RIL admis. Decizia nr. 12/2012

In M. Of. nr. 734 din 31 octombrie 2012 a fost publicata Decizia nr. 12/2012 a ICCJ – Completul competent sa judece recursurile in interesul legii.

Din cuprins:
Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 11/2012 este constituit conform dispozitiilor art. 414^4 alin. (3) din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa magistratul asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Alina Gabriela Paun, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin sesizarea nr. 6.108/1.728/III-5/2012, “vizand interpretarea si aplicarea art. XXIV alin. (1) – (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu privire la stabilirea caii de atac (apel sau recurs) si a instantei competente sa judece calea de atac declarata impotriva unei hotarari judecatoresti pronuntate in prima instanta inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010, in cazul in care, dupa intrarea in vigoare a legii mentionate, cauza a fost trimisa spre rejudecare apelului”.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii invederand ca examenul jurisprudentei penale actuale a evidentiat 3 orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare:
Potrivit unei orientari jurisprudentiale s-a considerat ca, in ipoteza mentionata, calea de atac ce se va rejudeca ramane apelul, iar competenta de solutionare a acesteia apartine tribunalului, decizia pronuntata de tribunal fiind supusa recursului la curtea de apel (anexele 1 – 16).
Alte instante au stabilit recursul ca fiind calea de atac ce se va rejudeca, stabilita potrivit legii noi, competenta de solutionare a acesteia revenind curtii de apel (anexele 17 – 20).
In aceeasi ipoteza, unele instante au stabilit apelul ca fiind calea de atac ce se va rejudeca, competenta de solutionare a acesteia revenind curtii de apel (anexele 21 – 30).
A fost aratata opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul primei orientari jurisprudentiale; chiar daca dispozitiile alin. (3) ale art. XXIV din Legea nr. 202/2010 nu disting dupa cum trimiterea cauzei se dispune pentru rejudecarea in prima instanta sau in apel, interpretarea sistematica si teleologica a acestei norme impune concluzia ca vointa legiuitorului a fost sa aiba in vedere numai trimiterea spre rejudecare primei instante – numai in aceasta situatie existand ratiunea derogarii de la regula judecarii cauzei potrivit legii sub care a inceput procesul.
Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar vizand interpretarea si aplicarea art. XXIV alin. (1) – (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu privire la stabilirea caii de atac (apel sau recurs) si a instantei competente sa judece calea de atac declarata impotriva unei hotarari judecatoresti pronuntate in prima instanta inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010, in cazul in care, dupa intrarea in vigoare a legii mentionate, cauza a fost trimisa spre rejudecarea apelului.

2. Examenul jurisprudential
Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national a fost relevata o practica neunitara, in sensul ca au fost evidentiate trei orientari in problema interpretarii si aplicarii dispozitiilor art. XXIV alin. (1) – (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Intr-o prima orientare, majoritara, a practicii, unele instante au apreciat ca in cazul in care se dispune, dupa intrarea in vigoare a “legii micii reforme”, rejudecarea apelului declarat impotriva unei sentinte pronuntate de judecatorie anterior datei de 25 noiembrie 2010, competenta de solutionare a apelului apartine tribunalului, decizia data in al doilea grad de jurisdictie putand fi atacata cu recurs la curtea de apel.
In acest sens, s-a aratat ca, desi in alin. (3) al art. XXIV din lege se prevede ca in caz de desfiintare sau casare cu trimitere spre rejudecare sunt aplicabile dispozitiile legii noi cu privire la competenta, aceste dispozitii se refera doar la ipoteza in care prin decizia instantei de recurs sunt casate ambele hotarari, cu trimitere spre rejudecare la prima instanta, intrucat prevederile alin. (1) al aceluiasi articol stabilesc ca hotararile pronuntate inainte de intrarea in vigoare a legii raman supuse cailor de atac prevazute de legea sub care a inceput procesul penal.
3.2. Intr-o a doua orientare a practicii, alte instante au stabilit recursul ca fiind calea de atac ce se va rejudeca, potrivit legii noi, competenta de solutionare a acestuia revenind curtii de apel.
In sustinerea acestei opinii s-au avut in vedere dispozitiile alin. (3) al art. XXIV, care nu fac nicio distinctie intre casarea cu trimitere spre rejudecare la instanta de fond sau la cea de apel, textul aplicandu-se tuturor situatiilor de casare cu trimitere spre rejudecare.
S-a mai aratat ca, dupa modificarea Codului de procedura penala prin Legea nr. 202/2010, tribunalul nu mai este instanta de apel, conform art. XVIII pct. 4, textul fiind de imediata aplicare.
3.3. Intr-o a treia orientare a practicii, unele instante au stabilit ca apelul este calea de atac ce se va rejudeca, iar competenta de solutionare a acestuia apartine curtii de apel.
Ca argumente au fost invocate dispozitiile alin. (1) si (3) ale art. XXIV, din a caror analiza coroborata rezulta ca, in ipoteza in care se dispune casarea deciziei date in apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotararea primei instante pronuntata anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010 ramane supusa caii de atac prevazute de legea sub care a inceput procesul, respectiv cea a apelului, insa competenta de solutionare a acestuia revine curtii de apel, ca urmare a abrogarii pct. 2 al art. 27 din Codul de procedura penala, prin art. XVIII pct. 4 din lege.

