Cauza Ieremeiov impotriva Romaniei (nr. 2)

In M. Of. nr. 846 din 14 decembrie 2012 a fost publicata Hotararea CEDO din 24 noiembrie 2009 in Cauza Ieremeiov impotriva Romaniei (nr. 2).

Din cuprins:
HOTARAREA
din 24 noiembrie 2009
in Cauza Ieremeiov impotriva Romaniei (nr. 2)

(Cererea nr. 4.637/02)
Strasbourg

Hotararea ramane definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Ieremeiov impotriva Romaniei (nr. 2),
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Stanley Naismith, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 3 noiembrie 2009,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 4.637/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Laurian Ieremeiov (reclamantul), a sesizat Curtea la 19 octombrie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamnele Monica Macovei si Alexandra Razvan-Mihalcea, avocate in Bucuresti si respectiv Timisoara, in numele Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH). La data de 12 ianuarie 2005, doamna Monica Macovei s-a retras din cauza in urma numirii sale in functia de ministru al justitiei. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a pretins, in special, ca actiunea penala pentru calomnie introdusa impotriva sa a fost inechitabila si ca impunerea unei amenzi si obligatia de a plati despagubiri cu titlu de prejudiciu moral i-au incalcat dreptul la libertatea de exprimare.
4. La 15 mai 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice aceasta cerere Guvernului. In conformitate cu dispozitiile art. 29 & 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1967 si locuieste in Timisoara.
6. La momentul respectiv, acesta era ziarist la ziarul “Ziua de Vest” in Timisoara.
7. La 23 iunie 2000, in urma alegerilor locale, ziarul “Ziua de Vest” a publicat un articol semnat de reclamant, prin care il acuza pe A.V.I., noul primar ales in Buzias, ca a colaborat cu Securitatea (serviciul de informatii din timpul perioadei comuniste). Articolul, aparut in pagina a treia a ziarului, era anuntat in prima pagina prin titlul: “Primar cu dosar”.
8. Partile relevante ale articolului se citesc dupa cum urmeaza:
“Siguranta cetatenilor mai presus de securitatea statului
Scandalul dosarelor in Buzias
Primarul nou-ales, [A.V.I.] este suspectat ca ar fi colaborat cu Securitatea
Primul scandal privind dosarele Securitatii este pe cale sa izbucneasca in orasul Buzias. Primarul ales, [A.V.I.] este suspectat de anumiti cetateni – ale caror nume nu vor fi facute publice din motive evidente – ca ar fi colaborat cu Securitatea. Pe baza unor informatii din interiorul Serviciului Roman de Informatii, sursele noastre au afirmat ca [A.V.I.] se afla sub supraveghere pana in 1989 ca fiind iredentist sovinist, ceea ce a facut imposibila obtinerea unui post de profesor de istorie in Buzias … In aceeasi perioada, s-ar parea ca [A.V.I.] fusese convins sa colaboreze cu Securitatea si s-ar parea ca exista un dosar referitor la acest subiect …
Inainte de alegerile locale, [A.V.I.] a transmis o declaratie scrisa Biroului Electoral in care afirma ca nu a fost colaborator al fostei Securitati. Acesta ne-a informat ieri ca ceea ce a scris in declaratia respectiva era adevarat si ca nu a colaborat niciodata in vreun fel cu serviciile secrete inainte de 1990.”
9. La 21 august 2000, A.V.I. a introdus la Judecatoria Timisoara o plangere penala impotriva reclamantului pentru insulta si calomnie. Plangerea acestuia se referea, de asemenea, la societatea care publicase ziarul.
10. Judecatoria a audiat 2 martori care au confirmat ca ii spusesera reclamantului despre zvonurile privind colaborarea partii vatamate cu Securitatea.
11. La 31 octombrie 2000, reclamantul a fost audiat de instanta. A pledat nevinovat si s-a intemeiat in apararea sa pe dreptul la libertatea de exprimare si pe dreptul de a oferi informatii despre persoanele publice.
