A doua si A sasea directiva TVA – Taxa aferenta intrarilor – Restituirea excedentului – Plata dobanzilor – Modalitati

„A doua si A sasea directiva TVA – Taxa aferenta intrarilor – Restituirea excedentului – Plata dobanzilor – Modalitati”

HOTARAREA CURTII (Marea Camera)

19 iulie 2012

In cauza C 591/10,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (Regatul Unit), prin decizia din 25 noiembrie 2010, primita de Curte la 14 decembrie 2010, in procedura

Littlewoods Retail Ltd si altii
impotriva
Her Majesty’s Commissioners for Revenue and Customs,

CURTEA (Marea Camera),
compusa din domnul V. Skouris, presedinte, domnii A. Tizzano, J. N. Cunha Rodrigues, K. Lenaerts, J.-C. Bonichot si doamna A. Prechal, presedinti de camera, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii K. Schiemann, E. Juhász, G. Arestis, A. Borg Barthet (raportor), D. Šváby si doamna M. Berger, judecatori,
avocat general: doamna V. Trstenjak,
grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 22 noiembrie 2011,
luand in considerare observatiile prezentate:
–    pentru Littlewoods Retail Ltd si altii, de D. Anderson si de L. Rabinowitz, QC, precum si de S. Elliott, barrister;
–    pentru guvernul Regatului Unit, de C. Murrell, in calitate de agent, asistata de D. Wyatt, QC;
–    pentru guvernul german, de T. Henze, de K. Petersen si de J. Möller, in calitate de agenti;
–    pentru guvernul francez, de G. de Bergues si de N. Rouam, in calitate de agenti;
–    pentru guvernul cipriot, de K. Lykourgos si de E. Symeonidou, in calitate de agenti;
–    pentru guvernul olandez, de C. Wissels, in calitate de agent;
–    pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, in calitate de agent;
–    pentru Comisia Europeana, de R. Lyal si de C. Soulay, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 12 ianuarie 2012,

pronunta prezenta Hotarare

1 Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea dreptului Uniunii referitor la repararea prejudiciului financiar suferit de o persoana impozabila ca urmare a platii de catre aceasta a unui cuantum prea ridicat al taxei pe valoarea adaugata (denumita in continuare „TVA”).
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre societatile din grupul Littlewoods (denumite in continuare „Littlewoods”), pe de o parte, si Her Majesty’s Commissioners for Revenue and Customs (denumiti in continuare „Commissioners”), pe de alta parte, cu privire la modalitatile de reparare a prejudiciului financiar suferit de Littlewoods ca urmare a unui excedent de TVA platit.

Cadrul juridic

Reglementarea Uniunii

3 Articolul 8 si anexa A punctul 13 din A doua directiva 67/228/CEE a Consiliului din 11 aprilie 1967 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – structura si procedurile de aplicare a sistemului comun privind taxa pe valoarea adaugata (JO 1967, 71, p. 1303) stabilesc baza de impozitare pentru TVA in special privind livrarile si prestarile de servicii.
4 Articolul 11 sectiunea C alineatul (1) din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare (JO L 145, p. 1, denumita in continuare „A sasea directiva”) prevede:
„In cazul anularii, al refuzului sau al neplatii totale sau partiale sau in cazul in care pretul este redus dupa livrare, baza de impozitare se reduce, in consecinta, in conditiile stabilite de statele membre.
Totusi, in cazul neplatii totale sau partiale, statele membre pot deroga de la aceasta norma.” [traducere neoficiala]

