Cauza Mihai Toma impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 839 din 13 decembrie 2012 a fost publicata Hotararea CEDO din 24 ianuarie 2012 in Cauza Mihai Toma impotriva Romaniei.

Din cuprins:

HOTARAREA
din 24 ianuarie 2012

in Cauza Mihai Toma impotriva Romaniei

Strasbourg

(Cererea nr. 1.051/06)

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Mihai Toma impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 4 ianuarie 2012,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 1.051/06 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant roman, domnul Mihai Toma (reclamantul) a sesizat Curtea, la 12 decembrie 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Avand in vedere ca domnul Corneliu Birsan, judecatorul ales sa reprezinte Romania, s-a abtinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi ca judecator ad-hoc (art. 26 & 4 din Conventie si art. 29 & 1 din Regulamentul Curtii).
4. Reclamantul a sustinut, in special, ca i-au fost incalcate drepturile garantate la art. 6 si 7 din Conventie, in masura in care permisul sau de conducere i-a fost anulat la aproape 10 ani dupa evenimentele care ar fi putut determina acea masura si in temeiul unei legi care nu exista la data evenimentelor.
5. La 12 mai 2010, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. S-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna (art. 29 & 1).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
6. Reclamantul s-a nascut in 1948 si locuieste in Targu Jiu.
7. La 2 decembrie 1995, reclamantul a fost oprit de politie pentru conducere sub influenta alcoolului. Politia l-a informat la fata locului ca i s-a suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 90 de zile. Permisul de conducere nu a fost ridicat fizic din posesia reclamantului.
8. La 13 februarie 1996, reclamantul a fost oprit de politie in timp ce conducea un autovehicul si a fost trimis in judecata pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul dupa ce permisul a fost suspendat in temeiul art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice (Decretul nr. 328/1966).
9. Prin Sentinta din 5 iunie 1997 Judecatoria Targu Jiu l-a declarat pe reclamant vinovat de aceasta infractiune, l-a condamnat la o amenda penala de 80.000 lei (ROL) si l-a obligat sa plateasca 40.000 ROL cu titlul de cheltuieli de judecata. Aceasta l-a informat de asemenea pe reclamant ca, daca nu se conformeaza obligatiei de plata, amenda se poate inlocui cu pedeapsa inchisorii (art. 63 din Codul penal). Hotararea a devenit definitiva intrucat partile nu au contestat-o la instanta superioara.
10. La 15 decembrie 2004, reclamantul a solicitat Serviciului Rutier Gorj sa ii inlocuiasca vechiul permis de conducere cu modelul nou, conform noilor reglementari in materie. La aceasta data, politia i-a retras permisul de conducere si l-a informat ca va fi anulat, deoarece reclamantul fusese oprit pentru conducere sub influenta alcoolului in 1995.
11. In aceeasi zi, politia l-a informat pe reclamant ca in temeiul art. 101 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice permisul de conducere ii fusese anulat incepand cu data de 9 decembrie 2004. Contestatia sa la decizia de anulare i-a fost respinsa de Inspectoratul Judetean de Politie Gorj la 25 ianuarie 2005.
12. La 10 martie 2005, reclamantul a introdus o plangere la Tribunalul Gorj, cerand revocarea ordinului de anulare.
13. Prin Hotararea din 15 aprilie 2005, tribunalul (Sectia de contencios administrativ) a admis actiunea pentru urmatoarele motive:
“Intr-adevar, in hotararea din 5 iunie 1997 a Judecatoriei Targu Jiu … [reclamantului] i s-a aplicat o amenda de 80.000 ROL … iar in temeiul Ordonantei de urgenta nr. 195/2002, permisul de conducere a fost anulat daca conducatorul auto era gasit vinovat de o infractiune in trafic …
In temeiul art. 126 alin. (1) lit. (c), din Codul de procedura penala, aplicarea amenzii penale se prescrie dupa 3 ani; prin urmare, anularea permisului de conducere, fiind o pedeapsa accesorie, se prescrie in acelasi timp cu pedeapsa principala. Termenele sunt calculate de la data la care s-au petrecut evenimentele, asadar … pedeapsa este in prezent prescrisa.”
14. Inspectoratul Judetean de Politie Gorj a introdus recurs si, prin hotararea definitiva din 12 iulie 2005, Curtea de Apel Craiova (Sectia de contencios administrativ) a casat hotararea si a respins actiunea initiala a reclamantului, motivand dupa cum urmeaza:
“Masura anularii permisului de conducere nu are caracterul unei pedepse accesorii – astfel cum in mod gresit a retinut instanta de fond, ci reprezinta o sanctiune administrativa cu o reglementare distincta, a carei aplicare intra numai in competenta organului de politie.
Dispozitiile Decretului nr. 328/1966 si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 nu prevad vreun termen de aplicare a acestei sanctiuni; iar pe de alta parte este o masura care trebuie sa fie dispusa obligatoriu in cazul inculpatului, care printr-o hotarare judecatoreasca definitiva a fost condamnat la o pedeapsa penala pentru savarsirea unei infractiuni privind circulatia pe drumurile publice.”

II. Dreptul intern relevant
15. Art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 incrimineaza circulatia pe drumurile publice avand permisul de conducere suspendat. Acelasi act prevede ca un permis de conducere poate fi anulat daca posesorul acestuia a fost condamnat pentru o infractiune penala conform reglementarilor cu privire la circulatia pe drumurile publice [art. 42 alin. (2) ]. Anularea este decisa de seful inspectoratului judetean de politie odata ce hotararea penala este definitiva [art. 42 alin. (3) si art. 43].
16. Decretul nr. 328/1966 a fost abrogat de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, care a intrat in vigoare la 1 februarie 2003 si care, la art. 101 alin. (1) lit. b), a introdus anularea automata a permisului de conducere. Acest act a fost modificat in mai multe randuri, dar dispozitia relevanta era in aceeasi forma la data la care s-a emis hotararea definitiva in aceasta cauza.

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 7 din Conventie
17. Reclamantul s-a plans cu privire la anularea permisului sau de conducere. Acesta a facut referire la art. 6 din Conventie. Curtea considera ca aceasta cerere ar putea ridica o problema in temeiul art. 7 din Conventie. Aceasta reitereaza ca are competenta de a face incadrarea in drept a faptelor si astfel putea sa decida examinarea plangerii care i-a fost prezentata in temeiul mai multor dispozitii din Conventie [a se vedea Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 54, CEDO 2009-…].
Art. 7 din Conventie stabileste ca:
“1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savarsita, nu constituia o infractiune potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, in momentul savarsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate.”

A. Cu privire la admisibilitate
18. Guvernul a sustinut ca masura impusa reclamantului nu a constituit o “pedeapsa” in sensul art. 7 si ca, prin urmare, plangerea era incompatibila ratione materiae cu dispozitiile din Conventie.
19. Reclamantul a contestat pozitia Guvernului.
20. Curtea reitereaza ca respectivul concept de “pedeapsa” din art. 7 din Conventie este, ca si notiunea de “drepturi si obligatii civile” si “acuzatie in materie penala” din art. 6 & 1, un concept autonom din conventie. Punctul de plecare in orice evaluare a existentei unei pedepse este daca masura in cauza este impusa in urma condamnarii pentru o “infractiune”. Alti factori care ar putea fi luati in calcul ca relevanti in aceasta privinta sunt natura si scopul masurii in cauza; incadrarea sa in temeiul legislatiei nationale; procedurile implicate in elaborarea si implementarea masurii; severitatea ei (a se vedea Welch impotriva Regatului Unit, 9 februarie 1995, pct. 27 – 28, seria A, nr. 307-A).
21. Curtea a stabilit in Cauza Maszni impotriva Romaniei (nr. 59.892/00, pct. 66, 21 septembrie 2006) ca, desi anularea unui permis de conducere este calificata de legislatia nationala ca o masura administrativa, aceasta constituie mai degraba o problema de materie penala in scopul art. 6 din Conventie, in masura in care severitatea sa ii da un caracter punitiv si disuasiv care apartine sanctiunilor penale [a se vedea, de asemenea, Welch, mentionata anterior, pct. 28, si Nilsson impotriva Suediei (dec.), nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005].
Masura in discutie in prezenta cauza ar trebui, astfel, sa fie privita ca o pedeapsa penala, in temeiul art. 7.
22. Prin urmare, exceptia ridicata de Guvern este inadmisibila (a se vedea, de asemenea, Welch impotriva Regatului Unit, 9 februarie 1995, pct. 28, seria A, nr. 307-A).
23. Curtea ia act, de asemenea, ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 lit. a) din Conventie. In continuare, subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor
24. Reclamantul a sustinut ca respectiva curte de apel ii incalcase drepturile stabilite prin Conventie, neluand in considerare termenul de prescriptie privind implementarea masurii adoptate impotriva lui.
25. Guvernul a contestat acest argument. Acesta a sustinut ca reclamantul ar fi trebuit sa poata anticipa ca risca anularea permisului de conducere, intrucat masura era in mod clar prescrisa, atat in vechea legislatie, cat si in cea noua si nu exista nicio limita de timp in care autoritatile sa aplice aceasta masura. Prin urmare, acesta nu a fost de acord cu capatul de cerere al reclamantului referitor la faptul ca i se aplicase o pedeapsa mai mare prin aplicarea noii legi.