12. La 20 februarie 2001, judecatoria s-a pronuntat in cauza. Aceasta a considerat ca reclamantul nu a savarsit infractiunea de calomnie, deoarece nu s-a referit la nicio infractiune specifica pretins savarsita de catre partea vatamata. A constatat ca expresiile utilizate de catre reclamant, inclusiv titlul articolului pe prima pagina, erau in mod evident injurioase pentru partea vatamata. Cu toate acestea, instanta a observat ca reclamantul nu a descris niciunul dintre zvonuri ca fapt si ca acesta a prezentat de asemenea in articol punctul de vedere al partii vatamate.
De asemenea, instanta a considerat ca exista in mod obisnuit o doza de agresivitate in jurnalism si ca, prin urmare, desi faptele intruneau criteriile legale pentru a constitui infractiunea de calomnie, in circumstantele cauzei faptele savarsite si consecintele acestora nu erau atat de grave incat sa intre sub incidenta dreptului penal.
Judecatoria nu a condamnat reclamantul nici pentru calomnie, nici pentru insulta, dar l-a obligat la plata unei amenzi administrative in valoare de 500.000 ROL. De asemenea, instanta a hotarat ca erau intrunite conditiile pentru raspunderea civila a reclamantului, precum si pentru cea a societatii care publicase ziarul, in ceea ce priveste prejudiciul cauzat partii vatamate. Astfel, a obligat reclamantul si societatea la plata sumei de 3.000.000 ROL catre A.V.I., cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral. In cele din urma, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 350.000 ROL catre stat pentru taxele de timbru.
13. Toate partile au formulat apel. Partea vatamata a contestat achitarea si a incercat sa obtina majorarea sumei despagubirilor. Societatea care a publicat ziarul a sustinut ca prejudiciul nu a fost dovedit de catre partea vatamata. Reclamantul a pretins ca nu au fost intrunite cerintele nici pentru existenta infractiunii de calomnie, nici pentru existenta insultei.
14. La 27 aprilie 2001, reprezentantii partilor au prezentat verbal motivele de apel in fata Tribunalului Timis. Instanta i-a dat ultimul cuvant inculpatului. Acesta s-a adresat instantei solicitand respingerea apelului lui A.V.I.
15. Hotararea definitiva a fost adoptata in aceeasi zi. Tribunalul a admis apelul formulat de A.V.I. Acesta a fost de acord cu descrierea faptelor facuta de judecatorie, dar a considerat ca instanta de prim grad nu le-a interpretat corect. A considerat ca expresiile utilizate de catre reclamant, in special “primarul este suspectat ca ar fi colaborat cu Securitatea”, “s-ar parea ca a fost convins sa colaboreze cu Securitatea si s-ar parea ca exista un dosar referitor la acest subiect” si “se afla sub supraveghere ca fiind iredentist sovinist”, erau in mod evident injurioase si, daca ar fi fost adevarate, ar fi expus partea vatamata cel putin oprobriului public. Tribunalul a considerat ca intentia reclamantului de a denigra era dovedita si ca, prin urmare, acesta nu putea invoca in favoarea sa Constitutia si conventia, care garantau dreptul la libertatea de exprimare numai atunci cand era exercitat cu buna-credinta. Cu toate acestea, din aceleasi motive ca judecatoria, tribunalul a considerat ca, in circumstantele cauzei, faptele savarsite si consecintele acestora nu erau atat de grave incat sa intre sub incidenta dreptului penal. Prin urmare, a achitat reclamantul in privinta ambelor capete de acuzare si l-a obligat la plata unei amenzi administrative in valoare de 1.000.000 ROL.
16. De asemenea, instanta a considerat ca prejudiciul suportat de catre partea vatamata nu a fost corect evaluat de judecatorie si a majorat suma care trebuia platita de catre reclamant si de societatea care publica ziarul la 20.000.000 ROL. Aceasta a acordat lui A.V.I. 5.000.000 ROL pentru cheltuieli de judecata, suma care trebuia platita in solidar de reclamant si societate. In cele din urma, instanta a dispus ca reclamantul sa plateasca statului suma de 500.000 ROL pentru taxele de timbru.
17. La 3 octombrie 2001, reclamantul a platit amenda administrativa.

