Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 416 din 10 iulie 2013 a fost publicata Hotararea CEDO din 26 iulie 2011 in Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei.

Din cuprins:
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 5 iulie 2011,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 9.718/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care doi resortisanti ai acestui stat, Georgel Stoicescu si Georgeta Stoicescu, au sesizat Curtea la 10 ianuarie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantii au invocat, in special, incalcarea drepturilor lor garantate de art. 3, 8 si 6 din Conventie.
4. La 11 mai 2006 Curtea a declarat cererea inadmisibila in privinta reclamantului Georgel Stoicescu si a decis sa comunice cererea Guvernului parat numai in privinta reclamantei Georgeta Stoicescu. In conformitate cu dispozitiile art. 29 & 3 din Conventie, aceasta a hotarat ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. La 10 septembrie 2008, Georgel Stoicescu a informat Curtea ca sotia sa, doamna Georgeta Stoicescu, a decedat la 29 decembrie 2007 si ca doreste sa continue actiunea in calitate de mostenitor legal. Din motive practice, doamna Georgeta Stoicescu va continua sa fie numita “reclamanta”, desi aceasta calificare ar trebui atribuita mostenitorului sau [a se vedea Dalban impotriva Romaniei (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, 28 septembrie 1999].

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
6. Reclamanta s-a nascut in 1929. Aceasta era pensionata si a locuit in Bucuresti pana la deces, la 29 decembrie 2007.
7. La 24 octombrie 2000, reclamanta, in varsta de 71 ani, a fost atacata, muscata si doborata la pamant de o haita de vreo 7 caini fara stapan in fata casei ei din Pajura, o zona rezidentiala din Bucuresti. In urma caderii, reclamanta s-a ranit la cap si si-a fracturat coapsa stanga, fiindu-i necesare 4 zile de spitalizare la Spitalul CFR din Bucuresti. Dupa externare i s-a prescris tratament medical care s-a dovedit a fi prea scump pentru ea.
8. In urma incidentului, reclamanta a inceput sa sufere de amnezie, dureri de umar si coapsa si nu putea merge. In plus, traia o stare constanta de anxietate si nu iesea niciodata din casa de frica unui alt atac. Pana in 2003 a ajuns complet imobila.
9. La momentul incidentului, reclamanta si sotul ei erau pensionari si intregul lor venit lunar nu depasea echivalentul in lei a sumei de 80 euro. Acestia pretind ca suma era insuficienta pentru tratamentul ei medical si ca trebuiau sa traiasca la nivel de subzistenta. Prin urmare, reclamanta a slabit mult.
10. Starea de sanatate a reclamantei a continuat sa se inrautateasca, ajungand dupa 2 ani si jumatate de la incident, si anume la 4 iunie 2003, sa fie declarata persoana cu handicap de o comisie medicala din cadrul Consiliului Local Bucuresti si a primit ajutor financiar si acces gratuit la asistenta medicala si medicamente.

1. Actiunea civila in despagubire impotriva Primariei Bucuresti
11. La 10 ianuarie 2001, reclamanta, reprezentata de sotul ei, a intentat o actiune civila la Judecatoria Sectorului 1, solicitand daune de 100.000.000 lei (4.000 euro) in temeiul dispozitiilor Codului civil privind raspunderea civila delictuala, pretinzand ca, in urma atacului, a ramas cu un handicap. Reclamanta a intentat actiunea impotriva Primariei Municipiului Bucuresti deoarece, conform cuvintelor reliefate pe stampila aplicata pe o scrisoare a Administratiei pentru Supravegherea Animalelor – ASA, aceasta din urma era un organism aflat sub autoritatea primariei.
12. La primul termen, instanta a observat ca reclamanta nu a platit taxa judiciara de timbru si a dispus plata sumei de 6.145.000 lei (250 euro). Neputand plati aceasta suma, care echivala cu intregul ei venit pe 4 luni, reclamanta a platit numai 500.000 lei (20 euro), pe care i-a imprumutat de la diverse cunostinte.
13. Prin Hotararea din 6 martie 2001, instanta a anulat actiunea reclamantei pentru neplata intregii taxe judiciare de timbru.
14. La 19 iunie 2001, Tribunalul Bucuresti a admis recursul introdus de reclamanta impotriva Hotararii din 6 martie 2001. Tribunalul a retinut ca judecatoria ar fi trebuit sa decida asupra cauzei in limitele taxei platite si ca, in orice caz, reclamanta era scutita de plata taxei judiciare de timbru pentru acest tip de actiune. De asemenea, instanta a retinut ca suma platita deja ar fi trebuit tratata ca un depozit, care sa fie inapoiat la incheierea actiunii. In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul a retinut ca ASA, organism public aflat sub autoritatea Primariei Bucuresti, nu a luat toate masurile necesare pentru evitarea punerii in pericol a vietii locuitorilor si pentru mentinerea starii de sanatate si integritatii lor fizice si a incalcat, astfel, dispozitiile Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 38/1996. Conform acestei decizii, ASA avea obligatia de a captura, controla si steriliza toti cainii fara stapan in scopul de a preveni orice pericol cu privire la viata, sanatatea si integritatea fizica a populatiei. Tribunalul a retinut, de asemenea, ca atacul a pus in pericol viata si sanatatea reclamantei, provocandu-i o suferinta fizica si psihica si privand-o de o viata normala, deoarece a fost atat de traumatizata incat nu a mai iesit din casa de frica unui nou atac.
In cele din urma, tribunalul a dispus ca primaria sa plateasca reclamantei daune morale, in limitele depozitului platit, si anume 10.000.000 lei (aproximativ 400 euro), care reprezentau 10% din daunele pretinse de reclamanta.
15. Primaria Municipiului Bucuresti a introdus recurs impotriva Hotararii din 19 iunie 2001, pretinzand ca nu are capacitatea juridica de parat, deoarece ASA era plasata sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, si nu a Primariei Bucuresti.
16. Prin Hotararea definitiva din 17 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul si a respins actiunea reclamantei pe motiv ca a fost introdusa impotriva unei parti care nu avea capacitate procesuala pasiva. Curtea a retinut ca ASA a fost infiintata prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 38/1996 si ca, prin urmare, aceasta din urma institutie a fost cea impotriva careia reclamanta ar fi trebuit sa introduca actiunea.

2. Actiunea civila in despagubiri impotriva ASA si a Consiliului General al Municipiului Bucuresti
17. La 28 iunie 2002, reclamanta, reprezentata de sotul ei, a introdus o actiune civila la Judecatoria Sectorului 1 solicitand daune de 50.000.000 lei (2.000 euro) de la ASA si de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Reclamanta nu a platit taxa judiciara de timbru.
18. La 3 decembrie 2002, Judecatoria Sectorului 1 a respins actiunea, considerand ca Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu are capacitate procesuala pasiva. In ceea ce priveste ASA, instanta a constatat ca, la 31 octombrie 2001, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a pronuntat Decizia nr. 287 prin care ASA a fost inchisa si controlul cainilor fara stapan a fost transferat birourilor din cadrul celor 6 primarii de sectoare din Bucuresti.
19. Prin Hotararea definitiva din 13 martie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul introdus de reclamanta si a mentinut hotararea primei instante.

II. Dreptul intern relevant

A. Dispozitii legale relevante adoptate de Guvern sau Parlament

1. Organizarea generala a administratiei locale
20. Potrivit art. 5 din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, autonomia locala a fost conferita consiliilor locale, ca autoritati deliberative, si primarilor, ca autoritati executive.
21. Aceasta lege a fost inlocuita la 23 aprilie 2001 cu noua Lege a administratiei publice locale nr. 215/2001. Art. 21 alin. (1) din aceasta lege prevede:
“Art. 21. – (1) Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase sunt consiliile locale, comunale si orasenesti, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive.”

2. Serviciile responsabile de cainii fara stapan
22. Art. 39 din Legea sanitara veterinara nr. 60/1974 prevedea ca autoritatile locale din fiecare judet erau responsabile de buna desfasurare a activitatii sanitar-veterinare si aveau ca atributii principale, inter alia, sa “organizeze prinderea si uciderea cainilor vagabonzi”.
23. Conform art. 39 din Legea nr. 60/1974, astfel cum a fost modificat la 28 august 1998, autoritatile locale “organizeaza actiuni de strangere a cainilor fara stapan si asigura aplicarea in acest scop a tehnicilor admise de normele sanitare veterinare internationale”.
24. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan a intrat in vigoare la 13 decembrie 2001. Dispozitiile sale relevante prevad urmatoarele:
“Art. 1. – Consiliile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale au obligatia de a infiinta, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, servicii specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan.
[…]
Art. 4. – Cainii fara stapan vor fi capturati si transportati in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan, unde vor fi cazati o perioada de pana la 7 zile […].
Art. 5. – (1) Dupa examinarea lor de medicul veterinar, cainii fara stapan care sunt agresivi, bolnavi cronici si incurabili vor fi eutanasiati imediat ce au fost adusi in adaposturi […].
[…]
Art. 7. – (1) In situatia in care, dupa expirarea termenului de cazare prevazut la art. 4, cainii nu au fost revendicati sau adoptati, acestia vor fi eutanasiati.”
25. Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor, care a intrat in vigoare la 24 iunie 2004, prevedea ca normele de reglementare a situatiei cainilor fara stapan pe teritoriul Romaniei sa fie adoptate printr-o lege speciala.
26. La 15 ianuarie 2008 a intrat in vigoare Legea nr. 9/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 205/2004 privind protectia animalelor. Aceasta interzicea, inter alia, eutanasierea cainilor fara stapan.
27. In noiembrie 2009, un proiect de lege privind cainii fara stapan a fost depus pe ordinea de zi a Parlamentului. Proiectul, care prevedea, printre altele, obligatia autoritatilor de a captura si eutanasia toti cainii fara stapan, pentru a proteja siguranta si sanatatea populatiei, a fost respins de Senat la 25 noiembrie 2009.
In prezent, proiectul este pe rolul Camerei Deputatilor, fara o data stabilita pentru dezbatere, conform paginii de internet a Camerei Deputatilor din Romania.

B. Reglementari specifice relevante in vigoare in Bucuresti
28. Art. 1 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 38 din 2 ianuarie 1996 privind cresterea, intretinerea si circulatia animalelor in municipiul Bucuresti prevede urmatoarele:
“Cu data prezentei, Serviciul Municipal de Ecarisaj isi schimba denumirea in Administratia pentru Supravegherea Animalelor, institutie publica cu personalitate juridica aflata sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Bucuresti, iar numarul personalului creste de la 33 de persoane la 50 de persoane.”
29. Capitolul 1 din anexa nr. 1 la Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 75 din 16 mai 1996 privind cresterea, intretinerea si circulatia animalelor in Bucuresti prevede, in partile sale relevante, urmatoarele:
“a) Prestatorul de servicii din cadrul Administratiei pentru Supravegherea Animalelor are obligatia sa prinda cainii fara stapan in baza reclamatiilor scrise venite de la persoane fizice si juridice.
[…]
c) Animalele prinse vor fi sterilizate, vaccinate, deparazitate, identificate prin inregistrare intr-o evidenta unica, cu exceptia celor care vor fi eutanasiate.
d) Reintoarcerea acestor caini in teritoriu se va face la cererea comunitatilor sociale (persoane fizice si juridice), acesti caini avand statutul de caine comunitar ocrotit de lege.
e) Raspunderea pentru cainii comunitari si-o vor asuma comunitatile sociale ce au solicitat reteritorializarea cainilor.”
30. Art. 2 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 82 din 19 aprilie 2001 privind programul de sterilizare a cainilor fara stapan prevede:
“Avand in vedere ca Administratia pentru Supravegherea Animalelor (ASA) se afla sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, incepand cu data prezentei hotarari, analiza, supravegherea si verificarea respectarii Programului de sterilizare a cainilor fara stapan din municipiul Bucuresti se vor face de catre Comisia stabilita in acest scop prin Hotararea C.G.M.B. nr. 249/2000 […].”
31. Art. 1 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 287 din 31 octombrie 2001 privind optimizarea activitatii ASA prevede urmatoarele:
“Incepand cu data de 15 noiembrie 2001, Administratia pentru Supravegherea Animalelor (A.S.A.) isi va inceta activitatea.
Atributiile de organizare, control si supravegherea animalelor vor fi exercitate de consiliile locale ale sectoarelor 1 – 6 ale municipiului Bucuresti, potrivit cu zona de autoritate, incepand cu data de 15 noiembrie 2001.”
32. Articolul 1 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 105 din 10 aprilie 2003 privind functionarea ASA prevede urmatoarele:
“Cu efect de la 15 aprilie 2003, Agentia pentru Protectia Animalelor, in calitate de persoana juridica in scopul mentionat anterior, va fi plasata sub autoritatea Consiliului Municipiului Bucuresti.”

III. Instrumente internationale relevante si alte rapoarte

A. Instrumente relevante ale Consiliului Europei
33. Articolul 12 din Conventia Europeana pentru Protectia Animalelor de Companie, ratificata de Romania la 6 august 2004 (ETS nr. 125 – Strasbourg, 13 noiembrie 1987), prevede:

Articolul 12 – Reducerea numarului de animale fara stapan
“Atunci cand o parte estimeaza ca numarul de animale fara stapan constituie pentru ea o problema, ea trebuie sa ia masurile legislative si/sau administrative necesare pentru reducerea numarului acestora prin metode care nu cauzeaza dureri, suferinte sau temeri evitabile.
a) Astfel de masuri trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
(i) in cazul in care astfel de animale trebuie sa fie capturate, aceasta trebuie sa se faca astfel incat sa produca minimum de suferinte fizice si psihice animalelor, in functie de natura animalului;
(ii) in cazul in care animalele capturate sunt adapostite sau sacrificate, aceasta trebuie sa se faca in conformitate cu principiile prezentei conventii.
b) Partile sunt obligate sa respecte:
(i) identificarea permanenta a cainilor si pisicilor prin mijloace corespunzatoare care sa nu produca decat dureri, suferinte sau temeri usoare ori temporare, cum ar fi tatuarea insotita de inregistrarea numarului, precum si de numele si adresele proprietarilor;
(ii) reducerea reproductiei neplanificate a cainilor si pisicilor si incurajarea sterilizarii acestora;
(iii) incurajarea persoanelor care au gasit un caine sau o pisica fara stapan sa semnaleze acest lucru autoritatii competente.”

B. Rapoarte cu privire la situatia cainilor fara stapan din Romania
1. Rapoarte ale mass-mediei privind atacurile cainilor fara stapan
34. Incepand cu mijlocul anilor 1990, mass-media scrisa, on-line si audiovizuala din Romania si strainatate a raportat in mod regulat despre numarul mare de caini fara stapan de pe strazi si problemele pe care le-au creat: atacurile cainilor fara stapan care au dus la rani grave ale mai multor persoane sau chiar la deces in unele cazuri; imensa indignare cauzata in Romania si strainatate de un numar de actiuni luate de autoritati avand ca scop eutanasierea unor caini fara stapan; organizarea unor campanii de donatii in favoarea sterilizarii cainilor fara stapan etc.
Pana in 2000 numarul cainilor fara stapan din Bucuresti atingea 200.000.
In martie 2001, primarul municipiului Bucuresti a decis sa recurga la eutanasiere, avand in vedere statisticile orasului Bucuresti care indicau ca numarul cainilor fara stapan se dublase in anii 1996 – 2001; in 2000, aproximativ 22.000 de persoane au primit ingrijire medicala in urma atacurilor acestor caini; de la inceputul anului 2001, peste 6.000 de persoane au fost muscate de cainii fara stapan; persoanele cele mai vulnerabile fata de aceste atacuri si care au suferit leziuni grave erau copiii si batranii. Mass-media internationala a raportat pe larg incercarea primarului de a aborda aceasta problema si despre alte solutii preconizate de candidatii la alegerile locale din intreaga tara, precum si critica masurilor de eutanasiere adusa de unele persoane publice internationale, cum ar fi actrita Brigitte Bardot, care in 2001 a donat in jur de 100.000 euro orasului Bucuresti pentru sterilizarea cainilor fara stapan in locul uciderii lor.
Campania de eutanasiere din Bucuresti a fost oprita in 2003, dupa ce aproximativ 80.000 caini au fost eutanasiati.
In 2005, mass-media a raportat ca numarul cainilor fara stapan a crescut din nou alarmant si ca la Serviciul pentru protectia animalelor din cadrul Primariei Bucuresti se inregistreaza, zilnic, intre 40 – 50 de plangeri in legatura cu atacuri ale cainilor.
Problema cu privire la situatia cainilor fara stapan din Romania, ca o problema de sanatate publica, si modalitatile propuse de abordare prin masuri legislative au fost ridicate in rapoartele mai multor politicieni romani adresate organismelor Uniunii Europene.
35. De asemenea, mass-media din 2000 a relatat pe larg si in mod regulat incidente specifice. Astfel, ziarele nationale cum sunt “Evenimentul Zilei”, “Ziua” si “Adevarul” au raportat pe paginile lor de internet decesul unui om de afaceri japonez, in varsta de 68 de ani, dupa ce a fost muscat de un caine fara stapan in centrul orasului Bucuresti, si decesul unui baietel de 2 ani si al unui bolnav de schizofrenie in varsta de 45 de ani, ambii muscati de caini fara stapan din Craiova. Mai multe agentii de stiri, cum ar fi Mediafax si Ziare.com, precum si majoritatea ziarelor au raportat decesul unei fetite de 6 ani si decesul a doua persoane mai in varsta, in circumstante similare, in mai multe orase mari din Romania. In ianuarie 2011, o batrana a decedat din cauza muscaturilor cainilor fara stapan in centrul orasului Bucuresti.
36. Conform agentiei de stiri Hotnews, numarul persoanelor muscate de cainii fara stapan din Bucuresti a continuat sa creasca in fiecare an; de exemplu, s-a raportat ca numai in Bucuresti, in perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, aproximativ 10.000 de persoane au fost muscate de cainii fara stapan.

2. Statistici oficiale ale autoritatilor din Romania
37. Guvernul nu a prezentat statistici sau rapoarte oficiale cu privire la problema cainilor fara stapan din Romania.
38. La 13 octombrie 2009, organismul consultativ al prefectului, colegiul prefectural, s-a intalnit si a discutat, inter alia, despre problema cainilor fara stapan de pe strazile Bucurestiului. In declaratia publicata pe site-ul Prefecturii Bucuresti dupa aceasta intalnire, prefectul a spus ca problema cainilor fara stapan nu este inca rezolvata si a mentionat ca:
“… desi au fost sterilizati si au un microcip de identificare, cainii inca pot musca si, prin urmare, sunt o amenintare la sanatatea noastra, a copiilor nostri si a vizitatorilor orasului Bucuresti.”
Prefectul Bucurestiului a mai declarat ca datele primite de la Institutul de Boli Infectioase din Bucuresti sunt ingrijoratoare si au indicat un total de 9.178 de persoane muscate de cainii fara stapan din Bucuresti in primele 6 luni ale anului 2009, din care 1.678 au fost copii. A citat, de asemenea, un raport al Agentiei pentru Protectia Animalelor, conform caruia 38% dintre cainii capturati de autoritati pe strazile din Bucuresti in prima jumatate a anului 2009 erau infestati cu leptospiroza, o boala infectioasa transmisibila oamenilor si care poate cauza meningita, afectiuni ale ficatului si insuficienta renala.
39. La 2 februarie 2010, intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul Prefecturii Bucuresti, prefectul a declarat ca exista aproximativ 100.000 de caini fara stapan in Bucuresti si ca peste 10.000 persoane au fost muscate in acel an.
40. Intr-un interviu din 27 aprilie 2010, prefectul Bucurestiului a aratat ca, dupa ultimile statistici, numarul cainilor fara stapan de pe strazile Bucurestiului era intre 40.000, conform ONG-urilor, si 100.000, conform administratiei locale, ca, in 2009, aproximativ 7.000 persoane au fost muscate in Bucuresti de cainii fara stapan si ca in primele 4 luni din 2010 numarul persoanelor muscate era mai mare de 2.000, iar costurile tratamentelor acestora erau in jur de 400.000 EUR pe an. De asemenea, prefectul a aratat ca a propus un proiect de lege care sa permita eutanasierea cainilor fara stapan in anumite circumstante.

IN DREPT

I. Cu privire la admisibilitate
41. In observatiile cu privire la admisibilitatea si fondul cauzei prezentate la 4 septembrie 2006, Guvernul a ridicat exceptia preliminara a lipsei calitatii de victima a reclamantului Georgel Stoicescu si a cerut Curtii sa declare cererea inadmisibila in privinta sa.
42. Curtea subliniaza ca, in Hotararea din 7 aprilie 2006, declarase deja cererea inadmisibila in privinta reclamantului Georgel Stoicescu.
43. La 10 septembrie 2008, Georgel Stoicescu a informat Curtea ca sotia sa, doamna Georgeta Stoicescu, a decedat la 29 decembrie 2007 si ca doreste sa continue actiunea in calitate de mostenitor legal. Avand in vedere jurisprudenta sa constanta cu privire la aceasta problema [a se vedea, de exemplu, Vocaturo impotriva Italiei, nr. 11.891/85, pct. 2, 24 mai 1991, si Dalban impotriva Romaniei (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, 28 septembrie 1999], Curtea considera ca domnul Georgel Stoicescu poate continua aceasta cerere in calitate de sot al reclamantei decedate, Georgeta Stoicescu.
44. Mai mult, Curtea constata ca cererea, astfel cum a fost prezentata de reclamanta Georgeta Stoicescu, nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie

45. In temeiul art. 3 si 8 din Conventie, reclamanta s-a plans de atacul cainilor fara stapan, afirmand ca acest lucru s-a datorat esecului autoritatilor de a implementa masurile adecvate impotriva numerosilor caini fara stapan din Bucuresti, care erau un pericol pentru siguranta locuitorilor.
Curtea considera ca, in circumstantele particulare ale acestui caz, aceste plangeri trebuie examinate in lumina art. 8 din Conventie ale carui dispozitii relevante prevad:
“1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private […]
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

A. Argumentele partilor

46. Reclamanta se plange ca atacul unei haite de caini din 24 octombrie 2000 a constituit o incalcare a dreptului sau la integritate fizica. Atacul a avut grave consecinte asupra starii sale de sanatate care, avandu-se in vedere varsta sa inaintata si lipsa mijloacelor financiare pentru plata ingrijirilor medicale, i-a cauzat o mare suferinta fizica si mentala. Aceasta pretinde ca incidentul si consecintele lui s-au datorat lipsei de actiune a autoritatilor romane de a solutiona problema cainilor fara stapan si de a asigura securitatea si sanatatea populatiei. In consecinta, statul nu a reusit sa isi indeplineasca obligatiile pozitive prevazute de art. 8 de a proteja integritatea fizica si psihica a reclamantei si de a preveni intruziunea in viata sa privata.
47. Guvernul neaga faptul ca autoritatile statului sunt responsabile de atacul suferit de reclamanta. Acesta considera ca raspunderea statului pentru actiunile care nu sunt direct atribuite agentilor sai nu poate acoperi toate accidentele si catastrofele naturale. Se intemeiaza in aceasta privinta pe cauzele Oneryildiz impotriva Turciei [(MC), nr. 48.939/99, CEDO 2004-XII], Osman impotriva Regatului Unit [(MC), nr. 23.452/94, 28 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII] si Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei (nr. 31.679/96, CEDO 2000-I, 25 ianuarie 2000).
Mai exact, Guvernul a sustinut ca situatia cainilor fara stapan din Romania are cauze adanci si complexe si, prin urmare, raspunderea pentru incidente precum cel din speta nu apartine numai statului, ci si societatii (persoane particulare si organizatii nonguvernamentale). Guvernul subliniaza ca, in 2000, atunci cand a avut loc incidentul, populatia canina a fost protejata de ONG-urile ce militeaza pentru protectia animalelor si, din acest motiv, nu a putut fi eutanasiata. Abia in 2001 eutanasierea cainilor a fost posibila si, prin urmare, autoritatile din Bucuresti, cu ajutorul inspectorilor in domeniu, au luat masurile adecvate pentru a preveni aparitia acestor incidente.

B. Motivarea Curtii

1. Principii generale

48. In timp ce art. 8 are ca obiect principal protejarea indivizilor impotriva ingerintei arbitrare din partea autoritatilor publice, acesta nu obliga statul doar sa se abtina de la astfel de ingerinte, ci poate da nastere inclusiv unor obligatii pozitive pentru a asigura respectarea efectiva a drepturilor protejate de art. 8 (a se vedea, printre altele, X si Y impotriva Ţarilor de Jos, nr. 8.978/80, pct. 23, 26 martie 1985). Obligatiile pozitive prevazute de art. 8 din Conventie pot implica adoptarea unor masuri menite sa asigure respectarea vietii private chiar in sfera relatiilor dintre indivizi (a se vedea, printre altele, Stjerna impotriva Finlandei, nr. 18.131/91, pct. 38, 25 noiembrie 1994, si Botta impotriva Italiei, nr. 21.439/93, pct. 33, 24 februarie 1998).
49. Curtea a statuat anterior, in diverse contexte, ca notiunea de viata privata include integritatea fizica si psihica a unei persoane si ca statele au o obligatie pozitiva de a preveni nerespectarea de catre alte persoane a integritatii fizice si morale a unui individ atunci cand autoritatile stiu sau ar fi trebuit sa stie despre aceste nerespectari (a se vedea X si Y impotriva Ţarilor de Jos, citata anterior, pct. 22 si 23, Costello-Roberts impotriva Regatului Unit, nr. 38.719/97, pct. 118, 10 octombrie 2002, si M.C. impotriva Bulgariei, nr. 39.272/98, pct. 73 si 149, CEDO 2003-XII) De asemenea, Curtea a retinut ca statele au o obligatie pozitiva de a asigura respectarea demnitatii umane si calitatii vietii in anumite privinte (a se vedea L. impotriva Lituaniei, nr. 27.527/03, pct. 56, 11 septembrie 2007, si, mutatis mutandis, Pretty impotriva Regatului Unit, nr. 2.346/02, pct. 65, CEDO 2002-III).
50. Mai mult, in hotararea recenta A.B. si C. impotriva Irlandei [(MC), nr. 25.579/05, 16 decembrie 2010, pct. 247 – 249, cu referiri ulterioare], Curtea a repetat urmatoarele principii privind notiunea de obligatii pozitive:
“247. Principiile aplicabile evaluarii obligatiilor pozitive si negative prevazute de Conventie sunt similare. Trebuie sa se aiba in vedere mentinerea unui echilibru intre interesele concurente ale individului si cele ale comunitatii, scopurile prevazute de art. 8 al doilea alineat avand o anumita relevanta [Gaskin impotriva Regatului Unit, 7 iulie 1989, pct. 42, Seria A nr. 160; si Roche impotriva Regatului Unit (MC), citata anterior, pct. 157].
248. Notiunea de «respectare» nu este clara in special in ceea ce priveste obligatiile: avand in vedere diversitatea practicilor si situatiilor aparute in statele contractante, limitele notiunii vor varia considerabil de la caz la caz [Christine Goodwin impotriva Regatului Unit (MC), citata anterior, pct. 72].
Cu toate acestea, anumiti factori au fost considerati relevanti pentru evaluarea continutului acelor obligatii pozitive ale statelor. Unii factori o privesc pe reclamanta: importanta interesului protejat si masura in care «valori fondamentale» sau «aspecte esentiale» ale vietii private sunt in joc (X si Y impotriva Ţarilor de Jos, 26 martie 1985, pct. 27, Seria A nr. 91, si Gaskin impotriva Regatului Unit, 7 iulie 1989, pct. 49, Seria A nr. 160); impactul asupra reclamantei a unei discordante dintre realitatea sociala si legislatie, coerenta practicilor administrative si judiciare in cadrul sistemului intern fiind vazuta ca un factor important in evaluarea realizata de art. 8 [B. impotriva Frantei, 25 martie 1992, pct. 63, Seria A nr. 232-C, si Christine Goodwin impotriva Regatului Unit (MC), citata anterior, pct. 77-78]. Unii factori privesc pozitia statului: daca presupusa obligatie este ingusta si bine definita sau larga si nedeterminata (Botta impotriva Italiei, 24 februarie 1998, pct. 35, Culegere de hotarari si decizii, 1998-I), respectiv amploarea oricarei sarcini impuse statului prin acea obligatie [Rees impotriva Regatului Unit, 17 octombrie 1986, pct. 43 – 44, Seria A nr. 106, Christine Goodwin impotriva Regatului Unit (MC), citata anterior, pct. 86 – 88].”
51. Obligatia de a adopta masurile adecvate trebuie interpretata intr-un fel ce nu impune autoritatilor o sarcina imposibila sau exorbitanta. Pentru Curte nu orice risc pretins pentru integritatea fizica poate implica pentru autoritati o cerinta dedusa din Conventie de luare a masurilor pentru prevenirea materializarii acelui risc. In opinia Curtii trebuie stabilit daca autoritatile stiau sau ar fi trebuit sa stie la acel moment de existenta unui risc real si imediat pentru viata sau integritatea fizica a unui individ si daca acestea au omis sa ia masuri in domeniul competentelor lor, masuri care, potrivit unei analize rezonabile, ar fi fost de asteptat sa evite acel risc (a se vedea Amac si Okkan impotriva Turciei, nr. 54.179/00, 54.176/00, pct. 46, 20 noiembrie 2007, mutatis mutandis, Osman, citata anterior, pct. 116 si 121, si Beru impotriva Turciei, nr. 47.304/07, pct. 39, 11 ianuarie 2011).
52. In cele din urma, Curtea retine ca, daca ingerinta in dreptul la viata sau integritate fizica nu este intentionata, obligatia pozitiva de creare a unui “sistem judiciar eficace” nu implica in mod necesar demararea unei proceduri penale, ci ea poate fi satisfacuta daca victima ar dispune de remedii interne civile, administrative sau chiar disciplinare [a se vedea, de exemplu, Vo impotriva Frantei (MC), nr. 53.924/00, pct. 90, CEDO 2004-VIII, si Mastromatteo impotriva Italiei (MC), nr. 37.703/97, pct. 90 si 94 – 95, CEDO 2002-VIII].

2. Aplicarea acestor principii in prezenta cauza
53. Curtea observa de la bun inceput ca reclamanta a fost atacata, muscata si trantita la pamant de o haita de circa 7 caini fara stapan intr-o zona rezidentiala din Bucuresti.
Fara indoiala, atacul si consecintele sale au cauzat reclamantei o grava suferinta fizica si psihica (supra, pct. 7-10).
54. Curtea observa, de asemenea, ca problema cainilor fara stapan, mentionata cu regularitate in mass-media dupa 1989, s-a dezvoltat dramatic si a devenit o problema de siguranta si sanatate publica, avand in vedere numarul mare de persoane atacate si ranite de acesti caini (supra, pct. 34-36).
55. In consecinta, Curtea trebuie sa stabileasca daca faptele acestei cauze dezvaluie o nereusita a autoritatilor din statul parat de a proteja integritatea fizica si psihica a reclamantei, cu incalcarea art. 8 din Conventie.
56. Partile nu au pus in discutie faptul ca autoritatile detineau informatii detaliate despre acest subiect, in special despre numarul mare de caini fara stapan din Bucuresti si pericolul pe care acestia il reprezentau pentru integritatea fizica si sanatatea populatiei. Datele disponibile autoritatilor au confirmat, de asemenea, regularitatea acestor incidente in Bucuresti (supra, pct. 34-36).
57. In aceasta privinta Curtea observa ca, abia in 2001, dupa incidentul din speta, autoritatile au recunoscut situatia deosebita a populatiei cainilor fara stapan, iar la 19 aprilie 2001 s-a emis Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 82 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan care a intrat in vigoare la 13 decembrie 2001. Ambele dispozitii prevedeau capturarea si castrarea sau eutanasierea cainilor (supra, pct. 24-30).
58. Curtea admite ca, chiar inainte de incidentul din speta, in Romania erau in vigoare reglementari care ofereau o baza legala pentru crearea unor structuri specifice responsabile de controlul cainilor fara stapan (supra, pct. 20, 22 si 23). Aceste reglementari au fost modificate de mai multe ori dupa incidentul din 2000. Modificarile au privit in special organizarea si supravegherea structurilor responsabile de controlul populatiei cainilor fara stapan si tratamentul rezervat acestor caini dupa capturare.
Cu toate acestea, Curtea observa ca, in ciuda acestor reglementari, situatia a continuat sa fie critica, cu mii de persoane ranite de cainii fara stapan in Bucuresti (supra, pct. 34 – 36). Curtea este de acord cu Guvernul in acest context ca, in general, si societatea civila este responsabila de cainii fara stapan din Romania.
59. Nu este de datoria Curtii de a inlocui autoritatile nationale competente in stabilirea politicii celei bune care trebuie adoptata pentru solutionarea problemelor de sanatate si siguranta publica, cum este problema cainilor fara stapan din Romania. In aceasta privinta, Curtea accepta faptul ca nu trebuie impusa o sarcina imposibila sau exorbitanta autoritatilor fara sa se tina seama in special de alegerile pe care acestea trebuie sa le faca prin raportare la prioritati si resurse (a se vedea Osman, citata anterior, pct. 116, si Hajduova impotriva Slovaciei, nr. 2.660/03, pct. 47, 30 noiembrie 2010); aceasta reiese din marja larga de apreciere de care se bucura statele, dupa cum a retinut Curtea anterior, in domenii dificile cum este cel din speta [a se vedea, mutatis mutandis, Hatton si altii impotriva Regatului Unit (MC), nr. 36.022/97, pct. 100-101, CEDO 2003-VIII, si Oneryildiz, citata anterior, pct. 107].
In estimarea conformitatii cu art. 8, Curtea trebuie sa realizeze o examinare globala a diverselor interese in cauza, tinand seama de faptul ca intentia Conventiei este de aparare a drepturilor „practice si efective”. Acest lucru este valabil si in cazurile in care o problema generala pentru societate atinge un asemenea nivel de gravitate, incat devine o amenintare fizica serioasa si concreta pentru populatie.
De asemenea, Curtea trebuie sa priveasca dincolo de aparente si sa investigheze realitatile situatiei reclamate. Estimarea poate implica si conduita partilor, inclusiv mijloacele folosite de stat si implementarea lor. Intr-adevar, atunci cand este in joc o problema de interes general, care atinge un asemenea nivel de gravitate incat devine o problema de sanatate publica, este de datoria autoritatilor publice sa actioneze in timp util, intr-un mod adecvat si consecvent [a se vedea, mutatis mutandis, Hutten-Czapska impotriva Poloniei (MC), nr. 35.014/97, pct. 168, CEDO 2006-VIII]. In estimarea sa, Curtea accepta faptul ca masurile si actiunile ce trebuie adoptate si luate nu sunt o obligatie de rezultat, ci o obligatie de mijloace.
60. In acest context, Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti, prin Hotararea din 19 iunie 2001, s-a pronuntat pe fondul plangerii reclamantei. A sustinut ca Administratia pentru Supravegherea Animalelor, un organism public, nu a luat toate masurile necesare pentru evitarea punerii in pericol a vietii populatiei si pentru protejarea sanatatii si integritatii lor fizice si ca atacul suferit de reclamanta i-a pus viata si sanatatea in pericol, cauzandu-i o suferinta fizica si psihica si privand-o de o viata normala din cauza fricii unui nou atac.
Cu toate acestea, hotararea mentionata a fost casata din motive procedurale si incercarile ulterioare ale reclamantei de a obtine o hotarare judecatoreasca care sa ii ofere despagubirea adecvata au esuat.
61. Mai mult, Curtea observa ca, dincolo de argumentarea ca, in general, societatea ar trebui sa fie responsabila de situatia actuala a cainilor fara stapan din Romania, Guvernul nu a dat nicio indicatie cu privire la masurile concrete luate de autoritati la momentul incidentului pentru o implementare corespunzatoare a cadrului legislativ existent in vederea rezolvarii gravei probleme de sanatate publica si amenintare la integritatea fizica a populatiei reprezentata de numarul mare de caini fara stapan. Nici nu a indicat daca reglementarile sau practicile luate la momentul incidentului ori adoptate mai tarziu erau capabile sa ofere despagubirea adecvata victimelor atacurilor cainilor fara stapan. In aceasta privinta, Curtea observa ca situatia mentionata anterior pare sa persiste (supra, pct. 34 – 36).
62. Avand in vedere cele mentionate anterior, Curtea constata ca lipsa unor masuri suficiente luate de autoritati pentru solutionarea problemei cainilor fara stapan in circumstantele particulare din speta, combinata cu nereusita acestora de a oferi o despagubire adecvata reclamantei in urma ranilor suferite, a dus la o incalcare a obligatiilor pozitive ale statului prevazute de art. 8 din Conventie, acelea de a asigura respectarea vietii private a reclamantei.
63. Prin urmare, a fost incalcata aceasta prevedere in acest caz.

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie

64. Reclamanta s-a plans de faptul ca, prin respingerea celor doua actiuni civile in despagubiri impotriva autoritatilor locale din Bucuresti, instantele nationale i-au incalcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 & 1 din Conventie, ale carui dispozitii relevante prevad:
„In stabilirea drepturilor si obligatiilor sale civile …, orice persoana are dreptul la judecarea intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre [o] … instanta”.
65. Guvernul a contestat acest argument.

A. Argumentele partilor

66. Guvernul a pretins ca stabilirea cheltuielilor de judecata proportional cu sumele cerute in actiunea civila nu ar putea reprezenta, in sine, un impediment impotriva dreptului de acces la o instanta. S-a bazat pe jurisprudenta Curtii, de exemplu Z. impotriva Regatului Unit [(MC), nr. 29.392/95, pct. 93, CEDO 2001-V] si Tinnelly Sons si altii si McElduff si altii impotriva Regatului Unit (10 iulie 1998, pct. 72, Culegere de hotarari si decizii 1998-IV).
Guvernul a subliniat ca, in orice caz, Tribunalul Bucuresti a examinat cauza reclamantei pe fond, hotarand, de asemenea, ca reclamanta este scutita de la plata taxelor judiciare de timbru. Faptul ca Hotararea din 19 iunie 2001 a Tribunalului Bucuresti a fost mai tarziu casata nu a insemnat ca reclamantei i-a fost negat dreptul de acces la o instanta, ci pur si simplu ca nu a introdus actiunea impotriva paratului in mod corect.
67. Reclamanta a pretins ca, in urma incidentului, a trait intr-o continua stare de anxietate si ca ii era frica sa mai iasa din casa. Suferinta ei psihica a fost agravata de imposibilitatea de a obtine despagubiri si de raspunsul autoritatilor la plangerile ei, in special, respingerea actiunilor ei civile, de faptul ca a fost plimbata de la o institutie la alta si ca a pierdut si banii pe care i-a platit cu titlu de taxe judiciare.

B. Motivarea Curtii

68. Curtea repeta faptul ca art. 6 & 1 din Conventie garanteaza pentru oricine dreptul de stabilire a drepturilor si obligatiilor sale de catre o instanta. Fixeaza asadar un „drept la instanta”, din care dreptul de acces, in special dreptul de a introduce o actiune civila, reprezinta doar un aspect. Cu toate acestea, „dreptul la instanta” nu este absolut. Se preteaza la limitari avand in vedere ca, prin insasi natura sa, necesita reglementarea statului, care poate selecta mijloacele ce trebuie folosite in acest scop. Totusi, aceste limitari nu trebuie sa restrictioneze exercitarea dreptului intr-un asemenea mod incat insasi esenta dreptului sa fie micsorata. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si trebuie sa existe o proportionalitate rezonabila intre mijloacele folosite si scopul urmarit (a se vedea, printre alte autoritati, Fayed impotriva Regatului Unit, 21 septembrie 1994, pct. 65, Seria A nr. 294-B, Bellet impotriva Frantei, 4 decembrie 1995, pct. 31, Seria A nr. 333-B, si Levages Prestations Services impotriva Frantei, 23 octombrie 1996, pct. 40, Culegere de hotarari si decizii 1996-V).
69. Curtea a sustinut ca valoarea taxelor estimate in cadrul circumstantelor deosebite dintr-un anumit caz, inclusiv posibilitatea reclamantului de a le plati si stadiul procedurii in care a fost impusa restrictia, sunt factori materiali in a stabili daca unei persoane i se respecta dreptul de acces la instanta sau daca, prin taxele ce trebuie platite, insasi esenta dreptului de acces la instanta a fost afectata [a se vedea Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, pct. 63, Seria 316-B, si Kreuz (nr. 1) impotriva Poloniei, nr. 28.249/05, pct. 60, CEDO 2001-VI].
70. Mai mult, Curtea a considerat ca sunt excesive si, prin urmare, afecteaza insasi esenta dreptului de acces la instanta taxele judiciare ce nu au tinut seama de situatia financiara a reclamantei, ci au fost calculate pe baza unui procentaj stabilit prin lege la suma aflata in joc (a se vedea Weissman si altii impotriva Romaniei, nr. 63.945/00, pct. 39 – 42, CEDO 2006-VII).
71. In cele din urma, Curtea a sustinut ca, atunci cand o entitate publica este raspunzatoare de daune, obligatia pozitiva a statului de a facilita identificarea corecta a paratului este cu atat mai importanta (a se vedea Plechanow impotriva Poloniei, nr. 22.279/04, pct. 109, 7 iulie 2009).
72. In cauza de fata, Curtea observa ca, teoretic, legislatia romana a permis reclamantei posibilitatea de a introduce actiuni judiciare in despagubiri in temeiul Codului civil. Reclamanta s-a folosit de aceasta posibilitate, pretinzand ca administratia locala este raspunzatoare pentru atacul pe care ea l-a suferit. In ciuda saraciei, aceasta a trebuit sa plateasca taxele judiciare de timbru pentru audierea cauzei, dar, avand in vedere dreptul intern care prevede calcularea taxelor de timbru in functie de un procent al despagubirilor, a trebuit sa isi limiteze pretentiile in fata instantelor nationale. Mai mult, desi Tribunalul Bucuresti a hotarat, la 19 iunie 2001, ca reclamanta era scutita de la plata taxelor judiciare, banii pe care aceasta i-a platit nu i-au fost niciodata inapoiati.
73. Curtea observa, de asemenea, ca, chiar si dupa depasirea partiala a obstacolului taxelor judiciare de timbru, reclamanta nu a obtinut o hotarare definitiva privind fondul actiunii sale civile, deoarece cauza i-a fost respinsa in repetate randuri fara o examinare a fondului, pe motiv ca nu a identificat bine autoritatea locala in subordinea careia este organismul responsabil de cainii fara stapan. In primul set de proceduri, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, si nu Primaria Bucuresti, iar in al doilea set de proceduri, primariile de sector ale municipiului Bucuresti, si nu Consiliul General al Municipiului Bucuresti si ASA.
74. Curtea observa ca accesul la caile de atac interne numai pentru a fi informat ca actiunea este respinsa in urma interpretarii capacitatii procesuale a unei autoritati parate, in comparatie cu cea a unui departament sau organism executiv, poate ridica o problema in temeiul art. 6 & 1. De asemenea, gradul accesului permis de legislatia nationala si interpretarea sa de catre instantele nationale trebuie sa fie suficiente pentru a asigura “dreptul la instanta” al unei persoane, avand in vedere standardele statului de drept intr-o societate democratica. Pentru ca dreptul de acces sa fie efectiv, un individ trebuie sa aiba o oportunitate practica clara de a contesta un act care constituie o ingerinta in drepturile sale (a se vedea, mutatis mutandis, Bellet, citata anterior, pct. 36, si F.E. impotriva Frantei, 30 octombrie 1998, pct. 46 si 47, Culegere 1998-VIII).
75. In aceasta privinta, Curtea observa ca, in temeiul ambelor legi ale administratiei publice locale (nr. 69/1991 si nr. 215/2001), primariile de sector sunt organismele executive ale consiliilor municipale, acestea din urma fiind responsabile de infiintarea serviciilor pentru cainii fara stapan, in vreme ce primele implementeaza aceasta politica specifica. In prezenta cauza, stampila de pe documentul emis de ASA avea imprimat numele Primariei Municipiului Bucuresti (supra, pct. 11).
Prin urmare, reclamanta ar putea crede in mod rezonabil – si nici Tribunalul Bucuresti, in cadrul primei proceduri, nici autoritatea parata nu au declarat altceva – ca Primaria Municipiului Bucuresti avea capacitate procesuala in fata unei instante intr-o cauza privind activitatea si responsabilitatile ASA.
Curtea constata asadar ca, in contextul schimbarilor organizationale locale in domeniul protectiei animalelor, obligarea reclamantei de a identifica autoritatea impotriva careia ar trebui sa faca plangerea era o cerinta disproportionata si nu a reusit sa pastreze un echilibru echitabil intre interesul public si drepturile reclamantei.
76. In consecinta, Curtea constata ca reclamanta nu a avut o oportunitate practica clara de a cere despagubiri intr-o instanta pentru atacurile suferite.
Prin urmare, in lumina tuturor acestor elemente de mai sus, Curtea considera ca reclamanta nu a avut dreptul efectiv de acces la instanta. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

77. Art. 41 din Conventie prevede:
“In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu

78. Reclamanta a aratat ca avea dreptul la prejudiciu moral pentru incalcarea dreptului ei la integritate fizica si viata privata, dar a lasat stabilirea sumei la aprecierea Curtii.
79. Guvernul a sustinut ca o constatare a nerespectarii Conventiei ar constitui in sine o satisfactie echitabila.
80. Curtea considera ca reclamanta trebuie sa fi suferit traume psihice in urma atacului, precum si in urma deficientelor abordarii de catre autoritati a acestui caz, in special, prin respingerea actiunilor in pretentii si plimbarea sa de la o institutie la alta fara plata despagubirilor. Mai mult, in estimarea suferintei pe care reclamanta trebuie s-o fi avut trebuie avuta, de asemenea, in vedere situatia ei financiara extrem de dificila, varsta inaintata, starea deteriorata a sanatatii si faptul ca nu a putut beneficia de asistenta medicala si medicamente gratuite decat dupa 2 ani si jumatate de la incident.
In concluzie, constatand incalcarea obligatiilor pozitive ale statului prevazute de art. 8 din Conventie si dreptul reclamantei la un proces echitabil prevazut de art. 6 & 1 din Conventie, in cauza, Curtea face asadar o evaluare pe o baza echitabila prevazuta de art. 41 din Conventie si acorda reclamantei suma de 9.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata

81. De asemenea, reclamanta a cerut suma de 500.000 lei (20 euro) pentru cheltuielile facute in instantele nationale, in special taxa juridica de timbru platita pentru introducerea primei sale actiuni civile la Judecatoria Sectorului 1.
82. Guvernul nu a contestat cererea reclamantei.
83. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de elementele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabil sa acorde suma de 20 EUR pentru toate cheltuielile din procedurile interne.

C. Dobanzi moratorii

84. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:

1. respinge exceptia preliminara a Guvernului;
2. declara cererea admisibila;
3. hotaraste cu 6 voturi la 1 ca a fost incalcat art. 8 din Conventie;
4. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca domnului Georgel Stoicescu, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, urmatoarele sume care trebuie convertite in moneda nationala la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice taxa care poate fi perceputa la aceste sume:
(i) 9000 EUR (noua mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 20 EUR (douazeci de euro) pentru cheltuieli de judecata;
b) ca, de la expirarea perioadei de 3 luni mentionate anterior si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale.
Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 26 iulie 2011, in temeiul art. 77 & 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

Josep Casadevall,
presedinte

Santiago Quesada,
grefier

In conformitate cu art. 45 & 2 din Conventie si cu art. 74 & 2 din Regulamentul Curtii, opinia separata a judecatorului Lopez Guerra este anexata la prezenta hotarare.

*

OPINIA PARŢIAL SEPARATa
a judecatorului Lopez Guerra

Sunt de acord cu opinia cu privire la incalcarea art. 6 & 1 din Conventie si la acordarea corespunzatoare a reparatiei echitabile. Totusi, nu sunt de acord cu evaluarea in ceea ce priveste incalcarea art. 8 din Conventie pe seama presupusei omisiuni a autoritatilor de a actiona.
In opinia mea, aceasta evaluare este rezultatul unei prelungiri nejustificate a conceptului de obligatii pozitive. Hotararea face referire in mod corect la jurisprudenta Curtii in Amac si Occan (2007) si in Osman (1998). Dupa cum subliniaza hotararile in acele cauze, pentru a se stabili ca un stat membru nu a reusit sa isi indeplineasca obligatiile pozitive, Curtea a hotarat ca autoritatile trebuie sa aiba cunostinta “de existenta unui risc real si imediat pentru viata sau integritatea fizica a unei persoane identificate si nu au reusit sa ia masurile necesare in domeniul de aplicare al competentelor lor” (a se vedea pct. 51 din hotarare). In prezenta cauza, este evident ca autoritatile nu aveau cunostinta de existenta unui risc individual real si imediat pentru reclamanta, dar erau constiente de o situatie generala de risc care ar putea afecta cetatenii in general, mai degraba decat numai (si in mod specific) pe aceasta reclamanta.
In conformitate cu jurisprudenta Curtii, este cu siguranta justificat sa se ceara autoritatilor statului membru sa actioneze pentru a preveni riscurile probabile si imediate cu privire la drepturile garantate de Conventie ce afecteaza persoanele specifice si identificate. Totusi, nu consider garantata prelungirea acestui principiu de a cere ca autoritatile sa adopte toate masurile necesare pentru protectia tuturor persoanelor impotriva oricaror forme de pericol in general. Puterile publice trebuie sa satisfaca nevoile practic nelimitate cu mijloace inevitabil limitate. Ele trebuie sa furnizeze servicii vitale cum ar fi apa potabila, sisteme de canalizare, eliminarea deseurilor, ingrijire medicala, siguranta traficului si securitate publica, printre multe altele. Iar numarul victimelor furnizarii defectuoase a acestor servicii poate fi considerabil. Dar este de datoria autoritatilor competente din fiecare tara, si nu a acestei Curti sa stabileasca prioritatile si sa determine preferintele la alocarea eforturilor si resurselor.
In prezenta cauza, situatia cainilor fara stapan din Bucuresti a ridicat fara indoiala o problema destul de grava. Consider totusi ca aceasta Curte nu are jurisdictia de a determina ca exact aceasta problema a fost cea care a justificat o atentie preferentiala in locul altor nevoi si de a constata ca autoritatile romane au incalcat art. 8 din Conventie, neacordand prioritate eradicarii problemei cainilor fara stapan.
In conformitate cu legislatia din Romania, Tribunalul Bucuresti a hotarat ca autoritatile administrative competente nu au luat masuri adecvate in prezenta cauza si i-au acordat reclamantei 400 euro cu titlu de prejudiciu (supra, pct. 14). Hotararile ulterioare ale altor instante au inversat aceasta decizie, privand-o pe reclamanta de acea despagubire, ceea ce Curtea a declarat in speta ca reprezinta o incalcare a art. 6 & 1 din Conventie. In opinia mea, recunoasterea acestei incalcari si acordarea reparatiei echitabile constituie suficiente despagubiri pentru nerespectarea drepturilor reclamantei, care nu au justificat acordarea unei opinii cu privire la obligatiile autoritatilor din Romania de a respecta politicile generale.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close