederea perceperii taxei pe valoarea adaugata (denumita in continuare „TVA”), a locului prestarii serviciilor.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3. Al saptelea considerent al celei de A sasea directive prevede: „intrucat stabilirea locului efectuarii operatiunilor taxabile a condus la conflicte intre statele membre privind jurisdictia, in special in ceea ce priveste livrarea de bunuri care necesita montaj sau prestarea de servicii; intrucat, desi locul unde se desfasoara o prestare de servicii este considerat in principiu ca fiind locul unde prestatorul si a stabilit locul de desfasurare a activitatii sale profesionale, acesta este definit ca aflandu se in tara clientului, in special in cazul anumitor servicii prestate intre persoane impozabile al caror cost este inclus in pretul bunurilor”. [traducere neoficiala]
4. Articolul 9 alineatul (1) din A sasea directiva prevede:
„Locul prestarii de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul si a stabilit sediul activitatii sale economice sau un sediu comercial fix de la care este prestat serviciul sau, in absenta unui astfel de sediu al activitatii sale sau a unui sediu comercial fix, locul unde isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita.” [traducere neoficiala]
5. Articolul 9 alineatul (2) litera (e) din aceeasi directiva are urmatorul cuprins:
„Cu toate acestea:
[…]
e) locul prestarii urmatoarelor servicii unor clienti stabiliti in afara Comunitatii sau unor persoane impozabile stabilite in Comunitate, dar intr o tara diferita de cea a prestatorului, este locul unde clientul si a stabilit sediul activitatii sale economice sau un sediu comercial fix pentru care este prestat serviciul sau, in absenta unui astfel de loc, locul unde isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita:
[…]
– punerea la dispozitie de personal;
[…]” [traducere neoficiala]
6. Articolul 17 alineatul (1) din A sasea directiva prevede:
„Dreptul de deducere ia nastere in momentul in care taxa deductibila devine exigibila.” [traducere neoficiala]
7. Articolul 17 alineatul (2) litera (a) din aceasta directiva are urmatorul cuprins:
„In masura in care bunurile si serviciile sunt utilizate in scopul operatiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabila are dreptul de a deduce din valoarea TVA ului pe care are obligatia de a o plati:
(a) [TVA ul] datorat sau achitat in statul membru in cauza pentru bunurile care ii sunt sau care urmeaza a i fi livrate si pentru serviciile care ii sunt sau urmeaza a i fi prestate de o alta persoana impozabila.” [traducere neoficiala]
8. Potrivit articolului 17 alineatul (3) litera (a) din aceasta directiva :
„Statele membre acorda, de asemenea, fiecarei persoane impozabile dreptul la deducerea sau la rambursarea [TVA ului] mentionat […] la alineatul (2), in masura in care bunurile si serviciile sunt utilizate pentru:
a) operatiuni conexe activitatilor economice mentionate la articolul 4 alineatul (2), efectuate intr o alta tara, daca acestea ar fi deductibile in cazul in care ar fi fost efectuate pe teritoriul tarii.” [traducere neoficiala]
9. Articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva prevede:
„Pentru a si exercita dreptul de deducere, o persoana impozabila trebuie:
(a) sa detina o factura emisa in conformitate cu articolul 22 alineatul (3), pentru deducerile prevazute la articolul 17 alineatul (2) litera (a).” [traducere neoficiala]

Dreptul national

10. Articolul 3a alineatul (1) prima teza din Legea din 1999 privind impozitul pe cifra de afaceri (Umsatzsteuergesetz 1999, BGBl. 1999 I, p. 1270,), in versiunea care rezulta din Comunicarea din 21 februarie 2005 (denumita in continuare „UStG”), prevede:
„Fara a aduce atingere articolelor 3b si 3f, o prestare este furnizata in locul de unde intreprinderea isi desfasoara activitatea.”
11. Potrivit articolului 3a alineatul (3) prima teza din UStG:
„Daca beneficiarul uneia dintre celelalte prestari mentionate la alineatul (4) este o intreprindere, prestarea, prin derogare de la alineatul (1), este considerata a fi furnizata in locul unde beneficiarul isi desfasoara activitatea.”
12. Articolul 3a alineatul (4) din UStG prevede:
„In sensul alineatului (3), prin «alte prestari» se intelege: […]
7. punerea la dispozitie de personal […]”
13. Articolul 15 alineatul (1) prima teza punctul 1 din UStG prevede:
„Intreprinderea poate deduce urmatoarele valori ale taxei achitate in amonte:
1) Impozitele datorate legal pentru livrari si alte prestari care au fost efectuate in favoarea acesteia de catre o alta intreprindere. Exercitarea dreptului de deducere este conditionata de detinerea de catre intreprindere a unei facturi emise conform articolelor 14 si 14a.”
14. Articolul 18 alineatul (9) a treia teza din UStG prevede:
„Cererea de rambursare trebuie depusa in termen de sase luni de la incheierea anului calendaristic in cursul caruia a luat nastere dreptul la rambursare.”

