Recomandari in atentia instantelor nationale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare

Recomandari in atentia instantelor nationale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare

2012/C 338/01

I – DISPOZITII GENERALE
Competenta Curtii in materie preliminara
1. Trimiterea preliminara reprezinta un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, care este menit sa confere instantelor statelor membre mijloacele de a asigura o interpretare si o aplicare uniforme a acestui drept in cadrul Uniunii.
2. Potrivit articolului 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeana (denumit in continuare “TUE”) si articolului 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (denumit in continuare “TFUE”), Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii si cu privire la validitatea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.
3. Potrivit articolului 256 alineatul (3) TFUE, Tribunalul are, desigur, competenta sa judece trimiteri preliminare adresate in temeiul articolului 267 TFUE, in domenii specifice stabilite de statut. Avand in vedere insa ca acest din urma text nu a fost adaptat in aceasta privinta, Curtea de Justitie (denumita in continuare “Curtea”) este, in prezent, singura competenta sa se pronunte cu titlu preliminar.
4. Chiar daca articolul 267 TFUE confera Curtii o competenta generala in aceasta materie, diferite dispozitii de drept primar prevad totusi exceptii sau restrictii temporare in ceea ce priveste aceasta competenta. Este vorba in special despre articolele 275 si 276 TFUE, precum si despre articolul 10 din Protocolul (nr. 36) privind dispozitiile tranzitorii la Tratatul de la Lisabona (JOUE C 83, 30 martie 2010, p. 1) [1].
5. Intrucat procedura preliminara se bazeaza pe colaborarea dintre Curte si instantele statelor membre, este util, pentru a asigura deplina eficacitate a acestei proceduri, sa se furnizeze instantelor mentionate recomandarile care urmeaza.
6. Aceste recomandari, lipsite de forta obligatorie, au drept scop sa completeze titlul III din Regulamentul de procedura al Curtii (articolele 93-118) si sa orienteze instantele statelor membre cu privire la oportunitatea efectuarii unei trimiteri preliminare, precum si sa furnizeze indicatii practice in ceea ce priveste forma si efectele unei astfel de trimiteri.
Rolul Curtii in cadrul procedurii preliminare
7. Astfel cum s-a aratat mai sus, rolul Curtii in cadrul procedurii preliminare este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunta cu privire la validitatea acestuia, iar nu de a aplica acest drept la situatia de fapt care face obiectul procedurii principale. Acest rol revine instantei nationale si, prin urmare, Curtea nu este competenta sa se pronunte cu privire la probleme de fapt ivite in cadrul litigiului principal si nici sa solutioneze eventuale divergente de opinii in interpretarea sau aplicarea normelor de drept national.
8. Pe de alta parte, atunci cand se pronunta asupra interpretarii sau validitatii dreptului Uniunii, Curtea incearca sa ofere un raspuns util pentru solutionarea litigiului principal, insa instanta de trimitere este cea careia ii revine sarcina de a deduce consecintele concrete din raspunsul Curtii, inlaturand, daca este cazul, aplicarea normei nationale in discutie.

Decizia de a efectua o trimitere preliminara
Autorul cererii de decizie preliminara
9. Potrivit articolului 267 TFUE, orice instanta a unui stat membru, in masura in care trebuie sa se pronunte in cadrul unei proceduri menite sa conduca la o decizie cu caracter jurisdictional, poate, in principiu, sa sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminara. Calitatea de instanta este interpretata de Curte ca o notiune autonoma a dreptului Uniunii, Curtea tinand seama, in aceasta privinta, de un ansamblu de factori, precum originea legala a organului care a sesizat-o, caracterul sau permanent, caracterul obligatoriu al competentei sale, caracterul contradictoriu al procedurii, aplicarea de catre acel organ a normelor de drept, precum si independenta sa.
10. Decizia de sesizare a Curtii cu titlu preliminar apartine in exclusivitate instantei nationale, indiferent de imprejurarea daca partile din litigiul principal si-au exprimat sau nu si-au exprimat dorinta in aceasta privinta.
Trimiterea in interpretare
11. In conformitate cu dispozitiile articolului 267 TFUE, orice instanta dispune de prerogativa de a adresa Curtii o cerere de decizie preliminara referitoare la interpretarea unei norme a dreptului Uniunii in cazul in care apreciaza ca o astfel de decizie ii este necesara pentru solutionarea litigiului cu care a fost sesizata.
