Recurs – Ajutoare de stat – Renuntarea la o creanta fiscala – Scutire de impozitul pe profit

„Recurs – Ajutoare de stat – Renuntarea la o creanta fiscala – Scutire de impozitul pe profit – Majorarea capitalului social – Comportament al statului in calitate de investitor privat avizat in economia de piata – Criterii de distinctie intre statul actionar si statul care isi exercita prerogativele de putere publica – Definitia investitorului privat de referinta – Principiul egalitatii de tratament – Sarcina probei”

HOTARAREA CURTII (Marea Camera)

5 iunie 2012

In cauza C 124/10 P,
avand ca obiect un recurs formulat in temeiul articolului 56 din Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene, introdus la 26 februarie 2010,

Comisia Europeana, reprezentata de E. Gippini Fournier, de B. Stromsky si de D. Grespan, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,
recurenta,
sustinuta de:
Autoritatea de Supraveghere AELS, reprezentata de X. Lewis si de B. Alterskjær, in calitate de agenti,
intervenienta in recurs,
celelalte parti in proces fiind:
Électricité de France (EDF), cu sediul in Paris (Franta), reprezentata de M. Debroux, avocat,
reclamanta in prima instanta,
Republica Franceza, reprezentata de G. de Bergues si de J. Gstalter, in calitate de agenti,
Iberdrola SA, cu sediul in Bilbao (Spania), reprezentata de J. Ruiz Calzado si de É. Barbier de La Serre, avocati,
interveniente in prima instanta,

CURTEA (Marea Camera),
compusa din domnul V. Skouris, presedinte, domnii A. Tizzano, J. N. Cunha Rodrigues, K. Lenaerts, J. C. Bonichot si M. Safjan, presedinti de camera, domnii K. Schiemann, E. Juhász, G. Arestis, A. Borg Barthet, A. Arabadjiev (raportor) si D. Šváby si doamna M. Berger, judecatori,
avocat general: domnul J. Mazák,
grefier: doamna R. Șeres, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 12 iulie 2011,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 20 octombrie 2011,

pronunta prezenta Hotarare

1 Prin recursul formulat, Comisia Europeana solicita anularea Hotararii Tribunalului Uniunii Europene din 15 decembrie 2009, EDF/Comisia (T 156/04, Rep., p. II 4503, denumita in continuare „hotararea atacata”), prin care acesta a anulat articolele 3 si 4 din Decizia 2005/145/CE a Comisiei din 16 decembrie 2003 privind ajutoarele de stat pe care Franta le a acordat EDF si sectorului industriei electrice si a gazelor (JO 2005, L 49, p. 9, denumita in continuare „decizia in litigiu”).

Cadrul juridic
2 Articolul 38 alineatul 2 din Codul general al impozitelor francez prevede:
„Profitul net este reprezentat de diferenta dintre valorile activului net la inchiderea si la deschiderea perioadei ale carei rezultate trebuie sa constituie baza impozitului, diminuata cu suplimentele de aport si majorata cu prelevarile efectuate in aceasta perioada de operator sau de asociati. Activul net constituie excedentul valorilor de activ fata de totalul reprezentat la pasiv de creantele tertilor, amortizarile si provizioanele justificate.”
3 Articolul 4 alineatele I si II din Legea nr. 97 1026 din 10 noiembrie 1997 privind masuri urgente cu caracter fiscal si financiar (JORF din 11 noiembrie 1997, p. 16387) prevede:
„I.  Lucrarile retelei de alimentare generala cu energie electrica constituie proprietatea Électricité de France [denumita in continuare «EDF»] din momentul in care i a fost concesionata aceasta retea.
II.  Pentru aplicarea prevederilor [alineatului] I, la 1 ianuarie 1997, contravaloarea bunurilor in natura concesionate din cadrul retelei de alimentare generala care figureaza la pasivul bilantului [EDF] se inscrie, fara diferentele de reevaluare corespunzatoare, la postul «Dotari cu capital».”

Istoricul cauzei

Contextul general al cauzei
4 EDF produce, transporta si distribuie energie electrica, in special pe intreg teritoriul francez. Infiintata prin Legea nr. 46 628 din 8 aprilie 1946 privind nationalizarea energiei electrice si a gazului (JORF din 9 aprilie 1946, p. 2651), EDF era detinuta in totalitate de stat la data adoptarii, in cursul anului 2002, a deciziei privind deschiderea procedurii prevazute la articolul 88 alineatul (2) CE.
5 Articolul 36 din Legea nr. 46 628 a stabilit principiul transferului catre EDF al concesiunilor de energie electrica nationalizate. Diferitele concesiuni privind transportul de energie electrica acordate de stat au fost unificate in 1958 intr o concesiune unica, numita „a retelei de alimentare generala” (denumita in continuare „RAG”).
6 Aplicarea pentru EDF a planului contabil general din 1982, care cuprindea norme contabile specifice concesiunilor, a condus, incepand cu anul 1987, la luarea in considerare a constrangerilor specifice carora trebuie sa le faca fata concesionarii, care au obligatia de a restitui bunurile concesionate in stare buna de functionare la incheierea concesiunii, in temeiul „principiului perenitatii serviciilor publice”.
7 In aplicarea respectivului plan contabil general, a fost intocmit un plan contabil propriu pentru EDF, aprobat prin Decretul interministerial din 21 decembrie 1986 (JORF din 30 decembrie 1986, p. 15794).
8 In aplicarea acestui din urma plan contabil, RAG a fost inscrisa in activul bilantului EDF la postul intitulat „Imobilizari corporale ale domeniului concesionat”, iar intre 1987 si 1996 au fost constituite provizioane specifice in cadrul reinnoirii imobilizarilor concesionate, destinate sa permita concesionarului sa predea concedentului aceste bunuri in perfecta stare la incheierea concesiunii.
9 Cheltuielile pentru reinnoire efectuate de EDF au fost inregistrate in bilant la postul intitulat „Contravaloarea bunurilor concesionate”. Acest post, denumit si „Drepturile concedentului”, reprezenta o datorie a EDF catre statul francez, legata de predarea gratuita a bunurilor inlocuite la finalul concesiunii.
10  In 1994, Curtea de Conturi franceza a considerat nelegal statutul patrimonial al RAG si, asadar, planul contabil mentionat. Prin urmare, statul francez a procedat la o clarificare a statutului patrimonial al RAG, precum si la o restructurare a bilantului EDF.
11  Contractul de antrepriza „Stat EDF 1997-2000”, semnat la 8 aprilie 1997, prevedea o standardizare a conturilor intreprinderii si a relatiilor sale financiare cu statul, in perspectiva deschiderii pietei energiei electrice prevazute de Directiva 96/92/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 decembrie 1996 privind normele comune pentru piata interna de energie electrica (JO 1997, L 27, p. 20). In acest context a fost adoptata Legea nr. 97-1026.
12  Inainte de adoptarea acestei legi, bilantul EDF se prezenta astfel:
– la activ figura un post intitulat „Imobilizari corporale ale domeniului concesionat”, in suma de 285,7 miliarde FRF, din care aproximativ 90 de miliarde FRF in cadrul RAG;
– la pasiv figura un post intitulat „Provizioane”, dotat cu aproximativ 38,5 miliarde FRF in cadrul RAG, precum si un post intitulat „Contravaloarea bunurilor concesionate”, care inregistra cheltuielile pentru reinnoire efectuate. Acest post se ridica la 145,2 miliarde FRF, din care 18,3 miliarde in cadrul RAG.
13  In temeiul articolului 4 din Legea nr. 97 1026, la 22 decembrie 1997 a fost comunicata catre EDF restructurarea respectivei parti a bilantului EDF printr o scrisoare a ministrului economiei, finantelor si industriei, a secretarului de stat pentru buget si a secretarului de stat pentru industrie si, mai precis, prin anexa 1 la aceasta. Consecintele fiscale ale restructurarii respective erau expuse in anexa 3 la scrisoarea mentionata. La punctul 34 din hotararea atacata, Tribunalul a rezumat operatiunile efectuate in cadrul respectivei restructurari astfel:
– in primul rand, bunurile care constituie RAG au fost reclasificate, pentru valoarea de 90,325 miliarde FRF, drept „bunuri proprii” si au pierdut astfel calificarea drept „bunuri concesionate”;
– in al doilea rand, provizioanele pentru reinnoirea RAG neutilizate, in suma de 38,521 miliarde FRF, au fost contabilizate ca profit nedistribuit fara a tranzita contul de profit si pierdere si au fost reclasificate, pentru valoarea de 20,225 miliarde FRF, ca nou report al pierderilor, acest cont fiind astfel regularizat, iar soldul de 18,296 miliarde FRF fiind afectat rezervelor. Desi nu au fost trecute prin contul de rezultate, aceste reclasificari au determinat constatarea unui produs impozabil, impozitat cu o cota de 41,66 %, in temeiul articolului 38 alineatul 2 din Codul general al impozitelor;
–in al treilea rand, „drepturile concedentului” au fost afectate direct postului de dotari cu capital, pentru o valoare de 14,119 miliarde FRF (dintr un total de 18,345 miliarde FRF), fara a tranzita contul de rezultat, soldul fiind inscris in diverse conturi de reevaluare.

