Legea privind aprobarea ordonantei pentru modificarea Legii privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale este neconstitutionala

In M. Of. nr. 690 din 8 octombrie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 738/2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Din cuprins:
Cu Adresa nr. 16/441 din 19 iulie 2012, secretarul general al Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor articolului unic pct. 2 subpct. 5 cu privire la introducerea art. 28^1 din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, formulata de un numar de 63 de deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati: Mircea-Nicu Toader, Doinita-Mariana Chircu, Sorin Andi Pandele, Cornel Ghita, Cristina Elena Dobre, Stelian Ghita-Eftimie, Eugen Badalan, Nicolae Bud, Viorel Baican, Lucian Nicolae Bode, Valeriu Alecu, Marius Gondor, Maria Stavrositu, Stelian Fuia, Sulfina Barbu, Mihai Stroe, Mihai Cristian Apostolache, Daniel Geanta, Iulian Vladu, Teodor-Marius Spinu, Nicusor Paduraru, Victor Boiangiu, Adrian Radulescu, Viorel Carare, Cristian Petrescu, Samoil Vilcu, Constantin Chirila, Clement Negrut, Mircea Marin, Constantin Militaru, Gheorghe Ialomitianu, Gabriel Andronache, Carmen Axenie, Marius Dugulescu, Iosif Stefan Dragulescu, Constantin Dascalu, Mihai Surupaceanu, Dan-Radu Zatreanu, Daniel Buda, Iosif Veniamin Blaga, Ioan Botis, Cornel Stirbet, Florian Gelu Visan, Valeriu Tabara, Raluca Turcan, Roberta Alma Anastase, Vasile Gherasim, Cristian Boureanu, Marius Rogin, Razvan Mustea-Serban, Theodor Paleologu, Monica Maria Iacob-Ridzi, Ioan Holdis, Toader Stroian, Alin Silviu Trasculescu, Ioan Oltean, Tinel Gheorghe, Zamfir Iorgus, Florin Postolachi, Iustin Cionca Arghir, Bogdan Cantaragiu, Adrian Florescu si Sorin Zamfirescu.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.a) si art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 5.016 din 19 iulie 2012 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.258A/2012.
In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate autorii sustin ca, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a carei lege de aprobare este supusa controlului de constitutionalitate, au fost stirbite competentele Curtii Constitutionale, in sensul ca atributia de control al constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, reglementata prin Legea nr. 177/2010, a fost eliminata.
Prin prevederile art. 28^1 introduse prin legea de aprobare a ordonantei de urgenta (in actul de sesizare se retine in mod eronat art. 38^1) au fost preluate partial considerentele cuprinse in Decizia Curtii Constitutionale nr. 727 din 9 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012. Prin aceasta decizie Curtea a retinut ca prevederile art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenta intre hotararile care pot fi supuse controlului sau, sub aspectul domeniului in care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ ori individual, ceea ce inseamna ca toate aceste hotarari sunt susceptibile a fi supuse controlului de constitutionalitate-ubi lex non distinguit nec nos distiguere debemus.
Cu toate acestea, prevederile legii criticate excepteaza de la controlul de constitutionalitate hotararile care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale, hotarari referitoare la autonomia interna a Parlamentului sau care constituie acte juridice cu caracter individual.
Or, in conditiile in care tot Curtea a statuat in sensul circumstantierii controlului de constitutionalitate al hotararilor Parlamentului, este necesar ca instanta constitutionala sa intervina si, prin decizia sa, sa constate neconstitutionalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispozitiile art. 146 lit. c) din Constitutie.
O atare solutie se impune cu atat mai mult cu cat o serie de hotarari ale Parlamentului din categoria celor care sunt exceptate de la controlul de constitutionalitate nu mai pot fi atacate in fata niciunei autoritati publice. Ca urmare, este grav incalcat principiul liberului acces la justitie prevazut de art. 21 din Constitutie. In acelasi timp, lipsa posibilitatii de a ataca aceste hotarari incalca si principiul separatiei, echilibrului si controlului reciproc intre puterile statului, prevazut de dispozitiile art. 1 alin. (4) din Constitutie.
Pe de alta parte, autorii obiectiei de neconstitutionalitate invoca in sustinerea criticilor formulate obligatiile ce decurg din legislatia primara europeana, asumate de Romania prin ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana si prin dobandirea statutului de membru al Uniunii Europene. Ca o consecinta a obligativitatii respectarii tratatelor internationale si a legislatiei europene, Romania este tinuta sa respecte actele organelor Consiliului Europei si ale Comisiei Europene, asa cum este Raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si verificare, prin care Comisia Europeana solicita abrogarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
In concluzie, autorii solicita Curtii Constitutionale sa constate ca prevederile art. 28^1 introduse prin legea de aprobare a ordonantei de urgenta sunt neconforme cu dispozitiile art. 1 alin. (4), art. 21 si ale art. 146 lit. c) din Legea fundamentala si, pe cale de consecinta, sunt neconstitutionale.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului a transmis cu Adresa nr. I 537 din 12 septembrie 2012, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 5.569 din 13 septembrie 2012, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Hotararile Parlamentului sunt acte juridice ce exprima vointa parlamentarilor si sunt adoptate in aplicarea si cu respectarea prevederilor regulamentului, Curtea Constitutionala statuand constant in jurisprudenta sa ca nu se poate pronunta asupra actelor de aplicare a regulamentelor, deoarece aceasta ar echivala nu numai cu pronuntarea unor solutii fara fundament constitutional, ci si cu incalcarea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului. In virtutea acestui principiu, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constitutie, fiecare dintre cele doua Camere ale Parlamentului are dreptul de a-si reglementa, prin regulament, propriile reguli de organizare si functionare, care sunt constitutionale numai in masura in care respecta principiile constitutionale, isi insusesc cu fidelitate normele de organizare si functionare stabilite expres de Constitutie si privesc numai organizarea interna si functionarea acestora. “Curtea Constitutionala nu poate cenzura optiunile politice majoritare ale Parlamentului, manifestari politice care, chiar daca imbraca formal haina unor acte juridice, nu au caracter normativ, in sensul ca nu contin reglementari juridice de larga aplicabilitate si cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci reprezinta acte juridice cu caracter individual si scop politic, avand ca obiect numiri, alegeri sau validari in functii, inlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare si care pot reprezenta o problema de constitutionalitate pe care Curtea Constitutionala sa poata fi solicitata sa o solutioneze”.
