Cauza Bernd impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 471 din 30 iulie 2013 a fost publicata Hotararea CEDO din 16 aprilie 2013 in Cauza Bernd impotriva Romaniei.

Din cuprins:

HOTARAREA
din 16 aprilie 2013
in Cauza Bernd impotriva Romaniei

Strasbourg
(Cererea nr. 23.456/04)

Aceasta versiune a fost rectificata la 24 aprilie 2013 potrivit art. 81 din Regulamentul Curtii.

DEFINITIVA
16 iulie 2013

Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza Bernd impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Jan Sikuta, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 26 martie 2013, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 23.456/04 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Siegle Bernd (reclamantul), a sesizat Curtea la 19 mai 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Diana Elena Dragomir*1), avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
————
*1) Rectificat la 24 aprilie 2013: textul era urmatorul: “doamna D.E. Dragomir”.

3. Reclamantul se plange, in temeiul art. 6 & 1 din Conventie, de o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, pe motiv ca, printr-o hotarare definitiva din 20 noiembrie 2003, Tribunalul Timis a pus in discutie autoritatea de lucru judecat a unei hotarari definitive pe care el insusi a pronuntat-o la 8 iunie 2003. De asemenea, reclama, in temeiul acestei prevederi, solutia pronuntata in cauza si lipsa de impartialitate a instantelor interne. In cele din urma, considera ca, prin confiscarea vehiculului sau de catre autoritatile romane, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
4. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 & 1 din Conventie, Curtea a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. In urma abtinerii domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos in calitate de judecator ad-hoc (art. 26 & 4 din Conventie si art. 29 & 1 din Regulament).
6. Guvernul german nu a dorit sa intervina in procedura.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
7. Reclamantul s-a nascut in 1969 si locuieste in Bierenbach, Germania.

A. Contraventia
8. La 18 mai 2002, M.A. a intrat in Romania la volanul unui vehicul care se afla in proprietatea reclamantului. La 17 august 2002, in timpul unui control efectuat la un targ de automobile, autoritatile administrative au constatat ca vehiculul fusese pus in vanzare de o societate comerciala de drept privat, fara ca aceasta sa poata justifica plata drepturilor vamale ca urmare a importului vehiculului.
9. La 4 octombrie 2002, invocand art. 386 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, astfel cum a fost aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.114/2001 (Regulamentul de aplicare a Codului vamal), Directia Regionala Vamala Interjudeteana Timisoara (DRVI) a intocmit un proces-verbal de constatare a contraventiei pe numele lui M.A., prin care i-a aplicat acestuia o amenda contraventionala de 25.000.000 lei (adica aproximativ 788 euro) si i-a confiscat vehiculul, ca sanctiune complementara, pentru neplata taxei vamale la intrarea pe teritoriul romanesc. M.A. a cerut sa se specifice in procesul-verbal ca poate fi considerat responsabil cel mult pentru contraventia prevazuta la art. 385 lit. g) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal. Aceasta prevedere sanctiona nerespectarea de catre orice persoana care intra sau iese din tara a obligatiei de a declara si prezenta bunurile pe care le detine sau le transporta in bagaje in vederea vamuirii.

