Cauza C.A.S. si C.S. impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 217 din 16 aprilie 2013 a fost publicata Hotararea CEDO din 20 martie 2012 in Cauza C.A.S. si C.S. impotriva Romaniei.

Din cuprins:
HOTARAREA
din 20 martie 2012
in Cauza C.A.S. si C.S. impotriva Romaniei

(Cererea nr. 26692/05)
Strasbourg
DEFINITIVA
24 septembrie 2012

Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza C.A.S. si C.S. impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 21 februarie 2012,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 26.692/05 formulata impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnul C.A.S. (primul reclamant) si domnul C.S. (al doilea reclamant), au sesizat Curtea la 11 iulie 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia). Presedintele Sectiei a hotarat ca numele reclamantilor sa fie protejate (art. 47 & 3 din Regulamentul Curtii).
2. Avand in vedere ca domnul Corneliu Birsan, judecatorul ales din partea Romaniei, s-a abtinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curtii), Presedintele Camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi in calitate de judecator ad hoc (art. 26 & 4 din Conventie si art. 29 & 1 din Regulamentul Curtii).
3. Reclamantii, carora li s-a acordat asistenta judiciara gratuita, au fost reprezentati de domnul L. Hincker, avocat in Strasbourg. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
4. Reclamantii formuleaza mai multe capete de cerere cu privire la fapte repetate de viol si alte rele tratamente suferite de primul reclamant. In special, primul reclamant a pretins ca ancheta penala privind cercetarea acelor fapte nu a avut caracter efectiv si ca a existat o atingere adusa dreptului sau la viata privata si de familie.
5. La 15 iunie 2010, cererea a fost comunicata Guvernului. S-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate cu aceeasi ocazie (art. 29 & 1).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
6. Reclamantii, tata si fiu, s-au nascut in 1954, respectiv in 1990, si locuiesc in prezent in Iasi.

A. Pretinsele acte de viol si de violenta pricinuite primului reclamant

1. Versiunea reclamantilor in ceea ce priveste abuzul
7. In perioada ianuarie 1998 – aprilie 1998, primul reclamant, care avea atunci 7 ani, ar fi fost supus, in repetate randuri, la viol si acte de violenta din partea lui P.E.
8. In ianuarie 1998, copilul a fost urmarit in drumul sau de la scoala spre casa de catre P.E. In fata apartamentului familiei reclamantului, P.E. i-a smuls acestuia cheia din mana, a deschis usa si l-a impins pe baiat inauntru cu forta. L-a lovit pe copil de mai multe ori in stomac. L-a dezbracat pe reclamant de haine, i-a legat mainile si picioarele si i-a astupat gura cu benzi de panza alba pe care le-a scos din buzunarul pantalonilor sai. Apoi P.E. l-a tarat pe copil in bucatarie, a indepartat o piesa de mobilier de langa perete si a pus-o langa canapea. L-a aplecat pe copil peste mobilier si l-a abuzat sexual. Apoi, i-a scos calusul din gura si l-a obligat pe copil la sex oral. P.E. l-a lovit din nou pe reclamant de mai multe ori in stomac, cap si in organele genitale, l-a dezlegat si i-a spus sa se imbrace. L-a amenintat pe copil cu un cutit si l-a avertizat ca il omoara daca afla cineva ce s-a intamplat.
9. Primului reclamant i-a fost prea frica sa strige in timpul atacului.
10. Abuzul a continuat si in urmatoarele luni, de cateva ori pe saptamana. La un moment dat, P.E. a facut o copie a cheii reclamantului ca sa poata intra in apartament. Uneori il astepta pe copil inauntru, alteori venea cu un caine si o data a venit cu alte persoane, inclusiv cu doi copii minori. Inainte sa plece din apartament, P.E. fura uneori mancare si sume mici de bani.
11. In cele din urma, reclamantul le-a spus fratelui si tatalui sau ce i se intampla.
12. Dupa aceste evenimente, primul reclamant si-a schimbat scoala si in octombrie 2005 familia s-a mutat din Bacau la Iasi, dupa consultarea psihologului scolii.