Procedura administrativa si decizia in litigiu
14  Prin scrisorile din 10 iulie si din 27 noiembrie 2001, Comisia a solicitat autoritatilor franceze sa ii furnizeze anumite informatii privind mai multe masuri adoptate in privinta EDF si care pot cuprinde elemente de ajutoare de stat.
15  Ulterior a avut loc un schimb de scrisori intre Comisie si autoritatile franceze, printre care figureaza o scrisoare din 9 aprilie 2002, adresata Comisiei de autoritatile franceze, la care era anexata o nota nedatata a Directiei generale pentru impozite din cadrul Ministerului Economiei, Finantelor si Industriei, in care se arata intre altele dupa cum urmeaza:
„Drepturile concedentului aferente RAG reprezinta o datorie inexistenta pe care incorporarea in capital a scutit o de impozit in mod nejustificat.
Aceste provizioane au fost incorporate in capital fara incidenta fiscala, RAG neapartinand regimului fiscal si contabil al concesiunilor. Intrucat RAG este constituita din bunuri proprii, EDF nu avea fata de stat nicio datorie de restituire a acestor bunuri, astfel incat sumele corespunzatoare care figureaza la postul «[D]repturi ale concedentului» nu constituie un pasiv real, ci o rezerva care nu este scutita de impozit. In aceste conditii, aceasta rezerva ar fi trebuit, anterior incorporarii sale in capital, sa fie transferata din pasivul organismului, in care figura in mod gresit, catre un cont de situatie neta, determinand astfel o variatie pozitiva a activului net impozabil in temeiul articolului 38 [alineatul 2], citat anterior.
Avantajul ca impozit astfel obtinut poate fi evaluat la 5,88 [miliarde FRF] (14,119 × 41,66 %) [respectiv 888,89 milioane de euro potrivit conversiei realizate de Comisie pe baza cursului de schimb FRF/euro din data de 22 decembrie 1997].”
16  Prin scrisoarea din 16 octombrie 2002, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene la 16 noiembrie 2002 (JO C 280, p. 8), Comisia a notificat autoritatilor franceze trei decizii conexe privitoare la EDF. In special, in conformitate cu articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia a adoptat o decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare privind avantajul care rezulta din faptul ca EDF nu a platit impozit pe profit pentru partea din provizioanele contabile create cu scutire de impozit pentru reinnoirea RAG.
17  In continuare, a avut loc un nou schimb de scrisori intre autoritatile franceze si Comisie, printre care figureaza o scrisoare din 9 decembrie 2002 adresata Comisiei de autoritatile franceze, in care se arata intre altele dupa cum urmeaza:
„2.  Reforma contabila din 1997 se poate analiza ca o dotare suplimentara cu capital cu o suma egala cu scutirea partiala de impozit, al carei scop a fost, printre altele, acela de a corecta subcapitalizarea.
[…]
Drepturile concedentului «RAG» erau deja considerate, inainte de 1997, drept fonduri proprii ca urmare a situatiei speciale rezultate din dubla calitate a statului in raport cu EDF: autoritate concesionara si proprietar. In aceste conditii, se subintelegea ca drepturile concedentului nu constituie o datorie cu adevarat exigibila a EDF catre stat.
Prin urmare, cu ocazia restructurarii bilantului pentru 1997, la care au participat ministrul economiei, finantelor si industriei si secretarii de stat pentru buget si pentru industrie, EDF si statul au dorit sa afecteze fondurile proprii pentru capital fara sa ia in considerare plata impozitului pe profit.
In acest sens, s a apreciat ca este mai eficient si mai neutru pentru autoritatile publice sa afecteze in mod direct drepturile concedentului in fonduri proprii pentru valoarea totala a acestora decat sa efectueze operatiunea de natura echivalenta care ar fi constat in:
– afectarea pentru capital a unei sume nete dupa plata impozitului pe profit;
– solicitarea platii de catre EDF a impozitului pe profit corespunzator variatiei activului net;
– efectuarea unei dotari suplimentare cu capital cu o suma egala cu impozitul platit.
O astfel de dotare suplimentara era justificata prin perspectivele de rentabilitate oferite de EDF in 1997, care s au materializat de altfel in cursul anilor urmatori. In circumstante comparabile, un investitor privat in economia de piata ar fi procedat la un astfel de aport in capital.
De altfel, se poate reaminti ca repunerea in ordine contabila a provizioanelor pentru reinnoirea RAG a fost realizata […] si pentru a restabili o structura a bilantului mai conforma intreprinderilor din sectoare industriale comparabile.”
18  La 16 decembrie 2003, Comisia a adoptat decizia in litigiu.
19  Articolul 3 din aceasta decizie prevede:
„Neplata de catre EDF in 1997 a impozitului pe profit pe partea din provizioanele create cu scutire de impozit pe profit pentru reinnoirea RAG, echivalenta cu 14,119 miliarde [FRF] din drepturile concedentului reclasificate ca dotari cu capital, constituie un ajutor de stat incompatibil cu piata comuna.
Elementul de ajutor implicat in neplata impozitului pe profit se ridica la 888,89 milioane de euro.”
20  Articolul 4 din decizia respectiva prevede printre altele:
„Franta ia toate masurile necesare pentru recuperarea de la EDF a ajutorului vizat la articolul 3 si pus deja la dispozitia acesteia in mod nelegal.”
21  In ceea ce priveste avantajul fiscal de care ar fi beneficiat EDF in 1997, Comisia a considerat, in motivele aceleiasi decizii, printre altele, dupa cum urmeaza:
„(88)  Scrisoarea ministrului economiei, prin care se stabilesc consecintele fiscale ale restructurarii bilantului EDF, arata ca provizioanele pentru reinnoirea RAG neutilizate au fost supuse de autoritatile franceze impozitului pe profit in cota de 41,66 %, cota aplicabila in 1997.
(89)   In schimb, potrivit articolului 4 din Legea nr. 97 1026 […], o parte din aceste provizioane, drepturi ale concedentului, corespunzatoare operatiunilor de reinnoire deja realizate, a fost reclasificata ca dotari cu capital pentru o valoare de 14,119 miliarde FRF fara a fi supusa impozitului pe profit. […] Intr o nota a Directiei generale pentru impozite din data de 9 aprilie 2002, adresata Comisiei, autoritatile franceze […] constata ca «avantajul din impozite astfel obtinut [in 1997 de EDF] poate fi evaluat la 5,88 miliarde [FRF] (14,119 × 41,66 %)», echivalent a 888,89 milioane de euro […].
[…]
(91) Comisia considera ca drepturile concedentului ar fi trebuit impozitate in acelasi timp si cu aceeasi cota ca si celelalte provizioane contabile create cu scutire de impozit. Aceasta inseamna ca cele 14,119 miliarde FRF reprezentand drepturi ale concedentului ar fi trebuit adaugate la cele 38,5 miliarde FRF reprezentand provizioane neutilizate pentru a fi impozitate cu cota de 41,66 % aplicata la restructurarea bilantului EDF de catre autoritatile franceze. Prin neplata in intregime a impozitului pe profit datorat la restructurarea bilantului sau, EDF a economisit 888,89 milioane de euro.
[…]
(95)  Pe de alta parte, autoritatile franceze pretind ca reforma contabila din 1997 echivaleaza cu o dotare suplimentara cu capital cu o suma egala cu scutirea partiala de impozit. Prin urmare, ar fi vorba despre partea lor dintr o investitie, iar nu despre un ajutor. […]
(96)  Comisia nu poate decat sa respinga aceste argumente, amintind ca principiul investitorului privat nu poate functiona decat in cadrul exercitarii de activitati economice, iar nu in cadrul exercitarii unor competente de reglementare. O autoritate publica nu poate utiliza argumentul eventualelor beneficii economice pe care le ar putea obtine ca proprietara a unei intreprinderi pentru a justifica un ajutor acordat in mod discretionar prin intermediul prerogativelor de care dispune ca autoritate fiscala fata de aceasta intreprindere.
(97)  Astfel, desi un stat membru poate, in plus fata de exercitarea functiei sale de putere publica, sa exercite si o functie de actionar, el nu poate combina functiile sale de stat care exercita puterea publica si de stat actionar. A autoriza statele membre sa isi utilizeze prerogativele de putere publica in serviciul investitiilor lor in intreprinderi active pe pietele deschise concurentei ar insemna sa se priveze de orice efect util normele comunitare din domeniul ajutoarelor de stat. In plus, desi, in temeiul articolului 295, tratatul este neutru in privinta proprietatii asupra capitalului, nu este mai putin adevarat ca intreprinderile publice trebuie sa fie supuse acelorasi norme ca si intreprinderile private. Or, nu ar mai exista egalitate de tratament intre intreprinderile publice si intreprinderile private daca statul ar utiliza in folosul intreprinderilor al caror actionar este prerogativele sale de putere publica.”
22  La punctul 51 din hotararea atacata, Tribunalul a aratat ca, avand in vedere dobanzile calculate potrivit articolului 4 din decizia in litigiu, suma totala a carei restituire a fost solicitata EDF se ridica la 1,217 miliarde de euro si ca EDF a rambursat aceasta suma statului francez.

