Conditiile pentru suspendarea actiunii de inspectie economico-financiara

In Monitorul Oficial nr. 20/10.01.2013 a fost publicat Ordinul 1553/2013 viceprim-ministrului, ministrul Finantelor Publice, privind conditiile si modalitatile de suspendare a actiunii de inspectie economico-financiara.

Conditiile care pot determina suspendarea actiunii

Actiunea de inspectie economico-financiara poate fi suspendata de catre conducatorul organului de inspectie economico-financiara, la propunerea echipei care efectueaza controlul, cu avizul sefului de serviciu/birou/compartiment.

Actiunea poate fi suspendata cand este indeplinita una dintre urmatoarele conditii si numai daca neindeplinirea acesteia impiedica finalizarea actiunii de inspectie economico-financiara:
– pentru efectuarea unuia sau mai multor controale incrucisate;
– pentru remedierea unor deficiente constatate in timpul inspectiei economico-financiare;
– pentru efectuarea de expertize sau alte tipuri de controale necesare finalizarii actiunii de inspectie economico-financiara, solicitate de organele de inspectie economico-financiara;
– in cazul aparitiei unor situatii care necesita clarificarea unor aspecte de natura legislativa, prin solicitarea de puncte de vedere de la structuri de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau al altor institutii/autoritati publice;
– pentru efectuarea de cercetari specifice in vederea identificarii unor persoane fizice sau stabilirii realitatii unor tranzactii;
– la solicitarea scrisa si motivata a operatorului economic, ca urmare a aparitiei unei situatii obiective, confirmata de echipa de control, care conduce la imposibilitatea continuarii actiunii de inspectie economico-financiara. Pe parcursul unei actiuni de inspectie economico-financiara operatorul economic poate solicita suspendarea acesteia o singura data. Durata suspendarii se stabileste de catre organul de inspectie economico-financiara;
– pentru valorificarea unor informatii rezultate din alte actiuni de inspectie economico-financiara, primite de la alte institutii ale statului sau de la terti, la propunerea Directiei generala de inspectie economico-financiara din cadrul Ministerului Finantelor Publice care coordoneaza activitatea de inspectie economico-financiara;
– pentru efectuarea altei actiuni de inspectie economico-financiara, al carei termen de solutionare se suprapune cu perioada de desfasurare a actiunii de inspectie, la solicitarea conducerii Ministerului Finantelor Publice.

Procedura

Propunerea de suspendare se face, in scris, de catre echipa de control, prin intocmirea unui referat care contine propunerile de suspendare. Data de la care se suspenda actiunea de inspectie economico-financiara se comunica in scris operatorului economic, in termen de 5 zile de la data aprobarii suspendarii.

Operatorul economic, care a solicitat suspendarea actiunii de inspectie economico-financiara ca urmare a aparitiei unei situatii obiective, va fi instiintat in scris asupra respingerii solicitarii de suspendare, precum si asupra perioadei pentru care a fost aprobata suspendarea, in cazul in care aceasta nu corespunde cu cea solicitata, in termen de 5 zile de la data solutionarii cererii.

Dupa incetarea conditiilor care au generat suspendarea initiata de organul de control, se reia actiunea de inspectie economico-financiara, data acesteia fiind comunicata in scris operatorului economic, in termen de 5 zile de la data constatarii incetarii conditiilor de suspendare.

Sursa: DGFP Valcea

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close