Fiscalitate directa – Inchiderea procedurilor pendinte la instanta fiscala de ultim grad – Abuz de drept

Fiscalitate directa – Inchiderea procedurilor pendinte la instanta fiscala de ultim grad – Abuz de drept – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Libertati garantate prin tratat – Principiul nediscriminarii – Ajutoare de stat – Obligatia de a asigura aplicarea efectiva a dreptului Uniunii

HOTARAREA CURTII (Camera a patra)

29 martie 2012

In cauza C 417/10,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Corte suprema di cassazione (Italia), prin decizia din 27 mai 2010, primita de Curte la 23 august 2010, in procedura

Ministero dell’Economia e delle Finanze,
Agenzia delle Entrate
impotriva
3M Italia SpA,

CURTEA (Camera a patra),

compusa din domnul J.-C. Bonichot, presedinte de camera, doamna A. Prechal, domnul L. Bay Larsen, doamna C. Toader si domnul E. Jarašiūnas (raportor), judecatori,
avocat general: doamna E. Sharpston,
grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 22 septembrie 2011,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru 3M Italia SpA, de G. Iannotta, avvocato;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, in calitate de agent, asistata de P. Gentili, avvocato dello Stato;
– pentru Irlanda, de D. O’Hagan, in calitate de agent;
– pentru guvernul Regatului Unit, de H. Walker, in calitate de agent;
– pentru Comisia Europeana, de E. Traversa si de R. Lyal, in calitate de agenti,
avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,

pronunta prezenta

Hotarare
1Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea dreptului Uniunii din domeniul fiscalitatii directe.
2Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Ministero dell’Economia e delle Finanze (Ministerul Economiei si Finantelor) si Agenzia delle Entrate (Agentia de impozite si taxe), pe de o parte, si 3M Italia SpA (denumita in continuare „3M Italia”), pe de alta parte, cu privire la impozitarea dividendelor distribuite de aceasta societate pentru perioada 1989-1991.

Cadrul juridic national
3Articolul 3 alineatul 2 bis din Decretul lege nr. 40/2010 (GURI nr. 71 din 26 martie 2010), aprobat cu modificari prin Legea nr. 73/2010 (GURI nr. 120 din 25 mai 2010, denumit in continuare „Decretul lege nr. 40/2010”), are urmatorul cuprins:
„In scopul de a mentine procesele de natura fiscala in limitele unei durate rezonabile a proceselor, prevazute de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale [, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumita in continuare «CEDO»], ratificata prin Legea nr. 848 din 4 august 1955, si avand in vedere in special nerespectarea termenului rezonabil prevazut la articolul 6 paragraful 1 din conventia mentionata mai sus, litigiile in materie fiscala aflate in curs, nascute din actiuni inscrise pe rolul primei instante de peste 10 ani la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentului decret, in cadrul carora autoritatea fiscala a statului a cazut in pretentii in primele doua grade de jurisdictie, se inchid dupa cum urmeaza:
[…]
b) litigiile fiscale pendinte in fata Corte suprema di cassazione pot fi solutionate prin plata unei sume egale cu 5 % din valoarea litigiului […] si prin renuntarea concomitenta la orice eventuala pretentie de reparatie echitabila potrivit Legii nr. 89 din 24 martie 2001. In acest scop, contribuabilul poate depune o cerere la registratura sau la grefa competenta in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentului decret, insotita de dovada platii. Procedurile prevazute la prezenta litera raman suspendate pana la expirarea termenului mentionat anterior si se solutioneaza cu compensarea integrala a cheltuielilor de judecata. In orice caz, nu este posibila rambursarea.”

