RIL admis. Decizia nr. 2/2013

In M. Of. nr. 313 din 30 mai 2013 a fost publicata Decizia nr. 2/2013 a ICCJ – Completul competent sa judece recursurile în interesul legii.

Din cuprins:
Completul competent sa judece recursurile în interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 21/2012 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, si ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, în vigoare la data constituirii.
Sedinta este prezidata de doamna judecator dr. Livia Doina Stanciu, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
La sedinta de judecata participa prim-magistratul-asistent, doamna Aneta Ionescu, desemnata în conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare si functionare administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, în vigoare la data desemnarii.
Înalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu referire la aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, în privinta proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Reprezentantul prim-adjunctului procurorului general, doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin, a sustinut recursul în interesul legii si a solicitat sa se stabileasca faptul ca dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, nu se aplica proceselor în care prima instanta a fost învestita înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecata a ramas în pronuntare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,
deliberand asupra recursurilor în interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin recursul în interesul legii declarat în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedura civila, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, în vigoare la data sesizarii, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie, s-a apreciat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la “interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu referire la aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, în privinta proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ”.

2. Examenul jurisprudential
În urma verificarilor jurisprudentei la nivel national s-a constatat ca în procesele începute anterior datei de 25 noiembrie 2010, data intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, instantele de control judiciar nu au un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusa dezlegarii în cauza de fata.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Într-o prima orientare jurisprudentiala s-a considerat ca dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin dispozitiile art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor sunt aplicabile numai în situatia în care cererea introductiva de instanta a fost formulata dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
În argumentarea acestui punct de vedere s-a aratat ca în situatia în care cererea de chemare în judecata a fost formulata anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor si prima instanta a solutionat procesul fara a intra în judecata fondului ori judecata s-a facut în lipsa partii care nu a fost legal citata, devin aplicabile dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, în forma anterioara modificarii sale prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, conform art. XXII alin. (2) din aceasta lege.
3.2. Într-o alta opinie s-a considerat ca dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor sunt aplicabile atunci cand cererea de apel a fost formulata ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
În acest sens, s-a aratat ca din interpretarea gramaticala a dispozitiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, rezulta ca intentia legiuitorului a fost aceea ca dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, în forma modificata, sa se aplice cererilor de apel înregistrate dupa data de 25 noiembrie 2010, de vreme ce textul face referire la cererile formulate.
Prin urmare, în cadrul unui litigiu pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, noile reguli de procedura vor fi aplicabile acelor cereri formulate în cadrul litigiului, dupa data intrarii în vigoare a legii.
Cererea de apel este o cerere formulata în cadrul unui litigiu, astfel încat prevederile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, în noua redactare adusa prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, se vor aplica atunci cand calea de atac a apelului a fost exercitata dupa intrarea în vigoare a acestei legi.

4. Opinia procurorului general
Exprimandu-si punctul de vedere, prim-adjunctul procurorului general a apreciat ca primul punct de vedere exprimat este în acord cu litera si spiritul legii, argumentand, în esenta, ca modificarilor care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor trebuie sa li se dea o aplicare unitara, în sensul raportarii acestora la momentul sesizarii originare a instantei, prin cererea de chemare în judecata. Or, cererea de apel prin care se declanseaza un control judecatoresc total devolutiv din partea unei instante superioare este o cerere care se integreaza unui proces.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul întocmit în cauza a concluzionat ca fiind corecta una dintre solutiile identificate de examenul jurisprudential, respectiv aceea ca dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor sunt aplicabile numai daca procesul a început, în prima instanta, dupa data intrarii în vigoare a actului normativ mentionat.