Reglementarea Regatului Unit

5 Legea din 1994 privind taxa pe valoarea adaugata (Value Added Tax Act 1994, denumita in continuare „VATA 1994”) contine dispozitii privind administrarea, colectarea si aplicarea TVA ului, precum si dispozitii cu privire la formularea cailor de atac la o instanta specializata. Aceasta lege permite Commissioners sa colecteze TVA ul datorat insa neplatit de persoanele impozabile, iar acestora din urma le permite sa recupereze sumele platite cu titlu de TVA in situatiile in care acestea sunt nedatorate. Legea contine si dispozitii privind plata dobanzilor aferente sumelor datorate Commissioners de persoanele impozabile, precum si a dobanzilor aferente sumelor datorate de Commissioners persoanelor impozabile.
6 Articolul 80 din VATA 1994 prevede:
„Dreptul de creanta asupra valorii supraestimate a TVA ului ori a excedentului de TVA platit sau restituirea valorii supraestimate a TVA ului ori a excedentului de TVA platit
(1) In cazul in care o persoana
(a) a raportat Commissioners TVA ul aferent unei perioade contabile determinate (indiferent de momentul la care aceasta s a incheiat) si
(b) procedand astfel, a raportat cu titlu de taxa aferenta iesirilor o suma care nu era datorata cu acest titlu,
Commissioners au obligatia sa crediteze cu aceasta suma persoana respectiva.
[…]
(1B) In cazul in care o persoana a platit Commissioners pentru o perioada contabila determinata (indiferent de momentul la care aceasta s a incheiat) o suma cu titlu de TVA, care nu reprezenta TVA ul datorat Commissioners, din alte motive decat ca urmare a
(a) raportarii cu titlu de taxa aferenta iesirilor a unei sume care nu era datorata cu acest titlu […]
[…]
Commissioners au obligatia sa restituie persoanei respective suma achitata in acest mod.
(2) Commissioners sunt obligati sa crediteze sau sa restituie o suma in temeiul prezentului articol doar pe baza unei cereri formulate in acest scop.
(2A) In cazul in care:
(a) ca urmare a formularii unei cereri prevazute in prezentul articol in temeiul alineatului (1) sau (1A) mentionate anterior, trebuie creditata o anumita suma unei persoane si
(b) in urma compensarii cu orice sume datorate de aceasta persoana in temeiul prezentei legi, o parte sau intreaga suma ramane creditata persoanei respective,
Commissioners au obligatia de a plati (sau de a restitui) persoanei respective cuantumul restant din acea suma.
[…]
(7) Cu exceptia celor prevazute in prezentul articol, Commissioners nu au obligatia de a credita sau de a restitui nicio suma care le a fost raportata sau platita cu titlu de TVA, care nu reprezinta TVA ul datorat.”
7 In cazul admiterii cererii formulate in temeiul articolului 80 din VATA 1994, persoana impozabila poate avea de asemenea dreptul de a primi dobanda aferenta excedentului de suma platit, calculata in conformitate cu dispozitiile articolului 78 din VATA 1994. Articolul 78 prevede urmatoarele:
„Dobanda in anumite cazuri de eroare a autoritatilor
(1) In cazul in care, ca urmare a unei erori a Commissioners, o persoana
(a) a raportat o suma cu titlu de taxa aferenta iesirilor care nu reprezenta taxa aferenta iesirilor datorata de aceasta persoana si, ca urmare a acestui fapt, Commissioners sunt obligati in temeiul articolului 80 (2A) sa plateasca (sau sa restituie) o suma persoanei respective sau
(b) nu a solicitat sa beneficieze de creditare in temeiul articolului 25 pentru o suma in legatura cu care are dreptul sa o solicite si pe care Commissioners sunt in consecinta obligati sa o plateasca acestei persoane sau
(c) [din alte motive decat intr un caz care intra sub incidenta literei (a) sau (b)] a platit Commissioners cu titlu de TVA o suma care nu reprezenta TVA ul datorat si pe care Commissioners sunt, in consecinta, obligati sa o restituie acestei persoane sau
(d) i s a platit cu intarziere o suma datorata acesteia de catre Commissioners in legatura cu TVA,
atunci, daca si in masura in care Commissioners nu sunt obligati sa procedeze astfel, cu exceptia prezentului articol, acestia vor plati persoanei respective dobanda aferenta sumei in cauza pentru perioada relevanta, insa sub rezerva urmatoarelor dispozitii din prezentul articol.
[…]
(3) Dobanda prevazuta in prezentul articol trebuie platita la rata aplicabila conform articolului 197 din Legea finantelor din 1996 [Finance Act 1996]. […]”
8 Dobanda prevazuta in articolul 78 din VATA 1994 se calculeaza prin trimitere la articolul 197 din Legea finantelor din 1996 si la Regulamentul din 1998 privind taxele si celelalte impozite indirecte aplicabile pasagerilor liniilor aeriene [Air Passenger Duty and Other Indirect Taxes (Interest Rate) Regulations 1998]. Efectul general al acestor dispozitii este ca, incepand din anul 1998, ratele dobanzii sunt stabilite, in sensul articolului 78, potrivit unei formule care face trimitere la rata medie de baza de imprumut practicata de sase banci de compensare, denumita „rata de referinta”. Ratele dobanzii aferente perioadei cuprinse intre 1973 si 1998 sunt indicate in tabelul 7 din Regulamentul din 1998. Rata dobanzii aplicabile conform articolului 78 este rata de referinta minus 1 %. Articolul 78 defineste „perioada relevanta” pentru care se plateste dobanda. In actiunea principala, aceasta perioada incepe de la data la care Commissioners au primit excedentul de plata si se termina la data la care Commissioners autorizeaza plata sumei cu privire la care se datoreaza dobanda.