In conformitate cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, adaugarea sau eliminarea unor competente pentru aceasta, prin legea sa organica, reprezinta o problema de oportunitate lasata la latitudinea legiuitorului ordinar, atributie care se circumscrie, in mod evident, cadrului constitutional consacrat de art. 146 din Constitutie. Pe de alta parte, in ceea ce priveste hotararile Parlamentului, Curtea a stabilit ca pot fi supuse controlului de constitutionalitate numai acele hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional.
Or, in acest context, actuala reglementare a legii “este oportuna (fiind de natura sa inlature disfunctionalitatile generate) si necesara, intrucat interventia legislativa adusa prin art. 28^1 din legea dedusa controlului de constitutionalitate pune de acord dispozitiile unei legi organice cu deciziile Curtii Constitutionale, in sensul exceptarii de la controlul de constitutionalitate a hotararilor care vizeaza autonomia interna a Parlamentului, precum si a hotararilor privind actele juridice cu caracter individual”.
Prin urmare, presedintele Senatului considera neintemeiate criticile de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art. 28^1 din legea supusa controlului de constitutionalitate. Astfel, “o dimensiune a statului de drept o reprezinta justitia constitutionala, infaptuita de Curtea Constitutionala, autoritate publica politico-jurisdictionala care se situeaza in afara sferei puterii legislative, executive si judecatoresti. Controlul de constitutionalitate in ansamblul sau si, integrat acestuia, controlul de constitutionalitate al hotararilor Parlamentului care pun in discutie valori si principii constitutionale reprezinta nu numai o garantie juridica fundamentala a suprematiei Constitutiei, ci si un mijloc de a dota Curtea Constitutionala cu o capacitate coerenta de expresie, de natura sa asigure eficient separatia si echilibrul puterilor intr-un stat democratic. […] Suprematia Constitutiei nu este o simpla afirmatie, ci o realitate incontestabila ce reprezinta o obligatie opozabila, in egala masura, atat autoritatilor statului, cat si tuturor celorlalte subiecte de drept. Tocmai de aceea, ea este insotita si de garantii, atat in plan politic, cat si juridic. Una dintre cele mai importante garantii juridice este controlul de constitutionalitate, care se fundamenteaza pe analiza conditiilor de fond si de forma ale valabilitatii actelor organelor statului.”
In consecinta, optiunea legiuitorului de a interveni pentru conferirea cadrului legal necesar desfasurarii in bune conditii a activitatii institutiilor fundamentale, in acord cu atributiile acestora, este in deplin acord cu dispozitiile constitutionale.
Presedintele Camerei Deputatilor a transmis cu Adresa nr. 1/1.536/VZ din 14 septembrie 2012, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 5.578 din 14 septembrie 2012, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa referitoare la atributia de a se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, si-a circumstantiat competenta de control, retinand in acest sens ca “pot fi supuse controlului de constitutionalitate numai hotararile Parlamentului adoptate dupa conferirea noii competente, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional” (Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 si Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012).
De asemenea, Curtea Constitutionala a respins ca inadmisibile sesizarile cu privire la hotarari ale Parlamentului ce reprezinta acte juridice cu caracter individual si la hotararile care vizeaza autonomia interna a Parlamentului (Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012, Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012 si Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012).
Curtea a constatat totodata, prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, ca “solutia legislativa care exclude de la controlul de constitutionalitate hotararile Parlamentului care afecteaza valori si principii constitutionale este neconstitutionala”, astfel incat prin introducerea art. 28^1, ce confera Curtii Constitutionale atributia de a se pronunta asupra acestor hotarari, a respectat intocmai jurisprudenta Curtii.
In continuare, se invoca Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, prin care Curtea Constitutionala insasi a considerat oportuna completarea sferei hotararilor Parlamentului ce pot face obiectul controlului de constitutionalitate doar cu hotararile cu caracter normativ.
Cu privire la invocarea de catre autorii sesizarii a incalcarii prevederilor art. 1 alin. (4) si art. 21 din Legea fundamentala, presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca aceasta nu poate fi retinuta, invocandu-se in acest sens jurisprudenta Curtii.
Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/5.257/2012, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 5.587 din 18 septembrie 2012, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Prin Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale s-a avut in vedere punerea de acord a prevederilor ordonantei de urgenta cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 727 din 9 iulie 2012.
Asadar, art. 28^1 din legea mentionata prevede competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale, fiind exceptate de la controlul de constitutionalitate hotararile care vizeaza autonomia interna a Parlamentului si cele privind actele juridice cu caracter individual.
Guvernul considera ca la modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, in acord cu cele solicitate de instanta de contencios constitutional, s-a avut in vedere intreaga jurisprudenta a acesteia: Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 si Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012, precum si opiniile separate formulate la Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 si la Decizia nr. 307 din 28 martie 2012.

CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederile legii criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor legale criticate.
Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, in ansamblu, precum si articolul unic pct. 2 subpct. 4 referitor la introducerea art. 28^1 in Legea nr. 47/1992, in special. Textul de lege criticat are urmatorul cuprins: “Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale, cu exceptia hotararilor care vizeaza autonomia interna a Parlamentului, cat si a hotararilor privind actele juridice cu caracter individual.”
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) care consacra principiul separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale, ale art. 21 privind liberul acces la justitie si ale art. 146 lit. c) referitor la competenta Curtii Constitutionale.
Inainte de a proceda la analiza obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza sa constate ca sesizarea formulata indeplineste conditiile prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, intrucat aceasta, astfel cum rezulta din listele anexate sesizarii de neconstitutionalitate, a fost semnata de un numar de 63 de deputati.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I.1. Atributia Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului a fost instituita prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, ori a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.
Examinand, in cadrul controlului de constitutionalitate a priori, dispozitiile art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei (devenita Legea nr. 177/2010) in raport cu art. 146 lit. l) din Constitutie, instanta de contencios constitutional a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 142 din Constitutie coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei si unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania. In virtutea acestor prevederi, Curtea asigura controlul de constitutionalitate al actelor sau procedurilor cu privire la care a fost sesizata, constatand conformitatea sau neconformitatea acestora cu Legea fundamentala.
Prin urmare, Curtea a constatat ca, modificand Legea nr. 47/1992, reglementarea in discutie consacra o atributie noua Curtii, respectiv controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, al hotararilor plenului Senatului si al hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, atributie care se circumscrie, in mod evident, cadrului constitutional consacrat de art. 146 lit. l) (a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).
I.2. In lumina celor statuate prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea retine ca sensul normei de trimitere cuprinse in art. 146 lit. l) din Constitutie, astfel cum rezulta din modul sau de redactare-“indeplineste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii”, este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atributiilor instantei de contencios constitutional. De aceea, a interpreta norma fundamentala mentionata in sensul ca legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, a elimina sau a reduce atributiile conferite de legiuitorul ordinar echivaleaza cu golirea sa de continut, respectiv cu deturnarea sa de la scopul perfectionarii democratiei constitutionale, urmarit de insusi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inacceptabil. Ca urmare, nicio modificare a atributiilor Curtii Constitutionale in temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentala nu poate fi facuta daca are ca efect suprimarea, in orice conditii si cu incalcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atributii.
Sub acest aspect, chiar daca atributia privind controlul constitutionalitatii hotararilor Parlamentului a fost acordata Curtii Constitutionale prin legea sa organica, aceasta a dobandit valenta constitutionala in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. l) din Constitutie (a se vedea Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012).
I.3. In jurisprudenta sa referitoare la atributia de a se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, Curtea Constitutionala si-a circumstantiat competenta de control al constitutionalitatii hotararilor Parlamentului, instituita ca urmare a modificarii si completarii art. 27 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, in privinta admisibilitatii sesizarilor de neconstitutionalitate, Curtea a retinut ca textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferentiere intre hotararile care pot fi supuse controlului Curtii Constitutionale sub aspectul domeniului in care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ ori individual, ceea ce inseamna ca toate aceste hotarari sunt susceptibile a fi supuse controlului de constitutionalitate-ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (a se vedea Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012). In consecinta, sesizarile de neconstitutionalitate care vizeaza asemenea hotarari sunt de plano admisibile.
Curtea a retinut, prin deciziile nr. 53 si 54 din 25 ianuarie 2011, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, ca pot fi supuse controlului de constitutionalitate numai hotararile Parlamentului adoptate dupa conferirea noii competente, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, hotarari care vizeaza organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional. Prin deciziile mentionate, Curtea a facut o distinctie clara intre hotararile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor si principiilor constitutionale, pe de o parte, si hotararile care prin obiectul lor vizeaza organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional, pe de alta parte.
In privinta hotararilor care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor si principiilor constitutionale, instanta constitutionala a stabilit, in mod expres, ca, pentru a fi admisibila sesizarea de neconstitutionalitate astfel formulata, norma de referinta trebuie sa fie de rang constitutional pentru a se putea analiza daca exista vreo contradictie intre hotararile mentionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, si exigentele procedurale si substantiale impuse prin dispozitiile Constitutiei, pe de alta parte; asadar, criticile trebuie sa aiba o evidenta relevanta constitutionala, si nu legala sau regulamentara. Prin urmare, toate hotararile plenului Camerei Deputatilor, plenului Senatului si plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constitutionalitate daca in sustinerea criticii de neconstitutionalitate sunt invocate dispozitii cuprinse in Constitutie. Desigur, invocarea acestor dispozitii nu trebuie sa fie formala, ci efectiva.
In privinta hotararilor care prin obiectul lor vizeaza organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional, Curtea a retinut ca norma de referinta, in cadrul controlului de constitutionalitate exercitat, poate fi atat o dispozitie de rang constitutional, cat si una infraconstitutionala, tinand cont de dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie. O atare orientare a Curtii este data de domeniul de maxima importanta in care intervin aceste hotarari-autoritati si institutii de rang constitutional -, astfel incat si protectia constitutionala oferita autoritatilor sau institutiilor fundamentale ale statului trebuie sa fie una in consecinta. Prin urmare, hotararile plenului Camerei Deputatilor, plenului Senatului si plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului care vizeaza organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional pot fi supuse controlului de constitutionalitate chiar daca actul normativ pretins incalcat are valoare infraconstitutionala. Cu alte cuvinte, regimul de protectie instituit pe cale jurisprudentiala de catre Curtea Constitutionala este unul sporit in domeniul acestui tip de hotarari ale Parlamentului.
