Leonard Orban si Biris Goran vor lansa o firma de consultanta in fonduri europene

Leonard OrbanBiris-Goran_editFostul ministru al Afacerilor Europene Leonard Orban impreuna cu casa de avocatura Biris Goran lanseaza societatea de consultanta in afaceri europene Orban Biris European Consultants.

Societatea a luat nastere ca urmare a unui parteneriat intre Leonard Orban, fost comisar european si ministru al afacerilor europene, si Gabriel Biris (prin intermediul SCPA Biris Goran), unul dintre avocatii specializati in materie de drept fiscal.

Activitatea companiei Orban Biris European Consultants vizeaza oferirea de consultanta in domeniul afacerilor europene si al fondurilor europene.

In domeniul afacerilor europene, compania isi propune, in principal, sprijinirea actorilor de pe piata in promovarea intereselor pe care acestia le dezvolta fata de proiectele legislative aflate in dezbatere la Bruxelles, dar si fata de cele aflate in implementare la nivel national. In paralel, compania va furniza asistenta autoritatilor nationale in procesul de identificare si preluare a pozitiilor din piata in beneficiul formularii si derularii unor politici publice adecvate nevoilor economice reale.

„Proiectul pe care il propunem prin crearea noii companii este acela de a imbogati semnificativ expertiza in domeniul afacerilor europene si al utilizarii fondurilor europene. In acest demers, ne bazam pe ani intregi de experienta in relatia cu institutiile europene si autoritatile nationale. Ne propunem sa completam serviciile existente pe piata printr-o abordare care sa duca la o convergenta a intereselor actorilor implicati, atat autoritati cat si beneficiari”, spune Leonard Orban.

Sursa: Wall Street

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close