Actiunile principale si intrebarile preliminare

9 Potrivit instantei de trimitere, de la introducerea TVA ului in Regatul Unit in cursul anului 1973, reclamantele din actiunea principala, cu exceptia societatii holding Littlewoods Limited, au desfasurat activitati de vanzare la domiciliu pe baza de catalog. In cadrul acestor activitati, societatile mentionate distribuiau cataloage si vindeau produsele cuprinse in aceste cataloage prin intermediul unor retele de „agenti”. Agentii castigau un comision pentru vanzarile pe care le realizau personal sau prin intermediari („achizitii efectuate prin intermediul tertilor”). Comisionul, care putea fi perceput in numerar, era aplicat asupra achizitiilor anterioare realizate de agentii insisi sau, la o rata superioara, asupra achizitiilor viitoare.
10 Intre 1973 si octombrie 2004, comisionul aplicat asupra achizitiilor efectuate prin intermediul tertilor a fost considerat in mod eronat o plata pentru serviciile prestate de agent in favoarea Littlewoods. Acest comision ar fi trebuit sa fie considerat, atat din punctul de vedere al dreptului Uniunii, cat si din cel al dreptului national, o reducere aplicata asupra achizitiilor anterioare, daca fusese perceput in numerar sau aplicat asupra acestor achizitii, sau asupra achizitiilor viitoare, daca fusese aplicat la o rata superioara asupra achizitiilor viitoare. Prin urmare, Littlewoods a platit un excedent de TVA pentru anumite livrari sau prestatii, deoarece valoarea impozabila a bunurilor furnizate de aceasta a fost considerata in mod eronat mai mare decat era in realitate.
11 Instanta de trimitere considera, prin urmare, ca excedentul platit nu era datorat in mod legal in temeiul Directivei 67/228, in ceea ce priveste exercitiile financiare anterioare anului 1978, si in temeiul Directivei 77/388, in ceea ce priveste perioada incepand cu anul mentionat.
12 Littlewoods a depus la Commissioners cereri pentru restituirea excedentului de TVA platit. Din octombrie 2004, Commissioners au rambursat Littlewoods un excedent de TVA platit, in valoare de 204 774 763 GBP. Rambursarea a fost realizata conform articolului 80 din VATA 1994.
13 In temeiul articolului 78 din VATA 1994, rambursarea a cuprins si plata unei dobanzi simple in cuantum de 268 159 135 GBP.
14 In actiunile aflate pe rolul instantei de trimitere, Littlewoods solicita acordarea unor sume suplimentare in cuantum total de aproximativ 1 miliard GBP. Littlewoods considera ca respectivele sume reprezinta avantajul de care a beneficiat Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord prin utilizarea sumelor principale reprezentand excedentul de TVA care a fost platit. Littlewoods sustine ca aceste sume au fost calculate prin raportare la ratele dobanzii compuse aplicabile imprumuturilor efectuate de guvernul Regatului Unit in perioada in discutie. Cuantumul indicat ar lua in considerare dobanda simpla care a fost deja platita.
15 In cadrul actiunilor principale, Littlewoods invoca doua cai de atac intemeiate pe dreptul national, si anume o actiune in restituirea taxelor percepute in mod nelegal, denumita in mod obisnuit „actiunea Woolwich” („Woolwich claim”), precum si o actiune in restituirea sumelor platite ca urmare a unei erori de drept („mistake based claim”).
16 In aceasta privinta, instanta de trimitere subliniaza ca termenul de prescriptie aplicabil unei actiuni Woolwich este de 6 ani incepand de la data la care s a platit excedentul de taxa, in timp ce termenul de prescriptie aplicabil unei actiuni in restituire intemeiate pe o eroare de drept este de 6 ani, incepand de la data la care persoana interesata a descoperit eroarea sau ar fi putut sa o descopere cu diligente rezonabile.
17 Instanta de trimitere considera ca aceste termene de prescriptie prevazute de dreptul national sunt in conformitate cu cerintele dreptului Uniunii.
18 In cadrul actiunilor principale, este cert ca:
– in perioada cuprinsa intre 1973 si octombrie 2004, Commissioners au colectat cuantumul TVA ului in cauza cu incalcarea dreptului Uniunii si a dreptului national;
– potrivit dreptului Uniunii si dreptului national, Littlewoods are dreptul la restituirea excedentului de TVA platit, din moment ce respectivele sume au fost platite Commissioners;
– in temeiul dispozitiilor legale nationale relevante, societatii Littlewoods i s a platit si dobanda simpla, calculata conform acestor dispozitii, si
– nu sunt indeplinite conditiile pentru formularea unei actiuni in raspundere civila indreptate impotriva statului pentru incalcarea dreptului Uniunii.
19 Potrivit instantei de trimitere, niciuna dintre cele doua cai de atac invocate de Littlewoods nu este aplicabila in speta. Aceasta instanta considera ca excedentul de TVA platit putea fi recuperat doar prin intermediul unei cereri formulate in temeiul articolului 80 din VATA 1994 si ca unicul temei pe care il putea invoca Littlewoods pentru a solicita plata unor dobanzi este articolul 78 din aceeasi lege. In consecinta, prin aplicarea in mod exclusiv a dreptului national, cererile prezentate de Littlewoods ar trebui respinse in temeiul articolelor 78 si 80 mentionate anterior.
20 Instanta de trimitere are insa indoieli cu privire la compatibilitatea acestei solutii cu dreptul Uniunii.
21 In aceste conditii, High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division, a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) In ipoteza in care o persoana impozabila a platit un excedent de TVA care a fost colectat de statul membru contrar cerintelor legislatiei Uniunii […] cu privire la TVA, despagubirea prevazuta de statul membru este conforma dreptului Uniunii […] daca aceasta consta in rambursarea excedentului de suma principala platit si in plata dobanzii simple aferente acestei sume in conformitate cu legislatia nationala, precum articolul 78 din [VATA] 1994?
2) In caz contrar, dreptul Uniunii, […] impune ca despagubirea prevazuta de un stat membru sa acopere rambursarea excedentului de suma principala platit si plata dobanzii compuse ca masura a valorii de utilizare a excedentului de suma platit de care a beneficiat statul membru si/sau ca masura a valorii de utilizare a banilor de care nu a putut beneficia persoana impozabila?
3) In cazul unui raspuns negativ atat la intrebarea 1), cat si la intrebarea 2), ce trebuie sa acopere despagubirea impusa statului membru de dreptul Uniunii in plus fata de rambursarea excedentului de suma principala platit, avand in vedere valoarea de utilizare a platii excedentare si/sau dobanda?
4) In cazul unui raspuns negativ la intrebarea 1), principiul efectivitatii din dreptul Uniunii […] impune unui stat membru sa nu aplice restrictiile din dreptul national (precum articolele 78 si 80 din VATA 1994) in privinta oricaror actiuni sau despagubiri de drept intern care, in lipsa acestor restrictii, ar putea fi utilizate de persoana impozabila pentru a si valorifica dreptul conferit de dreptul Uniunii […] stabilit in raspunsurile Curtii la primele trei intrebari sau este suficient ca instanta nationala sa nu aplice astfel de restrictii decat in privinta uneia dintre aceste actiuni sau despagubiri de drept intern?
Pe ce alte principii ar trebui sa se intemeieze instanta nationala pentru a asigura exercitarea acestui drept conferit de dreptul Uniunii […] in conformitate cu principiul efectivitatii din dreptul Uniunii […]?”

