Ministerul Finantelor a retras proiectul privind indexarea impozitelor la inflatie
Joi, 4 octombrie, Ministerul Finantelor Publice a retras proiectul de hotarare de guvern privind indexarea impozitelor si taxelor locale cu 16,05% – rata inflatiei pentru perioada 2010-2012.
Avand in vedere ca prognoza actuala privind rata medie a inflatiei pentru anul 2012, care trebuie folosita la stabilirea indicelui de indexare, este in prezent mai mica decat cea luata in calcul la cuantificarea impactului fiscal de la momentul analizei preliminare, este necesara revizuirea analizei de impact si rediscutarea sa cu institutiile financiare internationale cu ocazia urmatoarelor consultari, precizeaza MFP.
‘In acest context, avand in vedere prevederile legale racordate la cele europene si faptul ca guvernarile anterioare nu si-au respectat obligatiile asumate, in prezent Ministerul Finantelor Publice procedeaza la actualizarea proiectului de Hotarare de Guvern precum si la asigurarea respectarii cerintelor legale de dialog social si dezbatere publica’, se afirma in comunicat.
Sursa: Agerpres