4. Opinia procurorului general
Solutia propusa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este in sensul orientarii majoritare a jurisprudentei.
Facand referire la dispozitiile alin. (1) si (2) ale art. XXIV din Legea nr. 202/2010, s-a aratat ca niciunul dintre aceste texte nu contine in mod expres o regula cu caracter general, aplicabila tuturor situatiilor tranzitorii in materia judecarii cailor de atac, insa din interpretarea lor teleologica se desprinde vointa legiuitorului de a raspunde principiului previzibilitatii, prin instituirea, in mod implicit, a regulii potrivit careia procesele se desfasoara in intregime conform unei unice legi, respectiv aceea in vigoare la inceperea sa.
Cu privire la alineatul (3) al aceluiasi articol s-a apreciat ca, desi nu distinge daca casarea cu trimitere spre rejudecare vizeaza ambele hotarari pronuntate in cauza sau doar decizia data in apel, interpretarea sistematica a acestuia impune concluzia ca legiuitorul a avut in vedere numai trimiterea spre rejudecare la prima instanta, caci doar in aceasta situatie exista ratiunea derogarii de la regula judecarii cauzei potrivit legii sub care a inceput procesul.

5. Raportul asupra recursului in interesul legii
Proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza a vizat prima solutie identificata de examenul jurisprudential, in sensul ca, in cazul in care se dispune, dupa intrarea in vigoare a “legii micii reforme”, casarea deciziei instantei de apel si trimiterea cauzei spre rejudecare, hotararea pronuntata in prima instanta de catre judecatorie, inainte de intrarea in vigoare a legii, ramane supusa apelului, calea de atac prevazuta de legea sub care a inceput procesul, competenta de solutionare revenind tribunalului.
S-a argumentat, in esenta, ca regula inserata in art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 nu poate fi aplicata decat in urma unei interpretari sistematice a dispozitiilor intregului articol, intrucat in ipoteza in care hotararea data in prima instanta anterior intrarii in vigoare a noii legi continua sa-si produca efectele, nefiind desfiintata sau casata, se aplica normele din alin. (1) si (2), devenind incident principiul ultraactivitatii.