Actiunea principala si intrebarile preliminare

15. ADV, societate de drept german, asigura, in cursul anului 2005, punerea la dispozitia unor societati de transport stabilite in Germania si in afara teritoriului acestui stat membru, in special in Italia, de soferi de camion independenti. Contractele incheiate intre ADV si soferi, denumite „conventie de intermediere”, prevedeau ca acestia din urma trebuiau sa factureze serviciile societatii ADV. La randul sau, aceasta societate factura diferitelor intreprinderi de transport cliente costul prevazut in conventiile de intermediere mentionate, majorat cu o marja care varia intre 8 % si 20 %.
16. La inceput, ADV prezenta clientilor italieni facturi care nu includeau TVA ul. Aceasta considera, astfel, ca prestarile sale de servicii trebuiau sa fie calificate drept „punere la dispozitie de personal” in sensul articolului 3a alineatul (4) punctul 7 din UStG si ca, prin urmare, locul prestarii serviciilor se situa in Italia, locul in care erau stabiliti beneficiarii acestor prestatii.
17. Finanzamt a considerat ca prestatiile in cauza nu puteau fi calificate drept „punere la dispozitie de personal” si ca, in consecinta, locul prestarii serviciilor se situa, in temeiul articolului 3a alineatul (1) din UStG, la locul de stabilire al prestatorului de servicii. Asadar, TVA ul trebuia facturat in Germania.
18. In schimb, Bundeszentralamt für Steuern, institutie competenta pentru a decide asupra cererilor de rambursare a TVA ului, prezentate, in actiunea principala, de clientii italieni, a considerat ca prestatiile furnizate de ADV constituiau prestatii de „punere la dispozitie de personal” care nu determina facturarea TVA ului in Germania. Considerand ca, in temeiul articolului 3a alineatul (3) prima teza din UStG, aceste prestatii ar fi trebuit sa fie impozitate la locul sediului clientilor, si anume in Italia, aceasta institutie a refuzat sa acorde rambursarea TVA ului german intreprinderilor italiene.
19. Fiind sesizat cu acest litigiu, Finanzgericht Hamburg considera mai intai ca, intrucat al saptelea considerent al celei de A sasea directive prevede ca enumerarea care figureaza la articolul 9 alineatul (2) din aceasta directiva cuprinde „in special […] anumit[e] servicii prestate intre persoane impozabile al caror cost este inclus in pretul bunurilor”, aceasta dispozitie s ar putea aplica de asemenea punerii la dispozitie de lucratori care desfasoara activitati independente, dar exista o indoiala in aceasta privinta.
20. In continuare, Finanzgericht Hamburg ridica problema, pe de o parte, daca datoria nascuta cu titlu de TVA in sarcina prestatorului de servicii si dreptul clientului la rambursarea TVA ului achitat in amonte nu sunt in mod necesar legate, in special in temeiul principiului neutralitatii fiscale, si, pe de alta parte, daca aceasta legatura creeaza, in sarcina autoritatilor nationale competente, o obligatie de a evita adoptarea unor decizii contradictorii intre ele.
21. In sfarsit, Finanzgericht Hamburg se intreaba daca termenul de sase luni acordat clientului pentru a depune o cerere de rambursare, care, in temeiul dreptului national, incepe sa curga de la sfarsitul anului calendaristic in cursul caruia a luat nastere dreptul la rambursare, trebuie suspendat sau intrerupt in lipsa unei decizii asupra situatiei fiscale a prestatorului.
22. In aceste conditii, Finanzgericht Hamburg a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) Articolul 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva […] trebuie interpretat in sensul ca «punerea la dispozitie de personal» include si punerea la dispozitie de lucratori care desfasoara activitati independente, care nu sunt angajati ai intreprinderii prestatoare?
2) Articolul 17 [alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul] (3) litera (a), [precum si] articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva […] trebuie interpretate in sensul ca dreptul procedural national trebuie sa prevada masuri astfel incat caracterul impozabil si supunerea la plata impozitului a aceleiasi prestari de servicii sa fie evaluate la fel, atat in raport cu intreprinderea prestatoare, cat si cu intreprinderea beneficiara, chiar si in cazul in care pentru cele doua intreprinderi sunt competente autoritati fiscale diferite?
Doar in cazul unui raspuns afirmativ la a doua intrebare:
3) Articolul 17 [alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul (3) litera (a), precum si] articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva […] trebuie interpretate in sensul ca termenul in care clientul prestarilor poate solicita rambursarea taxei achitate in amonte nu trebuie sa expire inaintea pronuntarii unei decizii asupra caracterului impozabil si a supunerii la plata impozitului care sa fie definitiva in raport cu intreprinderea care presteaza serviciile?”