12. Cu toate acestea, o instanta ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern este obligata sa sesizeze Curtea cu o astfel de cerere, cu exceptia cazului in care exista deja o jurisprudenta in materia respectiva (iar in contextul eventual nou nu exista nicio indoiala reala cu privire la posibilitatea de a aplica in speta aceasta jurisprudenta) sau a cazului in care interpretarea corecta care trebuie data normei de drept in cauza este evidenta.
13. Astfel, o instanta nationala poate, in special in situatia in care se considera suficient de lamurita de jurisprudenta Curtii, sa decida ea insasi cu privire la interpretarea corecta a dreptului Uniunii si cu privire la aplicarea acestuia la situatia de fapt pe care o constata. Cu toate acestea, o trimitere preliminara se poate dovedi deosebit de utila atunci cand se ridica o noua problema de interpretare care prezinta un interes general pentru aplicarea uniforma a dreptului Uniunii sau atunci cand jurisprudenta existenta nu pare a fi aplicabila unei situatii de fapt inedite.
14. Pentru a permite Curtii sa identifice corect obiectul litigiului principal si chestiunile ridicate de acesta, este util ca instanta nationala sa expuna, pentru fiecare dintre intrebarile adresate, motivele pentru care interpretarea solicitata este necesara pentru solutionarea cauzei cu care a fost investita.
Trimiterea in aprecierea validitatii
15. Desi instantele statelor membre au posibilitatea de a respinge motivele de nevaliditate invocate in fata lor, doar Curtea este, in schimb, competenta sa declare nevalid un act al unei institutii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agentii a Uniunii.
16. Orice instanta nationala trebuie, asadar, sa adreseze Curtii o cerere de decizie preliminara in situatia in care are indoieli cu privire la validitatea unui asemenea act, indicand motivele pentru care apreciaza ca acel act ar putea fi lovit de nevaliditate.
17. Cu toate acestea, atunci cand are indoieli serioase cu privire la validitatea unui act al unei institutii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agentii a Uniunii pe care se intemeiaza un act intern, instanta nationala poate in mod exceptional sa suspende cu titlu temporar aplicarea acestuia din urma sau sa ia orice alta masura provizorie in privinta sa. In aceasta situatie, instanta nationala este obligata sa adreseze Curtii intrebarea privind aprecierea validitatii, indicand motivele pentru care considera ca actul mentionat nu este valid.
Momentul adecvat pentru a efectua o trimitere preliminara
18. Instanta nationala poate adresa Curtii o cerere de decizie preliminara de indata ce constata ca, pentru a solutiona cauza cu care a fost investita, este necesara o decizie asupra interpretarii sau a validitatii dreptului Uniunii. Instanta nationala este, astfel, cea mai in masura sa aprecieze in ce etapa a procedurii se impune adresarea respectivei cereri.
19. Cu toate acestea, este indicat ca decizia de a efectua o trimitere preliminara sa fie luata intr-o etapa a procedurii in care instanta de trimitere este in masura a defini cadrul juridic si factual al cauzei, astfel incat Curtea sa dispuna de toate elementele necesare pentru a verifica, eventual, daca dreptul Uniunii este aplicabil in litigiul principal. In vederea unei bune administrari a justitiei, poate fi de asemenea indicat ca trimiterea sa fie efectuata in urma unei dezbateri contradictorii.
Forma si continutul cererii de decizie preliminara
20. Decizia prin care instanta unui stat membru adreseaza Curtii una sau mai multe intrebari preliminare poate sa imbrace orice forma admisa de dreptul national in materia incidentelor procedurale. Trebuie avut totusi in vedere ca acest document este cel care va sta la baza procedurii derulate in fata Curtii si ca aceasta din urma trebuie sa aiba la dispozitie elementele care sa ii permita formularea unui raspuns util pentru instanta de trimitere. In plus, cererea de decizie preliminara este singurul act care se comunica partilor din litigiul principal si celorlalte persoane interesate prevazute la articolul 23 din Statut, in special statele membre, pentru a obtine eventualele observatii scrise ale acestora.
21. Prin urmare, necesitatea de a traduce cererea de decizie preliminara in toate limbile oficiale ale Uniunii Europene impune o redactare simpla, clara si precisa, evitand detaliile inutile.