2. Argumentele Guvernului
13. Guvernul nu a contestat descrierea faptelor realizata de primul reclamant.

B. Ancheta penala privind acuzatiile de viol si violenta

1. Cercetarea politiei
14. La 27 aprilie si 4 mai 1998, in numele fiului sau, al doilea reclamant a reclamat la Politia Bacau abuzul sexual si violentele la care a fost supus minorul. I-a acuzat pe P.E., S.P. si L.I.D. Si-a repetat plangerile la 18 si 28 mai, la 4, 8 si 9 iunie si la 19 iulie 1998.
15. Politia a inceput cercetarea cazului.
16. La 18 mai 1998, la cererea anchetatorilor, primul reclamant a fost supus unei examinari medicale la Spitalul din Bacau. Raportul indica:
“… leziune anala in curs de vindecare si hipotonia sfincterului anal. Nu sunt semne de violenta pe corp … Leziunile necesita 16 – 18 zile de ingrijiri medicale si ar fi putut fi cauzate prin act sexual anal.”
Un certificat medical emis la 19 mai 1998, la cererea politiei, a indicat pe scurt constatarile examinarii.
17. La 12, 15 si 29 iunie 1998, P.E. a dat declaratii la politie. A pretins ca nu s-a aflat in zona in acea perioada si ca nu cunostea familia reclamantului. A fost in cladire o singura data, de Anul Nou, pentru aproximativ 10 minute. A recunoscut ca obisnuia sa plimbe cainele surorii lui, dar nu a mai facut-o o vreme; in perioada respectiva, el dresa un alt caine, dupa-amiaza, de la ora 17,00 la 19,00. La testul poligraf, P.E. a manifestat un comportament simulat cand a fost intrebat daca a intretinut acte sexuale cu primul reclamant.
S.P. si L.I.D. au negat orice participare la abuz.
18. Primul reclamant a fost audiat de mai multe ori de catre anchetatori. Acesta a dat detalii privind faptele. Declaratiile lui au fost redate in scris la 19 iunie 1998, 12 octombrie 2001, 31 mai 2002 si 25 martie 2003. In unele declaratii, el a aratat ca i-a spus fratelui si tatalui sau despre abuz, dar in altele a declarat ca nu a spus nimic nimanui. In prima lui declaratie, a aratat politiei ca a doua zi dupa ce i-a spus tatalui sau despre abuz, parintii l-au lasat sa se intoarca singur de la scoala si a stat singur in apartament dupa ce a venit de la scoala.
19. Al doilea reclamant a dat declaratii anchetatorilor, cu privire la fapte, astfel cum le descrisese fiul sau.
20. La 15 decembrie 1999, mama primului reclamant a declarat ca a suspectat ca ceva se intampla, deoarece vocea fiului ei tremura uneori la telefon, iar uneori gasea casa murdara si mizerie in baie, dar a crezut ca era vina copiilor. In fata procurorului si-a completat declaratiile si a spus ca in acea perioada a observat ca dispareau mancare si bani din casa.
21. Primul reclamant l-a identificat pe P.E. la prezentarea pentru recunoastere efectuata la sediul politiei.
22. Alti cativa martori au fost audiati de catre politie, inclusiv vecini si cunostinte.
R.M., vecina de la etajul superior, a declarat ca nu stie ce s-a intamplat in locuinta reclamantilor. Dupa cateva zile, si-a schimbat declaratiile si a declarat ca a vazut in acea perioada un barbat care se potrivea cu descrierea lui P.E. intrand in apartamentului reclamantilor cu un caine. A explicat ca i-a fost frica ca, daca spune ce a vazut, vecinii ar fi crezut ca ii spioneaza. In timpul anchetei si procedurii din instanta, R.M. si-a schimbat declaratiile, spunand atat ca l-a vazut pe P.E. intrand in apartamentul victimei de mai multe ori, in perioada februarie – martie, cat si ca l-a vazut intrand doar o data.
23. La 10 ianuarie 2000, politia i-a confruntat pe R.M. si P.E. Amandoi si-au mentinut declaratiile anterioare.
24. B.V. a informat politia ca, la cererea celui de al doilea reclamant, l-a insotit pe reclamant la scoala si inapoi acasa, de cateva ori, in aprilie 1998. L-a observat pe P.E. in vecinatate de cateva ori, iar la 22 aprilie 1998 l-a vazut fortandu-l pe primul reclamant sa intre in apartament.
R.I., fiul adolescent al lui R.M., a spus ca l-a vazut pe P.E. intrand in locuinta victimei in perioada ianuarie – aprilie, uneori cu un caine. La 27 iunie 1998, politia a organizat o confruntare intre R.I. si P.E. R.I. a mentinut declaratia ca l-a vazut pe P.E. intrand in apartament impreuna cu victima si apoi ca l-a auzit pe copil tipand. P.E. a negat ca l-ar fi vazut pe R.I. sau ca ar fi abuzat de primul reclamant.
25. Anchetatorii au perchezitionat atat locuinta reclamantilor, cat si locuinta lui P.E., dar nu au descoperit alte probe de sustinere a acuzatiilor. Acestia au verificat apelurile efectuate de pe telefonul reclamantilor in perioada aflata sub investigatie. De asemenea, au verificat si confirmat ca vecinii de la etajul superior puteau vedea, de pe hol, cine intra in apartamentul reclamantilor.
26. In timpul cercetarilor, primul reclamant a fost supus mai multor examinari medicale si psihiatrice, in prezenta tatalui sau.
27. La 1 februarie 2000, o noua examinare medicala efectuata de Serviciul de Medicina Legala Bacau, dispusa de politie, a confirmat constatarile examinarii din 18 mai 1998. Medicii au considerat ca este imposibil de stabilit daca faptuitorul era adult sau minor. Au concluzionat ca leziunile puteau fi cauzate numai prin abuz sexual repetat.

2. Actele emise de procurori
28. La 16 iunie 2000, Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau a decis scoaterea de sub urmarire penala a lui P.E. si neinceperea urmaririi penale impotriva lui S.P. si L.I.D. Al doilea reclamant a formulat o plangere impotriva solutiei.
29. La 27 iulie 2000, procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau a admis plangerea si a restituit cauza politiei pentru completarea cercetarii.
30. La 28 februarie 2001, Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau a decis din nou scoaterea de sub urmarire penala. La 5 septembrie 2001, plangerea celui ce al doilea reclamant a fost admisa de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Acesta din urma a dispus trimiterea cauzei la procurorul de la parchetul de pe langa judecatorie si a dispus continuarea cercetarii.
31. La 7 martie 2002, dosarul de urmarire penala a fost trimis Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau cu dispozitia de a se continua cercetarea.
32. La 16 septembrie 2002, procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui P.E. si a decis neinceperea urmaririi penale impotriva lui S.P. si L.I.D., cu motivarea ca infractiunile nu au fost comise de acestia. S-a hotarat, de asemenea, sa se continue cercetarile pentru identificarea autorilor infractiunilor.
33. Al doilea reclamant a formulat o plangere impotriva ordonantei. La 11 noiembrie 2002, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau a anulat ordonanta.
34. La 8 aprilie 2003, procurorul din cadrul Tribunalului Bacau l-a trimis in judecata pe P.E. pentru savarsirea infractiunilor de viol si violare de domiciliu. De asemenea, s-a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva lui S.P. si L.I.D. Primul reclamant a solicitat despagubiri civile in cuantum de 300.000.000 lei.
35. In aceasta perioada, cativa martori au fost din nou chemati pentru audiere si un nou raport de expertiza a fost intocmit, concluzionand ca leziunile anale suferite de primul reclamant trebuie sa fi fost cauzate cu aproximativ 10 – 12 zile inainte de examinarea din 19 mai 1998. La 31 martie 2002, al doilea reclamant a refuzat sa il supuna pe fiul sau, primul reclamant, la o alta evaluare psihiatrica.