Actiunea principala si intrebarile preliminare
4Societatea 3M Company, cu sediul in Statele Unite, a constituit un drept de uzufruct asupra actiunilor filialei 3M Italia in favoarea societatii Shearson Lehman Hutton Special Financing, cu sediul, de asemenea, in Statele Unite. La randul sau, aceasta din urma a transferat respectivul drept de uzufruct in favoarea societatii Olivetti & C., cu sediul in Italia, dreptul de vot fiind rezervat nudului proprietar, adica 3M Company.
5In urma unui control, administratia fiscala italiana a considerat ca cesiunea uzufructului in favoarea Olivetti & C. este fictiva si ca dividendele distribuite acesteia de 3M Italia fusesera in realitate incasate de Shearson Lehman Hutton Special Financing, societate nerezidenta in Italia. In consecinta, aceasta a hotarat ca dividendelor respective trebuie sa li se aplice cota de impozit de 32,4 % prevazuta de legislatia italiana referitoare la impozitarea veniturilor rezultate din dreptul de proprietate, in loc de cota de 10 % si creditul fiscal aferent, aplicabile contribuabililor rezidenti in Italia. In plus, administratia fiscala a apreciat ca responsabilitatea pentru aplicarea incorecta a impozitelor poate reveni 3M Italia. Prin urmare, i a solicitat acesteia plata sumelor de 20 089 887 000 ITL pentru anul 1989, 12 960 747 000 ITL pentru anul 1990 si 9 806 820 000 ITL pentru anul 1991, plus penalitati de intarziere si dobanzi.
63M Italia a introdus o actiune impotriva deciziilor de impunere aferente la Commissione tributaria provinciale di Caserta (Comisia fiscala provinciala din Caserta), care a anulat respectivele decizii de impunere. Aceasta hotarare a fost confirmata printr o hotarare pronuntata de Commissione tributaria regionale Campania (Comisia fiscala regionala din Campania) la data de 14 iulie 2000.
7Ministero dell’Economia e delle Finanze si Agenzia delle Entrate au formulat recurs la instanta de trimitere, sustinand, printre altele, ca operatiunea in discutie, mai precis cesiunea uzufructului, nu era in realitate decat o simulatie prin care se urmarea eludarea platii impozitului. In acest stadiu al procedurii, 3M Italia a solicitat sa beneficieze de dispozitiile articolului 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul nr. 40/2010, dorind astfel sa obtina inchiderea procedurii la Corte suprema di cassazione.
8Cu toate acestea, Corte suprema di cassazione ridica problema compatibilitatii acestei prevederi cu dreptul Uniunii.
9Potrivit acesteia, se pune intrebarea daca principiul interzicerii abuzului de drept, astfel cum a fost consacrat prin Hotararea din 21 februarie 2006, Halifax si altii (C 255/02, Rec., p. I 1609), precum si prin Hotararea din 21 februarie 2008, Part Service (C 425/06, Rep., p. I 897) in domeniul fiscalitatii armonizate, se poate aplica taxelor nearmonizate, cum sunt impozitele directe. In aceasta privinta, aceasta solicita sa se stabileasca, printre altele, „daca nu se prefigureaza un interes la nivel comunitar in cauzele care, precum prezenta cauza, implica operatiuni economice transnationale in care utilizarea unor forme juridice care nu corespund unor operatiuni economice reale ar putea sa constituie un abuz de libertatile fundamentale garantate prin Tratatul CE, in primul rand, libera circulatie a capitalurilor”.
10 In cazul unui raspuns afirmativ, trebuie analizat, potrivit acesteia, daca dispozitia nationala in discutie in speta, care lasa in sarcina contribuabilului o obligatie „aproape simbolica”, nu contravine obligatiei de a sanctiona practicile abuzive si articolului 4 alineatul (3) TUE, care impune statelor membre sa adopte toate masurile necesare pentru a asigura indeplinirea obligatiilor care decurg din tratate si sa se abtina de la orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii.