6. Inalta Curte
Din examinarea dispozitiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 rezulta ca hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a acesteia raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul, iar din alineatul (2) rezulta ca procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante.
De asemenea, in alineatul (3) s-a stabilit ca, in caz de desfiintare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozitiile din legea noua, privitoare la competenta sunt aplicabile.
Din examinarea textelor de lege enuntate se observa ca, in alineatele (1) si (2), legiuitorul, pentru a nu perturba mersul normal al ciclului procesual inceput sub legea veche, a reglementat o derogare de la principiul aplicarii imediate a normelor de drept procesual penal, stabilind ca dispozitiile relative la competenta, cai de atac, termene si motive ultraactiveaza dupa iesirea lor din vigoare.
Solutia aleasa de legiuitor este in acord cu dispozitiile art. 3 – 5 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea in aplicare a Codului de procedura penala al Republicii Socialiste Romania din 12 noiembrie 1968, potrivit carora regulile de competenta se aplica si cauzelor in care procesul penal a fost pornit inainte de intrarea in vigoare a codului, afara de cazul in care a intervenit o hotarare in prima instanta, hotararile fiind supuse cailor de atac prevazute de legea in vigoare la data pronuntarii lor. Cu privire la termene, s-a stabilit ca acestea sunt cele prevazute de legea in vigoare la data cand au inceput sa curga.
Astfel, cand o cauza a fost solutionata in primul grad de jurisdictie de instanta competenta material la acea data, chiar daca ulterior, pana la momentul ramanerii definitiva a hotararii, a intervenit o norma noua, care stabileste competenta unei alte instante de a judeca caile de atac, aceasta nu se aplica, calea de atac ordinara ramanand in competenta instantei prevazute de legea veche, care ultraactiveaza.
In mod similar, in situatia in care in cauza s-a pronuntat o hotarare supusa la acel moment, potrivit normei procesuale in vigoare, unei anumite cai de atac, iar ulterior intervine o lege care inlatura respectiva cale de atac, este aplicabila in continuare legea veche care reglementeaza acea cale de atac la data solutionarii in prima instanta, asigurandu-se astfel autoritatea hotararii si securitatea raporturilor juridice.
Pentru ca normele de drept procesual penal referitoare la competenta si caile de atac sa fie ultraactive este obligatoriu sa existe o hotarare data in prima instanta, inainte de intrarea in vigoare a noii legi de procedura, caci in caz contrar este incident principiul aplicarii imediate a normei de drept procesual penal.
Aceasta este si ratiunea pentru care in alineatul (3) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a stabilit ca, in caz de desfiintare sau casare cu trimitere spre rejudecare sunt incidente dispozitiile legii noi privitoare la competenta vizand exclusiv situatia in care este desfiintata sau casata hotararea data in primul grad de jurisdictie, in caz contrar fiind aplicabile prevederile alineatelor (1) si (2) ale aceluiasi articol.
Regula inserata in art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 nu poate fi aplicata decat in urma unei interpretari sistematice a dispozitiilor intregului articol, intrucat in ipoteza in care hotararea data in prima instanta anterior intrarii in vigoare a noii legi continua sa-si produca efectele, nefiind desfiintata sau casata, se aplica normele din alineatele (1) si (2), devenind incident principiul ultraactivitatii.
In considerarea celor expuse rezulta ca daca in recurs a fost casata numai decizia instantei de apel, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare, hotararea primei instante pronuntata inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 este supusa apelului la tribunal, iar nu direct recursului la curtea de apel.
Prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 devin incidente doar in situatia in care instanta de recurs caseaza ambele hotarari cu trimitere spre rejudecare la judecatorie, sentinta primei instante data in atare conditii fiind supusa recursului la curtea de apel.
Astfel, normele de competenta materiala cuprinse in art. 27 si art. 28^1 din Codul de procedura penala, cu referire la art. 361 alin. (1) lit. a) si art. 385^1 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sunt aplicabile doar sentintelor date de judecatorie dupa intrarea in vigoare a legii, fiind atacate direct cu recurs la curtea de apel si, prin exceptie, la tribunal, hotararile pronuntate anterior acestei date fiind supuse cailor de atac prevazute de legea sub care a inceput procesul, respectiv apelului si recursului.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 414^4 si art. 414^5 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:

Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta,
in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. XXIV alin. (1) – (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, stabileste ca:
In cazul in care dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 se caseaza decizia instantei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotararea pronuntata in prima instanta, inainte de intrarea in vigoare a legii, de catre judecatorie ramane supusa apelului, cale de atac prevazuta de legea sub care a inceput procesul, competenta de solutionare revenind tribunalului.
Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 8 octombrie 2012.