Conventia privind evitarea dublei impuneri dintre Romania si Luxemburg a fost modificata

Prin Legea nr. 181/2012 Romania a ratificat Protocolul de modificare a Conventiei incheiate cu Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale.

In Monitorul Oficial nr. 715 din 22 octombrie 2012 a fost publicata Legea nr. 181/2012 pentru ratificarea Protocolului de modificare a Conventiei dintre Romania si Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si avere, semnata la Luxemburg la 14 decembrie 1993, si a Protocolului aditional la acesta, semnate la Luxemburg la 4 octombrie 2011.

In cadrul Protocolului de modificare a Conventiei dintre Romania si Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si avere, semnata la Luxemburg la 14 decembrie 1993 se arata:

Autoritatile competente ale statelor contractante vor schimba acele informatii care se considera ca sunt relevante pentru aplicarea prevederilor prezentei Conventii sau pentru administrarea ori implementarea legislatiilor interne privitoare la impozitele de orice fel si natura percepute in numele statelor contractante sau al unitatilor administrativ-teritoriale ori al autoritatilor locale ale acestora, in masura in care impozitarea la care se refera nu este contrara Conventiei.

Orice informatie obtinuta de un stat contractant va fi tratata ca fiind secreta, in acelasi mod ca informatia obtinuta in baza legislatiei interne a acelui stat, si va fi dezvaluita numai persoanelor sau autoritatilor (inclusiv instantelor judecatoresti si organelor administrative) insarcinate cu stabilirea, incasarea, aplicarea, urmarirea sau solutionarea contestatiilor cu privire la impozitele de orice fel si natura percepute in numele statelor contractante sau al unitatilor administrativ-teritoriale ori al autoritatilor locale ale acestora ori cu supravegherea actiunilor mentionate anterior.

Asemenea persoane sau autoritati vor folosi informatia numai in astfel de scopuri. Acestea pot dezvalui informatia in procedurile judecatoresti sau in deciziile judiciare.

Prevederile Protocolului nu vor fi in niciun caz interpretate ca impunand unui stat contractant obligatia:

a) de a lua masuri administrative contrare legislatiei si practicii sale administrative sau a celuilalt stat contractant;

b) de a furniza informatii care nu pot fi obtinute in baza legislatiei sau in cadrul practicii sale administrative normale sau a celuilalt stat contractant;

c) de a furniza informatii care ar dezvalui un secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori un procedeu de fabricatie sau informatii a caror divulgare ar fi contrara ordinii publice.

Sursa: Infolegal

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close