11 Instanta de trimitere reflecteaza, pe de alta parte, cu privire la compatibilitatea cu principiile care reglementeaza piata unica a dispozitiei in cauza, care presupune, practic, potrivit acesteia, o renuntare integrala la incasarea creantei fiscale. Referindu se la „libertatile si la principiile fundamentale garantate prin tratat”, instanta se intreaba, in special, daca o astfel de dispozitie poate fi considerata o „justa exercitare a concurentei fiscale”, cu toate ca, in speta, sustragerea de la plata impozitului ar fi rezultatul unor practici abuzive. Instanta arata, in plus, ca aceasta renuntare la impozit presupune o „discriminare in favoarea intreprinderilor cu sediul in Italia”.
12 Potrivit instantei de trimitere, ar trebui sa fie luate in considerare, de asemenea, normele Tratatului FUE din domeniul ajutoarelor de stat, avand in vedere avantajul pe care il confera dispozitia in cauza beneficiarului acesteia si caracterul ei selectiv. Potrivit instantei, o amnistie fiscala care consta intr o simpla renuntare la impozit, chiar daca intervine abia pe parcursul fazei judiciare, prin plata unei sume extrem de reduse, chiar derizorii, nu poate fi justificata prin natura sau prin economia sistemului fiscal in discutie si ar trebui, in principiu, sa fie calificata drept ajutor de stat.
13 In sfarsit, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca o astfel de dispozitie, prin care instanta de ultim grad ar fi lipsita de competenta de a exercita controlul de legalitate care ii revine, inclusiv controlul cu privire la interpretarea si la aplicarea dreptului Uniunii, si de a adresa Curtii o intrebare preliminara nu contravine obligatiei de a asigura aplicarea efectiva a dreptului Uniunii.
14 In aceste conditii, Corte suprema di cassazione a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) Principiul interzicerii abuzului de drept in domeniul fiscal, astfel cum este definit in hotararile [citate anterior] […] Halifax si altii […] si […] Part Service […], constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar numai in domeniul taxelor armonizate si in domeniile reglementate de norme de drept comunitar derivat sau se extinde, ca ipoteza de abuz de libertatile fundamentale, la domeniile taxelor nearmonizate, precum impozitele directe, atunci cand impunerea are ca obiect fapte economice transnationale, cum ar fi achizitionarea de drepturi de folosinta de catre o societate asupra actiunilor unei alte societati care are sediul intr un alt stat membru sau intr un stat tert?
2) Independent de raspunsul la intrebarea anterioara, exista la nivel comunitar un interes pentru prevederea, de catre statele membre, a unor mijloace adecvate de lupta impotriva evaziunii fiscale in domeniul impozitelor nearmonizate? Acestui interes i se opune o neaplicare – in cadrul unei masuri de amnistie – a principiului interzicerii abuzului de drept, recunoscut inclusiv ca norma de drept intern si, in acest caz, este vorba despre o incalcare a principiilor care decurg din articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeana?
3) Din principiile care guverneaza piata unica poate decurge o interdictie de a prevedea, in plus fata de masurile extraordinare de renuntare totala la creanta fiscala, o masura extraordinara de solutionare a litigiilor fiscale, a carei aplicare este limitata in timp si este conditionata de plata numai a unei parti din impozitul datorat, semnificativ mai mica decat impozitul in cauza?
4) Principiul nediscriminarii si reglementarea privind ajutoarele de stat se opun regimului de solutionare a litigiilor fiscale in discutie in prezenta cauza?
5) Principiul aplicarii efective a dreptului comunitar se opune unei reglementari procedurale extraordinare si limitate in timp, care se sustrage controlului legalitatii (in special controlului privind o corecta interpretare si aplicare a dreptului comunitar) de catre instanta suprema, careia ii revine obligatia de a adresa intrebari preliminare privind probleme de validitate si de interpretare Curtii de Justitie a Uniunii Europene?”