22. Deseori, sunt suficiente aproximativ 10 pagini pentru a expune in mod adecvat contextul unei cereri de decizie preliminara. Pastrandu-si caracterul succint, aceasta cerere trebuie totusi sa fie suficient de completa si sa contina toate informatiile pertinente pentru a permite Curtii, precum si subiectelor indreptatite sa depuna observatii sa isi faca o idee clara cu privire la cadrul factual si juridic al cauzei principale. In conformitate cu articolul 94 din Regulamentul de procedura, pe langa textul intrebarilor adresate Curtii cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminara trebuie sa cuprinda:
– o expunere sumara a obiectului litigiului, precum si a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanta de trimitere, sau cel putin o expunere a circumstantelor factuale pe care se intemeiaza intrebarile preliminare;
– continutul dispozitiilor nationale care ar putea fi aplicate in speta si, daca este cazul, jurisprudenta nationala pertinenta [2];
– expunerea motivelor care au determinat instanta de trimitere sa aiba indoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispozitii ale dreptului Uniunii, precum si legatura pe care instanta de trimitere o stabileste intre aceste dispozitii si legislatia nationala aplicabila litigiului principal.
23. Dispozitiile dreptului Uniunii pertinente in speta ar trebui sa fie identificate cat mai precis posibil in cererea de decizie preliminara care contine, daca este cazul, un scurt rezumat al argumentelor pertinente ale partilor din litigiul principal.
24. In sfarsit, instanta de trimitere poate, daca apreciaza ca este in masura sa o faca, sa isi expuna succint punctul de vedere cu privire la raspunsul care trebuie sa fie dat la intrebarile adresate cu titlu preliminar. O astfel de expunere se dovedeste utila pentru Curte, in special in cazul in care este chemata sa se pronunte asupra cererii in cadrul unei proceduri accelerate sau al unei proceduri de urgenta.
25. Pentru a facilita lectura, este esential ca cererea de decizie preliminara sa parvina Curtii dactilografiata. Pentru ca aceasta din urma sa aiba posibilitatea de a face referire la cererea de decizie preliminara, este de asemenea foarte util ca paginile si paragrafele deciziei de trimitere – care trebuie sa fie datata si semnata – sa fie numerotate.
26. Intrebarile preliminare trebuie sa figureze intr-o parte distincta si in mod clar individualizata a deciziei de trimitere, preferabil la inceputul sau la sfarsitul acesteia. Ele trebuie sa fie inteligibile ca atare, fara a face referire la expunerea de motive a cererii, care va oferi insa contextul necesar pentru o intelegere adecvata a implicatiilor cauzei.
27. In cadrul procedurii preliminare, Curtea preia, in principiu, datele continute in decizia de trimitere, inclusiv cele referitoare la nume sau cele cu caracter personal. Prin urmare, in cazul in care apreciaza a fi necesar, revine instantei de trimitere sarcina de a proceda ea insasi, in cererea de decizie preliminara, la ocultarea anumitor date sau la anonimizarea uneia sau mai multor persoane ori entitati vizate de litigiul principal.
28. Dupa depunerea cererii de decizie preliminara, Curtea poate proceda de asemenea la o astfel de anonimizare, din oficiu sau la solicitarea instantei de trimitere ori a unei parti din litigiul principal. Pentru a-si pastra eficacitatea, o astfel de solicitare trebuie totusi sa fie formulata in stadiul cel mai precoce posibil al procedurii si, in orice caz, inainte de publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a comunicarii referitoare la cauza vizata si de notificarea cererii de decizie preliminara persoanelor interesate prevazute la articolul 23 din Statut.
Efectele trimiterii preliminare asupra procedurii nationale
29. Desi instanta nationala ramane competenta in ceea ce priveste luarea de masuri asiguratorii, mai ales in cadrul unei trimiteri in aprecierea validitatii (a se vedea punctul 17 de mai sus), depunerea unei cereri de decizie preliminara determina totusi suspendarea procedurii nationale pana la momentul la care Curtea se pronunta.
30. In vederea bunei desfasurari a procedurii preliminare in fata Curtii si pentru a mentine efectul sau util, revine instantei de trimitere sarcina de a avertiza Curtea in legatura cu orice incident procedural susceptibil sa aiba o incidenta asupra sesizarii sale si in special cu privire la admiterea unor noi parti in procedura nationala.
Cheltuielile de judecata si asistenta judiciara
31. Procedura preliminara in fata Curtii este gratuita, iar aceasta din urma nu se pronunta asupra cheltuielilor de judecata ale partilor din litigiul pendinte in fata instantei de trimitere; sarcina de a se pronunta asupra acestui aspect revine acestei din urma instante.
32. In cazul in care o parte din litigiul principal nu dispune de resurse suficiente si in masura in care normele nationale o permit, instanta de trimitere poate acorda acestei parti asistenta judiciara pentru acoperirea cheltuielilor, in special a celor de reprezentare, ocazionate de desfasurarea procedurii in fata Curtii. Aceasta din urma poate de asemenea acorda o astfel de asistenta in ipoteza in care partea in cauza nu beneficiaza deja de asistenta pe plan national sau in masura in care aceasta asistenta nu acopera – sau acopera numai partial – cheltuielile efectuate in fata Curtii.
Corespondenta dintre Curte si instantele nationale
33. Cererea de decizie preliminara si documentele relevante (in special, daca este cazul, dosarul cauzei sau o copie a acestuia) trebuie sa fie expediate direct Curtii de catre instanta nationala care o sesizeaza. Expedierea trebuie efectuata prin scrisoare recomandata la grefa Curtii de Justitie (Rue du Fort Niedergrünewald, L-2925 Luxembourg).
34. Pana la notificarea, catre instanta de trimitere, a deciziei prin care se statueaza asupra cererii sale de decizie preliminara, grefa Curtii va pastra legatura cu instanta respectiva, careia ii va comunica in copie actele de procedura.
35. Curtea va comunica instantei de trimitere decizia sa. Ar fi binevenit ca aceasta instanta sa informeze Curtea cu privire la masurile pe care le va lua ca urmare a acestei decizii in cadrul litigiului principal si sa ii comunice decizia finala data in cauza.

II – DISPOZITII SPECIALE REFERITOARE LA TRIMITERILE PRELIMINARE CARE PREZINTA UN CARACTER DE URGENTA
36. In conditiile prevazute la articolul 23a din Statut, precum si la articolele 105-114 din Regulamentul de procedura, o trimitere preliminara poate, in anumite imprejurari, sa fie judecata potrivit procedurii accelerate sau procedurii de urgenta.
Conditiile de aplicare a procedurii accelerate si a procedurii de urgenta
37. Aplicarea acestor proceduri este decisa de Curte. In principiu, o astfel de decizie este luata numai la cererea motivata a instantei de trimitere. In mod exceptional, Curtea poate totusi decide din oficiu ca o trimitere preliminara sa fie judecata potrivit procedurii accelerate sau procedurii de urgenta atunci cand natura sau imprejurarile specifice ale cauzei par sa impuna aceasta masura.
38. Potrivit articolului 105 din Regulamentul de procedura, o trimitere preliminara poate fi judecata potrivit procedurii accelerate, care deroga de la prevederile regulamentului mentionat, in cazul in care natura cauzei impune examinarea acesteia in termen scurt. Intrucat aceasta procedura impune constrangeri importante tuturor actorilor procedurii si in special ansamblului statelor membre chemate sa depuna observatii, scrise sau orale, in termene mult mai scurte decat termenele obisnuite, aplicarea sa nu ar trebui sa fie solicitata decat in imprejurari speciale care justifica o pronuntare rapida de catre Curte asupra intrebarilor adresate. Numarul important de persoane sau de situatii juridice potential vizate de decizia care trebuie sa fie data de instanta de trimitere dupa ce a sesizat Curtea cu titlu preliminar nu constituie, ca atare, o imprejurare exceptionala susceptibila sa justifice recurgerea la procedura accelerata [3].
39. Aceasta constatare se impune cu atat mai mult in ceea ce priveste procedura preliminara de urgenta, prevazuta la articolul 107 din Regulamentul de procedura. Aceasta procedura, care se aplica numai in domeniile reglementate de titlul V din partea a treia din TFUE, referitor la spatiul de libertate, securitate si justitie, presupune astfel constrangeri chiar si mai importante pentru actorii vizati, intrucat limiteaza in special numarul partilor autorizate sa depuna observatii scrise si permite, in cazuri de extrema urgenta, sa se omita complet faza scrisa a procedurii in fata Curtii. Prin urmare, aplicarea acestei proceduri nu ar trebui sa fie solicitata decat in imprejurari in care este absolut necesara pronuntarea rapida de catre Curte asupra intrebarilor adresate de instanta de trimitere.
40. Fara a fi posibil sa se enumere aici astfel de imprejurari in mod exhaustiv, mai ales din cauza caracterului variat si evolutiv al normelor Uniunii care reglementeaza spatiul de libertate, securitate si justitie, o instanta nationala ar putea, de exemplu, sa ia in considerare prezentarea unei cereri de aplicare a procedurii preliminare de urgenta in cazul, prevazut la articolul 267 al patrulea paragraf TFUE, al unei persoane detinute sau lipsite de libertate, atunci cand raspunsul la intrebarea adresata este determinant in aprecierea situatiei juridice a acelei persoane sau atunci cand, cu ocazia unui litigiu privind autoritatea parinteasca sau stabilirea domiciliului copiilor, competenta instantei sesizate in temeiul dreptului Uniunii depinde de raspunsul la intrebarea preliminara.
