Exceptie de neconstitutionalitate. Art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Opinie separata

In M. Of. nr. 431 din 16 iulie 2013 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 325/2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, exceptie ridicata de Elena Popescu in Dosarul nr. 877/105/2012 al Tribunalului Prahova – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si care constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 238D/2013.
La apelul nominal se prezinta partea Casa de Asigurari de Sanatate Prahova, prin consilierul juridic Gabriela Cirstea. Lipseste autorul exceptiei, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Casei de Asigurari de Sanatate Prahova, care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate. In acest sens, arata ca dispozitiile de lege criticate nu instituie privilegii ori discriminari intre persoane aflate in situatii asemanatoare, procentajul de contributie la asigurarile sociale de sanatate de 6,5 aplicat asupra veniturilor fiind unic pentru toti contribuabilii. Ceea ce difera sunt doar cuantumurile veniturilor. De asemenea, arata ca instituirea unui prag minim al contributiei nu este aplicabila doar in ipoteza textului de lege criticat, ci si asiguratilor care se incadreaza in ipoteza art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata, aratand ca dispozitiile de lege criticate sunt o expresie a principiilor contributivitatii si solidaritatii care stau la baza sistemului de asigurari sociale de sanatate.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 1 februarie 2013, pronuntata in Dosarul nr. 877/105/2012, Tribunalul Prahova – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Exceptia a fost ridicata de Elena Popescu cu prilejul solutionarii unei actiuni in contencios administrativ avand ca obiect cererea de anulare a deciziilor nr. 6.078 din 23 septembrie 2011 si nr. 46.659 din 1 noiembrie 2011, emise de Casa de Asigurari de Sanatate Prahova.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 sunt contrare art. 56 alin. (2) din Constitutie, intrucat prevad ca persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor datoreaza o contributie la sistemul de asigurari sociale de sanatate care nu poate fi mai mica decat cea calculata in functie de salariul minim brut pe tara. Astfel, contributia calculata in acest mod depaseste chiar si de cinci ori suma pe care ar fi datorat-o potrivit veniturilor reale obtinute din inchirierea imobilului aflat in proprietate personala. In acelasi sens, arata ca textul de lege criticat, contrar principiului constitutional al justei asezari a sarcinilor fiscale, impune o contributie egala atat pentru persoanele care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor intr-un cuantum egal cu cel al salariului minim brut pe tara, cat si pentru cele care realizeaza venituri mai mici.
Tribunalul Prahova – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal considera ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca dispozitiile de lege criticate nu creeaza un tratament juridic discriminatoriu pentru persoane aflate in aceeasi situatie si nici nu ignora principiul justei asezari a sarcinilor fiscale.
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate. Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca dispozitiile de lege criticate sunt aplicabile fara criterii arbitrare tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei prevazute in cuprinsul acestora.
Referitor la valoarea contributiei datorate in temeiul art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, invoca cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1.394/2010. Totodata, aminteste deciziile nr. 335/2011, nr. 35/2012 sau nr. 262/2012, prin care instanta de contencios constitutional s-a pronuntat cu privire la caracterul obligatoriu al contributiilor la sistemul asigurarilor sociale de sanatate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si
Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, asa cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.
Textul de lege criticat are urmatoarea redactare:
– Art. 257 alin. (2) lit. f): “Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica asupra: […]
f) veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, veniturilor din dividende si dobanzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai in cazul in care nu realizeaza venituri de natura celor prevazute la lit. a) – d), alin. (2^1) si (2^2) si art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai putin de un salariu de baza minim brut pe tara, lunar.”
Autorul exceptiei considera ca textul de lege criticat este contrar urmatoarelor prevederi din Constitutie: art. 16 referitor la egalitatea in drepturi a cetatenilor si art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, a statuat ca “dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finala din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, asa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza ca valoarea contributiei minime la fondul de asigurari sociale de sanatate, datorata de persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din dividende si dobanzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mica decat cuantumul unui salariu de baza minim brut pe tara, lunar.”
Cele retinute prin decizia amintita nu au indepartat solutia legislativa criticata de autorul prezentei exceptii de neconstitutionalitate, care este nemultumit de faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, contributia minima datorata se stabileste in functie de salariul de baza minim brut pe tara, iar nu de veniturile reale obtinute, care, in situatia sa, sunt mai mici fata de aceasta valoare, incalcandu-se astfel principiile constitutionale ale asezarii juste a sarcinii fiscale si al egalitatii cetatenilor in fata legii.
Fata de aceste critici, Curtea retine ca Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care sa permita populatiei accesul la serviciile medicale, acces conditionat insa de plata unei contributii catre Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, asa cum prevede art. 208 alin. (3) lit. f) din actul normativ amintit. Totodata, Legea nr. 95/2006 prevede ca intreaga societate trebuie sa contribuie la efortul protejarii sanatatii populatiei, in temeiul principiului solidaritatii si al subsidiaritatii consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din aceasta lege. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, ca “obligativitatea asigurarii si a contributiei la sistemul asigurarilor sociale de sanatate trebuie analizata in legatura cu un alt principiu care sta la baza acestui sistem, anume cel al solidaritatii. Astfel, datorita solidaritatii celor care contribuie, acest sistem isi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenta medicala pentru populatie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se afla in imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurari de sanatate”. Toate acestea reprezinta, de fapt, “o expresie a prevederilor constitutionale care reglementeaza ocrotirea sanatatii si a celor care consacra obligatia statului de a asigura protectia sociala a cetatenilor”.