I.4. Pe de alta parte, prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Curtea a constatat ca instituirea atributiei sale de a exercita un asemenea control de constitutionalitate reprezinta expresia diversificarii si consolidarii competentei Curtii Constitutionale, unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania, si un castig in eforturile de realizare a unui stat de drept si democratic, fara a putea fi considerata o actiune conjuncturala sau justificata pe criterii ce tin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridica, politica si sociala a dovedit actualitatea si utilitatea acesteia, avand in vedere faptul ca instanta de contencios constitutional a fost chemata sa se pronunte asupra constitutionalitatii unor hotarari ale Parlamentului care puneau in discutie valori si principii constitutionale.
Mai mult, Curtea a constatat ca o componenta importanta a statului roman o reprezinta justitia constitutionala, infaptuita de Curtea Constitutionala, autoritate publica politico-jurisdictionala care se situeaza in afara sferei puterii legislative, executive sau judecatoresti, rolul sau fiind acela de a asigura suprematia Constitutiei, ca Lege fundamentala a statului de drept. Astfel, potrivit art. 142 alin. (1) din Constitutia Romaniei: “Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei.” Suprematia Legii fundamentale este asadar de esenta exigentelor statului de drept, reprezentand totodata o realitate juridica ce implica consecinte si garantii. Intre consecinte se enumera deosebirile dintre Constitutie si legi si, nu in ultimul rand, compatibilitatea intregului drept cu Constitutia, iar intre garantii se regaseste controlul constitutionalitatii.
Controlul de constitutionalitate, in ansamblul sau, si, integrat acestuia, controlul de constitutionalitate al hotararilor Parlamentului care pun in discutie valori si principii constitutionale nu constituie numai o garantie juridica fundamentala a suprematiei Constitutiei. El reprezinta un mijloc pentru a conferi Curtii Constitutionale o competenta de natura sa asigure eficient separatia si echilibrul puterilor intr-un stat democratic.
In consecinta, prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea a constatat neconstitutionalitatea solutiei legislative care excludea de la controlul de constitutionalitate hotararile Parlamentului care afecteaza valori si principii constitutionale, cuprinse in Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si in articolul unic al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, intrucat aceasta stirbeste autoritatea Curtii Constitutionale, institutie fundamentala a statului, si infrange astfel principiile statului de drept.
II. Ca urmare a pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale, autoritatea legiuitoare a adoptat Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care introduce, printre altele, art. 28^1 in Legea nr. 47/1992; acest text prevede competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale, cu exceptia hotararilor care vizeaza autonomia interna a Parlamentului, cat si a hotararilor privind actele juridice cu caracter individual.
In continuare, Curtea Constitutionala va analiza masura in care Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale respecta cele statuate de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa.
II.1. Curtea constata ca Guvernul a adoptat Ordonanta de urgenta nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, act normativ publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 avea in structura sa articolul unic potrivit caruia: “Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
<<ART. 27
(1) Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.>>”
Curtea retine ca solutia legislativa criticata elimina din sfera actelor asupra carora Curtea exercita controlul de constitutionalitate hotararile plenului Camerei Deputatilor, hotararile plenului Senatului si hotararile plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, modificand o atributie a Curtii Constitutionale.
Examinand dispozitiile ordonantei de urgenta, Curtea constata ca aceasta incalca prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, potrivit carora “Ordonantele de urgenta (…) nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului (…)”, pentru urmatoarele considerente:
In jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a considerat ca sunt institutii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constitutie, in mod detaliat ori macar sub aspectul existentei lor, in mod explicit sau doar generic, respectiv institutiile cuprinse in titlul III din Constitutie, precum si autoritatile publice prevazute in alte titluri ale Legii fundamentale (a se vedea Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009).
Or, avand consacrare in titlul V al Constitutiei Romaniei, Curtea Constitutionala reprezinta o institutie fundamentala a statului, cu rol de garant al suprematiei Constitutiei, al statului de drept si al principiului separatiei si echilibrului puterilor.
Cat priveste intelesul sintagmei “afectare a regimului institutiilor fundamentale ale statului” se au in vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora-structura organizatorica, functionarea, competentele, resursele materiale si financiare, numarul si statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adopta etc.
Cu privire la sensul dispozitiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentala, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate daca “afecteaza”, respectiv produc consecinte negative asupra regimului institutiilor fundamentale ale statului, in schimb, pot fi adoptate daca, prin reglementarile pe care le contin, au consecinte pozitive in domeniile in care intervin.
Prin eliminarea atributiei Curtii Constitutionale referitoare la controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului a fost afectat regimul juridic al Curtii Constitutionale, ceea ce atrage neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012, prin intreg continutul reglementarii, Guvernul intervenind intr-un domeniu pentru care nu avea competenta materiala, cu incalcarea dispozitiilor art. 115 alin. (6) din Constitutie.
Pentru aceleasi considerente, Curtea Constitutionala constata ca adoptarea ordonantei de urgenta analizate incalca si dispozitiile art. 61 alin. (1) din Constitutia Romaniei, conform carora “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”, prevederile art. 142 alin. (1), precum si principiul separatiei puterilor consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constitutie. In acest sens, Curtea Constitutionala retine ca reglementarea pe calea ordonantelor si a ordonantelor de urgenta constituie, asa cum se prevede expres in art. 115 din Constitutie, o atributie exercitata de Guvern in temeiul delegarii legislative, iar depasirea limitelor acestei delegari, stabilite prin insusi textul Constitutiei, reprezinta o imixtiune nepermisa in competenta legislativa a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separatiei puterilor in stat.
Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca viciul de neconstitutionalitate a unei ordonante simple sau ordonante de urgenta emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de catre Parlament a ordonantei respective. Legea care aproba o ordonanta de urgenta neconstitutionala este ea insasi neconstitutionala (a se vedea in acest sens si Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007). In consecinta, prin aprobarea de catre Parlament a unei ordonante de urgenta vadit neconstitutionale, caracterul neconstitutional se transfera asupra legii de aprobare.
Mai mult, asa cum a retinut Curtea si in Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, prevederile articolului unic din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 consacrau o solutie legislativa identica, avand exact acelasi continut normativ cu cele ale prevederilor articolului unic din Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, supuse controlului de constitutionalitate.
Or, solutia aleasa de Guvern, de a adopta, cu putin timp inainte ca instanta de contencios constitutional sa se pronunte asupra constitutionalitatii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, o ordonanta de urgenta care prelua integral continutul normativ al legii criticate contravine prevederilor art. 115 alin. (4) din Constitutie referitoare la caracterul urgent al reglementarii, precum si art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala, intrucat pune in discutie comportamentul neconstitutional si abuziv al Guvernului fata de Curtea Constitutionala.
II.2. In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate intrinseca, prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea a constatat ca “excluderea de la controlul de constitutionalitate a tuturor hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului nu se fondeaza pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenta lor, presupun subiectivismul, interpretarea si arbitrariul.
Or, justitia constitutionala se fundamenteaza pe statul de drept, nu pe oportunitate. Asa fiind, aceasta atributie […] se integreaza, in mod indisolubil, odata ce a fost legitim acordata, unui mecanism juridic de natura sa contribuie la realizarea principiului separatiei si echilibrului puterilor intr-un stat de drept, democratic si social.”
In finalul deciziei sale, Curtea a concluzionat urmatoarele: “legitimitatea atributiei Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra hotararilor Parlamentului care afecteaza valori si principii constitutionale decurge din Legea fundamentala a carei suprematie Curtea este chemata sa o garanteze, in timp ce solutia legislativa criticata de eliminare a acestei atributii nu isi afla temeiul in Constitutie, ci, asa cum s-a aratat, rezulta din incalcarea acesteia.
De aceea, Curtea subliniaza importanta controlului de constitutionalitate a hotararilor Parlamentului pentru buna functionare a statului de drept si pentru respectarea separatiei si echilibrului dintre puterile statului, astfel incat, atunci cand in discutie se pune problema afectarii valorilor si principiilor constitutionale pe calea unor hotarari ale Parlamentului, dincolo de conflictele politice inerente raporturilor dintre majoritate si opozitie, Curtea sa poata fi chemata sa vegheze la respectarea acestor valori si principii, intrinseci democratiei, ca unic model politic compatibil cu Legea fundamentala.”
Examinand argumentele retinute de Curtea Constitutionala in justificarea necesitatii controlului de constitutionalitate asupra hotararilor Parlamentului, se constata ca rationamentul juridic pe care s-au fundamentat solutiile pronuntate in prealabil de Curte a avut in vedere, fara distinctie, toate hotararile plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului sau ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului.
Adoptand legea supusa controlului de constitutionalitate, legiuitorul distinge intre hotararile Parlamentului, introducand doua exceptii de la controlul de constitutionalitate.
II.2.1. In ceea ce priveste prima exceptie, care are ca obiect hotararile care vizeaza autonomia interna a Parlamentului, Curtea retine urmatoarele:
In temeiul art. 67 din Constitutie, “Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor”.
Autonomia interna a Parlamentului sau autonomia regulamentara de care beneficiaza cele doua Camere ale Parlamentului, in temeiul dispozitiilor constitutionale prevazute de art. 64 alin. (1), le da dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare.
Regulamentele parlamentare-Regulamentul Camerei Deputatilor, Regulamentul Senatului si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului -, sub aspectul naturii lor juridice, sunt hotarari ale Parlamentului. Ele sunt adoptate de catre fiecare Camera sau de Camerele reunite, nu in virtutea calitatii de autoritate legiuitoare a Parlamentului, ci in calitate de organisme autonome, investite cu o putere de organizare si functionare proprie. Fiecare Camera adopta propriul regulament, act cu caracter normativ de sine-statator, in conformitate cu competenta atribuita de Constitutie.
Asa fiind, autonomia regulamentara constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice si poate opera exclusiv in cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentala. Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata insa in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului. Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, “intre principiul constitutional referitor la autonomia Parlamentului de a-si stabili reguli interne de organizare si functionare [art. 64 alin. (1)] si principiul constitutional referitor la rolul Parlamentului, in ansamblul autoritatilor publice ale statului, ce exercita, potrivit Constitutiei, atributii specifice democratiei constitutionale (legiferarea, acordarea votului de incredere, in baza caruia este numit Guvernul, retragerea increderii acordate Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, declararea starii de razboi, aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii etc.), Curtea apreciaza ca exista un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes. Astfel, regulamentele parlamentare se constituie intr-un ansamblu de norme juridice, menite sa organizeze si sa disciplineze activitatea parlamentara cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de investitura a celor mai importante institutii sau autoritati publice in stat, precum si regulile de organizare si functionare ale fiecarei Camere. Normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativa prin care poporul roman isi exercita suveranitatea nationala, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie”.