B. Contestarea de catre M.A. a procesului-verbal de constatare a contraventiei
10. M.A. a contestat procesul-verbal de constatare a contraventiei, inclusiv confiscarea vehiculului.
11. Prin Hotararea din 17 ianuarie 2003, Judecatoria Sannicolau Mare a admis in parte contestatia si a anulat procesul-verbal in partea referitoare la amenda.
12. Instanta a constatat ca art. 121 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal prevedea ca persoanele fizice au obligatia de a declara bunurile introduse pe teritoriul Romania in fata autoritatilor vamale si de a plati drepturile vamale de import, fara ca textul sa faca distinctie intre proprietarii si neproprietarii bunurilor importate. Instanta a considerat ca M.A. nu era decat detentor precar, ca nu facuse altceva decat sa introduca vehiculul in cauza pe teritoriul romanesc si ca, prin urmare, nu putea fi obligat sa plateasca drepturi vamale, cu toate ca procesul-verbal contestat nu il mentiona pe adevaratul proprietar.
13. In ceea ce priveste cererea de restituire a vehiculului, aceasta a fost respinsa pe motiv ca M.A. nu avea calitate procesuala, intrucat nu era adevaratul proprietar. Pentru a hotari astfel, instanta a considerat ca, in temeiul art. 31 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor (O.G. nr. 2/2001), persoana interesata putea contesta procesul-verbal de constatare a contraventiei numai in partea referitoare la amenda, in timp ce masura de confiscare a proprietatii putea fi contestata numai de catre proprietar.
14. M.A. si DRVI au formulat recurs impotriva acestei hotarari.
15. Prin Hotararea din 8 iunie 2003, Tribunalul Timis, reunit intr-un complet de judecata format din judecatorii D.R., M.B. si A.M., a respins recursul formulat de DRVI si a mentinut hotararea pronuntata in prima instanta, cu urmatoarea motivare:
“[M.A.] nefiind proprietarul bunului, nu avea asadar obligatia de a plati drepturile vamale si nu a incalcat dispozitiile legale referitoare la introducerea de bunuri pe teritoriul romanesc si la declararea acestora in fata autoritatilor vamale.”
16. Instanta a respins recursul lui M.A. ca nefondat, considerand ca nu avea calitate procesuala. Hotararea din 8 iunie 2003 avea asadar autoritate de lucru judecat.

Contestarea de catre reclamant a procesului-verbal de constatare a contraventiei
17. Intre timp, la 30 mai 2003, reclamantul a contestat procesul-verbal de constatare a contraventiei sus-mentionat, in partea sa referitoare la confiscarea vehiculului. Reclamantul a reprosat faptul ca procesul-verbal nu mentiona circumstantele (data, ora si locul) presupusei disimulari in timpul controlului vamal, interzisa de art. 386 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal. De asemenea, a precizat ca vehiculul nu a fost niciodata inmatriculat in Romania.
18. Prin Hotararea din 31 iulie 2003, Judecatoria Timisoara a admis contestatia reclamantului, a anulat procesul-verbal si a dispus restituirea vehiculului. Instanta a concluzionat ca, din moment ce M.A. a intrat pe teritoriul romanesc prezentandu-se la punctul de control de la frontiera si nu a incercat sa sustraga vehiculul de la efectuarea controlului vamal, dat fiind faptul ca stampila vamala aparea pe pasaportul sau, nu a comis nicio contraventie. Instanta a considerat ca, in lipsa unei contraventii, masura complementara a confiscarii nu era justificata. De asemenea, a considerat ca se impunea anularea procesului-verbal, pe motiv ca acest document nu mentiona numele proprietarului vehiculului.
19. Aceasta hotarare cita Hotararea pronuntata la 17 ianuarie 2003 cu privire la M.A. si concluziona ca trebuia sa se aplice dispozitiile art. 41 din O.G. nr. 2/2001, potrivit carora bunul confiscat trebuie sa fie restituit in cazul anularii procesului-verbal de constatare a contraventiei.
20. Recursul formulat impotriva acestei hotarari de DRVI a fost admis prin Hotararea definitiva din 20 noiembrie 2003 a Tribunalul Timis, care a respins actiunea reclamantului intr-un complet de judecata format din judecatorii D.R., M.B. si A.M.
21. Instanta de recurs a constatat ca vehiculul in cauza a fost introdus pe teritoriul romanesc de catre M.A. si a fost ulterior pus in vanzare fara ca M.A. sau reclamantul sa fi platit drepturile vamale datorate. De asemenea, a constatat ca M.A. a recunoscut faptele imputate si ca, in procesul-verbal de constatare a contraventiei, nu a ridicat obiectii in ceea ce priveste confiscarea vehiculului, pe care o considerase abuziva. Prin urmare, instanta a considerat ca M.A. a comis o contraventie. Instanta si-a motivat astfel hotararea:
“Nerespectarea art. 121 [din Regulamentul de aplicare a Codului vamal], respectiv a obligatiei de a declara in scris vehiculul la biroul de control vamal Cenad, constituie contraventie, prevazuta la art. 386 lit. a) din Regulament, argumentul [lui M.A.] ca prezenta stampilei vamale pe pasaportul sau ar echivala cu trecerea frontierei in vederea efectuarii controlului vamal neputand fi acceptat, deoarece este in contradictie cu datele consemnate in procesul-verbal prin care [M.A.] a recunoscut faptele si a contestat numai masura confiscarii.”
22. Instanta a aplicat art. 5 din O.G. nr. 2/2001, care prevede confiscarea bunurilor care au fost folosite la savarsirea unei contraventii. Instanta a mentionat faptul ca vehiculul a fost radiat in Germania inainte de a fi transportat in Romania si a considerat ca, fie si in aceste conditii, reclamantul, in calitate de proprietar al vehiculului, era responsabil “pentru contraventia savarsita de catre M.A.”, intrucat a predat vehiculul acestuia din urma fara documentele justificative necesare.