3. Plangerile cu privire la ancheta penala
36. Pe tot parcursul urmaririi penale, al doilea reclamant s-a plans de cateva ori de durata procedurii. Plangerile sale au fost respinse de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau la 16 august 1999 si la 29 februarie 2000. La 12 iulie 2002, Politia Judeteana Bacau a raspuns la o plangere similara, subliniind ultimele masuri procedurale luate in cauza.
37. In plus, la 22 noiembrie 2001, al doilea reclamant s-a plans ca el, familia sa si cativa martori au fost amenintati de P.E. La 8 noiembrie 2004, P.E. i-a amenintat pe reclamanti cu represalii. Acestia au raportat incidentele la politie.
38. La 20 aprilie 2004, al doilea reclamant s-a plans cu privire la ordonanta procurorului de a nu incepe urmarirea penala impotriva lui S.P. si L.I.D. La 21 mai 2004, Judecatoria Bacau a respins plangerea. Hotararea a devenit definitiva intrucat partile nu au introdus apel impotriva acesteia.

C. Procedura in fata primei instante
39. Cauza a fost initial trimisa Tribunalului Bacau. Cu toate acestea, la 27 mai 2003, Tribunalul Bacau a schimbat incadrarea juridica a faptelor si a trimis cauza judecatoriei. A observat ca la momentul comiterii faptelor, persoanele de sex masculin nu erau recunoscute ca posibile victime ale infractiunii de viol. Mai mult, pe parcursul derularii anchetei, relatiile sexuale dintre persoanele de acelasi sex fusesera dezincriminate. Prin urmare, faptele cercetate nu puteau fi caracterizate decat ca “perversiune sexuala” si “coruptie sexuala asupra unui minor”, care se aflau in competenta judecatoriilor.
Judecatoria Bacau a inceput judecarea cauzei. La 13 mai 2003, primul reclamant a facut o descriere detaliata a faptelor. P.E. a negat comiterea vreunei infractiuni impotriva reclamantului.
40. In septembrie 2003, fratele mai mare al primului reclamant a dat o declaratie in instanta. Acesta a relatat ceea ce ii spusese fratele sau despre abuz. A declarat, de asemenea, ca in acea perioada (ianuarie – aprilie 1998), comportamentul fratelui sau se schimbase, refuza sa manance, era tot timpul speriat si uneori avea urme de sange pe lenjeria intima. El a declarat ca si mama lor observase urmele de sange.
41. Mama primului reclamant a recunoscut ca nici ea, nici sotul sau nu s-au invoit de la serviciu pentru a sta cu copilul si a vedea ce s-a intamplat, desi observase unele schimbari in comportamentul sau si, uneori, chiar semne fizice ale unui posibil abuz.
42. Mai multi martori au fost audiati de instanta, inclusiv vecinii R.I. si R.M., precum si S.P.
43. In perioada 20 decembrie 2002 – 25 martie 2003, primul reclamant a fost supus unei evaluari psihologice. Raportul final a aratat ca acesta manifesta anxietate la vederea imaginii pretinsului sau agresor, nesiguranta si izolare sociala; ca dorea sa aiba rutina unui “copil normal”; si ca avea tendinta sa exagereze si sa inventeze lucruri, ceea ce este specific celor ce sufera de traume cauzate de asemenea violenta, in special copiilor.
44. La 3 iunie 2003, al doilea reclamant s-a plans de durata procedurii si de cererea de eliberare a lui P.E. La 11 august 2003, acesta s-a plans ca P.E. a fost eliberat din detentie.
45. La 17 noiembrie 2003, primul reclamant a fost supus unei evaluari psihiatrice la Spitalul nr. 7 din Iasi. Comisia de examinare a observat ca era speriat, nesigur, avea dificultati de concentrare si arata frustrare asociata cu experienta de a nu fi crezut de altii.
46. La 5 mai 2004, Judecatoria Bacau l-a achitat pe P.E., cu motivarea ca infractiunile nu au fost comise de acesta.
47. Instanta a retinut in special ca parintii nu au observat schimbarea conduitei copilului lor si nu au anuntat autoritatile in timp util, ci, mai degraba, au asteptat dupa ce abuzul se petrecuse de ceva vreme. Instanta a observat, de asemenea, ca descrierile faptelor facute de primul reclamant si de martori nu au fost exacte si difereau in detalii si a subliniat ca al doilea reclamant a incercat sa influenteze unii martori sa dea declaratii impotriva lui P.E. De asemenea, instanta a acordat importanta faptului ca perchezitiile efectuate in timpul anchetei nu au evidentiat urme ale prezentei lui P.E. in apartamentul victimei sau alte probe in apartamentul lui P.E. in sustinerea acuzatiei aduse impotriva acestuia. In final, instanta a considerat ca aspectele cuprinse in constatarile raportului medico-legal nu erau concludente cu privire la vinovatia lui P.E.

