Cota unica ar putea creste din 2014

feature photo

Cresterea cotei unice ar fi necesara daca FMI si CE nu accepta pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinantarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor si a pensiilor, mai ales dupa o incasare la noua luni cu mult sub programul de la inceputul anului.

Surse oficiale au declarat ca dupa primele noua luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la inceputul anului, din cauza unor performante sub asteptari la nivelul sistemului bancar, provenite si din modificari ale legislatiei fiscale, o colectare mai slaba, explicata inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, si nerealizarea profitului estimat la BNR.

Cu toate acestea, autoritatile au un program de baza pentru anul viitor care nu prespune majorari de taxe, daca va fi acceptata de Comisia Europeana o rectificare bugetara pe ultimul trimestru ce incorporeaza o crestere economica de 2,2% pe acest an si de aplicarea clauzei de investitii pentru 2014. Comisia Europeana discuta in prezent introducerea unei reguli care sa permita depasirea tintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investitiilor de cofinantare a programelor sustinute din fonduri UE pentru statele aflate in conditii dificile si fara a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a explicat ca in acest an cresterea economica se bazeaza in principal pe exporturi, ceea ce se reflecta negativ in bugetul de stat, pentru ca presupune rambursari de TVA.

Solutia pentru incasari mai mari in 2014, potrivit lui Voinea, ar veni din cresterea agregata interna atat din investitiile publice, inclusiv programe UE, cat si din consumul sectorului privat.

“In acest moment finalizam rectificarea bugetara si speram sa fie adoptatã in sedinta de sapaãmana viitoare (…) Pentru 2014, inainte de a stabili daca este nevoie de masuri fiscale, se pleaca de la niste variabile care n-au fost inca negociate, respectiv crestere economica, inflatie si deficit. Cand batem in cuie rectificarea, stim baza de pornire, stim nivelul deficitului, si de la acest moment se pot bate in cuie si acei indicatori pentru 2014. Apoi vad daca am spatiu fiscal. Scenariul nostru de baza pleaca de la aplicarea clauzei de investitii, in asa fel incat sa nu pericliteze incadrarea in pragul de deficit de 3% din PIB (…) Discutiile sunt inca preliminare, deci este prematur sa pui in discutie orice masura fiscala daca nu ai baza de pornire”, a declarat Liviu Voinea.

Sursa: Mediafax

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close