II. Dreptul intern relevant
23. Dispozitiile relevante ale Codului vamal in vigoare la momentul faptelor sunt redactate dupa cum urmeaza:
Art. 1
“(2) Prevederile cuprinse in prezentul cod se aplica tuturor bunurilor introduse sau scoase din tara de catre persoane fizice sau persoane juridice.”
Art. 2
“(1) Introducerea sau scoaterea din tara a marfurilor, a mijloacelor de transport si a oricaror alte bunuri este permisa numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
(2) La trecerea frontierei de stat, marfurile, mijloacele de transport si orice alte bunuri sunt supuse vamuirii de catre autoritatile vamale.”
24. Dispozitiile relevante ale Regulamentului de aplicare a Codului vamal, astfel cum a fost el aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.114/2001, in vigoare la momentul faptelor, sunt redactate dupa cum urmeaza:
Art. 121
“Persoanele fizice sunt obligate sa declare, verbal sau in scris, bunurile pe care le introduc sau le scot din tara si sa le prezinte pentru control la birourile vamale.”
Art. 385 lit. g)
“Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 25.000.000 lei urmatoarele fapte:
[…]
g) neindeplinirea de catre persoanele fizice care intra sau ies din tara a obligatiei de a declara si de a prezenta bunurile pe care le au asupra lor sau in bagaje in vederea vamuirii.”
Art. 386 lit. a)
“Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 25.000.000 lei la 75.000.000 lei urmatoarele fapte:
a) sustragerea de la vamuire sau incercarea de sustragere de la vamuire a oricaror bunuri supuse regimului vamal ori care urmeaza sa fie supuse unui regim vamal, caz in care bunurile se confisca […]”.
25. Dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, in vigoare la momentul faptelor, sunt redactate dupa cum urmeaza:
Art. 5
“Sanctiunile contraventionale sunt principale si complementare:
(2) Sanctiunile contraventionale principale sunt:
[…]
b) amenda contraventionala;
[…]
(3) Sanctiunile contraventionale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii.”
Art. 24
“(1) Persoana imputernicita sa aplice sanctiunea dispune si confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii.
[…]
(3) Agentul constatator are obligatia sa stabileasca cine este proprietarul bunurilor confiscate si, daca acestea apartin unei alte persoane decat contravenientul, in procesul-verbal se vor mentiona, daca este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibila.”
Art. 31
“(1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia. […]
(2) Partea vatamata poate face plangere numai in ceea ce priveste despagubirea, iar cel caruia ii apartin bunurile confiscate, altul decat contravenientul, numai in ceea ce priveste masura confiscarii.”
Art. 41
“(2) In caz de anulare sau de constatare a nulitatii procesului-verbal bunurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege, se restituie de indata celui in drept.”
26. Articolul relevant in speta din Codul civil in vigoare la momentul faptelor este redactat dupa cum urmeaza:
Art. 1.201
“Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti […] in aceeasi calitate.”
27. Articolul relevant in speta din noul Cod de procedura civila, intrat in vigoare la 15 februarie 2013, este redactat dupa cum urmeaza:
Art. 509 alin. (1) pct. 10
“Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca:
[…]
10. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca.”