Cu privire la intrebarile preliminare

Cu privire la prima intrebare

23. Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca expresia „punerea la dispozitie de personal” include si punerea la dispozitie de lucratori care desfasoara activitati independente, care nu sunt angajati ai intreprinderii prestatoare.
24. Trebuie sa se sublinieze de la bun inceput, astfel cum au facut atat instanta de trimitere, cat si partile care au depus observatii in fata Curtii, ca nici modul de redactare a articolului 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva, nici o lectura comparativa a diferitelor versiuni lingvistice ale acestei dispozitii nu permit sa se stabileasca daca lucratorii care desfasoara activitati independente pot fi considerati ca reprezentand „personal” in sensul dispozitiei mentionate.
25. Cu toate acestea, trebuie sa se constate ca, pentru motivele retinute de avocatul general la punctele 26 si 27 din concluzii, nu se poate exclude a priori ca, avand in vedere modul sau de redactare, articolul 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva se aplica de asemenea punerii la dispozitie de personal „care desfasoara activitati independente” .
26. Or, astfel cum reiese dintr o jurisprudenta constanta, in cadrul interpretarii unei dispozitii de drept al Uniunii, trebuie sa se tina seama nu numai de formularea acesteia, ci si de contextul ei si de obiectivul urmarit de reglementarea din care face parte aceasta dispozitie (a se vedea in special Hotararea din 9 martie 2006, Gillan Beach, C 114/05, Rec., p. I 2427, punctul 21 si jurisprudenta citata).
27. In aceasta privinta, trebuie amintit ca articolul 9 din A sasea directiva cuprinde norme care stabilesc locul de impozitare a prestarilor de servicii. In timp ce alineatul (1) al acestui articol contine, cu privire la acest subiect, o norma cu caracter general, la alineatul (2) al aceluiasi articol se enumera o serie de elemente de legatura specifice. Conform unei jurisprudente constante, obiectivul acestor prevederi este de a evita, pe de o parte, conflictele de competenta care ar putea conduce la o dubla impunere si, pe de alta parte, neimpunerea veniturilor (a se vedea in special Hotararea din 26 septembrie 1996, Dudda, C 327/94, Rec., p. I 4595, punctul 20, Hotararea Gillan Beach, citata anterior, punctul 14, si Hotararea din 6 noiembrie 2008, Kollektivavtalsstiftelsen TRR Trygghetsrådet, C 291/07, Rep., p. I 8255, punctul 24).
28. Or, o interpretare a articolului 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva potrivit careia termenul „personal” cuprins in acesta acopera nu numai lucratorii salariati, ci si lucratorii care desfasoara activitati independente, este mai in acord cu obiectivul unei norme de conflict precum cea instituita la articolul 9 din aceasta directiva, care urmareste evitarea riscului dublei impuneri si al neimpozitarii.
29. Astfel, in masura in care aceasta interpretare reduce la un singur loc elementul de legatura fiscala al prestarii de servicii in cauza, aceasta permite tocmai sa se evite existenta unei duble impuneri a prestatiei mentionate sau ca aceasta prestatie sa fie exclusa de la orice aplicare de TVA.
30. O astfel de interpretare este de asemenea de natura sa faciliteze punerea in aplicare a normei respective de conflict prin permiterea unei administrari simple, la locul prestarii serviciilor, a normelor de percepere a taxei si de prevenire a evaziunii fiscale, din moment ce clientul nu trebuie sa se intereseze cu privire la natura juridica a relatiilor care leaga prestatorul de „personalul” care face obiectul punerii la dispozitie.
31. In plus, aceasta interpretare este conforma cu principiul securitatii juridice, intrucat, facand ca stabilirea locului de impozitare a prestarii de servicii sa fie mai previzibila, aceasta simplifica aplicarea dispozitiilor cuprinse in A sasea directiva si contribuie la asigurarea unei perceperi fiabile si corecte a TVA ului (a se vedea in acest sens Hotararea din 6 octombrie 2011, Stoppelkamp, C 421/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 34).
32. Avand in vedere aceste consideratii, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca notiunea „punerea la dispozitie de personal” prevazuta de aceasta dispozitie include si punerea la dispozitie de lucratori care desfasoara activitati independente, care nu sunt angajati ai intreprinderii prestatoare.