Curtea Constitutionala, printr-o jurisprudenta constanta, a statuat ca nu este de competenta sa “analizarea eventualelor incalcari ale Regulamentului sedintelor comune. Curtea Constitutionala nu isi poate extinde controlul si asupra actelor de aplicare a regulamentelor, intrucat ar incalca insusi principiul autonomiei regulamentare al celor doua Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza intai din Legea fundamentala. Analiza Curtii este una in drept, fara a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare” (de exemplu, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009).
De asemenea, Curtea a statuat ca, desi legea a fost adoptata dupa o procedura parlamentara discutabila, “nu este de competenta instantei constitutionale sa controleze modalitatea in care sunt puse in aplicare Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului in procesul legislativ” (a se vedea Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009).
Mai mult, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, in acelasi sens, ca, “potrivit art. 146 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispozitiile Legii fundamentale. Daca, ignorand prevederile art. 146 lit. c) din Constitutie si pe cele ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala si-ar extinde competenta si asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai ca ar pronunta solutii fara temei constitutional, dar ar incalca astfel si principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputatilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza intai din Legea fundamentala. In virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atributie a Camerei Deputatilor, asa incat contestatiile deputatilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenta exclusiva a Camerei Deputatilor, aplicabile, in acest caz, fiind caile si procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupa cum si desfasurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotarator de prevederile aceluiasi regulament, care, evident, trebuie sa concorde cu normele si principiile fundamentale.
Ca atare, competenta conferita Curtii Constitutionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentala nu poate privi decat controlul conformitatii regulamentelor Parlamentului cu dispozitiile Constitutiei, control declansat la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori; Curtea Constitutionala nu este competenta a se pronunta si asupra modului de aplicare a regulamentelor. In sensul celor aratate a statuat Curtea Constitutionala si in deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 si nr. 98/2005”.
In lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale se disting doua categorii de hotarari:
– prima se refera la hotarari ale Parlamentului adoptate in scopul stabilirii modului de organizare si functionare a activitatii interne, curente a autoritatii legiuitoare, hotarari in cadrul carora se regasesc regulamentele adoptate de catre fiecare Camera sau de Camerele reunite si hotararile in care se materializeaza actele de aplicare concreta a prevederilor regulamentelor (de exemplu, regulamentele de organizare si functionare a serviciilor sau hotararile cu caracter administrativ);
– a doua categorie priveste hotarari ale Parlamentului adoptate in virtutea prerogativelor constitutionale ale acestei autoritati, cum ar fi cele referitoare la investirea Guvernului, la numirea judecatorilor Curtii Constitutionale, a unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, a membrilor Curtii de Conturi, Avocatului Poporului sau a directorilor serviciilor de informatii, ori in temeiul unor dispozitii exprese ale Legii fundamentale, spre exemplu, procedura de alegere a birourilor permanente sau a presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului.
Or, se constata ca sesizarile privind controlul de constitutionalitate al hotararilor din prima categorie, respectiv cele care vizeaza autonomia interna a Parlamentului, au fost intotdeauna formulate in temeiul art. 146 lit. c) din Constitutie, aceasta categorie de hotarari fiind indisolubil legata de regulamentele Parlamentului. Cu privire la acestea, Curtea a statuat ca un atare control se limiteaza exclusiv la examinarea constitutionalitatii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu a constitutionalitatii hotararilor si masurilor adoptate de Camerele Parlamentului in aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotararile adoptate si de masurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv prin proceduri parlamentare.
Referitor la a doua categorie de hotarari, acestea au facut obiect al controlului de constitutionalitate intemeiat pe dispozitiile art. 146 lit. l) din Constitutie si ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, in conditiile prezentate mai sus la pct. I.
Prin urmare, reglementarea exceptiei prevazute de art. 28^1 introdus prin legea criticata, in sensul excluderii hotararilor care vizeaza autonomia interna a Parlamentului de la controlul de constitutionalitate, pe de o parte, apare ca redundanta din perspectiva jurisprudentei indelungate si constante a Curtii Constitutionale prin care a fost circumstantiata sfera controlului intemeiat pe art. 146 lit. c) din Constitutie, iar, pe de alta parte, este menita sa creeze confuzie intre doua atributii distincte ale Curtii Constitutionale: controlul de constitutionalitate al regulamentelor Parlamentului, consacrat de dispozitiile art. 146 lit. c) din Constitutie, si controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului sau ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, intemeiat pe art. 146 lit. l) din Constitutie.
II.2.2. In ceea ce priveste a doua exceptie stabilita prin dispozitiile legale supuse controlului de constitutionalitate, care are ca obiect hotararile privind actele juridice cu caracter individual, Curtea retine urmatoarele:
Dispozitiile legale criticate au urmatorul cuprins: “Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale, cu exceptia […] hotararilor privind actele juridice cu caracter individual.”
Norma juridica, prin ipoteza, determina sfera sa de incidenta, stabilind ca domeniu de reglementare controlul de constitutionalitate a hotararilor cu caracter normativ. De principiu, vointa legiuitorului de a extrage din aria de aplicare a normei una sau mai multe situatii punctuale se realizeaza prin reglementarea expresa a exceptiilor de la regula. In lipsa unei prevederi exprese a derogarii, situatia care face obiectul acesteia este supusa normei cu caracter general. Astfel, determinarea criteriilor categoriilor juridice consta in evidentierea trasaturilor comune ale elementelor ce le compun si a trasaturilor care fac ca diferitele categorii sa se distinga intre ele. Reglementarea unei norme juridice de tipul regula/exceptie implica un raport gen proxim/diferenta specifica evidentiat in cuprinsul normei.