Procedura in fata Tribunalului si hotararea atacata
23  Prin cererea introductiva depusa la grefa Tribunalului la 27 aprilie 2004, EDF a introdus o actiune, solicitand anularea articolelor 3 si 4 din decizia in litigiu.
24  Prin actul depus la grefa Tribunalului la 17 august 2004, Republica Franceza a formulat o cerere de interventie in sustinerea concluziilor EDF. Prin Ordonanta din 20 septembrie 2004, presedintele Camerei a treia a Tribunalului a admis aceasta cerere de interventie.
25  Prin actul inregistrat la grefa Tribunalului la 3 martie 2008, Iberdrola SA (denumita in continuare „Iberdrola”) a formulat o cerere de interventie in sustinerea concluziilor Comisiei. Intrucat cererea de interventie a fost formulata dupa expirarea termenului de sase saptamani prevazut la articolul 115 alineatul (1) din Regulamentul de procedura al Tribunalului, prin Ordonanta din 5 iunie 2008, Iberdrola a fost autorizata sa prezinte observatii in sustinerea concluziilor Comisiei in cadrul procedurii orale.
26  In sustinerea actiunii, EDF a invocat trei motive cu titlu principal si doua motive cu titlu subsidiar.
27  Tribunalul s a limitat sa examineze primul motiv si primele trei aspecte ale celui de al doilea motiv invocate cu titlu principal. Astfel, prin hotararea atacata, Tribunalul a respins primul motiv si primele doua aspecte ale celui de al doilea motiv. In schimb, Tribunalul a admis al treilea aspect al celui de al doilea motiv si, prin urmare, a anulat articolele 3 si 4 din decizia in litigiu.
28  Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, EDF a sustinut ca masurile in cauza ar fi trebuit calificate drept dotare cu capital si ar fi trebuit analizate intr un context global de clarificare a raporturilor financiare dintre statul francez si EDF. Prin aplicarea acestor masuri, statul mentionat s ar fi comportat precum un investitor privat avizat intr o economie de piata, ceea ce Comisia ar fi trebuit sa verifice prin aplicarea criteriului investitorului privat.
29  Republica Franceza a intervenit in sustinerea concluziilor EDF in special cu privire la al treilea aspect mentionat. Iberdrola a intervenit in sustinerea concluziilor Comisiei referitoare la acelasi aspect.
30  La punctele 233-237 din hotararea atacata, Tribunalul a considerat ca, pentru a stabili daca ii revenea sau nu ii revenea Comisiei sarcina de a examina interventia statului francez in capitalul EDF prin raportare la criteriul investitorului privat, trebuia sa se stabileasca daca interventia respectiva, avand in vedere natura si obiectul sau si tinand seama de obiectivul urmarit, constituia o investitie realizabila de catre un investitor privat si era, asadar, efectuata de acest stat in calitate de operator economic care actioneaza la fel ca un investitor privat sau daca aceasta constituia o interventie a statului in calitate de putere publica, excluzand astfel aplicarea criteriului respectiv. In mod special, Tribunalul a considerat ca masura in discutie nu trebuie examinata numai in functie de forma sa, recurgerea la o lege nefiind suficienta, prin ea insasi, pentru a inlatura faptul ca interventia statului in capitalul unei intreprinderi sa urmareasca un obiectiv economic pe care l ar putea urmari si un investitor privat.
31  La punctele 240-242 din aceasta hotarare, Tribunalul a amintit ca „drepturile concedentului” au fost afectate direct postului de dotari cu capital, pentru o valoare de 14,119 miliarde FRF, fara a tranzita contul de rezultat. Tribunalul a subliniat ca Comisia a considerat ca numai absenta impozitarii drepturilor respective inainte de dotarea cu capital constituie ajutor de stat, toate partile fiind de acord sa considere ca era datorat un impozit pentru suma de 14,119 miliarde FRF inainte ca aceasta sa fie inscrisa in postul „Dotari cu capital”.
32  La punctele 243-245 din hotararea mentionata, Tribunalul a considerat ca masura in discutie, avand ca obiect restructurarea bilantului EDF si majorarea fondurilor proprii ale acesteia, nu constituie o dispozitie de natura fiscala in sine, ci o dispozitie de natura contabila avand efecte fiscale. Cu toate acestea, Tribunalul a constatat ca Comisia nu a examinat decat efectele fiscale ale respectivei masuri si ca a precizat ca, dat fiind caracterul fiscal al avantajului pe care l a identificat, nu este sarcina ei sa ia in considerare majorarea de capital realizata si nici criteriul investitorului privat, o renuntare la o creanta fiscala, precum cea in discutie, rezultand din exercitarea prerogativelor de putere publica.
33  La punctele 247-250 din aceeasi hotarare, Tribunalul a apreciat ca, tinand seama de obiectivul de recapitalizare a EDF urmarit prin masura in cauza, numai natura fiscala a creantei in litigiu nu permite Comisiei sa inlature aplicarea criteriului investitorului privat. Potrivit Tribunalului, Comisia avea obligatia de a verifica rationalitatea economica a investitiei in discutie, examinand daca un investitor privat ar fi realizat o investitie comparabila ca suma in favoarea EDF in aceleasi imprejurari. Astfel, o asemenea obligatie ar reveni Comisiei indiferent de forma in care statul a realizat aportul de capital.
34  La punctele 251 si 252 din hotararea atacata, Tribunalul a precizat ca nu se poate exclude ca forma luata de investitia in cauza sa determine diferente in privinta costului mobilizarii capitalului si a randamentului acestuia, care ar putea conduce la concluzia ca un investitor privat nu ar fi realizat o astfel de investitie. Or, aceasta ar presupune realizarea unei analize economice in cadrul aplicarii criteriului investitorului privat. Astfel, potrivit Tribunalului, o astfel de analiza era justificata, din moment ce, pe de o parte, o majorare de capital putea rezulta din incorporarea unei creante detinute de un actionar privat fata de intreprindere si, pe de alta parte, recurgerea la o lege in acest scop putea fi considerata consecinta necesara a faptului ca normele privind capitalul EDF erau ele insele stabilite prin lege.