II. Dreptul intern relevant
18. Dispozitiile relevante din Codul civil si din Codul penal privind insulta si calomnia, precum si raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ, in vigoare la momentul respectiv, sunt descrise in hotararea pronuntata in Cauza Barb impotriva Romaniei, nr. 5.945/03, pct. 19 – 20, din 7 octombrie 2008.
19. Codul penal a fost modificat in mod repetat, iar in 2006 articolele privind insulta si calomnia au fost abrogate (pentru detalii, a se vedea Cauza Cuc Pascu impotriva Romaniei, nr. 36.157/02, pct. 12 – 14, 16 septembrie 2008).
20. Cu toate acestea, in Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala eliminarea din Codul penal a articolelor privind insulta si calomnia.
21. Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi a modificat Codul de procedura penala si a dispus obligatia instantei de recurs de a proceda la ascultarea inculpatului, atunci cand instantele de fond si apel nu au pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare. In prezent, cand instanta de recurs caseaza hotararea si retine cauza spre rejudecare, se pronunta prin decizie si asupra probelor ce urmeaza a fi administrate, fixand termen pentru rejudecare. La termenul fixat pentru rejudecare, instanta este obligata sa procedeze la audierea inculpatului prezent, atunci cand acesta nu a fost audiat la instantele de fond si apel, precum si atunci cand aceste instante nu au pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare [art. 385^14 alin. 1 si art. 385^16 din Codul de procedura penala, astfel cum au fost modificate].

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie
22. Reclamantul s-a plans ca tribunalul nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza si i-a inrautatit situatia fara sa il asculte sau sa ii permita sa aduca probe in apararea sa. Acesta a facut referire la art. 6 & 1 din Conventie, care prevede:
“Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil […] a cauzei sale, de catre o instanta […], care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

A. Cu privire la admisibilitate
23. Curtea constata ca plangerea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
24. Guvernul a sustinut ca reclamantul a fost audiat de instanta de prim grad si a avut posibilitatea de a prezenta probe in apararea sa. Instanta de apel nu a fost sesizata pentru a stabili faptele cauzei, ci mai degraba pentru a reevalua probele. Astfel, nu a fost necesar ca instanta sa asculte reclamantul pentru a stabili daca a avut intentia de a-l denigra pe A.V.I. In orice caz, acesta si-a exercitat dreptul de a adresa instantei ultimul cuvant al inculpatului. In cele din urma, Guvernul a subliniat ca nu s-a pronuntat impotriva reclamantului o hotarare de condamnare, iar amenda administrativa impusa acestuia nu putea fi descrisa ca o condamnare penala.
25. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului si a considerat ca tribunalul nu avea niciun motiv pentru a-l priva de dreptul sau de a fi ascultat de instanta si, daca era necesar, de a aduce dovezi.

2. Motivarea Curtii
26. Pentru a stabili daca o sanctiune penala a fost pronuntata impotriva unei persoane in sensul strict al Conventiei, Curtea aplica asa-numitul “criteriu Engel”, reafirmat cel mai recent in Jussila impotriva Finlandei [ (GC), nr. 73.053/01, pct. 30 – 31, CEDO 2006-XIV] si Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei [(GC), nr. 14.939/03, pct. 53, 10 februarie 2009]. Curtea reitereaza, in special, ca lipsa de gravitate a sanctiunii impuse nu poate duce la eliminarea unei fapte din sfera penalului.
27. Aplicand aceste principii faptelor din prezenta cauza, Curtea constata, de la bun inceput, ca hotararea pronuntata de tribunal, prin care reclamantul era obligat la plata unei amenzi administrative, este echivalenta cu o “condamnare penala” in sensul strict al Conventiei. In special, Curtea observa ca infractiunea savarsita de reclamant a intrat sub incidenta dreptului penal intern. In ceea ce priveste natura infractiunii, Curtea observa ca dispozitiile relevante din Codul penal erau indreptate mai degraba catre toti cetatenii decat catre un grup avand un statut special si ca retinerea infractiunii respective il facea pe faptuitor pasibil de sanctiuni destinate sa pedepseasca si sa descurajeze [a se vedea Ezeh si Connors impotriva Regatului Unit (GC), nr. 39.665/98 si 40.086/98, pct. 104, CEDO 2003-X; Ozturk impotriva Germaniei, 21 februarie 1984, pct. 52, seria A nr. 73; Anghel impotriva Romaniei, nr. 28.183/03, pct. 51, 4 octombrie 2007; si Zolotukhin, citata anterior, pct. 55].
28. In circumstante similare celor din prezenta cauza, Curtea a stabilit ca, atunci cand o instanta de apel este sesizata sa se pronunte cu privire la o cauza in fapt si in drept si sa faca o evaluare completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei reclamantului, aceasta nu poate, in vederea respectarii standardelor unui proces echitabil, sa stabileasca in mod corespunzator aspectele respective fara o evaluare directa a probelor aduse in persoana de catre inculpat (a se vedea Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95, pct. 55, CEDO 2000-VIII).
29. In speta, tribunalul a reexaminat faptele cauzei. In cursul reexaminarii, acesta nu a administrat probe din partea reclamantului si nici nu i-a permis sa isi pregateasca sau sa isi prezinte apararea. Faptul ca inculpatul a adresat instantei ultimul cuvant nu echivaleaza cu exercitarea dreptului sau de a fi audiat de instanta in timpul procesului (a se vedea Constantinescu, citata anterior, pct. 58).
30. In plus, tribunalul a audiat partile doar cu privire la admisibilitatea apelurilor si nu l-a informat pe reclamant cu privire la intentia sa de a casa hotararea judecatoriei si de a reexamina fondul acuzatiei. Curtea considera ca, in vederea respectarii standardelor unui proces echitabil, o instanta nu poate sa caseze o hotarare precedenta si sa reevalueze probele fara sa informeze in mod corespunzator partile interesate si sa le acorde posibilitatea de a-si prezenta argumentele.
31. Lipsa audierii inculpatului in persoana este si mai dificil de impacat cu cerintele unui proces echitabil in circumstantele specifice ale prezentei cauze, din moment ce tribunalul a facut o reevaluare a elementului subiectiv al pretinsei infractiuni, si anume, retinand intentia reclamantului de a denigra.
Din aceste motive, Curtea considera ca tribunalul nu a acordat reclamantului posibilitatea de a se apara.
32. Curtea a luat act de modificarile survenite in legislatia interna care par sa aduca procedura penala mai aproape de cerintele conventiei cu privire la acest aspect (a se vedea supra, pct. 21). Cu toate acestea, modificarile respective au avut loc in 2006 si, astfel, nu sunt relevante pentru prezenta cauza.
33. Consideratiile precedente sunt suficiente precum a permite Curtii sa concluzioneze ca, prin casarea hotararii judecatoriei si prin reexaminarea fondului acuzatiei impotriva reclamantului, fara sa administreze probe in aparare aduse de acesta si fara sa ii permita acestuia sa isi prezinte argumentele, tribunalul nu a respectat cerintele unui proces echitabil.
Prin urmare, a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie
34. Reclamantul s-a plans ca, prin constatarea savarsirii de catre el a infractiunii de calomnie si prin obligarea sa la plata unei amenzi administrative, respectiv a unei sume cu titlu de prejudiciu moral, tribunalul i-a incalcat dreptul la libertatea de exprimare. De asemenea, acesta a reclamat ca, pentru a se apara si pentru a face proba veritatii, a fost constrans sa isi divulge sursele, si anume cei 2 martori care au fost audiati de instanta de prim grad, ceea ce a echivalat cu o ingerinta suplimentara in libertatea sa de exprimare. Acesta a facut referire la art. 10 din conventie, care prevede:
“1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

A. Cu privire la admisibilitate
35. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
36. Guvernul a afirmat ca ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare era prescrisa de lege si urmarea un scop legitim, fiind proportionala cu acesta. In special, Guvernul a subliniat ca nu s-a pronuntat impotriva reclamantului o hotarare de condamnare si ca nu exista nicio dovada de plata a prejudiciului sau a taxelor de timbru la care acesta fusese obligat [a se vedea Stangu impotriva Romaniei (dec.), nr. 57551/00, 9 noiembrie 2004, si Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, nr. 53.899/00, 31 ianuarie 2006]. In plus, sumele impuse de instanta au fost moderate.
In ceea ce priveste afirmatia reclamantului potrivit caruia a fost fortat sa isi divulge sursele, Guvernul a subliniat ca articolul relevant din Codul penal nu excludea posibilitatea de a dovedi absenta unei intentii de denigrare, insa instantele au considerat ca reclamantul a actionat cu rea-credinta.
37. Reclamantul a sustinut, in special, ca chestiunea colaborarii cu fosta Securitate a unor persoane care candidau pentru functii publice era o chestiune de interes general la momentul respectiv, iar importanta sa a continuat sa creasca in timp. Acesta a considerat ca a actionat cu buna-credinta si in deplina conformitate cu o cerinta sociala imperioasa si ca nu a depasit limitele regulilor de conduita stabilite pentru presa.

2. Motivarea Curtii
38. Curtea se refera la principiile generale consacrate de jurisprudenta sa privind libertatea de exprimare, in special la protectia acordata jurnalistilor care se ocupa de probleme de interes public si la cea acordata reputatiei functionarilor publici [a se vedea, printre cele mai recente hotarari, Busuioc impotriva Moldovei, nr. 61.513/00, pct. 56 – 62, 21 decembrie 2004, Stangu si Scutelnicu, citata anterior, pct. 40 – 42 si 52 – 53, si July si Sarl Liberation impotriva Frantei, nr. 20.893/03, pct. 60 – 64, CEDO 2008-… (extrase) ].
39. Niciuna dintre parti nu contesta ca, in speta, hotararea tribunalului din 27 aprilie 2001 a constituit o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Ingerinta era “prevazuta de lege” (art. 206 din Codul penal si art. 998 – 999 din Codul civil) si urmarea un scop legitim, si anume protectia drepturilor si a reputatiei persoanelor. Ramane de stabilit daca ingerinta era “necesara intr-o societate democratica”.
40. Curtea observa ca instanta interna a obligat reclamantul la plata unei amenzi administrative pentru calomnierea lui A.V.I. si a dispus ca acesta sa plateasca despagubiri pentru prejudiciul moral.
41. La momentul respectiv, A.V.I. tocmai fusese ales primar in orasul sau, iar articolul relata zvonurile despre colaborarea sa cu politia politica comunista. Informatiile se refereau in mod specific la viata publica a lui A.V.I. si constituiau o problema de interes public, in special in ceea ce priveste relevanta pentru societate in intregime a colaborarii cu fosta Securitate.
In consecinta, Curtea considera ca, tinand seama de contextul si de gravitatea afirmatiilor, articolul a contribuit la o dezbatere de interes public.
42. Instantele interne au adus critici reclamantului pentru utilizarea expresiilor “primarul este suspectat ca ar fi colaborat cu Securitatea”, “s-ar parea ca fusese convins sa colaboreze cu Securitatea si s-ar parea ca exista un dosar referitor la acest subiect” si “se afla sub supraveghere ca fiind iredentist sovinist”.
Fara a se nega valoarea provocatoare a acestor expresii, Curtea reitereaza ca libertatea jurnalistica include, de asemenea, posibilul recurs la o doza de exagerare sau chiar de provocare si nu poate fi considerata ca depasind limitele stabilite de Conventie si de jurisprudenta privind libertatea presei [a se vedea Dalban impotriva Romaniei (GC), nr. 28.114/95, pct. 49, CEDO 1999-VI].
43. De asemenea, Curtea constata ca cei 2 martori au admis in fata judecatoriei ca au oferit informatiile respective reclamantului. Prin urmare, indiferent daca declaratiile reclamantului sunt interpretate ca declaratii de fapt sau judecati de valoare, exista un temei factual suficient pentru justificarea acestora [a se vedea Pedersen si Baadsgaard impotriva Danemarcei (GC), nr. 49.017/99, pct. 76, CEDO 2004-XI].
44. In afara de aceasta, Curtea nu poate fi de acord cu constatarea tribunalului conform careia reclamantul a actionat cu rea-credinta, in masura in care procedura penala nu a respectat cerintele unui proces echitabil (a se vedea supra pct. 32; Folea impotriva Romaniei, nr. 34.434/02, pct. 42, 14 octombrie 2008; si, mutatis mutandis, Steel si Morris impotriva Regatului Unit, nr. 68.416/01, pct. 95, CEDO 2005-II). Cu privire la acest aspect, Curtea constata ca reclamantul a folosit un stil dubitativ in prezentarea informatiilor si a prezentat, de asemenea, pozitia partii vatamate in acelasi articol.
Conform propriei evaluari in lumina acestor constatari, Curtea considera ca nimic din dosar nu indica faptul ca reclamantul a actionat cu rea-credinta, cu intentia de a-l denigra pe A.V.I. (a se vedea, per a contrario, Stangu si Scutelnicu, citata anterior, pct. 51).
45. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si ca autoritatile nu au oferit motive relevante si suficiente pentru justificarea acesteia.
Din aceleasi motive, desi sumele impuse reclamantului de catre instantele interne cu titlu de amenda, prejudiciu si cheltuieli de judecata au fost moderate, acest fapt nu poate schimba concluzia de mai sus.
46. Rezulta ca ingerinta in drepturile reclamantului nu era “necesara intr-o societate democratica”. Prin urmare, a fost incalcat art. 10 din Conventie.

III. Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei
47. In cele din urma, in temeiul art. 13 din Conventie, reclamantul s-a plans ca legislatia interna nu prevedea cai de atac eficiente pentru pretinsele incalcari ale art. 6 & 1 si art. 10 din Conventie.
48. Cu toate acestea, avand in vedere toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, Curtea considera ca acestea nu indica nicio pretinsa incalcare a drepturilor si a libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele la aceasta.
Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 & 3 si 4 din Conventie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
49. Art. 41 din Conventie prevede:
“In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
50. Reclamantul a pretins 50.000 EUR pentru prejudiciul moral.
51. Guvernul considera ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins de reclamant. In orice caz, acesta a sustinut ca suma pretinsa era excesiva.
52. Curtea acorda reclamantului 3.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata
53. De asemenea, reclamantul a pretins urmatoarele sume pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii:
– 2.875 EUR pentru onorariul primului sau avocat, doamna Monica Macovei;
– 1.255 EUR pentru onorariul celui de-al doilea avocat al sau, doamna Alexandra Razvan-Mihalcea;
– 300 EUR pentru suportul tehnic din partea APADOR-CH. O descriere detaliata a onorariului avocatilor este atasata la observatiile sale.
54. Guvernul a considerat ca reclamantul nu a justificat cheltuielile pentru corespondenta si ca onorariul pretins de reprezentant era excesiv.
55. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de elementele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila acordarea sumei de 2.200 EUR pentru procedura in fata Curtii.

C. Dobanzi moratorii
56. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 & 1 si pe art. 10 din Conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 10 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, suma de 3.000 EUR (trei mii euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
b) ca statul parat trebuie sa plateasca direct reprezentantilor reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 2.200 EUR (doua mii doua sute de euro) pentru cheltuielile de judecata;
c) ca sumele de mai sus trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
d) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 24 noiembrie 2009, in temeiul art. 77 & 2 si 3 din regulament.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close