Modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996
In M. Of. nr. 386 din 28 iunie 2013 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/2013 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996.
Din cuprins:
Avand in vedere necesitatea modificarii si completarii Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, intr-un termen cat mai scurt, astfel incat sa se poata realiza urgent lucrarile necesare pentru refacerea infrastructurii de gospodarire a apelor si in mod special a lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor,
luand in considerare faptul ca fenomenele meteorologice periculoase au condus la deteriorarea unor lucrari de infrastructura la nivel local, fiind necesara sprijinirea refacerii urgente a acestora,
avand in vedere ca din cauza neadoptarii modificarilor legislatiei exista riscul producerii unor noi pagube la infrastructura de gospodarire a apelor si la obiectivele economice si sociale protejate de aceasta infrastructura, precum si a unor intarzieri in repararea infrastructurii locale,
luand in considerare ca necesitatea modificarii si completarii Legii nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza interesul public si constituie o situatie de urgenta extraordinara,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. I
Legea apelor nr. 107/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 33, alineatele (4) si (4^1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“(4) Dreptul de exploatare a agregatelor minerale necesare interesului public local se acorda, in limita cantitatii maxime de 5.000 mc pe an, din care 1.000 mc pe an gratuit, autoritatii administratiei publice locale prin autorizatia de gospodarire a apelor. Aceasta autorizatie se elibereaza anual, gratuit, la cererea consiliilor locale. Pentru exploatarea pe cursurile de apa care sunt traversate sau au in lungul lor infrastructura aflata in administrarea institutiilor publice/societatilor nationale/companiilor nationale/societatilor comerciale/regiilor autonome din domeniul transporturilor, constructiilor si turismului, la o distanta mai mica decat cea prevazuta in actele normative in vigoare, fata de zona de protectie, este necesar avizul acestora.
(4^1) Dreptul de exploatare a agregatelor minerale, in cazuri de urgenta ca: viituri, precipitatii care au avariat sau au distrus poduri, drumuri, obiective economice, gospodarii individuale, in scopul refacerii acestora, in limita cantitatii maxime de 2.000 mc/an, se acorda, gratuit, pe baza notificarii de incepere a executiei, emisa de autoritatile bazinale de ape. Pentru exploatarea pe cursurile de apa care sunt traversate sau au in lungul lor infrastructura aflata in administrarea institutiilor publice/societatilor nationale/companiilor nationale/societatilor comerciale/regiilor autonome din domeniul transporturilor, constructiilor si turismului, la o distanta mai mica decat cea prevazuta in actele normative in vigoare, fata de zona de protectie, este necesar avizul acestora.”
2. La articolul 85, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) Finantarea lucrarilor, constructiilor si instalatiilor noi de aparare impotriva inundatiilor se asigura dupa cum urmeaza:
a) pentru raurile de ordinul 1, asa cum sunt acestea definite in Cadastrul apelor, sumele se aloca de la bugetul de stat si de la bugetul Administratiei Nationale «Apele Romane»;
b) pentru raurile de ordinul 2 si ordinul 3 si afluentii acestora, asa cum sunt acestea definite in Cadastrul apelor, sumele se aloca de la bugetul de stat, bugetele locale, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, si de la bugetul Administratiei Nationale «Apele Romane».”
3. La articolul 85, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
“(3) Lista obiectivelor de investitii ce urmeaza a fi finantate din veniturile proprii ale Administratiei Nationale <<Apele Romane>> se aproba anual, prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale din domeniul apelor, la propunerea conducatorului Administratiei Nationale «Apele Romane».”
ART. II
Prevederile art. 85 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica si lucrarilor, constructiilor si instalatiilor de aparare impotriva inundatiilor, aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
ART. III
Legea apelor nr. 107/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica, dupa aprobarea acesteia prin lege, dandu-se textelor o noua numerotare.