Fiscalitate – A sasea directiva TVA – Articolul 2 – Prestare de servicii cu titlu oneros

„Fiscalitate – A sasea directiva TVA – Articolul 2 – Prestare de servicii cu titlu oneros – Servicii de telecomunicatii – Cartele telefonice preplatite ce contin informatii care permit efectuarea de apeluri internationale – Comercializare prin intermediul unei retele de distribuitori”

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)

3 mai 2012

In cauza C 520/10,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de First tier Tribunal (Tax Chamber) (Regatul Unit), prin decizia din 22 octombrie 2010, primita de Curte la 8 noiembrie 2010, in procedura

Lebara Ltd
impotriva
Commissioners for Her Majesty’s Revenue and Customs,

CURTEA (Camera a treia),
compusa din domnul K. Lenaerts, presedinte de camera, domnul J. Malenovský, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii G. Arestis si T. von Danwitz (raportor), judecatori,
avocat general: domnul N. Jääskinen,
grefier: doamna K. Sztranc Sławiczek, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 13 octombrie 2011,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Lebara Ltd, de P. Lasok, QC, si de M. Angiolini, barrister, mandatati de S. Macherla, solicitor;
– pentru guvernul Regatului Unit, de S. Hathaway si de L. Seeboruth, in calitate de agenti, asistati de R. Hill, barrister;
– pentru guvernul elen, de K. Paraskevopoulou, de M. Germani si de I. Pouli, in calitate de agenti;
– pentru guvernul olandez, de C. Wissels, de M. de Ree, de M. Bulterman, precum si de J. Langer, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Europeana, de R. Lyal si de C. Soulay, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 8 decembrie 2011,

pronunta prezenta

Hotarare
1 Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 2 punctul 1 din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare (JO L 145, p. 1), astfel cum a fost modificata prin Directiva 2003/92/CE a Consiliului din 7 octombrie 2003 (JO L 260, p. 8, denumita in continuare „A sasea directiva”).
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Lebara Ltd (denumita in continuare „Lebara”), pe de o parte, si Commissioners for Her Majesty’s Revenue and Customs (denumiti in continuare „Commissioners”), pe de alta parte, cu privire la o decizie de impunere emisa de acestia din urma si referitoare la taxa pe valoarea adaugata (denumita in continuare „TVA”) pe care Lebara ar datora o ca urmare a serviciilor de telecomunicatii furnizate de aceasta in luna martie 2005.