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie

28. Reclamantul denunta o atingere adusa principiului securitatii raporturilor juridice, pe motiv ca, prin Hotararea definitiva din 20 noiembrie 2003, care a calificat faptele in litigiu drept contraventie, Tribunalul Timis a pus la indoiala autoritatea de lucru judecat a unei hotarari definitive pe care el insusi a pronuntat-o la 8 iunie 2003 si l-a achitat pe M.A. pentru savarsirea acelorasi fapte. De asemenea, se plange de rezultatul procedurii si de lipsa de impartialitate a instantelor interne. Reclamantul invoca art. 6 & 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
“Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil […], de catre o instanta […] impartiala […], care va hotari […] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil […].”

A. Cu privire la admisibilitate

29. Constatand ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea il declara admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

30. Guvernul considera ca principiul autoritatii de lucru judecat nu a fost incalcat in speta, conditiile stabilite de dreptul intern pentru aplicarea acestui principiu nefiind, in viziunea sa, indeplinite. Astfel, acesta sustine ca din art. 1.201 din vechiul Cod civil reiese cu claritate ca, pentru a se retine existenta autoritatii de lucru judecat, este necesara o tripla identitate: partile, obiectul si cauza celor doua actiuni (supra, pct. 26). In acest sens, Guvernul sustine, in primul rand, ca, in speta, prima procedura nu a transat temeinicia problemei privind legalitatea confiscarii, actiunea initiata de M.A. fiind respinsa pentru lipsa calitatii procesuale. Temeinicia acestei probleme ar fi fost, in schimb, examinata in cadrul celei de-a doua proceduri, angajata de aceasta data de reclamant. In al doilea rand, Guvernul indica faptul ca cele doua proceduri interne nu s-au referit la aceleasi parti. In al treilea rand, Guvernul subliniaza ca, in Hotararea sa din 17 ianuarie 2003, Judecatoria Sannicolau Mare a constatat ca a fost savarsita cu certitudine o contraventie, dar ca nu putea fi atribuita lui M.A., deoarece nu era proprietarul automobilului aflat in litigiu.
31. Reclamantul nu a prezentat observatii cu privire la acest capat de cerere.

2. Motivarea Curtii

32. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 & 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice care urmareste, intre altele, ca o solutie definitiva pronuntata de instante intr-un litigiu sa nu mai fie pusa in discutie [Brumarescu impotriva Romaniei (MC), 28.342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII, si Kehaya si altii impotriva Bulgariei, nr. 47.797/99 si 68.698/01, pct. 61, 12 ianuarie 2006]. In temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este indreptatita sa ceara revizuirea unei hotarari definitive si executorii cu scopul de a obtine o reexaminare a cauzei si o noua decizie la problema sa, decat atunci cand motive substantiale si imperative impun acest lucru (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52 si 56, CEDO 2003-IX).
33. Astfel, Curtea a constatat in mai multe randuri incalcarea art. 6 ca urmare a anularii printr-o cale de atac extraordinara, fara motive substantiale si imperative, a unor hotarari definitive (a se vedea, printre altele, hotararile Brumarescu si Riabyk, citate anterior). De asemenea, in mai multe cauze a considerat ca, fie si in absenta anularii unei hotarari, contestarea unei solutii adoptate intr-un litigiu printr-o hotarare judecatoreasca definitiva in cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6, in masura in care poate sa faca iluzoriu dreptul de a apela la instanta si sa incalce principiul securitatii juridice (Kehaya si altii, citata anterior, pct. 67 – 70; Gok si altii impotriva Turciei, nr. 71.867/01, 71.869/01, 73.319/01 si 74.858/01, pct. 57 – 62, 27 iulie 2006, si Esertas impotriva Lituaniei, nr. 50.208/06, pct. 23 – 32, 31 mai 2012).
34. In prezenta cauza, Curtea noteaza ca, intr-o prima etapa, dupa ce au evaluat probele prezentate si discutate de parti, instantele interne au concluzionat, in procedura contencioasa initiata de M.A., care s-a incheiat cu Hotararea din 8 iunie 2003 a Tribunalului Timis, ca M.A. nu a fost autorul contraventiei mentionate in procesul-verbal din 4 octombrie 2002 si au anulat in consecinta partea din procesul-verbal referitoare la amenda contraventionala (supra, pct. 12 si 15). Cu toate acestea, in a doua procedura initiata de reclamant, Tribunalul, in acelasi complet de judecata, a revenit asupra concluziei sale, considerand de aceasta data, in Hotararea definitiva din 20 noiembrie 2003, ca M.A. a fost autorul contraventiei (supra, pct. 21).
35. Cu siguranta, potrivit jurisprudentei sale constante, Curtea nu are sarcina de a se substitui instantelor interne. In special, nu ii revine sarcina de a se pronunta cu privire la erorile de fapt sau de drept care se pretinde ca au fost comise de o instanta interna sau de a substitui propria sa motivare celei formulate de instantele interne, decat daca si in masura in care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor si libertatilor garantate de Conventie [Garcia Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, pct. 28 – 29, CEDO 1999-I].
36. De asemenea, Curtea observa ca, in toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti definitive implica limitari ad personam si ad rem (Esertas, citata anterior, pct. 22). In consecinta, in ceea ce priveste prezenta cauza, Curtea accepta argumentul Guvernului potrivit caruia nu a existat nicio identitate a partilor, nici a obiectului celor doua proceduri interne, contrar cerintelor impuse de art. 1.201 din Codul civil in ceea ce priveste autoritatea de lucru judecat in dreptul roman (supra, pct. 30). Astfel, Curtea nu poate ignora faptul ca cele doua proceduri se refereau la aceleasi circumstante factuale, care erau determinante pentru problemele ridicate.
37. Cu toate acestea, in Hotararea sa din 20 noiembrie 2003, in care a revenit asupra concluziei pe care o formulase in prima procedura in ceea ce priveste savarsirea contraventiei in momentul trecerii frontierei, Tribunalul Timis s-a multumit sa efectueze o noua evaluare a acelorasi elemente deja dezbatute in cadrul procedurii initiale, in lipsa oricarei noi probe care sa justifice o astfel de revenire (supra, pct. 21).
38. Cu siguranta, nu este vorba despre anularea unei proceduri judiciare care a condus la o hotarare judecatoreasca “irevocabila” si care a obtinut autoritatea de lucru judecat (a se compara cu Brumarescu, citata anterior, pct. 62). Se poate presupune insa, in mod rezonabil, ca noua apreciere a faptelor operata de Tribunal, care l-a determinat pe acesta sa ia o hotarare radical opusa fata de hotararea sa anterioara, este problematica in ceea ce priveste securitatea juridica, in special in conditiile in care reclamantul avea increderea legitima ca aceeasi instanta va solutiona continuarea aceluiasi litigiu tot in sensul unei decizii cu autoritate de lucru judecat (a se vedea, in acest sens, Gok si altii, citata anterior, pct. 60 in fine).
39. Prin urmare, revenind la o chestiune in litigiu care a fost deja solutionata si care a facut obiectul unei decizii definitive si in absenta oricarui motiv valabil, Tribunalul a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Dat fiind acest fapt, a fost incalcat dreptul la un proces echitabil in sensul art. 6 & 1 din Conventie.
Prin urmare, aceasta prevedere din Conventie a fost incalcata.
40. Avand in vedere concluziile anterior mentionate, Curtea considera ca nu este necesar sa se examineze separat capatul de cerere referitor la solutia pronuntata in cauza si impartialitatea instantelor, acest capat de cerere neconstituind decat un aspect particular al dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 & 1 din Conventie, care a fost deja examinat de Curte.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

41. Reclamantul pretinde ca refuzul autoritatilor romane de a-i restitui vehiculul confiscat reprezinta o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
42. Constatand ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea il declara admisibil.
43. Cu toate acestea, avand in vedere concluzia la care a ajuns in ceea ce priveste art. 6 & 1 din Conventie (supra, pct. 39), precum si faptul ca reclamantul poate solicita redeschiderea procedurii in fata instantelor romanesti (supra, pct. 27), Curtea nu considera necesar sa mai examineze acest capat de cerere.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

44. Art. 41 din Conventie prevede:
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti Contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu

45. Reclamantul solicita 35.468,87 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Acesta prezinta o expertiza tehnica care stabileste valoarea vehiculului confiscat la 14.098 EUR la 17 august 2002 si un centralizator al sumelor ramase restante pentru vehicul (inclusiv valoarea vehiculului si dobanda aferenta), in suma de 21.370,87 EUR la 2 iulie 2009. De asemenea, solicita 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
46. Guvernul raspunde ca expertiza tehnica prezentata de reclamant nu indica metoda utilizata pentru a stabili valoarea vehiculului si ca centralizatorul sumelor datorate nu prezinta baza legala a calculului. De asemenea, considera ca cererea facuta cu titlu de prejudiciu moral nu este in niciun fel intemeiata si ca, in orice caz, este speculativa in raport cu jurisprudenta Curtii in materie (Adzhigovich impotriva Rusiei, nr. 23.202/05, pct. 39, 8 octombrie 2009, si Wasserman impotriva Rusiei, nr. 15.021/02, pct. 50, 18 noiembrie 2004). Prin urmare, solicita ca cererile de reparatie echitabila ale reclamantului sa fie respinse de catre Curte.
47. In speta, Curtea a constatat incalcarea art. 6 & 1 din Conventie ca urmare a nerespectarii principiului securitatii juridice. Curtea observa in continuare ca, atunci cand, precum in speta, aceasta constata incalcarea drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedura civila roman permite revizuirea unei hotarari pe plan intern. Avand in vedere aceste circumstante, Curtea considera ca masura de reparatie cea mai potrivita pentru reclamant ar fi redeschiderea, la cererea acestuia, a procedurii in timp util si cu respectarea cerintelor art. 6 & 1 din Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Sfrijan impotriva Romaniei, nr. 20.366/04, pct. 48, 22 noiembrie 2007). Prin urmare, nu considera necesar sa acorde reclamantului o indemnizatie cu titlu de prejudiciu material.
48. Cu toate acestea, Curtea considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 3.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata

49. Reclamantul solicita si rambursarea a 5.825 EUR pentru onorariul avocatului si 1.166,50 lei romanesti (RON) pentru cheltuieli de traducere, reprezentand cheltuieli angajate in cadrul procedurii in fata Curtii. Avocatul partii interesate prezinta o nota privind numarul de ore facturate si activitatile efectuate, precum si o factura pro forma.
50. Guvernul considera ca reclamantul nu a probat ca onorariile avocatului pentru care solicita rambursarea au fost efectuate in mod real in prezenta procedura in fata Curtii. In plus, subliniaza ca reclamantul nu a prezentat un contract de asistenta juridica care sa stabileasca tariful orar al onorariilor si nici acordul pentru orele efectiv lucrate de avocatul sau.
51. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de documentele aflate in posesia sa si de jurisprudenta acesteia, Curtea considera rezonabila suma de 3.000 EUR pentru procedura in fata Curtii, care va fi platita direct avocatului reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

52. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie (dreptul la un proces echitabil);
3. hotaraste ca nu este necesar sa examineze separat capatul de cerere intemeiat pe art. 6 din Conventie referitor la rezultatul procedurii si impartialitatea instantelor;
4. hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
i) 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
ii) 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata, care trebuie platiti direct avocatului care l-a reprezentat pe reclamant in fata Curtii;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 16 aprilie 2013, in temeiul art. 77 & 2 si 3 din Regulament.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close