Or, in cazul dispozitiilor art. 28^1 introdus prin legea criticata, desi norma este conceputa pe structura regula/exceptie, categoriile juridice cu care aceasta opereaza sunt distincte si antagonice prin ele insele, constituind fiecare in parte diferenta specifica fata de genul proxim reprezentat de hotararile plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului. Astfel, legiuitorul stabileste o derogare de la o categorie juridica (hotararile cu caracter normativ), o alta categorie juridica (hotararile cu caracter individual) care, per se, nu este cuprinsa in prima categorie juridica, ci, din contra, constituie categoria alternativa fata de aceasta. Sub acest aspect, norma consacra un nonsens juridic, dovedind un mod deficitar si imprecis de redactare.
Dincolo de aceste evidente si inacceptabile inadvertente, vointa legiuitorului a fost aceea de a elimina dintre competentele Curtii Constitutionale controlul de constitutionalitate al hotararilor cu caracter individual adoptate de Parlament, ceea ce, din perspectiva dispozitiilor constitutionale ale art. 146 lit. l), astfel cum acestea au fost interpretate si aplicate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, este inadmisibil. Astfel, din ansamblul de argumente retinute cu prilejul pronuntarii acestei decizii, care isi gasesc pe deplin incidenta si in prezenta cauza, rezulta importanta controlului de constitutionalitate a hotararilor Parlamentului pentru buna functionare a statului de drept si pentru respectarea principiului separatiei, echilibrului si controlului reciproc dintre puterile statului, atunci cand in discutie se pune problema afectarii unor valori sau unor principii constitutionale, indiferent de caracterul normativ ori individual al hotararilor. Aceasta cu atat mai mult cu cat, asa cum s-a subliniat mai sus, cele mai multe acte adoptate de Parlament in indeplinirea rolului si atributiilor sale constitutionale privind numirea sau investirea celor mai importante institutii ori autoritati publice in stat imbraca forma juridica a unor hotarari cu caracter individual (spre exemplu, numirea judecatorilor Curtii Constitutionale, a unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, a membrilor Curtii de Conturi, Avocatului Poporului sau a directorilor serviciilor de informatii).
Este adevarat ca instanta constitutionala nu se poate transforma intr-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura optiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la acte juridice cu caracter individual si scop politic, avand ca obiect numiri, alegeri sau validari in functii, inlocuirea unei persoane cu alta, si nici nu are rolul unei instante de apel pentru solutionarea unor diferende ori neintelegeri intre persoane ce au calitatea de parlamentari (a se vedea Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012). Insa, aceste acte reprezinta manifestari politice care imbraca, formal, haina unor acte juridice-hotarari ale Parlamentului cu caracter individual, susceptibile a afecta valori sau principii constitutionale daca nu sunt adoptate cu respectarea procedurilor constitutionale si regulamentare. Or, apare cu evidenta ca, din aceasta perspectiva, nu numai hotararile cu caracter normativ ale Parlamentului, ci si hotararile cu caracter individual pot constitui obiect al controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala.
Prin modificarea atributiei Curtii Constitutionale referitoare la controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, in sensul eliminarii controlului asupra hotararilor cu caracter individual a fost afectat accesul liber la justitia constitutionala, ceea ce atrage neconstitutionalitatea legii si prin raportare la dispozitiile art. 21 din Constitutie.
In concluzie, Curtea Constitutionala, in virtutea competentelor stabilite de Legea fundamentala in scopul indeplinirii rolului de garant al suprematiei Constitutiei, este singura in masura ca, pe cale jurisprudentiala, sa stabileasca cadrul in care isi exercita atributia de control al constitutionalitatii hotararilor Parlamentului, asa cum de altfel a procedat pana in prezent, urmand a examina obiectul sesizarilor cu care este investita si a le solutiona in consecinta prin raportare la valorile si principiile constitutionale afectate.
III. Curtea constata ca, pe langa dispozitiile care reglementeaza atributia referitoare la controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale cuprinde si doua reglementari cu un continut de sine-statator.
III.1. Prima este cea instituita de dispozitiile articolului unic pct. 2 subpct. 4 si prevede ca la art. 11 din Legea nr. 47/1992 se introduce un nou alineat, cu urmatorul cuprins: “(4) In situatiile in care legislatia cuprinde prevederi asupra carora Curtea Constitutionala nu s-a mai pronuntat, nefiind sesizata, dar al caror continut este identic sau similar cu al altor prevederi declarate neconstitutionale prin decizii ale Curtii Constitutionale, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, va examina conformitatea legislatiei cu deciziile Curtii Constitutionale.”
Noua reglementare constituie expresia caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, consacrat de prevederile art. 147 din Constitutie si ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 si este menita sa elimine situatiile in care o solutie legislativa declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala continua sa ramana in vigoare si, deci, sa produca efecte juridice. Cadrul legislativ actual permite supravietuirea unei norme juridice, cuprinsa intr-un alt act normativ decat cel cu care a fost sesizata Curtea, norma a carei prezumtie de constitutionalitate a fost in mod definitiv rasturnata prin decizia instantei constitutionale, imprejurare de neconceput intr-un stat de drept, in care suprematia Constitutiei si a principiilor consacrate de ea este garantata.
De altfel, articolul unic pct. 2 subpct. 4 din legea criticata reprezinta aplicarea in plan infraconstitutional a obligatiei Parlamentului, prevazute de dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie, care, “In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, […] este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale” si pentru cazurile de neconstitutionalitate constatate in exercitarea celorlalte atributii ale Curtii Constitutionale.