Cu privire la intrebarile preliminare

22 Prin intermediul intrebarilor formulate, care trebuie analizate impreuna, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca, intr o situatie precum cea in discutie in actiunile principale, in care un excedent de TVA colectat prin nerespectarea dreptului Uniunii a fost restituit persoanei impozabile in cauza, este in conformitate cu dreptul Uniunii faptul ca dreptul national prevede plata dobanzii simple calculate asupra sumei respective sau daca dreptul Uniunii impune ca dreptul national sa prevada plata unei dobanzi compuse, ca masura a valorii de utilizare a excedentului de suma platit si/sau ca masura a valorii de utilizare a acestui excedent de care nu a putut beneficia persoana impozabila, ori o alta modalitate de reparare a prejudiciului, care, in acest caz, ii este solicitat Curtii sa fie specificata. Instanta de trimitere intreaba care sunt consecintele pe care ar trebui sa le deduca in cazul incompatibilitatii normei nationale aplicabile cu dreptul Uniunii.
23 In aceasta privinta, trebuie subliniat cu titlu introductiv ca, astfel cum rezulta din decizia de trimitere, in cadrul actiunii principale, Littlewoods nu a introdus o actiune in despagubire intemeiata pe incalcarea dreptului Uniunii de Regatul Unit, ci o actiune privind rambursarea TVA ului perceput cu incalcarea dreptului Uniunii.
24 Reiese dintr o jurisprudenta constanta ca dreptul de a obtine rambursarea unor impozite percepute intr un stat membru cu incalcarea prevederilor dreptului Uniunii reprezinta consecinta si completarea drepturilor conferite particularilor de dispozitiile dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte (a se vedea in special Hotararea din 9 noiembrie 1983, San Giorgio, 199/82, Rec., p. 3595, punctul 12, si Hotararea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft si altii, C 397/98 si C 410/98, Rec., p. I 1727, punctul 84). Asadar, statele membre sunt obligate, in principiu, sa ramburseze impozitele percepute cu incalcarea dreptului Uniunii (Hotararea din 14 ianuarie 1997, Comateb si altii, C 192/95-C 218/95, Rec., p. I 165, punctul 20, Hotararea Metallgesellschaft si altii, citata anterior, punctul 84, Hotararea din 2 octombrie 2003, Weber’s Wine World si altii, C 147/01, Rec., p. I 11365, punctul 93, precum si Hotararea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, Rec., p. I 11753, punctul 202).
25 In plus, trebuie amintit ca atunci cand un stat membru a incasat impozite cu incalcarea normelor de drept al Uniunii, Curtea a stabilit ca justitiabilii au dreptul la restituirea nu numai a impozitului perceput fara temei, ci si a sumelor platite acestui stat sau retinute de acesta in legatura directa cu impozitul respectiv. Aceasta cuprinde si pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor de bani ca urmare a exigibilitatii premature a impozitului (a se vedea Hotararile citate anterior, Metallgesellschaft si altii, punctele 87-89, si Test Claimants in the FII Group Litigation, punctul 205).
26 Rezulta din jurisprudenta citata anterior ca principiul obligarii statelor membre sa restituie cu dobanda impozitele percepute cu incalcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urma drept.
27 In absenta unei reglementari in materie la nivelul Uniunii, sistemul juridic intern al fiecarui stat membru este cel care trebuie sa prevada conditiile in care se impune acordarea acestor dobanzi, in special rata si modul de calcul al dobanzilor (dobanzi simple sau dobanzi compuse). Aceste conditii trebuie sa respecte principiile echivalentei si efectivitatii, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele referitoare la solicitari similare intemeiate pe dispozitii de drept intern si nici nu trebuie sa fie structurate astfel incat sa faca practic imposibila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii (a se vedea in acest sens Hotararea San Giorgio, citata anterior, punctul 12, Hotararea din 2 octombrie 2003, Weber’s Wine World si altii, citata anterior, punctul 103, precum si Hotararea din 6 octombrie 2005, MyTravel, C 291/03, Rec., p. I 8477, punctul 17).
28 Astfel, potrivit unei jurisprudente constante, principiul efectivitatii interzice statelor membre sa faca practic imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii (a se vedea Hotararea din 7 ianuarie 2004, Wells, C 201/02, Rec., p. I 723, punctul 67, precum si Hotararea din 19 septembrie 2006, i-21 Germany si Arcor, C 392/04 si C 422/04, Rec., p. I 8559, punctul 57).
29 In speta, trebuie constatat ca acest principiu impune ca normele nationale care privesc in special calculul dobanzilor eventual datorate sa nu aiba drept efect privarea persoanei impozabile de o despagubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a TVA ului.