Cu privire la intrebarile preliminare
15 Prin intermediul intrebarilor preliminare formulate, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca dreptul Uniunii, in special principiul interzicerii abuzului de drept, articolul 4 alineatul (3) TUE, libertatile garantate prin Tratatul FUE, principiul nediscriminarii, normele din domeniul ajutoarelor de stat, precum si obligatia de a asigura aplicarea efectiva a dreptului Uniunii, trebuie interpretat in sensul ca se opune aplicarii, intr o cauza precum actiunea principala, referitoare la fiscalitatea directa, a unei dispozitii nationale care prevede inchiderea proceselor fiscale pendinte la instanta care se pronunta in ultima instanta, prin plata unei sume egale cu 5 % din valoarea litigiului, atunci cand aceste proceduri au la baza actiuni inscrise pe rol in prima instanta cu mai mult de 10 ani inainte de data intrarii in vigoare a acestei dispozitii, iar administratia fiscala a cazut in pretentii in primele doua grade de jurisdictie.

Cu privire la admisibilitate
16 3M Italia si guvernul italian considera ca cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare este inadmisibila.
17 Date fiind inexistenta dolului sau a erorii constatate in mod definitiv in cadrul procedurii principale, inaplicabilitatea dreptului Uniunii la actiunea principala si existenta in dreptul italian a unui principiu constitutional care interzice abuzul de drept, primele doua intrebari adresate de instanta de trimitere nu au, potrivit 3M Italia, nicio legatura cu realitatea sau cu obiectul actiunii principale si vizeaza o problematica ipotetica.
18 In ceea ce priveste guvernul italian, acesta sustine ca decizia de trimitere nu indeplineste cerinta de a prezenta toate elementele de fapt si de drept care definesc actiunea principala pentru a permite Curtii sa furnizeze o interpretare utila pentru solutionarea acesteia. In special, decizia de trimitere nu ar cuprinde nicio analiza a articolului 3 alineatul 2 bis din Decretul lege nr. 40/2010 care sa permita sa se inteleaga ratiunea pentru care aceasta dispozitie ar presupune o renuntare la impozit. Aceasta nu ar mentiona nici motivul pentru care situatia de fapt din actiunea principala ar prezenta un caracter transnational si ar trebui sa fie calificata abuz de drept. Astfel, intrebarile adresate ar fi abstracte si ipotetice.
19 In aceasta privinta, trebuie amintit ca o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata de o instanta nationala nu poate fi declarata inadmisibila decat daca este evident ca interpretarea solicitata a dreptului Uniunii nu are nicio legatura cu realitatea sau cu obiectul actiunii principale, atunci cand problema este de natura ipotetica ori atunci cand Curtea nu dispune de elementele de fapt si de drept necesare pentru a raspunde in mod util la intrebarile care i au fost adresate (a se vedea in special Hotararea din 15 decembrie 1995, Bosman, C 415/93, Rec., p. I 4921, punctul 61, si Hotararea din 31 martie 2011, Schröder, C 450/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 17).
20 Mai precis, in ceea ce priveste informatiile care trebuie furnizate Curtii in cadrul unei decizii de trimitere, acestea sunt destinate nu numai sa permita Curtii sa dea raspunsuri utile instantei de trimitere, ci trebuie, de asemenea, sa ofere guvernelor statelor membre, precum si celorlalte parti interesate posibilitatea de a prezenta observatii conform articolului 23 din Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Rezulta dintr o jurisprudenta constanta ca, in acest scop, pe de o parte, este necesara definirea de catre instanta nationala a cadrului factual si normativ in care se inscriu intrebarile adresate sau cel putin explicarea ipotezelor de fapt pe care se intemeiaza aceste intrebari. Pe de alta parte, decizia de trimitere trebuie sa indice motivele exacte care au determinat instanta nationala sa reflecteze asupra interpretarii dreptului Uniunii si sa aprecieze ca necesar sa adreseze intrebari preliminare Curtii (Hotararea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional si Bwin International, C 42/07, Rep., p. I 7633, punctul 40 si jurisprudenta citata).
21 In speta, decizia de trimitere cuprinde o expunere a situatiei de fapt din actiunea principala si a dreptului national pertinent, mai precis a articolului 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010. Aceasta arata, in plus, motivele pentru care instanta de trimitere reflecteaza cu privire la compatibilitatea acestei prevederi cu dreptul Uniunii si care au determinat o sa considere necesara sesizarea Curtii cu o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare.
22 Desi, prin intermediul celei de a treia intrebari care priveste, in principiu, interpretarea „principiilor care reglementeaza piata unica”, instanta de trimitere nu indica principiile astfel vizate, prezentarea in decizia de trimitere a elementelor de fapt si de drept, precum si a incertitudinilor cu privire la compatibilitatea articolului 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010 cu dreptul Uniunii este, cu toate acestea, suficienta in ansamblul sau pentru a permite statelor membre si celorlalte parti interesate sa prezinte observatii in aceasta privinta si sa participe in mod eficient la procedura, astfel cum atesta observatiile scrise si orale ale partilor care au participat la aceasta, precum si pentru a permite Curtii sa furnizeze un raspuns util instantei respective.
23 In sfarsit, aspectul daca dreptul Uniunii este aplicabil actiunii principale tine de examinarea pe fond a intrebarilor adresate, astfel cum au fost reformulate la punctul 15 din prezenta hotarare. Acestea din urma par determinante pentru solutionarea acestui litigiu, din moment ce se pune problema inchiderii sale printr o decizie a instantei de trimitere, in temeiul dispozitiei nationale in discutie. Rezulta ca intrebarile respective au in mod evident o legatura cu realitatea actiunii principale si nu sunt nici abstracte, nici de natura ipotetica.
24 Prin urmare, cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare trebuie sa fie considerata admisibila.