Pe de alta parte, Curtea retine ca dispozitiile legale nu constituie temeiul exercitarii unui control de constitutionalitate de catre autoritatea legiuitoare, ci instituie doar obligatia Parlamentului-autoritatea legiuitoare primara, potrivit dispozitiilor art. 61 din Constitutie, si a Guvernului-autoritate legiuitoare delegata, conform art. 115 din Legea fundamentala, de a examina conformitatea legislatiei cu deciziile Curtii Constitutionale, unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania.
III.2. A doua reglementare este cea prevazuta de articolul unic pct. 2 subpct. 6 din legea criticata, cu privire la care Curtea constata existenta unor probleme de neconstitutionalitate. Astfel, potrivit dispozitiilor legii criticate, la art. 53 din Legea nr. 47/1992 se introduce un nou alineat, cu urmatorul cuprins: “(6) In situatia in care Curtea Constitutionala trebuie sa se pronunte cu privire la o sesizare de neconstitutionalitate fata de o prevedere dintr-o lege, tratat international, regulament, hotarare a plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului sau dintr-o ordonanta a Guvernului, cu privire la care s-a mai pronuntat anterior admitand exceptia de neconstitutionalitate, dar decizia nu a fost inca publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Curtea Constitutionala amana dezbaterea sesizarii de neconstitutionalitate pana la data publicarii, respectiv pana la data intrarii in vigoare a deciziei anterioare.” Or, sintagma cu care opereaza textul de lege, si anume “data intrarii in vigoare a deciziei anterioare”, este imprecisa si in vadit dezacord cu prevederile constitutionale cuprinse in art. 147 alin. (4), potrivit carora “Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”, si cu dispozitiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, care prevad ca “In vederea intrarii lor in vigoare, legile si celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotararile si ordonantele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autoritatilor administrative autonome, precum si ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”
Deciziile Curtii Constitutionale nu se regasesc in lista actelor care intra in vigoare in urma publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Constitutia consacrand expres efectele pe care le produce publicarea acestora, si anume obligativitatea erga omnes si puterea numai pentru viitor.
De altfel, Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania, astfel incat deciziile adoptate de aceasta reprezinta acte cu caracter jurisdictional, care nu sunt susceptibile de a intra in vigoare, ci de a produce efecte juridice, in temeiul Constitutiei si al legii, de la momentul pronuntarii sau comunicarii lor.
Prin urmare, Curtea apreciaza ca dispozitiile articolului unic pct. 2 subpct. 6 din legea criticata nesocotesc si prevederile constitutionale cuprinse in art. 1 alin. (5) din perspectiva claritatii, preciziei si previzibilitatii normei cu privire la data amanarii pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale.
Cu privire la motivul amanarii pronuntarii deciziei Curtii introdus prin legea de modificare a Legii nr. 47/1992, Curtea face trimitere la jurisprudenta sa constanta referitoare la situatiile in care a trebuit sa se pronunte asupra unei sesizari de neconstitutionalitate cu privire la care se pronuntase anterior admitand exceptia de neconstitutionalitate, dar decizia nu se publicase inca in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 349 din 10 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 143 din 5 martie 2003, Curtea a constatat ca, desi decizia nu a fost inca publicata, potrivit art. 147 alin. (4), teza a doua, din Constitutie, “De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”, sunt aplicabile in cauza prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevad ca “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale”. Inadmisibilitatea exceptiei, fiind un element definitoriu al competentei instantei constitutionale, este subsecventa exclusiv pronuntarii, anterior, de catre Curtea Constitutionala a unei decizii de admitere a exceptiei cu acelasi obiect si constatarii neconstitutionalitatii prevederilor deduse, din nou, controlului de constitutionalitate. Sub acest aspect, imprejurarea ca decizia anterioara nu a fost inca publicata nu are relevanta fata de Curte, solutia prin care s-a constatat neconstitutionalitatea fiind opozabila instantei constitutionale de la data pronuntarii ei.
Prin urmare, retinand ca acest caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate (opozabil Curtii Constitutionale de la data pronuntarii deciziei de admitere a exceptiei, iar nu de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, care inca nu s-a efectuat) intervine dupa sesizarea Curtii, aceasta a respins exceptiile cu un atare obiect ca devenite inadmisibile (a se vedea si Decizia nr. 169 din 10 decembrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, Decizia nr. 122 din 23 septembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 537 din 3 noiembrie 1999, si Decizia nr. 761 din 24 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008).
In lumina acestor considerente, Curtea apreciaza ca nu exista argumente obiective si rezonabile de natura sa justifice introducerea vreunui motiv de amanare a solutionarii cauzelor aflate pe rolul sau, astfel ca noua reglementare sufera de un viciu de neconstitutionalitate prin raportare la dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie care consacra dreptul partilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.
IV. In fine, Curtea reaminteste ca forta obligatorie a actelor jurisdictionale, deci si a deciziilor Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Asadar, atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
Asa cum a retinut si in Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea considera ca in cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispozitiei neconstitutionale, fiind vorba de o atributie distincta ce i-a fost conferita Curtii, aceasta ar trebui sa fie reglementata intr-o sectiune distincta, dupa Sectiunea privind controlul constitutionalitatii regulamentelor, care sa cuprinda procedurile ce urmeaza a fi aplicate, specifice noii reglementari, efectele deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea hotararilor Parlamentului, corelarea cu dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 11 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Admite sesizarea de neconstitutionalitate formulata de 63 de deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal si constata ca Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 19 septembrie 2012 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close