30 Revine instantei de trimitere obligatia sa stabileasca daca aceasta situatie se regaseste in actiunea principala, avand in vedere ansamblul circumstantelor litigiului principal. In aceasta privinta, trebuie aratat ca din decizia de trimitere rezulta ca, in temeiul prevederilor articolului 78 din VATA 1994, Commissioners au platit societatii Littlewoods dobanzi aferente TVA ului colectat cu incalcarea dreptului Uniunii. In temeiul acestor prevederi, Littlewoods a obtinut plata dobanzii simple in cuantum de 268 159 135 GBP, reprezentand dobanda datorata pe o perioada de aproximativ 30 de ani, care depaseste cu mai mult de 23 % cuantumul sumei principale, in valoare de 204 774 763 GBP.
31 Pentru a verifica daca principiul echivalentei este respectat in actiunea principala, trebuie amintit ca respectarea acestui principiu presupune ca norma nationala in discutie se aplica fara distinctie atat actiunilor intemeiate pe incalcarea dreptului Uniunii, cat si celor intemeiate pe nerespectarea dreptului intern care au un obiect si o cauza asemanatoare. Cu toate acestea, principiul echivalentei nu poate fi interpretat in sensul ca obliga un stat membru sa extinda regimul sau intern cel mai favorabil la toate actiunile introduse intr un anumit domeniu de drept. Pentru a fi sigura de respectarea acestui principiu, instanta nationala, singura care cunoaste direct modalitatile de exercitare a actiunilor in restituire formulate impotriva statului, are obligatia sa verifice daca modalitatile procedurale destinate sa asigure in dreptul intern protectia drepturilor conferite justitiabililor de dreptul Uniunii sunt conforme cu acest principiu si sa examineze atat obiectul, cat si elementele esentiale ale actiunilor de natura interna presupuse a fi similare. In acest scop, instanta nationala trebuie sa verifice similitudinea actiunilor respective din punctul de vedere al obiectului, al cauzei si al elementelor esentiale (a se vedea in acest sens Hotararea din 29 octombrie 2009, Pontin, C 63/08, Rep., p. I 10467, punctul 45 si jurisprudenta citata).
32 Potrivit instantei de trimitere, aplicarea articolului 78 din VATA 1994 are drept efect excluderea aplicarii a doua actiuni prevazute de „common law”, si anume actiunea Woolwich si actiunea in restituire intemeiata pe o eroare de drept. In esenta, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca, in cazul in care se constata ca articolele 78 si 80 din VATA 1994 nu sunt conforme dreptului Uniunii, neaplicarea restrictiei prevazute de acestea in ceea ce priveste actiunea Woolwich ar putea determina in actiunea principala o plata a dobanzii conform dreptului Uniunii sau daca, in acest scop, aplicarea restrictiei mentionate ar trebui exclusa cu privire la toate actiunile sau modurile de despagubire prevazute de „common law”.
33 Astfel cum rezulta dintr o jurisprudenta constanta, in situatia existentei unei norme de drept incompatibile cu dreptul Uniunii direct aplicabil, instanta nationala este obligata sa inlature aplicarea respectivei norme nationale, avand in vedere ca aceasta obligatie nu limiteaza puterea instantelor nationale competente de a aplica, dintre diversele procedee din ordinea juridica interna, pe cele care sunt adecvate pentru protectia drepturilor individuale conferite de dreptul Uniunii (in acest sens a se vedea in special Hotararea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, Rec., p. I 5435, punctul 33, Hotararea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 si altii, C 10/97-C 22/97, Rec., p. I 6307, punctul 21, si Hotararea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C 314/08, Rep., p. I 11049, punctul 83).
34 Avand in vedere ansamblul consideratiilor de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarile adresate ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca impune ca persoanei impozabile care a platit un excedent de TVA, perceput de statul membru in cauza cu incalcarea legislatiei Uniunii in materie de TVA, sa ii revina dreptul la restituirea taxei percepute contrar dreptului Uniunii, precum si dreptul la plata unor dobanzi aferente sumei care reprezinta taxa mentionata. Revine dreptului national obligatia de a stabili, cu respectarea principiilor efectivitatii si echivalentei, daca la suma principala trebuie aplicate dobanzi conform unui sistem de dobanzi simple, conform unui sistem de dobanzi compuse sau conform unui alt sistem de stabilire a dobanzilor.

Cu privire la cheltuielile de judecata

35 Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara:
Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca impune ca persoanei impozabile care a platit un excedent de taxa pe valoarea adaugata, perceputa de statul membru in cauza cu incalcarea legislatiei Uniunii in materie de taxa pe valoarea adaugata, sa ii revina dreptul la restituirea taxei percepute contrar dreptului Uniunii, precum si dreptul la plata unor dobanzi aferente sumei care reprezinta taxa mentionata. Revine dreptului national obligatia de a stabili, cu respectarea principiilor efectivitatii si echivalentei, daca la suma principala trebuie aplicate dobanzi conform unui sistem de dobanzi simple, conform unui sistem de dobanzi compuse sau conform unui alt sistem de stabilire a dobanzilor.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close