Cu privire la fond
25 Trebuie amintit ca, in temeiul unei jurisprudente constante, desi fiscalitatea directa este de competenta statelor membre, acestea din urma trebuie sa o exercite totusi cu respectarea dreptului Uniunii (a se vedea in special Hotararea din 17 septembrie 2009, Glaxo Wellcome, C 182/08, Rep., p. I 8591, punctul 34 si jurisprudenta citata).
26 In speta, articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010 prevede inchiderea, prin plata unei sume egale cu 5 % din valoarea litigiului si prin renuntarea la orice eventuala pretentie de reparatie echitabila ca urmare a nerespectarii duratei rezonabile, a procedurilor fiscale pendinte la Corte suprema di cassazione, a caror durata, calculata de la introducerea actiunii in prima instanta, este mai mare de 10 ani si in care administratia fiscala a cazut in pretentii in primele doua grade de jurisdictie „in scopul de a limita durata proceselor fiscale, tinand cont de principiul respectarii duratei rezonabile a proceselor, in sensul [CEDO], data fiind nerespectarea termenului rezonabil prevazut la articolul 6 paragraful 1 din [aceasta]”.
27 Trebuie subliniat in plus ca articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010, pe care instanta de trimitere il interpreteaza in sensul unei renuntari la impozit, urmareste, potrivit insusi modului sau de redactare, limitarea duratei proceselor fiscale in vederea respectarii principiului termenului rezonabil prevazut de CEDO si incetarea incalcarilor acesteia.
28 In aceasta privinta, reiese din dosar ca faptele din actiunea principala sunt mai vechi de 20 de ani.
29 Avand in vedere aceste elemente, trebuie sa se determine daca normele si principiile din dreptul Uniunii mentionate in decizia de trimitere se opun aplicarii, intr o cauza precum actiunea principala, unei dispozitii nationale precum articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010.
30 In primul rand, in ceea ce priveste principiul interzicerii abuzului de drept si articolul 4 alineatul (3) TUE, trebuie mentionat, mai intai, ca in actiunea principala nu este vorba despre un litigiu in care contribuabilii invoca sau pot invoca in mod fraudulos sau abuziv o norma a dreptului Uniunii. In consecinta, hotararile citate anterior Halifax si altii, precum si Part Service, pronuntate in domeniul taxei pe valoarea adaugata, la care se refera instanta de trimitere atunci cand solicita sa se stabileasca daca principiul interzicerii abuzului de drept consacrat prin aceste hotarari se extinde la domeniul taxelor nearmonizate, nu sunt pertinente in speta.
31 Trebuie sa se observe, in continuare, ca din dosar nu rezulta nici faptul ca in cadrul actiunii principale ar fi abordate aplicarea unei dispozitii nationale care sa implice o restrictie adusa uneia dintre libertatile garantate prin Tratatul FUE, precum si o eventuala justificare a unei astfel de restrictii prin necesitatea de a preveni practicile abuzive. In consecinta, nici jurisprudenta Curtii privind abuzul de drept in domeniul fiscalitatii directe, rezultata in special din Hotararea din 12 septembrie 2006, Cadbury Schweppes si Cadbury Schweppes Overseas (C 196/04, Rec., p. I 7995), din Hotararea din 13 martie 2007, Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation (C 524/04, Rep., p. I 2107), din Hotararea din 4 decembrie 2008, Jobra (C 330/07, Rep., p. I 9099), precum si din Hotararea Glaxo Wellcome, citata anterior, nu este pertinenta.
32 In sfarsit, in orice caz, trebuie sa se constate ca in dreptul Uniunii nu exista niciun principiu general din care sa decurga o obligatie pentru statele membre de a lupta impotriva practicilor abuzive in domeniul fiscalitatii directe si care sa se opuna aplicarii unei dispozitii precum cea in discutie in actiunea principala in cazul in care operatiunea impozabila provine din astfel de practici, iar dreptul Uniunii nu este aplicabil.
33 De aici rezulta ca principiul interzicerii abuzului de drept si articolul 4 alineatul (3) TUE, potrivit caruia statele membre sunt obligate sa ia orice masura generala sau speciala pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor care decurg din dreptul Uniunii si sa se abtina de la orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii, nu se pot opune, in principiu, aplicarii, intr o cauza precum actiunea principala, a unei dispozitii nationale precum articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010.