Cadrul juridic

3 Potrivit articolului 2 primul si al doilea paragraf din Prima directiva 67/227/CEE a Consiliului din 11 aprilie 1967 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri (JO 1967, 71, p. 1301, denumita in continuare „Prima directiva”):
„Principiul sistemului comun privind [TVA ul] presupune aplicarea asupra bunurilor si a serviciilor a unei taxe generale pe consum exact proportionale cu pretul bunurilor si al serviciilor, indiferent de numarul de operatiuni care au loc in procesul de productie si de distributie anterior etapei in care este perceputa taxa.
La fiecare operatiune, [TVA ul], calculat la pretul bunurilor sau al serviciilor la o cota aplicabila bunurilor sau serviciilor respective, este exigibil dupa deducerea valorii [TVA ului] suportat direct de diferitele componente ale pretului.” [traducere neoficiala]
4 Articolul 2 punctul 1 din A sasea directiva supune TVA ului „livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul tarii de catre o persoana impozabila care actioneaza ca atare” [traducere neoficiala].
5 Potrivit articolului 5 alineatul (1) din aceasta directiva, „livrare de bunuri” inseamna transferul dreptului de a dispune de bunuri corporale in calitate de proprietar.
6 Articolul 6 din directiva respectiva prevede:
„(1) «Prestare de servicii» inseamna orice operatiune care nu constituie o livrare de bunuri in sensul articolului 5.
Aceste tranzactii pot include, intre altele:
– cesiunea de bunuri necorporale, indiferent daca acestea fac sau nu fac obiectul unui drept de proprietate;
[…]
(4) Atunci cand o persoana impozabila care actioneaza in nume propriu, dar in contul unei alte persoane, ia parte la o prestare de servicii, se considera ca a primit si a prestat ea insasi serviciile respective.
[…]” [traducere neoficiala]
7 Potrivit articolului 9 din A sasea directiva, care se gaseste in titlul VI din aceasta, intitulat „Locul operatiunilor taxabile”:
„(1) Locul prestarii de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul si a stabilit sediul activitatii sale economice sau un sediu comercial fix de la care este prestat serviciul sau, in absenta unui astfel de sediu al activitatii sale sau a unui sediu comercial fix, locul unde prestatorul isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita.
(2) Cu toate acestea:
[…]
(e) locul prestarii urmatoarelor servicii […] unor persoane impozabile stabilite in Comunitate, dar intr o tara diferita de cea a prestatorului, este locul unde clientul si a stabilit sediul activitatii sale economice sau locul unde are un sediu comercial fix pentru care este prestat serviciul sau, in absenta unui astfel de loc, locul unde isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita:
[…]
– telecomunicatii. Servicii de telecomunicatii inseamna servicii care au ca obiect transmiterea, emiterea si receptia de semnale, inscrisuri, imagini si sunete sau de informatii de orice natura prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmiteri, emiteri sau receptii. Serviciile de telecomunicatii in sensul prezentei dispozitii acopera de asemenea furnizarea accesului la retelele mondiale de informatii.
[…]” [traducere neoficiala]
8 Articolul 10 alineatele (1) si (2) din aceeasi directiva, care se gaseste in titlul VII din aceasta, intitulat „Fapt generator si exigibilitatea taxei”, prevede urmatoarele:
„(1) (a) «Fapt generator» inseamna faptul prin care sunt realizate conditiile legale necesare pentru ca taxa sa devina exigibila.
(b) Taxa devine «exigibila» atunci cand autoritatea fiscala dobandeste in temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoana obligata la plata acesteia, chiar daca plata acestei taxe poate fi amanata.
(2) Faptul generator intervine si taxa devine exigibila atunci cand sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile. […]
Cu toate acestea, in cazul in care plata este facuta inainte de livrarea bunurilor sau prestarea de servicii, taxa devine exigibila la incasarea platii si la suma incasata.
[…]” [traducere neoficiala]
Actiunea principala si intrebarile preliminare
9 Lebara este o societate comerciala cu sediul in Regatul Unit care furnizeaza servicii de telecomunicatii. La data faptelor din actiunea principala, aceasta comercializa in acest scop, prin intermediul unor persoane impozabile stabilite in alte state membre (denumite in continuare „distribuitori”), cartele telefonice destinate unor persoane stabilite in aceste state membre si care doreau sa efectueze apeluri in tari terte la un pret avantajos.
10 Pe cartelele telefonice vandute de Lebara erau indicate, printre altele, marca, valoarea nominala exprimata in moneda statului membru de stabilire a distribuitorului, unul sau mai multe numere de acces locale pentru a efectua apeluri, precum si un cod PIN ascuns. Pentru a efectua un apel, era suficient sa se cunoasca aceste informatii, in special codul PIN.
11 Cartelele telefonice puteau fi folosite numai pentru a efectua convorbiri telefonice. Perioada lor de valabilitate era limitata, pe de o parte, de valoarea nominala care era indicata pe ele si, pe de alta parte, de o perioada determinata, calculata de la data primei utilizari. La sfarsitul acestei perioade, creditul disponibil se pierdea.