Cu privire la a doua intrebare

33. Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 17 alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul (3) litera (a), precum si articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva trebuie interpretate in sensul ca impun statelor membre sa isi organizeze normele procedurale interne astfel incat sa asigure evaluarea in mod coerent a caracterului impozabil si a supunerii la plata TVA ului a aceleiasi prestari de servicii, atat in raport cu prestatorul, cat si cu clientul prestatiei mentionate, chiar si in cazul in care pentru cei doi sunt competente autoritati fiscale diferite.
34. In aceasta privinta, trebuie sa se constate, astfel cum a procedat instanta de trimitere, ca A sasea directiva nu cuprinde nicio dispozitie care sa prevada in mod expres ca statele membre sunt obligate sa adopte o masura precum cea avuta in vedere in intrebarea preliminara.
35. Or, conform unei jurisprudente constante, in lipsa unei reglementari comunitare in materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru, printre altele, atributia de a desemna autoritatile competente si de a stabili modalitatile procedurilor destinate sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor de dreptul Uniunii, cu conditia ca aceste modalitati sa nu fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor actiuni similare din dreptul intern (principiul echivalentei) si sa nu faca practic imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica comunitara (principiul efectivitatii) (a se vedea in special Hotararea din 17 noiembrie 1998, Aprile, C 228/96, Rec., p. I 7141, punctul 18, precum si Hotararea din 21 ianuarie 2010, Alstom Power Hydro, C 472/08, Rep., p. I 623, punctul 17).
36. In ceea ce priveste principiul echivalentei, trebuie sa se sublinieze ca, in speta, Curtea nu dispune de niciun element de natura a da nastere unei indoieli cu privire la conformitatea cu acest principiu a unei reglementari precum cea in discutie in actiunea principala.
37. In schimb, au fost emise indoieli de catre instanta de trimitere in special cu privire la aspectul daca o astfel de situatie raspunde exigentelor principiului efectivitatii. Astfel, in lipsa unor norme speciale in dreptul procedural national, dreptul prestatorului de servicii si cel al clientului prestatiei mentionate, recunoscute de catre Curte in Hotararea din 13 decembrie 1989, Genius (C 342/87, Rec., p. I 4227), si care constau in tratarea in mod identic din punctul de vedere al caracterului impozabil a aceleiasi prestatii si a TVA ului datorat asupra acesteia, ar fi in practica private de orice efect util.
38. In aceasta privinta, trebuie amintit ca principiul efectivitatii trebuie considerat ca fiind incalcat atunci cand se dovedeste ca exercitarea unui drept conferit prin ordinea juridica a Uniunii se dovedeste a fi imposibila sau excesiv de dificila.
39. Cu toate acestea, nu astfel pare sa fie situatia intr o actiune precum actiunea principala.
40. Pe de o parte, astfel cum a aratat avocatul general la punctul 69 din concluzii, Hotararea Genius, citata anterior, priveste numai intinderea dreptului de deducere. Aceasta nu se pronunta asupra unui eventual drept al prestatorului sau al beneficiarului unei prestatii de servicii ca, intr o procedura initiata de cealalta parte la operatiunea supusa TVA ului in fata unei alte autoritati decat cea in competenta careia intra, aceasta prestatie sa fie calificata, in ceea ce priveste in special locul de executare a acesteia, in mod identic cu cea retinuta de autoritatea sau de instanta de care depinde.
41. Pe de alta parte, trebuie sa se constate ca atat prestatorul de servicii, cat si clientul prestatiei au fiecare posibilitatea de a si invoca drepturile nu numai in fata autoritatilor administrative, ci si in fata instantelor competente in materie de TVA, potrivit unor proceduri cu privire la care nu se contesta ca permit sa se asigure, in principiu, o interpretare, precum si o aplicare corecte si uniforme ale dispozitiilor celei de A sasea directive.
42. Astfel, interpretarea si aplicarea uniforma a dreptului Uniunii sunt in definitiv asigurate prin procedura de trimitere preliminara in interpretare sau in aprecierea validitatii dreptului Uniunii in temeiul articolului 267 TFUE, care instituie un sistem de cooperare intre instantele nationale si Curte. Or, din dosarul supus atentiei Curtii nu reiese ca o reglementare nationala precum cea in discutie in actiunea principala nu permite garantarea bunei functionari a cooperarii judiciare mentionate.
43. In cazul in care totusi s ar dovedi ca, chiar in absenta unor intrebari privind interpretarea sau privind validitatea sau in caz de refuz din partea instantelor competente de a sesiza Curtea in cadrul unei trimiteri preliminare privind interpretarea sau aprecierea validitatii dreptului Uniunii, diferite autoritati si/sau instante ale unui stat membru continua sa adopte in mod sistematic pozitii divergente in ceea ce priveste elementul de legatura al uneia si aceleiasi prestari de servicii in raport cu prestatorul, pe de o parte, si cu clientul, pe de alta parte, astfel incat sa aduca atingere in special principiului neutralitatii fiscale, obligatiile care revin statului membru mentionat in temeiul celei de A sasea directive ar putea fi considerate incalcate.
44. Astfel, chiar daca articolul 17 alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul (3) litera (a), precum si articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva nu precizeaza in mod concret continutul masurilor procedurale sau de alt tip care trebuie luate pentru a asigura exactitatea prelevarii TVA ului si respectarea principiului neutralitatii fiscale, nu este mai putin adevarat ca aceste dispozitii sunt obligatorii pentru statele membre cu privire la obiectivul care trebuie atins, lasandu le in acelasi timp o marja de apreciere in evaluarea necesitatii adoptarii unor astfel de masuri.
45. In aceste conditii, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca articolul 17 alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul (3) litera (a), precum si articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva trebuie interpretate in sensul ca nu impun statelor membre sa isi organizeze normele procedurale interne astfel incat sa asigure evaluarea in mod coerent a caracterului impozabil si a supunerii la plata TVA ului a aceleiasi prestari de servicii, atat in raport cu prestatorul, cat si cu clientul prestatiei mentionate, chiar si in cazul in care pentru cei doi sunt competente autoritati fiscale diferite. Totusi, aceste dispozitii obliga statele membre sa adopte masurile necesare pentru a asigura exactitatea prelevarii TVA ului si respectarea principiului neutralitatii fiscale.