D. Procedura in apel si in recurs
48. La 4 octombrie 2004, Tribunalul Bacau a respins apelurile introduse de procuror si de reclamant impotriva hotararii pronuntate de judecatorie.
Tribunalul a constatat ca existau contradictii intre declaratiile date de parti si de martori. A recunoscut ca era posibil ca aceste contradictii sa fi fost cauzate de timpul scurs de la evenimente pana la administrarea probelor de catre instante, dar a considerat ca durata anchetei nu a fost principala cauza a discrepantelor. Astfel, instanta a observat ca inca de la inceputul urmaririi penale, al doilea reclamant si martorii au facut descrieri contradictorii ale agresorului in diversele lor declaratii si a considerat ca unii martori nu au fost sinceri si ca tatal victimei a incercat sa influenteze mai multe persoane sa depuna marturie impotriva lui P.E. Instanta a considerat, de asemenea, ca prezentarea pentru recunoastere organizata de politie nu a fost realizata in mod corespunzator, deoarece persoanele alese sa stea langa P.E. nu semanau ca aspect fizic, in special cu privire la inaltime, lungimea parului si postura. Instanta a observat, de asemenea, ca numai o singura familie din intregul bloc de apartamente l-a auzit pe copil tipand. Instanta s-a aratat preocupata de faptul ca, in ciuda pretinselor probe fizice de abuz (urme de sange, de exemplu) si a altor evenimente ciudate din casa (disparitia hranei, mutarea mobilei), parintii au asteptat mult timp pana sa raporteze pretinsul abuz la politie. In cele din urma, instanta a observat ca profilul sau psihologic indica ca primul reclamant era predispus la influenta externa si la fantezii si a considerat ca este posibil “sa-si fi pus parintii pe o pista falsa, fie pentru ca nu stia cine este agresorul, fie pentru ca voia sa-i ascunda identitatea acestuia din urma”.
La 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bacau a respins, cu doua voturi la unu, recursurile introduse de procuror si de reclamant. A reiterat argumentele prezentate de tribunal. Judecatorul care a avut o opinie separata a argumentat ca probele depuse la dosar erau suficiente pentru condamnarea lui P.E. pentru coruptie sexuala si violare de domiciliu.

II. Dreptul intern si dreptul international relevant
49. La data la care a avut loc abuzul impotriva primului reclamant, dispozitiile relevante din Codul penal prevedeau urmatoarele:
Art. 197 – Violul
“Raportul sexual cu o persoana de sex feminin prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani.
Pedeapsa este inchisoare de la 5 la 15 ani, daca:
a) fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna; […]
Pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani daca victima nu a implinit varsta de 14 ani, […]
Art. 198 – Actul sexual cu o minora
(1) Raportul sexual cu o persoana de sex feminin care nu a implinit varsta de 14 ani se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. […]
Art. 200 – Relatii sexuale intre persoane de acelasi sex
Relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, savarsite in public sau daca au produs scandal public, se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 5 ani.
Fapta majorului de a avea relatii sexuale cu un minor de acelasi sex se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.
Relatiile sexuale cu o persoana de acelasi sex in imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa sau prin constrangere se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi. […]
Art. 201 – Perversiunea sexuala
Actele de perversiune sexuala savarsite in public sau daca au produs scandal public se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 5 ani. […]
Art. 202 – Coruptia sexuala
Actele cu caracter obscen savarsite asupra unui minor sau in prezenta unui minor se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”
50. Art. 197 si 198 au fost modificate succesiv in vederea recunoasterii persoanelor de sex masculin in calitate de posibile victime ale infractiunilor de viol si de act sexual cu un minor, prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal, care a intrat in vigoare la 15 noiembrie 2000, si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal referitoare la infractiuni privind viata sexuala, care a intrat in vigoare la 26 iunie 2001. Aceasta din urma ordonanta de urgenta a dezincriminat relatiile sexuale consimtite intre persoane de acelasi sex.
51. La 28 septembrie 1990, Romania a ratificat Conventia Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (CDC), in vigoare de la 2 septembrie 1990. CDC prevede ca interesul superior al copilului si demnitatea sa vor fi luate primordial in considerare in toate actiunile cu privire la copii (art. 3).
52. CDC le indeamna pe statele membre sa ia toate masurile adecvate pentru a proteja copiii de toate formele de violenta, inclusiv de abuz sexual, si sa asigure recuperarea si reintegrarea sociala a victimelor. Articolele relevante sunt redactate dupa cum urmeaza:
Art. 19
“1. Statele parti vor lua toate masurile legislative, administrative, sociale si educative corespunzatoare, in vederea protejarii copilului impotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, in timpul cat se afla in ingrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului ori reprezentantilor legali sau a oricarei persoane careia i-a fost incredintat.
2. Aceste masuri de protectie vor cuprinde, dupa caz, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale care sa asigure sprijinul necesar copilului si celor carora le-a fost incredintat, precum si pentru instituirea altor forme de prevenire si pentru identificarea, denuntarea, actionarea in instanta, anchetarea, tratarea si urmarirea cazurilor de rele tratamente aplicate copilului, descrise mai sus, si, daca este necesar, a procedurilor de implicare judiciara. […]
Art. 34
Statele parti se angajeaza sa protejeze copilul contra oricarei forme de exploatare sexuala si de violenta sexuala. In acest scop statele vor lua, in special, toate masurile corespunzatoare pe plan national, bilateral si multilateral, pentru a impiedica:
a) incitarea sau constrangerea copiilor sa se dedea la activitati sexuale ilegale. […]
Art. 39
Statele parti vor lua toate masurile corespunzatoare pentru a facilita recuperarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a copiilor, victime ale unei forme de neglijenta, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa ori tratamente crude, inumane sau degradante ori victime ale unui conflict armat. Aceasta readaptare si aceasta reintegrare se vor desfasura in conditii care favorizeaza sanatatea, respectul de sine si demnitatea copilului.”
53. Comitetul pentru Drepturile Copilului a interpretat textul CDC in Comentariile sale generale. Ultimul sau Comentariu general nr. 13(2011) cu privire la dreptul copilului la protectie fata de toate formele de violenta are ca scop sa ghideze statele parti in intelegerea propriilor obligatii prevazute de art. 19 din CDC, construind pe baza documentelor existente si reflectand la evolutia acelei protectii. Comitetul a recunoscut eforturile statelor de a preveni si de a raspunde la violenta. A constatat totusi ca statele au ramas in urma cu respectarea obligatiilor:

“12 … In ciuda acestor eforturi, initiativele existente sunt, in general, insuficiente. Cadrul juridic din majoritatea statelor nu reuseste sa interzica toate formele de violenta impotriva copiilor si, acolo unde exista legi adoptate, executarea lor este adesea inadecvata.”
Comitetul isi exprima opinia ca statelor le revine o “obligatie stricta” de a lua toate masurile adecvate pentru a implementa pe deplin acest drept pentru toti copiii (pct. 37 din Comentariul general). Printre obligatiile statului, Comitetul a identificat nevoia de a revizui si modifica legislatia interna in linie cu art. 19 din CDC, a asigura protectia victimelor-copii si accesul efectiv la o cale de atac de remediere si reparatie, a executa legea intr-un mod adaptat copiilor si a asigura consiliere (pct. 41 – 44 din Comentariul general).
Comitetul dezvolta opinia sa in continuare privind tema “masurilor de protectie”, subliniind importanta prevenirii, nevoia unui mecanism de raportare usor accesibil, importanta unei anchete riguroase si totodata care sa tina cont de copii, precum si a justitiei eficiente si adaptate copiilor, in care procesul echitabil trebuie respectat (in special pct. 45 – 58 din Comentariul general).
54. La 25 octombrie 2007, Consiliul Europei, recunoscand ca bunastarea si interesul superior ale copilului sunt valori fundamentale comune tuturor statelor membre, a adoptat Conventia pentru protectia copiilor impotriva exploatarii sexuale si a abuzurilor sexuale, indemnand statele membre sa adopte masuri pentru protectia copiilor impotriva oricarei forme de abuz si sa creeze un sistem capabil sa pedepseasca asemenea acte.
La 17 mai 2011, statul parat a ratificat Conventia care a intrat in vigoare in Romania la 1 septembrie 2011.

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 3 si 8 din Conventie
55. Primul reclamant s-a plans in temeiul art. 3 si 8 din Conventie cu privire la violenta si abuzul sexual la care a fost supus de catre P.E., cu ajutorul lui S.P. si L.I.D. Ambii reclamanti s-au plans in temeiul art. 8 ca P.E. le-a distrus casa si familia si ca au fost nevoiti sa se mute din oras dupa evenimente, pentru a-si construi din nou o viata normala.
56. Art. 3 din Conventie este redactat dupa cum urmeaza:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
57. Art. 8 din Conventie este redactat dupa cum urmeaza:
“1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acesta este prevazut de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii, a moralei, a drepturilor si libertatilor altora.”