12 Pentru a contacta un interlocutor dintr o tara terta, utilizatorul forma numarul de acces local inscris pe cartela. Apelul era preluat de reteaua de telecomunicatii a unui operator local de telefonie, cu care Lebara incheiase in prealabil un contract pentru punerea la dispozitie a unuia sau a mai multor numere locale specializate, si era directionat catre centrala detinuta de Lebara si administrata de aceasta din urma in Regatul Unit. In continuare, sistemul automat al Lebara cerea utilizatorului sa tasteze codul PIN indicat pe cartela. Cand codul era recunoscut de sistemul automat, utilizatorul forma numarul international dorit. Apelul era, asadar, directionat catre destinatia finala de furnizorii de servicii internationale de telefonie cu care Lebara incheiase anterior contracte care ii dadeau accesul la reteaua internationala de telecomunicatii a acestora.
13 Lebara nu vindea cartelele telefonice direct consumatorilor, ci numai prin intermediul unei retele de distribuitori.
14 Din decizia de trimitere rezulta ca distribuitorii cumparau cartelele telefonice de la Lebara la un pret convenit, mai mic decat valoarea nominala a acestor cartele, si le revindeau ulterior sub denumirea proprie, sub o denumire aleasa de acestia sau chiar sub marca Lebara. In orice caz, distribuitorii actionau in nume si pe cont propriu, iar nu ca agenti ai Lebara. Cartelele telefonice erau vandute aproape in exclusivitate unor utilizatori finali in statul membru al distribuitorului, fie prin intermediul acestuia, fie prin intermediul altor persoane impozabile, precum vanzatorii angro sau cu amanuntul stabiliti in acest stat membru si care actioneaza ca intermediari. Lebara nu cunostea si nici nu controla pretul de revanzare solicitat de distribuitori sau de ceilalti intermediari.
15 Cartelele telefonice erau activate de Lebara la cererea distribuitorului, cu conditia ca acesta sa le fi platit. Chiar daca Lebara nu cunostea identitatea utilizatorului final, aceasta dispunea de sisteme care ii permiteau sa urmareasca traseul folosirii fiecarei cartele vandute si sa stabileasca, printre altele, daca aceasta era valabila si care erau creditul disponibil, numerele de la care se efectuasera apeluri prin intermediul acestei cartele, precum si numerele apelate. Niciun distribuitor si nicio alta persoana nu aveau acces la aceste sisteme.
16 Lebara nu a platit TVA ul aferent vanzarii cartelelor telefonice catre distribuitori pentru motivul ca aceasta tranzactie constituia o prestare de servicii de telecomunicatii al carei loc era in statul membru de stabilire a distribuitorului, astfel incat acestuia din urma ii revenea sarcina de a plati TVA ul in respectivul stat membru in conformitate cu procedura de taxare inversa. Potrivit Lebara, utilizarea efectiva a cartelei nu presupunea ca aceasta sa furnizeze utilizatorului final o prestare de servicii cu titlu oneros.
17 In schimb, Commissioners au considerat ca Lebara trebuie sa achite TVA ul in Regatul Unit intrucat aceasta societate furniza, in realitate, doua servicii: pe de o parte, „emiterea”, care avea loc la momentul vanzarii cartelei catre distribuitor, si, pe de alta parte, „rascumpararea”, care intervenea in momentul utilizarii efective a cartelei de catre utilizatorul final. Statele membre ar fi libere sa impoziteze fie prima, fie a doua prestare. In Regatul Unit este impozabila a doua prestare. Baza de impozitare ar constitui o partea din suma platita de distribuitor catre Lebara si care corespunde proportiei folosirii efective a cartelei de catre utilizatorul final in raport cu valoarea nominala a acesteia.
18 Pentru acest motiv, Commissioners au emis o decizie de impunere cu privire la TVA ul aferent serviciilor de telecomunicatii furnizate de Lebara in martie 2005. Lebara a formulat actiune impotriva acestei decizii la instanta de trimitere.
19 Instanta considera mai ales ca, avand in vedere practicile diferite referitoare la tratamentul fiscal al unor astfel de cartele telefonice care exista in unele state membre, exista riscul dublei impuneri sau al neimpozitarii veniturilor care provin din comercializarea cartelelor telefonice. Considerand ca solutionarea actiunii principale depinde de interpretarea dreptului Uniunii, First tier Tribunal (Tax Chamber) a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„In imprejurari precum cele din prezenta cauza:
1) Atunci cand o persoana impozabila («comerciantul A») vinde cartele telefonice care reprezinta dreptul de a primi servicii de telecomunicatii de la acea persoana, articolul 2 punctul 1 din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca respectivul comerciant A efectueaza doua livrari in scopuri de TVA: una la momentul initial al vanzarii cartelei telefonice de catre comerciantul A unei alte persoane impozabile («comerciantul B») si alta la momentul rascumpararii cartelei (si anume la momentul folosirii acesteia de catre o persoana – «utilizatorul final» – pentru a efectua apeluri telefonice)?
2) In cazul unui raspuns afirmativ, cum se aplica TVA ul (in conformitate cu legislatia UE in materie de TVA) in lantul de prestari, atunci cand comerciantul A vinde cartela telefonica comerciantului B, comerciantul B revinde cartela in statul membru B unde este in cele din urma cumparata de utilizatorul final, iar acesta o foloseste ulterior pentru a efectua apeluri telefonice?”

Cu privire la intrebarile preliminare

20 Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere vizeaza un operator de telefonie care propune servicii de telecomunicatii ce constau in vanzarea catre un distribuitor a unor cartele telefonice care contin toate informatiile necesare pentru a efectua apeluri telefonice internationale prin infrastructura pusa la dispozitie de operatorul respectiv si care sunt revandute de distribuitor, in numele si pe seama sa, unor utilizatori finali, fie in mod direct, fie prin intermediul altor persoane impozabile precum vanzatori angro si cu amanuntul. Instanta respectiva solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 2 punctul 1 din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca un astfel de operator de telefonie furnizeaza doua prestari de servicii cu titlu oneros, una catre distribuitor, la momentul vanzarii cartelei telefonice acestuia din urma, iar cealalta catre utilizatorul final, atunci cand acesta efectueaza apeluri telefonice folosind informatiile inscrise pe cartela.
21 In observatiile transmise Curtii sunt mentionate, in esenta, trei opinii diferite in aceasta privinta. Potrivit primelor doua opinii, operatorul de telefonie presteaza un singur serviciu impozabil de telecomunicatii, fie distribuitorului, atunci cand acest operator ii vinde cartela telefonica, fie utilizatorului final, atunci cand i se permite acestuia din urma sa foloseasca efectiv cartela pentru a efectua apeluri. Potrivit celei de a treia opinii, operatorul furnizeaza doua prestari distincte, statul membru fiind liber sa aleaga prestarea pe care o supune TVA ului.
22 Pentru a raspunde la prima intrebare, trebuie amintite obiectivele si principalele reguli ale sistemului comun de TVA, precum si particularitatile sistemului de comercializare in discutie in actiunea principala.
23 Potrivit articolului 2 din Prima directiva, principiul sistemului comun de TVA presupune aplicarea asupra bunurilor si a serviciilor a unei taxe generale pe consum exact proportionale cu pretul bunurilor si al serviciilor, indiferent de numarul de operatiuni care au loc in procesul de productie si de distributie anterior etapei in care este perceputa taxa (a se vedea in special Hotararea din 3 octombrie 2006, Banca popolare di Cremona, C 475/03, Rec., p. I 9373, punctul 21, si Hotararea din 28 octombrie 2010, Comisia/Polonia, C 49/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 44).
24 Cu toate acestea, la fiecare operatiune, TVA ul este exigibil numai dupa deducerea cuantumului TVA ului care a fost aplicat direct asupra costului diferitelor elemente constitutive ale pretului. Mecanismul deducerilor este reglementat astfel incat persoanele impozabile sunt autorizate sa deduca din TVA ul pe care il datoreaza cuantumurile TVA ului care au fost deja aplicate bunurilor sau serviciilor aferente intrarilor, iar taxa sa priveasca, in fiecare etapa, numai valoarea adaugata si sa fie, in cele din urma, suportata de consumatorul final (a se vedea Hotararile citate anterior, Banca popolare di Cremona, punctul 22, si Comisia/Polonia, punctul 44).
25 Rezulta de aici ca TVA ul are ca scop sa fie suportat numai de consumatorul final si sa fie perfect neutru in raport cu persoanele impozabile care intervin in procesul de productie si de distributie anterior etapei impozitarii finale, indiferent de numarul operatiilor intervenite (a se vedea in acest sens Hotararea din 15 octombrie 2002, Comisia/Germania, C 427/98, Rec., p. I 8315, punctul 29).
26 In plus, din articolul 2 punctul 1 din A sasea directiva rezulta ca sunt supuse TVA ului livrarile de bunuri si prestarile de servicii, iar nu platile efectuate in schimbul acestora (a se vedea in acest sens Hotararea din 9 octombrie 2001, Cantor Fitzgerald International, C 108/99, Rec., p. I 7257, punctul 17, si Hotararea din 21 februarie 2006, BUPA Hospitals si Goldsborough Developments, C 419/02, Rec., p. I 1685, punctul 50). Cu toate acestea, potrivit articolului 10 alineatul (2) al doilea paragraf din A sasea directiva, TVA ul poate deveni exigibil inainte de livrarea bunurilor sau de prestarea de servicii, cu conditia ca toate elementele pertinente ale faptului generator, si anume viitoarea livrare sau viitoarea prestare, sa fie deja cunoscute (a se vedea Hotararea BUPA Hospitals si Goldsborough Developments, citata anterior, punctul 48).
