Timbru de mediu se aplica doar masinilor cu maxim 8 locuri

taxa autoTimbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri si va fi stabilit luand in calcul integral emisia de dioxid de carbon, nu doar 30% ca in prezent, cuantumul taxei pentru masinile non-euro, Euro 1 si Euro 2 urmand sa scada comparativ cu valorile actuale.

Plata pentru timbrul de mediu va fi efectuata o singura data pe toata durata de functionare a masinii, indiferent de cate ori aceasta va fi vanduta ulterior.

Timbrul de mediu va fi aplicat numai masinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, in afara scaunului conducatorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu si celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitata in continuare actuala taxa auto.

Propunerea a fost prezentata Guvernului de catre ministrul Mediului, Rovana Plumb, in sedinta Guvernului.

“Intentia este sa aplicam principiul conform caruia «poluatorul plateste», dar si sa incurajam achizitia de masini mai putin poluante. Acum, pentru masinile vechi si foarte vechi este perceputa o taxa aberanta, ceea ce creeaza un blocaj in achizitionarea de masini mai putin poluante”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Conform propunerii prezentate, timbrul de mediu va lua in calcul doar emisiile poluante de dioxid de carbon, spre deosebire de sistemul actual in care este calculata si cilindreea. Emisia de dioxid de carbon va fi luata in calcul integral la stabilirea valorii timbrului de mediu, in conditiile in care in prezent aceste emisii au o proportie de doar 30% la stabilirea taxei auto.

Timbrul de mediu va fi calculat in continuare si in functie de cota de depreciere a masinii, rezultata din vechimea acesteia.

Sursa: Mediafax

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close