A. Cu privire la admisibilitate
58. Guvernul a confirmat ca plangerea reclamantilor in temeiul art. 8 se refera numai la faptul ca presupusii faptuitori au fost achitati si ca reclamantii au fost nevoiti sa se mute din oras pentru a-l proteja pe primul reclamant dupa incidente. In opinia sa, aceste aspecte nu trebuie sa intre sub incidenta art. 8 din Conventie si, in orice caz, reclamantii nu puteau fi considerati victime ale incalcarii acelui articol. Acesta arata ca reclamantii au ales sa se mute si nu au fost fortati in acest sens de catre autoritati; reclamantii au asteptat, de asemenea, 9 luni de la terminarea procesului si aproape sapte ani de la evenimente, pana sa se mute efectiv. Guvernul a subliniat, de asemenea, ca reclamantii nu s-au plans autoritatilor in ceea ce priveste impactul pe care ancheta, considerata ineficienta, l-a avut asupra vietii lor private si de familie.
59. Reclamantii au contestat aceste argumente.
60. Curtea noteaza ca al doilea reclamant se plange numai in privinta faptului ca el si familia lui au fost nevoiti sa se mute din oras in urma evenimentelor. Aceste acuzatii sunt invocate si de primul reclamant in plangerea sa in temeiul art. 8. Cu toate acestea, nu exista nicio mentiune in dosar ca autoritatile au contribuit in vreun fel la acea mutare. Mai mult, reclamantii nu s-au plans ca atare autoritatilor despre faptul ca au fost nevoiti sa se mute din oras.
Rezulta ca acest capat de cerere formulat de primul reclamant si intreaga plangere formulata de al doilea reclamant sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 & 3 lit. a) si art. 35 & 4 din Conventie.
61. Mai mult, Curtea observa ca primul reclamant s-a plans despre relele tratamente aplicate de o terta persoana. In niciun moment nu a pretins ca reprezentanti ai statului au fost implicati in abuzul efectiv.
Rezulta ca, in masura in care acest capat de cerere priveste aspectele materiale ale art. 3 din Conventie, acesta este incompatibil ratione materiae cu dispozitiile Conventiei, in sensul art. 35 & 3 lit. a) si trebuie respins in conformitate cu art. 35 & 4.
62. In cele din urma, Curtea considera ca, in masura in care priveste caracterul efectiv al anchetei penale si impactul acesteia asupra vietii de familie a primului reclamant, restul capetelor de cerere formulate de primul reclamant in temeiul art. 3 si 8 din Conventie nu sunt in mod vadit nefondate, in sensul art. 35 & 3 lit. a) din Conventie. In continuare, Curtea subliniaza ca aceste capete de cerere nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor
63. Primul reclamant a subliniat ca un abuz, precum cel pe care l-a suferit el, a fost calificat de catre Curte ca tortura. Acesta a facut referire la Cauza Aydin impotriva Turciei (25 septembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VI), unde victima a fost tinuta in detentie. Cat despre procedura din cauza de fata, acesta a argumentat ca ancheta penala nu a fost nici prompta, nici eficienta, ca procurorul a asteptat 3 saptamani pana sa deschida urmarirea penala si doua luni pana sa il interogheze pe P.E. Acesta a sustinut, de asemenea, ca politia nu a luat cateva masuri esentiale de cercetare penala, in special prelevarea de probe ADN din apartamentul reclamantilor, de la persoanele acuzate si de la caine, in timp ce alte masuri au fost supraestimate, in ciuda relevantei lor limitate asupra faptelor. Primul reclamant s-a plans, de asemenea, despre modul in care instantele au cantarit probele, subliniind, in special, ca au respins dovada directa a vinovatiei lui P.E. (testul poligraf, prezentarea pentru recunoastere, primele certificate medicale), favorizand evaluarile efectuate mai tarziu de experti asupra victimei si invinovatind parintii ca nu au reactionat mai repede.
64. In cele din urma, primul reclamant s-a plans ca incadrarea juridica acordata faptelor de instantele nationale a contrazis cerintele Conventiei si a fost posibila numai pentru faptul ca, la momentul respectiv, nu exista o legislatie adecvata privind violul asupra baietilor.
65. Guvernul a sustinut ca autoritatile au avut o sarcina grea in stabilirea faptelor cauzei, avand in vedere declaratiile contradictorii date de victima, de familia sa si de martori, pe parcursul procedurii. In opinia sa, ancheta a fost prompta, meticuloasa si rapida si simplul fapt ca nu a dus la o condamnare nu inseamna ca a fost ineficienta. A considerat ca familiei victimei i-a luat prea mult timp sa reactioneze, in ciuda faptului ca existau semne vizibile de abuz. Atitudinea a fost, in opinia lor, inexplicabila, in special avand in vedere ca acest copil nu a mai avut probleme sociale inainte de incidente.
66. Guvernul a subliniat, de asemenea, ca obligatia impusa statelor in temeiul art. 3 nu reprezenta o obligatie de rezultat, ci de mijloace.
67. In ceea ce priveste art. 8, Guvernul a sustinut ca, in contextul cauzei si dat fiind modul in care reclamantii si-au formulat plangerea, ar fi greu de identificat o obligatie negativa sau pozitiva care sa ii revina statului.

2. Motivarea Curtii

(a) Principii generale
68. Curtea reitereaza faptul ca obligatia inaltelor parti contractante in temeiul art. 1 din Conventie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in Conventie, coroborata cu art. 3, impune statelor sa ia masuri menite sa asigure ca persoanele aflate sub jurisdictia lor nu sunt supuse la rele tratamente, inclusiv rele tratamente administrate de persoane fizice (a se vedea M.C. impotriva Bulgariei, nr. 39272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII).
69. Mai mult, absenta unei responsabilitati directe a statului pentru acte de violenta care sa indeplineasca conditia gravitatii, astfel incat sa faca aplicabil art. 3 din Conventie, nu scuteste statul de obligatiile prevazute de aceasta dispozitie. In aceste cazuri, art. 3 impune autoritatilor sa realizeze o ancheta oficiala efectiva cu privire la pretinsele rele tratamente, chiar daca aceste tratamente au fost aplicate de persoane fizice (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 151, si Denis Vasilyev impotriva Rusiei, nr. 32704/04, pct. 98 – 99, 17 decembrie 2009).
70. Chiar daca sfera de aplicare a obligatiilor pozitive ale statului ar putea diferi intre cazurile in care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agentilor statului si cazurile in care violenta este aplicata de persoane fizice care nu au legatura cu statul, cerintele privind ancheta oficiala sunt similare. Pentru ca ancheta sa fie considerata “efectiva”, trebuie, in principiu, sa fie apta sa duca la stabilirea faptelor cauzei si la identificarea si pedepsirea celor vinovati. Aceasta nu este o obligatie de rezultat, ci de mijloace. Autoritatile trebuie sa fi luat masurile rezonabile de care dispuneau pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv, printre altele, marturiile martorilor oculari, probele biologice si altele. Orice nereguli ale anchetei care afecteaza posibilitatea de a stabili cauza vatamarii sau identitatea persoanelor vinovate risca sa contravina acestui standard, iar cerinta de promptitudine si de termen rezonabil este implicita in acest context. In cazurile prevazute la art. 2 si 3 din Conventie, in care caracterul efectiv al anchetei oficiale a fost in discutie, Curtea s-a pronuntat adeseori cu privire la faptul daca autoritatile au reactionat prompt la plangerile formulate la momentul respectiv. A fost acordata relevanta momentului de incepere a anchetei, intarzierii in luarea declaratiilor si duratei de timp necesare cercetarii initiale (a se vedea Denis Vasilyev, citata anterior, pct. 100 cu referintele ulterioare; si Stoica impotriva Romaniei, nr. 42722/02, pct. 67, 4 martie 2008).
71. Mai mult, obligatiile pozitive ale statului sunt inerente dreptului la respectarea efectiva a vietii private in temeiul art. 8; aceste obligatii pot implica adoptarea de masuri, inclusiv in domeniul relatiilor dintre indivizi. Desi alegerea mijloacelor pentru a asigura respectarea art. 8 in domeniul protectiei impotriva faptelor persoanelor care nu au legatura cu statul intra, in principiu, in marja de apreciere a statului, o descurajare efectiva a unor fapte grave, cum ar fi violul, unde valorile fundamentale si aspectele esentiale ale vietii private reprezinta miza, impune adoptarea unor dispozitii de drept penal eficiente. Copiii si alte persoane vulnerabile, in special, au dreptul la o protectie efectiva (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 150).
72. In continuare, Curtea reaminteste faptul ca nu a exclus posibilitatea ca obligatia pozitiva a statului in temeiul art. 8 de a proteja integritatea fizica a individului sa poata fi extinsa la chestiuni referitoare la caracterul efectiv al unei anchete penale (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 152).
In cele din urma, Curtea noteaza ca si Comitetul Organizatiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Copilului a subliniat ca trebuie adoptate o serie de masuri pentru protectia copiilor impotriva tuturor formelor de violenta, care sa includa prevenirea, inlaturarea consecintelor si repararea prejudiciului (a se vedea, supra, pct. 52 – 53).