27 In sfarsit, potrivit unei jurisprudente constante, o prestare de servicii nu este efectuata „cu titlu oneros”, in sensul articolului 2 punctul 1 din A sasea directiva, si, prin urmare, nu este impozabila decat in cazul in care intre prestator si beneficiar exista un raport juridic in cadrul caruia au loc prestatii reciproce, plata primita de prestator constituind contravaloarea efectiva a serviciului furnizat beneficiarului. Existenta unei legaturi directe intre serviciul prestat si contravaloarea primita este, asadar, necesara (a se vedea in special Hotararea din 3 septembrie 2009, RCI Europe, C 37/08, Rep., p. I 7533, punctele 24 si 30, Hotararea din 29 octombrie 2009, Comisia/Finlanda, C 246/08, Rep., p. I 10605, punctele 44 si 45, precum si Hotararea din 27 octombrie 2011, GFKL Financial Services, C 93/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctele 18 si 19).
28 In ceea ce priveste particularitatile sistemului de comercializare in discutie in actiunea principala, trebuie amintit ca cartelele sunt de unica folosinta intrucat nu permit decat efectuarea de apeluri telefonice internationale catre destinatii si la tarife stabilite in prealabil. Astfel, acestea dau dreptul doar la un singur tip de servicii ale caror natura si cantitate sunt predeterminate si care sunt supuse unei singure cote de impozitare.
29 Comercializarea cartelelor telefonice se realizeaza printr un lant de distributie care cuprinde cel putin un operator intermediar, si anume distribuitorul, intre operatorul de telefonie care pune la dispozitie infrastructura necesara pentru efectuarea apelurilor telefonice internationale si utilizatorul final. Potrivit expunerii faptelor din decizia de trimitere, distribuitorul respectiv revinde cartelele telefonice in numele si pe seama sa.
30 In plus, pretul platit de utilizatorul final pentru achizitionarea unei cartele telefonice, fie direct de la distribuitor, fie de la un vanzator cu amanuntul intermediar, nu este in mod obligatoriu identic cu valoarea nominala a cartelei. In sfarsit, operatorul de telefonie, care nu controleaza pretul de revanzare solicitat de distribuitori sau de ceilalti intermediari, nu este in masura sa il cunoasca.
31 Dat fiind ca o prestare de servicii este impozabila numai daca este efectuata cu titlu oneros, ceea ce presupune existenta unei reciprocitati intre serviciul furnizat si plata care constituie contravaloarea acestuia, astfel cum se mentioneaza la punctul 27 din prezenta hotarare, se impune constatarea faptului ca operatorul de telefonie primeste doar o singura plata efectiva in cadrul furnizarii serviciilor sale de telecomunicatii.
32 In aceste conditii, nu se poate considera ca operatorul de telefonie furnizeaza doua prestari de servicii cu titlu oneros in sensul articolului 6 alineatul (1) din A sasea directiva, una distribuitorului si cealalta utilizatorului final.
33 Pentru a se stabili beneficiarul singurei prestari de servicii efectuate cu titlu oneros de catre operatorul respectiv si deci singura prestare impozabila, trebuie sa se determine cine dintre distribuitorul sau utilizatorul final se afla intr un raport juridic cu operatorul de telefonie in cadrul caruia au loc prestatii reciproce.
34 In aceasta privinta, trebuie mentionat, pe de o parte, ca operatorul de telefonie furnizeaza distribuitorului, prin vanzarea cartelelor telefonice, toate informatiile necesare pentru a efectua apeluri telefonice internationale de o anumita durata prin infrastructura pe care o pune la dispozitie, transferand in acest mod distribuitorului dreptul de a utiliza infrastructura pentru a efectua astfel de apeluri. Asadar, operatorul de telefonie furnizeaza un serviciu distribuitorului.
35 Acest serviciu se incadreaza in notiunea „servicii de telecomunicatii”, in sensul articolului 9 alineatul (2) litera (e) a zecea liniuta din A sasea directiva. Astfel, aceasta dispozitie defineste notiunea respectiva in mod extensiv, incluzand nu numai transmiterea de semnale si de sunete ca atare, dar si toate serviciile „care au ca obiect” astfel de transmiteri, precum si cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmiteri.
36 Pe de alta parte, in schimbul respectivului serviciu de telecomunicatii, distribuitorul plateste pretul convenit cu operatorul de telefonie.
37 Aceasta plata nu poate fi considerata o plata efectuata de utilizatorul final catre operatorul de telefonie, chiar daca revanzarea cartelei telefonice de catre distribuitor si, daca este cazul, de catre ceilalti operatori intermediari face ca, in final, sarcina platii respective sa se repercuteze asupra acestui utilizator final.