35  Prin urmare, la punctul 253 din hotarare, Tribunalul a concluzionat in sensul ca, avand in vedere necesitatea de a aprecia masura in litigiu in contextul sau, Comisia nu putea sa se limiteze la examinarea efectelor sale fiscale, ci trebuia sa examineze simultan temeinicia argumentatiei potrivit careia renuntarea la creanta reprezentata de impozit in cadrul operatiunii de restructurare a bilantului si de majorare a capitalului EDF putea indeplini criteriul investitorului privat.
36  In continuare, Tribunalul a respins, la punctele 254-259 din hotararea respectiva, argumentul Comisiei potrivit caruia criteriul investitorului privat nu putea fi aplicat din moment ce statul francez isi exercitase in speta prerogativele de putere publica, recurgand la o lege pentru a renunta la o creanta fiscala. In aceasta privinta, Tribunalul a considerat ca in speta nu exista o obligatie care sa revina statului in calitate de putere publica si nu era vorba despre aprecierea anumitor costuri care decurgeau pentru stat din obligatiile sale de putere publica.
37  La punctele 260-263 din aceeasi hotarare, Tribunalul a inlaturat argumentul Comisiei constand in sustinerea potrivit careia criteriul investitorului privat nu se poate aplica la conversia in capital a unei creante fiscale, intrucat un investitor privat nu ar putea detine o astfel de creanta fata de o intreprindere, ci numai o creanta civila sau comerciala. Or, potrivit Tribunalului, criteriul investitorului privat are ca obiectiv sa se verifice daca, in pofida faptului ca statul dispune de modalitati de care nu dispune un investitor privat, acesta din urma ar fi luat in aceleasi conditii o decizie de a investi comparabila. Prin urmare, nu ar prezenta relevanta natura creantei si faptul ca un investitor privat nu poate detine o creanta fiscala.
38  La punctele 264-277 din hotararea atacata, Tribunalul a respins argumentul Comisiei potrivit caruia, intr o situatie comparabila, un investitor privat ar fi trebuit, in ceea ce il priveste, sa plateasca impozitul, ceea ce ar fi determinat un cost superior pentru acesta, intrucat, pentru a acorda 100 de euro, un astfel de investitor ar fi trebuit sa aloce in realitate 141,66 euro.
39  In aceasta privinta, in primul rand, Tribunalul a aratat ca EDF si Republica Franceza au sustinut, iar Comisia insasi a considerat, la punctul 51 din decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare mentionata la punctul 16 din prezenta hotarare, ca, potrivit dreptului fiscal francez, variatia activului net determinata de o majorare de capital prin incorporarea unei creante detinute fata de o intreprindere de un actionar al acesteia din urma nu trebuia luata in considerare pentru calcularea impozitului pe profit si ca, prin urmare, respectiva conversie a creantei in capital nu ar determina impozitarea avand ca baza valoarea acestei creante.
40  In al doilea rand, Tribunalul a considerat ca argumentul Comisiei este in contradictie cu avantajul pe care aceasta il identificase in decizia in litigiu, intrucat acest argument conducea la examinarea costului global pe care l ar suporta un investitor privat pentru a investi 14,119 miliarde FRF, desi reclasificarea drepturilor concedentului pentru aceasta suma nu a fost considerata de Comisie ca ar constitui un ajutor.
41  In al treilea rand, Tribunalul a considerat argumentul Comisiei ca fiind lipsit de coerenta, din moment ce aceasta admitea ca ar fi examinat dotarea suplimentara cu capital de 5,88 miliarde FRF, suma pe care Tribunalul a indicat o in mod gresit ca fiind de 5,6 miliarde FRF, daca EDF ar fi platit aceasta suma cu titlu de impozit si daca ulterior statul francez i ar fi retrocedat aceeasi suma, intrucat costurile suportate de acest stat ar fi putut atunci – si numai atunci – sa fie comparate cu costurile suportate de un investitor privat. Or, Tribunalul a considerat ca, in aceasta ipoteza, costul ar fi fost acelasi pentru statul respectiv, iar suma perceputa de EDF ar fi fost identica celei pe care a perceput o aceasta din urma prin intermediul masurii in litigiu.
42  In al patrulea rand, Tribunalul a considerat ca, presupunand ca un investitor privat ar fi fost efectiv obligat sa plateasca impozitul, costul unei dotari cu capital prin incorporarea de creante ar fi fost, pentru acesta, de 5,88 miliarde FRF si, asadar, identic cu cel suportat in speta de statul francez. In plus, numai aplicarea criteriului investitorului privat ar fi permis verificarea existentei unei eventuale diferente de cost.
43  In al cincilea rand, Tribunalul a considerat ca, chiar daca costul unei recapitalizari in valoare de 14,119 miliarde FRF era nul pentru statul francez, iar costul respectiv era de 5,88 miliarde FRF pentru un investitor privat, aceasta diferenta de cost nu se opunea aplicarii criteriului investitorului privat.
44  La punctul 283 din hotararea atacata, Tribunalul a inlaturat argumentul Comisiei potrivit caruia faptul de a admite aplicarea criteriului investitorului privat ar putea conduce la validarea oricarei forme de scutire fiscala acordata de statele membre. In aceasta privinta, Tribunalul, pe de o parte, a amintit ca, in speta, nu este vorba, in opinia sa, despre o simpla scutire fiscala acordata unei intreprinderi, ci despre renuntarea la o creanta fiscala in cadrul unei majorari de capital al unei intreprinderi al carei unic actionar este statul si, pe de alta parte, a considerat ca nu este permisa antepronuntarea cu privire la rezultatul aplicarii acestui criteriu, dat fiind ca altfel acesta din urma ar fi inutil.

Procedura in fata Curtii
45  Prin inscrisul depus la grefa Curtii la 29 iulie 2010, Autoritatea de Supraveghere AELS a formulat o cerere de interventie in sustinerea concluziilor Comisiei.
46  Prin Ordonanta din 2 septembrie 2010, presedintele Curtii a admis aceasta cerere de interventie.

Concluziile partilor
47  Comisia solicita Curtii:
– anularea hotararii atacate in masura in care, prin aceasta, Tribunalul a anulat articolele 3 si 4 din decizia in litigiu si a obligat Comisia sa suporte atat propriile cheltuieli de judecata, cat si cheltuielile de judecata efectuate de EDF;
– respingerea celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de EDF in prima instanta;
– trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare si
– solutionarea odata cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecata.
48  Autoritatea de Supraveghere AELS solicita Curtii:
– admiterea recursului si anularea hotararii atacate si
– trimiterea cauzei la Tribunal.
49  Iberdrola solicita Curtii:
– admiterea recursului si anularea hotararii atacate;
– respingerea celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de EDF;
– trimiterea cauzei la Tribunal si
– obligarea EDF la plata cheltuielilor de judecata, inclusiv a cheltuielilor de judecata efectuate de Iberdrola.
50  EDF si Republica Franceza solicita Curtii:
– respingerea recursului si
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata.

Cu privire la recurs
51  In sustinerea recursului, Comisia invoca doua motive, intemeiate, primul, pe o denaturare a situatiei de fapt, iar al doilea, pe o eroare de drept in interpretarea articolului 87 CE, mai precis, in stabilirea domeniului de aplicare si a continutului criteriului investitorului privat avizat intr o economie de piata.
52  Trebuie examinat mai intai al doilea motiv.
Cu privire la al doilea motiv, intemeiat pe o eroare de drept in interpretarea articolului 87 CE
53  Al doilea motiv are patru aspecte, care trebuie examinate impreuna.

Argumentele partilor
54  Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Comisia sustine ca Tribunalul a savarsit o eroare de drept intrucat s a intemeiat pe obiectivul urmarit de statul francez pentru a stabili daca acesta actionase in calitate de actionar sau in calitate de putere publica. Astfel, articolul 87 alineatul (1) CE nu ar prevedea nicio distinctie in functie de obiectivele urmarite prin interventiile statului.
55  Comisia sustine ca criteriul intemeiat pe intentia respectivului stat membru nu permite sa se stabileasca o distinctie intre interventiile statului actionar si interventiile statului care actioneaza in calitate de putere publica. Potrivit acestei institutii, criteriul mentionat prezinta un caracter subiectiv si poate suferi modificari.
56  Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia considera, in primul rand, ca Tribunalul nu a incercat sa determine daca comportamentul statului francez era comparabil cu comportamentul unui investitor privat intrucat analiza sa nu ar privi „planul pe termen scurt” prevazut de Legea nr. 97 1026, ci „planul pe termen lung”, care consta, mai intai, in a afecta pentru postul „Dotari cu capital” o suma neta, apoi, in a solicita EDF plata unui impozit corespunzator variatiei activului net si, in sfarsit, in a efectua o dotare suplimentara de capital de valoare egala cu impozitul respectiv.
57  Or, potrivit Comisiei, alegerea unuia sau a altuia dintre aceste procedee nu este lipsita de relevanta, din moment ce, in „planul pe termen lung”, bugetul de stat ar garanta transparenta, in timp ce, in „planul pe termen scurt”, aplicat in speta, resursele angajate s ar sustrage oricarei discipline bugetare. Astfel, principiul egalitatii de tratament in fata legii fiscale ar fi fost incalcat intrucat EDF ar fi beneficiat de un tratament special, fara nicio transparenta.
58  In al doilea rand, Comisia reproseaza Tribunalului ca nu a tinut seama de necesitatea de a defini un investitor privat de referinta, jurisprudenta prevazand definirea unui termen de comparatie real existent in economia de piata. Astfel, potrivit acestei institutii, Curtea a exclus din domeniul de aplicare al criteriului investitorului privat situatiile in care nu exista niciun operator real cu care sa poata fi comparat comportamentul statului.
59  In al treilea rand, Comisia considera ca comportamentul statului francez nu ar fi putut fi adoptat de un investitor privat, din moment ce acesta din urma ar fi trebuit sa plateasca impozit pe profit si nu l ar fi putut transforma in capital. In calitate de autoritate fiscala, numai statul ar mai fi putut dispune de suma in cauza. Or, criteriul investitorului privat ar urmari sa verifice daca o investitie privata ar fi putut fi efectuata in conditii similare.
60  In al patrulea rand, Comisia considera ca criteriul investitorului privat astfel cum a fost avut in vedere de Tribunal urmareste sa examineze orice comportament al statului numai din perspectiva rentabilitatii, ceea ce ar permite intreprinderilor publice sa obtina avantaje care decurg din calitatea proprietarului acestora.
61  Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia sustine ca, prin luarea in considerare in exclusivitate a respectivului criteriu al rentabilitatii si prin posibilitatea statului de a utiliza prerogativele sale de putere publica, analiza realizata de Tribunal incalca principiul egalitatii de tratament intre intreprinderile publice si cele private, creeaza denaturari ale concurentei contrare articolelor 295 CE si 87 CE si contravine obiectivului urmarit de criteriul investitorului privat. Astfel, acest criteriu ar deveni un mijloc de a exclude calificarea drept ajutor a masurilor pe care un investitor privat nu le ar putea adopta.
62  Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia sustine, in primul rand, ca Tribunalul a incalcat normele referitoare la repartizarea sarcinii probei. Potrivit Comisiei, in cazul in care sunt indeplinite toate celelalte conditii necesare pentru constatarea existentei unui ajutor de stat, revine statului membru care invoca exceptia intemeiata pe criteriul investitorului privat sarcina de a demonstra ca sunt indeplinite conditiile prevazute pentru admiterea acestei exceptii.
63  Or, potrivit Comisiei, este cert ca autoritatile franceze s au limitat, in cursul procedurii administrative, sa invoce perspectivele de rentabilitate fara sa fi furnizat niciun element in sustinerea afirmatiilor lor. In plus, nicio proba din dosar nu ar fi indicat faptul ca statul francez avusese in vedere rentabilitatea eventuala a exonerarii de impozit contestate. In aceste conditii, Comisia considera ca nu putea fi obligata sa examineze exonerarea fiscala in discutie in lumina criteriului mentionat.
64  In al doilea rand, Comisia aminteste ca legalitatea unei decizii in materie de ajutoare de stat trebuie apreciata in functie de informatiile de care aceasta putea dispune la momentul adoptarii deciziei respective. Or, din cele de mai sus ar rezulta ca, la acel moment, Comisia nu dispunea de niciun element care sa poata demonstra pertinenta criteriului investitorului privat.
65  Iberdrola reia argumentatia Comisiei si adauga, cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, ca, intrucat a acordat un rol central obiectivului urmarit de stat, Tribunalul a ignorat distinctia existenta intre statul actionar si statul ca putere publica. Astfel, inegalitatea existenta intre mijloacele de care dispune un operator privat si mijloacele de care dispune statul ar disparea in prezenta posibilei convergente a obiectivelor urmarite.
66  Iberdrola precizeaza ca niciun operator privat nu are posibilitatea de a stabili conditiile care reglementeaza impozitarea si considera ca, intrucat o activitate economica consta in a oferi bunuri sau servicii pe o anumita piata, exercitarea unei competente in materie fiscala nu face parte dintr o astfel de activitate. Iberdrola adauga ca faptul de a interzice statului sa utilizeze puterea de care dispune in materie fiscala in beneficiul intreprinderilor publice nu determina nicio discriminare, statul avand intotdeauna posibilitatea de a realiza un aport de capital.
67  In ceea ce priveste al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Iberdrola precizeaza ca, daca statul francez ar fi incasat impozitul si ulterior l ar fi integrat in bugetul sau, nu este cert daca aportul sumei in litigiu la capitalul EDF ar fi fost realizat, din moment ce procedurile, controalele si negocierile prevazute pentru aplicarea unei decizii referitoare la un astfel de aport ar fi fost diferite de cele pe care le a determinat scutirea fiscala in cauza.
68  In ceea ce priveste al treilea aspect al celui de al doilea motiv, Iberdrola sustine ca separarea stabilita intre activitatile de actionar si activitatile care decurg din prerogativele de putere publica ale statului urmaresc sa previna un conflict de interese si sa mentina egalitatea de sanse intre operatori. Or, logica retinuta de Tribunal ar permite statelor membre sa isi foloseasca prerogativele pentru a exonera intreprinderile publice de anumite obligatii care revin operatorilor privati.
69  Autoritatea de Supraveghere AELS reia argumentatia Comisiei si a Iberdrola. In ceea ce priveste primul aspect al celui de al doilea motiv, aceasta considera ca, desi puteau fi stabilite cu certitudine, intentiile statului nu ar trebui sa fie avute in vedere. Ar trebui sa se determine, pe baza unor criterii obiective si verificabile, daca statul a actionat in calitate de autoritate publica sau in calitate de investitor privat.
70  Autoritatea de Supraveghere AELS arata ca statul incaseaza impozite in cadrul exercitarii autoritatii publice si considera ca, prin urmare, renuntarea la datoriile fiscale se realizeaza in acelasi cadru. Or, un comportament precum cel al statului nu ar putea fi comparat cu comportamentul unui investitor privat.
71  In ceea ce priveste al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Autoritatea de Supraveghere AELS subliniaza ca datoria EDF fata de statul francez nu era comerciala sau contractuala, ci fiscala. Potrivit acesteia, in loc sa compare un comportament subiectiv fictiv al statului francez cu comportamentul unui investitor privat ipotetic, Tribunalul ar fi trebuit sa compare comportamentul real al acestui stat cu comportamentul unui investitor existent pe piata, iar nu cu comportamentul unui creditor.
72  Autoritatea de Supraveghere AELS precizeaza ca criza financiara a demonstrat ca, in situatii de acest tip, ar trebui sa se aplice un criteriu clar si usor de implementat, intemeiat pe elemente obiective, care pot fi supuse controlului jurisdictional. Or, abordarea adoptata de Tribunal nu ar corespunde acestei cerinte.
73  Referitor la al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, Autoritatea de Supraveghere AELS subliniaza ca rasturnarea sarcinii probei impusa de Tribunal plaseaza institutiile insarcinate sa controleze ajutoarele de stat intr o pozitie dificila, din moment ce acestea nu ar putea sa adopte decizii decat in lumina informatiilor de care dispun. Comisia nu ar putea aplica din oficiu criteriul investitorului privat.
74  EDF si Republica Franceza concluzioneaza in sensul respingerii celui de al doilea motiv al recursului. In mod special, potrivit EDF si Republicii Franceze, Tribunalul a decis in mod intemeiat ca criteriul investitorului privat este aplicabil in speta si ca, inlaturand de la bun inceput acest criteriu, Comisia a incalcat obligatiile procedurale care ii revin.

Aprecierea Curtii
75  Comisia, Autoritatea de Supraveghere AELS si Iberdrola reproseaza, in esenta, Tribunalului ca a examinat aplicabilitatea in speta a criteriului investitorului privat, in primul rand, luand in considerare, in acest scop, obiectivul urmarit de statul francez atunci cand a adoptat masura in litigiu, in al doilea rand, confundand atributiile statului actionar cu atributiile statului care isi exercita competenta in materie fiscala, in al treilea rand, incalcand principiul egalitatii de tratament intre intreprinderile publice si cele private si, in al patrulea rand, incalcand normele referitoare la repartizarea sarcinii probei.
76  Din jurisprudenta rezulta ca o masura acordata prin intermediul resurselor statului, care plaseaza intreprinderea beneficiara intr o situatie financiara mai favorabila decat situatia competitorilor si care, din acest motiv, denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta si afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre, nu se poate sustrage de la bun inceput de la calificarea drept „ajutor” in sensul articolului 87 CE ca urmare a obiectivelor urmarite de statul respectiv (a se vedea in acest sens Hotararea din 19 mai 1999, Italia/Comisia, C 6/97, Rec., p. I 2981, punctul 15, Hotararea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, C 156/98, Rec., p. I 6857, punctul 25 si jurisprudenta citata, precum si Hotararea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” si altii/Comisia, C 71/09 P, C 73/09 P si C 76/09 P, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 94 si jurisprudenta citata).
77  Astfel, alineatul (1) al acestei dispozitii nu face distinctie in functie de cauzele sau de obiectivele interventiilor statului, ci le defineste in functie de efecte (Hotararea Comitato „Venezia vuole vivere” si altii/Comisia, citata anterior, punctul 94 si jurisprudenta citata).
78  Cu toate acestea, dintr o jurisprudenta constanta mai rezulta ca conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o masura pentru a se incadra in notiunea „ajutor” in sensul articolului 87 CE nu sunt indeplinite daca intreprinderea publica beneficiara putea obtine acelasi avantaj precum cel care i a fost pus la dispozitie prin intermediul resurselor statului in imprejurari care corespund conditiilor normale de piata, aceasta apreciere realizandu se, pentru intreprinderile publice, cu aplicarea, in principiu, a criteriului investitorului privat (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 martie 1991, Italia/Comisia, C 303/88, Rec., p. I 1433, punctul 20, Hotararea din 16 mai 2002, Franta/Comisia, C 482/99, Rec., p. I 4397, punctele 68-70, precum si Hotararea Comitato „Venezia vuole vivere” si altii/Comisia, citata anterior, punctul 91 si jurisprudenta citata).
79  In mod special, din jurisprudenta rezulta ca, pentru a se aprecia daca aceeasi masura ar fi fost adoptata, in conditiile unei piete normale, de un investitor privat care se afla intr o situatie cat mai apropiata de situatia statului, trebuie avute in vedere numai beneficiile si obligatiile referitoare la situatia acestuia din urma in calitate de actionar, cu excluderea celor care se refera la calitatea sa de putere publica (a se vedea in acest sens Hotararile din 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, Rec., p. 2263, punctul 14, si Belgia/Comisia, 40/85, Rec., p. 2321, punctul 13, precum si Hotararea din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia, C 278/92-C 280/92, Rec., p. I 4103, punctul 22, si Hotararea din 28 ianuarie 2003, Germania/Comisia, C 334/99, Rec., p. I 1139, punctul 134).
80  De aici rezulta ca atributiile statului actionar al unei intreprinderi, pe de o parte, si atributiile statului care actioneaza in calitate de putere publica, pe de alta parte, trebuie sa fie diferentiate, dupa cum arata in mod corect Comisia, Autoritatea de Supraveghere AELS, precum si Iberdrola si astfel cum a retinut Tribunalul la punctele 223-228 din hotararea atacata.
81  Prin urmare, aplicabilitatea criteriului investitorului privat depinde, in definitiv, de faptul ca statul membru in cauza acorda in calitatea sa de actionar, iar nu in calitatea sa de putere publica, un avantaj economic unei intreprinderi pe care o detine.
82  Reiese de aici ca, daca un stat membru invoca, in cursul procedurii administrative, criteriul respectiv, in caz de incertitudine, acestuia ii revine sarcina de a dovedi fara echivoc si pe baza unor elemente obiective si verificabile ca masura adoptata decurge din calitatea sa de actionar.
83  Aceste elemente trebuie sa indice in mod clar ca, anterior sau simultan acordarii avantajului economic (a se vedea in acest sens Hotararea Franta/Comisia, citata anterior, punctele 71 si 72), statul membru respectiv a adoptat decizia de a efectua, prin intermediul masurii aplicate in mod efectiv, o investitie in cadrul intreprinderii publice controlate.
84  Pot fi necesare, in aceasta privinta, in special elemente care sa demonstreze ca decizia respectiva este intemeiata pe evaluari economice comparabile cu evaluarile pe care, in imprejurarile spetei, un investitor privat rational aflat intr o situatie cat mai apropiata de situatia acestui stat membru le ar fi efectuat inainte de a realiza investitia mentionata, in scopul de a determina rentabilitatea viitoare a unei astfel de investitii.
85  In schimb, evaluarile economice efectuate dupa acordarea avantajului respectiv, constatarea retrospectiva a rentabilitatii efective a investitiei realizate de statul membru vizat sau justificarile ulterioare cu privire la alegerea procedeului retinut efectiv nu sunt suficiente pentru a dovedi ca acest stat membru a adoptat, in mod prealabil sau simultan acordarii avantajului, o astfel de decizie in calitatea sa de actionar (a se vedea in acest sens Hotararea Franta/Comisia, citata anterior, punctele 71 si 72).
86  Daca statul membru vizat prezinta Comisiei elemente de natura ceruta, revine acesteia din urma sarcina de a efectua o apreciere globala, tinand seama, pe langa elementele furnizate de acest stat membru, de orice alt element pertinent in speta care sa ii permita sa determine daca masura in discutie decurge din calitatea de actionar sau din calitatea de putere publica a statului membru respectiv. In mod special, astfel cum a retinut Tribunalul la punctul 229 din hotararea atacata, pot fi relevante in aceasta privinta natura si obiectul acestei masuri, contextul in care se inscrie, precum si obiectivul urmarit si normele care guverneaza respectiva masura.
87  Prin urmare, in imprejurarile din speta, Tribunalul a retinut in mod intemeiat ca obiectivul urmarit de statul francez putea fi avut in vedere, in cadrul aprecierii globale necesare, pentru a determina daca statul respectiv a actionat in calitate de actionar si daca, asadar, criteriul investitorului privat era aplicabil in speta.
88  In ceea ce priveste aspectul daca aplicabilitatea criteriului investitorului privat putea fi inlaturata in speta numai pe baza naturii fiscale a mijloacelor utilizate de statul francez, trebuie amintit ca articolul 87 alineatul (1) CE prevede ca sunt incompatibile cu piata comuna ajutoarele acordate prin intermediul resurselor de stat, sub orice forma, care, in functie de efecte, denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta, in masura in care acestea afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre (a se vedea Hotararea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, citata anterior, punctul 25 si jurisprudenta citata).
89  In plus, la punctul 78 din prezenta hotarare s a mentionat ca aplicarea criteriului investitorului privat urmareste sa determine daca avantajul economic acordat prin intermediul resurselor de stat, sub orice forma, unei intreprinderi publice este, ca urmare a efectelor sale, de natura sa denatureze sau sa ameninte sa denatureze concurenta si sa afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.
90  Astfel, aceasta dispozitie si acest criteriu urmaresc sa evite ca, prin intermediul resurselor de stat, intreprinderea publica beneficiara sa dispuna de o situatie financiara mai favorabila decat situatia concurentilor sai (a se vedea in acest sens Hotararea din 15 martie 1994, Banco Exterior de España, C 387/92, Rec., p. I 877, punctul 14, si Hotararea din 19 mai 1999, Italia/Comisia, citata anterior, punctul 16).
91  Or, situatia financiara a intreprinderii publice beneficiare nu depinde de forma in care este pus la dispozitie acest avantaj, oricare ar fi natura acestuia, ci de suma de care aceasta beneficiaza in definitiv. Asadar, fara sa savarseasca o eroare de drept, Tribunalul a focalizat analiza aplicabilitatii criteriului investitorului privat asupra ameliorarii situatiei financiare a EDF in vederea deschiderii pietei de energie electrica catre concurenta si asupra efectelor avute de masura in cauza asupra concurentei, iar nu asupra naturii fiscale a mijloacelor utilizate de statul francez.
92  Prin urmare, din cele de mai sus rezulta ca, avand in vedere obiectivele urmarite de articolul 87 alineatul (1) CE, precum si de criteriul investitorului privat, un avantaj economic, chiar daca ar fi acordat prin mijloace de natura fiscala, trebuie sa fie apreciat, printre altele, prin raportare la criteriul investitorului privat daca reiese din aprecierea globala eventual necesara ca statul membru vizat, desi a utilizat astfel de mijloace proprii puterii publice, a acordat avantajul respectiv in calitatea sa de actionar la intreprinderea pe care o detine.
93  Rezulta ca Tribunalul nu a savarsit nicio eroare de drept prin constatarea de la punctul 250 din hotararea atacata, potrivit careia obligatia Comisiei de a verifica daca a existat un aport de capitaluri din partea statului in imprejurari care corespund conditiilor normale ale pietei exista independent de forma sub care statul a realizat aportul de capital.
94  In ceea ce priveste argumentul Comisiei, al Autoritatii de Supraveghere AELS si al Iberdrola potrivit caruia un investitor privat nu ar fi putut realiza, in conditii comparabile, o investitie precum cea efectuata de statul francez, din moment ce ar fi trebuit sa plateasca impozit si din moment ce numai statul respectiv, in calitate de autoritate fiscala, mai putea sa dispuna de sumele aferente acestui impozit, trebuie mentionat, pe de o parte, ca, referitor la operatiunea contabila respectiva, intreprinderea privata care se afla in situatia EDF, iar nu actionarul sau, ar fi trebuit sa plateasca impozitul respectiv.
95  In speta, aplicarea criteriului investitorului privat ar fi permis, asadar, sa se determine daca un actionar privat ar fi adus, in conditii similare, o suma egala cu impozitul datorat intr o intreprindere care se afla intr o situatie comparabila celei a EDF.
96  Pe de alta parte, astfel cum a aratat Tribunalul la punctele 275 si 276 din hotararea atacata, o eventuala diferenta intre costul suportat de un investitor privat si costul care revine statului investitor nu s ar opune aplicarii criteriului investitorului privat. Astfel, acest criteriu permite tocmai sa se stabileasca, printre altele, existenta unei astfel de diferente si sa se tina seama de aceasta la aprecierea problemei daca sunt indeplinite conditiile prevazute de criteriul respectiv.
97  Rezulta de aici ca, contrar celor sustinute de Comisie, de Autoritatea de Supraveghere AELS si de Iberdrola, analiza realizata de Tribunal nu incalca egalitatea de tratament intre intreprinderile publice si cele private, nu creeaza denaturari ale concurentei si nu este contrara obiectivului urmarit prin aplicarea criteriului investitorului privat.
98  Prin urmare, Tribunalul nu a savarsit nicio eroare de drept atunci cand a considerat ca criteriul investitorului privat poate fi aplicabil chiar in cazurile in care au fost utilizate mijloace de natura fiscala.
99  Trebuie adaugat ca, prin hotararea atacata, Tribunalul nu s a antepronuntat cu privire la aplicabilitatea in speta a acestui criteriu si, astfel cum a aratat la punctul 283 din hotarare, nici cu privire la rezultatul unei eventuale aplicari a criteriului respectiv.
100In mod special, limitandu se sa verifice daca aplicabilitatea criteriului investitorului privat putea fi inlaturata numai pe baza naturii fiscale a mijloacelor utilizate de statul francez, Tribunalul nu a realizat o analiza care sa echivaleze cu a permite statelor membre sa aiba in vedere, la aplicarea acestui criteriu, beneficiile si obligatiile care decurg din calitatea acestora de putere publica sau elemente subiective care pot fi modificate.
101In ceea ce priveste aspectul daca in speta era necesara definirea unui investitor de referinta, trebuie mentionat ca jurisprudenta pe care se intemeiaza in aceasta privinta Comisia, Autoritatea de Supraveghere AELS si Iberdrola vizeaza lipsa oricarei posibilitati de a compara situatia unei intreprinderi publice cu situatia unei intreprinderi private care nu isi desfasoara activitatea intr un sector rezervat (a se vedea in acest sens Hotararea din 3 iulie 2003, Chronopost si altii/Ufex si altii, C 83/01 P, C 93/01 P si C 94/01 P, Rec., p. I 6993, punctul 38).
102Or, Comisia, Autoritatea de Supraveghere AELS si Iberdrola nu sustin ca este imposibil sa se compare situatia EDF cu situatia unei intreprinderi private care actioneaza in sectoare de activitate identice cu cele ale EDF. In plus, din aceeasi jurisprudenta rezulta ca, pentru o astfel de comparare, trebuie sa se realizeze o apreciere in raport cu elementele obiective si verificabile care sunt disponibile.
103In plus, contrar celor sustinute de Comisie si de Autoritatea de Supraveghere AELS, criteriul investitorului privat nu constituie o exceptie care se aplica numai la cererea unui stat membru in cazul in care sunt intrunite elementele constitutive ale notiunii de ajutor de stat incompatibil cu piata comuna prevazute la articolul 87 alineatul (1) CE. Astfel, rezulta din cuprinsul punctului 78 din prezenta hotarare ca acest criteriu, atunci cand este aplicabil, figureaza printre elementele pe care Comisia este obligata sa le ia in considerare pentru a dovedi existenta unui astfel de ajutor.
104Prin urmare, in cazul in care rezulta ca criteriul investitorului privat ar putea fi aplicabil, revine Comisiei sarcina de a solicita statului membru in cauza sa ii furnizeze toate informatiile relevante care sa ii permita sa verifice daca sunt indeplinite conditiile pentru aplicabilitatea si pentru aplicarea acestui criteriu si poate refuza sa examineze astfel de informatii numai daca probele administrate sunt ulterioare adoptarii deciziei de a efectua investitia in cauza.
105Astfel, s a mentionat deja la punctele 83-85 din prezenta hotarare ca, pentru aplicarea criteriului investitorului privat, sunt relevante numai elementele disponibile si evolutiile previzibile la data la care a fost adoptata decizia de a efectua investitia. Astfel se intampla, in special, atunci cand, precum in speta, Comisia examineaza existenta unui ajutor de stat in raport cu o investitie care nu i a fost notificata si care a fost deja realizata de statul membru respectiv la momentul la care realizeaza aceasta examinare.
106Avand in vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie inlaturat.

Cu privire la primul motiv, intemeiat pe o denaturare a situatiei de fapt
107Comisia considera, in esenta, ca Tribunalul a denaturat elementele de proba prin faptul ca a considerat ca Republica Franceza a realizat, prin intermediul masurii in litigiu, conversia unei creante fiscale in capital. Astfel, potrivit Comisiei, Republica Franceza a acordat in favoarea EDF, prin aceasta masura, o scutire de impozit pe profit. Or, Comisia arata ca, in cazul unei scutiri de impozit, criteriul investitorului privat nu este relevant.
108Cu toate acestea, in cadrul examinarii celui de al doilea motiv s a constatat ca, in cazul in care un stat membru acorda un avantaj economic unei intreprinderi pe care o detine, caracterul fiscal al procedeului utilizat in vederea acordarii avantajului respectiv nu este de natura sa inlature de la bun inceput aplicabilitatea criteriului investitorului privat. Rezulta de aici, a fortiori, ca procedeul determinat ales de statul membru in discutie este lipsit de relevanta in examinarea aplicabilitatii criteriului respectiv.
109In aceste conditii, pretinsa denaturare a situatiei de fapt savarsita de Tribunal, chiar daca ar fi dovedita, nu ar fi in orice caz de natura sa afecteze temeinicia hotararii atacate. Rezulta ca primul motiv trebuie inlaturat ca inoperant.
110Din toate consideratiile de mai sus rezulta ca recursul trebuie respins.

Cu privire la cheltuielile de judecata
111Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura al Curtii, aplicabil procedurii de recurs in temeiul articolului 118 din acelasi regulament, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat EDF a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata, iar Comisia a cazut in pretentii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
112Conform articolului 69 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedura, aplicabil procedurii de recurs potrivit articolului 118, Republica Franceza suporta propriile cheltuieli de judecata.
113In temeiul articolului 69 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul de procedura mentionat, aplicabil procedurii de recurs potrivit articolului 118, Autoritatea de Supraveghere AELS suporta propriile cheltuieli de judecata.
114Articolul 69 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul de procedura, aplicabil procedurii de recurs potrivit articolului 118, prevede ca Curtea poate decide ca un intervenient sa suporte propriile cheltuieli de judecata. Trebuie sa se aplice aceasta dispozitie in ceea ce priveste Iberdrola.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara si hotaraste:
1)  Respinge recursul.
2)  Obliga Comisia Europeana la plata cheltuielilor de judecata.
3)  Autoritatea de Supraveghere AELS, Republica Franceza si Iberdrola SA suporta propriile cheltuieli de judecata.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close