Cererea de aplicare a procedurii accelerate sau a procedurii de urgenta
41. Pentru a permite Curtii sa decida rapid daca se impune aplicarea procedurii accelerate sau a procedurii preliminare de urgenta, cererea trebuie sa expuna cu exactitate imprejurarile de drept si de fapt care demonstreaza urgenta si in special riscurile care pot aparea in cazul in care trimiterea este judecata potrivit procedurii obisnuite.
42. In masura in care este posibil, instanta de trimitere precizeaza, in mod succint, punctul sau de vedere cu privire la raspunsul care trebuie dat la intrebarile adresate. O astfel de precizare faciliteaza adoptarea unei pozitii de catre partile din litigiul principal si de catre celelalte persoane interesate care participa la procedura, precum si decizia Curtii, contribuind astfel la celeritatea procedurii.
43. Cererea de aplicare a procedurii accelerate sau a procedurii de urgenta trebuie prezentata intr-o forma lipsita de ambiguitate care sa permita grefei Curtii sa constate imediat ca dosarul impune o examinare specifica. In acest scop, instanta de trimitere este invitata sa precizeze care dintre cele doua proceduri este solicitata in speta si sa mentioneze in cerere articolul pertinent din Regulamentul de procedura (articolul 105 referitor la procedura accelerata sau articolul 107 referitor la procedura de urgenta). Aceasta mentiune trebuie sa fie inscrisa intr-un loc care sa poata fi identificat in mod clar in decizia sa de trimitere (de exemplu in antet sau prin act judiciar separat). Daca este cazul, instanta de trimitere poate sa faca mentiune despre aceasta cerere intr-o scrisoare care sa insoteasca trimiterea preliminara.
44. Referitor la decizia de trimitere insasi, caracterul succint al acesteia este si mai important intr-o situatie de urgenta, intrucat contribuie la celeritatea procedurii.
Corespondenta dintre Curte, instanta de trimitere si partile din litigiul principal
45. Pentru a accelera si a facilita comunicarea cu instanta de trimitere si cu partile din fata acesteia, instanta care prezinta o cerere de aplicare a procedurii accelerate sau a procedurii de urgenta este invitata sa indice adresa electronica si eventual numarul de fax pe care Curtea va putea sa le utilizeze, precum si adresele electronice si eventual numerele de fax ale reprezentantilor partilor in cauza.
46. O copie a deciziei de trimitere semnate impreuna cu o cerere de aplicare a procedurii accelerate sau a procedurii de urgenta pot fi transmise in prealabil Curtii prin e-mail (ECJ-Registry@curia.europa.eu) sau prin fax (+352 43 37 66). Examinarea trimiterii si a cererii va putea incepe inca de la primirea unei astfel de copii. Cu toate acestea, originalele actelor mentionate trebuie transmise grefei Curtii in cel mai scurt termen.
[1] Conform articolului 10 alineatele (1)-(3) din Protocolul nr. 36, atributiile Curtii de Justitie in ceea ce priveste actele Uniunii adoptate in domeniul cooperarii politienesti si al cooperarii judiciare in materie penala, anterior intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona si nemodificate de atunci, raman neschimbate o perioada maxima de cinci ani de la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona ( 1 decembrie 2009). In aceasta perioada, astfel de acte nu pot face, asadar, obiectul unei trimiteri preliminare decat din partea instantelor statelor membre care au acceptat competenta Curtii, fiecare dintre aceste state stabilind daca posibilitatea de sesizare a Curtii apartine tuturor instantelor sale sau este rezervata celor care se pronunta in ultima instanta.
[2] Instanta de trimitere este invitata, in aceasta privinta, sa indice referintele exacte ale acestor texte si ale publicarii lor, precum pagina unui jurnal oficial sau a unui anumit repertoriu de jurisprudenta ori trimiterea la un site internet.
[3] Cu privire la imprejurarile care au determinat admiterea sau respingerea cererilor de aplicare a procedurii accelerate formulate in temeiul articolului 104a din Regulamentul de procedura al Curtii din 19 iunie 1991, cu modificarile ulterioare, a se vedea ordonantele adoptate de presedintele Curtii, disponibile pe site-ul www.curia.europa.eu (aceste ordonante sunt accesibile la rubrica “Jurisprudenta”, prin selectarea succesiva, in formularul de cautare, a urmatoarelor mentiuni: Documente – Documente nepublicate in Repertoriu – Ordonante – Procedura accelerata).

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close