38 Astfel, distribuitorul revinde cartelele telefonice in numele si pe seama sa si a recurs, cel putin pentru o parte din aceasta revanzare, si la alti operatori intermediari, precum vanzatori angro si cu amanuntul. In plus, cuantumul pe care utilizatorul final il plateste efectiv distribuitorului sau unui vanzator cu amanuntul intermediar la cumpararea cartelei telefonice nu este in mod obligatoriu identic cu pretul platit de distribuitor operatorului de telefonie sau cu valoarea nominala a cartelei, iar operatorul de telefonie nu este in masura sa cunoasca acest cuantum. De altfel, identitatea utilizatorului final al unei cartele telefonice nu este neaparat cunoscuta la momentul platii efectuate de distribuitor catre operatorul de telefonie, in special atunci cand cartela este destinata revanzarii de catre un alt operator intermediar.
39 Avand in vedere aceste imprejurari, nu se poate considera ca distribuitorul, prin plata efectuata catre operatorul de telefonie, transmite numai suma platita de utilizatorul final operatorului de telefonie si creeaza astfel o legatura directa intre acestia.
40 Pe de alta parte, dat fiind faptul ca utilizatorul final nu are niciun drept sa i se ramburseze de catre operatorul de telefonie un eventual credit neutilizat in perioada de valabilitate a cartelei, existenta unei legaturi directe intre acest utilizator si operatorul de telefonie nu poate fi stabilita pe baza unui astfel de drept.
41 Din cele de mai sus rezulta ca exista un schimb de prestatii reciproce, in sensul jurisprudentei amintite la punctul 27 din prezenta hotarare, intre operatorul de telefonie si distribuitor la vanzarea initiala a cartelelor telefonice catre acesta din urma.
42 Astfel, respectarea articolului 2 primul paragraf din Prima directiva si a principiului neutralitatii fiscale este asigurata in cazul existentei unui lant de distributie a serviciilor de telecomunicatii precum cel in discutie in actiunea principala, in special in cazul in care distribuitorul nu revinde cartelele in mod direct utilizatorului final. Astfel, atat vanzarea initiala a unei cartele telefonice, cat si revanzarea sa ulterioara sunt operatiuni taxabile. In fiecare etapa a lantului de distributie, TVA ul este exact proportional cu pretul platit si permite deducerea taxei platite in amonte. In special, in cazul ultimei vanzari a unei cartele telefonice catre utilizatorul final, TVA ul este exact proportional cu pretul platit de acesta pentru cumpararea cartelei, chiar daca acest pret nu este identic cu valoarea nominala a cartelei.
43 In consecinta, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 2 punctul 1 din A sasea directiva trebuie interpretat in sensul ca un operator de telefonie care propune servicii de telecomunicatii ce constau in vanzarea catre un distribuitor a unor cartele telefonice care contin toate informatiile necesare pentru a efectua apeluri telefonice internationale prin infrastructura pusa la dispozitie de operatorul respectiv si care sunt revandute de distribuitor, in numele si pe seama sa, unor utilizatori finali, fie in mod direct, fie prin intermediul altor persoane impozabile precum vanzatori angro si cu amanuntul, furnizeaza o prestare de servicii de telecomunicatii cu titlu oneros catre distribuitor. In schimb, operatorul respectiv nu furnizeaza o a doua prestare de servicii cu titlu oneros catre utilizatorul final atunci cand acesta, dupa ce a achizitionat cartela telefonica, isi exercita dreptul de a efectua apeluri telefonice folosind informatiile inscrise pe aceasta cartela.
44 Avand in vedere raspunsul la prima intrebare, nu este necesar sa se raspunda la a doua intrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecata

45 Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:
Articolul 2 punctul 1 din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2003/92/CE a Consiliului din 7 octombrie 2003, trebuie interpretat in sensul ca un operator de telefonie care propune servicii de telecomunicatii ce constau in vanzarea catre un distribuitor a unor cartele telefonice care contin toate informatiile necesare pentru a efectua apeluri telefonice internationale prin infrastructura pusa la dispozitie de operatorul respectiv si care sunt revandute de distribuitor, in numele si pe seama sa, unor utilizatori finali, fie in mod direct, fie prin intermediul altor persoane impozabile precum vanzatori angro si cu amanuntul, furnizeaza o prestare de servicii de telecomunicatii cu titlu oneros catre distribuitor. In schimb, operatorul respectiv nu furnizeaza o a doua prestare de servicii cu titlu oneros catre utilizatorul final atunci cand acesta, dupa ce a achizitionat cartela telefonica, isi exercita dreptul de a efectua apeluri telefonice folosind informatiile inscrise pe aceasta cartela.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close