2. Motivarea Curtii
26. Curtea face referire la principii bine stabilite, dezvoltate in jurisprudenta sa in contextul art. 7 din Conventie [a se vedea, mai ales, Kokkinakis impotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, seria A nr. 260-A; Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei, nr. 77.193/01 si 77.196/01, pct. 33 – 38, 24 mai 2007; Kafkaris impotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 139 – 141, CEDO 2008-…; Sud Fondi S.r.l. si altii impotriva Italiei, nr. 75.909/01, pct. 105 – 110, 20 ianuarie 2009; si Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 92 – 109, 17 septembrie 2009]. Aceasta reitereaza ca art. 7 din Conventie cere ca o infractiune sa fie clar definita in lege, ca legea sa fie predictibila si previzibila, sa interzica aplicarea retroactiva a legislatiei penale mai punitive in detrimentul acuzatului si sa garanteze aplicarea retroactiva a legislatiei mai favorabile [Scoppola (nr. 2), mentionata anterior, pct. 93 si 109].
27. In prezenta cauza, Curtea ia act de faptul ca in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, anularea permisului de conducere nu a mai fost lasata la aprecierea politiei, ci devenea automata pentru cazuri similare celui al reclamantului (a contrario, Coeme si altii, mentionata anterior, pct. 149; mutatis mutandis, Jamil impotriva Frantei, 8 iunie 1995, pct. 32, seria A nr. 317-B; si M. impotriva Germaniei, nr. 19.359/04, pct. 127 – 128, 17 decembrie 2009).
28. Rezulta ca, aplicand noua lege, autoritatile l-au privat pe reclamant de posibilitatea ca aceasta masura sa nu fie luata impotriva lui, o posibilitate care fusese deschisa la data cand a comis faptele in cauza.
29. Dat fiind timpul trecut intre data faptelor si impunerea acestei pedepse, precum si lipsa oricarei actiuni din partea politiei in acest timp, este rezonabil sa se presupuna ca reclamantul a fost linistit gandindu-se ca politia a decis sa nu ii anuleze permisul de conducere.
30. In plus, Curtea ia act de faptul ca nu exista nicio mentiune in noua lege cu privire la posibilitatea aplicarii retroactive. In consecinta, reclamantul nu ar fi putut sa prevada ca noua lege i s-ar putea aplica lui.
31. Rezulta ca, impunand automat aceasta pedeapsa, la 10 ani dupa ce s-au petrecut faptele, printr-o noua lege care nu avea elementul de previzibilitate, autoritatile (politia si instantele) au inrautatit situatia reclamantului si astfel au incalcat principiul aplicarii neretroactive a legislatiei penale in detrimentul acuzatului.
Prin urmare, a fost incalcat art. 7 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie
32. Reclamantul s-a plans ca respectiva curte de apel a dat o interpretare eronata legilor aplicabile, incalcand dreptul sau la un proces echitabil prevazut la art. 6 & 1 din Conventie.
33. Ambele parti au prezentat observatii cu privire la acest capat de cerere.
34. Avand in vedere constatarea referitoare la art. 7 din Conventie (a se vedea supra pct. 31), Curtea considera ca acest capat de cerere este admisibil, dar ca nu este necesar sa se analizeze daca, in prezenta cauza, a fost incalcat art. 6 din Conventie (a se vedea, printre altele, Bota impotriva Romaniei, nr. 16.382/03, pct. 59, 4 noiembrie 2008).

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
35. Reclamantul s-a plans, in cele din urma, ca Hotararea definitiva din 12 iulie 2005 i-a incalcat dreptul la proprietate garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1. la Conventie.
36. Cu toate acestea, in lumina materialului pe care il detine, si in masura in care problemele care constituie obiectul plangerilor tin de competenta sa, Curtea constata ca acestea nu prezinta nicio aparenta de incalcare a drepturilor stabilite la art. 1 din protocol.
Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 & 3 lit. a) si art. 35 & 4 din Conventie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
37. Art. 41 din Conventie prevede:
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila”.

A. Prejudiciu
38. Reclamantul a considerat ca a suferit atat un prejudiciu material, cat si unul moral, si a cerut Curtii sa decida suma.
39. Guvernul a solicitat Curtii sa nu acorde daune reclamantului, intrucat acesta nu si-a cuantificat si justificat cererile in conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curtii.
40. Curtea noteaza ca reclamantul nu a facut o cerere cuantificata pentru daune materiale si nu a justificat o astfel de cerere. Prin urmare, aceasta respinge cererea privind daunele materiale. Totusi, aceasta acorda reclamantului 3.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata
41. Reclamantul nu a solicitat nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii
42. Curtea considera necesar ca dobanzile moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA

1. declara capetele de cerere intemeiate pe art. 6 & 1 si art. 7 din Conventie admisibile si celelalte capete de cerere inadmisibile;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 7 din Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 6 & 1 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data la care hotararea devine definitiva in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), convertita in moneda nationala a statului parat la rata aplicabila la data platii, plus orice suma care poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 24 ianuarie 2012, in temeiul art. 77 & 2 si art. 77 & 3 din Regulamentul Curtii.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close