Avand in vedere aceste principii, legiuitorul a instituit obligatia asiguratilor de a contribui cu o cota unica, nediferentiata, de 6,5% din veniturile realizate la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, asa cum prevede art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, stabilind, totodata, exceptii de la aceasta obligatie pentru anumite categorii de persoane care in mod obiectiv se afla in situatia de a nu putea contribui, asa cum sunt persoanele incadrate in ipoteza art. 213 alin. (1) din aceeasi lege.
In temeiul acelorasi principii insa, legiuitorul a stabilit si un prag minim al contributiei la sistemul asigurarilor sociale de stat, respectiv cel calculat la valoarea salariului minim brut pe tara, lunar, prag aplicabil atat in ipoteza dispozitiilor de lege criticate, cat si in ipoteza art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Ca si in cazul cotei de 6,5% din veniturile realizate, pragul minim are aceeasi valoare pentru toti contribuabilii prevazuti in norma art. 257 alin. (2) lit. b) si f) din Legea nr. 95/2006.
Analizand, in continuare, prevederile constitutionale in raport cu care se invoca neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, Curtea retine ca, prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993 si Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, a statuat ca “fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legala, ci si proportionala, rezonabila, echitabila si sa nu diferentieze […] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetateni”. Prin urmare, “asezarea justa a sarcinilor fiscale trebuie sa reflecte insusi principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situatii identice si sa tina cont, in acelasi timp, de capacitatea contributiva a contribuabililor, luand in considerare elementele ce caracterizeaza situatia individuala si sarcinile sociale ale acestora.”
Fata de cele aratate, Curtea constata ca obligatia de contributie la Fondul national unic al asigurarilor sociale de sanatate cu minimum o cota de 6,5% asupra valorii salariului minim brut pe tara, lunar, contributie datorata de persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, din dividende si dobanzi, din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si alte venituri care se supun impozitului pe venit este prevazuta prin lege, respectiv prin dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006.
Totodata, impunerea obligatiei de a plati aceasta contributie minima este justificata, asa cum s-a retinut mai sus, de principiile obligativitatii si solidaritatii ce reprezinta temeiul sistemului asigurarilor sociale de sanatate potrivit Legii nr. 95/2006, fiind rezonabil ca persoanele care beneficiaza de serviciile acestui sistem sa contribuie la finantarea acestora si sa participe, in acelasi timp, la cheltuielile ce asigura accesul la aceste servicii medicale si pentru categoriile sociale care, in mod obiectiv, nu pot contribui.
In acelasi timp, Curtea constata ca obligatia de contributie minima la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate nu instituie o sarcina disproportionata in raport cu veniturile asupra carora se calculeaza aceasta contributie, de vreme ce este raportata la unul dintre cele mai mici repere obiective pe care legiuitorul le-ar fi putut avea in vedere, respectiv valoarea unui salariu minim brut pe tara, lunar.
Pe de alta parte, contributia minima prevazuta la art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 nu poate fi privita ca fiind disproportionata in raport cu scopul urmarit, respectiv acela de a asigura accesul la pachetul de servicii medicale oferit de sistemul public al asigurarilor sociale de sanatate, daca este avut in vedere ca, in temeiul acesteia, asiguratul are dreptul de a beneficia de toate serviciile si tratamentele enumerate in capitolul III “Servicii medicale suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate” al titlului VIII “Asigurarile sociale de sanatate” al Legii nr. 95/2006.
In sfarsit, Curtea constata ca dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 instituie un prag minim al contributiei unic, ce se aplica fara privilegii ori discriminari tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei.
Este adevarat ca, in masura in care impune aplicarea unui tratament juridic egal persoanelor aflate in situatii identice, principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor justifica si uneori chiar impune instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoane aflate in situatii diferite si ca, aplicand acest rationament, s-ar putea sustine ca persoanele care realizeaza venituri mai mici decat cuantumul unui salariu minim brut pe tara sunt defavorizate in raport cu cele care realizeaza veniturile prevazute de art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 intr-un cuantum cel putin egal cu aceasta valoare sau mai mare. Cu toate acestea, Curtea are in vedere ca, in ceea ce priveste obligatia de contributie criticata pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta reprezinta efortul financiar minim pe care o persoana trebuie sa-l faca pentru a avea acces la serviciile medicale, legiuitorul fiind liber, potrivit competentelor stabilite de art. 61 din Constitutie, sa stabileasca cuantumul acestei contributii atat timp cat, asa cum am aratat, aceasta este prevazute prin lege, este rezonabila si nu creeaza o sarcina disproportionata in raport cu veniturile asupra carora se calculeaza contributia.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Elena Popescu in Dosarul nr. 877/105/2012 al Tribunalului Prahova – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si constata ca dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Tribunalului Prahova – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, care a sesizat Curtea Constitutionala, si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 25 iunie 2013.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