(b) Aplicarea acestor principii cazului examinat
73. Asupra faptelor cauzei, Curtea observa de la bun inceput ca actele de violenta suferite de primul reclamant si necontestate de Guvern ating, fara indoiala, pragul de gravitate prevazut la art. 3. Obligatiile pozitive ale statului au devenit astfel incidente.
74. Curtea observa cu ingrijorare ca, in ciuda gravitatii afirmatiilor si a vulnerabilitatii deosebite a victimei, ancheta penala nu a fost demarata cu promptitudine. Intr-adevar, autoritatile au avut nevoie de 3 saptamani de la data la care a fost introdusa plangerea pentru a solicita examinarea medicala a victimei si de aproape doua luni pentru a-l audia pe principalul suspect. Ancheta penala a durat 5 ani, iar plangerile repetate ale reclamantilor pe tema duratei acesteia nu au avut rezultate. Tribunalul a recunoscut faptul ca s-a scurs o perioada semnificativa de timp, dar nu a dedus nicio ingerinta din acest aspect.
Mai mult, Curtea observa ca timp de aproape 3 ani nu a fost dispusa nicio masura semnificativa in cadrul anchetei penale, ulterior primei decizii luate de catre procuror de a nu incepe urmarirea penala (16 iunie 2000), in ciuda instructiunilor repetate date pe linie ierarhica de a continua cercetarile.
75. La finalizarea procedurii penale, respectiv dupa 7 ani de la data pretinselor fapte, persoana acuzata a fost achitata. In dosar nu exista niciun element care sa indice faptul ca autoritatile au incercat sa afle daca altcineva ar putea fi vinovat pentru aceste grave infractiuni. Acest lucru ridica indoieli in privinta efectivitatii procedurii, in special intr-un caz atat de delicat cum este cel ce implica abuzul sexual comis cu violenta asupra unui minor (a se vedea, mutatis mutandis, Stoica, citata anterior, pct. 77).
76. Curtea nu a identificat niciun indiciu de arbitrariu in modul in care instantele au realizat incadrarea juridica a faptelor. Intr-adevar, in aplicarea principiului legii penale mai favorabile, violul asupra minorilor de sex masculin nu se pedepsea penal la acea vreme, deoarece persoanele de sex masculin nu erau recunoscute ca posibile victime ale infractiunii de viol pana la data de 15 noiembrie 2000 si, deoarece, in 2001, art. 200 care interzicea actul sexual cu o persoana de acelasi sex, inclusiv prin constrangere, a fost abrogat (a se vedea, supra, pct. 49 si 50). Inainte ca sfera de aplicare a protectiei impotriva violului sa se extinda la posibilele victime de sex masculin, sistemul permitea totusi pedepsirea acelor fapte in contextul altor infractiuni, cum ar fi cele invocate in cauza examinata.
Curtea observa ca legislatia statului parat protejeaza in prezent toate persoanele, inclusiv minorii de sex masculin sau feminin, impotriva violului, inclusiv in ceea ce priveste actul sexual cu un minor. Mai retine, de asemenea, ca Romania a ratificat CDC si Conventia pentru protectia copiilor impotriva exploatarii sexuale si a abuzurilor sexuale (a se vedea, supra, pct. 51 – 54), care prevede obligatia statelor membre de a proteja copiii impotriva oricarei forme de abuz.
77. Cat despre procedura penala din cauza de fata, Curtea reitereaza ca nu sunt in discutie sustinerile privind erorile sau omisiunile izolate din cadrul anchetei, ca nu se poate substitui autoritatilor interne in ceea ce priveste evaluarea faptelor cauzei si ca nu poate decide cu privire la raspunderea penala a pretinsilor faptuitori (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 168). In cazuri similare, Curtea si-a exprimat opinia ca era de datoria autoritatilor sa cerceteze toate faptele si sa decida in temeiul evaluarii tuturor circumstantelor relevante (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 181).
78. Fara a face abstractie de rolul sau subsidiar in aceasta materie, Curtea isi exprima ingrijorarea in special fata de faptul ca autoritatile nu au incercat sa cantareasca probele contradictorii si nu au depus eforturi consecvente pentru stabilirea faptelor prin realizarea unei evaluari contextuale (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 177). Curtea subliniaza ca ancheta penala trebuie sa fie riguroasa si sa tina cont de copii, in cazurile care implica acte de violenta impotriva unui minor.
79. Curtea nu poate sa nu observe ca in timp ce autoritatile au adoptat o atitudine laxa cu privire la durata anchetei penale, instantele nationale au acordat o importanta semnificativa faptului ca familia nu a reclamat imediat la politie pretinsele infractiuni si ca, intr-o anumita masura, victima nu a reactionat mai repede (a se vedea, supra, pct. 47).
80. Guvernul a evocat de asemenea pretinsa neglijenta a parintilor in recunoasterea si reclamarea abuzului in timp util. Chiar daca – analizand retrospectiv – parintii ar fi actionat cu promptitudine atunci cand au observat primele schimbari in comportamentul primului reclamant si petele de sange de pe lenjerie, Curtea nu vede cum acest lucru ar fi putut avea un impact major asupra diligentei politiei in raspunsul sau la faptele reclamate. Curtea nu poate intelege nici de ce instantele nationale au acordat o importanta atat de mare acestui fapt.
81. Avand in vedere, in special, importanta acordata reactiei victimei, Curtea considera ca autoritatile nu au fost constiente de vulnerabilitatea deosebita a tinerilor si de factorii psihologici speciali implicati in cazurile privind abuzul sexual comis cu violenta asupra minorilor, particularitati care ar fi putut explica ezitarile victimei in reclamarea abuzului si in descrierile faptelor (a se vedea M.C., citata anterior, pct. 183).
82. Curtea subliniaza ca obligatiile statului prevazute la art. 3 si 8 din Conventie in cazuri ca acesta impun respectarea interesului superior al copilului. Dreptul la demnitate umana si integritate psihologica implica o atentie deosebita in cazul in care un copil este victima violentei (a se vedea, mutatis mutandis, Pretty impotriva Regatului Unit, nr. 2346/02, pct. 65, CEDO 2002-III). Curtea regreta ca primului reclamant nu i-a fost acordata niciodata consiliere si nu a fost asistat de un psiholog calificat in timpul procedurii penale si ulterior. Singura mentiune a unui asemenea sprijin este cea din partea consilierului scolii, care a sugerat ca ar fi mai bine daca familia s-ar muta in alta parte. Avand in vedere obligatiile pozitive pe care statul parat si le-a asumat in conformitate cu diversele instrumente internationale de protectie a drepturilor copilului, aceasta nu poate fi considerata ca fiind o masura adecvata de “recuperare si reintegrare”.
83. Esecul de a raspunde in mod adecvat la acuzatiile de abuz asupra unui copil in acest caz ridica indoieli cu privire la caracterul efectiv al sistemului pus in practica de catre stat in conformitate cu obligatiile sale internationale si goleste de continut procedura penala de fata.
Considerentele precedente sunt suficiente pentru a permite Curtii sa concluzioneze ca autoritatile nu au reusit sa isi indeplineasca obligatiile pozitive pentru a desfasura o ancheta penala efectiva cu privire la acuzatiile de abuz sexual comis cu violenta si a asigura protectia adecvata a vietii private si de familie a primului reclamant.
In consecinta, art. 3 si 8 din Conventie au fost incalcate in privinta primului reclamant.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie
84. Primul reclamant s-a plans referitor la durata si modul de solutionare ale anchetei si ale procedurii penale. Acesta s-a intemeiat pe art. 6 din Conventie.
85. Ambele parti au prezentat observatii cu privire la acest capat de cerere.
86. Avand in vedere concluziile referitoare la art. 3 si 8 (a se vedea, supra, pct. 70), Curtea considera ca acest capat de cerere este admisibil, dar ca nu este necesar sa se analizeze daca, in prezenta cauza, art. 6 a fost incalcat (a se vedea, printre altele, Bota impotriva Romaniei, nr. 16382/03, pct. 59, 4 noiembrie 2008).

III. Cu privire la alte pretinse incalcari ale Conventiei
87. In final, primul reclamant s-a plans, in temeiul art. 2 din Conventie, ca P.E. l-a amenintat ca il omoara daca spune cuiva despre abuz si, in temeiul art. 5 din Conventie, ca P.E. l-a privat de libertate.
88. Cu toate acestea, avand in vedere toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, Curtea considera ca acestea nu indica nicio incalcare a drepturilor si a libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele la aceasta.
Rezulta ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 & 3 lit. a) si art. 35 & 4 din Conventie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
89. Art. 41 din Conventie prevede:
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
90. Reclamantii au solicitat plata sumei de 1.000.000 EUR cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de primul reclamant.
91. Guvernul a argumentat ca nu a existat nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare si suma solicitata si ca pretentiile reclamantilor erau, in orice caz, exagerate. In ultimul rand, acesta a sugerat ca stabilirea unei incalcari ar constitui o reparatie echitabila in cauza.
92. Curtea recunoaste ca primul reclamant trebuie sa se fi simtit nedreptatit si afectat din cauza anchetei care nu a fost efectiva si a ingerintei in cursul normal al vietii sale private si de familie. Prin urmare, ii acorda primului reclamant suma de 15.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata
93. Reclamantii nu au formulat nicio cerere in aceasta privinta.

C. Dobanzi de intarziere
94. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor de intarziere sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA

1. declara admisibile capetele de cerere introduse de primul reclamant in temeiul art. 3 si 8 cu privire la pretinsa lipsa de efectivitate a anchetei penale si la impactul acesteia asupra vietii sale private si de familie, precum si capatul de cerere introdus de acesta in temeiul art. 6, iar restul capetelor de cerere inadmisibile;
2. hotaraste ca art. 3 si 8 din Conventie au fost incalcate;
3. hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 6 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca primului reclamant, pentru prejudiciul moral, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, suma de 15.000 EUR (cincisprezece mii de euro), plus orice suma care poate fi datorata cu titlu de impozit, ce trebuie convertita in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamanti.
Redactata in limba engleza, ulterior comunicata in scris, la 20 martie 2012, in temeiul art. 77 & 2 si art. 77 & 3 din Regulamentul Curtii.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close