34 In al doilea rand, in ceea ce priveste libertatile garantate prin Tratatul FUE si principiul nediscriminarii, trebuie sa se observe ca numai libera circulatie a capitalurilor pare vizata de operatiunea in discutie in actiunea principala, aceasta referindu se la o cesiune realizata de o societate dintr un stat tert cu privire la dreptul de uzufruct asupra actiunilor unei societati italiene in favoarea unei alte societati italiene. Or, in aceasta privinta, este suficient sa se constate ca nu rezulta din niciun element al dosarului ca, intr o cauza precum actiunea principala, o dispozitie precum articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010 impiedica libera circulatie a capitalurilor sau, de altfel, in mod general, exercitarea uneia dintre libertatile garantate prin Tratatul FUE.
35 Din moment ce aceste libertati constituie expresia specifica, in domeniul fiecareia, a principiului general al interzicerii oricarei discriminari pe motiv de cetatenie sau nationalitate (a se vedea in acest sens Hotararea din 11 martie 2010, Attanasio Group, C 384/08, Rep., p. I 2055, punctul 31), principiul respectiv nu se opune nici aplicarii, intr o cauza referitoare la fiscalitatea directa, a unei dispozitii nationale precum articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010.
36 In al treilea rand, in ceea ce priveste normele din domeniul ajutoarelor de stat, Curtea a statuat in repetate randuri ca scopul urmarit prin interventii de stat nu este suficient pentru a le exclude de la calificarea drept „ajutoare” in sensul articolului 107 TFUE. Astfel, acest articol nu distinge in functie de cauzele sau de obiectivele interventiilor de stat, ci le defineste in functie de efectele lor (a se vedea Hotararea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C 487/06 P, Rep., p. I 10515, punctele 84 si 85, precum si jurisprudenta citata).
37 Potrivit unei jurisprudente constante, calificarea ca ajutor de stat impune indeplinirea in mod cumulativ a urmatoarelor conditii. In primul rand, trebuie sa fie vorba despre o interventie a statului sau prin intermediul resurselor de stat. In al doilea rand, aceasta interventie trebuie sa fie susceptibila sa afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. In al treilea rand, aceasta trebuie sa acorde un avantaj beneficiarului. In al patrulea rand, aceasta trebuie sa denatureze sau sa ameninte sa denatureze concurenta (Hotararea din 10 iunie 2010, Fallimento Traghetti del Mediterraneo, C 140/09, Rep., p. I 5243, punctul 31 si jurisprudenta citata).
38 In ceea ce priveste a treia conditie, trebuie amintit ca o masura prin care autoritatile publice acorda anumitor intreprinderi un tratament fiscal avantajos, care, desi nu presupune un transfer de resurse de stat, ii pune pe beneficiari intr o situatie financiara mai favorabila decat a celorlalti contribuabili, constituie un ajutor de stat in sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotararea din 15 decembrie 2005, Italia/Comisia, C 66/02, Rec., p. I 10901, punctul 78).
39 In schimb, avantajele care rezulta dintr o masura generala aplicabila fara distinctie tuturor operatorilor economici nu constituie ajutoare de stat in sensul acestui articol (a se vedea Hotararea Italia/Comisia, citata anterior, punctul 99).
40 Pentru a aprecia daca o masura are caracter selectiv, trebuie sa se examineze daca, in cadrul unui regim juridic determinat, aceasta masura constituie un avantaj pentru anumite intreprinderi in raport cu altele care se afla intr o situatie juridica si de fapt comparabila). Cu toate acestea, notiunea de ajutor de stat nu are in vedere masurile care introduc o diferentiere intre intreprinderi si, prin urmare, a priori selective, daca aceasta diferentiere rezulta din natura sau din economia sistemului din care acestea fac parte (a se vedea Hotararea British Aggregates/Comisia, citata anterior, punctele 82 si 83, precum si jurisprudenta citata).
41 In speta, presupunand ca aplicarea articolului 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010 ar putea conduce, intr o situatie data, la acordarea unui avantaj beneficiarului acestei dispozitii, trebuie aratat, in ceea ce priveste caracterul selectiv al masurii, ca aceasta este aplicabila in mod general tuturor contribuabililor care sunt parti intr un proces fiscal pendinte la Corte suprema di cassazione, oricare ar fi natura impozitului in discutie, daca acest proces are la baza o actiune inscrisa pe rol in prima instanta de mai mult de 10 ani de la data intrarii in vigoare a acestei dispozitii, in care administratia fiscala a cazut in pretentii in primele doua grade de jurisdictie.