Cu privire la a treia intrebare

46. Avand in vedere raspunsul dat la a doua intrebare, nu este necesar sa se raspunda la a treia intrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecata

47. Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera intai) declara:
1) Articolul 9 alineatul (2) litera (e) a sasea liniuta din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare trebuie interpretat in sensul ca notiunea „punerea la dispozitie de personal” prevazuta de aceasta dispozitie include si punerea la dispozitie de lucratori care desfasoara activitati independente, care nu sunt angajati ai intreprinderii prestatoare.
2) Articolul 17 alineatul (1), alineatul (2) litera (a) si alineatul (3) litera (a), precum si articolul 18 alineatul (1) litera (a) din A sasea directiva trebuie interpretate in sensul ca nu impun statelor membre sa isi organizeze normele procedurale interne astfel incat sa asigure evaluarea in mod coerent a caracterului impozabil si a supunerii la plata taxei pe valoarea adaugata a aceleiasi prestari de servicii, atat in raport cu prestatorul, cat si cu clientul prestatiei mentionate, chiar si in cazul in care pentru cei doi sunt competente autoritati fiscale diferite. Totusi, aceste dispozitii obliga statele membre sa adopte masurile necesare pentru a asigura exactitatea prelevarii taxei pe valoarea adaugata si respectarea principiului neutralitatii fiscale.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close