6. Înalta Curte
Examinand sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecatorul-raportor si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate în mod unitar, retine urmatoarele:
Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila, în vigoare la data sesizarii, cu referire la autorul sesizarii si existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretata.
În privinta solutiilor pe care le puteau pronunta instantele de apel, dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul procedura civila (în redactarea anterioara a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, prevedeau ca, în cazul în care, în mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a facut în lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
În situatia existentei acestor motive de nelegalitate, hotararea primei instante era obligatoriu desfiintata si cauza trimisa spre rejudecare, iar numarul desfiintarilor cu trimitere spre rejudecare nu era limitat.
În forma supusa examinarii, art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila stabileste ca regula, în cele doua ipoteze prevazute de text, este anularea hotararii apelate si evocarea fondului de catre instanta de apel, iar trimiterea spre rejudecare constituie o solutie de exceptie ce poate fi dispusa doar atunci cand sunt îndeplinite si urmatoarele conditii suplimentare: a) cel putin una dintre parti a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel ori prin întampinare; b) solutia trimiterii spre rejudecare nu a mai fost dispusa anterior în cursul procesului.
În determinarea întelesului normelor tranzitorii continute în alin. (2) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, interpretarea gramaticala, prin raportare, fie la categoria proceselor începute, fie la categoria cererilor formulate, conduce la consecinte diametral diferite sub aspectul aplicarii principiilor noului act normativ. Pentru acest motiv, interpretarea gramaticala trebuie dublata de o interpretare sistematica si teleologica a legii.
Din perspectiva obiectului de reglementare, Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor a operat modificari în privinta unor norme de competenta si a unor norme de procedura propriu-zisa, menite sa devanseze punerea în aplicare a noului Cod de procedura civila.
Din perspectiva aplicarii în timp a unora dintre modificarile operate, legiuitorul a înteles sa deroge de la regula generala continuta de art. 725 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit careia dispozitiile legii noi de procedura se aplica, din momentul intrarii ei în vigoare, si proceselor în curs de judecata începute sub legea veche, precum si executarilor silite începute sub aceasta lege, dat fiind caracterul flexibil al principiului enuntat si posibilitatea atenuarii sale.
Aceste situatii constituie tot atatea ipostaze de supravietuire a legii vechi de procedura.
Alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu titlu de derogare de la principiul enuntat, reia reglementarea cuprinsa în art. 725 alin. 2 din Codul procedura civila, adaugandu-se si situatiile de desfiintare sau anulare, nementionate în norma generala.
De asemenea, alin. (2) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor instituie o serie de derogari de la regula aplicarii imediate a normelor de procedura în procesele pendinte la data intrarii în vigoare a legii noi.
În toate celelalte cazuri, textele de lege care cuprind modificari ale dispozitiilor în materie procedurala din Codul de procedura civila sau din legi speciale, precum si cele care introduc noi reglementari procedurale, sunt de imediata aplicare, adica produc efecte si în cauzele sau executarile silite începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, daca respectiva cauza este în curs de solutionare sau executarea silita este în desfasurare.
În demersul de lamurire a întelesului si întinderii sintagmei “se aplica numai proceselor, cererilor si sesizarilor privind recursul în interesul legii începute, respectiv formulate dupa intrarea în vigoare a prezentei legi”, se are în vedere si materia în care opereaza modificarile indicate în precedent de text, daca ea se integreaza unui proces ori daca poate avea o existenta de sine statatoare (de exemplu, sesizarile de recurs în interesul legii) ori complementara cailor de atac integrate unui proces (de exemplu, cererile la care se refera art. 281^2a din Codul de procedura civila, introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor).
Din aceste perspective, acelor modificari care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor trebuie sa li se dea o aplicare unitara, în sensul raportarii acestora la momentul sesizarii originare a instantei, prin cererea de chemare în judecata.
Edificatoare în acest context este distinctia dintre notiunea de “proces” si cea de “cerere” la care textul de lege face trimitere.
În sens larg, notiunea de “proces civil” este definita în doctrina juridica ca fiind mijlocul de realizare a justitiei constand într-o serie de “activitati desfasurate de catre instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la înfaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei, în vederea realizarii sau stabilirii drepturilor civile, conform procedurii stabilite de lege”. În sens tehnic si juridic, s-a apreciat ca procesul civil parcurge o evolutie, în faze de desfasurare, începand cu etapa sesizarii instantei si pana la actul final al judecatii, care este hotararea. Fiecare etapa evolueaza, la randul sau, cu ajutorul si în baza unor acte de procedura, care sunt stabilite de lege astfel încat sa asigure scopul final al procesului – pronuntarea unei hotarari.
Totodata, pentru a stabili întelesul notiunii de “cerere” trebuie remarcata distinctia dintre cererea ca forma si formalitate procedurala, cu referire la conditiile prescrise pentru constituirea actului, si cererea ca act de procedura în sensul dreptului procesual civil.
În speta, cererea de apel, ca act de procedura, declanseaza un control judecatoresc total devolutiv din partea unei instante superioare, de unde rezulta ca este o cerere care se integreaza unui proces civil aflat deja în evolutie.
Ca atare, dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, sunt aplicabile numai daca procesul a început, în prima instanta, dupa data de 25 noiembrie 2010.
În acelasi sens, în doctrina s-a sustinut ca dispozitiile legii noi nu sunt incidente apelurilor promovate dupa acest moment împotriva hotararilor pronuntate în procese începute anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
În conformitate cu principiul previziunii efective, legea trebuie sa fie previzibila si, tocmai de aceea, sintagma “cereri formulate” va trebui sa aiba în vedere cererile adresate primei instante, nu si pe cele de exercitare a cailor legale de atac.
În situatia în care legiuitorul ar fi dorit ca dispozitiile noii legi sa se aplice si cererilor de apel formulate dupa intrarea sa în vigoare, ar fi prevazut în mod expres acest lucru în continutul art. XXII din acest act normativ.
Dezlegarea propusa pentru problema de drept ofera o solutionare unitara în aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor si în acele situatii în care instantele de apel sunt învestite cu mai multe cereri de apel, formulate de partile din acelasi proces, cereri care se pot situa la momente anterioare si, respectiv, ulterioare, datei de 25 noiembrie 2010.
În astfel de situatii, raportarea la momentul sesizarii originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecata, confera nu doar previzibilitate, ci si o unitate de abordare conceptuala în actul jurisdictional pe care instanta de apel este chemata sa îl pronunte.
Solutia confera continuitate de rezolvare a situatiilor tranzitorii de genul celor analizate si din perspectiva viitoarei aplicari a noului Cod de procedura civila, de vreme ce solutia de principiu, consacrata la momentul sesizarii de art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, a fost preluata si de art. 480 alin. (3) din noul Cod de procedura civila, iar, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile ulterioare, dispozitiile noului cod vor fi aplicabile numai proceselor începute dupa intrarea sa în vigoare.
Pentru considerentele aratate, Înalta Curte va admite recursul în interesul legii si va statua, în interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, ca dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, se aplica proceselor începute, prin cerere de chemare în judecata, dupa intrarea în vigoare a actului normativ mentionat.

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
În numele legii
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie si, în consecinta:
În interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, stabileste ca:
Dispozitiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, nu se aplica proceselor în care prima instanta a fost învestita înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata, în sedinta publica, astazi, 18 februarie 2013.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close