42 Faptul ca numai contribuabilii care indeplinesc aceste conditii pot beneficia de masura respectiva nu poate, in sine, sa ii confere acesteia un caracter selectiv. Astfel, trebuie sa se constate ca persoanele care nu sunt indreptatite la aceasta masura nu se gasesc intr o situatie juridica si de fapt comparabila cu aceea a contribuabililor respectivi in raport cu obiectivul urmarit de legiuitorul national, de a asigura respectarea principiului referitor la termenul rezonabil.
43 Aceasta masura are, desigur, o aplicare limitata in timp, contribuabilii trebuind, pentru a beneficia de ea, sa depuna o cerere la registratura sau la grefa competenta in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a decretului respectiv. Cu toate acestea, pe de o parte, limitarea respectiva este inerenta masurilor de acest tip, care nu pot fi decat punctuale, si, pe de alta parte, acest termen apare ca fiind suficient pentru a permite tuturor contribuabililor carora li se aplica aceasta masura generala si punctuala sa solicite sa beneficieze de ea.
44 Fara sa fie necesara examinarea celorlalte conditii amintite la punctul 37 din prezenta hotarare, rezulta ca o masura precum cea prevazuta la articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010 nu poate fi calificata drept ajutor de stat.
45 In ultimul rand, in ceea ce priveste obligatia de a asigura aplicarea efectiva a dreptului Uniunii, rezulta din cele de mai sus ca principiul interzicerii abuzului de drept, articolul 4 alineatul (3) TUE, libertatile garantate prin Tratatul FUE, principiul nediscriminarii si normele din domeniul ajutoarelor de stat nu se opun aplicarii, intr o cauza referitoare la fiscalitatea directa, a unei dispozitii nationale precum articolul 3 alineatul 2 bis litera b) din Decretul lege nr. 40/2010.
46 Prin urmare, in lipsa unei incalcari a dreptului Uniunii, nu se poate considera ca o astfel de dispozitie, care, precum orice alta dispozitie care prevede incetarea procesului inainte de pronuntarea unei hotarari pe fond, are drept consecinta impiedicarea instantei nationale de ultim grad de a exercita controlul de legalitate care ii revine in procedurile in discutie in conformitate cu dreptul Uniunii, dupa ce a sesizat, daca este cazul, Curtea potrivit articolului 267 TFUE, este contrara obligatiei care revine instantelor nationale de ultim grad de a asigura, in cadrul competentelor acestora, aplicarea efectiva a dreptului Uniunii.
47 Avand in vedere toate aceste consideratii, trebuie sa se raspunda la intrebarile adresate ca dreptul Uniunii, in special principiul interzicerii abuzului de drept, articolul 4 alineatul (3) TUE, libertatile garantate prin Tratatul FUE, principiul nediscriminarii, normele din domeniul ajutoarelor de stat, precum si obligatia de a asigura aplicarea efectiva a dreptului Uniunii, trebuie interpretat in sensul ca nu se opune aplicarii, intr o cauza precum actiunea principala, referitoare la fiscalitatea directa, a unei dispozitii nationale care prevede inchiderea procedurilor fiscale pendinte la instanta de ultim grad prin plata unei sume egale cu 5 % din valoarea litigiului, atunci cand aceste proceduri au la baza actiuni inscrise pe rol in prima instanta cu mai mult de 10 ani inainte de data intrarii in vigoare a acestei dispozitii, iar administratia fiscala a cazut in pretentii in primele doua grade de jurisdictie.

Cu privire la cheltuielile de judecata
48 Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declara:
Dreptul Uniunii, in special principiul interzicerii abuzului de drept, art. 4 alin. (3) TUE, libertatile garantate prin Tratatul FUE, principiul nediscriminarii, normele din domeniul ajutoarelor de stat, precum si obligatia de a asigura aplicarea efectiva a dreptului Uniunii, trebuie interpretat in sensul ca nu se opune aplicarii, intr o cauza precum actiunea principala, referitoare la fiscalitatea directa, a unei dispozitii nationale care prevede inchiderea procedurilor fiscale pendinte la instanta de ultim grad prin plata unei sume egale cu 5% din valoarea litigiului, atunci cand aceste proceduri au la baza actiuni inscrise pe rol in prima instanta cu mai mult de 10 ani inainte de data intrarii in vigoare a acestei dispozitii, iar administratia fiscala a cazut in pretentii in primele doua grade de jurisdictie.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close