*

 OPINIE SEPARATA

In dezacord cu solutia adoptata de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii trebuia admisa in parte pentru urmatoarele motive:
Consideram ca prin sintagma “dar nu mai putin de un salariu de baza minim brut pe tara, lunar” aduce atingere art. 56 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
Prin sintagma din articolul criticat pe cale de exceptie se reglementeaza faptul ca persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din dividende si dobanzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuala si alte venituri care se supun impozitului pe venit datoreaza si o contributie de 6,5% la asigurarile sociale de sanatate – CASS, suma minima asupra careia ar urma sa se aplice acest procent fiind invariabil salariul minim brut pe tara.
Cu alte cuvinte, legiuitorul instituie obligatia platii CASS-ului la un nivel minim, indiferent de cuantumul sumelor incasate de contribuabil. Sanctiunea care se aplica este executarea silita a acestor sume de catre organele fiscale, dupa emiterea deciziei de impunere, iar nu simpla pierdere a calitatii de asigurat, care oricum opereaza automat, prin neplata sumelor datorate.
Curtea s-a mai pronuntat asupra acestor aspecte dintr-o alta perspectiva si intr-o alta speta (prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011) si a stabilit ca textul este neconstitutional in masura in care se interpreteaza in sensul ca valoarea contributiei minime nu poate fi mai mica decat “cuantumul unui salariu de baza minim brut pe tara, lunar”. Legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica textul criticat, iar in speta actuala se critica insasi raportarea contributiei la salariul minim brut pe tara in conditiile in care sumele realizate de contribuabil sunt mai mici decat acest salariu.
Solutia legislativa criticata in prezenta cauza nesocoteste principiul constitutional al justei asezari a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 alin. (2) din Constitutie.
Astfel, este in mod vadit contrar acestui principiu ca persoanele care realizeaza venituri mai mici decat salariul minim brut pe tara sa plateasca sume egale cu sumele platite de cele care realizeaza acest venit, deoarece ar putea exista situatii cand acestea ar fi fortate sa plateasca sume si din alte surse financiare daca venitul realizat este mai mic decat 6,5% din salariul minim brut. Cu alte cuvinte, o persoana care, de exemplu, are o creatie intelectuala pentru care primeste lunar mai putin de 6,5% din salariul minim brut pe tara, spre deosebire de una care nu realizeaza acest tip de activitate deloc, va fi obligata sa plateasca suplimentar diferenta de contributie din alte surse.
Este admisibil ca statul, prin lege, sa impuna cetatenilor sai sa contribuie cu impozite si taxe la cheltuielile publice, pe principiul solidaritatii, dar, astfel cum a retinut si Curtea in deciziile sale, “asezarea justa a sarcinilor fiscale trebuie sa reflecte insusi principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situatii identice si sa tina cont, in acelasi timp, de capacitatea contributiva a contribuabililor, luand in considerare elementele ce caracterizeaza situatia individuala si sarcinile sociale a acestora” iar “fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legala, ci si proportionala, rezonabila, echitabila si sa nu diferentieze… pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetateni”. Fata de aceste criterii, se poate observa cu usurinta ca legiuitorul nu a tinut cont de capacitatea contributiva a celor care realizeaza venitul supus impozitarii si nici nu a asezat sarcina proportional asupra veniturilor acestora.
Or, daca in materie de taxe se poate accepta ca suma stabilita de legiuitor sa aiba un cuantum minim, deoarece taxele se platesc pentru un serviciu la care cetateanul apeleaza daca apreciaza necesar (de exemplu, taxele de timbru, taxele notariale etc.), in materia impozitelor (astfel cum a devenit si CASS-ul in urma evolutiilor legislative din ultimii ani, deoarece se datoreaza pe toate veniturile supuse impozitarii si se executa silit de organele fiscale, fara ca acesta sa fie doar o contraprestatie pentru un serviciu public, astfel cum era instituita aceasta contributie la momentul consacrarii sale in legislatie) nu este admisa o diferentiere de o asemenea maniera care nu are la baza venitul realizat, ci un plafon minim lunar prestabilit de legiuitor, care sa poata depasi chiar venitul realizat.
Aceasta, deoarece nu este echitabil ca o persoana care realizeaza venituri din anumite activitati cu un cuantum sub salariul minim brut pe tara sa plateasca aceeasi suma cu titlu de contributie la asigurarile de sanatate cu cele care realizeaza venituri peste nivelul acestei sume, ba chiar sa plateasca sume suplimentare din propriul buget pentru simplul motiv ca realizeaza un oarecare venit lunar (mai mic decat cuantumul contributiei obligatorii lunare), spre deosebire de cele care nu realizeaza niciun fel de venit de acelasi tip si, in consecinta, nu platesc o astfel de contributie.
Avand in vedere cele de mai sus, textul este partial neconstitutional in privinta sintagmei “dar nu mai putin de un salariu de baza minim brut pe tara”.

Judecator,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru